nationalism

SUNTEM CEEA CE NE-AȚI FĂCUT!

FPR, 04.02.2024

Naziști, extremiști, antihriști, teroriști, fanatici, descreierați, delincvenți, criminali etc…

Sunt doar unele apelative care ne-au fost atribuite în acest an de când existăm ca grupare. Dar care este profilul celor care folosesc aceste “cuvinte grele” foarte diferite între ele ca semnificație și cu mult peste puterea lor de înțelegere? Ce au ei în comun pe lângă faptul că trăiesc în minciună, incultură și mizerie?

Faptul că detestă ideea de tradiție și neagă orice formă de identitate. Vor să rescrie istoria, să-ți spună că strămoșii tăi erau niște sălbatici care nu merită atenția omului “evoluat” din secolul 21. Ei vor să crezi doar în egalitate socială, într-un “Bine” absolut și universal, să nu pui nicio întrebare incomodă care să le dea peste cap “sistemul de valori”. Apoi îți vor spune că trăim în “cel mai bun sistem posibil” și că “ești liber să faci și să spui ce vrei”, asta până când își dau seama că ce faci și ce spui este diferit, autentic, adevărat.

În “cel mai bun sistem posibil”, conducătorii sunt trădători, cetățenii sunt cumpărați, degenerații sunt respectați, violatorii sunt achitați, statul este corupt, poliția este clan interlop, meciurile sunt trucate, emisiunile sunt regizate, presa este vândută. În aceste condiții, de ce ne-ar păsa de ceea ce au de spus oamenii sistemului, adică cei care nu ne plac, nu ne înțeleg, nu ne cunosc?

Dar astăzi nu e despre ei. Astăzi e despre noi. E povestea celor care visează, dar rămân în același timp ancorați în realitate. E povestea celor care sunt nevoiți să își calculeze compromisurile în societate pentru a supraviețui. E povestea celor care au ales calea mai grea, aceea a tradiției ancestrale. E povestea celor conștienți că trecutul nostru este viitorul nostru, că nu putem evolua decât dacă ne păstrăm rădăcinile.

E povestea urmașilor celor care au fost numiți cândva “păgâni”…

De un an aproape de pericol, dintotdeauna departe de turmă!

🏴‍☠️ La mulți ani, Frontule!

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat o legea care va sancţiona cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei pe cei care vor adăuga pe drapelul României alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege și regulamentele militare.

Proiectul, inițiat de către președintele Partidului Național LIBERAL (PNL), fusese adoptat în luna decembrie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Legea modifică articolul 20 din Legea nr. 75/1994, în sensul stabilirii şi sancţionării drept contravenţie a faptei constând în încălcarea interdicţiei de a adăuga pe drapelul României alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.

Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora. Încălcarea interdicţiei constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei de către agenţii constatatori din cadrul Poliţiei Române şi ai Jandarmeriei Române, arată legea promulgată.

Este anul 2050 în Europa. Adolf Hitler a fost reabilitat. Regimurile democratice occidentale s-au prăbușit sub propria greutate. Factorii au fost multipli, de la iresponsabila imigrație non-europeană la otrăvirea nebunească a copiilor cu LGBTistm, totul pe un fundal de manipulare mediatică și sfidare constantă a voinței populare din partea așa-zișilor aleși. Nu aveau cum să reziste.

Acum Europa prosperă sub autocrațiile naționale, relațiile comerciale dintre state s-au menținut și dezvoltat, imigranții non-europeni au fost deportați, iar mișcările extremiste LGBT au fost scoase înafara legii. S-a închis robinetul finanțărilor soroșiste, mediul academic a fost recucerit de elite autentice. Intelectuali reali au răsărit, profesori patrioți și conștienți de importanța firescului și a legilor naturale. Muncitori din salubritate sau livratori de mâncare, ingineri, medici și avocați, acum toți erau de aceeași rasă și fiecare dintre ei era plătit decent, în funcție de munca depusă, dar putându-și permite un trai demn indiferent de categoria socială.

Statuia de bronz a Fuhrerului trona în piața principală din Berlin în timp ce Cosmin se deplasa spre aeroport, unde au dispărut filtrele de securitate și terminalul a revenit la cum era înainte de acel 11 septembrie. Evenimentul 9/11 este astăzi prezentat în cărțile de istorie ca un complot SUA-Mossad pentru a justifica războaie externe pentru interesele statului sionist Israel. Lumea pare că în sfârșit s-a întors la normalitate, promovând adevărul atât în manuale, cât și în presă. Apropo de presă, sediile trusturilor media principale au fost ocupate în timpul revoluțiilor naționale, apoi rechiziționate de noile regimuri care au transformat uriașul aparat de manipulare colectivă într-un motor de trezire a conștiințelor naționale, mereu motivând omul spre excelență, spre depășirea limitelor și realizarea potențialului sângelui sacru din vene.

Călătoria nu a durat mult, Cosmin a aterizat în România anului 2050 cu un zâmbet plin de speranță. Oamenii l-au primit cu căldură, deschidere sufletească și dragoste frățească. Cerșetorii Bucureștiului de altă dată, țiganii combinatori, șmecherașii țepari și rechinii erau o amintire tot mai veche, din vremuri negre, de dinaintea Transferului. Transferul era planul demografic al autocrației românești pentru sporirea natalității prin două direcții; 1) Deportara țiganilor și a altor indezirabili și 2) Sponsorizarea întoarcerii milioanelor de români plecați, subvenții pentru case în cazul tinerilor căsătoriți, ajutoare suplimentare pentru copii, totul posibil după confiscarea averilor ilicite ale politicienilor și tăierea pensiilor speciale ale magistraților.

Este anul 2050 în România, străzile sunt curate, oamenii politicoși, industria repornită, fabricile vechi redeschise, altele noi construite, minele de cărbune și de aur au fost redeschise, minerii puși înapoi în drepturi. După revoluția naționalistă din 2027, România a devenit tot mai independentă din punct de vedere economic, an de an. Datoriile externe au fost plătite integral în 2040, iar astăzi putem vorbi despre o suveranitate reală.

Trecând prin fosta Piață a Universității, redenumită astăzi Piața Corneliu Zelea Codreanu, Cosmin dădea din cap aprobator. Liceul din zonă era denumit după martirul Mircea Vulcănescu. Cosmin admira statuile marilor personalități din istoria și cultura românească, dispuși după vechime de-a lungul străzii Mihai Șerban. Îl admira pe Mihai Eminescu, Octavian Goga, Vasile Conta, Atanasie Hâciu și alți apărători ai intereselor naționale din secolele trecute, dar cel mai mult îl impresiona strălucirea statuilor noi, din marmură șlefuită, dintre care se remarcă chipul sever al colonelului Vasile Zărnescu, unul din luptătorii revoluționari de dinainte de eliberare.

Intrând pe bulevardul Gheorghe Funar, trecând de Scoala Națională “Ionuț Țene”, Cosmin se îndrepta spre sediul Televiziunii Naționale “Marvin Calistrat Atudorei”. Urma să participe la episodul 1488 din emisiunea “Destin Demografic”, găzduită de George Grasu, bucureștean și luptător în revoluția din 2027. Populația țării a atins 33 de milioane, țărănimea este intactă, satele repopulate, multe elemente care acum câteva decenii erau în colaps sunt astăzi trepte refăcute, pe care poporul român urcă spre adevărata epocă de aur.

Alt invitat special este Grațian Lupu, director al Facultății de Științe Politice și Studii de Securitate “Corvin Lupu”, care săptămâna trecută a ținut o conferință la Centrul Cultural “Tiberiu Domozină”, depănând amintiri din activitatea Ligii Naționale “Cornel-Dan Niculae”, un institut de utilitate publică ce se ocupă cu cercetarea istorică și reabilitarea personalităților românești denigrate în trecutul antiromânesc din intervalul 1990-2027. Munca aceasta de reabilitare a avut începuturi favorabile la clădirea Redacției Certitudinea, de pe bulevardul Miron Manega, chiar după revoluția din 2027. La acea primă ședință s-a decis înființarea Consiliului Național al Combaterii Antiromânismului “Ioan Roșca”, institut ce și-a încheiat activitatea la zece ani după revoluție, când minoritățile ostile României nu mai existau și nu mai erau admise în țară.

În primii ani de după revoluție, Cosmin ține minte cum autoritățile au dinamitat statuile trădătorilor care au contribuit la acel 23 august teribil și care la multe decenii după tragicul eveniment au fost în continuare percepuți ca personalități valoroase, în timp ce legionarii erau denigrați de toate regimurile. Chipurile lui Brătianu, Maniu, regele Mihai, Titulescu și ceilalți iudeo-anglofili au fost topite și din statuile vechi au fost sculptate altele noi, înfățișând revoluționari ca “Olteanul Încăpățânat” Marian Motocu, Marius Trancă, Mihai Tîrnoveanu, Florin Dobrescu și alții. Schimbarea a venit mai iute decât se așteptau mulți, mișcarea forțelor armate de a ocupa sediile de televiziune a fost mutarea decisivă care a accelerat tot procesul schimbării de regim.

Cât de multe se pot schimba dacă mijloacele de difuzare în masă a informației nu aparțin forțelor ostile poporului! Viciile, degenerarea, demoralizarea au fost înlocuite cu promovarea educației sănătoase, a adevărului istoric și a virtuților omenești. A avut loc o transfigurare a României, o schimbare la față.

Din țară ocupată, subjugată și colonizată, în mai puțin de jumătate de secol, România a ajuns o țară libera, prosperă și un actor principal în relațiile internaționale, asumându-și rolul providențial de mediator între popoare.

În 2050, România a ajuns o țară ca soarele sfânt de pe cer.

Autor – Claudiu EGREGOR

patriotism evreiesc
Primul sens e inofensiv. Se referă la dezideratul istoric ca poporul evreu, aflat în diaspora, să își constituie propriul stat național. Un naționalist al altei țări nu ar avea ce obiecta în privința asta. Vrei țară pentru tine, vrei și pentru alții.

Ca orice linie politică, nici sionismul nu a fost o creație a maselor, ci a unor elite vizionare, și nu a întrunit unanimitate. (Nici nu avea nevoie, nici nu se întâmplă vreodată.) O glumă evreiască spunea cu un secol în urmă că „sionism înseamnă un evreu din clasa medie, care pledează pe lângă un evreu bogat să contribuie cu bani ca un evreu sărac să se mute în Palestina.”

În plus față de alte popoare, care aspirau la auto-determinare în secolul XIX, evreii nu erau concentrați într-un punct geografic, ci foarte răspândiți pe hartă. Din acest motiv, mulți erau înclinați spre integrare în societățile în care se aflau. Deci nu considerau sionismul o idee practică. E un lucru să ceri autonomie pentru provincia ta, din cadrul unui imperiu, și altceva sa trebuiască să și emigrezi singur, cu familia sau o parte din neam.

La începuturile mișcării sioniste, la finele secolului XIX, a apărut o povestire anecdotică. Se spune că rabinii din Viena au trimis în secret o delegație în Palestina, să prospecteze ideea (re)constituirii acolo a unui stat evreiesc. Provincia era, desigur, locuită de arabi sub ocupație otomană. Așa că „spionii” de ocazie au trimis o telegramă codificată, în care spuneau: „mireasa e frumoasă, dar e măritată cu un alt bărbat.”. Deși a fost reluată în multe cărți și documentare în ultimii 130 de ani, snoava a început să fie contestată ca apocrifă, recent.

Dar ideea rămâne: dacă e cineva care ar avea o problemă cu acest sens inocent al cuvântului, ar fi palestinienii. Care au și ei un vis similar cu sionismul, pe aproximativ același teritoriu. Dacă avem libertate de exprimare, ne putem da cu părerea și în disputa asta fără final. Altminteri, la nivel politic, n-ar trebui să fie problema noastră și ar fi mai bine să nu ne băgăm. Deci dacă ăsta-i sensul, și nu ești palestinian, ar trebui să fii OK cu sionismul.

falsă denumire pentru evrei
De când internetul a început să fie drastic cenzurat și au apărut legi împotriva discriminării, unii comentatori au început să folosească imprecis cuvântul „sionist” ca sinonim pentru evreu. Fac asta atât unii care aduc critici legitime și decente politicii statului Israel sau unor politicieni, dar și antisemiți, care astfel se ascund în spatele unui concept politic pentru a exprima poziții ostile unei etnii în ansamblu.

Nu sunt de acord cu această utilizare. Înțeleg că s-a ajuns la ea și pentru că s-au dat legi de protecție specială sau pentru că există algoritmi de cenzură pe YouTube, Facebook șamd. Dar nu e OK să găsești originea etnică a cuiva (uneori nici măcar confirmată) și să o folosești ca dovadă că e parte dintr-un plan malefic. Iar faptul că îl „demaști” ca „sionist” în loc să spui cutare e evreu (sau și mai rău!) nu schimbă esența greșită a abordării. În plus, acest „nume de cod” e extins și la alte persoane, neevrei, susținători ai politicii Israelului.

politică de discriminare
În 1972, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a adoptat o rezoluție prin care condamna sionismul ca „o amenințare la adresa păcii și securității mondiale” și apela la toate țările „să se opună acestei ideologii rasiste și imperialiste”. Rezoluția 3379 decidea că „sionismul e o formă de rasism și discriminare rasială”. În aceeași rezoluție se vorbea de „o alianță dintre sionism și politica de apartheid din Africa de Sud” și condamna orice doctrină de „superioritate rasială ca științific falsă, condamnabilă moral, nedreaptă social și periculoasă”.

Rezoluția a fost votată de 72 de țări, 32 s-au abținut și 35 au votat împotrivă. Multe din cele care au votat pentru erau satelite ale URSS din blocul Europei de Est, Africa și China. (România n-a fost reprezentată.) Iar din cele care au votat împotrivă, a fost blocul Occidental și coloniile sale din Caraibe și Africa. În 1991, s-a revenit cu un nou vot de anulare a rezoluției din 72. (România a votat pentru.)

o istorie sângeroasă
Erau mai multe motive, care justificaseră votul din 72. În 1917, ministrul de Externe al Marii Britanii, Lordul Arthur Balfour, a emis un document cunoscut ca „Declarația Balfour”. În ea „guvernul Majestății Sale se exprima favorabil înființării în Palestina a unei case naționale pentru poporul evreu.” Documentul, care a constituit baza demersului de recunoaștere internațională a noului stat în 1948, era conținut într-o scrisoare adresată de Balfour lui Lionel Rothschild. Scrisoarea începea așa:

„Dragă Lordule Rothschild,
Îmi face mare plăcere să vă informez, în numele Guvernului Majestății Sale, de conținutul următoarei declarații de simpatie cu aspirațiile sionismului evreiesc, care a fost trimisă Cabinetului și aprobată.”

Iată un exemplu timpuriu, dacă nu primul, de aderență la sionism a unor ne-evrei. Problema era că în acel moment Anglia nu avea nicio cădere să promită nimic din cadrul Imperiului Otoman. Luna următoare, după remiterea declarației, armata britanică îi învingea pe turci și ocupa Ierusalimul. Ceea ce Lloyd George a numit un „cadou de Crăciun pentru englezi”. Per total, între 1916 și 1918, insularii au ocupat regiunea, inclusiv deșertul Sinai și Gaza. Astfel, după primul război mondial a urmat o perioadă de trei decenii, în care regiunea s-a aflat sub control britanic. (1920-48)

Încă din această perioadă au apărut forțe paramilitare, care susțineau achizițiile de pământ, păzeau kibbuțurile și coloniștii sosiți din Europa. (Populația evreiască a crescut alert în acel interval. La sfârșitul secolului XIX reprezenta 5%, ajungând la 29% în 1942.) Sioniștii au creat mai multe organizații precum – Haganah (baza armatei viitorului stat), Irgun, Lehi. Acțiunile acestor grupări nu erau diferite de ale unor grupări insurgente, etichetate azi ca teroriste, cum ar fi cele ale palestinienilor sau kurzilor. Violența lor se îndrepta atât asupra populației locale arabe, cât și asupra ocupantului britanic.

În 1940, Haganah a scufundat cu o bombă vasul Patria, care ducea 1.800 de evrei în Maurițius, alt amplasament luat în calcul pentru înființarea unui stat evreiesc. Atentatul a făcut 267 de morți. Bandele Irgun au acționat în cel mai pur stil terorist, cu intenția programatică de a produce o stare de frică și demoralizare. Atentatele lor au inclus: grenade aruncate în stații de autobuz, bombe plasate în piețe și cinematografe, trenuri deraiate.

În 1946, Haganah și Irgun au aprobat atentatul terorist de la Hotelul Regele David din Ierusalim, unde erau cazați militari britanici. Atentatorii au pătruns deghizați în arabi. Explozia a ucis 91 de persoane, între care 70 de ofițeri și personal militar englez. În același an, Irgun a plasat o bombă în Ambasada Marii Britanii de la Roma, atentat soldat doar cu răniți.

Instaurarea statului Israel a fost urmată de Nakba – exodul în masă al populației palestiniene. Între 1947 și 1949, au fost forțați să plece de pe teritoriile ocupate 700.000 de palestinieni și au fost distruse 500 de sate. Aceștia au format comunități numeroase în statele din jur (în principal Liban). Ei reprezentau la acea dată 80% din arabii care locuiau în ce avea să devină Israel, ceea ce poate fi asimilat unei politici de purificare etnică.

Diaspora palestiniană s-a înmulțit (prin spor demografic și noi valuri de refugiați), ajungând între timp la 4-5 milioane de refugiați. Acestora nu li se permite întoarcerea în locurile unde s-au născut, sau unde s-au născut părinții lor, pentru că ar destabiliza demografic situația în Israel, care se prezintă drept o democrație. Deși pentru palestinieni Nakba („Catastrofa”) echivalează sentimental cu Holocaustul, în 2009 în Israel a fost adoptată o lege, care pedepsește cu 3 ani de închisoare comemorarea acelui eveniment.

rasism evreiesc
O altă organizație radicală, Lehi, condusă de Avraham Stern în aceeași perioadă anterioară înființării statului, avea o ideologie chiar rasistă. Materialele sale de propagandă se refereau la evrei ca „rasă superioară” și la arabi ca „nație de sclavi”. Organizația a purtat tratative pentru apropiere cu fasciștii din Italia, Germania nazistă și Franța de la Vichy, considerând că britanicii și nu Hitler constituie inamicul principal. Ei propuneau alianța cu Puterile Axei și sabotarea intereselor britanice pentru obținerea unui stat în teritoriul controlat de englezi. De altfel, între 1933 și 1939, statul nazist și conducătorii sioniști au avut un acord de transfer (Haavara Agreement) prin care contingente evreiești se mutau în Palestina. S-au bătut și monede comemorative, care avea o swastică pe o parte și steaua lui David pe cealaltă.

Bandele lui Stern au făcut numeroase atentate în Orientul Mijlociu și Europa. Cel mai important conducător britanic din Orientul Mijlociu, lordul Moyne, și mediatorul ONU, contele Folke Bernadotte, au fost asasinați de Lehi.

N-a fost nici pe departe singura organizație intolerantă, aflată la extrema sionismului. În anii 80, Meir Kahane a fost expulzat din SUA pentru pregătirea de atentate teroriste. Ulterior avea să fie condamnat pentru un atentat la reprezentanța URSS la ONU, soldat cu răniți. Partidul fondat de el în Israel propunea trei opțiuni pentru minoritatea arabă: expulzarea forțată, plecarea cu unele compensații sau rămânerea ca populație cu drepturi limitate. Kahanismul e o doctrină încă vie în Israel, unii din adepți acționând pentru încurajarea separatismului etnic, cum ar fi monotorizarea fetelor care se întâlnesc cu arabi.

Iată o sursă de confuzie. Putem spune că sionismul, ca naționalism evreiesc, a cunoscut întreg spectrul, pe care l-au cunoscut și naționalismele europene. Adică a avut atât forme decente, de civism, și propriul său extremism, dacă nu chiar fascism. Proporțional, formele moderate au avut mai mare popularitate și răspândire în timp, la fel ca în cazul patriotismelor europene.

Toate identitățile sunt complicate și supuse dezbaterii în ultima vreme. Dar cea evreiască e complicată suplimentar de neclaritatea dacă se referă la o afiliere religioasă deschisă convertirii, o etnie sau chiar o rasă. Evreii înșiși nu sunt unanimi în privința acestui ultim punct, dacă să se considere aparținând rasei albe (caucaziene), familiei semite (în care arabii sunt cei mai numeroși) sau unui grup aparte.

Testarea ADN a fost luată în discuție și în guvern, ca modalitatea de triere a solicitanților de cetățenie israeliană. Un birou juridic ne lămurește că deocamdată acest test nu e considerat probă în cadrul „Legii întoarcerii”, dar că testul în sine poate demonstra apartenența la poporul evreu, ba chiar și dacă ai descendență preoțească (linia lui Levi sau cohen). Legea acordă cetățenie celor care pot dovedi două generații evreiești în urmă și că nu s-au convertit la alte religii, cum ar fi creștinismul. Totuși, Consiliul Rabinic a solicitat în trecut astfel de dovezi genetice privind evreitatea. În urmă cu doi ani, Curtea Supremă a statului Israel a dat o sentință prin care a respins contestarea acestei metode. Altfel spus, a considerat ca legală și normală recurgerea la teste genetice pentru a proba apartenența la națiunea israeliană. Politica e foarte departe de cea a „granițelor deschise” promovată de progresiști în țările Europei, unde s-ar considera o discriminare.

Chiar și evreii de culoare s-au confruntat cu fenomenul intoleranței din partea unei părți radicale a politicienilor israelieni. Jerusalem Post relatează cazul deportării evreilor negri, sosiți din America în anii 60. Ei se consideră descendenți ai „triburilor pierdute” și în cele șase decenii de ședere în Israel au lucrat inclusiv pentru armata statului. Totuși, s-a considerat că nu își pot dovedi convingător etnia.

o mișcare mistică
Cealaltă componentă a identității evreiești e pur spirituală. Denumirea însăși vine de la muntele Sionului, o colină din Ierusalim, cetatea lui David și Solomon. Astfel sunt numeroasele referiri din Vechiul Testament la popor ca „fiica Sionului” și la Sion ca locul sacru unde exista Templul în care locuia Dumnezeu. În cel mai pur stil antic, Sionul e echivalentul Olimpului, căci atunci zeitățile erau ale unui loc.

Creștinismul a împlinit viziunile profeților într-un mod spiritual. În mod explicit, Apostolul Pavel, fost rabin și prigonitor al primilor creștini, subliniază doctrina potrivit căreia creștinii sunt continuatorii religioși ai credinței lui Avraam, Isaac și Iacov:

„Adică: Nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu, ci fiii făgăduinţei se socotesc urmaşi.” (Epistola către Romani cap 9, vs 8)
„Precum zice El şi la Osea: “Chema-voi poporul Meu pe cel ce nu este poporul Meu, şi iubită pe cea care nu era iubită;” (vs. 25)

Așadar, atunci când auzim în timpul liturghiei:

„Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.” (Psalmul 50, vs. 19)

credinciosul ortodox nu se referă la Ierusalimul fizic și la sionismul politic. Ci se referă la „Ierusalimul ceresc”, la Sionul Împărăției Cerurilor, invocat în Cartea Apocalipsei (cap. 14) , acolo unde Hristos, simbolizat de Mielul jertfei euharistice, va sta alături de cei mântuiți. Creștinii se consideră „poporul lui Israel” în sens mistic, nu așteaptă un alt Mântuitor și nici reconstruirea Templului din Ierusalim. Noi considerăm fiecare biserică drept „casa Domnului” și altarele ca loc unde se săvârșește jertfa nesângeroasă a frângerii pâinii și turnării vinului.

Într-un mod similar, adepții religiei iudaice vedeau și ei în revenirea în Orientul Mijlociu un act religios. Rugăciunea de Paștele evreiesc (comemorarea Exodului) se încheie cu urarea: „la anul în Iersalim”. Care devenise o formulă de salut al speranței. Mutarea unui evreu în Israel se numește „aliyah” („urcarea”, „ascensiunea”) și evocă aceeași ideea a unui urcuș spiritual pe colina Sionului și în viață. În biografiile oficiale făcute unor personalități se notează cu grijă: „a făcut al aliyah în anul cutare”.

În perioada de peste un mileniu și jumătate a Diasporei, se dezvoltase și în iudaism o teologie simbolică a locului sacru reprezentat de sinagogă, similară cu cea din creștinism. Și o explicație mistică pentru exil ca încercare, care putea fi remediată către sfârșitul istoriei. Motiv pentru care unii evrei religioși se opuneau înființării unui stat laic. Și azi există comunități (marginale) de evrei ortodocși, care sunt anti-sioniști. Cum e comunitatea Naturei Karta, care participă la mitinguri de protest în favoarea palestinienilor și cere desființarea statului Israel.

Majoritatea activiștilor sioniști erau atei. În ochii evreilor religioși, proiectul lor nu era foarte diferit de cel comunist, de a instaura o împărăție lumească, după legi omenești. 20% din evreii din Israel se declară atei și tot același procent sunt cei foarte practicanți (ortodocși). S-a ajuns astfel la celebra frază ironică potrivit căreia mulți sioniști de azi sunt de acord cu afirmația: „Dumnezeu nu există, dar ne-a lăsat acest pământ, pentru că scrie în Carte”.

sionismul creștin
Unii comentatori progresiști de azi, ca Shlomo Sand, cred că sionismul e o ideologie pusă în mișcare de religiozitate creștină puritană, protestantă. Că acest gen de lectură biblică i-a imprimat energia din secolul XX. De altfel, acesta este un alt sens al complicatului cuvânt „sionist”: acela de simpatizant ne-evreu al cauzei patriotice sau mistice evreiești. Și din această perspectivă, putem spune că există mai mulți sioniști creștini decât sioniști evrei, dată fiind aderența la curent a cultelor evanghelice.

După ce Scofield a publicat în 1909 propria traducere a Bibliei, în lumea protestantă a apărut o nouă erezie. Ea se numește dispensaționalism și e o variație a ideii gnostice a emanației eonilor sau epocilor. Ar exista 7 epoci (în engleză „dispensations”) de la Adam la sfârșitul veacurilor. După Înviere, ne-am afla în penultimul interval, care va fi urmat de ridicarea credincioșilor la cer (engl. „rapture”) și apoi de o împărăție de o mie de ani a lui Hristos.

Cultele evanghelice americane văd în statul Israel un personaj cheie al vremurilor de pe urmă. Înaintea întoarcerii Mântuitorului, evreii ar urma să se convertească în masă la creștinism. Împărăția Cerurilor, în viziunea pocăiților după Evanghelie ar fi o împărăție lumească, de aceea statul religios Israel ar fi o prefigurare a respectivei împărății. De aici și afinitatea pentru sionism a mișcării neo-protestante americane.

celălalt în Talmud
Având o tradiție veche, din preistoria tribală, limba evreiască a păstrat o noțiune arhaică, aceea de goy (plural goyyim), care se referă la ne-evreu. În țigănește există noțiunea echivalentă de „gadjo” (gagiu) pentru străin. În traducerile biblice, cuvântul apare ca „neamuri”. Inclusiv în Evanghelii răzbate conotația peiorativă cu care era încărcat acest cuvânt, chiar și față de samarineni – care tehnic erau tot evrei, dar despărțiți de unele mici diferende privind ceremonialul.

Citarea din Talmud prezintă probleme. Spre deosebire de citatele din Biblie, unde oricine poate cita orice verset, disponibil cu ușurință online, se insistă că scrierea de căpătâi a religiei iudaice are altă complexitate. Și că frazele nu trebuie scoase din context. (Care e greu de judecat, dată fiind masivitatea textului, de zeci de volume.) O caracteristică des subliniată e aceea că Talmudul are organizarea unei dezbateri – cuprinde opinii diverse, interpretări și comentarii la texte anterioare, care nu reprezintă neapărat opinia normativă. E drept că există numeroase îndemnuri la un tratament corect față de goyimi, la fapte bune, îndemnuri la acte caritabile și față de ne-evrei, genul de povețe, pe care te-ai aștepta să le găsești în orice text fundamental al unei religii.

Dar există și locuri în care sunt discriminări la adresa celor de alt neam, prejudecăți care pot fi luate ca justificare de unii adepți extremiști ai sionismului. De pildă, în discuția despre aplicarea pedepsei capitale, se scrie:

„În privința vărsării de sânge, dacă un ne-evreu (în engleză „gentile”) ucide alt ne-evreu, sau un ne-evreu ucide un evreu, e pasibil (de pedeapsa capitală). Dacă un evreu ucide un ne-evreu, e exceptat.” (Sanhedrin 57a)

Textele într-o limbă de circulație sunt accesibile doar parțial și au suferit edulcorări și precizări suplimentare. De pildă, Jewish Encyclopedia consemnează pentru un faimos citat următoarea traducere: „”Ṭob shebe-goyyim harog” („Cel mai bun dintre ne-evrei merită ucis.”). Dar, dacă verificăm pasajul într-o ediție online a Talmudului, găsim următorul text:

„Rabinul Simeon ben Yohai învață: Ucide pe cel mai bun dintre păgâni în timp de război. Zdrobește creierul celui mai bun dintre șerpi. Cele mai valoroase femei se delectează cu vrăjitoria. Fericit cel care face voia celui Omniprezent.” (Talmud, Soferim 15:10)

Nota, care acompaniază citatul, precizează că fragmentul „în timp de război” e considerat de exegeți ca o adăugire ulterioară, pentru a atenua duritatea pasajului; că a fost scris într-o perioadă de amară persecuție și nu trebuie confundată cu tipicul eticii evreiești.

Implicați în polemici religioase, rabinii foloseau mai multe expresii pentru a-i desemna pe necredincioși drept idolatri, păgâni sau cititori în stele. Studierea Vechiului Testament era păzită cu gelozie. Cercetarea Scripturilor e asimilată unui jaf.

„Iar rabinul Yohanan spune: Un ne-evreu care studiază Tora e pasibil de pedeapsa cu moartea; căci este scris: „Moise ne-a dat nouă Legea (Torah), o moștenire a congregației lui Iacob” (Deuteronom 33:4) indicând că e o moștenire pentru noi, nu pentru ei.” (Sanhedrin, 59a)

Pe marginea unui verset despre Moise din Vechiul Testament, un rabin citat în Talmud extrage o întreagă doctrină a superiorității evreiești în raport cu alte neamuri.

„Rabinul Hanina spune: Un ne-evreu care lovește un evreu (engl. Jew) e pasibil de pedeapsa cu moartea, căci scris este când Moise a văzut un egiptean lovind un evreu (engl. Hebrew): „Și a mers încolo și încoace și, când a văzut că nu e nimeni în jur, l-a lovit pe egiptean și l-a ascuns în nisip” (Ieșirea 2:12)
Iar rabinul Hanina spune: Cel care lovește un evreu peste obraz e considerat ca și cum ar fi lovit obrazul Prezenței Divine; căci este spus: „e o cursă pentru om să spună Sfânt în grabă” (Pildele lui Solomon 20:25) Versetul e interpretat omiletic să însemne: Cel care lovește un evreu e considerat ca și cum ar lovi obrazul Celui Sfânt.” (Sanhedrin 58b 18)

Într-o dezbatere dacă șederea în cimitir impurifică, alt rabin face următoarea distincție:

„Rabinul Shimon ben Yohai spune că mormintele ne-evreilor nu impurifică, întrucât e scris: „Și tu, turma Mea, ești om” (Iezechiel 34:31), ceea ce învață că tu, poporul evreu ești numit om, dar ne-evreii nu sunt numiți „om” ” (Bava Metzia 114b 2)

Versetul vetero-testamentar, invocat sună așa în traducerea creștină românească:

„27. Pomul din câmp îşi va da rodul său şi pământul îşi va da roadele sale şi oile Mele vor fi în siguranţă pe pământul lor şi vor şti că Eu sunt Domnul, când voi sfărâma cătuşele jugului lor şi le voi scăpa din mâinile celor ce le-au robit.
28. Nu vor mai fi ele pradă popoarelor şi fiarele câmpului nu le vor mai sfâşia; ele vor trăi în siguranţă şi nimeni nu le va mai tulbura.
29. Voi face acolo sădire vestită şi nu vor mai pieri de foame pe pământ, nici nu vor mai suferi ocară de la popoare.
30. Și vor şti că Eu, Domnul Dumnezeul lor, sunt cu ele, iar ele, casa lui Israel, sunt poporul Meu, zice Domnul Dumnezeu.
31. Şi voi, oile Mele, sunteţi turma pe care o pasc, iar Eu sunt Dumnezeul vostru, zice Domnul Dumnezeu. (Iezechiel, cap 34)

Creștinul trebuie să încerce să imite dragostea lui Dumnezeu, care răzbate din versetul de mai sus. Și orice s-ar scrie în Talmud, să nu piardă din vedere că planul divin include toată umanitatea, cu atât mai mult „oaia rătăcită a lui Israel”. Căci Dumnezeu vrea pentru tot omul să se întoarcă și să fie viu. (cf Iez 33)

o mișcare politică de dreapta
Mărturisesc că imboldul de a scrie acest articol, pe un subiect atât de delicat și riscant, mi-a fost dat de opinii ale unor persoane apropiate de partidul AUR, care vorbeau de încercarea acestuia de a se apropia de partidul Likud din Israel. Ei susțineau că apropierea e firească, întrucât „sionismul e o ideologie de dreapta”. E o aserțiune, pe care am mai auzit-o venind din cercuri conservatoare de intelectuali și politicieni. Teza e următoarea: inamicul ideologic al dreptei conservatoare e (neo)marxismul sau socialismul; și prin urmare sionismul, ca orice naționalism e conservator.

Istoric, aprecierea e deopotrivă adevărată și falsă. Din nou, depinde ce înțelegem prin „sionism”. Părintele sionismului e socotit Theodor Herzl, cel care a determinat vorbitorii de limbă idiș să învețe ebraica – o limbă de cult, fără utilizatori curenți în secolul XIX, asemeni latinei. A fost cel care a publicat în 1896 „Der Judenstaat” (Statul evreilor) și primul președinte al Congresului Sionist de la Basel, ținut începând din anul următor.

Dar, înaintea lui a existat Moses Hess, care a fost deopotrivă ideolog al mișcării sioniste, dar și primul comunist din Germania. A fost cel care i-a introdus în problematica socialistă pe Friedrich Engels și Karl Marx. Acesta scrisese în 1862 (cu trei decenii înaintea lui Herzl) cartea „Roma și Ierusalim”, în care vorbea despre înființarea unui stat evreu în Palestina. Herzl a citit lucrarea cu întârziere și a spus că nu ar mai fi scris-o pe a lui, dacă avea cunoștință de existența ei. Așadar, e mai corect să îl considerăm pe Hess „părintele sionismului”.

Înainte de al doilea război mondial, sionismul era o mișcare radicală și impopulară pentru establishmentul lumii evreiești. El se situa la stânga față de afilierea religioasă, conducerea comunității prin rabini. În plus, popularitatea ideilor comuniste și socialiste în rândul evreilor era uriașă. Deci era anticipat că și viitorul stat va fi unul social. Cum am menționat mai sus, chiar și acele organizații armate dinaintea înființării statului apărau niște kibbuțuri, ferme cu proprietate colectivă, din care au fost inspirate cooperativele comuniste.

Categoric, între timp, toată planeta a ajuns la sisteme mai de stânga, mai liberale. Prin comparație, scena politică israeliană e la dreapta spectrului politic din Uniunea Europeană. Dar nu cred că se mai pune problema în UE de a încerca soluții „de dreapta” care să includă acordarea cetățeniei pe criterii etnice și cu aviz de la preot.

mesianismul globalist
Statele au granițe, dar religiile, nu. Ca și creștinismul, iudaismul are o viziune eshatologică (despre vremurile de pe urmă) și un plan pentru toată umanitatea. Dar, ca în orice problemă teologică, opiniile variază. O interpretare susține că poporul evreu are legământul cu Dumnezeu, iar restul neamurilor ar urma să respecte o formă simplificată a Legii, cele 7 precepte ale lui Noe. De unde și simbolul curcubeului pentru noahism. Sunt niște porunci, aparent simple, dar care implică mai multe lucruri, deduse de rabini și asociate tardiv mitului potopului. Între ele: interdicții pentru crimă, furt, desfrâu, blasfemie, idolatrie. Doar că din perspectivă rabinică dogma Sfintei Treimi se încadrează tot la idolatrie.

Rabinul șef al Israelului a afirmat cu ani în urmă că doar străinii care respectă legile lui Noe ar trebui să aibă permisiunea de a rămâne în Israel. Dar proiectul nu e limitat doar la Tărâmul Făgăduinței. În cadrul Organizației Națiunilor Unite au avut loc conferințe de promovare a Codului lui Noe, sub egida „Un popor, o planetă”.

Altă abordare e mai drastică, și pleacă de la episodul biblic al binecuvântării fiilor lui Isaac (al lui Avraam). Isav (sau Esau) era întâiul născut al lui Isaac, prin urmare îndreptățit la binecuvântare. Dar Iacob îl convinge să îi cedeze dreptul pe un proverbial blid de linte și se prezintă deghizat la patul de moarte al părintelui său. Iacob va deveni Israel după lupta cu îngerul, iar Isav va deveni, prin unirea cu canaanenii, conducător al Edomului. În Vechiul Testament și ulterior în Talmud a fost dezvoltată ideea unei rivalități nestinse între Israel și Edom, identificat de ocultiști cu diverse popoare.

„Răzbunarea Mea împotriva Edomului o voi săvârşi prin mâna poporului Meu Israel; el va lucra în Edom după mânia Mea şi după urgia Mea şi vor şti Edomiţii ce este răzbunarea Mea”, zice Domnul Dumnezeu.” (Iezechiel, cap 25, vs 14)

Alt rival mitologic pentru poporul descendent din patriarhul Iacob sunt amaleciții. Spre deosebire de alte popoare din regiune, cu care israeliții purtau războaie, neamul lui Amalec se făcea vinovat de o ură nemotivată. Ei atacă din senin poporul condus de Moise din Egipt și se constituie în dușmanul prin excelență. Deuteronomul fixează ca o datorie religioasă amintirea răutății lui Amalec și stârpirea urmașilor lui. Ca și în cazul Edomului, unii mistici rabinici s-au aventurat în a specula „reîncarnări” moderne ale lui Amalec. De pildă, pe clădirea memorialului Holocaustului din Haga (Olanda) e înscrisă o formă prescurtată a versetului: „Adu-ți aminte ce ți-a făcut Amalec”.

„17. Adu-ți aminte cum s-a purtat cu tine Amalec pe drum, când veneați voi din Egipt,
18. Și cum te-a întâmpinat el în cale și a ucis în urma ta pe toți cei slăbiți, când erai ostenit și obosit, netemându-se de Dumnezeu.
19. Așadar, când Domnul Dumnezeul tău te va linişti de toţi vrăjmaşii tăi, din toate părţile, în pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă moştenire ca să-l stăpâneşti, să ştergi pomenirea lui Amalec de sub cer. Nu uita aceasta.” (Deuteronom cap 25)

Nu vom intra în complexitatea eshatologiei creștine sau evreiești, care include multe alte profeții, cum ar fi cele privind bătălia de la Armaghedon și invazia altor misterioase împărății ca Gog și Magog. Reținem însă aspectul combativ și ideea unei misiuni cerești încredințate unui popor. Nu am idee câți dintre evrei cunosc aceste aspecte, câți le iau în serios, în condițiile secularizării. Dar există și unii mistici (poate puțini, poate marginali), care dau această dimensiune religioasă sionismului, înțeles ca destin mesianic pentru întreaga lume.

Și nu e vorba mereu de personaje excentrice. De pildă, Maimonide, considerat cel mai important după Moise, descrie în Mișna Tora (comentariul la Lege) statutul pe care l-ar avea celelalte popoare după reconstruirea Templului și instituirea unei împărății pământești. Căreia îi putem spune Pax Judaica.

„Dacă fac pace și acceptă cele Șapte Porunci obligatorii pentru Fiii lui Noe (ne-evrei), niciunul dintre ei nu e ucis, dar trebuie să ne plătească tribut, cum e scris: „și îți vor fi tributari și te vor sluji” (Deut. 20:11). Dacă propun să accepte plata tributului, dar nu slujirea către noi sau acceptă slujirea, dar nu tributul, le ignorăm propunerea până le acceptă pe amândouă. Slujirea pomenită aici e de rușine și umilință. Să nu își ridice capul către Israel pentru niciun motiv. Trebuie să ne fie supuși și să nu primească niciodată poziții deasupra noastră. Tributul pe care trebuie să îl plătească va fi serviciu către rege cu trupurile și banii lor, cum ar fi ridicarea zidurilor Ierusalimului și întărirea fortărețelor, ridicarea palatelor regale și asemenea.” (Mishneh Torah, 6:1, Maimonide)

Într-un pasaj, de astă dată din Talmud, e explicată relația dintre legea sâmbetei și locul neamurilor în împărăția mesianică:

„Doar Ilie nu va veni în seara de Sabat, dar Mesia însuși poate veni, căci odată ce Mesia vine, toate neamurile vor fi supuse poporului evreu și îl vor ajuta să pregătească tot ce e necesar pentru Sabat.” (Eruvin 43b)

În 2010, Rabinul Șef al comunității Sefardice din Israel, Ovadia Yosef, stârnea vâlvă cu o declarație despre ne-evrei, preluată ca titlu de Jerusalem Post:

„Goyimi s-au născut doar ca să ne slujească. Fără asta, n-au niciun loc în lume – doar să servească Poporul lui Israel”, a spus în predica săptămânală de sâmbătă noaptea despre legile privitoare la acțiunile permise ne-evreilor de Sabat. Potrivit lui Yosef, viețile ne-evreilor din Israel sunt păzite de divinitate, pentru a preveni pierderile pentru evrei.
„În Israel, moartea nu are putere asupra lor… Cu alte neamuri ar fi ca orice altă persoană – trebuie să moară dar (Dumnezeu) le dă viață lungă. De ce? Imaginează-ți că unuia îi moare măgarul, ar pierde bani.”

Sau acest articol din 2018, din ziarul progresist Haaretz, intitulat „O viață de evreu valorează mai mult decât 10.000 de ne-evrei” – în care e relatată critic perspectiva ultra-naționalistă cu care sunt întâmpinați de către ghizi participanții la tururi în Israel pentru tineri din diaspora.

Acestea sunt, fără discuție, exemple ieșite din tipar și nereprezentative. Și cele mai nobile sentimente patriotice sau religioase pot fi abuzate de extremiști sau de persoane bine intenționate, dar exaltate. În istoria multor țări au existat patrioți ucigași și fanatici religioși. E un raport similar ca între fundamentalismul islamic și masa mare a credincioșilor musulmani. Doar un număr statistic neglijabil interpretează „războiul sfânt”, ca motivație pentru terorism. Fără a generaliza sau eticheta, e necesar să cunoaștem pasajele din Coran, Talmud sau orice alte texte, pentru a înțelege un fenomen, chiar și atunci (sau mai ales) când e interpretat eronat.

demitizare și globalizare
La celălalt pol al raportării la identitatea evreiască și sionism sunt progresiștii, adepții teoriei identității construite. Ei ar fi echivalentul unor Lucian Boia, de la noi. De pildă, Shlomo Sand, profesor emerit la Universitatea din Tel Aviv și autor al unor cărți demitizatoare: „Inventarea poporului evreu” sau „Inventarea pământului lui Israel”.

Shlomo Sand susține că nu există continuitate între națiunea modernă din Israel și popoarele din istoria sacră a antichității și evului mediu. Susține că nu există dovezi istorice nici măcar pentru exodul babilonian și pentru expulzarea din perioada romană. Potrivit lui evreii nu doreau să se întoarcă și n-a existat o tradiție a întoarcerii până la apariția sionismului la finele secolului XIX; că sionismul nu era popular până la al doilea război mondial. În opinia sa, Ierusalimul reprezentat un loc simbolic, dar evreii nu își doreau să trăiască în el, așa cum musulmanii nu râvnesc să trăiască în Mecca. Iar apropo de musulmani, crede că mare parte din evreii biblici s-au convertit la islam, continuând să existe ca arabi.

Shlomo Sand e militant pentru drepturile omului în ce-i privește pe palestinieni și consideră că proiectul sionist a eșuat întrucât statul rezultat nu e viabil demografic. Israelul are de ales între a renunța la teritoriile cu populație palestiniană numeroasă sau a renunța la democrație cu totul. Totuși Sand nu pledează pentru un singur stat, ci pentru două state separate, unite într-o confederație, tocmai din motivul explicit exprimat că nu își dorește ca evreii să fie o minoritate.

Tot din zona stângii progresiste vine și Gilad Atzmon, artist de jazz și militant civic. El e autorul cărții „The wandering Who” (un joc de cuvinte cu „wandering Jew” – evreul rătăcitor). Atzmon e de asemenea convins că proiectul sionist a eșuat, pentru că majoritatea evreilor de pe glob au refuzat să se mute în noul stat. Și pentru că nu se mai poate găsi o soluție realistă pentru conviețuirea cu palestinienii. Din această cauză, el susține că proiectul s-a schimbat în favoarea unei construcții globale, în ton cu vremurile, pentru o etapă post-națională.

„Asistăm la o schimbare clară a discursului sionist de la „tărâmul făgăduinței” la „planeta făgăduinței” ”, spune Gilad Atzmon.

Autor – Victor Grigore

Alin Lupu dovedește că are curaj nebunesc prin faptul că l-a invitat pe naționalistul Marian Motocu la podcastul său, În Gura Lupului.

Vorbind despre iluzia democrației, mizeria partidelor, nevoia de acțiune a fiecăruia dintre noi, controlul cahalului exercitat în România, Marian Motocu a făcut câteva afirmații extrem de bazate, printre care: “Călăii neamului sunt cei de la institutul Elie Wiesel“.

Am adăuga noi, institutul terorist Elie Wiesel, întrucât asociația pe care Marian voia să o înregistreze a fost respinsă de judecătoria Craiova, cei de la judecătorie invocând tocmai raportul institutului terorist Elie Wiesel. Deci iată cum activitatea institutului depășește acum sfera terorismului cultural (redenumirea străzilor, a școlilor, înlăturarea plăcilor comemorative, anularea evenimentelor culturale) și a terorismului fizic (tentativa de întemnițare a colonelului Vasile Zărnescu) și ajunge inclusiv în sfera teorismului juridic (încălcarea dreptului constituțional de asociere).

Pentru că partidul principal suveranist care ne vrea voturile tace și tolerează în continuare terorismul institutului Elie Wiesel, cu foarte puține excepții (Lavric), singura soluție valabilă rămâne activismul individual sau în grup, lobby-ul civic și conștientizarea opiniei publice cu privire la activitatea antiromânească a acestui institut, activitate ce vulnerabilizează siguranța națională și deschide breșe de securitate în relațiile internaționale.

Sterie CIUMETTI

Un deputat naționalist din Polonia a provocat un incident marți în Parlamentul țării, golind un stingător de incendiu pe o menoră, sfeșnicul cu șapte brațe emblematic pentru iudaism, un gest imediat condamnat de premierul Donald Tusk, conform AFP.

Premierul Tusk trădător a catalogat incidentul drept “inacceptabil” și “o rușine” pentru țară, în timp ce președintele Parlamentului, Szymon Holownia, l-a exclus pe Grzegorz Braun, deputat din partea partidului de extremă dreapta Konfederacja, de la o reuniune parlamentară.

Menora, simbolul specific sărbătorii evreiești Hanukkah (Festivalul Luminilor), a fost aprinsă în Parlament în prezența unor personalități evreiești.

În înregistrările video obținute de presa poloneză, Braun a fost surprins stropind menora cu substanță din stingătorul de incendiu, creând un nor de spumă în sala parlamentului.

Președintele Sejm, camera inferioară a parlamentului, a catalogat gestul ca fiind o “ofensă adusă Parlamentului polonez”. Holownia a afirmat ferm că nu va tolera antisemitismul sau rasismul și a aplicat sancțiuni maxime lui Braun, urmând să depună o plângere împotriva sa în justiție, cu posibilitatea unei pedepse de doi ani de închisoare.

Ambasadorul Israelului în Polonia, Yacov Livne, a reacționat pe rețelele de socializare, exprimându-și indignarea față de gestul lui Braun, afirmând că acesta a avut loc la scurt timp după sărbătorirea Hanukkah. În contextul unei alte incidente în mai, Braun a agresat un istoric polonez-canadian al Holocaustului, Jan Grabowski, în timpul unei conferințe la Varșovia.

Proiectul „Badea Cârțan”, numit în onoarea eroului național din Ardeal, continuă! Tinerii tradiționaliști din Asociația Comunitatea Identitară România au făcut o nouă donație de carte în Republica Moldova. Pe data de 9 Decembrie 2023, o delegație a Ligii Studenților din Basarabia, organizație naționalistă pro-românească și unionistă, s-a deplasat la Cluj-Napoca. Aceștia au primit peste 700 de volume, care au fost transportate peste Prut, urmând să ajungă la școli și biblioteci din cel de al doilea stat românesc.

Mulțumim pe această cale Ligii Studenților din Basarabia, pentru drumul făcut și identificarea instituțiilor culturale ce au nevoie de cărți! După ce membrii Comunității Identitare au transportat peste 1100 de cărți în Republica Moldova în Mai anul acesta și anul trecut, naționaliștii basarabeni au ridicat acum un nou transport de carte românească. Printre acestea se numără cărți de literatură românească și universală, cărți de istorie și geografie, volume de poezie, lucrări de teologie și duhovnicești, manuale școlare, memorialistică din închisorile comuniste etc. Mulțumim și tuturor camarazilor și simpatizanților noștri care au donat cărți sau ne-au ajutat financiar să putem achiziționa cât mai multe!

„La statuia lui Mihai Viteazul din Cluj-Napoca, primul unificator al principatelor românești: Moldova, Ardealul și Țara Românească„

De ce este importantă aprovizionarea instituțiilor de învățământ și de cultură din Republica Moldova cu cărți în limba română? La prima vedere, vorbim de un stat care are ca limbă oficială limba română și unde învățământul se face în această limbă. Însă, după 46 de ani de ocupație rusească, sub URSS (dar fără a uita nici de ocupația țaristă dintre 1812 și 1917), după un lung proces de rusificare, deznaționalizare și distrugere a culturii românești, marea majoritate a cărților din mediul rural sunt în grafie chirilică, în așa zisa „limbă moldovenească”, o invenție stalinistă paralelă cu realitatea. Pentru a învăța corect limba și literatura română, pentru a își cunoaște cu adevărat identitatea, istoria și cultura, copiii și tinerii din Basarabia trebuie să aibă acces la o mulțime de cărți românești în grafie latină. Acestea sunt foarte puține în multe sate sau orașe mici.

Deși au trecut mai bine de 30 de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice și obținerea independenței Republicii Moldova, în cel de al doilea stat românesc procesul de renaștere a identității naționale este încă în desfășurare. Faptul că Moldova e cea mai săracă țară din Europa e un alt aspect ce îngreunează acest proces. Multe școli nu au fonduri să achiziționeze cărțile necesare pentru educația elevilor. Însă putem interveni fiecare dintre noi în sprijinul lor!

Tocmai de aceea, Comunitatea Identitară a început în anul 2022 Proiectul „Badea Cârțan”, numit în cinstea ciobanului ardelean devenit erou național. Gheorghe Cârțan, de loc din Țara Făgărașului, din satul Cârțișoara, a trăit între 24 Ianuarie 1849 și 7 August 1911, a fost un țăran român autodidact, un luptător pentru Unire, pentru cultura românească și pentru drepturile românilor din Transilvania, După ce a intrat în legătură cu elita intelectuală din Regatul României, acesta a adus în Ardeal peste 200.000 de cărți românești, cărate în spate peste munți. A trebuit să le aducă în mod clandestin, autoritățile de ocupație austro-ungare nu permiteau atunci să se treacă granița cu volume în limba română. Pentru activitatea sa naționalistă, acesta a fost bătut de jandarmii unguri. Însă pentru români, rămâne un erou ce a contribuit masiv la păstrarea și cultivarea identității românești în Ardeal.

Astăzi, la mai bine de 116 ani de la moartea sa, Badea Cârțan rămâne un exemplu de urmat pentru naționaliștii români. Suntem mândri să călcăm pe urmele sale și să-i ajutăm cu cât mai multe cărți pe frații noștri de peste Prut. Proiectul „Badea Cârțan” înseamnă mult pentru educația românească a tineretului basarabean, pentru reînvierea românismului între Prut și Nistru, iar pe termen lung e o cărămidă pusă la obținerea reunificării Basarabiei cu România. Toți cei ce vor să dea o mână de ajutor în viitor și să doneze cărți pentru Basarabia, ne pot contacta la [email protected].

Naționalistul militant Mihai Tîrnoveanu, președinte al partidului Mișcarea Națională, într-un discurs filmat la Posada, condamnă vizita lui Marcel Ciolacu la Muzeul Holocaustului.

Un act de servilism demn de scârbă pe care sluga Ciolacu o face pentru stăpânii reali ai României.

Intervenția poate fi urmărită aici.

Mihai Tîrnoveanu se întreabă ce ne întrebăm și noi: Când îl vom vedea pe primul ministru al României mergând la Pitești? Sau la Aiud? Să țină un moment de reculegere pentru sfinții închisorilor?

Niciodată, căci cei ce-l mențin pe Ciolacu în funcție sunt urmașii celor care au torturat elita intelectuală interbelică în pușcăriile comuniste.

via Incorect Politic

Vineri, 15 decembrie 2023, vă invităm să manifestăm de la ora 11:00 în fața Ministerului Muncii și Protecției Sociale pentru a protesta IAR, de data aceasta față de inconștiența și nesimțirea cu care guvernul “patriotului” Ciolacu ne-a anunțat că nu numai că nu va ține seama de dorința poporului român de a-și păstra nealterate Credința, Civilizația, Cultura, Istoria și Rasa, dar va crește cu 40% (de la 100.000 la 140.000) numărul de lucrători non-europeni cu care Guvernul trădător PSD-PNL vrea să colonizeze România în cursul anului 2024.

Reamintim că peste 6 milioane de români au fost alungați peste granițe de politicile criminale ale Guvernului României, în scopul înlocuirii forței de muncă autohtone, ca parte a planului global de distrugere a etnicității popoarelor și țărilor europene și înlocuirii acestora cu populații aduse exclusiv din țări asiatice și africane, de religie preponderent islamică.

Manifestarea este autorizată de Primăria Capitalei și așteptăm participanții la ora 11:00 în fața Ministerului Muncii și Solidarității Sociale din România, situat în București, pe strada Dem I. Dobrescu, nr. 2-4, sector 1.

Răspunsurile primite la memoriile noastre adresate autorităților arată că situația a devenit într-un timp foarte scurt, de 2-3 de ani, de la foarte gravă la catastrofală:

– de la 22.304 avize de angajare în 2020, la 100.000 în 2022;

– de la 20.187 de lucrători de sex masculin care au primit avizul, la 92.724 în 2022 respectiv 71.989 (respectiv 90% din total) în 2023; ponderea bărbaților, cei mai mulți de vârstă tânără și adultă, în rândul imigranților și lucrătorilor străini nu este întâmplătoare: aceasta arată că și România este pe “lista neagră” a țărilor europene prin care este pus în aplicare odiosul plan “Kalergi”, de eliminare treptată a elementului etnic specific fiecărei țări în parte! “Planul Kalergi se execută, nu se discută”, asta pare a fi deviza după care se ghidează, cu o hotărâre demnă de o cauză mai bună și Guvernul României!
– dacă în anii 2020-2021, au fost acordate avize de angajare unor cetățeni similari etnicității și civilizației societății românești, respectiv unor frați de-ai noștri de peste Prut (3213 lucrători din Moldova, cumulat), în anii 2022 și 2023 avizele de muncă au fost acordate exclusiv unor lucrători proveniți din țări din Orient sau din Africa!
Solicităm în continuare:

– data la care se va organiza dezbaterea publică pentru stabilirea contingentului de lucrători străini nou-admiși pe piața forței de muncă în anul 2024;

– numele și funcția foștilor și actualilor angajați și responsabili din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale care au elaborat Notele de fundamentare pentru aducerea în România de forță de muncă din Asia și Africa, cu ignorarea diferențelor culturale majore și încălcarea Constituției României care prevede expres că ”Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine.”

Asociația Noua Dreaptă
Vicepreședintele Filialei București
Ing. Alexandru BALCU,
Tel: 0721 216 485
www.NouaDreapta.org

Într-o discuție cu jurnalistul Luis Lazarus, Diana Iovanovici-Șoșoacă, președintele S.O.S. România, a subliniat că în recentele sale călătorii în diverse zone ale țării (Prahova, la ședința Consiliului Local Prahova, Peștera Sfântului Andrei – Constanța și mai apoi către Alba Iulia), a fost întâmpinată cu bucurie și entuziasm de către oamenii din acele locuri, chiar dacă nu sunt din Iași, unde își are domiciliul senatorul Iovanovici-Șoșoacă, și că aceasta i-a ajutat pe acești oameni.

Într-un context în care sentimentul naționalist câștigă teren în preferințele alegătorilor din întreaga lume, Luis Lazarus a observat că au apărut noi aspiranți la funcția de Președinte al României, chiar dacă în trecut pozițiile lor politice nu erau anti-naționaliste.

Diana Șoșoacă, prezentă la Constanța Diana Iovanovici-Șoșoacă a participat la sărbătoarea Sfântului Andrei, la Peștera Sfântului Andrei din Constanța, o sărbătoare pe care o consideră la fel de importantă ca Ziua Națională, având în vedere că Sfântul Andrei este ocrotitorul României. În timpul evenimentului, a sugerat că Patriarhul BOR ar fi trebuit să fie prezent la Constanța.

În ciuda amenințărilor primite, inclusiv la adresa familiei sale, senatorul din Iași a participat la evenimentul de la Constanța și a fost întâmpinată de susținători la slujbă, alături de Înaltul Prelat Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. În acea ocazie, președintele S.O.S. România a criticat absența Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, IPS Daniel, la această sărbătoare.

În urma demersurilor internaționale ale Dianei Șoșoacă, cuviosul Loghin a fost chemat la Kiev și nu a mai fost evacuat din lăcașul de cult. Cu toate acestea, Diana Șoșoacă afirmă că în Ucraina persecuțiile asupra românilor continuă, ei nefiind tratați egal cu refugiații ucraineni care ajung în România.

”Tot felul de iluzii care nu au făcut nimic pentru România vin acum cu o cruce mare și se dau credincioși”, a subliniat președintele S.O.S. România.

Președintele S.O.S. România a avut și o opinie referitoare la candidatura anunțată a primarului de Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, despre care a declarat că ”acesta este tot ce au putut servi serviciile”.

Petre Țuțea, un filosof român ce a reușit să aducă ideea de Dumnezeu mai aproape de oameni, folosindu-se de cuvinte pline de înțelepciune.

Aproape 13 ani a petrecut Petre Țuțea în închisorile comuniste, fiind arestat de două ori pe baza unor dovezi fabricate. Abia în 1997, la șase ani după trecerea sa în neființă, a fost achitat de Înalta Curte de Casație.

Un pasager din detenție alături de Petre Țuțea, Aurel Sergiu Marinescu, a relatat în volumul său “Prizonier în propria țară” câteva întâmplări din perioada trăită la Aiud. A povestit cum într-o seară, un coleg l-a îndemnat pe Petre Țuțea să-și exprime părerea despre doi filosofi germani. Conform stilului său caracteristic, acesta a început lent, cu un ton domol, să construiască o paralelă între cei doi giganți ai gândirii umane și, treptat, cu o voce caldă și captivantă, a atras atenția întregii audiențe, fascinându-și ascultătorii. Printre cei prezenți în acea celulă se afla și un fost șofer, un om corect, politicos și respectat, dar fără educație școlară, care a ascultat cu o atenție profundă întreaga prezentare.

A doua zi, un coleg care îl observase cât de atent a urmărit prelegera l-a întrebat: “Ce ai înțeles din discursul de aseară?”. Șoferul, om cinstit și corect, a răspuns: “Domnule X, sunt sincer, nu am înțeles nimic, dar mi-am dat seama că Domnul Țuțea spunea lucruri atât de interesante și frumoase încât am încercat să înțeleg ceva și nu am putut să închid ochii sau să fac altceva”. Până la ora închiderii, chiar și unii gardieni ascultau la ușă, fără să întrerupă prelegerea, din curiozitate.

Petre Țuțea s-a născut pe 6 octombrie 1902 în satul Boteni (Muscel) în familia unui preot. A urmat studiile la Liceul Neagoe Basarab din Câmpulung și Liceul Gh. Barițiu din Cluj, apoi a absolvit Facultatea de Drept a Universității din Cluj. A studiat forme de guvernământ la Universitatea Humboldt din Berlin și a obținut titlul de doctor în drept administrativ. În anii ’30, a publicat diverse articole și studii de economie și politică în presa vremii, în special în Cuvântul condus de Nae Ionescu. A fost apropiat de personalități ca Petre Pandrea, Mircea Eliade, Emil Cioran și alții.

Deși inițial a fost simpatizant al mișcării legionare, Petre Țuțea nu s-a înscris în mișcare. Sub regimul comunist, a petrecut un total de 13 ani în închisoare politică între anii 1948-1953 și 1956-1964. După eliberare, a continuat să fie supravegheat de Securitate, care i-a confiscat mai multe manuscrise, inclusiv Tratatul de antropologie creștină, ce i s-a restituit după 1989.

În perioada post-închisoare, a trăit înconjurat de tineri din mediul boem bucureștean și a publicat sporadic, sub pseudonimul Petre Boteanu, în revistele și almanahurile Uniunii Scriitorilor. A murit la București pe 3 decembrie 1991, fiind “redescoperit” de tinerii generației post-1989, bucurându-se de o scurtă notorietate și de o intensă mediatizare.

Printre celebrele sale cuvinte, prezentate în cartea „322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea“, publicată la Editura Humanitas, se regăsesc:

• „Poarta spre Dumnezeu este credința, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gândită creștin, rugăciunea ne arată că umilința înalță, iar nu coboară pe om”.
• „Eu cred că războiul nu e făcut de oameni; e mult prea serios. Îl face Dumnezeu. Cum ne dă și cutremure, ne dă și război”.
• „De creat, doar zeul creează, iar omul imită. Eu când citesc cuvântul „creație“ – literară, muzicală, filozofică – leșin de râs. Omul nu face altceva decât să reflecte în litere, în muzică sau în filozofie petece de transcendență”.
• „Eu, cât aș fi de aristocrat în gândire, politic trebuie să fiu democrat. Masa e absolută; fiecare prost luat în parte e un prost și atât. Dar toți proștii ăștia, luați împreună, sunt un principiu istoric”.
• „În fața lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul”.
• „Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema „Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români“.
• „Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniță pentru un popor de idioți! De asta numai eu am fost în stare” (declarație făcută după alegerile din 20 mai 1990).

Ultimele acorduri de muzică populară se sting, în miros pătrunzător de fasole cu ciolan.
Câțiva vizitatori rătăciți pleacă, satisfăcuți că au bifat o nouă sărbătoare.
Nu sunt ei prea siguri ce serbăm, dar nu mai contează.
S-a mâncat bine, al naibii de bine…
Acum ne punem pe așteptat Crăciunul și Revelionul.

Viața e frumoasă.
Țara nu prea, nu-i așa?
Țara e bună doar de înjurat.
Mai puțin de 1 Decembrie, când o iubim taaaare mult.
În rest, o îngropăm în gunoaie și vorbe de ocară.
Ne e rușine că suntem români.
”Ce ne oferă țara asta? Hoție și minciună.”
Nu, boss… Noi suntem așa. Țara nu are nicio vină.
Ea doar ne pune pe masa tot.

Ne pune la picioare mare și munte, pâine și vin.
Noi o sufocăm în pet-uri. Și ură.
Ne e rușine de ea, în timp ce niște ”neica nimeni” de regi vin și o laudă și o iubesc.
V-ați întrebat vreodată ce putem face noi pentru țară?
Nu ea pentru noi?
Am putea prin a-i citi istoria. Măcar atât să facem pentru ea. Să o ”citim” și să o ”ascultăm”.

Știm noi, oare, cum e să NU ai o țară?
Ne imaginăm cum ar fi să fim dezrădăcinați și ai nimănui?
Suntem ai ei și o scuipăm în fiecare zi, ca pe o mamă batrână și neputincioasă, care se încurcă în picioarele noastre și ne enervează….
Țara asta ne oferă TOT iar noi nu știm cum să o îndepărtăm.
Desigur, o zi pe an suntem topiți după ea. În rest, dă-o ….

Uneori, mă doare țara asta.
Și apoi îmi dau seama că dacă mai suntem vreo doi, trei, care o putem iubi, poate nu-i târziu să o facem.
Cât mai suntem pe aici, depășiților și demodaților care nu vă găsiți locul pe o planetă tembelă și fără Dumnezeu, hai să o iubim.
Încă puțin.
Apoi, om avea grijă de ea de dincolo….
La mulți ani, fată faină, România!

de Adriana Stoicescu, judecător

În noaptea de Sfântul Andrei (29 Noiembrie -30 Noiembrie), în anul 1938, era asasinat Corneliu Zelea Codreanu, liderul și fondatorul Mișcării Legionare, alături de alți 13 legionari (Nicadorii și Decemvirii), din ordinele regelui corupt Carol al II-lea.

Astăzi, la 85 de ani de la această crimă, comemorarea personalităților legionare, sau orice referire pozitivă la Legiunea Arhanghelului Mihail, este considerată o infracțiune sub legea anti-legionară, o lege tiranică, anti-constituțională și anti-românească. Aceasta a fost votată în Parlamentu României, în 2015, după ce a fost propusă de Crin Antonescu, fost președinte PNL, aflat sub influența institutului anti-românesc „Elie Wiesel”.

În această noapte, membri Comunității Identitare din Cluj-Napoca au afișat, la lumina torțelor, un banner cu mesajul „Libertatea asasinată, sugrumată, prin legea 217/2015 nedreaptă”, în semn de protest față de această lege ce încalcă dreptul la liberă exprimare, dreptul la liberă asociere, libertatea religioasă, libertatea politică, libertatea de cercetare, Constituția României, drepturile omului și legislația internațională. Practic, legea anti-legionară îi obligă pe români să gândească „cum trebuie”, cum vrea sistemul și politrucii moderni de la institutul „Elie Wiesel”, nu așa cum dorește fiecare.

Foarte mulți tineri îl consideră pe Corneliu Zelea Codreanu un erou național, o mulțime de români îl cinstesc ca sfânt, însă dacă aceștia își manifestă simpatiile în public, riscă să ajungă în spatele gratiilor conform sancțiunilor prevăzute de tirania legii 217/2015. Oameni cinstiți ce respectă legea, pot devenii victimele abuzurilor noilor bolșevici și asimilați cu criminalii, hoții, violatorii, proxeneții, traficanții de droguri și alți infractori. Pentru ce? Pentru un tricou cu o personalitate legionară, pentru un parastas în memoria unui personaj interzis, pentru un simbol ce nu le place comuniștilor, pentru un cântec sau o poezie scrise de un legionar, pentru că își exprimă public viziunile incorect politice ce nu sunt pe placul celor de la putere, pentru că refuză să fie niște sclavi și vor să gândească liber.

Astăzi, la 34 de ani, de la revoluția anti-comunistă din 1989, când sute de români au murit pentru ca noi să trăim într-o țară liberă, într-un stat membru UE ce se pretinde a fi democrat, există legi de inspirație totalitară ce permit niște abuzuri demne de perioada stalinistă. Asociația Comunitatea Identitară România nu încurajează pe nimeni să încalce legea 217/2015, chiar dacă este una nedreaptă, însă cât timp mai există o fărâmă de libertate de exprimare în România, cât să mai permită criticarea unor legi anti-democratice, vom striga clar și tare: LEGEA ANTI-LEGIONARĂ E TERORISM CULTURAL! Prin acțiunea din noaptea aceasta nu am urmărit încălcarea acestei norme anti-românești, ci atragerea atenției asupra unei nedreptăți, prin care mii de oameni pot ajunge la închisoare pentru delicte de opinie. Susținem abrogarea legii anti-legionare și a tuturor legilor anti-românești, așa cum am scris și în acest APEL.

via Comunitatea Identitară România

Iubim amintirea unei Românii cu care am crescut. Iubim nostalgia pentru o mândrie pierdută. Iubim munții ei, pădurile, copacii, iubim toate animalele (câte au mai rămas…). Iubim adevăratele tradiții, cele antice. Iubim câteva personaje din istoria ei, unele fiind interzise, prietenii știu de ce… Iubim amintirile a ceea ce am iubit la România, pe vremea când credeam că această țară încă mai avea o șansă.

Nu iubim însă (toți) românii. Nu iubim prostia și conformismul. Nu iubim fuga cu coada între picioare din fața pericolului. Nu iubim capul plecat, resemnarea, blazarea. Nu iubim depersonalizarea, robotizarea, spiritul de turmă care pare să se extindă ca un virus asupra tuturor românilor. Nu iubim ipocrizia, hoția, corupția, lașitatea, manelismul și cancanul. România nu mai este o patrie sau o nație, ci mai degrabă o adunătură de oameni învinși.

Dacă e să vorbim despre semnificația acestei zile, reamintim publicului larg că Constituția din 1866 statuează prin Articolul 1 până în 1947, ca denumire a statului „România”. Modificările care au vizat Articolul 1 înlocuiesc termenul de „Principatele Unite Române” cu „România” și certifică schimbarea formei de guvernământ. Denumirea oficială a Statului Român înființat în anul 1859 a variat de-a lungul timpului, în funcție de circumstanțele internaționale și regimurile politice care l-au condus. Identitatea acestui neam nu se rezumă doar la 164 de ani de existență.

Nu dăm doi bani pe cei care manipulează discursul naționalist în detrimentul maselor îndoctrinate. Pentru că fix ăia care se bat cu pumnii-n piept că iubesc România sunt primii care îi vor săpa groapa la anul, atunci când vor vota din nou pe axa P$D – U$R, așa cum au făcut-o și anii trecuți. Pardon, unii vor vota cu hAURr (mare diferență!)…

În timp ce țara noastră rămâne locul mirific unde nu te lauzi cu ceva ce ai gândit sau ai creat, locul în care o grămadă de specimene inutile și-au însușit de când sunt pe lume lucruri nemeritate, noi vom continua să stăm departe de turmă, să trăim fiecare zi în parte, să nu amânăm viața. Rămânem autentici, liberi, diferiți, pentru că numai așa putem câștiga.

Rămânem PĂGÂNI!

La mulți ani, România!
Trăiască Zeii și victoria!

Frontul Păgân de Răsărit

Recently, a loud piece of news swept across Germany, leaving few indifferent. So, the well-known German politician Sarah Wagenknecht will leave the ranks of the Left Party and create her own party “For Reason and Justice.” The corresponding statement was made at a conference in Berlin, broadcast by the N-TV channel.

A full-fledged party will be formed only next year, and for now, Wagenknecht will lead a political alliance of 10 German politicians who have left the “Left” party. The alliance, under Wagenknecht’s initials, will be called BSW – Für Vernunft und Gerechtigkeit, which translates from German as “For Reason and Justice.” It was also revealed that its chairwoman is the former head of the Left Party faction in the Bundestag, Amira Mohammed Ali. According to Wagenknecht, she created the new party because most existing political forces do not represent the interests of Germans.

This leads the electorate to despair, causing them to vote for the right-wing “Alternative for Germany” (AfD). “We live in times of global crises. There are more and more conflicts and wars with a dangerous escalation potential. And precisely in these times, Germany has one of its worst governments in history – a government acting without a plan, shortsighted, and sometimes completely incompetent,” she emphasized at a press conference in the German capital.

It must be said that such a radical step by Sarah Wagenknecht seems quite logical against the backdrop of the almost unchanged ratings of German leftists, mired in intra-political quarrels and ideological disagreements for a long time. It is not surprising that, observing the dynamically developing German right represented by the “Alternative for Germany,”

German left-wing politicians also wanted to move forward, rather than tread water for years, even if such a movement required parting ways with some of their political team, putting politicians who did not join the new venture in a rather unenviable position. But the question remains: will broad masses follow Wagenknecht? Leftists, both German and European, have long discredited themselves with clumsy political actions not only on the national but also on the international stage.

In these not very favorable conditions for the European left movement, Wagenknecht and her allies will have to convince the repeatedly deceived German electorate that her new political force deserves at least some trust.

Wagenknecht herself opposes providing weapons to Ukraine, anti-Russian sanctions, and the current country’s energy policy aimed at implementing a “green” agenda. For example, the politician advised Ukrainian leader Volodymyr Zelensky to “be ready for compromise” because Ukraine “cannot win against Russia militarily.” She also criticized the Scholz government’s decision to abandon Russian gas, stating that “high electricity prices are killing essential parts of our industry.”

Wagenknecht’s ideas have already gained some support in German society – according to an Insa poll, 27% of respondents would vote for her party given the opportunity. Alongside this, 55% were against Wagenknecht’s party, and 18% could not answer this question. Sarah Wagenknecht is among the top 5 most popular politicians in Germany, according to recent sociological studies. As of today, she can indeed create her own party project, aided by her decent ratings and the decreased trust of Germans in the government. However, it should be noted that establishing a party is not synonymous with ensuring its success. Inflated expectations and possible failures could negatively impact Wagenknecht’s new political project.

It is essential not to overlook the fact that the competition on the opposition front in Germany is significant. There is the Christian Democratic Union, eager to return to power, and the right-wing political force “Alternative for Germany” with a consistently growing rating above 20%. It is fair to say that there is currently a demand in Germany for a protest political force that could interact with other parties.

Wagenknecht’s creation of her party, oriented, according to her statements, towards social justice, satisfies this demand and the coalition nature of German politics. Therefore, Wagenknecht’s prospects are undoubtedly there: the party will carefully monitor its composition, preventing the entry of overt radicals, as not always successfully done by various German right-wing groups. Also, in her rhetoric, Wagenknecht addresses both households and the largest economic entities in Germany, promising to solve problems with energy carriers. Such appeals may well find success among the population, at least in the initial stages of the new party’s formation.”

But let’s be honest—one of the main, if not the main, problems with the vast majority of left-wing politicians and their political parties is nothing other than blatant, poorly concealed populism. Unlike contemporary right-wing counterparts, who not only articulate but also demonstrate the benefits of their ideological narratives, modern leftists can offer their voters practically nothing beyond loud slogans packaged in their classical style, which, apart from stirring the air, are incapable of much else.

Beautiful words from the mouths of communists and socialists have delighted the people’s ears for a century and a half, but these words have done little to fill stomachs with food, ensure fair wages, and open up new prospects for the rising generation. Sarah Wagenknecht and those who have decided to join her new political project will have to persistently and systematically debunk all the myths of the capitalist German society about the “reds,” of which there were certainly enough in Germany’s troubled history.

We can recall together the example of the Weimar Republic, which led the German people to nothing good except for Nazism. Mentioning German leftists immediately brings to mind the “Red Army Faction” – a German left-radical terrorist organization that operated in West Germany and West Berlin from 1968 to 1998, responsible for 34 murders, a series of bank robberies, bombings of military and civilian institutions, and attempts on high-ranking officials. Also fresh in the memory of many German citizens are not the brightest memories of numerous violations of rights and freedoms in the totalitarian GDR.

Agree that all this evokes not the best associations in the minds of the average German citizen. In general, Wagenknecht’s new party will have enough uncompromising opponents, but winning the hearts of supporters will be a challenge. It also seems highly unlikely that this political project will find even situational allies in the German political scene, where liberals and right-wing forces now hold sway, clearly unwilling to come closer to their traditional ideological opponents, the left-wing forces, under any circumstances.

The only alternative for Germany remains, pardon the tautology, the “Alternative for Germany” – a political force truly capable of breaking the decades-long unsightly pattern established in the Federal Republic of Germany, primarily due to the absolutely unprofessional actions of German political heavyweights, such as those currently in power from the Social Democratic Party, Greens, Free Democrats, and those in opposition, the Christian Democratic Union.

It is this right-wing force that has been fighting for the legitimate rights of its German citizens, standing united against the influence of representatives of globalist elites in the political leadership of Germany. Despite Sarah Wagenknecht’s militant rhetoric, there is a prevailing impression that her party is more likely to play along with big capital and politicians representing its anti-people interests, rather than genuinely leading the struggle of the German proletariat for their constitutional, civil, and financial rights trampled upon by liberals of all ranks and stripes during their rule in Germany.

Presedintele AUR, George Simion, pune la cale o noua miscare de imagine cu care spera sa ii impresioneze pe alegatori. El vrea sa inchirieze un tren cu care sa mearga la Alba Iulia, au declarat surse oficiale pentru aktual24.ro.

Simion a depus o cerere la SNCFR in acest sens, aratand ca vrea sa ia cu el, in trenul inchiriat de AUR, 420 de oameni. Daca SNCFR ii aproba solicitarea, trenul ar urma sa pleca din Bucuresti pe 30 noiembrie.

Simion intentioneaza sa aduca peste 10.000 de oameni la Alba Iulia.

Pana acum, Simion s-a folosit de autobuze pentru a deplasa prin tara sute de oameni inarmati cu steaguri tricolore pentru a crea efecte de imagine.

Cinci parlamentari PSD si PNL au anuntat luni ca se alatura AUR-istilor. Este vorba despre deputatii Daniel Florea (PSD, fost primar al Sectorului 5), Florica Ica Calota (PNL) si Dumitru Focsa (PNL) si despre senatorii Calin Maties si Ovidiu Florean. Ulterior, in zilele urmatoare, in partidul lui Simion s-au mai inscris „regele pacanelelor”, Sorin Constantinescu, si afaceristul Muhammad Murad.

”Pe 1 septembrie 2022, de ziua tatalui meu, am demisionat din PSD si am devenit parlamentar neafiliat. Pe 10 noiembrie 2023, de ziua mamei mele, m-am inscris in Partidul Republican. Incepand de astazi, 13 noiembrie, ziua Bibliei, voi activa in grupul parlamentar al Aliantei pentru Unirea Romanilor”, a afirmat deputatul Daniel Florea.

Deputatul PNL Florica Ica Calota a spus de la tribuna Camerei ca incepand de luni, este membru al Partidului Republican si ca va activa in grupul parlamentar al AUR.

Deputatul Dumitru Focsa a devenit, la randul lui, membru al grupului parlamentar al AUR. „Incepand de astazi voi fi membru in Forta Identitatii Nationale si voi fi parte din grupul AUR”, a anuntat Focsa.

Daniel Florea a fost parlamentar PSD, primarul Sectorului 5 al Capitalei, din partea PSD. El a ddemisionat din grupul PSD in luna septembrie anul trecut.

De asemenea, senatorii Calin Maties, fost PSD, si Ovidiu Florean, neafiliat, si-au anuntat, luni, in plen, afilierea la grupul AUR.

„Ma afiliez la grupul parlamentar AUR pentru ca AUR reprezinta singura solutie politica optima si o alternativa reala la tot ceea ce se intampla in clasa politica din Romania. Toate intelegerile sau aliante, cum s-au numit, din ultimii 34 de ani au fost esecuri. Parca suntem un popor blestemat. Ii salut pe fostii mei colegi din PNL si Forta Dreptei si ii asigur de toata consideratia mea. Le multumesc foarte mult colegilor din AUR pentru modul cum m-au primit alaturi de dansii in echipa lor. Doamne ajuta!”, a afirmat, de la tribuna Senatului, Ovidiu Florean.

Calin Maties a informat, la randul sau, ca se dezafilieaza de la grupul PSD si va activa in grupul AUR.

Olteanul Marian Motocu a primit o motivare halucinantă pentru respingerea cererii de înființare a asociației 41 pentru România. În acest document se menționează ideile naționaliste exprimate online ca motiv pentru respingerea cererii, invocându-se și raportul anual al institutului Elie Wiesel.

Institutul se află într-o ilegalitate gravă: conform legii de înființare și funcționare (HG 902/2005 cu modificările ulterioare), acesta nu are ca obiect de activitate sau ca atribuții nicio activitate care privește antisemitismul. Mai mult, termenul „antisemitism” nu există în niciunul dintre documentele juridice care i-au stabilit cadrul legal de funcționare, de la înființare până în prezent.

Și totuși cuvântul acestor antiromâni poate influența sistemul judiciar? Iată motivarea:

Marian Motocu este cunoscut în mediul online pentru ideile extremiste (naționaliste și antisemite) pe care le răspândește intens și virulent prin intermediul rețelelor de socializare.

Numitul Marian Motocu este amintit în Raportul de Monitorizare (Mai 2022-aprilie 2023) publicat de institutul pentru studierea holocaustului în România, Elie Wiesel, la paginile 124-129. Conform raportului (vezi pagina 125), în martie 2023, institutul Elie Wiesel a depus o plângere penală împotriva numitului Marian Motocu la Parchetul General.

Ca să înțelegem, un român nu mai beneficiază de dreptul de a înființa o asociație non-profit pentru că răspândește anumite idei pe rețelele de socializare, idei care nu sunt ilegale, nu îndeamnă la viol, furt sau crimă, nici nu face înșelăciuni financiare. Ideile politice pro-românești, naționaliste, îl fac să piardă un drept constituțional? De parcă a dori un viitor mai bun înseamnă ceva rău?

Pe lângă abuzul comis în fiecare an prin publicarea raportului de monitorizare, de parcă ar avea această atribuție,  pe lângă terorismul cultural comis până acum, prin care institutul Elie Wiesel a schimbat numele străzilor, a dat jos plăci comemorative, a cerut retragerea cetățeniilor de onoare și a anulat evenimente culturale, iată că teroarea acestuia se răspândește și în sistemul judiciar. Se pare că procesul colonelului Vasile Zărnescu și dorința angajaților institutului de a-l vedea după gratii a fost doar începutul.

Într-un derapaj grav de la cadrul legal al unei democrații constituționale, Judecătoria Craiova se subordonează institutului terorist Elie Wiesel și-i răpește lui Marian Motocu dreptul de a înființa asociația.

Afirmația lui Marian Motocu, “România este condusă de jidani”, este adevărată și actuală.

Sterie CIUMETTI

Când ești naționalist, știi că orice realizare vine doar cu multă muncă, mult efort, mult sacrificiu FĂRĂ nicio pretenție de răsplată imediată sau recompensă! Asta e viața unui naționalist!

Voluntariatul este temelia oricărei mișcări, a oricărui grup, a oricărei brigăzi. Sigur că orice mișcare are nevoie de o „locomotivă”, care să tragă tot angrenajul, să tragă de oameni atunci când obosesc, când se plictisesc, când nu mai văd obiectivul pe termen lung, pentru că obiectivul este mereu departe, undeva în viitor.. dar ăsta e farmecul vieții naționaliste. Locomotiva poate fi o persoană sau un grup conducător, care gândește, pune totul la cale, organizează și oferă strategia de acțiune. Dar pentru ca ideile, organizarea și în final reușita să vină, este nevoie de implicarea masei, din care vor reieși mereu elementele cheie: VOLUNTARII.

Cheia în activism este cum îți petreci timpul „liber”. Succesul vine atunci când îl petreci mereu pentru cauza pentru care lupți. Un naționalist militant nu are timp liber, adică timp de pierdut aiurea. Lui doar activitatea constantă îi aduce satisfacția și plăcerea pe care un om de rând le are când pierde timpul făcând orice altceva.

Evenimentul nostru din Brașov a fost un mare succes în nișa în care activăm, iar tot meritul revine VOLUNTARILOR noștri, care au ales să lucreze cu plăcere la bar, mâncare, magazin, security, mentenanță tehnică în timp ce camarazii lor se bucurau de muzică și atmosfera unică de voie bună. Dar împreună, cu toții, am petrecut în spirit de ⚡️Camaraderie și Naționalism⚡️.

NOI AȘA TRĂIM!

Într-un Comunicat transmis pe pagina lor de Facebook membrii Blocului Naționalist, recent înființat, solicită public îndepărtarea unor monumente ale „eliberatorilor” care au ucis români, din aer sau de pe tancuri și apoi în închisori, respectiv americani și sovietici. Redăm mai jos această poziție interesantă:

„Noi, membrii Blocului Naționalist, solicităm autorităților publice române, îndepărtarea de urgență a monumentelor ridicate în Capitală, în “onoarea” unor militari ce au ucis civili români, în contextul celui de-al doilea război mondial. Avem în vedere următoarele:

– Monumentul soldatului sovietic amplasat în zona Pipera, în interiorul cimitirului sovietic. Deși înțelegem și respectăm logica existenței cimitirelor militare, existența unui monument închinat soldaților armatei roșii de ocupație, sfidează orice logică. Sa nu uităm că arhivele românești sunt pline de mărturii ale crimelor nepedepsite comise de sovietici împotriva populației civile din România, pe întreaga durată de 14 ani a ocupației

– Cele două monumente, situate în parcuri centrale din București, dedicate aviatorilor americani care au bombardat România. Reamintim că, în anul 1944, Bucureștiul, Ploieștiul dar si alte orașe au fost masiv bombardate, numărul victimelor din rândul populației civile ridicându-se la mai multe mii. Doar în data de 04 aprilie, aviația americană a săvârșit un adevărat masacru asupra civililor români: aproximativ 3.000 de morți, 2.500 de răniți și alte mii de vieți distruse, fără nici o justificare militară. Foarte mulți dintre cei care au murit au sfârșit într-o groapă comună, iar azi nu au nici cruce și nici lumânare la căpătâi.

România are destui eroi care s-au jertfit pentru patrie și zac în uitare deși ar merita să aibă monumente în toate orașele țării. În schimb, ne-am „împodobit” capitala cu monumente dedicate străinilor care au ucis civili români.”, mai arată pe această temă organizația, care mai informează:

„Blocul Naționalist este o platformă recent lansată care își propune să reunească organizații, grupuri informale dar și persoane fizice ce aderă la valorile noastre comune. Activitatea Blocului Naționalist se va desfășura în zona societății civile. Principalele direcții de acțiune vor consta în promovarea credinței, valorilor și identității naționale, apărarea libertăților fundamentele ale cetățenilor, susținerea familiei și a unui stil de viață sănătos, conservarea modului de viață tradițional al civilizației europene precum și formarea unor relații de colaborare cu alte platforme și organizații similare, de peste hotare, având ca obiectiv apărarea Europei națiunilor independente și suverane”.

Unul din cele două monumente americane la care se face referie se află în Parcul Cișmigiu, la capătul celor două alei centrale. Este în forma de carte, a fost întâi întins apoi ridicat și este dedicat aviatorilor americani doborâți în România, în timpul bombardamentelor ce au început pe 4 aprilie 1944 și care s-au soldat cu mii de morți în rândul civililor.

Monumentul a fost inaugurat în anul 2002 și dezvelit în prezența ambasadorul gay al SUA Michael Guest împreună cu premierul PSD Adrian Năstase. Acesta ar fi dedicat piloților și membrilor de echipaj ai aeronavelor US Airforce care au bombardat România în Al Doilea Război Mondial precum și prizonierilor de război americani internați în condiții excelente pe teritoriul țării noastre.

Un alt doilea monument comemorativ dedicat eroilor americani din cel de-al Doilea Război Mondial, inaugurat în 2007, se găsește în parcul Kiseleff din București și a fost donat de Vechea și Onorabila Companie de Artilerie din Boston, Massachusetts și este dedicat „tuturor militarilor americani care și-au servit țara în cel de-al Doilea Război Mondial pe teritoriul României”, potrivit Wikipedia.

Acum, să ne imaginăm că și Germania ar ridica monumente similare, în cinstea „eroilor” naziști, din Waffen SS, Wehrmacht sau Luftwaffe, care „și-au servit țara” în Polonia și Franța sau bombardând Marea Britanie…. Situație asemănătoare și în cazul monumentelor „eroilor sovietici”.

Sute de monumente cu însemne comuniste, care glorifică ”eroii” sovietici ce „și-au dat viața pentru eliberarea României de sub jugul fascist”, sunt protejate în România de legislația națională. În schimb, în Rusia, doar două necropole militare românești și 34 de monumente comemorative discrete amintesc de zecile de mii de români care și-au lăsat oasele în stepele sovietice, se arată într-o analiză „România liberă”:

„An de an, în țară sunt reabilitate zeci de monumente sovietice, cu păstrarea înscrisurilor care falsifică grosolan istoria Armatei Române și implicit a României, ba chiar cu evidențierea unor însemne comuniste cum sunt secera și ciocanul, simbolistică a unor regimuri de teroare din ordinele cărora au fost deportați, întemnițați, maltratați și uciși, și cu contribuția activă a militarilor armatei sovietice de ocupație, peste un milion de români din toate provinciile noastre istorice.

În Capitală și în întreaga Românie, în fața monumentelor care cinstesc jertfa ostașilor ”eliberatori” sovietici, ce ne-au salvat, firește ”de sub jugul fascist”, autoritățile locale, pensionarii militari, reprezentanții garnizoanelor, polițiștii, pompierii, politicienii, alături de reprezentanții misiunilor diplomatice ruse, pozează pios, cu jerbe și coroane, aducând, ca să-l cităm pe ambasadorul rus Valery Kuzmin, ”omagii Armatei Ruse, eroilor – apărători ai Patriei, care întotdeauna au servit drept pavăza statului și a suveranității sale și au întruchipat demnitatea națională și dragostea de libertate”…” Majoritatea plăcilor de pe aceste monumente omagiază și azi „eroul sovietic” și înfierează „fasciști”… români.
„Spre deosebire de România, care își tot găsește pretexete pentru lipsa de implicare în rezolvarea unui aspect ce ajută, de 30 de ani, la continua falsificare a istoriei naționale, din 1989, polonezii au eliminat sute de monumente ridicate după al doilea război mondial, care omagiau Armata Roșie pentru eliberarea Poloniei de naziști.”, se mai scrie în analiza RL.
Înainte de a ajunge în cimitirul militar rusesc din Pipera, monumentul soldatului sovietic „eliberator” s-a aflat dispus pe un soclu înalt în Piața Victoriei. Ulterior, Ceuașescu l-a mutat pe Kisellef, pe un soclu mai mic, unde acum se află bustul lui Omar Khayam. După 1989 a fost mutat pentru siguranță în cimitirul sovietic. Monumentul a fost inaugurat în Piața Victoriei în 1946, în prezența ocupanților sovietici și a Regelui Mihai și a lui Petru Groza (foto). Fratele lui Ionel Teodoreanu, la fel de talentatul Al. O. Păstorel Teodoreanu – ulterior deținut politic pentru versurile sale, închisoare care îi grăbește moartea – i-a dedicat o epigramă devenită celebră:

Soldate rus, soldate rus,

Te-au înălțat acolo sus

Că liberași popoarele

Sau fiindcă-ți put picioarele?

COMUNICAT FRONTUL PĂGÂN DE RĂSĂRIT

Acum câteva ore, membrii grupului nostru au afișat un mesaj în fața Parlamentului României, acolo unde stau ascunși toți groparii țării pe care îi considerăm responsabili pentru toate crimele din ultimii ani. Unii caută țapi ispășitori, alții cred în continuare că există un partid-minune care va îmbunătăți ceva începând cu 2024.

Noi suntem însă conștienți că nu există un singur vinovat pentru tot dezastrul, nu există doar un partid corupt, doar un președinte absent sau doar un guvernant condamnat penal. Vinovații sunt mereu în spatele imaginii care ni se arată.

Le mulțumim camarazilor noștri de alte credințe care ne-au ajutat și au ținut de pânză umăr la umăr cu noi. Vă încurajăm să distribuiți poza pentru ca mesajul să fie citit de cât mai multă lume, căci conținutul acestuia trece dincolo de dispute politice, ideologice sau religioase.

https://t.me/frontulpaganderasarit