Regina Rania a Iordaniei a rostit un discurs care a devenit viral pe rețelele de socializare. Ea a acuzat țările din Occident că aplică „un dublu standard flagrant” și că s-au situat de partea Israelului în urma atacului de către Hamas, însă, când Israelul comite sute de crime pe zi în Fâșia Gaza, tăcerea este asurzitoare, informează CNN, preluat de stiripesurse.ro.

„La începutul conflictului, pe site-ul CNN a apărut un titlu despre copii israelieni găsiți măcelăriți într-un kibbutz israelian și, când citiți povestea, ea nu a fost verificată în mod independent”, a spus ea.

Regina Rania susține că oamenii din Orientul Mijlociu sunt „șocați și dezamăgiți” de reacția țărilor Occidentale cu privire la ceea ce se petrece în Fâșia Gaza.

„Oamenii din Orientul Mijlociu, inclusiv din Iordania, suntem doar șocați și dezamăgiți de reacția lumii la catastrofa care se desfășoară. În ultimele două săptămâni, am văzut aplicat un standard dublu flagrant în lume. Când a fost lansat atacul pe 7 octombrie, lumea a fost imediat și fără echivoc alături de Israel, susținând dreptul său de a se apăra și a condamnat atacul care a avut loc… Dar ceea ce am văzut în ultimele două săptămâni este tăcere în lume. Este prima dată în istoria modernă când există o asemenea suferință umană și lumea nici măcar nu cere o încetare a focului”, adaugă regina Rania.

„Așadar, tăcerea este asurzitoare – și pentru mulți din regiunea noastră, acest lucru face lumea occidentală complice. Ni se spune că este greșit să ucizi o familie, o familie întreagă, sub amenințarea armei, dar este în regulă să-i omorâm până la ultimul? Adică, aici există un standard dublu flagrant. Este pur și simplu șocant pentru lumea arabă. Ca mamă, am văzut mame palestiniene care trebuie să-și scrie numele copiilor pe mâini – pentru că sunt foarte mari șansele ca aceștia să fie uciși în bombardamente, iar trupurilor lor să se transforme în cenușă”, a adăugat Rania.

„Vreau doar să reamintesc lumii că mamele palestiniene își iubesc copiii la fel de mult cum face orice altă mamă din lume”, a subliniat ea.

“Ne-am dorit libertatea, suntem liberi, şi Europa s-a unit în zodia libertăţii, dar acum trebuie să recunoaştem că avem o percepţie diferită asupra libertăţii şi avem o viziune diferită în privinţa lumii libere”, a a declarat, luni, Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei, la ceremonia de aniversare organizată la Veszprém, cu ocazia aniversării revoluţiei din 1956.

Privind de aici, se pare că libertatea pentru occidentali înseamnă un fel de evadare, a adăugat Orbán.
“Scapă de tine însuţi, scapă de ceea ce te-ai născut sau măcar schimbă ceea ce te-ai născut să fii.Dezbracă-te de trecutul tău ca de o boală din copilărie, schimbă-ţi sexul, schimbă-ţi naţiunea, sau cel puţin lasă-le în urma ta. Schimbă-ţi identitatea, schimbă-ţi toate părţile componente şi pune-le laolaltă după ultima modă şi atunci vei fi liber”, a afirmat politicianul de la Budapesta.

Viktor Orbán a subliniat că, aici, noi, în Ungaria, am tânjit tocmai după opusul acestora, am tânjit să fim în sfârşit aceia care suntem. Ideea de a nu fi bărbat, de a nu fi ungur şi de a nu fi creştin este ca şi cum ne-am fi smuls inima, a explicat prim-ministrul, şi a subliniat că pentru noi libertatea nu este o evadare din noi înşine, ci dimpotrivă, libertatea este o sosire, o regăsire a casei, un angajament.

“Fii cine eşti!”, a îndemnat premierul ungar.

Asumă-ţi că te-ai născut ungur, că te-ai născut creştin, că te-ai născut femeie sau bărbat, că eşti copilul tatălui şi al mamei tale, că eşti partener al soţului şi al soţiei tale, părinte al fiicei sau al fiului tău, asumă-ţi că eşti prieten, că eşti fiu al ţării tale, că eşti patriot, a subliniat Viktor Orbán.

“Noi nu am vrut şi nu suntem dispuşi să renunţăm la aceste lucruri, nici în ’56, nici în ’90, nici în ’23, şi nici de dragul Moscovei sau al Bruxelles-ului”, a afirmat prim-ministrul, care a mai adăugat că pentru noi libertatea este un instinct de viaţă.

Naţiunea maghiară este o naţiune care luptă pentru libertate, iar esenţa strategiei de viaţă a naţiunii maghiare este tocmai aceea că stăm la mormântul fiecărui imperiu cotropitor, a afirmat Orbán.

Acesta a mai subliniat: Nu am pierdut din vedere cea mai importantă lege a supravieţuirii, încă ştim că trecutul nu este în spatele nostru, ci sub noi, stăm pe el.

“La cea de-a 67-a comemorare a luptei pentru libertate din 1956, mă înclin în faţa eroilor, cunoscuţi şi necunoscuţi, şi în onoarea compatrioţilor noştri care, în ciuda deceniilor de greutăţi şi suferinţe, nu au renunţat şi au fost un exemplu pentru noi toţi”, a declarat premierul.

Trăiască libertatea ungară, trăiască patria!

“Dumnezeu este mai presus de noi toţi, Ungaria înainte de toate! Hai, Ungaria! Hai, unguri!”, cu aceste cuvinte şi-a încheiat discursul Viktor Orbán.

Declarația summitului G20 din India a fost o lovitură pentru țările occidentale din cauza lipsei de consens global privind sprijinirea Ucrainei, relatează ziarul britanic Financial Times.

„Declarația, făcută de-a lungul săptămânilor de negocieri între diplomați, a fost o lovitură pentru țările occidentale, care au petrecut anul trecut încercând să convingă țările în curs de dezvoltare să condamne Moscova și să sprijine Ucraina”, se arată în publicație.

După cum notează publicația, limbajul G20 cu privire la Ucraina indică o lipsă de consens global în sprijinul Kievului.

„Declarația de la summit-ul de la New Delhi se referă doar la un „război în Ucraina” – o formulare pe care susținătorii Kievului, cum ar fi aliații SUA și NATO, au respins-o anterior ca implicând că ambele părți sunt implicate în mod egal”, notează ziarul.

Vezi si – SUA vine cu marea explicație – De ce a fost aleasă România pentru dezvoltarea primei centrale cu minireactoare nucleare (SMR) din Europa

Devine din ce în ce mai clar pentru tot mai mulți oameni din Occident că ceva a mers teribil de prost cu proiectul Ucrainei. Previziunile și proiecțiile nu s-au adeverit, iar Occidentul nu pare să știe ce să facă. Economia rusă nu a fost un castel de cărți de joc, așa cum s-a prezis, armele rusești nu au fost inferioare, așa cum s-a prezis, soldații și comandanții ruși nu au fost incompetenți, așa cum s-a prezis, iar tehnologia rusă nu a fost inferioară, așa cum s-a prezis.

În unele privințe, rușii par chiar să fie superiori Occidentului. Armele lor sunt eficiente și, în multe cazuri, chiar superioare din punct de vedere tehnologic, după cum demonstrează clar rachetele hipersonice, sistemele SAM și sistemele de război electronic. Economia lor pare a fi surprinzător de avansată și diversificată și se bazează pe crearea de bogăție reală, mai degrabă decât pe financiarizare și îndatorare, ca în cazul Occidentului. Gândirea lor strategică și tactică pare, de asemenea, să funcționeze mult mai bine decât cea a Occidentului.

Întreaga încurcătură este adesea explicată ca fiind rezultatul unei erori de calcul din partea elitelor occidentale – acestea au subestimat Rusia și au supraestimat Occidentul. Însă situația este mult mai gravă decât atât. Fiecare zi care trece dezvăluie tot mai mult impotența Occidentului, iar situația devine de-a dreptul umilitoare. În acest moment, restul lumii fie dă din cap, fie pur și simplu râde de Occident și de politicienii și diplomații săi – ca să nu mai vorbim de populațiile sale disperate.

Disfuncția Occidentului este mult mai profundă decât situația din jurul proiectului ucrainean. O găsim absolut peste tot. Occidentul nu poate face diplomație în general, nu-și poate conduce orașele sau țările decât în prăpastie, proiectele de înaltă tehnologie eșuează aproape de regulă, infrastructura se prăbușește, economiile se prăbușesc, iar toate politicile publice par să aibă ca scop final o sinucidere civilizațională. Mecanismele de control ale Occidentului asupra restului lumii se prăbușesc și ele, inclusiv dolarul, sancțiunile, revoluțiile de culoare, intervențiile militare și amenințările. Nimic nu funcționează și tot ceea ce face Occidentul pare să înrăutățească lucrurile.

Orice persoană rațională, atunci când aude un lider occidental, un diplomat sau un ”expert” vorbind, își pune această întrebare: ”Mint pur și simplu sau sunt într-adevăr atât de incompetenți și deliranți?”. Răspunsul este ”amândouă”, dar factorul incompetență este mult mai mare decât își pot imagina majoritatea oamenilor.

De ce s-a întâmplat acest lucru? Cauza este mult mai profundă decât dezindustrializarea Occidentului sau problemele economice în general. Economia nu explică incompetența incredibilă de care a dat dovadă Occidentul înainte și în timpul războiului din Ucraina.

Cauza acestui dezastru în desfășurare este o problemă structurală gravă în Occident – pe care Rusia pare să o fi evitat în mare parte. Această problemă structurală este o condiție necesară pentru actualul sistem occidental și a fost creată în mod intenționat. Să analizăm ”mecanismul” din spatele ei. Este, din păcate, un articol lung, dar subiectul o cere.

Capitalul uman și proprietățile sale

Actuala structură de putere a Occidentului, bazată pe ideologie, impune în mod categoric ca anumite tipuri de persoane să se afle în poziții de influență și anumite tipuri de persoane să fie marginalizate.Este valabil pentru toate treptele scării sociale; de la educatoare de grădiniță la profesori universitari și directori de corporații, și până la conducătorii societății însăși. Fenomenul a progresat constant în ultimele cinci decenii și a dus la o problemă structurală majoră pentru Occident. Problema este degradarea evidentă și masivă și alocarea greșită a capitalului uman.

Capitalul uman poate fi descris ca fiind calitatea forței de muncă a unei companii sau a unei națiuni sau, mai precis, cât de competent este fondul de angajați – cât de bine sunt pregătiți, cât de repede pot fi pregătiți, cum sunt educați în general și cum iau decizii. Pentru a înțelege ce înseamnă cu adevărat competența, să o definim mai bine.

Competența poate fi descrisă ca fiind specifică sau generală. Distincția este extrem de importantă și trebuie să fie înțeleasă de oricine încearcă să gestioneze capitalul uman la scară mică sau mare.

Competența specifică este capacitatea de a face un anumit tip de muncă. Poate fi vorba de tâmplărie, codificare, chimie, medicină, pilotarea unui avion de linie și așa mai departe. Unele dintre aceste tipuri de locuri de muncă pot necesita multă competență, pregătire și inteligență, dar ceea ce au în comun reprezintă faptul că domeniul lor de aplicare este limitat și clar definit. Ele există în cadrul unor granițe clare, separate de complexitatea și neclaritatea lumii în general. Fiecare tip de muncă necesită anumite abilități înnăscute la persoana respectivă, precum și grade diferite de pregătire. Oamenii, desigur, diferă foarte mult în ceea ce privește nivelul lor de competență specifică în cadrul fiecărui domeniu.

Competența generală sau de nivel înalt este capacitatea de a face o muncă care depășește limitele clar definite. Subiectul acestor tipuri de muncă există într-un ”univers variabil” complex și poate fi extrem de vag și confuz. Ele necesită capacitatea de a fi adaptabil și de a putea transfera competențe între diferite tipuri de muncă. Acest lucru se aplică, de asemenea, în cazul în care expertiza într-un domeniu este aplicată într-un domeniu complet diferit – cum ar fi aplicarea psihologiei la economie sau a astrofizicii la știința climei.

Exemple de poziții care necesită persoane cu competențe generale sau de nivel înalt sunt directorii de corporații, toate tipurile de planificatori și administratori, dezvoltatorii de produse, inventatorii, consultanții și analiștii de nivel înalt, liderii și planificatorii militari, diplomații, judecătorii, liderii politici, precum și oamenii de știință și teoreticienii de nivel înalt, pentru a numi doar câteva dintre acestea.

Tipurile de muncă cu competențe specifice și cele cu competențe generale nu sunt două lucruri separate. Se poate spune că tipurile de muncă sau ”locurile de muncă” variază de la aproape complet specifice până la aproape complet generale. Aproape toate tipurile de muncă au elemente din ambele, dar în proporții diferite. Pentru a ilustra acest lucru, voi lua un exemplu de la o companie pe care o cunosc personal. Este o companie de software cu mai mulți proprietari, iar majoritatea lucrează în cadrul firmei. Unul dintre proprietari este un specialist în baze de date extrem de competent. Însă atunci când contribuie la luarea deciziilor pentru întreaga companie, el devine o problemă absolută. Structura de management a firmei a trebuit să fie ”modificată” pentru a-l neutraliza în acest rol, precum și în alte câteva. El are o competență specifică excepțională, dar o competență generală foarte slabă. Așadar, nu poate ”transfera” competența sa specifică (baze de date) asupra competenței de a avea o viziune asupra viitorului companiei. Pur și simplu nu poate funcționa în mod obiectiv sau rațional în afara activității sale de bază.

Deci, ce îl face pe acest angajat să aibă o competență generală atât de slabă – sau, mai precis, ce este competența generală? Competența generală necesită trei condiții necesare: a) o inteligență generală ridicată sau IQ, b) capacitatea de a fi obiectiv, chiar și în situații în care rezultatul concluziilor tale poate să nu fie pe placul tău și c) capacitatea de a ajunge la concluzii fără a fi influențat de alții (adică gândire independentă). Ultimele două condiții sunt un rezultat direct al modului în care creierul uman interacționează cu mediul înconjurător. Mecanismul din spatele acesteia este prea complicat pentru a fi descris aici, dar, în termeni simpli, se poate spune că oamenii variază în relația lor cu realitatea de la emoțional-exterior/subiectiv la introspectiv/obiectiv. Această variabilă, ca toate trăsăturile evolutive, inclusiv IQ-ul, este distribuită normal. Cu implicații destul de tulburătoare, dificil de înțeles pentru unii oameni.

Să ne uităm mai întâi la IQ, sau inteligența generală. Pentru a putea face față unei munci complicate sau pentru a parcurge un program universitar adevărat, este necesar un IQ de aproximativ 125 de puncte. Doar aproximativ 5% din populația din Occident are acest IQ sau unul mai mare. Asta înseamnă că fondul de persoane cu potențial de competență la nivel înalt este foarte mic pentru început. Chiar dacă folosim un IQ de 115, suficient pentru cele mai multe lucrări semi-complicate, grupul potențial ajunge doar la 16% din populație.

Acum să analizăm celelalte variabile, și anume obiectivitatea și gândirea independentă. Cele două sunt corelate și le vom trata, din comoditate, ca fiind aceeași variabilă sau trăsătură, chiar dacă nu sunt. Ele sunt distribuite în mod normal, la fel ca și IQ-ul, cu cele mai multe la mijloc și mai puține spre extreme, în ambele direcții. De o parte a distribuției se află persoanele care, ca să spunem lucrurilor pe nume, sunt incapabile să gândească obiectiv în legătură cu orice problemă care ar putea interacționa cu opiniile lor personale despre orice. Aceștia pot fi competenți într-un domeniu limitat, ”neutru” pentru ei (cum ar fi bazele de date), dar care nu implică nimic altceva. Nu pot conduce o companie într-un mediu concurențial, decât în jos, spre faliment. Nu pot conduce un oraș, o țară, o campanie militară, o economie sau orice altceva care necesită competență generală, decât în jos, indiferent de inteligența lor. Ei sunt în mod clar nepotriviți pentru locuri de muncă de competență generală/la nivel înalt.

Așadar, care este proporția din populație suficient de obiectivă și suficient de independentă în gândire pentru a fi potrivită acestor locuri de muncă? Este dificil de determinat, dar în mod clar vorbim despre maximum 50% din populație. În realitate este mult mai puțin, dar să fim generoși și să spunem că ar fi 30%. Ce înseamnă asta?

IQ-ul și obiectivitatea/gândirea independentă sunt oarecum corelate, dar să presupunem că nu sunt corelate. Să presupunem că avem un grup de persoane potențial obiective și raționale care reprezintă 30% și un grup de persoane cu un IQ de 125 care reprezintă 5%. Aceasta înseamnă că fondul de persoane cu competențe generale de nivel înalt este de 5% din 30%, adică 1,5% din populație.

Dacă suntem cu adevărat generoși și presupunem că 50% din populație este obiectivă și rațională și că un IQ de 115 este suficient pentru aceste locuri de muncă, atunci avem 16% din 50%, ceea ce reprezintă un grup de 8% din populație.

Importanța acestui lucru nu poate fi supraestimată. Acest grup, fie că îl definim ca fiind 1,5% din populație sau 8% din populație, este extrem de valoros. Reprezintă, în esență, singurul grup din societate care poate evalua în mod fiabil situații complexe și poate lua ulterior decizii raționale. Fără el, societatea tehnologică modernă pur și simplu nu poate fi construită sau menținută – cu atât mai puțin avansată. Permiteți-mi să reformulez – dacă nu identificăm și nu utilizăm acest grup, nu ne putem conduce societățile noastre complicate decât în jos, spre faliment.

Epurarea occidentală a competenței

Societatea occidentală modernă este, din punct de vedere al guvernării, motivată și controlată ideologic. Ea este împinsă într-o direcție ideologică foarte clar definită, condusă de Uniunea Europeană și de actuala administrație americană. Această ideologie nu este subiectul articolului, dar poate fi observată peste tot de orice persoană care gândește rațional și independentă. Pentru cei neinformați și curioși, un bun punct de plecare este site-ul web al organismului de elaborare a politicilor UE – Forumul Economic Mondial.

Pentru a atinge aceste obiective ideologice în Occident, trebuie să se întâmple două lucruri: a) oamenii potriviți trebuie să fie puși la putere la toate nivelurile societății și b) orice elemente perturbatoare trebuie eliminate sau suprimate. Deoarece toate obiectivele ideologice tind să fie mai mult sau mai puțin în conflict cu realitatea, nu există un grup mai perturbator pentru acestea decât cel care acționează în mod obiectiv și independent. Oamenii din rândul ultimului grup pur și simplu nu pot fi lăsați să ajungă în poziții de putere. Iar dacă totui ajung, ei trebuie să fie ținuți în lesă și/sau forțați să urmeze linia.

Grupul obiectiv/rațional/de competență generală, indiferent dacă este de 1,5% sau 8% din populație, devine astfel o problemă mai degrabă decât o resursă. Este exact situația din Occident în prezent.

Mulți oameni au observat că meritocrația a fost abandonată în mod sistematic în Occident, iar relația dintre competență și recompensă a fost ruptă în zone uriașe ale economiei – și aproape complet în guvern. Ceea ce puțini oameni par să realizeze este că fenomenul reprezintă o necesitate pentru ca obiectivele ideologice ale Occidentului să fie atinse. Competența la nivel înalt nu poate fi promovată pentru că reprezintă o amenințare. Prin urmare, nu poate fi recompensată.

Pentru a ilustra acest lucru, să aruncăm o privire la ceea ce se întâmplă atunci când unui membru al procentului de 1,5% i se permite să obțină o putere semnificativă. Elon Musk este un om inteligent, probabil cu un IQ de 150 sau mai mult. Este, de asemenea, destul de obiectiv și realist în evaluările sale și un gânditor independent. Proprietatea și guvernarea sa asupra Twitter/X reprezintă o problemă majoră pentru obiectivele ideologice occidentale. Libertatea de exprimare este o amenințare evidentă pentru orice ideologie și, pentru a pune sare pe rană, Musk i-a înjosit pe gardienii ideologiei de la Twitter, făcând mișto de ei, apoi concediindu-i pe toți și păstrându-i doar pe cei competenți. Gestul nu poate fi lăsat fără urmări și putem vedea deja răspunsul. UE plănuiește să folosească forța pentru a opri acest afront adus Ideologiei și ar putea chiar să blocheze Twitter în Europa. Campionul ideologic (și suspectat de a fi un robot-șopârlă) Mark Zuckerberg a fost chiar instruit să pregătească o copie ideologică pură a Twitter drept răspuns – dar se pare că a eșuat. Așteptăm cu nerăbdare alte reacții, care pot varia de la războiul juridic până la acțiuni mai ”directe”. Și care, cel mai probabil, vor fi îndreptate împotriva lui Musk personal.

Reconfigurarea educației occidentale

După cum s-a menționat anterior, trebuie să se întâmple două lucruri pentru ca obiectivele ideologice să devină realitate: oamenii potriviți trebuie promovați, iar oamenii nepotriviți trebuie suprimați. Procesul de înălțare/suprimare a devenit principalul obiectiv al sistemului de educație occidental – de la grădiniță până la universitate. Dacă ne uităm la ceea ce a făcut sistemul educațional, fenomenul devine extrem de evident. Iată câteva exemple:

Evaluarea competenței este degradată în mod sistematic pentru a evita comparația între cei competenți și cei incompetenți. Se renunță la examene în favoarea unor ”proiecte” constante, iar elevii lucrează în grupuri, astfel încât incompetenții să se poată ascunde. Școlile evită pe cât posibil să testeze direct individul – și astfel să îl compare cu ceilalți. Cei competenți nu trebuie să fie încurajați și, dacă este posibil, ei înșiși nu trebuie să realizeze că sunt mai presus de ceilalți.

Universitățile își bazează din ce în ce mai mult admiterea pe alte criterii decât competența, inclusiv pe cote bazate pe apartanența la o anumită minoritate etnică.  Cea mai insidioasă metodă de selecție este ”eseul personal” pe care candidații trebuie să-l prezinte – și care devine uneori chiar mai important decât notele. Cu cât candidații semnalează mai mult virtuozitatea în eseu, cu atât au mai multe șanse de a fi admiși. Pe baza eseului, universitățile îi pot selecta pe cei mai puri din punct de vedere ideologic – ceea ce reprezintă, pentru început, singurul scop al cerinței eseului.

Aproape fiecare subiect academic este transformat din obiectiv în subiectiv pentru a veni în ajutorul studentului irațional-incompetent. Observația este valabilă chiar și pentru disciplinele dificile, cum ar fi matematica – unde în prezent 2+2 nu mai este neapărat egal cu 4. Chiar și inteligența pare a fi acum subiectivă, iar cei proști pot fi la fel de deștepți ca și cei inteligenți – este doar o chestiune de perspectivă, de instrumente de măsurare potrivite și de invenții idioate precum ”inteligența emoțională”.

Aproape fiecare materie a fost ușurată mai mult decât înainte pentru a-i ajuta pe studenții incompetenți și chiar și domenii critice, cum ar fi medicina, absolvă acum oameni complet incompetenți și fără habar – pe scară largă. Scăderea sistematică a standardelor are, de asemenea, avantajul suplimentar de a crea dezinteres față de studenții inteligenți și raționali. Un student inteligent are performanțe din ce în ce mai bune în raport cu ceilalți pe măsură ce materia devine mai dificilă. Dacă subiectul este ușor sau este făcut neinteresant, el se va scufunda în mediocritate – ceea ce reprezintă o parte din scopul reducerii standardelor pentru început.

Disciplinele care ar putea fi o amenințare la adresa iraționalității Ideologiei au fost masiv subminate și corupte. Fenomenul este valabil pentru mai multe domenii, dar în special în cazul psihologiei și a istoriei, care, în formele lor adecvate, ar reprezenta o amenințare masivă la adresa obiectivelor ideologice occidentale. Psihologia a fost răstălmăcită într-o abominație aproape de nerecunoscut, iar istoria a devenit în mare parte doar minciună în zilele noastre.

Discipline false au fost inventate din temelii cu scopul de a-i pregăti pe cei puri din punct de vedere ideologic, fără a fi nevoie de competență, inteligență sau vreo legătură cu realitatea. Aceste discipline pot fi găsite în listele cu ”cele mai inutile diplome universitare” de pe tot internetul. Este o neînțelegere. Diplomele respective nu sunt deloc inutile – ele îi înalță pe cei puri din punct de vedere ideologic în societate prin acordarea unei ”certificări” universitare. Această certificare justifică acordarea unor poziții importante în societate.

Societatea occidentală, în general, a renunțat la raționalitate și a înlocuit-o cu subiectivismul (desemnat oficial drept ”postmodernism”).  Scopul nu este doar acela de a-i forma și avansa pe cei puri din punct de vedere ideologic, ci de a folosi subiectivismul ca instrument de opresiune împotriva grupului 1,5/8 și a părții raționale a populației din afara acestuia. Cel mai bun mod de a suprima o persoană rațională este de a o supune unei existențe de iraționalitate totală și constantă. În esență, este vorba de gazlighting la scară civilizațională, îndreptat împotriva grupului rațional periculos.

În timp ce grupul rațional periculos este suprimat și subminat, ”liderii de mâine”, puri din punct de vedere ideologic, sunt îndoctrinați în loc să fie educați, primesc certificate universitare în loc de diplome reale și, în cele din urmă, li se oferă o cantitate nesfârșită de locuri de muncă false și bine plătite atât în sectorul privat, cât și în cel public. Acest grup pur din punct de vedere ideologic, bine plătit, devine apoi baza de putere a noului sistem ideologic.

Migrația ascendentă a incompetenților

Scopul acestei intervenții deliberate în sistemul educațional este de a crea ceea ce s-ar putea numi un ”model de migrație” în societate, bazat pe (lipsa de) competență și puritate ideologică. Oamenii potriviți trebuie să fie plasați în pozițiile și locurile de muncă potrivite și, din moment ce sunt incompetenți, acest lucru trebuie să fie gestionat pentru ei. După ce părăsesc școala cu certificatele lor, guvernul și sectorul privat preiau controlul și îi împing în mod activ în sus, îndepărtând în același timp temutul grup 1,5/8 de influență și de locurile de muncă bine plătite.

Două evoluții din Occident au fost mană cerească pentru aceste eforturi: externalizarea producției occidentale în Asia și eliminarea virtuală a concurenței în sectorul corporatist. Fenomenul a redus masiv nivelul de complexitate al economiei occidentale și, ulterior, nevoia grupului 1,5/8. Atunci când majoritatea companiilor operează servicii într-un mediu protejat, este mult mai puțină nevoie de oameni de nivel înalt/rațional – în timp ce într-o ”economie reală” acești oameni pur și simplu nu pot fi marginalizați. De asemenea, atunci când poți scăpa cu bine prin operarea unei economii false bazate pe statutul de rezervă al dolarului, poți, de asemenea, să operezi o societate falsă condusă de incompetenți.

Să analizăm mai îndeaproape modul în care este gestionată migrația ascendentă a celor puri din punct de vedere ideologic după ce își primesc certificatele universitare – și cum este blocat în mod sistematic grupul 1,5/8. Există cinci metode principale care sunt folosite – împreună, formează un proces de preluare a societății pe termen lung. Iată-le:

Filtrarea în sectorul public – descrie procesul de selecție a locurilor de muncă în sectorul public. Inițial se folosește metoda ”piciorului în ușă”. Câțiva politicieni și birocrați puri din punct de vedere ideologic se poziționează în cadrul sistemului și încep să controleze cine este angajat. Fenomenul crește exponențial de-a lungul deceniilor, pe măsură ce tot mai mulți ”puriști” obțin acces la pârghiile puterii. În prezent, procesul este atât de evident încât începe să se exprime în documentele de politică de recrutare – cum ar fi exemplul recent al guvernului britanic care exclude ”bărbații albi” din categoria piloților de vânătoare. Occidentul a reușit aproape în totalitate să excludă grupul 1,5/8 din posturile din sectorul public, inclusiv forțele sale armate, folosind această metodă.

Umplerea sectorului public – pe măsură ce procesul de filtrare a sectorului public avansează, puriștii din interiorul sistemului încep să creeze din ce în ce mai multe posturi pentru confrații lor puriști. Sunt create noi departamente, apar grupuri de lucru și comitete, iar sectorul public se extinde. Companiile publice, cum ar fi companiile de utilități, spitalele și școlile, sunt, de asemenea, adesea folosite ca unități de depozitare pentru un număr mare de puriști ideologici. Se întâmplă extrem de evident în Occident. Fiecare lege sau inițiativă inutilă necesită din ce în ce mai mulți oameni – iar acești oameni sunt cu toții atent selectați.

Crearea de locuri de muncă prin decret – metoda se adresează atât sectorului privat, cât și sectorului semipublic. Puriștii guvernamentali încep să creeze noi legi și standarde pe care toate companiile trebuie să le îndeplinească. Ele sunt justificate în baza implemnetării ”binelui” și, de obicei, se referă la mediu, egalitate, siguranță și alte asemenea lucruri. Acest lucru creează un număr mare de posturi în cadrul companiilor private, posturi adaptate pentru cei puri din punct de vedere ideologic – în special în funcții de sprijin, cum ar fi resursele umane, funcțiile de conformitate și altele. Subterfugiul permite o situație de ”picior în ușă” în sectorul privat și le oferă puriștilor acces la pârghiile de putere de acolo – la fel cum au deja în sectorul public.

Filtrarea în sectorul privat – pe măsură ce puriștii au obținut acces la sectorul privat – în special la resursele umane (care reprezintă calul troian purist standard în companiile private) – aceștia încep să filtreze noii recruți exact în același mod în care o face sectorul public. Ca și în sectorul public, procesul de filtrare devine tot mai evident. Un număr semnificativ de companii specifică acum în anunțurile lor de angajare ce grupuri nu vor fi angajate. Pentru că nu pot spune în mod deschis ”nu angajăm gânditori inteligenți și independenți”, ele folosesc de obicei ”bărbații albi” ca un substitut pentru acest grup, dintr-un anumit motiv. Acel grup este considerat a fi o amenințare deosebită, deși puteți fi siguri că oricine nu urmează programul va fi concediat, indiferent de sex sau de culoarea pielii.

Umplerea sectorului privat – la scurt timp după ce Elon Musk a cumpărat Twitter, a concediat ceva de genul 80% dintre angajații săi. Acel 80% era rata de umplutură a sectorului privat al companiei – destul de mare. Companiile, în special în sectoarele care pot influența opinia publică – dar nu numai – creează din ce în ce mai mult un număr mare de posturi care sunt fie total inutile, fie destinate operațiunilor de influență împotriva publicului.

Metodele de filtrare și umplutură sunt principalele mecanisme folosite pentru preluarea societăților occidentale de către cei puri din punct de vedere ideologic. Mai există și alte mecanisme, cum ar fi ESG, filtrarea de către anumite bănci și fonduri de investiții cu privire la cine primește finanțare și cine nu – și imigrația necontrolată pusă la cale de cei puri din punct de vedere ideologic, care este văzută de aceștia ca o continuare a procesului de migrație internă.

Cei puri din punct de vedere ideologic au fost mutați în mod sistematic în aproape toate pozițiile de putere din sectorul public și într-o mare parte a sectorului privat – iar situația din sectorul privat reflectă din ce în ce mai mult sectorul public în ceea ce privește practicile de angajare și de îndesire a angajaților. Periculosul grup 1,5/8 este ținut la distanță prin toate mijloacele, și cu mare succes. Baza de putere a Ideologiei este ferm stabilită.

Programul de migrare a locurilor de muncă nu a fost ieftin. Milioanele de locuri de muncă inutile costă bani și este clar că o parte semnificativă a datoriei publice occidentale poate fi atribuită acestui program, un fapt care nu pare să fi fost observat de multă lume.

Consecințele

Principalul lucru care trebuie înțeles este că societățile și economiile occidentale au fost puse pe o bază ideologică. Productivitatea, competitivitatea, tehnologia și știința pur și simplu nu mai sunt priorități în Occident. Explicarea consecințelor acestui proces pentru Occident ar necesita multe articole sau o carte de câteva sute de pagini. Totuși, să menționăm câteva exemple.

Criza de competență inversă – scopul întregului proiect a fost acela de a plasa persoane pure din punct de vedere ideologic în toate pozițiile de putere la toate nivelurile societății. Respectivele poziții sunt, într-o societate normală și competitivă, ocupate de grupul de înaltă competență 1,5/8. Procesul a ajuns acum aproape de finalizare, majoritatea pozițiilor de putere fiind ocupate de cei puri din punct de vedere ideologic. Unii dintre acești oameni au un IQ ridicat, dar nu sunt nici obiectivi și nici gânditori independenți. Ideologia la care trebuie să adere este pur și simplu incompatibilă cu aceste calități. Iar asta are câteva consecințe grave.

Amintiți-vă că pozițiile de putere și de influență sunt mai susceptibile de a solicita competențe generale decât alte poziții (spre deosebire de competențele specifice). Cu cât puterea este mai mare, cu atât mai mult poziția cere competență generală. Oamenii care ocupă acum aceste poziții sunt selectați în funcție de fervoarea ideologică și de fiabilitate – deci, cu cât ajungi mai sus, cu atât mai entuziaști din punct de vedere ideologic sunt cei care le ocupă. Așadar, oamenii cei mai puțin obiectivi și fără gândire independentă dețin posturile care necesită cea mai mare obiectivitate și gândire independentă. Prin urmare, în Occident, incompetența devine mai mare și mai frecventă cu cât ajungi mai sus. Așa cum spunea cineva – ”un general este un colonel incompetent”. Fenomenul poate fi văzut absolut peste tot, cu excepția unor companii private izolate. Excepțiile sunt, bineînțeles, abordate în timp ce vorbim.

A doua problemă este că multe dintre persoanele iraționale/subiective care dețin toată puterea au un IQ rezonabil de ridicat. Poate părea un lucru pozitiv, dar are un dezavantaj major. Oamenii iraționali/subiectivi cu un IQ moderat sau ridicat sunt cei mai ușor de spălat pe creier. Motivele sunt complicate și trebuie abordate într-un alt articol – dar asta înseamnă că nivelul de vârf din Occident nu este doar cel mai incompetent care poate fi în comparație cu cerința posturilor.

Criza costurilor și a datoriilor – migrarea celor puri din punct de vedere ideologic în baza de putere ideologică și în pozițiile de influență a creat milioane de locuri de muncă în societățile occidentale care nu creează nicio valoare. Aceste locuri de muncă sunt mult mai numeroase și mai răspândite decât își dau seama cei mai mulți oameni, și nu m-ar surprinde dacă ceva de genul 20%-30% din întreaga forță de muncă din Occident ar putea fi concediată fără niciun efect negativ. De fapt, efectul ar fi pozitiv, mai ales dacă acei oameni ar putea fi puși să lucreze în locurile de muncă din economia reală (în cea mai mare parte umilitoare) pentru care sunt potriviți.

Dezindustrializarea a fost învinuită pentru nivelurile extreme de îndatorare și povara fiscală a Occidentului. Menținerea acestui grup uriaș de incompetenți în locurile lor de muncă false reprezintă, de asemenea, o povară extremă pentru Occident. Societățile occidentale sunt acum complet nesustenabile și nu pot fi conduse fără o creștere constantă a datoriilor.

Criza concurenței – ea poate fi explicată prin următorul exemplu: să presupunem că există trei companii cu o cotă de piață combinată de 100% într-un anumit sector. Nu există o concurență reală între ele și toată lumea se poate relaxa, deoarece clienții nu se pot duce în altă parte. Aceste companii pot scăpa basma curată cu incompetență absolută la majoritatea nivelurilor, inclusiv în management. Nu trebuie să se gândească la eficiență, siguranță, productivitate sau costuri, decât pe site-urile lor și în rapoartele anuale. Însă dacă un concurent cu angajați competenți reușește să se infiltreze în acest sector, cele trei companii se vor lovi de un zid. Va fi o criză enormă și, cel mai probabil, una sau mai multe dintre ele vor da faliment.

Este exact situația din economiile occidentale în prezent. Monopolul și oligopolul reprezintă regula, iar obiectivul principal al majorității marilor companii occidentale este de a împiedica pe oricine să se infiltreze în sectorul lor – de obicei, prin mituirea autorităților de reglementare sau prin cumpărarea concurenței. Aceasta este o necesitate, deoarece un număr foarte mare de companii occidentale sunt acum conduse de un management incompetent și au în componență oameni incompetenți, în special în funcțiile de sprijin și de management. Cuvintele nemuritoare ale angajatului fără nume al Boeing despre 737 MAX se aplică majorității marilor companii occidentale: ”Acest avion este proiectat de clovni care, la rândul lor, sunt supravegheați de maimuțe”. Companiile occidentale nu mai sunt competitive. Nu pot concura cu companiile chinezești acum și, în curând, nu vor putea concura cu companiile din afara Occidentului. Pur și simplu nu pot funcționa decât în interiorul unui spațiu economic sigur. De fapt, situația este de așa natură încât chinezii fac deja adevărata muncă pentru multe dintre ele, iar relocalizarea muncii este problematică din cauza (surpriză!) degradării capitalului uman din Occident, cauzată de reorientarea sistemului său de educație.

Fenomenul este valabil și pentru societățile occidentale în ansamblu. Întreaga clasă conducătoare și diplomatică a Occidentului nu mai este competitivă față de restul lumii exact din aceste motive. Ei sunt depășiți de chinezi, ruși, indieni și de oricine altcineva la fiecare pas. Chiar și liderii africani sunt acum mai competenți decât liderii occidentali. Aceștia au luat în mod constant decizii care sunt mai bune pentru popoarele lor decât liderii din Occident – cel puțin în ultimii câțiva ani.

Criza complexității – mai devreme, în acest articol, am afirmat că grupul 1,5/8 este extrem de valoros și că, fără el, societățile moderne complicate nu pot fi gestionate. În Occident, acest grup a fost marginalizat cu succes într-o mare măsură și o bună parte din el nici măcar nu se mai obosește cu educația universitară. Situația, însă, este chiar mai gravă decât atât. Reconfigurarea sistemului educațional și ruptura dintre competență și recompensă pe piața muncii a schimbat în mod fundamental procesul decizional care stă la baza alegerii învățământului universitar. De ce să studiezi ingineria (care este grea) când poți obține un loc de muncă și mai bine plătit cu o diplomă în psihologie (care este ușoară în zilele noastre)? Reconfigurarea sistemului educațional occidental a schimbat structura recompenselor, încurajând tinerii să urmeze o educație ușoară și inutilă – doar pentru că ”sistemul” le va oferi locuri de muncă.

Iar asta a provocat deja o criză majoră în societățile occidentale, în special în SUA. ”Întreținerea” aspectelor complexe ale societății americane are nevoie de un grup mare de ingineri și de persoane cu studii conexe. Această întreținere se clatină acum și se bazează în mod semnificativ pe inginerii străini educați în universitățile din SUA. Vedeți, de ce ar studia americanii ingineria într-un sistem care nu o recompensează? Dacă China și India și-ar putea cumva să-și cheme inginerii și alte persoane cu educație grea din SUA, probabil că sistemul american nu ar putea fi menținut, cu atât mai puțin să avanseze. Fenomenul se va înrăutăți progresiv și vom ajunge în curând la un punct în care sistemele complexe care stau la baza societății nu vor mai putea fi menținute în funcțiune. Acest lucru va necesita un fel de ”resetare” către o societate mai puțin complexă, cu mai puțină prosperitate, desigur.

Există mult mai multe crize decât cele patru expuse mai sus, dar nu aș vrea să par un pesimist enumerând mai multe.

Rusia și viitorul

Deci, cum rămâne cu Rusia? În primul rând, există semne clare că rușii și-au dat seama ce se întâmplă în Occident și învață din asta. Recent, ei au părăsit ”Procesul de la Bologna”, un sistem european de standardizare a educației. Sistemul Bologna are scopul expres de a dilua educația în statele membre, de a implementa certificări în loc de diplome reale și de a umple societățile europene cu ”experți” prost educați și, în general, incompetenți, care urmează consensul, indiferent de situație. Rușii au văzut acest sistem ca pe o amenințare pentru țara lor, ceea ce și este, și au revenit, cel puțin parțial, la sistemul sovietic mai vechi și mai dur.

În al doilea rând, rușii par să efectueze epurări ale celor incompetenți și corupți din cadrul structurilor de stat, inclusiv din cadrul armatei. Meritocrația pare să fie pe ordinea de zi. Cel mai probabil, rușii văd aceste eforturi ca fiind esențiale pentru continuarea statului și a națiunii lor – și ar avea dreptate.

Situația din China este cam la fel și există indicii că restul lumii non-occidentale vine puternic din urmă. Amintiți-vă că unul dintre rezultatele recentului summit Rusia-Africa a fost un efort educațional organizat de Rusia în Africa. Mă îndoiesc că studiile despre egalitatea de gen vor face parte din programul de învățământ.

Actuala ciocnire dintre Occident și Rusia – și din ce în ce mai mult dintre Occident și restul lumii – devine o ciocnire între cei incompetenți și iraționali și cei competenți și raționali. Rezultatul este evident – dar ce se întâmplă atunci când o persoană irațională care este pusă la colț are acces la arme nucleare? Putem presupune.

Punându-și societățile pe o bază ideologică, elita occidentală s-a pus singură la colț. Nu poate concura; nu-și poate dezvolta economiile sau societățile; și nu poate da înapoi. Rezolvarea problemelor Occidentului va necesita o renaștere economică, în care o economie reală va înlocui actuala falsă economie de servicii financiarizată. Acest lucru nu se poate face fără a pune în poziții de putere grupul detestat 1,5/8. Prin urmare, nu se va face atâta timp cât actuala clasă conducătoare occidentală se află la putere. Societățile occidentale nu vor supraviețui unei renașteri economice în actuala lor configurație ideologică. Prin urmare, conflictul este singura opțiune rămasă pentru clasa conducătoare în ideea de a se menține la putere.

Nu vă faceți iluzii! În zilele noastre, propaganda este mai puternică decât pe vremea comunismului, iar metodele de îndoctrinare sunt mult mai subtile.

Începând cu filmele de la Holywood și terminând cu manualele școlare, toate mijloacele de comunicare în masă servesc unor interese. Am mai vorbit despre ce se întâmplă în Occident mai ales cu orele de educație sexuală și n-am să revin astăzi, deși din Franța vine o altă veste teribilăpână și bătălia de la Verdun ar fi fost scoasă din manualele școlare…

În vreme ce ideologia așa-zis umanistă se străduiește să extirpe „masculinitatea toxică” și războinică din sufletele băieților, pentru a crește tinerele generații în spiritul toleranței, diversității și multiculturalismului, în țările musulmane se aplică alte standarde. Manualele din bogatul Qatar îi învață, spre exemplu, pe cei mici că Occidentul e „o forță ostilă, care a introdus idei eretice în lumea musulmană”. Cărțile pentru copii subliniază, de asemenea. superioritatea islamului față de alte religii, mai ales asupra iudaismului și creștinismului, care sunt prezentate ca religii false și distorsionate. Dar lucrurile nu se opresc aici. Tinerilor musulmani li se induce ideea că există o mare diferență între musulmani și nemusulmani, descriindu-i pe cei din urmă ca „necredincioși” care vor suferi torturi teribile în iad. Mai mult, evreii sunt prezentați drept trădători, necinstiți și înșelători, și în același timp slabi, nenorociți și lași. Trebuie remarcat faptul că aceste atacuri antisemite și principiul respingerii ne-musulmanilor nu sunt prezentate numai în contextul istoriei islamice, ci sunt asociate și cu epoca modernă și cu viața cotidiană a elevilor și studenților.

Cel mai grav este că manualele elaborate sub egida Ministerului educației și învățământului superior din Qatar glorifică jihadul și sacrificiul de sine pentru islam, prezentândule drept virtuți și porunci divine. Prin jihad se câștigă favoarea și recompensele lui Allah, martirii fiind primiți în cel mai înalt nivel al Paradisului. Qatarul e o țară bogată și rar se întâmplă ca tinerii să emigreze ăn Europa. Manuale construite pe aceleași idei circulă, însă, în toată lumea musulmană, poate nu în școlile de stat, dar, cu siguranță, în cele coranice.

Aceste dferențe de educație se văd, de altfel, cu ochiul liber în tot Occidentul. Tinerii europeni sunt învățați să se considere vinovați pentru trecutul colonial, bunăstarea în care au crescut și așa-zisul rasism al societății europene. De cealaltă parte, imigranții vin convinși de superioritatea lor morală, hotărâți să o impună și Occidentului necredincios și depravat. Ce va ieși din toată această „ciocnire a civilizațiilor” nu e greu de prevăzutsupunerea nativilor europeni în fața Islamului sau un război civil sângeros.

“Banul occidental şi-a descoperit aici la gurile Dunării interese mari şi precise: interese politice : să împiedece înaintarea Rusiei către Constantinopole; interese comerciale: să cumpere produse agrare eftine şi să vândă produse industriale scumpe, câştigând dela particulari numai diferenţa de preţ, iar dela stat (furnituri) ceva în plus; interese economice: să exploateze direct – prin personal superior străin şi slugi indigene – imensele bogăţii ale solului şi subsolului acestei ţări; interese financiare : sa incaseze dobânzile pipărate cuvenite, împrumuturilor făcute atât statului român cât şi economiei româneşti private, care aveau nevoe de-un prim ajutor ca s’o ia din loc (instalări, (inventar, aparat) – odată pentru România Mică, altădată pentru România Mare – cât şi de-o serie de ajutoare impuse de evenimente grave pentru destinul ţării, războiul din 1877 (Independenţa), compania din 1913 (o demonstraţie de forţă necesară) războiul din 1916 (Întregirea).

Naţionaliştii români din secolul 19 nu sunt altceva decât prima încercare a poporului român maturizat de a ieşi în lumina istoriei. În ei vorbea şi lucra energia şi tenacitatea unui neam al căruia act de naştere e columna lui Troian, despre a căruia copilărie prodigioasă – o mie de ani – nu ştim nimic şi a căruia vajnică adolescenţă ne-o povestesc cronicarii.

Utilizând cu măestrie interesele banului occidental în părţile noastre, dar mai cu seamă asigurându-i câştiguri coloniale şi safisfăcându-i dorinţe privind însăşi forma de stat, regimul politic şi acordarea calităţii de Român – lucruri inacceptabile pentru un stat cu adevărat suveran – şi chemând în fruntea ţării o dinastie în stare să ne reprezinte prin strălucitele ei legături în diplomaţia europeană (noi fiind la vremea aceia prea neam prost ca să ne reprezentăm singuri) şi să ne organizeze în interior datorită incomparabilei pregătiri dobândită în sânul unei familii regale specializată în construcţii şi diriguiri statale, naţionaliştii români din secolul 19 au întemeiat şi au pus pe drum statul român actual, care e în zilele noastre obiectul de aprigă dispută al ursitoarelor lui: al cui e?

Un tânăr inginer român şomează în cafeneaua târgului natal cu diploma dela Charlottenburg în buzunar, întâlneşte un Ovreiu, fost coleg de liceu, tot inginer, dar nu şomer, căruia îi povesteşte din vorbă în vorbă durerea lui, ca să audă imediat exclamaţiile Ovreiului scandalizat de atâta lipsă de informaţie asupra bursei internaţionale a muncii: “De ce nu te duci, dragă, în Palestina? Acolo e de lucru acum! Un căpitan de artilerie cumpără nişte nutreţ pentru cai şi îl încarcă pe jurgoane. Rămânându-i un rest – cam o căruţă ţărănească – vrea să angajeze un sătean, să i-l ducă: “Nu merg, Domnule Căpitan, zău, nu merg, că… mi-am făcut suma”.

Într’un stat, care politiceşte e vasal şi-şi varsă sângele la comanda altora, care etnic e o cloacă internaţională şi economiceşte o colonie, care îşi trimite – prin decalaj, concesii, dobânzi – peste graniţe prinosul brazdei şi prisosul muncii, ar fi o nebunie să munceşti mai mult decât strictul necesar. Statul român actual nu apără bogăţiile ţârii şi nu garantează munca naţiunii. Nu, pentru că nu e sfatul naţional al Românilor ci, statul sucursală la gurile Dunării al burgheziei apusene. Creat cu ajutorul ei, pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative şi după modelul furnizat de ea – statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi: siguranţa transporturilor, creditelor, plasamentelor, funcţionarilor lor. Ca’n colonii. De aceia nu e tragere de inimă în ţara românească. De ce să ari, să gândeşti, să alergi – în plus? Pentru cine ? Pentru ce ? Lumina va fi tot opaiţ, drumul tot cărare, casa tot bordeiu. Pentru că cu banii câştigaţi la noi, finanţa internaţională clădeşte oile la Amsterdam sau Stockholm, iar noi rămânem tot cum am fost, săraci şi ursuzi, narcotizându-ne amarul unei vieţi naţionale intrate în fundac cu doine melancolice şi chiolhanuri abrutizante. Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti: în exploatare. Să nu ne înşele palatele bucureştene: sunt contuarele străinilor. Să nu ne înşele vilele din noile cartiere ale capitalei: sunt ale vechililor. Să nu ne înşele o reţea telefonică, o linie ferată, o şosea nouă: nu le fac pentru noi şi unde ne trebue nouă, ci pentru ei şi i unde le trebue lor. Să nu ne înşele forfota comercială, economică, financiară, politică: nu noi ne sbatem, ei – ca să ne sugă mai bine. Naţiunea română stă deoparte: deoparte de viaţa economică, în care nu poate decât să fie spoliată, deoparte de statul liberalo-democrat, care înlesneşte spolierea. Naţiunea e în rezistenţă pasivă. Deaceia se vorbeşte în România numai cu jumătate de gură şi nici-o treabă nu e întreagă. Deaceia ţara asta mare şi bogată face impresia unei case de vădană: nici pustie şi nici vie. Deaceia suntem ţara lui “a-da, bine-bine, lasă-lasă”.

Una dintre ursitoare – naţionalismul român – a fost înşelată: în loc de sfat propriu s’a trezit cu tejghea străină. Acest contuar al burgheziei apusene şi-al vechililor ei trebue dărâmat fără zăbavă şi în locul, pe care l-a uzurpat cu silnicie şi minciună, trebue să se înalţe adevăratul stat al Românilor, un stat naţional în care să se poată munci cu dragoste şi elan, un stat al Românilor în România Mare. Ştim că munca aceasta nu va fi uşoară şi nici lipsită de primejdii. Pentru că unii dintre români au intrat slugi la tejgheaua străinilor. Aceşti nemernici paznici politici ai contuarului trebuesc demascaţi şi naţiunea deslănţuită. Aceasta e dubla datorie a acestui manifest al revoluţiei naţionale. Ştim că ne aşteaptă o existenţă precară şi poate pe mulţi dintre noi o moarte violentă. Ştim că intrăm în toiul unei lupte, care va scutura ţara ca o vijelie, dar pentru cei care au un crez nu există nici târguiala, nici rezervă. Vom îndura toate mizeriile şi ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda.”

Autori: Sorin Pavel, Petre Ţuţea, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu, Petre Ercuţă

Astăzi s-a deschis summit-ul general al NATO. Personalitățile importante din cadrul alianței se vor aduna pentru a discuta și analiza problemele actuale. Personal nu am mari așteptări de la acest summit. Motivele diferă, dar primul motiv este eroare pe care occidentul o face în repetate rânduri. Eroarea de a privi lumea prin prisma acelorași valori și idei.

Oricât de liberal aș fi în convingerile mele nu pot să cred că toți oamenii sunt la fel. Din contră, fiecare popor are un fel aparte de a fi, un fel construit pe tradiție, istorie, educație, ADN. Aspectele precum cultura, politica, instituțiile de stat nefiind altceva decât simple haine care îmbracă acest schelet al oricărei civilizații. Lucru afirmat și de Gustave le Bon în Psihologia Maselor.

Și totuși, în ciuda acestui fapt, lumea occidentală continuă să privească spre spațiul arab sau asiatic ignorând diferențele de gândire și de percepere a realității. Privim peste tot prin prisma valorilor liberale și democratice ale lumii occidentale, considerând că oamenii sunt la fel peste tot.

O astfel de viziune este cu totul eronată și a condus la o mulțime de eșecuri strategice în politica externă a lumii occidentale.

Am mers în Irak să doborâm un dictator ignorând trăsăturile specifice populației din acele zone. Ignorând tendințele naturale anti-democratice pe care lumea orientale le-a arătat de atâtea ori. Nu ne-am gândit că înainte de a înlătura un dictator și a pleca să trecem poporul irakian printr-un amplu și lung proces educațional, de schimbare a unor lucruri întipărite în timp.

Acum înlăturând dictatorul am făcut un lucru bun și am scăpat de un adversar, dar am eliberat o gloată de adversari. Lucru valabil și-n țări precum Siria unde un dictator precum Bashar Al-Assad este un adversar al intereselor euroatlantice în orient, dar totodată și singurul om care ține în frâu o hoardă de adversari (jihadiștii).

Lumea orientală este clădită pe alte valori și structuri decât cea occidentală și o simplă schimbare de regim sau de instituții nu schimbă o mentalitate generală. Nu înlătură cu adevărat tendințele spre anarhie, terorism sau chiar dictatură ale unui popor, dictatură care poate fi instaurată oricând în locul celei alungate.

Lucru valabil și în Rusia unde vorbim de un popor instabil, un popor al extremelor, un popor obsedat de putere. Citeam adineauri un articol în care asasinarea lui Vladimir Putin era sugerată ca opțiune pentru stabilizarea situației la granițele Europei. O prostie.

Vladimir Putin este un lider puternic peste o gașcă de oligarhi. Dacă ar cădea Rusia ar fi pusă într-o situație dificilă, dar nu ar trata cauza imperialismului rusesc. Nicidecum.

Poporul rus ar tinde în mod natural spre alte opțiuni care să-i satisfacă orgoliul. Ar alege o extremă dreaptă, o extremă stângă. Persoane mai mult sau mai puțin competente, care ar duce Rusia tot pe o politice de expansiune sau ar destabiliza țara, a doua opțiune fiind bună pentru occident în măsură în care-și asumă să intervină pentru a ține în frâu hoardele haotice ale stepelor.

Aici fac o paranteză și arăt o greșeală similară făcută și de către Rusia. În momentul de față Federația Rusă pierde orice șansă în Ucraina. Mentalitatea poporului ucrainean este la rândul ei una tipică slavilor cu bunele și relele acestei mentalități. Ucrainienii nu uită și nu iartă nimic din ce face astăzi Rusia. Au mândria lor și dorința lor de putere și sunt dispuși să lupte până la capăt pentru aceasta.

Occidentul greșește când privește la alte popoare și crede că democrația sau libertatea, cultura sau drepturile omului, sunt la fel de prețuite precum în lumea postmodernă. Vorbim de spații în care oamenii au mentalități și idei diferite structurate de-a lungul timpului și transmise mai departe prin educație, ADN, cultură, etc. Lucruri care nu se pot schimba decât tot cu trecerea timpului.

Până și la noi a fost nevoi de o perioadă lungă de timp până acest valori au devenit fundamentale, similare unor dogme religioase. Căci înainte dogmele proveneau din sânul religiei. A fost nevoie de o lungă perioadă în care prin literatură, filosofie, teologie și progresul natural al științei vechile temelii ale lumii s-au dărâmat, făcând loc pentru altele noi.

Ataturk în Turcia, Cuza în România, Robespierre în Franța. Acești oameni nu au fost decât rezultatul unor idei care deja s-au impus în mentalul colectiv. Idei care s-au impus din timp și nu la un moment dat când unul a venit și a urlat împotriva unei rânduiri socio-politice.

Greșeala occidentului este cea a unui idealism care își face prea mult loc în realpolitik.

Aceasta este greșeala care a dat naștere revoluției bolșevice și răului ce a urmat (Germania știe mai bine), care a permis Statului Islamic să crească până la limite inadmisibile și pe care occidentul nu o mai poate repeta le nesfârșit. Orice analiză și operațiune în exterior trebuie să țină cont de realitatea de facto din zona respectivă. De tendințele naturale ale popoarelor și persoanelor care le compun.

Nu ajunge să dai jos un dictator sau o oligarhie ca să schimbi o mentalitate, o stare de fapt. Schimbarea se realizează în timp și prin procese mult mai complexe decât o simplă invazie militară sau schimbare de instituții statale. Această realitate este de la sine evidentă, iar ignorarea ei este costisitoare.

Viitorul aparține celor care înțeleg mecanismele naturii. În cazul de față natura și psihologia popoarelor, a civilizațiilor. Ignorarea acestor lucruri a avut adesea consecințe nefaste și va continua să aibă până când liderii și analiștii politico-militar vor înțelege să privească o zonă geografică din perspectiva celor care trăiesc acolo și ținând cont de istorie, popor, tradiție, cultură, etc.

Articol de Alexandru Suditoiu

Să privim încă odată realitățile geopolitice din perspectiva acordului de la Geneva, semnat între SUA, Uniunea Europeană, Rusia şi Ucraina. Există un tabloul global – unde marile puteri îşi croiesc frontierele sferelor de influenţă, iar participarea micilor actori este exclusă. Al fi o pură naivitate şi dovadă de infantilism să credem că la nivelurile cele mai înalte, factorii de luare a deciziilor iau în consideraţie interesele vasalilor. Aici prea puţin contează ce orientare are politica externă a Kievului sau Chişinăului, cât de mult îşi doresc să adere la UE sau NATO.

Aici paralel trebuie să ne amintim de memorandumul de la Budapesta semnat în 1994, prin care Ucraina renunţă la armele nucleare, în schimbul garantării securităţii din partea SUA şi Marii Britanii. E firesc să ne întrebăm – dacă Washingtonul şi Londra nu-şi respectă obligaţiile asumate la Budapesta, ce garanţii pot avea acum actualii membri NATO (cum ar fi România) că puterile sale protectoare vor respecta prevederile tratatului nord-atlantic în eventualitatea unui conflict? UE nu poate garanta nici atât, pentru că nu există în calitate de subiect al geopoliticii (spre deosebire de Germania, spre exemplu).

Documentul final de la Geneva demonstrează încă odată în plus că interesele statelor mici şi mijlocii nu pot exista decât pe agenda naţională ale acestor state. Conflictul Kievului cu Moscova nu poate fi aplanat decât printr-un joc diplomatic foarte abil al ucrainenilor şi o politică intransigentă pe plan intern, care să reiasă exclusiv din interesele naţionale ale Ucrainei.

Este o iluzie faptul că problemele statului ucrainean vin din lipsa unui vector unic în politica externă. Dimpotrivă, orientarea multivectorială a fost cea care a garantat o dezvoltare durabilă, stabilitatea şi echilibrul intern şi unitatea internă a statului. Trebuie să înţelegem că „şezutul în două bărci” nu este rezultatul incapacităţii elitelor naţionale din Ucraina sau Republica Moldova de a se decide în privinţa vectorului extern, ci este un rezultat al poziţionării acestor state „pe linia de frontieră”, între marile puteri. Din momentul în care aceste state nu pot schimba frontierele geopolitice prin propria lor voinţă, unica lor cale fiind adoptarea unei politici echilibrate. În caz contrar, riscă să devină victimele unor războaie generate de suspiciuni şi neîncredere dinte „cei mai mari”, care nu se termină cu nimic bun. Cu cât Kievul va insista dintr-o pură naivitate să se mişte spre Vest, cu atât Occidentul va încerca să despăgubească Rusia, pentru a menţine un echilibru. Exemplu cu cedarea tacită a peninsulei Crimeea este cât nu se poate mai relevant. Aici valoarea acordului de la Geneva din 2014 este echivalentă cu valoarea memorandumului de la Budapesta din 1994 – nulă.

Occidentul nu trădează niciodată, el doar îşi vede de propriile sale interese. De Octavian Racu

În cele ce urmează, aş vrea să mă refer la două probleme pe care, din păcate, le întâlnim tot mai des in societatea românească.

Şefii unor servicii de informaţii occidentale şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că cetăţenii europeni şi americani, care au participat la războiul din Siria, pot pune în pericol securitatea ţărilor lor.

În videoclipurile de pe YouTube, combatanţii promit că după Siria următoarea ţintă vor fi ţările care le-au oferit cândva refugiu părinţilor lor. Pe 20 noiembrie, un oarecare cetăţean al SUA s-a jurat că „noi îi vom ucide pe toţi care ne stau în cale”. Ce-i drept, peste câteva minute planurile i-au fost deturnate de un proiectil al armatei siriene. Însă în afară de el în Siria au mai rămas „europeni” şi „americani” cu idei similare. Vor semăna străzile din oraşele europene şi americane cu cele din Bagdad şi Aleppo?

Nu. În general, teroarea a fost mereu prezentă. În Europa şi SUA ea a apărut cu mult timp înainte de apariţia acolo a celulelor jihadiste. Acestea sunt doar un episod al istoriei de lungă durată, care „zguduie fundamentul” şi ameninţă să schimbe în forţă lumea. În locul celor vechi au apărut alţii noi şi procesul este permanent. Câţi astfel de jihadişti din Siria pot participa la „marele război” împotriva Occidentului?

Din 5-10 mii de combatanţi „străini”, care luptă în Siria, le este deschisă calea spre Occident la aproximativ o mie de „jihadişti” cu paşapoarte europene (potrivit datelor unui raport al Serviciului de Informaţii din Germania, citate de Spiegel în numărul din 21 octombrie). Cei o mie au paşapoarte europene din ţări diferite. Unii sunt ucişi în Siria, alţii nu vor să se întoarcă. Cei mai mulţi dintre combatanţii care vor să se întoarcă în Occident nu mai au dorinţa să participe la aventuri periculoase după lecţiile trase din războiul real. Ei ştiu că în patrie structurile de forţă sunt eficiente, iar numărul aliaţilor loiali este mic.

Desigur, pericolul se menţine, chiar dacă este vorba de un număr mic de jihadişti. Cu paşapoartele lor ei pot să se deplaseze liber în întreaga Europă şi SUA. După cum a declarat Michael Scheuer, fost analist la CIA, „ei se întorc acasă cu liste ale aliaţilor mujahedini, care pot să le dea sfaturi şi să le acorde ajutor material”.

De la începutul războiului global împotriva terorismului, sistemul de combatere a flagelului a devenit şi el global. Şi se perfecţionează în permanenţă. De la începutul secolului, rebelii au reuşit o singură dată să-şi dovedească posibilităţile – în timpul atentatelor de la Madrid din 2004, comise la exact 911 zile după 9/11, atentatul de pe 11 septembrie 2001 la New York. Deja în 2005, în atentatele de la Londra s-a realizat doar o parte din planurile sângeroase. În prezent, prin eforturile comune ale serviciilor de informaţii se reuşeşte, cu unele excepţii, să se neutralizeze astfel de atacuri. De Vadim Fersovici – Vocea Rusiei

Cafenelele mortii – iata un titlu, un trend de fapt, care ar trebui sa ne ingrijoreze. Devin in voga si reflecta gandirea morbida a lumii occidentale. Sunt o simptoma a preocuparii ei tot mai obsesive cu moartea si sinuciderea si, in acelasi timp, interesul ei tot mai scazut pentru viata si viitor. Societatile occidentale devin, in esenta, societati inclinate spre moarte si extinctie. Gandirea occidentala se pare ca nu pretuieste viata, atit la inceputul ei cit si la finalul ei. Avortul previne aparitia vietii iar eutanasia si suicidul asistat pun capat vietii inainte de moartea naturala.

Acestea devin drepturi ale omului, in esenta dreptul la terminarea propriei vieti cu sau fara motive bine intemeiate. Tarile “progresiste”, printre ele Olanda si Belgia, acorda aceste drepturi chiar si minorilor. Recent a facut valuri o stire parvenita din Belgia unde o persoana a fost eutanasiata pentru ca procedura de schimbare a sexului biologic a esuat. Un adevart cult si o adevarata cultura a mortii incep sa defineasca starea de spirit a lumii occidentale.

Cafenele mortii sunt o reflectie a acestei culturi degradate. Sunt un trend in crestere in lumea occidentala, si consista in intruniri ale persoanelor preocupate de moarte unde subiectul principal de discutie e moartea si cum se poate face suicid. Persoane care gandesc asa se strang la un pahar de cafea doar pentru a discuta subiectul acesta. Cei care nu sunt interesati in subiect nu sunt acceptati in aceste cercuri de discutii. Discutiile au loc atit in cafenele de tip Starbucks cit si in casele celor pasionati de subiect.

Eutanasierea obligatorie

Exista insa trenduri si mai radicale si ingrijoratoare, acela, spre exemplu, care propune eutanasierea obligatorie a fiintelor umane ajunse la varsta inaintata. Discutiile in jurul acestui subiect par a fi mai ascutite si frecvente in Australia, unde recent o femeie de 74 de ani sugera intr-un editorial ca rezolvarea problemelor financiare si economice ale lumii occidentale s-ar putea face prin eutanasierea obligatorie a oamenilor in varsta. Din punct de vedere economic aceasta sugestie e rationala spun sustinatorii eutanasiei involuntare: o mare parte din bugetul public e cheltuit pe oamenii in varsta. Eliminarea deficitelor bugetare ar insemna, deci, eliminarea factorilor care le cauzeaza, printre ele fiintele umane batrane care impovoreaza societatea. In 2005 profesorul australian Philip Nitscke a publicat cartea Killing me Softly (“Ucide-ma incet”) in care a dat glas acestor ganduri pina atunci mentionate doar in soapta. El si cei care gandesc ca el sunt, zic ei, in extrema opusa celor care cred ca viata umana trebuie protejata si facilitata pina la moartea naturala. Asta este o obligatie, zic cei din urma, impusa societatii de Dumnezeu.

In anii 90 teritoriul australian Northern Territory a adoptat o lege numita Rights of the Terminally Ill Act (“Legea drepturilor persoanelor pe moarte”), o lege radicala care a acordat cetatenilor bolnavi dreptul sa-si scurteze viata dupa plac. Parlamentul australian federal insa a abrogat legea.

La inceputul anilor 2000 un studiu al guvernului australian arata ca 30% din cheltuielile publice pentru persoanele de peste 65 de ani se fac in ultimul an al vietii lor. In 2004 un studiu canadian indica ca 1.1% din intreaga populatie a Canadei consuma 21.3% din bugetul national alocat sanatatii. Cei 1.1% formau populatia cea mai in varsta a Canadei. Nu e de mirare, deci, zic cei care promoveaza eutanasierea involuntara, ca ajunsi la 80 de ani, fiintele umane ar trebui sa fie eutanasiate chiar impotriva vointei lor. Eutanasierea lor obligatorie e impusa din motive economice. Sugestia asta a fost facuta pentru prima data in 2010 in Australia. De fapt, in Australia exista chiar si un partid politic dedicat eutanasiei, asa numitul Voluntary Euthanasia Party (Partidul Eutanasierii Voluntare).

Spre ce societate deci ne indreptam? Daca aceste idei ni se par astazi aberante, miine vor fi privite ca fiind mai putin bizare, iar in viitorul nu prea indepartat vor fi aclamate ca fiind rationale, logice. In viitorul nu prea indepartat vor putea fi chiar legiferate. Fara indoiala se va afla o tara ori un parlament “progresist” care va sparge ghiata si in privinta asta. In 1995 teritoriul australian Northern Territory a fost prima entitate politica din lume care sa legalizeze eutanasia voluntara. In doar 18 ani de atunci, eutanasia a fost legalizata in Olanda, Belgia, Danemarca, iar suicidul asistat a fost legalizat in Oregon, Vermont si alte entitati politice din Europa. Rapoartele anuale care parvin din aceste tari ori state ingrijoreaza. Numarul celor eutanasiati ori care se sinucid prin asistenta medicala e in crestere. Daca la inceput motivele pentru terminarea vietii erau stricte si bine definite, in timp ele au devenit foarte subiective. In plus, evidenta ca eutanasierea unor fiinte umane se face impotriva vointei lor ori pentru a li se preleva organele creste. Ingrijorarile acestea ne fac sa afirmam ca societatea a ajuns la un punct critic: trebuie sa ia decizii ferme pentru a pune capat culturii mortii. Daca nu o va face, cultura mortii va rezulta in ceea ce astazi inca e de neinchipuit – eutanasierea obligatorie a varstnicilor ajunsi la 80 de ani.  De Alianta Familiilor din Romania

AFR va recomanda: In linkul acesta puteti citi despre proliferarea cafenelelor mortii in Statele Unite iar aici despre proliferarea culturii mortii in Australia. In linkul acesta puteti citi ultimele stiri privind initiativele legislative din Belgia pentru a permite copiilor de la cinci ani in sus sa fie eutanasiati.

Deşi în Franţa şi Marea Britanie soldaţii sunt ucişi de extremiştii musulmani pe stăzile Parisului şi Londrei, aceste state au impus Uniunii Europene să nu mai interzică vânzarea de arme teroriştilor islamişti din Siria, mulţi dintre ei rezidenţi în statele europene, care luptă contra regimului naţionalist secular al preşedintelui Bashar al Assad.

Miniştrii europeni de Externe au decis, luni seara, la Bruxelles să ridice embargoul privind armele pentru “rebelii sirieni”, dar nicio ţară nu intenţionează să trimită arme în următoarele două luni pentru a nu pune în pericol iniţiativa de pace ruso-americană, relatează AFP. Mai exact, pentru că nu a existat un consens în rândul miniştrilor de Externe, s-a decis prelungirea şi consolidarea regimului de sancţiuni economice şi financiare. Mai departe, livrarea de armament rebelilor sirieni a fost lăsată la latitudinea statelor membre, cu respectarea regulamentelor UE în acest domeniu, respectiv a Codului de Conduită UE, precum şi a legislaţiilor naţionale, precizează MAE român.

“UE a decis să pună capăt embargoului privind armele pentru opoziţia siriană şi să menţină celelalte sancţiuni împotriva regimului sirian”, adoptate în urmă cu doi ani, a anunţat ministrul britanic William Hague în mijlocul nopţii, la încheierea unei reuniuni maraton, informează Mediafax.

România, împotriva ridicării embargoului

România a fost reprezentată luni la CAE de către ministrul de Externe Titus Corlăţean, care, potrivit MAE, a fost mandatat să exprime împotrivirea ţării noastre faţă de ridicarea embargoului.

“Ministrul Titus Corlăţean a exprimat, în baza mandatului naţional, susţinere pentru menţinerea regimului de sancţiuni UE impus Siriei în integralitatea sa, inclusiv a embargoului pe livrarea de arme în această ţară după 1 iunie 2013. Totodată, a subliniat privilegierea eforturilor politico-diplomatice, inclusiv prin susţinerea fermă a iniţiativei promovate de Statele Unite şi Federaţia Rusă referitoare la organizarea unei Conferinţe Internaţionale privind situaţia din Siria, poziţie împărtăşită de majoritatea statelor UE”, transmite MAE român, într-un comunicat.

Totodată, Ministerul de Externe precizează că Titus Corlăţean a exprimat “profunda îngrijorare faţă de perpetuarea crizei siriene şi situaţia umanitară din această ţară”. “Efectele conflictului din Siria, care se fac simţite acut în plan intern, dar şi regional, au fost reliefate în cadrul discuţiilor. În acest context, s-a agreat intensificarea eforturilor UE pentru ajutorarea populaţiei civile siriene prin măsuri concrete de asistenţă umanitară şi non-umanitară. Un accent important a fost pus de miniştrii pe conturarea unui răspuns al UE la procesul politic vizând stoparea violenţelor şi iniţierea unei tranziţii în Siria”, mai arată diplomaţia română într-un comunicat de presă remis Gândul.

Rusia condamnă şi ea sprijinul european acordat terorismului islamic

Ridicarea embargoului pentru livrarea de armament insurgenţilor islamişti de către UE este o acţiune “ilegitimă, care încalcă normele legislaţiei internaţionale”, consideră ministrul rus de externe, Sergei Lavrov.

“Aceasta aduce un prejudiciu direct posibilităţii de a organiza o conferinţă internaţională”, a spus adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, citat de agenţia Itar-Tass. “Embargoul este ridicat în pofida tuturor declaraţiilor UE în favoarea unei reglementări bazate pe Declaraţia de la Geneva (din iunie 2012) şi în pofida acordului privind necesitatea organizării unei Conferinţe internaţionale de pace privind Siria”, a adăugat Riabkov.

“Decizia Uniunii Europene este un obstacol în calea eforturilor internaţionale de a obţine o soluţie politică la criza din Siria”, anunţă şi diplomaţia siriană.

Pe de altă parte, SUA au comunicat că susţin decizia Uniunii Europene de anulare a embargoului privind livrarea de armament insurgenţilor radicali, mulţi afiliaţi reţelei Al-Qaida.

Printre ţările care susţin logistic, politic, financiar şi chiar militar insurgenţa islamistă din Siria se numără SUA, Turcia, Arabia Saudită, Iordania şi Qatarul. Pe de altă parte, regimul politic de la Damasc este sprijinit de Rusia, China şi Iran. Conform estimărilor ONU, peste 80.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma violenţelor care au început în luna martie a anului 2011.

Siria era până nu de mult un exemplu al coexistenţei paşnice a diferitelor religii, într-un stat cu o populaţie majoritar musulmană. În această ţară trăiesc circa 300.000 de melkiţi catolici şi peste 800.000 de credincioşi ortodocşi, cea mai mare parte a lor aparţinând de Patriarhia Greco-Ortodoxă a Antiohiei şi a întregului Răsărit. Aceste două confesiuni, precum şi alte Biserici mai mici, reprezintă minoritatea creştină dintr-o ţară în care 87 de procente din totalul populaţiei de 19 milioane de oameni aparţin religiei musulmane. Sursa: FrontPress.ro