“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.

proteste

  • GUVERNUL A PUS POLIȚIA SĂ FACĂ VÂNĂTOARE DE OAMENI? Mascații au scos ARMELE la protestatari: tensiune maximă în stradă

    crs

    Tensiuni majore la Constanța, acolo unde 90 de TIR-uri încearcă să ajungă în București. În zona înspre Ovidiu un luptător de la SIAS a scos mitraliera în mijlocul oamenilor.

    Momentul în care un luptător SIAS scoate arma în mijlocul transportatorilor şi fermierilor la protestele din Constanţa

    Revolta fermierilor şi transportatorilor se extinde în toată ţara. La Constanța mai multe utilaje aşteaptă un semnal să se pună în mișcare se Bucureşti. La faţa locului sun însă şi trupe SIAS care încearcă blocarea acestui protest.

    Mai mult, în mijlocul scandalului unul din luptători a fost surprins când scoate arma şi o pune pe capota unei maşini.

    “Sunt neînțelegeri între protestatari și totodată neînțelegeri între ei și forțele de ordine. Am stat de vorbă cu mulți între acești oameni care se află pe drum în momentul de față. Sunt supărați, spun că nu li se respectă drepturile și că nu mai pot să își facă meseria, să supraviețuiască. Mai departe, dacă se continuă așa nimeni nu face nimic pentru ei. Mai mulți spuneau că nu au de gând să oprească aceste proteste.

  • GUVERNUL ÎȚI BAGĂ PUMNUL ÎN GURĂ DACĂ MĂCĂNI PREA TARE: Legea protestelor: pedepse mai mari decat pentru uciderea din culpa

    proteste barbat luat de jandarmi

    In februarie, premierul Nicolae Ciucă și ministrul de Interne, Ludian Bode, depuneau un proiect de lege prin care se elimina posibilitatea sancțiunii cu amendă în caz de tulburare a liniștii publice. Aceste infracțiuni urmau să se pedepsească doar cu închisoarea.

    În cazul tulburării ordinii și liniștii publice pedepsele propuse erau de închisoare de până la 7 ani, dacă fapta este săvârșită de două sau mai multe persoane.

    Pe 25 mai, parlamentarii USR şi Forţa Dreptei anunţau că au sesizat Curtea Constituţională:

    „Potrivit legii Bode-Ciucă, tulburarea ordinii şi liniştii publice ar urma să se pedepsească, în anumite condiţii (dacă persoana are, de exemplu, asupra sa «un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa»), cu închisoare cuprinsă între 1 an şi 4 luni şi 6 ani şi 8 luni, în timp ce pedeapsa prevăzută pentru ucidere din culpă este închisoarea de la 1 la 5 ani”

    CCR a respins insa sesizarea.

    Azi aflam ca preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind protestele:

    Legea Bode-Ciucă a fost promulgată: Ultrajul asupra polițistului se va sancţiona cu pedeapsa privativă de libertate

    Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea privind protestele, iniţiată de liberalii Lucian Bode şi Nicolae Ciucă, lege despre care opoziția parlamentară a spus că este făcută pentru a-i descuraja pe români să protesteze la adresa puterii și că vine cu pedepse pentru tulburarea liniştii publice mai mari decât pentru uciderea din culpă.
    Legea de modificare a Codului Penal, depusă de Nicolae Ciucă (ex-premier) și Lucian Bode (ex-șef MAI), prevede printre altele că “participarea la o încăierare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

    Un alt amendament prevede că “fapta persoanei care, în public, prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

    De asemenea, fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

    Dacă această faptă este comisă de o persoană care are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

    Ultrajul

    Conform unui alt amendament, faptele prevăzute la articolul care se referă la ultraj comise asupra unui poliţist sau militar, precum şi asupra personalului silvic învestit cu exerciţiul autorităţii publice, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.

    Ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate – prevede un alt amendament propus de Lucian Bode.

    Violență

    Limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime atunci când au loc acte de lovire sau orice acte de violenţă sau fapte prin care se produc leziuni traumatice. În prezent, lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă. În cazul faptelor săvârşite în aceste condiţii acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu, prevede un alt amendament.

    Se mai majorează cu o treime limitele speciale ale pedepsei atunci când faptele prevăzute în art. 193 din Codul penal, referitoare la lovire sau acte de violenţă, au vreuna dintre următoarele consecinţe: o infirmitate; leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale; un prejudiciu estetic grav şi permanent; avortul; punerea în primejdie a vieţii persoanei.

    Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009, în sensul instituirii unei noi situaţii în care legitima apărare este prezumată, precum şi al agravării răspunderii pentru unele infracţiuni contra persoanei şi contra patrimoniului, pentru infracţiunile de ultraj, ultraj judiciar şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.

  • Noua Strategie națională a MAI: Măsuri împotriva “teoriei conspirației”. Protestele populației, noile amenințări la adresa siguranței naționale

    strat 696x464 1

    Strategia Națională de Ordine și Siguranță Publică 2023-2027 se axează, în mod dubios, pe combaterea dezinformărilor, a teoriei conspirației și înăbușirii în fașă a revoltelor populare. Pentru acestea se vor înființa noi structuri în MAI, iar accentul se va pune pe culegerea de informații și colaborarea între toate instituțiile de forță. Guvernul vorbește despre gestionarea eficientă a evenimentelor publice, astfel încât să se asigure un climat optim de exprimare liberă a opiniilor, într-un mediu civilizat și sigur.

    Implementarea unei noi strategii de ordine și siguranță publică a devenit necesară pentru configurarea unui răspuns adecvat la noile amenințări ce vizează spațiul de siguranță publică, se arată în Strategia Națională de Ordine și Siguranță Publică 2023-2027. Care sunt noile amenințări? Dezinformările, teoria conspirației și revoltele populare, toate provocate de pandemia Covid-19 și de criza energetică, susține Guvernul. Astfel, s-a evidențiat inundarea spațiului informațional românesc cu dezinformări și teorii ale conspirației, unele dintre acestea amplificate inclusiv prin metode și mijloace artificiale, creându-se premisele ca exponenții formațiunilor extremiste să atragă mai mulți simpatizanți, reușind inclusiv organizarea mai multor manifestații de protest de amploare împotriva autorităților, însă de amploare relativ redusă, se precizează în Strategie.

    ”Pe termen mediu, condițiile propice propagării curentului extremist la nivel național se mențin, în special prin alimentarea tensiunilor sociale generate de măsurile restrictive, principalul risc fiind asociat cu încercările de infiltrare și deturnare de către simpatizanți cu viziuni extremiste a unor proteste pașnice. Din perspectiva amenințărilor hibride, propagarea accelerată a informațiilor privind evenimente cu un puternic impact emoțional, cum ar fi cele în care sunt implicați membri ai unor grupări infracționale organizate, dar și creșterea semnificativă a numărului de informații eronate și dezinformări disponibile în spațiul public contribuie la amplificarea artificială a unor evenimente, deturnarea în scop violent a unor manifestații publice, precum și la divizarea treptată și polarizarea societății”, consideră Guvernul.

    Se erodează încrederea în autorități

    Potrivit Strategiei, acțiunile, inacțiunile sau imixtiunile unor persoane/grupuri interesate de atingerea unor deziderate proprii vizează afectarea actului de decizie de la nivelul instituțiilor responsabile cu asigurarea unor servicii esențiale (ex: ordinea și siguranța publică). Astfel, este afectată coeziunea socială și este erodată încrederea în autorități, prin utilizarea unei game extinse de instrumente, printre care cele mai eficiente din punct de vedere al raportului cost-beneficiu se numără campaniile informaționale bazate pe dezinformare, informare malițioasă, propagandă etc., care pot crea efecte inițial în planul ordinii publice (ca segment al domeniului social), urmate de rezultate în cascadă la nivelul politic, economic).

    ”În context, trebuie subliniată uzitarea tot mai frecventă a unor instrumente și mijloace cibernetice, respectiv a platformelor media/sociale în operațiunile de acest tip, inclusiv prin derularea unor campanii de denigrare cu ținte precise (targeting), relevanța acestora fiind asigurată de posibilitatea anonimizării scopurilor reale, impactul amplificat artificial, viteza ridicată de propagare a narativelor ostile și gradul mare de accesibilitate al publicului țintă”, se mai arată în Strategie. Conform acesteia, anumite campanii informaționale vizează crearea unor emoții puternice și imediate în rândul publicului țintă, scontând pe polarizarea opiniei publice (și imposibilitatea dialogului dintre părți) și adâncirea clivajelor sociale, de obicei prin alimentarea simultană a taberelor cu narative astfel construite încât să rezoneze cu anumite prejudecăți, modele mentale sau poziții față de subiectul de interes general.

    Sunt vizate rețelele de socializare

    În ultimii ani, modul de organizare a adunărilor publice, în special a manifestațiilor de protest, a suferit modificări substanțiale, promovarea fiind realizată de cele mai multe ori pe rețelele de socializare, iar comportamentul participanților suferind transformări, susține Guvernul. ”În context, mediul virtual poate deveni un factor favorizant pentru polarizarea opiniei publice, aspect ce necesită adaptarea tacticilor și măsurilor preventive/reactive ale structurilor de ordine publică, astfel încât intervenția să se realizeze în baza unei imagini situaționale complete, cu dispozitive și modalități de acțiune adaptate noilor provocări”, se mai specifică în Strategie.

    Claudia Marcu

  • Tînăr jandarm privește în jos rușinat în fața unui urmaș de deținut politic în timp ce Jandarmeria este pusă să împrăștie mitingul pentru pace din fața Parlamentului pe motiv că este “violent”

    image 2023 03 07 213908233

    Tînăr jandarm privește în jos rușinat în fața unui urmaș de deținut politic în timp ce jandarmeria este pusă să împrăștie mitingul pentru pace din fața Parlamentului pe motiv că este “violent”

    Urmăriți de la minutul 7:45.

    Inclusiv jandarmii sunt rușinați de cum sunt folosiți ca niște cozi de topor împotriva propriului popor. Slugile de la conducere dispun de Jandarmerie după cum dictează alogenii care îi plătesc.

    Cât va mai dura situația asta?

    EPISTOLĂ ADRESATĂ JANDARMILOR ROMÂNI

    Cum este să fiți puși tot mai des să intimidați cetățeni care își rup din timpul lor, din viața lor, să apere interesele reale ale Românilor, neam din care și voi faceți parte? Este adevărat că vă primiți leafa la finalul lunii, dar vă plătește destul încât să merite? Merită leafa aia ca să speriați și amendați bunicii care protestează împotriva războiului? Să-i apărați pe criminalii care ne-au ucis rude, prieteni și colegi în pandemie și care i-au băgat în saci de gunoi? Merită să salutați cu palma la frunte pe slugoiul care vă vorbește sacadat?

    Nu, iar dacă s-ar dubla leafa, tot n-ar merita.

    Este umilitor și sufletește chinuitor să fii pus să-ți bați semenii pentru că vor libertate. Simțiți și voi asta, mocnește înauntru, unii dintre voi ați intrat în Jandarmerie ca să apărați ordinea și pacea. Ca să interveniți împotriva adevăraților criminali, interlopi și alte scursuri ale societății. Dar după ce v-au pus bastonul în mână, călăii v-au trimis să vă amendați frații, să-i bateți dacă trebuie, să-i stropiți cu apă și să-i gazați, totul pentru “Democrație”, un idol gelos și sângeros.

    Totuși o faceți pentru că nu aveți de ales. Adică puteți să refuzați să executați ordinele, dar ce ce ar urma? Sancționați, retrogradați, probabil dați afară, eventual înlocuiți de unii lingușitori față de superiori. Dacă aveți familie, trebuie să o puteți hrăni.

    Așa că așteptați.

    Douăzeci de patrioți la un protest de buzunar nu au cum să vă ajute, cu toată bunăvoința lor.

    Trei mii de patrioți la un protest decent nu au cum să vă ajute, ar ieși un dezastru cu toate dubele care se pot trimite, cu țestoasele și gazele și tot. Uzurpatorii conducerii din România v-ar decora ulterior și răsplăti, dar ce folos când tot ce rămâne e un gust amar și un sentiment de neputință?

    O sută de mii de patrioți…dacă ar fi cât de cât uniți, aflați la locul potrivit, în momentul potrivit…asta este altă poveste, care ar putea schimba cursul României.

    Așteptați momentul glorios al Jandarmeriei Române, acele amintiri memorabile, de povestit generațiilor ce vin, tot trupul vibrând la sunetul a o sută de mii de patrioți tunând la unison: “JAN-DAR-MERIA E CU NOI!” JAN-DAR-MERIA E CU NOI! JAN-DAR-MERIA E CU NOI”

    Pot să treacă vieți omenești fără o astfel de ocazie, fără contextul potrivit și climatul adecvat.

    Sau ar putea să se întâmple în timpul vieții noastre.

    Sterie CIUMETTI

  • Închisoare de la doi la șapte ani pentru proteste de stradă. Un proiect depus de Lucian Bode și Nicolae Ciucă

    2023 02 09 ciuca rsz crp

    Mai multe organizații ale societății civile protestează față de un proiect de lege inițiat de liberalii Nicolae Ciucă și Lucian Bode.

    Documentul elimină posibilitatea ca faptele de ultraj și tulburare a ordinii și liniștii publice să fie sancționate cu amendă. Proiectul prevede direct închisoare pentru aceste infracțiuni, iar pedeapsa maximă a fost majorată de la doi la șapte ani.

    Coaliția ”ONG-uri pentru cetățean” acuză PNL că vrea să restricționeze de fapt adunările publice, prin noul proiect de lege.

    Directoarea executivă a CeRe-Centrul de Resurse pentru Participare Publică, Oana Preda, spune la RFI ce s-ar întâmpla de exemplu în cazul unui protest în fața Guvernului: ”Riscul este că protestele oamenilor ăstora ar putea să fie interpretate ca o faptă care tulbură ordinea și liniștea publică, ar putea să fie interpretate ca o faptă care aduce atingeri demnității unor persoane, de exemplu, persoanelor publice față de care se protestează, care ar putea fi numite hoți, corupți, criminali, mai știu eu ce. Se întâmplă și circumstanță agravantă, pentru că este un protest, deci sunt mai multe persoane. Practic, participanții la această adunare ar putea fi pedepsiți cu închisoare de la doi la șapte ani, în funcție de cum sunt interpretate faptele lor”.

    Simplă eroare sau ceva mai grav? ”Noi ne temem că nu este o eroare și nici o scăpare, deși nici asta nu ar fi scuzabil. Ni se pare că este încercarea Guvernului de a se proteja de cetățeni, practic”, afirmă reprezentanta coaliției ”ONG-uri pentru cetățean”.

  • Populația, paralizată. Românii nu mai ies la proteste de frică să nu fie dați afară de la serviciu

    01 inquam photos george calin 2 e1534078930247 640x400 1

    Sindicaliștii de la Cartel Alfa au mari probleme în a-și convinge oamenii să iasă la proteste. Membrii de sindicat se tem că vor fi dați afară de la locurile de muncă și preferă să lase pe alții să le rezolve problemele. Un miting important, cu participarea a peste 5.000 de persoane, a fost anunțat de Cartel Alfa în fața Guvernului României și a Palatului Cotroceni, pe 20 și 21 octombrie, numărul protestatarilor fiind, însă, incert.

    Modificarea Legii dialogului social, făcută pe vremea lui Traian Băsescu, a reușit să pună pumnul în gură sindicatelor, care, practic, au avut, de atunci, interdicții la greve, iar contractele colective de muncă au fost duse în derizoriu. Mulți au dat vina pe sindicate, pe care le-au acuzat că nu mai apără interesele membrilor, fără să conștientizeze că legea le-a blocat orice inițiativă.

    Noua Lege a dialogului social, care încearcă să repună în drepturi sindicatele, zace de ani buni prin sertarele Parlamentului și niciun partid nu dă semne că ar fi dispus că redea puterea sindicatelor. Lipsa de acțiune a marilor confederații din ultimii ani i-a făcut pe români să-și piardă încrederea în puterea acestora de a le rezolva problemele. Așa se explică faptul că la marele miting anunțat în București de Confederația Națională Cartel Alfa există riscul ca participarea să fie una foarte redusă. Reprezentanții confederației se chinuie să convingă oamenii să iasă la protest, însă nu reușesc mare lucru. Astfel, CNS Cartel Alfa va organiza în zilele de 20 și 21 octombrie, în fața Guvernului, proteste la care se așteaptă un număr de aproximativ 5.000 de participanți. Motivele acțiunilor sunt scăderea nivelului de trai, pierderea locurilor de muncă, criza energetică, problemele din sistemul de pensii și cele legate de legea dialogului social. O caravană a Cartel Alfa va pleca pe 17 octombrie cu 14 mașini de la Iași, iar o altă caravană, cu alte 14 mașini, va pleca de la Zalău, urmând să ajungă în toate județele cu probleme, acolo unde s-au închis întreprinderi. Astfel, se preconizează manifestări în fața prefecturilor, la care să participe oamenii din zonă. Sindicatele au însă probleme în a-i convinge pe oameni să iasă la aceste proteste, motivul fiind frica de a nu fi dați afară de la locurile de muncă.

    Resemnare sau frică?
    Lipsa de reacție a populației în fața scăderii catastrofale a nivelului de trai și a imposibilității de a supraviețui, din cauza prețurilor aberante la energie, gaze și la toate celelalte produse și servicii, este de neînțeles. Episodul protestului de la Ploiești, unde s-au strâns abia 200 de oameni, în condițiile în care aproape 150.000 de locuitori au rămas fără apă caldă din cauza bâlbelor și incompetenței liberalilor aflați la conducerea municipiului și a județului Prahova, pare a fi emblematic. Românii au paralizat, iar scânteia și furia pentru batjocura la care sunt supuși întârzie să apară. Explicația poate fi aceea că populația s-a obișnuit să o ducă prost și s-a canalizat doar pe supraviețuire, cu orice preț. Și, mai ales, populația a intrat într-o resemnare extrem de păguboasă, convinsă fiind că nu va putea schimba nimic. Rând pe rând, partidele care s-au aflat sau se află la guvernare au reușit să dezamăgească aproape în egală măsură, astfel că a apărut convingerea că salvarea nu mai poate veni de nicăieri. Și totuși, cuțitul nu a ajuns încă la os. Cumva, românii mai au ceva rezerve pentru a mai supraviețui câteva luni, până când și aceste rezerve se vor epuiza.

    Problemele tuturor
    Protestul anunțat de Cartel Alfa are la bază nemulțumiri adresate chiar și premierului, într-o scrisoare deschisă. Confederația sindicală a criticat lipsa de coerență decizională a Guvernului în ceea ce privește politica energetică națională, precum și lipsa unor măsuri concrete de stopare a creșterii prețurilor energiei. Sindicaliștii au cerut în scrisoarea deschisă resetarea pieței energiei, inclusiv prin anularea tuturor contractelor de energie care nu se află în derulare, reglementări clare împotriva speculei energetice, dar și declararea de către Guvern a stării de urgență în domeniul energetic. – Claudia Marcu – Ziarul National.

  • ALERTA Minerii amenință că vin la București și cer discuții urgente cu ministrul Energiei

    mineri 0014 rt

    În plină criză a energiei minerii amenință cu proteste în fața Ministerului dacă Virgil Popescu nu vrea să îi asculte. Problemele cele mai stringente sunt reducerea vârstei de pensionare pentru lucrătorii din mine și o serie de investiții astfel încât, atâta timp cât se decide continuarea activității, viața și sănătatea angajaților să nu fie pusă în pericol. După o serie de solicitări la Ministerul Energiei aceștia nu au fost încă programați pentru o întâlnire cu ministrul și plănuiesc să vină la București să protesteze.

    „Cel mai important este deblocarea legii 197/ 2021 pentru că mor oameni în continuare”
    Impact.ro a stat de vorbă cu Nicu Bunoaică, liderul sindicatului Solidaritatea 2013, care spune că interesul manifestat pentru problemele de la CE Oltenia a fost minim și că din cauza lipsei de investiții anul acesta foarte mulți muncitori s-au îmbolnăvit. De asemenea câteva sute de tineri au fost angajați pe contracte de 6 luni în condițiile în care pe acest domeniu atragerea forței de muncă este un proces extrem de dificil.

    „Tot au amânat întâlnirile. Cel mai important este deblocarea legii 197/ 2021 pentru că mor oameni în continuare, din cauza bolilor nu mai pot să lucreze oamenilor cărora li s-a luat grupa de muncă. Trebuie să facem ceva, reducerea vârstei la 52 de ani, pe criterii de contributivitate, nu cere nimeni pensii speciale. Eu am fost la Ministerul Muncii, am avut o înțelegere din partea domnului Budăi, vârsta de pensionare de 52 de ani în minerit și energie. Mi s-a spus că cei de la companie împreună cu Ministerul Energiei au inclus în lege nu meseriile din producție, au băgat tot până la secretara directorului, oameni care nu ies în producție niciodată.” spune reprezentantul minerilor.

    Acesta mai precizează că legea a fost implementată pentru ca să existe un motiv pentru blocarea ei, situație cu care de altfel se și confruntă acum minerii. Este vorba despre un act adițional, numărul 6, care cuprinde chiar și angajații din serviciile de curățenie.

    Sute de mineri, nemulțumiți de condițiile de muncă

    „Câți vor mai muri până la finalul anului? Ca să își dea seama un om că personalul e îmbătrânit și bolnav”
    Conform planurilor la nivel european trebuia să se renunțe la energia pe cărbune până în 2026 dar în plină criză a energiei țările occidentale au renunțat la idee și acest sector necesită din nou investiții. Însă, în România, aceste investiții nu au mai fost o prioritate în ultimii 30 de ani iar companiile au de recuperat foarte mult în ceea ce privește tehnologia și eficiența și nu în ultimul rând siguranța și sănătatea muncitorilor.

    „Trebuie să facem foarte multe investiții, foarte multe modificări la centrale pentru a eficientiza compania. Domnul Virgil Popescu declară o dată că o să se mai meargă pe cărbune, că o să fie baza, după vine și spune să scoatem din vocabulat cuvântul cărbune. Noi putem să producem destul cât să și vindem (altor țări n.r).

    Directorii de la companie lucrează pentru divizarea și fărămițarea CE Oltenia. Au început să vândă tot ce mai are, clădiri și celelalte lucruri pe care le mai au pe inventar. Pe data de 22 august facem protest. Ne-au murit acum până la jumătatea acestui an câți ne mureau într-un an de zile în alți ani. Și câți vor mai muri până la finalul anului? Ca să își dea seama un om că personalul e îmbătrânit și bolnav.” mai spune Nicu Bunoaică.

    Sursa: impact.ro

  • Incep PROTESTELE! Polițiștii ies în stradă: Ne sfidează! Ne-a ajuns cuțitul la os!

    polplec 696x463 1

    Sindicatul Național al Polițiștilor anunță proteste de amploare împotriva Guvernului. Aceștia solicită acordarea sporurilor, acordarea unor creșteri salariale prevăzute de lege și recalcularea pensiilor.

    ”Drepturile polițiștilor, personalului contractual și cadrelor militare în rezervă/retragere (pensionarilor MAI) sunt în continuare sfidate de către factorii politici și guvernamentali decizionali, fapt pentru care

    ÎNCEPEM SERIA PROTESTELOR ÎN STRADĂ!

    Am încercat diverse forme de negociere: le-am transmis, tuturor, revendicări scrise, am avut întâlniri directe și ședințe de dialog social cu prim-ministrul Guvernului României, cu toate partidele din Coaliție, cu președinții Camerelor parlamentare și cu parlamentari din comisii de specialitate, cu miniștrii MAI și ai altor ministere decizionale, dar revendicările noastre legitime și soluțiile acestora au fost pasate, permanent, de la unii, la alții.

    Pentru început, vom protesta, în perioada 09-11 august, între orele 10,00-12,00, la sediul Ministerului Finanțelor din București, B-dul Libertății, nr.16 (avem protocol încheiat cu Primăria Capitalei, privind adunările publice organizate de FSNPPC, și stabilim acțiuni sindicale la nivel de organizație centrală/birouri teritoriale SNPPC).

    Dacă nu vom avea un răspuns pozitiv din partea Guvernului, vom extinde manifestările, în mod legal, la nivel național, recurgând la ACȚIUNI DE PROTEST INEDITE!

    Pentru că ne-a ajuns cuțitul la os!

    Principalele revendicări generale privesc:

    – aplicarea Legii-cadru a salarizării nr.153/2017 – Anexele VI și VIII (referitoare la militari, polițiști și personal contractual), anexe care privesc in integrum familia ocupațională bugetară Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională; în fapt, legea a fost ,,șuntată”, în ultimii ani, prin ordonanțe de urgență ale Guvernului, care ne-au sfidat tuturor drepturile/interesele economice, sociale și profesionale;

    – acordarea unor sporuri prevăzute de lege, dar lăsate în aria de aplicare (subiectivă) a ordonatorilor de credite (de exemplu, sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, având drept scop eficientizarea Poliției judiciare, este aplicat discreționar în MAI, la nivel minimal, deși Legea-cadru nr. 153/2017 îi dă dreptul ministrului să ridice cuantumul acestuia la 25%);

    – actualizarea și recalcularea pensiilor militare de stat – conform Legii nr. 223/2015 -, acestea fiind și ele ,,înghețate”, în ultimii ani, tot prin OUG, ba chiar supraimpozitate de către Guvern, în mod discreționar, începând cu 2022.

    Rugăm toți membrii de sindicat să ia legătura cu liderii SNPPC din unități, pentru a stabili împreună calendarul și formele de protest pretabile la nivel local.

    Vom continua să comunicăm, cu operativitate, detalii privind acțiunile sindicale organizate.”, arată Sindicatul Național al Polițiștilor.

    Sursa: stiripesurse.ro

  • Pustnicul Zosima: „O să fie MARE MĂCEL ÎN ORAȘE în România”

    sarr

    In 2010 postam Pustnicul Zosima: „O să fie MARE MACEL IN ORASE. O să fie mai rău decăt ti-a spus părintele Pustnic N.” Completare la articolul „PROFETIE: „MARE VARSARE DE SANGE” in 2011 in Romania?”, citand articolul Profeție despre România anului 2011: «MĂCEL!» de pe Pustnicul Digital:

    Am văzut prima oară pe site-ul fraților de la Apologeticum această profeție și mi-a dat fiori confirmând ceea ce profețise Părintele Paisie … vremea spanacului. Apoi a fost preluat și de SACCSIV. Totuși eram nelămurit fiindcă aveam cartea în față și fragmentul lipsea cu desăvârșire. Am zis: OK!, poate e o ediție mai nouă. Și azi am găsit cartea (Pustnicii Nevăzuți ai Athosului), e o ediție completată (pe a doua pagină scrie: Ediția a II-a Completată) și foarte recentă iar profeția completă arată astfel (pg. 150 – 154) (am păstrat elementele importante, dar totul e foarte interesant):

    Pustnici cu vieţuire îngerească din Munţii Rarău şi Giumalău – jud. Suceava

    Munţii Rarău şi Giumalău (vârful Muntelui Rarău are o înălţime de 1651m, iar vârful Muntelui Giumalăul, de 1857m) au fost, din străvechi timpuri, aleşi de pustnici, pentru sihăstrie şi desăvârşire, fiind mai îndepărtaţi de lume.
    Pustnicul N.

    Pustnicul N. se nevoia mai mult pe Muntele Giumalău. Avea darul lui Dumnezeu, de a se face nevăzut. În anul 2001, i-a spus fratelui I.:

    Peste două săptămâni, o să fie un eveniment important [Este vorba de atacul terorist din 11 septembrie 2001, asupra celor două blocuri turn gemene din New York, care, după cum spunea preşedintele Bush, au schimbat soarta lumii (în mai rău pentru creştinii ortodocşi)] într-o ţară îndepărtată. Efectul dăunător în România va fi în anul 2011. Ai să fii în Iaşi, să nu te sperii… Roagă-te lui Dumnezeu să nu te prindă anul 2011 în oraş, pentru că va fi mare vărsare de sânge. O să rânduiască Dumnezeu şi o să stai pe Muntele Rarău, în 2011.

    Fratele I. avea 60 de ani şi a întrebat:

    – Mai este mult până în 2011. O să trăiesc până atunci?
    – O să trăieşti. O să mă rog, ca să locuieşti pe Muntele Rarău.

    Cu un an mai înainte de a se muta la viaţa cea veşnică (Pustnicul N. s-a mutat la viaţa cea veşnică in anul 2002, fiind in vârstă de 105 ani), pustnicul N. i-a spus fratelui I. ziua în care să vină şi cum să-l înmormânteze. În ziua pe care o proorocise, a fost găsit adormit întru Domnul şi îngropat de fratele I. şi maica T., după obiceiul pustnicesc, pe Muntele Giumalău, în locaşul pe care şi l-a săpat singur. Pustnicul N. nu a vrut să i să pună cruce pe mormânt, ca să nu ştie nimeni locul unde este îngropat şi i-a dat canon fratelui I., să nu-i spună nimănui numele.

    Pustnicul Zosima

    Despre pustnicul Zosima, am aflat că a fost monah la Mănăstirea Rarău. L-a cunoscut pe părintele Daniil Tudor – Stareţ la Mănăstirea Rarău, între anii 1954 – 1958. A plecat pe Muntele Rarău, fiind prigonit de autorităţile comuniste.

    Fratele I. l-a întrebat în anul 2007 pe Pustnicul Zosima:
    – Părinte, ce o să fie în România în anul 2011?
    – O să fie mare măcel în oraşe*. O să fie mai rău decăt ti-a spus părintele Pustnic N. Roagă-te să te păzească Dumnezeu, că este greu de scăpat de ce o să fie.
    Fratele I. a insistat să afle mai mult:
    – Ce o să fie, revoltă, război sau cutremur?
    Zosima i-a răspuns:
    – O să trăieşti şi o să vezi. Să te rogi lui Dumnezeu neîncetat.

    Sihastrul Zosima a spus să nu luăm documentele biometrice şi că este foarte bine că la mănăstirile de pe Muntele Rarău se slujeşte zilnic Sfânta Liturghie.

    • Este canonul românilor pentru cele peste 25.000.000 de avorturi şi alte mari păcate. Criza economică, foamea, pierderea a sute de mii de locuri de muncă, neplata integrală a salariilor, a pensiilor, a medicamentelor compensate, pierderea a sute de mii de case şi a multor maşini achiziţionate în leasing, fără a li se restitui banii plătiţi; patimile şi păcatele, vor scoate milioane de români în stradă, avănd loc acest mare măcel în Romănia. Indrumăm pe creştini noştri, să meargă la Biserică şi la Sfintele Mănăstiri, să se roage pentru pace şi mântuire, să postească, să se spovedească şi Împărtăşcască şi să nu participe la aceste revolte. Sunt Părinţi care spun că Romănia va fi atăt de distrusă, încăt nu va mai prezenta interes pentru a fi angrenată de marile puteri, care se vor confrunta după puțin timp timp în cel de al III-lea Război Mondial, care va începe prin atacul armatei ruse asupra Turciei şi strâmtorilor Dardanele şi Bosfor.

    Concluzie:

    Totul pare fără scăpare dar ultima frază îngroșată mi-a dat încredere și consider că este binele din tot acest rău, din toată această pedeapsă bine-meritată. Voi reveni cu alte citate din carte, citate de întărire pentru vremurile de pe urmă pe care, cu voia Domnului, se pare că le vom prinde.

    A trecut 2011 iar macelul nu s-a produs. A fost o profetie falsa, adica nici ca va mai fi un astfel de macel in viitorul apropiat? Sau s-a intamplat precum la Ninive, adica, macelul doar s-a amanat pentru rugaciunile Pustnicilor si al Marilor Duhovnici?

    Voi ce credeti?

    Parerea mea e ca nu trebuie sa excludem cea de a doua varianta. Cu atat mai mult cu cat Pustnicii si Marii Duhovnici s-au mutat intre timp la Domnul.

    Sa analizam:

    In 2012 evreul MARK GITENSTEIN (ambasadorul SUA la Bucuresti) declara ca ambasade vestice AU FINANTAT 140 000 de „restarteri”, AGENTI AI SCHIMBARII activi pe internet

    Era vorba despre programul Restart Romania si despre finantarea unui numar de 140 000 de tineri romani cu misiunea de a fi activi pe internet si pe teren. O formidabila armata ce trebuia sa coaguleze in jurul lor cat mai multi nemultumiti pe care sa-i directioneze intr-un viitor razboi romano-roman.

    Alti bani au venit si pe o alta filiera evreului George Soros:

    CONEXIUNILE puternice dintre Soros, Rise Project și LIDERII #REZIST. Sumele ENORME virate de MILIARDAR

    Eficienta acestor restarteri s-a vazut cel mai bine pana acum in cazul alegerii lui Klaus Johannis, la protestele de dupa Colectiv si la mitigurile #Rezist din Piata Victoriei:

    Sa ne amintim, de exemplu, ce scria in articolul Credeai ca va fi simplu Dragnea? Romania IESE IN STRADA! SE ANUNTA PROTESTE MASIVE! de pe Nationalisti, din ianuarie 2017:

    ROMANIA IESE IN STRADA CONTRA LUI LIVIU DRAGNEA SI A MAFIOTILOR DIN PSD!

    Asaltul asupra justitiei a inceput. O mare parte din romani nu s-au deranjat la vot. Daca nu s-au deranjat la vot se vor deranja de acum in strada pentru ca vor trebui sa apere democratia si justitia in strada.

    Din pacate Liviu Dragnea & Co sunt atat de rupti de realitate incat nu inteleg ca Romania ii uraste. Cele doua milioane de pensionari senili, asistati sociali si bugetari a/i/morali nu vor misca un deget sa ii salveze de avalansa pe care sunt pe cale sa o provoace.

    CLUJUL IESE PRIMUL IN STRADA

    Miercuri, 11 Ianuarie de la ora 18, ne vedem in Piata Unirii din Cluj-Napoca. Iesim in strada pentru a cere demisia lui Victor Ciorbea din functia de Avocat al Poporului dupa decizia acestuia de a ataca legea 90/2001 la Curtea Constitutionala, lege care interzice persoanelor condamnate penal sa ocupe functia de premier al Romaniei. E revoltator si inadmisibil simplu fapt ca am ajuns sa ,,discutam” despre posibilitatea ca intr-o tara europeana, o persoana condamnata penal sa poata ocupa cele mai importante functii de conducere ale statului. Integritatea nu e negociabila, iar respectarea legii 90 cu atat mai putin. Sa fie clar pentru toata clasa politica: Societatea civila nu va accepta erodarea respectului fata de lege si atacuri la adresa statului de drept.

    Evenimenul a fost organizat pe Facebook

    Si tot de pe acelasi site, puteti citi si articolul Cine a VOTAT cu PSD? Tiganii, pensionarii, șomerii, penalii și persoanele casnice.

    Asadar, la sfarsitul lui 2016 taberele erau deja creionate: tinerii ce apara justitia si lupta impotriva unui PSD penal versus batranii, casnicele si asistatii sociali care apara acel PSD penal.

    Si totusi, nici asta cu justitia nu este un motiv suficient pentru declansarea unui macel. Iar ca sa intelegem mai bine, sa parasim un moment zona Romaniei si sa privim cadrul general si ce anume pregatesc papusarii la nivel mondial. Edificator in acest sens este un citat dintr-o scrisoare a marelui mason de grad 33 Albert Pike adresata lui Giuseppe Mazzini, membru illuminati:

    Vom dezlănțui nihiliștii și ateii și vom provoca un formidabil cataclism social, care în toată grozăvia sa va arăta în mod clar națiunilor efectul ateismului absolut, originea sălbăticiei și a turbulențelor celor mai sângeroase.

    Apoi peste tot, cetățenii, obligați să se apere de minoritatea mondială a revoluționarilor, îi vor extermina pe acei distrugători ai civilizației și mulțimea, dezamăgită de creștinism, ale cărei spirite deiste vor fi din acel moment, fără busolă sau direcție, nerăbdătoare pentru un ideal, dar fără să știe spre ce să-şi manifeste adoraţia, va primi adevărata lumină, prin manifestarea universală a doctrinei pure a lui Lucifer, adusă în cele din urmă în faţa ochilor publicului.

    Această manifestare va rezulta din mișcarea generală reacționară care va urma distrugerii creștinismului și ateismului, ambele cucerite și exterminate în același timp.

    Revenind la Romania, observam ca inca de la formarea sa, tabara restarterilor #Rezist si a societatii civile de tip George Soros a fost anticrestina. Sa ne amintim, de exemplu, liniile directoare trasate de catre acestia presedintelui proaspat ales Klaus Johannis, conform articolului La arme (democratice) cetateni! Apasati pe acceleratie, batalia pentru Romania abia acum incepe, de pe Hotnews:

    […] Biserica Ortodoxa Romana este o tumoare de pe corpul social al tarii. Comportamentul ei in campania electorala a socat prin intensitate, insa nu a fost o noutate. Intre noi fie vorba, dragi prelati, a te face frate de cruce electorala cu un partid de stanga inseamna a prea curvi (dezlegat). Asemenea struto-camile concepute in prag de alegeri numai pe meleagurile noastre se pot naste.

    Actuala BOR trebuie asadar combatuta cu aceeasi intensitate cu care se combate coruptia, nerespectarea drepturilor constitutionale si pradarea banului public. Parazitarea mintii e mai grava decat cea a buzunarului. Profesorul din Buzau, Emil Moise (ce nume frumos!), care a invins binomul Stat-BOR si le-a dat in cap cu legea la Curtea Constitutionala e un exemplu de urmat. Parinti-votanti de Romanie Normala la aceste alegeri, retrageti-va copiii de la actualele ore de religie din scoli. Tineri ai acestei tari, urmariti si denuntati manevrele financiare, fiscale si inlesinirile de tot felul acordate bisericilor nu in schimbul vreunui loc in Rai, ci a unor marsave foloase Pamantesti. Preafericitilor, din doua una: ori va va bate Dumnezeu ori va va lua Dracu’, daca o tineti tot asa! Ma veti intreba ce m-a apucat sa asez Biserica pe lista cu plagile Romaniei? Ganditi-va la milioanele de minti infestate si veti intelege o buna parte din dezastrul de astazi. Vrem spitale, nu catedrale, suna un bun slogan.

    CNA este echvalentul laic al BOR. Daca exista o lupta care trebuie dusa in Romania urmatorilor ani, aceea este legata de curatarea spatiului media. CNA trebuie sa devina un DNA al audiovizualului. Nu Reporters sans frontiers sau alte ONG-uri din afara vor putea schimba felul in care arata peisajul televiziunilor din tara. Jandarmul CNA va trebui restructurat din temelii ca sa devina pavaza impotriva manipularii si dezinformarii, la fel cum justitia e stavila impotriva coruptiei directe. Doar noi putem propune si impune prin presiune constanta schimbarea legii de functionare si organizarea institutiei dupa regulile elementare ale lumii civilizate. Antena 3 de astazi trebuie sa primeasca la nivelul sanctiunilor ceea ce a primit patronul ei in justitie. Cu greu putem cuantifica Binele indus in societate prin resetarea televiziunilor. Miza e uriasa!

    Ar mai fi multe: directia Vest, respectarea valorilor, alegerea graului de neghina, combaterea nationalismului optuz, boicotarea activa a initiativelor care spala pe creier populatia, promovarea intensa a succesului sanatos din orice domeniu… si ma opresc.[…]

    Si intr-adevar, mai apoi, la protestele de dupa Colectiv, asta s-a si strigat: “Vrem spitale, nu biserici”.

    Cat despre agenda antiortodoxa a societatilor lui George Soros, cred ca nici nu mai este cazul sa dau vreun exemplu.

    Deci cu doctrina taberei #Rezist, lucrurile erau rezolvate inca de la inceput. Acum mai trebuia ca taberei PSD-iste sa-i fie data o doctrina diametral opusa. Sau cel putin imaginea unei astfel de doctrine. Ceea ce papusarilor nici nu le-a fost prea greu. Deja de ani de zile mass-media nu transmite de la pelerinaje decat imagini cu batrani, deci pupatorii de moaste = batrani = votanti PSD. Apoi a venit Dragnea (care este un pion, sa zicem alb, al respectivilor papusari, spre “deosebire” de #Rezist care ar fi pionii negrii ai acelorasi papusari, dintr-un ticalosit jos sah ce are un singur scop: exterminarea pieselor) si a zis ca PSD-ul va face miting pentru familia traditionala. Si gata eticheta. Dupa care restarterii si-a facut treaba si au umplut internetul cu sirul: pupatori de moaste, nationalisti, anti gay = pensionari, casnice, asistati sociali = votanti PSD.

    Iar ultima stire pe aceasta tema ne informeaza ca sambata va avea loc o mare gramada generala:

    Anul acesta fiind Centenarul Unirii, păpușarii ingineriilor sociale pregătesc un măcel #Rezist – Gay – PSD sambata 9 iunie 2018 in Piata Victoriei? Trei mitinguri in aceeasi zi in aceeasi piata: Ora 17:30 – Marșul Bucharest Pride / Ora 18 – Protest #Rezist / Ora 20 – Miting PSD pro familie

    Sa ne rugam, fratilor!

  • Românii Care Vor Să Fie Slugi la Străini

    627x0 2

    A început concursul pentru cei mai penibili români din 2019 și acești oameni au furat startul.

    Zdreanța propagandistă Vice a scris un articol laudativ la adresa nevertebratelor aduse în stradă de către ONG-urile #rezist:

    Câteva sute de persoane au fost prezente aseară la mitingul „Vrem Europa, nu dictatură”, organizat de Rezistența, Corupția Ucide și Inițiativa România.

    Din prima frază ne dăm seama că-s niște cretini. Europa, mai exact Uniunea Europeană, este o dictatură.

    U.E. a impus legi interpretabile împotriva “discursului de ură”, efectiv anulând un drept fundamental al omului – dreptul la liberă exprimare.

    U.E. a impus, fără referendum, inundarea țărilor occidentale cu imigranți din lumea a 3-a.

    U.E. a impus prevederile Constituției Europene chiar după ce majoritatea statelor membre au respins-o la referendum.

    Dacă îți folosești creierul, nu poate să-ți placă democrația și să susții Uniunea Europeană în același timp.

    Nu are nici un sens.

    Uniunea Europeană este dictatură.

    Iar ideea că mai bine ne conduc străinii este complet cretină. Niciodată un străin nu va avea interesul să te conducă pentru binele tău, ci să te exploateze pentru interesele lui. E la mintea cocoșului, logică elementară accesibilă oricăui posesor doi neuroni răzleți.

    La miting au fost peste o sută de slugoi negânditori care pretind că sunt pro-democrație, dar se plâng constant de faptul că PSD câștigă alegerile, vorbim despre aceiași slugoi circumcisi la creier care au protestat împotriva referendumului pe motiv că-i a lu’ Dragnea.

    De-ar durea ipocrizia, ăștia ar fi în spital, și de-ar dura prostia ar fi în coșciug.

    Alți oameni au venit la acest miting, ca și la alte proteste, pentru viitorul copiilor lor. Augustin, un bărbat de 39 de ani care nu se află la prima manifestație de genul ăsta, își dorește, însă, ca cei de afară să nu aibă impresia că mișcările de stradă din România sunt trucate: „Eu sper ca liderii europeni să afle despre ce e vorba și să nu rămână cu falsa impresie că aceste adunări în stradă sunt aranjate, așa cum vor alții să lase impresia.”

    Augustine, ești deștept.

    Cu siguranță aceste adunări nu au fost aranjate, oamenii s-au întâlnit spontan, iar bannerele și steagurile le-au gasit pe trotuar.

    Nu-i de parcă articolul începe prin a prezenta cine a organizat adunarea.

    organizat de Rezistența, Corupția Ucide și Inițiativa România.

    212 1

    213

    Aceștia sunt românii de care îmi este rușine. Ba chiar îi disprețuiesc. Poate că ar trebui să îi compătimesc, văzând halul în care au fost îndoctrinați să se urască pe sine.

    Dar îi vad ca pe niște trădători,

    MW FF855 bullet 20170214115251 ZH

    441

    442

    Suntem în piața în care s-a murit pentru libertate și vrem să fim conduși de alții din afară.

    Este exagerat de stânjenitor să vezi în ce hal se umilesc. Mai stânjenitor este că ne umilesc țara.

    S-au adunat să ceară colonizarea, acești falși români, indivizi fără identitate națională, cu fetiș pentru alogeni, o masă de idioți utili cu creierul tocit ce se mândresc că poartă jugul străinilor.

    În limba engleză, cel mai potrivit cuvânt este “cringe”.

    cringe

    Gândul îmi sare la poezia ce conține versurile:

    Cei ce rabdă jugul ș-a trăi mai vor,
    Merită să-l poarte spre rușinea lor!

    Ziarul Adevărul:

    La protest sunt prezenţi şi Oana Pellea, Stere Gulea, Mihail Şora. De asemenea, figuri politice din opoziţie, precum Dan Barna (USR) şi Vlad Voiculescu (PLUS) au stat de vorbă cu manifestanţii.

    msb

    Mihai Șora, bolșevic

    Printre protestatari se află şi fostul premier tehnocrat şi comisar european Dacian Cioloş. La manifestaţie şi-au anunţat prezenţa şi fiilosoful Mihai Şora şi actorul Marius Manole, obişnuiţi ai protestelelor din ultimii doi ani.

    Acești activiști și politicieni erau doar prin zonă, nicidecum nu s-au înțeles între ei să organizeze un protest, nu a fost aranjat.

    Adevărul mai scrie:

    Pe clădirea Palatului Regala a fost proiectat cu laser mesajul „We want EU, PSD wants Russia“. (Noi vrem Uniunea Europeană, PSD vrea Rusia, n.r.)

    Ne-am cam plictisit de aceeași placă cu Rusia, “dacă nu vrei globalism atunci ești pro-rus”.

    Altă Umilință

    La acest eveniment s-a mai tras o flegmă peste obrazul României în momentul interpretării imnului național, care a fost ciuntit pentru a fi mai corect politic.

    Activenews:

    Ceremonia de preluare a Președinției Consiliului UE de la Ateneul Român a fost umbrită de un fapt fără precedent. Cel mai puternic simbol românesc, imnul României, a fost intonat ciuntit de către Corul Madrigal.

    Astfel, conform Legii nr.75 din 16 iulie 1994, intonarea în variantă scurtă a imnului național prevede intonarea strofelor 1, 2,4 și 11.

    „Preoți, cu crucea-n frunte! căci oastea e creștină,
    Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
    Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
    Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’pământ!”.

    Interpretarea se poate urmări aici:

    Ne-am obișnuit ca cei de la #rezist să ne amintească importanța luptei anticorupție, respectarea legilor, a democrației și a statului de drept.

    Judecătorul care arată ca un pedofil, Cristi Dănileț, susținător #rezist și pro-democrație, crede că trebuie adusă armata în stradă pentru “a păzi democrația”.

    Activenews:

    Judecătorul Cristi Danileț a publicat pe Facebook un mesaj prin care a sugerat că Armata ar putea ieși în stradă pentru „a păzi democrația”. Reprezentanții Inspecției Judiciare au confirmat că s-au autosesizat în cazul lui Danileț și efectuează verificări în urma celor postate de judecătorul Dănileț.

    pads

    Cine amenință democrația?

    Poporul?

    Păi nu era democrația puterea poporului?

    Trebuie adusă armata cum au vrut să facă în ’89 să păzească regimul?

    Apropo, n-a zis nimic despre legea Vexler, care este antidemocratică și anticonstituțională.

    Dar a avut puncte de vedere pozitive despre zoofilie.

    Dănileț este cunoscut pentru o serie de comentarii controversate postate pe Facebook. Judecătorul a susținut că este de acord cu zoofilia, ”dacă animalul nu țipă de durere”, pentru ca, ulterior, într-un alt text, să susțină că diferența între violatori și pedofili este că primii comit o infracțiune, așa că merg la închisoare, în timp ce ultimii sunt bolnavi psihic, deci trebuie internați.

    Tot el afirma într-un interviu pentru un ziar central că nu există un tipic de „familie românească” și nu există așa-numita „familie tradițională”.

    Ce mai e de zis?

    “Valorile” promovate de către dobitocii pro-UE sunt slugărnicia, ipocrizia și ura de sine, iar scopul este dictatura unei minorități circumcise la creier.

    rzz

    Sursa: Incorect Politic

  • Tăriceanu dă de pământ cu protestatarii! Ce le-a transmis președintele ALDE

    trc

    Tăriceanu a explodat la adresa protestatarilor. Președintele ALDE susține că românii care contestă actuala coaliţie de guvernare nu au reprezentativitate şi legitimitate.

    Mai mult, acesta a spus spus că unii dintre protestatari, ”în loc să pună mâna pe o carte, se uită pe Facebook şi-şi imaginează că ştiu totul”.

    ”Este o agresivitate pe care în trecut nu am mai întâlnit-o, în ultimii 20 de ani. (…) Astăzi cred că ceea ce vedem şi trebuie să ne punem o întrebare corectă este cât de reprezentativă este această voce agresivă, turbulentă, cât de reprezentativa, cât de legitimă este. ea, după părerea mea, nu are nicio reprezentativitate, pentru că este vorba despre un număr restrâns de cetăţeni în raport cu populaţia României, dar nici legitimitate. Legitimitatea nu poate să fie dată într-un sistem democratic decât de validarea prin alegeri”, a declarat la România TV Călin Popescu Tăriceanu.

    El a mai spus că pentru unii români reţelele de socializare au devenit singura sursă de informare.

    ”În loc să pună mâna pe o carte, ei se uită pe Facebook şi-şi imaginează că ştiu totul. Informarea şi dezinformarea nu au apărut acum, fake news, de când sunt reţelele de socializare. Ele sunt de o veşnicie. Sigur că viteza de propagare a informaţii era alta şi poate sunt perioade în care asemenea tendinţe anarhice pot să iasă la supărafaţă. S-ar putea ca ele să aibă cauze mai profunde”, a adăugat Tăriceanu.

    Peste 1.000 de protestatari au protestat sâmbătă în Piaţa Victoriei pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de actuala guvernare şi pentru a-i cere demisia. Oamenii spun că au ieşit în stradă de Ziua Naţională pentru a demonstra că încă le pasă şi că vor să fie conduşi de „politicieni normali şi cinstiţi”.

  • VIDEO Imagini care vor arunca în aer Guvernarea! Șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei agresează un ziarist și-i confiscă telefonul!

    idiot

    Imagini care vor arunca în aer Guvernarea! Comandantul Brigăzii Speciale de Intervenţie Vlad Ţepeş a Jandarmeriei agresează un ziarist și-i confiscă telefonul! Au apărut noi imagini cu momentul în care șeful Brigăzii Speciale de Intervenţie Vlad Ţepeş a Jandarmeriei, colonelul Cătălin Răzvan Paraschiv, îi ia telefonul reporterului HotNews.ro, iar jandarmii care-l însoțeau îl bruschează pe acesta.

    În imagini se vede cum reporterul HotNews.ro Robert Mihăilescu este cu mâinile sus, într-una având telefonul cu care transmitea live, iar în cealaltă legitimația de presă. Comandantul Brigăzii Speciale de Intervenţie, colonelul Cătălin Răzvan Paraschiv, se apropie de el, îi smulge telefonul din mână și-l trage către jandarmii care-l împing, iar unul dintre ei îi aplică o lovitură.

    Imaginile au fost postate pe Facebook de Vlad Gheorghe, el însuși bătut fără niciun motiv de jandarmi vineri noapte.

    Postarea integrală a lui Vlad Gheorghe pe Facebook:

    “Bărbatul în alb”, care ar putea fi comandantul Brigăzii Speciale de Intervenţie Vlad Ţepeş, îi smulge în aceste imagini telefonul unui cetățean care filma, îl bruscheaza și apoi îl da pe mâna jandarmilor cu care venise.
    VA ROG SA DISTRIBUIȚI, POATE SE GĂSEȘTE VICTIMA.
    Filmarea e de pe străzile adiacente, din cadrul operațiunii de fugarire a protestatarilor. Va ajunge și la procurori.
    Toți cei cărora le-au fost luate sau distruse telefoanele sau aparatele foto trebuie să facă plângeri pt tâlhărie sau distrugere! Sunt fapte penale, nu au nicio legătură cu ordinea publică ci cu deranjul provocat de filmarea abuzurilor jandarmeriei. Pun modelele de plângeri la comentarii, mai jos, ca să le ia cine are nevoie.
    Este important ca toți cei afectați sa facă plângeri la parchet! Altfel nu se va schimba nimic.
    #farapenali #farapulane #refuzabuz”.

    HotNews.ro a solicitat Jandarmeriei Române să confirme dacă bărbatul în alb este șeful Brigăzii speciale de Intervenții „Vlad Țepeș”, respectiv colonelul Cătălin Răzvan Paraschiv. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru a refuzat să confirme, invocând GDPR.

  • BREAKING NEWS: Parlamentul, sub asediu – VIDEO

    prl

    Parlamentul este sub asediu, în ziua moțiunii de cenzură. Aproximativ 1000 de oameni s-au adunat deja în Parcul Izvor și protestează împotriva PSD. Protestatarii au fost mobilizați de PNL și USR.

    Oamenii s-au adunat încă de la ora 12.00, asta în ciuda faptului că dezbaterea pentru moțiunea de cenzură începe de la ora 14.00.

    Oamenii solicită demisia Guvernului și scandează lozinci împotriva celor de la PSD.

    CITESTE SI: Viorica Dăncilă: Chiar dacă susținătorii noștri sunt proști și leneși, asta nu înseamnă că merită jigniți!

  • Studiu: Majoritatra Românilor Sunt Conservatori si Traditionalisti

    tepes

    Surprize, surprize! Românii nu-s atât de proșți încât să înghită propaganda marxist-culturală!

    Cu toată ura pe care și-o primește Ceaușescu, putem să-i mulțumim pentru faptul că “ne-a dat cu 50 de ani în urma occidentului”.

    Activenews:

    Cetățeanul român este, în general, tradiționalist, conservator și, în proporție destul de mare, neinteresat de politică”, arată concluziile unui studiu realizat de Fondul pentru Democrație și de Institutul de Studii Sociale și Politice (ISSPOL).

    Dezinteresul față de politică iese în evidență la alegeri când gradul de participare este de sub 50% și cu fiecare scrutin mai scade.

    În general, românii cred că Guvernul este mai degrabă ineficient și inutil (68%), iar aleșilor nu le pasă de ceea ce gândesc oamenii obișnuiți, mai relevă studiul.

    În ceea ce privește pacea, majoritatea românilor crede că diplomația este cea mai bună cale pentru obținerea acesteia (69%), în timp ce 31% crede că e nevoie și de o armată puternică. Majoritatea absolută a românilor crede că reglementările privind protecția mediului sunt necesare.

    „Oamenii săraci au viață mai grea, din cauză că nu sunt ajutați prin măsuri guvernamentale. În același timp, statul ar trebui să mărească mai degrabă impozitul pe proprietate decât pe muncă”, este atitudinea generală a românului în ceea ce privește măsurile sociale și impozitele.

    Pe plan economic, românii cred că măsurile guvernamentale au o influență negativă asupra mediului de afaceri, iar corporațiile fac prea mult profit în țara noastră (74%).

    În planul valorilor, 67% dintre români cred că homosexualitatea trebuie descurajată de societate, iar 79% dintre respondenți consideră că pentru a fi moral și corect este necesar să crezi în Dumnezeu.

    Încă stam bine, dacă 67% consideră că homosexualitatea trebuie descurajată, probabil restul de 33% se împart între pro-gay și “nu-mi pasă”. Deci încă stăm bine, și dacă ne gândim că lumea se satură cu atât mai mult de agenda LGBT cu cât le este împinsa mai tare în fața ochilor.

    De-asemenea, 70% dintre români consideră „prioritatea oamenilor în societate trebuie să fie întemeierea unei familii și creșterea copiilor”. De altfel, majoritatea românilor respondenți sunt căsătoriți și au doi copii.

    Televiziunile sunt principala sursă de informație pentru români, apoi urmează internetul, presa scrisă și radio-ul, dar și discuțiile cu prietenii. Cele mai urmărite siteuri sunt „Adevărul”, „DC News”, „Digi24”, „Evenimentul Zilei”, ”Hotnews”, „Mediafax”, ”Știri pe Surse”. Cele mai apreciate pagini de facebook sunt „Antena 3”, „Digi24”, ”Mediafax”, „Realitatea TV”, „Hotnews”, ”Victor Ponta” și „Klaus Iohannis”.

    Aici mai avem de lucrat, cele mai urmărite site-uri încă sunt oficinele de propagandă ale sistemului. Totuși e bine că internetul a depășit radio-ul și presa scrisă. Oricum în câțiva ani va depăși televizorul.

    62% dintre români declară că s-au prezentat la vot întotdeauna, în timp ce 17% au fost „aproape întotdeauna”.

    Cel mai invocat motiv pentru care oamenii nu s-au prezentat la vot este convingerea că „votul meu nu poate schimba ceva”(26%). Problemele persoanale din ziua alegerilor i-au împiedicat pe 24% dintre români să se prezinte la urne, la 23% nu au fost convinși de niciun partid. Dacă mâine ar fi alegeri, doar 37% ar fi siguri că votează.

    Studiul a fost realizat între 06.09.2017 și 18.09.2017, pe un eșantion de 1064 de persoane din mediul rural și urban. Marjă de eroare a fost de ± 3%.

    Fondul pentru Democrație a fost la inițiativa mai multor persoane, nefiind clar dacă este vorba despre o persoană juridică sau informală. Printre inițiatorii marcanți se numără Valeriu Nicolae (Dilema), Reprezentant Special al Secretarului General al Consiliului Europei și ONG-urile „Geeks for Democracy” și Centras.

    Deci veritabili soldați ai corectitudinii politice.

    Conducerea Fondului este asigurată de un „Board” format din 7 membri. Între aceștia se numără Ioana Avădani, directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), Elena Calistru (fondator Funky Citizens), Sânziana Dobre (Centrul de Resurse pentru Participare Publică – CeRe) sau Ruxandra Sasu (Senior Program Officer, Romanian American Foundation).

    Neironic au legături cu Soroș.

    Atât CJI, cât și CeRe sau Funky Citizens sunt ONG-uri care au fost finanțate direct sau indirect prin Fundațiile lui George Soroș sau Ambasada Statelor Unite. De asemenea, Fundația Româno-Americană a Ruxandrei Sasu a fost legată de USAID, programul prin care SUA a finanțat „democratizarea” Europei de Est. Reamintim că un think-tank american a publicat detalii despre parteneriatul dintre Departamentul de Stat al SUA și fundațiile Soroș din anii ’90 – `2000.

    Sânziana Dobre a fost membră a Cabinetului Cioloș, în cadrul Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic.

    Toate aceste ONG-uri au sprijinit protestele din ultimul an.

    Sigur că au sprijinit protestele, aceștia ridică manipularea proștilor și a naivilor de bună credință la nivel de artă.

    Numa că mintenaș îi ajunge reacția românilor din urmă.

    Și când se trezesc destui români, va veni o urgie greu de oprit.

    Sursa: Incorect Politic

  • Bataie de joc fata de ROMANI: Pesedistul care i-a facut „securisti” si „hoti” pe protestatarii din fata sediului PSD Sibiu a fost promovat ca ministru in Cabinetul Dancila

    psd sibiu

    Presedintele PSD Sibiu, Bogdan Trif, este noul ministru al Turismului. In mai multe comunicate de presa, el i-a atacat violent si stupid pe sibienii care zilnic se strang in fata sediului PSD Sibiu pentru a protesta in tacere fata de masacrarea legilor justitiei.

    De peste o luna, zeci de sibieni se strtang in fiecare zi in fata sediului PSD din oras pentru a-si manifesta dezacordul fata de politica abuziva a PSD. Este unul dintre cele mai civilizate proteste care au avut loc in Romania, insa liderii PSD au tinut sa-i acuze pe protestatati ba ca sunt „securisti”, ba ca sunt „hoti”.

    Intr-un interviu in presa locala, la inceputul lunii ianuarie, noul ministru i-a acuzat pe protestatari ca au apucaturi de „securisti” „In ceea ce priveste deviza ‘va vedem’ nu cred ca este inspirata, nu spune nimic constructiv si ne duce cu gandul la vremurile de dinaintea Revolutiei din ‘89, la o structura opresiva care avea deviza ‘va vedem , va ascultam, va urmarim’”, spunea Trif.

    VEZI SI: LOVITURA DURA pentru DRAGNEA de la BOMBONICA: S-a jurat că dacă băiatul pățește ceva, la ce știe, îl bagă-n PUSCARIE PE VIATA!

    Apoi, intr-un comunicat emis cateva zile mai tarziu, PSD Sibiu i-a mai acuzat pe protestatari si ca sutn „hoti”, pentru ca ar fi furat steagul de pe claditrea partidului. Mai mult, pesedistii lui Trif au mai spus ca protestatarii au bagat scobitori in yala de la usa partidului.

    „A fost evident pentru toti cei 500 de oameni care au stat in fata sediului PSD, din 11 decembrie, ca protestul nostru a fost un simbol al decentei. (…) Toate mesajele pe care le-am transmis de la inceput au fost impotriva violentei de orice tip si verbal si de alt tip. Cu siguranta, nimeni din grupul nostru nu s-ar deda la ultraje sau alte actiuni de genul acesta”, a replicat atunci unul dintre organizatori protestului.

    VEZI SI: Nadia COMĂNECI a ramas gravida cu BĂNICĂ JR, în timp ce se iubea cu NICU CEAUȘESCU. A facut AVORT dupa ce Steafan Banica a fost DESFIGURAT de fiul dictatorului

  • Jandarmul -BATAUS DE BATRANI- este din Buzau. Acesta are o sora, PROFESOARA, CONDAMNATA LA PUSCARIE pentru ca a BATUT un elev in fata clasei!

    jandarm2

    Jandarmul buzoian Răducu Șerban, filmat cum lovea cu pumnul un bătrân în timpul protestelor de sâmbătă seară are o soră care a fost condamnată pentru că a lovit un copil în fata clasei.

    Sora lui Răducu Șerban se numește Mihaela Burnel(Șerban) după căsătorie, este profesoară de Geografie la școala din Padina iar în anul 2015 a fost implicată într-un scandal cu un elev pe care l-a pălmuit în fata clasei. Despre acest caz Observatorul Buzoian a relatat la vremea respectivă.

    Dosarul penal deschis atunci de polițiști a ajuns în instanță pe rolul Judecătoriei Pogoanele unde profesoara Mihaela Burnel, sora jandarmului, a fost condamnată la 6 luni de închisoare cu suspendarea executării și un termen de supraveghere de doi ani în luna septembrie a anului 2016.

    „ In baza art. 396 alin. (1), (4), (10) Cpp raportat la art. 83 Cp, stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatei BURNEL MIHAELA sub aspectul săvârşirii purtare abuzivă, prevăzută de art. 296 alin. 2 C. pen. În baza art. 83 alin. (1), (3) Cp amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 84 Cp. În baza art. 85 alin. (1) Cp pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzău, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) Cp pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) – e) se comunică Serviciul de Probaţiune Buzău. În baza art. 404 alin. (3) Cpp atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv, revocarea amânării, aplicarea şi executarea pedepsei. Ia act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă. In baza art. 274 alin. 1 Cpp obliga inculpata la plata sumei de 500 lei reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publică, astăzi 28.09.2016”, se arată în sentința Judecătoriei Pogoanele.

    Pentru că s-a simțit nedreptățită, profesoara a contestat decizia magistraților din Pogoanele iar Curtea de Apel Ploiești i-a respins acțiunea două luni mai târziu, sentința fiind definitivă.

    „În baza disp.art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul BURNEL MIHAELA, împotriva sentinţei penale nr.89/28 septembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Pogoanele. În temeiul disp.art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelanta – inculpată la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Dispune plata sumei de 195 lei, onorariu avocat din oficiu pentru intimata – persoană vătămată Bălan Daniel Iulian, din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 25 noiembrie 2016”, se arată în sentința judecătorilor de la Curtea de Apel Ploiești.

    Mihaela Burnel este predă în continuare la școala din Padina.

    Sursa: Observatorul Buzoian

  • Sătui de provocările antiromânești, protestăm marți 23 ianuarie la Ambasada Ungariei!

    unnamed 1

    Am luat act încă din primele zile ale anului 2018 de încercările disperate de umbrire a bucuriei pe care românii o trăiesc în Anul Centenarului Marii Uniri, an în care cu toții suntem însuflețiți de împlinirea năzuinței pe care românii din toate provinciile istorice au avut-o dintotdeauna, aceea de a trăi în aceeași Țară, nedespărțiți de granițe.

    Prin Constituția României, Statul Român are la bază o serie de principii fundamentale, definite prin chiar primul articol, pe care însăși ansamblul legilor organice se sprijină: caracterul de stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil.

    Vedem însă cum reprezentanții aleși ai etnicilor maghiari, cetățeni români, exercită presiuni care contravin bunei conviețuiri sociale, sfidând legile țării și încercând să tulbure însăși ordinea constituțională.

    Vedem cum, din chiar debutul acestui an, în data de 8 ianuarie, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR), Partidul Civic Maghiar (PCM) și Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), formațiuni politice care, prin actele lor de constituire și prin programele pe care le-au declarat, ar trebui să contribuie la sprijinirea etnicilor maghiari, cetățeni români, în limitele și spiritul legii, au adoptat și transmis, în mod public, o declarație comună, prin care au solicitat autonomia așa-zisului “ținut secuiesc”.

    Înțelegând să manifeste o atare lipsă de respect nu doar față de aniversarea pe care românii o trăiesc, dar și pentru statul ai cărui cetățeni sunt, reprezentanții maghiarilor din România aleg să ignore complet faptul că etnicii pe care pretind că îi reprezintă se bucură de cele mai multe drepturi pe care o minoritate le poate găsi în spațiul european! Astfel, pe lângă beneficiile pe care Legea administrației publice locale le oferă, prin sistemul descentralizat și autonomia locală pe care le reglementează, maghiarii din România au un sistem de învățământ în limba maternă ce cuprinde întreg palierul de studii, de la ciclul primar până la cel universitar și post-universitar, bucurându-se în același timp de instituții de cultură și media proprii, de asemenea în limba maghiară.

    Românii din Ucraina, din nordul Bucovinei si sudul Basarabiei, nici nu visează la asemenea drepturi, școlile romanești urmând a fi închise prin legea adoptată anul trecut de Parlamentul Ucrainei!

    Reglementând astfel de facilități pentru cetățenii români de etnie maghiară, statul român a urmărit nu doar să respecte și chiar să depășească ansamblul criteriilor pe care statele europene le au în ceea ce privește protecția minorităților, dar a venit și cu măsuri proprii în sensul sprijinirii prezervării culturii, limbii și tradițiilor acestora.

    Iată însă că activitățile desfășurate de o mică parte a etnicilor maghiari, sub oblăduirea și coordonarea factorilor politici de la Budapesta, aduc prejudicii incalculabile relațiilor dintre majoritatea românească și minoritatea maghiară din România.

    Iată însă cum partidele minorității maghiare sunt cele mai vocale, chiar dacă au fost în repetate rânduri la guvernarea României, astfel încât a vorbi despre discriminare reprezintă, în mod cert, un non-sens! Activitatea grupărilor autonomiste reprezintă, în realitate, o perdea de fum pentru a distrage atenția etnicilor maghiari de la incapacitatea și dezinteresul politicienilor UDMR, PCM și PPMT de a rezolva problemele reale cu care minoritatea maghiară se confruntă în județele Covasna și Harghita: alungarea investitorilor de către baronii UDMR, lipsa locurilor de muncă, slaba însusire a limbii române de către tinerii etnici maghiari și dificultatea acestora de a se angaja în alte județe ale României, migrația multora dintre aceștia în țări din vestul Europei.

    Deși au fost primite fonduri importante de la Budapesta, care puteau fi folosite pentru rezolvarea acestor probleme ale minorității maghiare, partizanii autonomiei după model Catalan s-au grăbit să le deturneze și să le folosească pentru.. combaterea manifestărilor dedicate Centenarului Unirii!

    Se naște astfel întrebarea legitimă: unde este seriozitatea liderilor maghiari din România? Pe cine reprezintă ei de fapt? Care sunt cu adevărat scopurile și interesele lor?

    Față de toate acestea, Partidul Noua Dreaptă condamnă ferm atât acțiunile autonomiștilor maghiari din România, cât și pe cele ale extremiștilor maghiari care au produs incidente violente în fața Ambasadei României la Budapesta, considerând că aceste acțiuni nu conduc la normalizarea relațiilor româno-maghiare.

    Partidul Noua Dreaptă, împreună cu organizațiile naționaliste prietene, cheamă românii sătui de provocările antiromânești în fața Ambasadei Ungariei la București, o instituție pe care noi o considerăm vinovată de aceste acțiuni destabilizatoare. Marți 23 Ianuarie, la ora 12:30, vă chemăm să dăm o replică necesară tuturor celor care nu iubesc și nu respectă România! – Biroul de Presa al Noii Drepte. Material venit pe e-mail.

  • Noua Dreaptă susține protestele din București în Italia.

    unnamed

    În 20 ianuarie la Roma s-a organizat o manifestație de susținere a protestelor din România, în piața Monte Citorio, în fața Parlamentului Italian. Filiala Italia a Noii Drepte a fost prezentă cu un mesaj pe măsură: ”Naționalism și Creștinism, nu dictaturii neomarxiste!”. Prin acest mesaj vrem să atragem atenția asupra manipulării prin care se încearcă culpabilizarea doar a unei părți a clasei politice pentru situația din România. Vinovați sunt toți politicienii și toate partidele parlamentare de după 1989. De asemenea considerăm că singura soluție este o Românie a românilor, ortodoxă și o Românie Naționalistă. Așa să ne ajute Dumnezeu!

    Laurențiu Frunză
    coordonator filiala Noua Dreaptă Italia

  • Momentul SOCANT cand un JANDARM loveste cu PUMNII un BATRAN la protestele din Piata Universitatii. M. Godina rupe tacerea – Care este LEGATURA jandarmului cu DRAGNEA (Dezvaluiri exclusive)

    protest1

    Un jandarm lovește un bătrân la protestul din 20 ianuarie. Polițistul Marian Godină a făcut publică o înregistrare de la protestele din Capitală, unde un jandam a fost surprins în timp ce lovește în manifestanți.

    Proteste în București în data de 20 ianuarie. În București au ieșit în stradă peste 30.000 de oameni (peste 50.000, potrivit unor alte estimări). În toată țara, peste 50.000 de oameni au ieșit în stradă în 40 de localități. Și în luna noiembrie au avut loc manifestații ample în Capitală.

    Marian Godină a postat pe pagina sa de Facebook o înregistrare video cu un jandarm agresiv. Scena a fost filmată în timpul protestului antiguvernamental din Piața Universității din București.

    În imagini se vede cum jandarmul lovește cu pumnul mai mulți protestatari, printre care ți un bătrân.

    „Când e nevoie de identificarea unui huligan, Jandarmeria Română cere sprijinul populației. Pe al lor îl vor identifica oare?”, a spus polițistul Marian Godină.

    Într-o postare ulterioară, Marian Godină publică o poză în care prezintă un jandarm despre care spune că ar putea fi cel care l-a lovit pe protestatar, sâmbătă seară. În imaginea publicată de Godină, jandarmul apare protejându-l pe Liviu Dragnea.

  • Anuntul de ULTIMA ORA al Poliției după îndemnul: „Atacați secțiile de poliție și luați arme de acolo!”

    vst

    Poliția Română face un apel către cetățenii care vor să participe la manifestări publice să își exercite dreptul la liberă exprimare fără violență și într-un mod civilizat. De asemenea, dacă sunteți martorul unei infracțiuni Poliția vă roagă să apelați numărul de urgență 112.

    Redăm în continuare apelul Poliției:

    În aceste zile, pe rețelele sociale, cetățenii sunt invitați să participe la o serie de manifestații publice. Înainte de a da curs invitației, recomandăm tuturor să fie atenți cu cine interacționează în mediul on-line, astfel încât să nu devină victime ale unor persoane rău intenționate.

    Sub protecția anonimatului, există tendința ca utilizatorii de bună-credință să fie manipulați, cu ajutorul unor tactici ascunse în interes propriu (prin comentarii, lansarea unor teme/știri false, partajarea unor articole, incitarea la acte de violență).

    Astfel, dacă primiți mesaje de genul: „Atacați secțiile de poliție și luați arme și muniții de acolo!”, „Ca să faceți rost de oameni dispuși la violență, atacați închisorile, eliberați deținuții și înarmații!”; „La furci și topoare tată, că nicio manifestare de-asta domnească nu a adus rezultate!”; „Până nu intram peste ei în Parlament cu ce se prinde în mână și rupți în bătaie, atât ei cât și jandarmii, care apără hoții nu se rezolvă nimic!”, e bine să știți că acestea pot îmbrăca forma infracțiunii de instigare la tulburarea ordinii și liniștii publice.

    În acest context, vă informăm că, la nivelul Poliției Române, sunt demarate cercetări, sub coordonarea unităților de parchet teritorial competente, față de persoane bănuite de săvârșirea infacțiunii de instigare la tulburarea ordinii și liniștii publice.

    Instigarea este o infracțiune prevăzută de articolul 368 din Codul Penal și este pedepsită de lege.

    Libera exprimare este un drept prevăzut de articolul prevăzut de articolul 30 din Constituția României. Totuși, aliniatul 7 al acestui articol prevede expres că: ”Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.”

    Asigurăm toți cetățenii că Poliția Română acționează, în sistem integrat, alături de celelalte instituții ale statului, pentru siguranța comunității și respectarea drepturilor fiecărei persoane.

Back to top button