Aspecte istorice şi moderne ale economiei în situaţie de conflict (1)
La intrarea în Uniunea Europeană, nouă, românilor, ni s-a promis că vom intra într-o eră modernă cu o filosofie avansată a dezvoltării economice conform Strategiei de Dezvoltare Durabilă aplicată popoarelor europene integrate politic, economic şi cultural în spaţiul Uniunii. Această promisiune, s-a îndeplinit peste aşteptările câtorva mii de cetăţeni născuţi cu o karma bună şi sub o zodie norocoasă, dar steaua speranţei într-un viitor al bunăstării început să pălească pentru români, depărtându-se cu repeziciune ca o ,,fata morgana” la prima criză economică mai serioasă, de influenţă neeuropeană şi care în treacăt fie spus a generat efecte tragicomice în plan economico-financiar şi social datorită insolvenţei populaţiei împrumutate fără discernământ (…„doar cu buletinul”…) şi a greşelilor de management politic şi economic. Ceea ce trebuia să înţelegem mai de mult despre strategia economiei naţionale, am început să întrezărim abia acum când suntem puşi în faţa pericolului aproape inevitabil, când înţelegem că banii daţi pentru proiecte de catre Uniunea Europeană sunt prea puţini pentru nevoile de subzistenţă şi nicicum nu se poate pune problema de dezvoltarea economică promisă, că acei bani nu pot fi accesaţi de fermierii români datorită ignoranţei şi că în general odată veniţi ei dispar nu se ştie unde necontribuind deloc la bunăstarea mult visată a românilor. Proiectele care trebuie să capete prioritate acum sunt în sectorul agricol de dezvoltare, în domeniul apărării naţionale şi nu în ultimul rând în direcţia dezvoltării industriei de apărare, evitând la acest moment susţinerea excesivă a IMM-urilor sau a altor sectoare financiare, deoarece acum este ameninţat însăşi echilibrul macroeconomic statal, şi este clar că dacă s-a ajuns să fim ajutaţi cu făină şi zahăr din UE situaţia este foarte gravă. Trebuie înţeles repede cât încă nu este prea târziu că singurii care ne putem ajuta suntem noi ca popor prin orientarea judicioasă şi cu prioritate a finanţelor disponibile în direcţia unei organizări prioritar strategice.
Actual, odată cu apariţia fenomenului crizei economice chiar şi noi cetăţenii de rând, observăm în media dar şi în cotidianul apropiat, ruminaţiile ciclice ale vieţii noastre politice cu efecte finale devastatoare în plan macroeconomic şi individual pentru cei mai mulţi dintre noi. În aceste condiţii când aproape fiecare român a ajuns dator băncilor cu slabe perspective de a înapoia banii se adaugă şi povara datoriei naţionale a împrumutului de la FMI echitabil distribuit proiectiv ficăruia dintre noi şi pe care va trebui să o returnăm, fară nici o îndoială până la ultimul eurocent, Fondului Monetar Internaţional în timpul şi condiţiile hotărâte de ei. În aceste condiţii, neprietenii din interior şi exteriorul ţării, sesizând un „minor” dezechilibru financiar, aparenta vulnerabilitate şi discordia pervers-perpetuă a mediului politic precum şi starea de continuum electoral au găsit cu cale să acţioneze la vedere şi fară teamă împotriva intereselor economice legitime ale României, contestând simbolurile naţionale şi în final însăşi existenţa statului naţional unitar, domenii de drept consfinţite de voinţa poporului suveran în orânduirea democratică a ţării noastre şi legislate de Constituţia României, legile în vigoare ale Uniunii Europene, acte şi acorduri diplomatice internaţionale, precum şi de legile de drept internaţional.[1] Iată cum putem afirma pe drept cuvânt, conform zicalei că: „nu aduce anul ce aduce ceasul”.
Toate problemele politice, sociale şi economice de anvergură internă şi interstatală se rezolvă fără îndoială pe cale parlamentară, diplomatică şi prin acorduri internaţionale convenind cu organismele europene din care facem parte, cele mai bune politici sociale şi internaţionale, dar dacă am proceda înţelept şi am pune răul înainte am observa că în situaţia unei posibile agresiuni militare provocate de orice contex general şi din orice cauză particulară străină nouă , România va proceda ca întotdeauna în istoria sa la manevre de apărare a teritoriului naţional cea ce va duce inevitabil la o solicitare maximală a industriei sale de apărare, chiar dacă în prezent nu există preocupări politice marcante pentru susţinerea efectivă a activităţilor în acest sector economic. Este total neînţelept ca această problemă să fie abordată ,,pompieristic”, abia când vom fi puşi în faţa fapului împlinit aşa cum din păcate am procedat de multe ori în istoria recentă, pentru că nu se mai pune problema dacă se va întâmpla un eveniment crucial, ci când.
Corelaţia istorică: război şi economie
Aspecte economice ale metodelor de luptă. Încă din antichitate în timpul campaniilor militare s-a observat că apărarea sau atacul marilor imperii a fost condiţionat de pregătirea temeinică dpdv economic a respectivelor acţiuni militare. Astfel încă din timpul războaielor punice observăm două preocupări distincte şi opuse din punct de vedere strategic la actorii implicaţi. În timpul marşului spre Roma, conducătorul cartaginez Hannibal nu s-a preocupat de aprovizionare, forţând timpul de deplasare şi determinând soldaţii să se aprovizioneze cum se poate şi din mers cu cele necesare, logistica mai importantă urmând să fie corectată pe parcursul rutei de deplasare cu ajutorul galilor aliaţi sau apelând la jafuri.[2] În tabăra romană problemele economice erau apreciate diferit. Astfel istoricul şi strategul roman Vegetius scrie în lucrarea sa „Scurtă expunere a principiilor de bază ale meşteşugurilor armelor”:” …La începutul războiului trebuie bine cumpănite mijlocele de strângere a oamenilor şi banilor; trebuie rechiziţionate cereale şi furaje necesare şi depuse în locuri bine apărate. Tot ce ar putea cădea în mâinile inamicului, alimente vite, vin să se strângă în cetăţile sau oraşele cele mai bine apărate.”[3]În aceste descrieri este lesne de înţeles care erau dinamicile de apărare şi atac precum şi amploarea strategiilor sedentare folosite de combatanţi la acea vreme. Într-o altă epocă, armata lui Alexandru Macedon a fost susţinută în deplasarea ei glorioasă până în India de un serviciu de aprovizionare special pus la punct, condus de un general care acţiona în spatele frontului şi care avea raţiunea de a transporta armele, muniţiile, alimentele şi apa precum şi taberele de campanie necesare uriaşei deplasări de oameni şi animale. În lucrarea sa, de Bello Gallico (despre razboiul cu galii) Iulius Cesar afirma cu privire la aspectul economic: „..în coordonarea aprovizionării operaţiilor de război constă greutatea artei militare…”.[4] Mai târziu la asediul Sarmisegetusei se poate spune că dacii au fost înfrânţi economic, deoarece asediul propriu-zis a vizat în primul rând întreruperea oricărei aprovizionări cu alimente şi apă iar mai apoi după căderea cetăţii din cauzele mai sus menţionate, trădătorul Bicilis a aratat ocupanţilor romani locul aurului şi al comorilor dacice lipsindu-i astfel pe apărători de posibilitatea organizării oricărei ulterioare rezistenţe. După cucerirea Daciei vreme de 270 de ani romanii au exploatat (a se citi furat) bineânţeles tot aurul dacic existent în sistemele minerale trimiţându-l periodic la Roma sărăcind astfel posibila dezvoltare economică a provinciei care avea sa fie numită probabil ironic „Dacia Felix”?!.
Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare au rămas, în conştiinţa noastră pentru totdeauna, primul în 1462 si cel de-al doilea în 1476 ca învingători în faţa armatelor lui Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului datorită geniului lor militar în luptă dar şi datorită strategiei de pustiire a teritoriului în faţa coloanelor inamice. Şi unul, şi celălalt s-au retras din faţa invadatorului otoman şi au creat, prin evacuarea populaţiei şi distrugerea resurselor de aprovizionare un gol demografic şi economic apt să creeze vrăşmaşilor o imagine a unui teritoriu apocaliptic. Ca şi predecesori lor din antichitate, în evul mediu, o armată se autoadministra pe seama teritoriului cucerit, ea neputând fi aprovizionată prin poduri aeriene sau alte mijloace de transport rapid cum se întâmplă astăzi. Datele istorice arată că Vlad Tepeş şi Ştefan cel Mare au incendiat satele abandonate de populaţie, au ars recoltele şi au otrăvit sursele de apă, punând astfel ocupantul otoman într-o situatie de blocaj, în ceea ce priveste aprovizionarea cu cele necesare continuării campaniei. Aparent cuceritoare, pe măsura înaintării în teritoriul românesc, oastea otomană era slabită şi demoralizată ca urmare a lipsei de apă, fântânile fiind otrăvite şi a atacurilor neântrerupte de hărţuire date de mici escadroane de cavalerie ale românilor. Ce o fi simţit ostaşii semilunei înaintând prin înfiorătorul Codru al Vlăsiei, cu teama în suflet la vederea camarazilor ridicaţi în ţepe, de-a lungul drumului nesfărşit şi cu gâtul ars de sete putem să ne închipuim cu greu. Cu prilejul acelor evenimente Michael Bocignoli arată motivul retragerii otomane: „De aceea, Mahomed, cum nu avea nici aprovizionare pentru armată şi cum nu voia să-şi primejduiască ostaşii, a fost silit sa se întoarcă pe unde venise, fară pradă, fară izbândă şi după ce a pierdut pe mulţi dintre ai săi. „La fel consemnează şi Giovanni Maria Angiolello, vistiernicul sultanului, participant la campania din 1476: „Văzând sultanul ca-şi pierde vremea şi că foametea e mare deoarece pâine nu se putea avea, nici nutreţ pentru cai, câmpul fiind ars peste tot, s-a ridicat tabara şi am plecat peste Dunăre”[5] . Mai târziu, la 23 august 1595 Mihai Viteazul luptă la Călugăreni cu turcii lui Sinan Paşa şi se retrage spre Târgovişte, cu aceaşi tactică de pustiire şi lipsirea inamicului de orice mijloace de aprovizionare.
În Franţa la 1789 poporul francez suferea crunt de foame, de frig şi de tot felul de lipsuri economice din cauza lipsei de responsabilitate şi interes a stărilor conducătoare respectiv clerul şi nobilimea degenerată. Când i s-a atras atenţia reginei Maria Antoaneta cu privire la dezastrul naţional provocat de lipsa de pâine aceasta a replicat cu aroganţă „…dacă nu au pâine antunci să mânânce cozonac”. Datorită exceselor decadente şi cheltuielilor nebuneşti această regină era denumită de apropiaţi Madame Deficit. Ce a urmat se ştie: reacţia poporului disperat a fost de a cuceri simbolul absolutismului Bastilia ceea ce sa şi întâmplat la 14 iulie 1789 şi astfel a debutat Revoluţia Franceză, ale cărei cauze se originează mai înainte de toate în catastrofa economică şi periclitarea fiinţei naţionale a Franţei acelor vremuri. Într-un alt context istoric, în timpul retragerii iniţiale din faţa lui Napoleon, ruşii au folosit tactica pământului pârjolit cu succes, acţiunile lor din 1812 fiind un exemplu clasic folosire indirectă a mijloacelor economice şi geostrategice, acest aspect fiind folosit în toate manualele de tactică militară. Astfel, când Napoleon şi armatele franceze au intrat în Moscova, au găsit oraş pustiu din care fuseseră evacuate toate rezervele de alimente şi combustibili la ordinul guvernatorului Fiodor Rostopcin.[6] Între 14 şi 18 septembrie 1812, Moscova a fost incendiată de sabotorii ruşi. Oraşul, ale cărui clădiri erau construite în principal din lemn, a fost dat flăcărilor şi distrus în întregime, lăsându-i pe francezi practic fără posibilităţi de încartiruire şi bază de operaţiuni militare. Ce a urmat s-a văzut: francezii sau retras din Rusia la 14 dec 1812 . Puteau fi număraţi 22.000 de oameni supravieţuitori din cei 771.500 ai Grande Armee cu care Napoleon traversase râul Neman la intrarea în Rusia. De la acel timp, teoreticienii militari din au început să aprecieze potenţialul războiului întregului popor, al naţiunii sub arme. Aspect de strategie care a fost preluat de şcolile militare ulterioare şi folosit mai târziu în următoarele conflicte cu raţiunea economică de a angrena toate forţele populare utilizând costuri relativ mici în echiparea, mobilizarea şi producţia de război. Din aceste câteva aspecte istorice surprinse aleator înţelegem importanţa capitală a rezervelor strategice şi economice precum şi a dinamicii de aprovizionare a armatei sau populaţiei în orice stare excepţională ce se produce cu prilejul ofensivei sau defensivei unei armate sau structuri de război.
Aspecte economice ale conflictelor în secolul al XX-lea
Cauzele conflictului anglo-german care a aruncat Europa în vâltoarea celui de al doilea război mondial pot fi căutate de analişti în teoria „Lebensraum” inţiată de Fredrich Raetzel (a spaţiului vital), a esoterismului unui conflict mocnit de mii de ani, în blocarea Germaniei de a nu construi un imperiu colonial, politica iresponsabilă a naziştilor etc. dar adevărul istoric şi ştiinţific demonstrează că Germania era la acea vreme într-un vârf de supraproducţie economică neavând practic unde să vândă stocurile uriaşe ale industriei sale producătoare de bunuri de larg consum sufocându-se în propria producţie. Astfel invazia a fost iniţiată de Germania prin atacul samavolnic asupra Poloniei folosindu-se un pretext minor într-un conflict de graniţă inventat de autorităţile naziste. Pe cale de consecinţă înţelegem că acele cauze care au declanşat cel de al doilea război mondial sunt în primul rând de natură economică înaintea consideraţiilor de natură strategică sau politice despre care se spune că au iniţiat marea conflagraţie mondială. Chiar şi metodele de luptă întrebuinţate apar ca fiind mai mult economice decât strategice. Astfel blocada britanică împotriva Reich-ului este o încercare de a obţine victoria provocând lipsuri economice. De cealaltă parte prin scufundarea masivă a flotei comerciale britanice de către U- Boat-urile germane se urmărea aceaşi slăbire a puterii de rezistenţă a Marii Britanii în domeniul economic. Prin bombardarea reciprocă a centrelor industriale şi ale nodurilor de cale ferată se încerca de fapt distrugerea şi micşorarea capacităţii de producţie şi distribuţie a inamicului.[7] Încă de atunci s-a observat cu prilejul conflictelor militare desfăşurate în Europa şi Asia-Pacific că doar ţările foarte puternic industrializate pot să-şi doteze soldaţii cu armament modern şi să asigure o logistică adecvată pentru reconversia capacităţii industriale în război. Una din cauzele Revoluţiei Române din 1989 a fost înfometarea populaţiei şi acoperirea necesităţilor de consum cu reziduri alimentare şi raţionalizarea pâinii pentru acoperirea datoriei externe pe care cuplul dictatorial şi iresponsabilii apropiaţi o contractaseră în decursul ultimilor ani fară nici un fel de consultare a organismelor de specialitate ale României care ar fi putut oferi soluţii la situaţia de impas economic.
Economia militară ca stiinţă
Definită de cei doi celebri autori români S.Pitea şi S. Stanciu în lucrarea lor „Războiul şi Economia” economia militară: „ este ştiinţa care studiază necesităţile şi cerinţele economice ale războiului, factorii care determină mărimea, izvoarele, dinamica şi structura acelor necesităţi, metodele şi procedeele pentru satisfacerea lor, legile şi legităţile care determină raporturile dintre economie şi război”[8]. Este acceptat la ora actuală că în cadrul economiei militare „logistica se poate defini ca fiiind ştiinţa care studiază problemele asigurării (producere, depozitare, planificarea consumului forţelor armate) cu mijloace materiale necesare şi ale transportului militar pe timp de pace şi de război”.[9]
Despre aceste problematici speciale ale economiei de apărare au scris încă din vechime mulţi autori preocupaţi de corelaţiile războiului cu economia. Încă din vechime Sun Tzu delimitează în celebra lucrare „Arta Războiului” o serie de elemente ce ţin de: a) asigurarea resurselor necesare aprovizionării forţelor b) executarea de transporturi pe distanţe mici pentru a nu fi prea costisitoare c) evitarea urcării preţurilor produselor care ar conduce la sărăcirea populaţiei şi epuizarea resurselor regiunii respective.[10] Între sec. XVIII-XIX apare concepţia războiului total şi tot atunci Jaques de Guilbert pune problema corelării strategiei militare cu strategia economică. Adam Smith în celebra de acum „Avuţie a Naţiunilor” arată că: a) apărarea ţării este de mai mare importanţă decât avuţia b) subordonarea activităţii de comerţ exterior intereselor care vizează direct apărarea ţării şi forţa ei militară. Idei şi metode valoroase pentru abordarea ştiinţei economiei militare întâlnim şi la David Ricardo care descrie dinamica fenomenelor economice în lucrarea sa „Despre principiile economiei politice şi impunerii”. La rândul său, Frederich List care face referiri şi aprecieri cu privire la asigurarea forţelor productive ale naţiunii în lucrarea „Sistemul naţional de economie politică”. Evidenţierea corelaţiilor între economie şi război o regăsim şi la academicianul român Costin Kiriţescu care remarca faptul istoric că: „în perioada economiei naturale (economia romană, grecească, feniciană) războiaele s-au purtat cu mase mari de luptători şi atunci când s-a trecut la economia de schimb s-a apelat la armatele profesionale ca urmare a creşterii cheltuielilor de întreţinere ale acestor structuri”.[11] Din perspectiva dezvoltării celor trei valuri economice Alvin Tofler apreciază evoluţia graduală a conflictelor militare ce antrenau economia în diferite grade de solicitare conform întinderii fizice şi în funcţie de formele specifice ale conflictelor militare. Doctrina militară actuală a României nu presupune „războiul întregului popor” aşa cum suna propaganda anilor dictaturii ci apărarea întregului popor şi a întregului teritoriu românesc în cadrul N.A.T.O şi UE iar acest lucru generează studiul ştiinţific continuu al acestor problematici extrem de complexe şi de o importanţă capitală. Actual această ştiinţă a econmiei de apărare este studiată şi pusă în operă în organismele superioare de inteligenţă ale ţării cum ar fi: CSAT, Oficiul de Stat pentru Probleme Speciale, Serviciile Secrete, Guvernul României precum şi factorii de decizie abilitaţi să dispună măsuri excepţionale.
Elemente ale organizării economiei de apărare
Schematic, potenţialul de apărare al ţării se prezintă astfel:
Potenţialul de apărare
Potenţialul politico-moral
Potenţialul militar
Potenţialul economic
Fără a detalia mai mult se poate spune că: „potenţialul economic exprimă posibilităţile maxime ale statului de asigurare a cerinţelor materiale ale societăţii, în condiţiile sociale şi naturale date, capacitatea de a obţine o producţie maximă într-un timp determinat”.* Sprijinindu-se pe potenţialul economic distingem potenţialul de apărare, care, aflat în vârful piramidei trebuinţelor specifice acestui sector:” reprezintă posibilităţile economiei naţionale de a asigura forţele şi mijloacele necesare,la un moment dat, pentru îndeplinirea misiunii de apărare a patriei, de respingere a oricărui atentat la independenţa şi integritatea ţării”. [12]
Potrivit prevederilor legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, Guvernul României răspunde de pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare şi asigură aplicarea măsurilor referitoare la aceste domenii, scop în care:
a) organizează, coordonează şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte autorităţi ale administraţiei publice;
b) stabileşte sistemul de priorităţi şi de alocare a resurselor pentru apărare;
c) înaintează spre aprobare Consiliului Suprem de Apărare a Ţării proiectul planului de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare, proiectul programului cu obiectivele de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare şi proiectul bugetului de stat pentru război;
d) aprobă planul de pregătire a economiei naţionale pentru apărare şi stabileşte măsuri aplicarea acestuia;
e) asigură resursele materiale, umane şi financiare necesare pregătirii economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare;
f) asigură aplicarea planului de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor care revin Guvernului României privind pregătirea economiei şi a teritoriului pentru apărare funcţionează Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale care desfăşoară următoarele activităţi în domeniul pregătirii economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare.
Pe timp de pace:
– elaborează, pe baza cererilor de produse şi servicii necesare forţelor sistemului naţional de apărare, împreună cu ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale proiectele pentru: Planul de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare, pe care îl supune, prin Guvern, aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Planul de pregătire a economiei naţionale pentru apărare care se supune aprobării Guvernului şi Programul de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare care se supune spre aprobare Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
– transmite autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, instituţiilor şi agenţilor economici, sarcinile rezultate din Planul de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare, Programul de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare şi din precizările metodologice referitoare la măsurile ce urmează a fi întreprinse în vederea îndeplinirii acestora;
-actualizează, la solicitarea instituţiilor publice implicate, Planul de mobilizare şi coordonează măsurile privind punerea acestuia în aplicare în condiţiile legii;
– gestionează şi pune în aplicare sistemul de priorităţi şi alocare a resurselor pentru apărare pe baza listei cu produse şi servicii cuprinse în Planul de mobilizare, aprobată din timp de pace de Guvern;
– avizează, pe baza planului de mobilizare aprobat, propunerile ministerelor şi celorlalte instituţii cu atribuţii în caz de mobilizare sau război necesare elaborării Proiectului bugetului de stat pentru război;
– administrează rezervele de mobilizare şi actualizează nomenclatorul şi nivelurile de constituire a acestora;
– constituie, gestionează şi actualizează permanent baza de date referitoare la existenţa şi funcţionarea capacităţilor pentru apărare şi la situaţia rezervelor de mobilizare pe care le administrează;
– coordonează şi avizează lucrările de mobilizare la locul de muncă în vederea asigurării forţei de muncă necesară instituţiilor publice şi agenţilor economici la mobilizare şi pe timp de război cu personal cu obligaţii militare;
– organizează, coordonează şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte autorităţi ale administraţiei publice în domeniul pregătirii economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare;
– verifică prin exerciţii şi antrenamente de mobilizare, stadiul pregătirii economiei şi teritoriului pentru apărare, în condiţiile legii;
– conduce activităţile Comisiei Centrale de Rechiziţii şi acţiunile privind aplicarea hotărârilor acesteia; elaborează Nomenclatorul bunurilor rechiziţionabile;
– elaborează planurile de rechiziţii de bunuri şi prestări de servicii în interes public ale judeţelor, respectiv al Municipiului Bucureşti şi controlează periodic modul de ţinere a evidenţei şi de întreţinere a bunurilor supuse rechiziţiei;
– avizează la nivel naţional solicitările pentru concesionări de bunuri proprietate publică privind încadarea obiectului concesionării în infrastructura sistemului naţional de apărare;
– elaborează la fiecare judeţ şi la Municipiul Bucureşti Monografiile economico-militare şi pune operativ la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale datele şi informaţiile referitoare la potenţialul de intervenţie al agenţilor economici din zonă.
În timp de război:
– pune în aplicare, în colaborare cu ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, Planul de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare;
– urmăreşte realizarea sarcinilor din Planul de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare de către autorităţile administraţiei publice, agenţii economici şi instituţiile publice;
– urmăreşte şi prezintă Guvernului şi/sau Consiliului Suprem de Apărare a Ţării propuneri pentru adaptarea activităţii economico-sociale în vederea susţinerii efortului de apărare şi asigurării necesarului pentru consumul raţionalizat al populaţiei, în funcţie de situaţie;
– analizează la instituirea stării de asediu sau stării de urgenţă cererile de întrebuinţare a unor rezerve materiale, umane şi financiare prevăzute a fi utilizate în caz de mobilizare sau război şi face propuneri conform legii.[13]
——————————————————-
[1] http://www.tvr.ro/articol.php?id=68611 Ţinutul Secuiesc a mai făcut un pas către recunoaşterea internaţională
[2] Sorin Pitea, Sorin Stanciu Războiul şi Economia Editura Militară, Bucureşti 1970 p.16
[3] Idem p.16
[3] Idem p. 17
[4] http://www.cadranpolitic.ro/view_article.asp?item=1337 Războiul asimetric, ieri si astazi Florin Constantiniu
[5] http://ro.wikipedia.org/wiki/Campania_din_Rusia_(1812)
[6] Banciu Axente Sever Aspectul economic al războiului actual p.5-6
[7] Sorin Pitea, Sorin Stanciu Războiul şi Economia Editura Militară, Bucureşti 1970 p.71
[8] Idem p. 62
[9] Dumitru Nica Sistemul de Mobilizare al Economiei p. 7
[10] Idem p.11
[11] Sorin Pitea, Sorin Stanciu Războiul şi Economia Editura Militară, Bucureşti 1970 p.111
[12] http://www.ocsps.ro/pages.php?page=130
[13] http://www.ocsps.ro/pages.php?page=130
Autor: drd. Gabriel Ungureanu
Aspecte istorice şi moderne ale economiei în situaţie de conflict (2)
5.2 Contribuţia României în cadrul tratatelor militare internaţionale
Ca o reacţie politică a ţărilor din Blocul Răsăritean, la apariţia Alianţei Nord Atlantice, pe care o percepeau ca o ameninţare a intereselor lor, s-a înfiinţat la iniţiativa lui Nikita Hrusciov o alianţă estică numită uzual Tratatul de la Varşovia. Excepţie facând refuzul Iugoslaviei de a adera, acest tratat a fost semnat la 14 mai 1955 de catre următoarele state: Republica Populară Albaneză, Republica Populară Bulgară, Republica Democrată Germană, Republica Socialistă Cehoslovacă, Republica Populară Polonă, Republica Populară Română, Republica Populară Ungară şi URSS. Deşi acest tratat stipula foarte clar că relaţiile acestor state membre erau cadrate printre alte prevederi şi de principiul neintervenţiei în afacerile interne precum şi de respectarea suveranităţii şi independenţei naţionale, acest principiu legiferat s-a dovedit a fi o vorbă goală nefiind niciodată acoperit de fapte. Astfel acest principiu a fost încălcat cu prilejul intervenţiilor militare în Ungaria în anul 1956 şi în Cehoslovacia anul 1968. Poziţia României şi în special a dictatorului Nicolae Ceauşescu a fost fost aceea de a se plasa în situaţia de opoziţie cu privire la aceste acţiuni militare samavolnice ale Tratatului atragându-şi astfel mânia Moscovei care a masat drept răspuns la acestă atitudine, numeroase trupe şi tehnică grea la graniţa de pe Prut. Din zvonul public se cunoaşte acum că anumite manevre militare tehnice efectuate de partea română în apropierea graniţei precum şi intensificarea activităţii diplomatice americane au convins conducerea Tratatului să oprească invazia iminentă. În altă ordine de idei invazia nu a mai avut loc deoarece Superiorii Tratatului s-au convins că Ceauşescu nu ieşea din linia politică comunistă. Tratatul de la Varşovia şi-a încetat activitatea în 1989 dar în mod oficial a fost dizolvat în 1 iulie 1991 la Praga.[1]
Tratatul Atlanticului de Nord a fost semnat şi parafat la data de 4 aprilie 1949 atunci când s-a format o alianţă din 12 state: Belgia, Franta, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie, Danemarca, Islanda, Italia, Norvegia, Portugalia, SUA si Canada. Acestă alianţă era menită să asigure apărarea colectivă a ţărilor vestice împotriva ameninţărilor orientului precum şi să menţină pacea şi libertăţile democratice ale acestor ţări. Aşa după cum se arată în art.5 din Tratatul Alianţei, un atac împotriva unuia dintre statele membre este considerat un atac împotriva tuturor. Această prevedere era întărită şi prin ideea de apărare în grup şi de promovare a intereselor de securizare comune care apare la articolul 4 al Tratatului de la Whashington: partenerii vor fi consultaţi de fiecare dată „când, integritatea teritorială, interdependenta politică sau securitatea uneia dintre ţările membre este ameninţată”. NATO susţine deasemenea ca principii inalienabile: dorinţa statelor membre de a trăi în pace cu alte naţiuni, de a le salva libertatea, moştenirea comună şi civilizaţia, atunci când ele sunt puse în pericol pe baza principiilor democraţiei. După anul 1949, alte ţări s-au alăturat Alianţei între anii 1952 şi 1982, respectiv: Grecia, Turcia, RFG şi Spania. Deoarece la începutul anilor 90, s-a luat decizia creării unei noi structuri a Alianţei, principalele linii directoare ale acestei importante decizii sau obiectivat în: deschiderea Alianţei catre noi posibili membri, parteneriate cu statele membre, restructurarea afacerilor interne ale NATO, abordarea conceptuală a unei noi identităţi europene în materie de securitate, o apărare mai eficientă, implicarea în noi misiuni precum şi menţinerea păcii în regiunile aflate în conflict. Nu în ultimul rând, o sarcină deosebită, a fost punerea la punct a unor noi strategii şi tratate de neproliferare a armelor nucleare. Alianţa şi-a respectat foaia de parcurs propusă astfel încât la data de 12 martie 1999 Republica Cehă, Ungaria şi Polonia au fost admise în Alianţă pentru ca în 2004 Alianţa care numara 26 de membri să admită şi România. După1989, Romania înaintase formal cererea de aderare la Alianta Nord-Atlantică dar era evident că la acel timp ţara noastră nu era pregătită pentru contactul tehnic cu această organizaţie. Cronologic, primul pas important a fost facut prin dinamizarea contactelor oficiale ale Romaniei cu NATO, atunci când în anul 1990 luna iulie Secretarul General al Alianţei Manfred Worner, a fost invitat în Romania pentru prima oară de catre premierul de atunci Petre Roman. De atunci şi pană în prezent Romania a participat la diferite programe de pregătire şi acţiuni umanitare ale Alianţei dar şi sub mandat ONU.
Astfel după dezgheţul din 89 Romania a fost invitată să participe la diferite lucrări ale Alianţei sub egida Parteneriatul pentru Pace-organism interior al NATO creat în 1994, Consiliului de Parteneriat Euroatlantic; acest consiliu a fost constituit în anul 1997 şi avea ca activitate întalniri periodice informale la nivelul ambasadorilor, miniştrilor de externe şi ai apărării. Securitatea Europei de Sud-Est precum si eficientizarea cooperării dintre statele din regiune au fost promovate prin intermediul Initiaţivei pentru Europa de Sud-Est, adoptată la summit-ul de la Whashington în 1999. Acestă iniţiativă a adoptat patru direcţii de acţiune şi anume:
– Forumul consultativ pe probleme de securitate in Europa de Sud-Est;
– Grupul de lucru ad-hoc in domeniul colaborarii regionale;
– Realizarea instrumentelor de lucru ale parteneriatului pentru pace;
– Programe-ţinte pe probleme de securitate pentru ţările din regiune;
La data de 26 februarie 2004 – a avut loc adoptarea în unanimitate de voturi, de catre Parlamentul României, a legii de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord. La 1 martie 2004 – Preşdintele Ion Iliescu promulgă legea de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord astfel încât pe 2 aprilie 2004 se onorează ceremonia de ridicare a drapelelor de stat la Cartierul General NATO de la Bruxelles.[2] Onoarea de a face parte din Alianţă a adus şi câştiguri economice foarte mari. Astfel în cei cinci ani de cand a aderat la NATO, Romania a atras investitii străine în valoare totală de 28,1 mld. euro, adica o medie de 5,6 mld. euro pe an se arată în ediţia elelectronică a ziarului Financiar[3].
-Actual structura NATO are 2 componente majore: Structura civilă şi Structura militară.
-Structura civilă- Consiliul Atlanticului de Nord este un organ intern de decizie al Alianţei, este singura structură a carei fiinţare este menţionată special în Tratatul de la Washington. În acest consiliu fiecare ţară membră este reprezentată de un diplomat ataşat permanent, dublat de o delegaţie naţională.
Secretarul general are ca misiune promovarea, şi asigurarea procesului de consultări precum şi luarea deciziilor în cadrul Alianţei. Secretarul are şi posibilitatea să ceară punerea în discuţie şi dezbaterea anumitor probleme în vederea adoptării unei decizii. De asemenea este abilitat să folosească tehnici ale diplomaţiei pentru soluţionarea diferendelor de opinie între ţările membre. Conduce Secretariatul International si este purtatorul de cuvânt al Alianţei în contactul cu guvernele ţărilor membre sau partenere şi cu mass-media.
Structura militară – Comitetul militar este format din ofiteri superiori ai ţărilor membre care îşi desfăşoară activitatea la sediul NATO din Bruxelles. Ei au rolul de a face, consiliere şi recomandări în domeniul militar, dezvoltând concepte politic -strategice ale Alianţei.
Statul Major Militar Internaţional sprijină activitatea Comitetului Militar, această structură fiind alcatuită din personal militar detaşat de fiecare stat membru din personalul administrativ civil. Este condus de un director cu rang general cu trei stele numit de catre tarile membre la propunerea Comitetului Militar, iar acesta are în subordine s-a doi comandanţi strategici:
– comandantul suprem al Fortelor Aliate din Europa;
– comandantul suprem al Fortelor Aliate din zona Atlanticului;
– grupul de planificare regionala Canada-SUA;
Adunarea Atlanticului de Nord este constituită din parlamentarii statelor membre în raport de procentul reprezentativ pe care partidul politic din care face parte o are in parlamentul respectiv. Aceasta adunare funcţionează de doua ori pe an într-o capitală a unei ţări membre si are cinci comisii:Comisia politică;Comisia economică; Comisia pentru probleme civile; Comisia ştiintifică şi tehnică;Comisia de apărare şi securitate.
Participând încă din primele momente în conflictul din Iraq şi Afghanistan sub misiunea internaţională de menţinere a păcii, militarii români au dovedit cu nobleţe, sacrificiu suprem şi jertfă de sânge necondiţionată că sunt urmaşii dacoromanilor. Jertfa de sânge a fiilor Romaniei nu va fi uitată în veci de poporul român recunoscător eroilor săi. Actual în arena internaţională România îşi aduce contribuţii importante la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale şi astfel citând site-uri specializate care ne menţionează aflăm ca suntem cooptaţi onorabil în operaţiunile conduse nemijlocit de ONU. La 31 august 2010, participarea noastră internaţională ne plasa pe locul 66 cu 2000 de militari din 116 state membre contributoare şi este repartizată astfel:
Participarea personalului Ministerului Apărării Naţionale la operaţiuni de menţinere a păcii[4]:
• 48 observatori militari şi ofiţeri de stat major din Ministerul Apărării Naţionale în misiunile pentru menţinerea păcii din: RD Congo, MONUSCO (22); Kosovo, UNMIK (1); Liberia, UNMIL (2); Nepal, UNMIN (7); Sudan, UNMIS (10); Coasta de Fildeş, UNOCI (6).[5]
Participarea personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor la operaţiuni de menţinere a păcii:
• 50 poliţişti din Ministerul Administraţiei şi Internelor în misiunile pentru menţinerea păcii din: Haiti, MINUSTAH (25), RD Congo, MONUSCO (15); Timor-Leste, UNMIT (9); Kosovo, UNMIK (1).[6]
Participarea personalului Serviciului de Protecţie şi Pază la misiuni de menţinere a păcii:
• Serviciul de Protecţie şi Pază participă cu ofiţeri de protecţie nemijlocită în: Sudan/Khartoum, UNMIS (12), Sudan/Darfur, UNAMID (12) şi Afganistan, UNAMA (12), sub conducerea Departamentului de Siguranţă şi Securitate, UN DSS.[7]
6. Apărarea ţării si resursele umane
În stare excepţională, dezastru sau război este foarte important să existe situaţii demografice cu indicatori şi indici foarte precişi cu privire la calitatea resurselor umane care pe lângă completarea eventuală a forţelor de apărare angrenate în acţiuni se evidenţiază şi ca funcţie economică. De fapt în situaţii excepţionale populaţia se împarte în două categorii: o parte care se iniţiază în acţiunile directe de limitare şi devansare a acţiunilor inamice sau dezastrelor majore şi o categorie la fel de importantă care se ocupă de producţie şi manageriatul situaţiilor de criză, cu posibilitatea substituirii celor două categorii în mare parte la caz de nevoie. În acest context este importantă conştientizarea oamenilor în vederea implicării şi mobilizării lor voluntare vis a vis de interesul general pentru apărarea patriei. Voluntariatul din data de 11 septembrie este o tradiţie patriotică de la producerea atacurilor teroriste la New York. În cadrul acestor actiuni de voluntariat oamenii din toata America, dând dovadă de luciditate şi patriotism, merg în centre strategice, pregătesc şi ambalează obiecte necesare pentru armata şi soldatii americani deplasaţi Afganistan pentru stoparea fenomenului terorist. Astăzi în cazul razboiului modern este angajată nu doar toată armata profesionistă a unei ţări ci şi toată naţiunea şi întreaga ei capacitate producţie este pusă în slujba patriei. Oare noi ce am putea pune în slujba patriei?
7. Planificarea economiei de apărare
7.1 Materii prime strategice
Din observaţiile documentelor şi experienţa trecutului apropiat ştim acum că doar ţările puternic industrializate pot să-şi doteze soldaţii cu armament modern, în cantităţi suficiente pentru a-şi permite iniţierea şi desfăşurarea teatrelor de operaţiuni militare ofensive sau defensive pentru a spera la obţinerea victoriei. Doar ele pot pune la dispoziţie avioane ultramoderne, tancuri capabile să reziste la lovituri termonucleare, tunuri cu muniţii speciale, rachete inteligente sau arme automate individuale supersofisticate ce pot asigura supravieţuierea armatelor implicate conflictual. Fabricarea armamentului şi a acestor muniţii cer în primul rând fier, cupru, plumb, zinc, cositor, nichel, crom şi nu în ultimul rând cauciuc sau lemn şi plastic pentru ambalare. În cazul superputerilor nucleare se adaugă nevoia de uraniu sărăcit sau îmbogăţit după caz şi substanţe chimice complexe. Avioanele, tancurile, submarinele sunt alimentate în general cu petrol, benzină, sau motorină. Militarii dar şi civilii angrenaţi în situaţiile conflictuale au nevoie de textile rezistente şi piele de bună calitate pentru încălţăminte, cunoscut fiind că arma secretă a infanteriei este bocancul. Fabricarea acestor arme necesare cere nu doar uzine şi tehnicieni ci şi materii prime din care să fie construite şi de aceea războiul modern este cunoscut ca un mare consumator de materii prime. Nici una din ţările lumii nu are asigurate prin producţie proprie toate aceste materii prime şi actual se pune problema ca aceste state să se poată aproviziona făcându-şi stocuri şi rezerve încă din timpul păcii prin intermediul schimburilor comerciale căci aceste materii se consumă foarte repede în conflictul armat de durată.*
7.2 Timpul şi dezvoltarea economiei de apărare
În desfăşurarea acţiunilor economiei de apărare s-a constatat că ele necesită perioade destul de mari de timp pentru a căpăta eficienţă în reprofilarea capacităţilor industriale, reconversia profesională a personalului şi transportul produselor în timp util la locul de folosinţă în vederea limitării acţiunilor distructive organizate de adversar. În vederea aprecierii acestei problematici trebuie indentificate şi probabilele capacităţi de transport folositoare naţiunii în aceste situaţii limită. Experienţa trecutului este şi de această dată concludentă: În ajunul marii conflagraţii mondiale Germania şi-a pregătit economia de război între 1933 şi 1939 realizând cel mai mare parc tehnic din lume cu un ritm foarte rapid al producţiei astfel încât acesta era în 1939 de 12 ori mai mare decât în anul de debut 1933. În 1940 avea deja o producţie de 22 de ori mai mare decât cea din 1933. Anglia a început să dezvolte capacităţi de apărare abia pe timpul desfăşurari conflictului industria britanică de aparare având nevoie de trei ani pentru a trece la o producţie de război dar fără a acoperi în întregime necesităţile. Beneficiind de avantajul distanţei care o plasa departe de conflictul european SUA şi-a ajustat capacităţile de producţie în decurs de un an şi şase luni timp în care a schimbat profilul industrial al unui număr de 9500 de intreprinderi industriale particulare trecând ulterior şi la crearea unei industrii strict specializate. Uniunea Sovietică a avut un efort dramatic al reprofilări de apărare ce s-a desfăşurat în timp record pe o perioadă de un an în condiţiile în care fabricile şi uzinele au trebuit evacuate cu tot cu personal în munţii Urali. Istoria ne arată că pregătirea economiei pentru situaţii exepţionale se realizează cu greutate şi într-un timp destul de lung fapt ce necesită angrenarea economiei din timp pentru a nu fi surprinşi de amploarea problemelor care se ridică într-un context nefavorabil.[8]
7.3 Nevoile de trai
Conflictele militare vor fi câştigate în viitor de cei care nu vor muri de foame pe durata desfăşurări ostilităţilor deoarece datorită supraînarmării şi mijloacelor moderne de război azi conflictele armate între supraputerile militare se pot prelungi pe durata unor ani întregi dar este posibil ca agricultura să clacheze din diferite motive nemai făcând faţă cerinţelor de consum. Un exemplu istoric în acest sens îl aduce situaţia unei poziţii geostrategice relativ depărtate, respectiv distanţa între Anglia şi Germania în care ţintele potenţiale nu puteau fi atinse decât pe calea aeriană dată fiind blocada maritimă pe care cele două puteri şi-au impus-o. Astfel angajarea aviaţiei celor două ţări a presupus angrenarea unui razboi de uzură incapabil de a da lovituri decisive şi care s-a prelungit pe o perioadă lungă de timp. Şi astfel a apărut războiul economic de uzură în care la final învingători au ieşit cei care au organizat cu o mai mare minuţiozitate dozarea inteligentă a efortului organizatoric pentru aprovizionarea teritoriului naţional cu cele strict necesare şi care pe de altă parte au susţinut calitatea producţiei industriale necesară razboiului. Datorită raţionalizării resurselor alimentare s-a introdus cartela de pâine în mai toate ţările europene angrenate în trista beligeranţă a celui de al doilea război mondial. Dar a fost cu totul interesantă introducerea cartelei în ţări preponderent agricole la acea vreme ca România care se declara după cum ştim grânarul Europei. Un grânar care producea în 1940 zece chintale de grâu la hectar adică o tonă, în condiţiile în care Germania producea în aceeaşi perioadă 2.1/2 t la hectar şi Danemarca 3 t.[9] Concluzia: la acea vreme eram o ţară “grânar” fară grâul necesar potenţialului de apărare şi urmare a acelei situaţii am fost nevoiţi să introducem ulterior cartela de pâine şi raţionalizarea. Ca element constituent al naturii apa este enumerată de filosofia vechilor greci alături de aer foc şi pământ ca fiind un element indispensabil vieţii individuale şi sociale a oamenilor. Cu toţii cunoaştem circuitul apei în natură dar dacă observăm actualele dereglări climatice în macrosistemul de biotop vom reflecta şi aprecia importanţa strategică a apei într-o situaţie de calamitate sau conflict ştiut fiind ca fară apă omul nu poate supravieţui mai mult de câteva zile şi asta doar în anumite condiţii. În tradiţia bunelor practici ale strămoşilor noştri trebuiesc elaborate ample politici de mediu şi apărare care inventarieze fiecare sursă de apă în parte şi în special sursele naturale de apă potabile susceptibile de a fi folosite în caz de conflict armat, secetă sau dezastre. Omul poate trăi cateva saptămâni fară hrană, căteva zile fară apă, însă doar cateva minute fară aer. Aerul este indispensabil pentru viaţă. Câteva minute fară aer provoacă distrugeri ireversibile la nivelul sistemului neural, cu consecinţe foarte grave asupra sănătăţii, ameninţând viaţa. Aerul este important pentru ca el contine oxigenul necesar vieţii. Cand inspirăm aerul , oxigenul este transferat de la nivelul alveolelor pulmonare direct în globulele rosii ale sangelui, care îl vor duce mai departe la toate celulele organismului asigurând arderile şi viaţa. Trăind în medii nocive de contact la fum, astbest praf, substanţe toxice de luptă sau radiaţii omul se poate îmbolnăvi grav în proprţie de masă şi de aceea protecţia maselor de cetăţeni este foarte importantă din acest punct de vedere al protecţiei civile. În timpul situaţiilor excepţionale, pentru asigurarea condiţiilor de trai decent un rol de importanţă vitală îl are fără îndoială şi asistenţa medicală organizată. Astfel în aceste situaţii limită salvarea vieţii răniţilor, evitarea pandemiilor şi stabilizarea psihologică a populaţiei are o multiplă importanţă din punct de vedere umanitar, politic, economic, moral şi bineânţeles militar. Aportul asistenţei medico-sanitare este determinat de gradul de dezvoltare a serviciilor specializate în acest sens şi de capacitatea tehnico-medicală, de autonomia ei de funcţionare şi de mobilitatea de deplasare oriunde în teritoriu după nevoile impuse de situaţie.*La ora actuală, în acest sens în România s-a dezvoltat o capacitate de ocrotire a sănătăţii, care se obiectivează în: „spitalele existente în reţeaua sanitară care la mobilizare se transformă în spitale de zonă interioară sau în detaşamente de prim ajutor medico-chirurgical; unităţile de cercetare laboratoarele de medicină preventivă; societăţile comerciale farmaceutice destinate asistenţei medico-sanitare a răniţilor şi bolnavilor din forţele sistemului naţional de apărare precum şi a victimelor de război din rândurile populaţiei”. Populaţia urbană şi rurală a unei ţări are în mod firesc o amplasare dependentă de structura imobiliară şi cerinţele socio-profesionale sau funciare ale acelor unităţi politico-adminstrative. În cazul dezastrelor sau conflictelor armate nu puţine au fost cazurile când au trebuit să fie dislocate în situaţie de apărare, populaţii întregi. În acest caz, efortul economic este deosebit întru-cât toate utilităţile minimale de trai trebuiesc strămutate şi asigurate într-un alt areal geografic plasat uneori la sute sau mii de km de locaţia de reşedinţă. În acest caz se cunosc marile deplasări de oameni din timpul războiului, la foametea din regiunea Moldovei anilor 46-47 şi care au trebuit să fie cazaţi în oraşele, comunele şi satele ţării în acele cazuri existând în mod fericit şi cu totul întâmplător posibilităţi de cazare deoarece locuinţele nu fuseseră afectate de bombardamentele răboiului în proporţii importante. Dar dacă am fi implicaţi în starea de dezastru provocată de un uragan aşa cum sa întâmplat în SUA în anul 2005, când populaţia oraşului New Orleans a trebuit să fie adăpostită pe moment în marele stadion acoperit, oare cum am proceda ? Ori dacă ne-ar încerca biata existenţă un cutremur mai spre 8-9 grade righter, aşa cum se întâmplă periodic în Orient ?
7.4 Probleme financiare
În deplin acord cu cerinţele democraţiei actuale problemele strategice de apărare se realizează după cum ştim cu ajutorul exerciţiului financiar al unui an, elaborat de Parlament pentru agenţiile statului interesate în asigurarea strategiei de apărare pe termen mediu şi lung. Legea finanţelor publice 500/2002 descrie Bugetul ca fiind documentul prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi cheltuielile sau după caz numai cheltuielile în funcţie de sistemul de finanţare a instituţiilor publice. La ora actuală există două metode de finanţare a problemelor de apărare: respectiv prin alocarea fondurilor publice, care oferă informaţii legate doar de nivelul sumelor de bani dar nu şi de scopul şi rezultatele cu care aceste sunt cheltuite şi prin metoda alocării bugetare pe programe, situaţie care oferă o imagine clară a rezultatelor obţinute în schimbul fondurilor alocate.[10] Metaforic vorbind încă din vremea lui Machiaveli se spunea că „banii sunt nervul războiului” dar am adăuga noi astăzi, ei reprezintă şi „oxigenul” necesar apărării naţionale”. România trebuie să îşi constituie posibilitatea legală de a avea acces nelimitat direct şi imediat la resurse financiare şi valori apte să susţină imediat capacitatea de apărare a ţării în orice situaţie de criză.
Încheiere
Capacitatea de apărare a unei ţări este aşadar în corelaţie şi chiar în simbioză adminstrativă cu puterea industrială şi financiară deoarece forţa de luptă a militarilor nu se bazează doar pe organizare, conducere psihomorală bună sau pe geniul militar ci şi pe fabricile din spatele prezumtivelor acţiuni militare, pe sistemul agricol, capacitatea de protecţie civilă a cetăţenilor săi dar nu în ultimul rând pe resursele financiare de valoare, la care ţara trebuie să aibă un acces direct şi nelimitat. În condiţiile iniţierii unui dezastru natural sau conflict pregătirea economică a naţiunii duce la eforturi formidabile de reprofilare a capacităţilor industriale şi a resurselor umane. De ce ele să nu se facă din timp şi cu o pondere care să acopere cu mult necesităţile de supravieţuire pe termen lung. Oricum, dar nu în orice condiţii, viaţa are prioritate şi parafrazându-l pe cel ce a fost Freddy Mercury am putea spune referindu-ne la fiinţarea noastră ca naţiune „Show must go on” dar pentru asta în ceea ce ne priveşte ar trebui să înceteze totuşi ceva: Şi anume jocul iresponsabil de-a economia şi aflarea în treabă.
Bibliografie:
Banciu Axente Sever Aspectul economic al războiului actual Editura Ziarului Universul, Bucureşti, 1941 p.5-6 p.39
Dumitru Nica Sistemul de Mobilizare al Economiei Edidura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 2003
Sorin Pitea, Sorin Stanciu Războiul şi Economia Editura Militară, Bucureşti 1970 p.16
Coord: Constantin Rizea, Gheorghe Minculete,. Noi Abordări Conceptuale În Domeniile Logistic, Economic şi Financiar Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” Bucureşti, 2006
Traian Grozea Despre rolul timpului în desfăşurarea acţiunilor militare Editura militară 1966 p.7-8
Surse Internet:
http://www.tvr.ro/articol.php?id=68611 Ţinutul Secuiesc a mai făcut un pas către recunoaşterea internaţională
http://www.cadranpolitic.ro/view_article.asp?item=1337 Războiul asimetric, ieri si astazi Florin Constantiniu
http://ro.wikipedia.org/wiki/Campania_din_Rusia_(1812)
http://arhiva.alb.ro/articole-3/Aerul_aer.html
http://www.clr.ro/rep_htm/L477_2003.htm
http://www.ocsps.ro/pages.php?page=130
http://www.scritube.com/istorie/Evolutia-istorica-a-NATO3281215.php consultat la data de 8 decembrie 2010
http://www.roembus.org/nato/ro/Cronologia.htm consultat la 9 decembrie 2010http://mpnewyork.mae.ro/index.php?lang=ro&id=68598 consulta 19.12. 2010http://ro.wikipedia.org/wiki/Pactul_de_la_Var%C8%99ovia
—————————————————————————
[1] 2010http://ro.wikipedia.org/wiki/Pactul_de_la_Var%C8%99ovia
[2] http://www.roembus.org/nato/ro/Cronologia.htm
[3] http://www.ziare.com/economie/stiri-economice/aderarea-romaniei-la-nato-a-adus-de-opt-ori-mai-multe-investitii-straine-279457
[4] 2010http://mpnewyork.mae.ro/index.php?lang=ro&id=68598
[5] http://www.mapn.ro/indexro.php.
[6] http://www.jandarmeriaromana.ro/pagini/ci_misPace.html .
[7] http://www.spp.ro/SPP_in_misiuni_ONU.pdf . http://oldmpnewyork.mae.ro/index.php?lang=ro&id=68598
[8] Traian Grozea Despre rolul timpului în desfăşurarea acţiunilor militare Editura militară 1966p. 7-8
[9] Banciu Axente Sever Aspectul economic al războiului actual p.39
[10] Dumitru Nica Sistemul de Mobilizare al Economiei Edidura Academiei de Înalte Studii Militare p .78
Autor: drd. Gabriel Ungureanu – Art-Emis
VEZI 
