evreu

In aceste zile, Congresul SUA discuta externalizarea dreptului de a declara razboi catre Israel. Se presupune ca SUA este o republica democratica. Potrivit Constitutiei sale, Congresul decide cand sa declare razboi iar Presedintele este comandantul suprem.

Astazi cu aproape 1000 de baze militare in toata lumea, SUA arata mai mult ca un imperiu decat ca o republica. Dar cine este imparatul? Este America condusa de un “presedinte dictator”? Sau adevaratul imparat al Americii isi are tronul la Tel Aviv?

Un proiect de lege introdus de senatorul Chuck Schumer (Democrat de New York), intitulat “Nuclear Weapon Free Iran Act of 2013”, transfera dreptul de a declara razboi catre Israel si Primul Ministru al acestuia, Benjamin Netanyahu. Potrivit unui expert de frunte in problemele iraniene, profesorul Gary Sick de la  Columbia University, “proiectul externalizeaza orice decizie cu privire la actiunile militare catre guvernul Israelului prin faptul ca promite in orice circumstanta implicarea neconditionata a Statelor Unite in orice actiune militara intreprinsa de Israel”.

Acest lucru ii transfera de fapt lui Netanyahu atat puterile Congresului cat si cele ale Presedintelui SUA. De fapt, aceasta il va face pe Netanyahu imparatul SUA, imputernicit sa conduca America in orice razboi, in orice moment sau in orice loc va alege.

Ieri, intr-un interviu in exclusivitate cu Truth Jihad Radio, Gary Sick a indemnat la actiune impotriva proiectului de lege initiat de Schumer “trebuie argumentat foarte convingator in Washington si in Congres ca aceasta e o idee foarte proasta… Sigur, eu sunt un analist, stau si privesc probelemele, in acest caz insa, consider ca este atat de grav incat am fost gata sa ies in fata si sa spun ca “trebuie sa facem ceva”.

Cum de poate Senatul SUA sa ia la modul serios in considerare o lege care ar da Israelului dreptul de a atrage dupa sine America in razboi?!

“Statele Unite, in special in esaloane superioare ale puterii, au fost in intregime penetrate de catre agenti ai statului Israel. In cartea sa de referinta, October Surprise, Gary Sick (expert de top in problema Iraniana al Consiliului de Securitate Nationala sub trei presedinti) discuta puterile imense pe care serviciul secret israelian Mossad le exercita printr-o armata de voluntari evrei raspanditi in jurul lumii cunoscuti sub numele de “sayanim”. Disponibilitatea sayanimilor, impreuna cu ultra-profesionalismul si marea motivare a unui numar limitat de agenti Mossad, inseamna ca acesta cu oameni relativ putini si un buget limitat poate egala sau depasi performanta altor servicii secrete care il depasecs de multe ori ca dimensiune. In multe cazuri banii nu pot cumpara tipul de flexibilitate in operatiuni si amploarea operatiunilor de care beneficiaza Mossadul prin armata sa de voluntari” (October Surprise, p. 65).

Este Senatorul Chuck Schumer un sayanim, descendent al unor emigranti evrei din Estul Europei? Depinde cum definim expresia “a fi platit”.

Senatorul Schumer  si cei mai multi dintre colegii lui din Congres iau mita masiv de la israelieni prin ceea ce se numeste eufemistic “contributii de campanie”. Deci ei nu sunt sayanimi (voluntari neplatiti pentru Israel). Schumer si majoritatea Congresului sunt de fapt pe statele de plata ale Israelului.

Sayanimii sunt oameni care actioneaza din atasament. Schumer si ceilalti tradatori din Congres o fac pentru bani.

Schumer si colegii lui primesc mita de la oameni cum sunt “nasul” mafiei din Las Vegas Sheldon Adelson, cel mai mare contribuitor al Partidului Republican si unul din principalii finantatori ai lobby-ului pro-Israelian. Acesta, acum doua luni, in cadrul unei ceremonii dedicate atragerii de fonduri pentru Israel la Yeshiva University din New York, a declarat ca Statele Unite ar trebui sa arunce o bomba nucleara asupra Iranului, nu pentru a apara interesele Americane ci pentru a ajuta Israelul.

De unde are Israelul (inclusiv oamenii cu dubla cetatenie, voluntarii- sayanim si ceilalti agenti loiali traind in strainatate) bani sa cumpere sistemul politic american? Miliardele lui Adelson vin din jocuri de noroc – care din punct de vedere istoric reprezinta un segment cheie al crimei organizate, care adesea la nivelele ei cele mai inalte a fost dominata de Sionisti. Ziarul englez The Guardian a confirmat ca din cei sapte  oligarhi care in anii 1990 controlau 50% din economia Rusiei, sase erau evrei: Berezovsky, Vladimir Guzinsky, Alexander Smolensky, Mikhail Khodorkovsky, Mikhail Friedman and Valery Malkin.” Acesti oligarhi “rusi” ca si atatia altii din alte tari au legaturi puternice cu Israelul, liderul mondial per capita in trafic de finte umane, trafic de organe si alte actiuni ilegale. Crima organizata la nivel global este una din sursele cheie, desi adesea trecute sub tacere, de bani si putere pentru sionisti.

O sursa si mai importanta de bani si putere pentru sionisti o constituie sistemul bancar international. “Asasinul economic” John Perkins a dezvaluit ca marile organizatii bancare internationale inclusiv banca mondiala, FMI, bancile care le constituie au propriile servicii de informatii care exercita presiuni asupra natiunilor prin dobanzi camataresti sau chiar ucigand lideri de state necooperanti, in varii accidente in incercarea de a creea primul imperiu cu adevarat global – cel pe care unii l-au numit Noua Ordine Mondiala.

Actorii cheie ai Noii Ordini Mondiale sunt in numar disporportionat de mare Sionisti. Acest fapt important, pe care nimeni nu are voie sa il remarce fara a fi automat etichetat ca “antisemit” a fost evidentiat si prin recenta nominalizare de catre Obama a unui sionist ultra-radical in persoana lui Stanley Fischer, o persoana cu dubla cetantenie american si israeliana ca si Vice-Presedinte al Bancii Centrale a Statelor Unite (Federal Reserve).

In articolul sau “Candidatul AIPAC la conducerea Fed, Stanley Fischer, spre un razboi impotriva Iranului”, Grant Smith scrie: “in timp ce usile guvernamentale au fost demult deschise pentru cei doriti de lobby-ul Israelian care si-au alocat majoritatea daca nu chiar tot interesul pentru un stat strain, cei care erau cu dubla cetatenie erau tinuti la secret. Acum cei care l-au sustinut pe Fischer, inclusiv organizatia lobbyului israelian American Israel Public Affairs Committee (AIPAC), vor probabil sa ii obisnuiasca pe americani sa accepte persoane cu cetatenie dubla americana si israeliana in postura de conducatori de frunte ai guvernului”.

Potrivit site-ului Departmanetului de Stat American “cetatenii cu dubla nationalitate datoreaza credinta atat Statelor Unite cat si unei tari straine”. De ce lasa americanii ca oameni care datoreaza loialitate unei tari straine sa ocupe pozitii de frunte in guvernul Statelor Unite?

Raspunsul este ca Statele Unite de astazi nu mai sunt o republica democratica sau o natiune suverana. Asa cum explica John Perkins, un nou imperiu global bazat pe plutocratii internationali este in curs de aparitie. Iar structura de putere a acestuia este din ce in ce mai dominata de Sionisti radicali ca si Stanley Fischer.

Dupa atacurile din 11 septembrie premierul de atunci al Israelului, Ariel Sharon s-a laudat propriului cabinet ca “noi evreii controlam America”! Sharon, ca si Netanyahu astazi s-a vazut ca un imparat international si credea ca SUA sunt complet controlate de catre lobby-ul israelian. A avut dreptate Sharon?

Daca proiectul de lege al lui Schumer trece de Senat, Sharon ar trebui sa se trezeasxa pentru cateva secunde din coma si sa sopteasca “V-am spus eu”  – iar apoi sa isi dea duhul si sa se infatiseze la judeacata vesnica pentru nenumaratele crime pe care le-a comis in aceasta lume.

Articol de Dr. Kevin Barrett via Press TV, traducere FrontPress.ro

Dr. Kevin Barrett specialist in studii arabe si islamice este unul dintre cei mai cunoscuti critici ai “Razboului Impotriva Terorismului”. Dr. Barrett a aparut in numeroase ocazii la Fox, CNN, PBS si pe alte canale media, si a inspirat editoriale in New York Times, Christian Science Monitor, Chicago Tribune si in alte publicatii de varf. Dr. Barrett a predat cursuri la universitati din San Francisco, Paris si Wisconsin unde a si candidat pentru Congress in anul 2008. Este co-fondator al Muslim-Christian-Jewish Alliance si autor al cartilor “Jihadul Adevarului: Lupta mea impotriva minciunili 11 Septembrie” (2007) si “Intrebari in Razboiul Impotriva Terorismului: Prioritar pentru votantii lui Obama (2009).

Miley Cyrus, o controversată actriţă şi cântăreaţă americană de 20 de ani, a stârnit un scandal în presa internaţională după un interviu pentru Hunger TV  în care a făcut o afirmaţie catalogată ca fiind “antisemită”.  Fosta interpretă a rolului principal din serialul Hannah Montana a insinuat că industria muzicală este controlată de nişte evrei bătrâni.

“Când vorbim despre reviste sau filme, este ciudat că ţinta sunt tinerii iar cei care decid sunt persoane cu peste 40 de ani mai în vârstă. Nu se poate ca nişte evrei bătrâni de 70 de ani, care nu îşi părăsesc birourile toată ziua, să îmi spună mie ce se doreşte să fie ascultat în cluburi”, a declarat Miley Cyrus, stârnind un val de reacţii în presă şi pe reţelele de socializare.

După ce scandalul a devenit public, mai multe organizaţii evreieşti au catalogat afirmaţiile ca fiind “antisemite”, altele susţinând că remarcile sunt doar “un strigăt pentru atenţie”. Sursa: FrontPress.ro

Gem târgurile de carte, librăriile, ştandurile stradale, de cărţi scrise de evrei, în care, de nenorocirile întâmplate în România,  de la 23 august 1944, până în anul 1989, sunt de vină doi români, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu. De ce vor să ascundă ceva cutremurător de grav?

Responsabilitatea pentru tot ce s-a întâmplat în comunism aparţine unicului factor de decizie, partidului comunist, de la factorul centralizat, la cel teritorial. El hotărăşte ce să se facă şi cum să se facă.

Factorul comunist de preluare a puterii în Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, în timpul rebeliunii iudaice antiromâneşti din 1940, a fost deţinut de evrei. Tot de ei, în continuare, aşa cum reiese din tabelele cu repartizarea teritorială a sutelor de evrei comunişti (Vezi Holocaustul (genocidul) evreilor împotriva românilor). E de ajuns să suprapunem localităţile din care s-au făcut arestările şi întemniţările românilor, dar şi  deportările şi ne dăm seama cine a decis ca asupra românilor să se practice genocidul. Soldaţii sovietici mongoli şi nu numai, nu ştiau care sunt români, sau de alt neam. Şi nici alţi conducători veniţi degrabă din URSS. Evreii localnici ştiau.

Dar în România din noile ei graniţe, impuse de URSS? Se poate ajunge cu uşurinţă, după opinia noastră, la un număr de vreo zece mii de tovarăşi comunişti evrei, care au fost factori de decizie în România, de la factorul centralizat, la cel teritorial. Ideologii evrei de azi, pentru a evita ajungerea evreilor în situaţia de a răspunde în faţa poporului român de holocaustul săvârşit asupra românilor, îşi amintesc sectorial şi evaziv de unii evrei cu responsabilităţi, dar şi atunci arată spre cei doi români, Gheorghe Gheorghiu-Dej si Nicolae Ceauşescu.

După 23 august 1944 evreii bolşevici s-au trezit într-o situaţie stânjenitoare. Partidul Comunist din România era un partid al evreilor, dar cu un număr prea mic de evrei. Români să fi fost câţi să-i numeri pe degetele unei mâini. De numărul acesta mic de evrei se prevalează ideologii evrei, mai reducând numărul. E adevărat,  documentele din arhiva românească a vremii reţine un număr mic, de evrei bolşevici, până în 1940. Văzându-se Ana Pauker et Co., că are Armata Roşie la dispoziţie în toată România, îi iscodi mintea o fabrică de evrei ilegalişti. Doi ilegalişti dacă depun mărturie pentru al treielea, este şi acesta ilegalist (Practica minciunii prin mărturii mincinoase s-a transformat în “documente” şi în alte domenii). Adică a desfăşurat activitate în clandestinitate, în calitate de comunist (bolşevic) al P.C. din România. Şi fabrica de minciuni a funcţionat. Din mincinoşi, la mincinoşi, la mincinoşi, până Partidul Comunist din România s-a îngroşat cu cinci mii de ilegalişti. Şi cu ceilalţi, de dinainte, vreo mie, în total şase mii de bolşevici evrei se instalează brutal  şi sângeros, la pârghiile de conducere ale României.  Şase mii? Nici vorbă. Ci vreo zece- douăsprezece  mii. Cei şase mii de evrei şi ce evrei, ilegalişti, n-au mai avut şi ei alţi evrei, care să dea năvală, la absolut toată bogăţia României? Soţii, fraţi, surori, nepoţi. Prieteni. Cunoscuţi. Pe un lung şir de ani. Se regăsesc în dominarea numerică, în structurile centralizate statale şi teritoriale, în instituţii. Acolo, unde, în mod excepţional nu au dominat şi numeric, au avut funcţiile de decizie, de conducere. Aşa, în agricultură. Întreaga ţară căzuse  sub dictatura iudaică. Din 1940, până în 1989 (Cu întrerupere în 1942 şi 1943 şi parţial în 1940). Tot ei pot fi identificaţi în structurile decizionale ale ţării şi după 1989. In ultima perioadă, înainte de 1989, românii urcau printre evrei în structurile centrale, dar şi teritoriale, spre disperarea evreilor, care sufereau o anume restrângere de autoritate. În următorii vreo zece-cincisprezece, românii ani ar fi redevenit stăpâni deplini în propria lor ţară. Aşa se explică lovitura de stat anti românească şi executarea lui Nicolae Ceauşescu. Tot cu ajutorul Uniunii Sovietice. Si au pus mâna din nou pe România. Cu siguranţa nu pentru prea multă vreme. Dar am anticipat destul. Aşa cum în Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, unde se cunosc, până acum, peste trei sute de bolşevici evrei vinovaţi, să dăm şi din România cu graniţele de azi, nume de tovarăşi evrei bolşevici. O mică parte din cei vreo zece mii. Pe cei de azi, de după 1989, îi vor trece sudorile reci, ei fiind urmaşii celor din 1940, până în 1989. 1) Urmaşii familiilor de evrei (tatăl evreu, mama evreică). 2) Urmaşii românilor căsătoriţi (măritaţi!) cu evreicile aduse din URSS, evreice cărora Ana Pauker le-a dat o destinaţie clară, căsătoria cu acei români care vor fi toleraţi în funcţii de conducere, necesari. Sărmanii români le spuneau rusoaice, aşa aveau sarcină de la evrei. Nu le  scoteau în publicul de jos şi la rudenii,  nu ştiau româneşte şi românaşii isteţi, ar fi înţeles şi ce fel de “rusoaice” sunt. Si acestea au fost spionii propriilor soţi în favoarea comunităţii bolşevice evreieşti. Si prin soţii lor aflau unele, altele, pe care le raportau confidenţial. Iar o parte din aceste soţii erau ele însele,  cu anumite funcţii importante. Si urmaşii acestora sunt înfipţi şi azi la cârma ţării. 3) Si  urmaşii românilor căsătoriţi cu evreice din România. Se ştie că la evrei, în cazul familiilor mixte, cu mamă evreică, apartenenţa la comunitatea evreiască, o dă mama. Când tatăl este evreu şi soţia nu este evreică, aceasta trece la religia mozaică. Şi se mai ştie că Sinagoga de regulă nu permite căsătoria unui evreu cu o creştină, sau a unei evreice cu un creştin, doar atunci când există anume interese iudaice. Interesele iudaice pot fi uşor contabilizate şi în cazul căsătoriilor mixte, de sub controlul evreilor comunişti din România. Si al sinagogii. Este de ajuns că se ştiu cei care au fost  înainte de 1989 în structurile guvernamentale şi teritoriale, în fruntea unor instituţii culturale, ştiinţifice şi se va descoperi, cu stupoare, că sunt evrei (tatăl evreu, mama evreică), sau români ajunşi acolo prin faptul că erau căsătoriţi cu evreice. Şi soţiile lor evreice. O listă cu evreicile din structurile guvernamenmtal si din alte instituţii ar fi edificativă. Că unii au ajuns cu timpul personalităţi, e firesc. Au avut toate condiţiile şi avantajele. Dar românii căsătoriţi cu românce nu au beneficiat de sprijinul comuniştilor evrei. Ajunşi, în anii de dinainte de 1989, în instituţiile la care ne-am referit, ori deveneau colaboraţionişti ai evreilor, ori li se făceau zile fripte. La fel şi azi. (Sărmanii, unii au devenit porta vocea evreiască împotriva românilor. Lor le-a fost şi le este bine. Au ajuns şantajabili.). Că după trecerea unor ani, cei mai mulţi evrei din România îşi ascund originea, dar continuă să acţioneze în interesul  evreilor din România şi din întreaga lume, este ştiut. Dacă ar fi fost  loiali poporului român, n-ar avea de ce să-şi ascundă originea. Simpatia faţă de confraţii evrei ar fi fost de înţeles şi facilitarea unor legături culturale, ştiinţifice, economice, între poporul român  şi evreii de dinafara României, ar fi fost normală. Iar părerea multor evrei, că nu li se mai ştie apartenenţa etnică la evreime, este eronată. In continuare să argumentăm cele de mai înainte, limitându-ne la spaţiul restrâns al unui articol, dar cei interesaţi, pot afla ei înşişi numele a mii de evrei bolşevici din România. Ilegaliştii au primit indemnizaţii mari, sfidătoare faţă de nivelul de trai al românilor. La rang de demnitari de stat. Unii trăiesc şi azi. Şi urmaşii lor au primit ajutor de urmaş de ilegalist, de parcă nu aveau beneficii mult prea mari faţă de nivelul de trai al românilor. Iar deţinuţii politici români, supravieţuitori ai închisorilor şi lagărelor, au fost muritori de foame, situaţia lor financiară fiind şi azi ofensator de mică, faţă de a călăilor României. Comparaţi nivelul  financiar al ilegaliştilor în viaţă şi al deţinuţilor politici  români.

Desigur exista şi evrei (propriu-zişi, sau din familii mixte) cu un comportament normal în relaţiile cu românii. Dar şi aceştiea se fac a nu şti despre activităţile incorecte, intolerabile, ale altora. Îşi păstrează avantajul unor relaţii.

Sunt şi excepţii. Cunoaştem cazul lui Bruhis, autorul cărţii Rusia, România, Basarabia, Universitas, Chişinău, 1992, în care nu a ezitat să deconspire activitatea netrebnică a evreilor bolşevici faţă de poporul român.

În rândurile ce urmează ne vom restrânge la numele unor evrei din structurile de conducere ale României.

Cele ce urmează sunt extrase din cărţile pe care le vom cita la sfârşit:

Pe urmaşii lui Cain, destinaţi să instaureze comunismul în România, capitularea necondiţionată de la 23 august 1944 i-a surprins la Moscova…

Sosind de la Moscova la 17 septembrie 1944, grupul Anei Pauker a dat peste cap conducerea provizorie a PCR şi de fapt i s-a substituit… Întrucât din totalul de 900 de comunişti existenţi la acea dată în România, cei de etnie română puteau fi număraţi pe degetele de la o mână, “greul” îl duceau urmaşii lui Cain şi câţiva comunişti: unguri, bulgari, ruşi, ucrainieni şi armeni. Pentru acest motiv, această adunătură se numea nu Partidul Comunist Român, ci Partidul Comunist din România.

Pentru a spori numărul comuniştilor s-a trecut la completarea Partidului cu “ilegalişti”. Această măsură a condus la creşterea numărului membrilor de partid, dar compoziţia naţională nu s-a schimbat, alogenii şi în special urmaşii lui Cain erau majoritari. Pentru a deveni comunist “ilegalist” aveai nevoie de doi martori “ilegalişti” şi cum români nu aveau precursori, nu deveneau “ilegalişti” comunişti.

In scurt timp, “ilegaliştii” au ajuns la 5000 de membri. În faţa argumentului de “ilegalist” cădeau toate criteriile de selectare şi promovare a cadrelor, inclusiv criteriile de clasă, aplicate cu stricteţe românilor.

Fabricanţi, bancheri, negustori şi tot felul de alţi bogătaşi, dar mai ales descendenţii lor,  care în nici un caz nu aparţineau clasei muncitoare sau ţărănimii sărace, au revenit la statutul din perioada capitalistă, de subordonare a muncitorilor şi ţăranilor. Au devenit ofiţeri cu funcţii de comandă care să apere ţara, aşa cum orice animal îşi apă prada. Pe mâna lor au încăput finanţele ţării, economia, comerţul interior şi exterior, producţia, cercetarea, ştiinţa, cultura, mass-media, politica şi reprezentarea diplomatică a ţării. “Ilegaliştilor” li s-au oferit toate privilegiile: pensii FIAP, spitale şi policlinici speciale, magazine speciale şi li s-a deschis calea promovărilor în cele mai înalt funcţii din partid şi administraţie.

Nici un sector politic, economic, cultural, ştiinţific nu a rămas neacoperit de aceşti misterioşi “ilegalişti”. Cine erau ei, unde şi cum luptaseră în ilegalitate? Răspunsul era pe buzele tuturor românilor năpăstuiţi: erau sionişti care desfăşuraseră o activitate specifică acestei organizaţii de întrajutorare evreiască. Cei mai mulţi dintre ei, fiindcă erau bogaţi, cotizaseră cu importante sume de bani la ajutorul sionist, pe care, la recunoaşterea calităţii de “ilegalist PMR” îl transformaseră în “ajutorul roşu”. Merită a fi amintit cazul baronului Neuman, patronul fabricii de textile de la Arad şi a prietenului său, bogătaşul Donath Andrei.

Lista “ilegaliştilor” s-a îngroşat cu maghiarii proveniţi din puzderia de organizaţii existente în Transilvania, inclusiv în partea de nord, cedată Ungariei prin odiosul Diktat de laViena.

În perioada octombrie 1944-martie 1945, când Ardealul de nord s-a menţinut sub ocupaţie sovietică, în înţelegere cu Moscova, au fost aduşi în aceste teritorii aproximativ 200 000 de unguri, care i-au înlocuit pe cei care au fugit din România, de teamă să nu fie judecaţi pentru faptele săvârşite în timpul ocupaţiei hortyste. În categoria “ilegalişti” au fost incluşi şi foştii agenţi KGB, care în proporţie de peste 90% erau urmaşii lui Cain.

În Biroul Politic al CC al PCR, cel mai autoritar organism politic la acea vreme, erau: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Robinsohn Puker, Teohai Georgescu (alias Burach Tescovici) şi Vasile Luca (alias Luka Laszlo), respectiv un român şi trei alogeni.

În cartea sa, Primejdii, încercări, miracole, rabinul-şef din România, Moses Rosen, scria: Dej şi Luca erau socotiţi formal, primii, însă toată lumea ştia că ea (Ana Pauker n.a.) era numărul unu…

In PC(b) urmaşii lui Cain deţineau puterea în proporţie mai mare de 80%. În compensaţie toate secţiile Comitetului Central erau conduse de aceştia, astfel:

1. Mihai Roller. A condus sectia de istorie. Este făcut academician. Nu avea studiile terminate. Iată cei mai apropiaţi colaboratori ai săi:

2. Filipovici (venit şi el din URSS).

3. Onesacu Marcu (nume de împrumut). Absolvent al Facultăţii de drept din Bucureşti.

4. Marusohn. Studii medii.

5. Krakauer Charlota. Profesoară de franceză.

6. Langfelder Paul. Venit din Occident în 1946. Nu ştia româneşte.

7. Aronovici.Arhitect.

8. Milka Herşcovici.

9. Iosif Chişinevschi. A condus secţia de propagandă. Evreu Basarabean. L-a avut alături pe evreul transnistrian

10. Miron Costantinescu. Împreună şi-au adus contribuţia la uciderea bestială, cu ranga, a lui Lucreţiu Pătrăşcanu, care avea “vina” că se declarase român.

11.Teodor Rudenco. A condus  secţia de cultură. Evreu din Basarabia. Acum apar “poeţii muncitori” Ion Păun Pincio, Marcel Breslaşu, A.Toma, E. Frunză, Th. Neculuţă s. a.

12.Vincze. A condus secţia pentru îndrumarea şi controlul armatei, justiţiei şi securităţii. Evreu ungur.

13. Ghizela Vass. A condus secţia externe. Evreică maghiară. Asistată de 14. Lidia Lăzărescu (nume de împrumut), 15. Olga Deuth, 16. Andrei Goanţă (nume de împrumut).

In ministere situaţia era identică:

17. Ana Robinsohn Pauker. Evreică. Ministrul Afacerilor Externe.  Îi avea ca adjuncţi pe 18. Eduard Mezincescu (Mezingher), evreu. 19. Grigore Preoteasa. Căsătorit cu o evreică, 20. Nicolae Cioroiu. Căsătorit cu o evreică.

Toţi directorii din Ministerul Afacerilor Externe erau evrei :

21. Lăzărescu, 22. Mircea Bălănescu, 23. B. Şerban, 24. Clara Ardeleanu, 25. Ida Felix, 26. E. Păsculescu, 27. Ana Toma, 28. Cornel Bogdan, 29. Petre Iosif, 30. Dionisie Ionescu, 31. Nicu Şerban.

Ambasadori evrei: 32. Gheorghe Stoica, la Berlin, 33. Davidovici, în Israel, 34. Simion Bughici, la Moscova, 35. Mircea Bălănescu, la Paris, 36. Petre Iosif, la Roma, 37. Silviu Brucan (Samuil Brukner), la Washington.

Toamna, când începeau sesiunile ONU, mass-media care anunţa sosirea delegaţiilor se amuza, anunţând că Israelul a veni la sesiune cu două delegaţii, una din Israel şi alta din România.

In ministerul de externe singurii români erau femeile de serviciu, portarii şi şoferii. In rest “poporul ales”.

Circula atunci în minister o vorbă de duh, sau de năduh, conform căreia în MAN funcţionau 11 sinagogi. Talmudul prevede că unde sunt 10 iudei (bărbaţi) poate lua fiinţă o sinagogă şi în Ministerul de Externe erau 112 evrei (bărbaţi).

38. Mihai Florescu (nume de împrumut). Ministrul  Petrolului şi al Chimiei. Venit din URSS cu Ana Pauker. S-a strecurat în casa lui Nicolae Ceauşescu, jucând un rol nefast în toate evenimentele “epocii de aur”.

Şi acesta a avut grijă să umple ministerul cu oameni de încredere după modelul Anei Pauker. A înfiinţat celebrul SOVROM-PETROL: altă pâlnie prin care petrolul românesc s-a scurs fără greutate spre Uniunea Sovietică. Prin anii 50, o societate sovietică (Cuarţit) a început exploatarea sălbatică a uraniului din Munţii Apuseni, despre care se spunea că este cel mai pur din lume. Românii îl scoteau din pântecul pământului, îl încărcau în lăzi speciale şi lua drumul URSS. Era material strategic pentru interesul socialismului.

Valoarea uraniului jefuit de sovietici a depăşit trei miliarde de dolari.

La Ministerul Apărării Naţionale, la început a fost ministru ruteanul Emil Bodnarebko (Botnăraş). Mai târziu,

39. Leontin Silaghi (Sălăjan). Căsătorit cu o evreică.

40. Walter Neulander (Roman). Responsabil cu educaţia politică a armatei (îndoctrinare).

Aceştia au fost groparii armatei române din cel de al II-lea război mondial.

41. Luka Laszlo (Vasile Luca). Ministrul  Finanţelor. Prieten apropiat al evreilor unguri Bela Kun şi Mathyasz Rakoczi. Un adept făţiş al falsei teorii că Ardealul e unguresc. Şi-a văzut  împlinit     visul , după care râvneşte şi azi UDMR, de a înfiinţa Regiunea Autonomă Maghiară. În scută vreme şi acest minister a fost dominat de urmaşii lui Bela Kun şi ai lu Cain. Un glumeţ spunea că în Ministerul de Finanţe nu mai vorbeau româneşte decât femeile de serviciu şi portarii.

În timpul războiului, mareşalul Ion Antonescu i-a obligat pe nemţi să plătească nu cu mărci, ci cu aur masiv, toate exporturile României către Germania şi s-au adus în ţară 40 de tone de aur masiv. Sovieticii l-au considerat aur german şi l-au confiscat, drept pradă de război…

Deşi prin armistiţiul semnat la Moscova, în noaptea de 12-13 septembrie 1944, despăgubirile de război fuseseră fixate la 300 milioane USD, în realitate, până la semnarea tratatului de pace de la Paris s-au plătit mai mult de 1,5 miliarde USD. Prin SOVROMURI, România a fost exploatată mai sălbatic decât coloniile.

42. Ana Toma, evreică. Ministrul Comerţului Exterior. Fostă şefă de cabinet la Ana Pauker. Soţia lui Bodnarenco Pantelei Pantiuşa (alias Pintilie Gheorghe) din Tiraspol, şeful Securităţii Române.

Ana Toma a avut sarcina de partid să prezinte la procesul lui Lucreţiu Pătrăşcanu dovezile fabricate, cum că acesta era duşmanul Uniunii Sovietice, dovezi care, deşi nu au convins pe nimeni, au stat la baza condamnării la moarte a celui care a declarat la Cluj, că în primul rând este român şi apoi comunist.

Şi în acest minister şi în societăţile de comerţ exterior organizate pe ramuri ale economiei naţionale, majoritatea conducătorilor şi funcţionarilor erau evrei. Aceştia afirmau că românii nu au calităţi de comercianţi.

Pagubele provocate economiei naţionale prin operaţiuni frauduloase în comerţul exterior au fost fabuloase. Oala era bine acoperită, astfel că nu a fost dat în vileag decât cazul de la AGROIMPORT-EXPORT, când grupul de delapidatori condus de Donath Andrei a furat şi depus la băncile elveţiene 50 de milioane USD.

43.Alexandru Moghioroş (evreu din Ungaria-n.n.). Dirija Ministerul Agriculturii, de la nivelul Comitetului Central.

44. Teohari Georgescu (Burach Tescovici). Ministru de Interne.

45.Alexandru Nicolschi (Grumberg Boris Nicolschi) . Evreu basarabean. Sovieticii i-au dat gradul de general. La începutul anului 1945, pentru Grumberg Boris Nicolschi s-a creat o structură specială: Brigada mobilă, care poate fi socotită nucleul viitoarei securităţi. Această formaţiune de represiune formal era încadrată în cadrul Direcţiei Generale a Securităţii Statului, însă acţiona independent şi avea misiuni speciale de informaţii, de arestare şi cercetare a populaţiei (s.n.).

46.Serghei Niconov. Şeful spionajului român. Avea o biografie asemănătoare cu a lui Alexandru Nicolschi.

În anul 1948 s-a înfiinţat Direcţia Generală a Securităţii poporului (DGSP), condusă de evreii Alexandru Nicolschi,

47. Bodnarenco, 48. Pantelei Pantiuşa, 49. Vladimir Mazuru. Dintre oamenii care în primii ani de existenţă a DGSP au ocupat funcţii de conducere, până la şef de birou inclusiv, atât în compartimentele operative cât şi în cele administrative, erau: Serghei Niconov (enumerat mai înainte), 50. Cacica Sasa, 51. Oprescu Dorel (nume de împrumut), 52. Rita (soţia lui Oprescu Dorel), 53. Slechinger Paul, 54. Chioreanu Magdalena (nume de împrumut), 55. Blaukenstein Magdalena, 56. Roza Adalbert, 57. Bichel Ivan, 58. Mişa Protopopov, 59. Bercovici, 60. Ijak Adalbert, 61. Szabo Eugen, 62. Maximenco Feodor, 63. Hollinger Isidor, 64. Teişanu Eugen (nume de împrumut), 65. Hirch Tiberiu, 66. Friedlander Eugen, 67. Herişan Alina (nume de împrumut). Tatăl ei era proprietarul unei rafinării şi al unor sonde din Moldova. 68. Ebner Silvia, 69. Kovaks Pius, 70. Demeter Şandor, 71-72. Fraţii Ady, 73. Hirch-Haiducu, 74. Fux Beria, 75. Herscovici , 76. Schmerler, 77. Hary Bogadan, 78. M. Pacepa. Si alţii .

În Direcţia de Cercetări Penale, întregul efectiv, în frunte cu Dulgheru Mişu, erau evrei:

79.Dulgheru Mişu (Dulbergher), 80.Aritonovici Samy, 81. Matusevici Nathan, 82. Ficher Simon, 83. Zigler Simon, 84. Davidovici Leon, 85. Segal Luiza. Si alţii (s.n.).

Şeful de cadre din Ministerul de Interne: 86. Demeter Şandor.

Secretar general al Ministerului Afacerilor Interne:  87. Iosif Straier.

Unităţile teritoriale aveau în conducere, în majoritatea cazurilor, de asemenea evrei.

La regiunea Bucureşti: 88. Stancu Aurel. Venit în 1944 de la Moscova. Avea ca principali colaboratori pe: 89. Weis Isidor, 90. Kohn Bernanrd, 91. Edelstein, 92. Rodelstein, 93. Hâncu (nume de împrumut). Şi alţii.

La regiunea Ploieşti: 94. Ştrul Mauriciu, colonel.

La Braşov: 95. Kalausek Koloman, colonel.

La Piteşti: 96. Nedelciu Mihailo, apoi, 97. Wisting Eugen.

La Galaţi: Ijak Adalbert (enumerat mai înainte).

La Cluj: 98. Patriciu Mihail (nume de împrumut).

La Bacău: 99. Câmpeanu (nume de împrumut), colonel.

La Suceava: 100.Popic Adalbert. Paraşutat de sovietici în timpul războiului).

La Târgu-Mureş: 101. Daszkel Eugen.

La Oradea: 102. Zeller.

La Maramureş: 103. Davidovici- Dascălu. Şi altii.

La Satu-Mare: 104. Ludovik Weiss.

Mişu Dulgheru (enumerat mai înainte)…angajat al Ministerului de Interne în 1945, apoi trecut la Serviciul Special de Informaţii. Între 1948 şi 1952 a fost şeful Direcţiei de Anchete Penale, poziţie în care a instrumentat cazul Lucreţiu Pătrăşcanu, condamnat la moarte şi ucis în aprilie 1954. La începutrul anilor 80, călăul a emigrat în Israel.

Ludovik Weiss…a lucrat în Siguranţă în 1946-1948, iar ulterior la Securitate (1948-1960), fie ca şef al Serviciului judeţean Satu-Mare, fie în cadrul Direţiei Anchete Penale, care i-a încredinţat loturile Canal şi pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Pentru ultima “ispravă, Weiss a fost decorat cu  Ordinul Steaua RPR. In anii 80 a plecat în Israel. In anul 1949 a împuşcat patru ţărani din Odorhei (Satu-Mare): Andrei Pop, Chira Gheza, Biro Andrei, Gyla Alexandru.

Regiune Prahova: 105. Iţic Averbach. Comandantul Securităţii.

La Iaşi: 106. David Isidor şi 107.Vasile Dascălu.

108. Ştefan Koller. Locotenent colonel de securitate. A funcţionat din 1952, în Ministerul Afacerilor Interne, în Direcţia Generală a Lagelor, iar între 1954 şi 1957 a fost comandantul închisorilor din Aiud şi apoi a Văcăreştilor.

Şi justiţia se afla în mâinile urmaşilor lui Cain:

109. Avram Bunaciu, “măritat” cu o evreică. Secretar general la Ministerul de Interne. Preşedinte al Tribunalului Poporului.

La Parchetul general şi mai târziu, la Tribunalul Suprem:

110. Alexandru Voitinovici. Apropiat colaborator al familiei Brukner (Brucan).

111. Alexandra Sidorovici (soţia lui Silviu Brucan).

Aceştia au trimis în faţa plutoanelor de execuţie, sau la moarte lentă, în închisori, floarea intelectualităţii româneşti, care era vinovată de faptul că şi-a iubit ţara şi a militat pentru înălţarea neamului românesc.

În spatele Anei Pauker şi a baionetelor armatei roşii, având drept model procesele staliniste din anii 30, acuzatorul public Alexandra Sidorovici şi-a permis să urle şi să îndrepte arătătorul spre boxele în care se aflau nişte monştri sacri ai neamului românesc: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Gheorghe Brăteanu, Constantin Titel Petrescu şi alţii.

Singurul minister în care predominau români era cel al agriculturii, dar dirijat, la nivelul Comitetului Central, de Alexandru Moghioroş.

La instituirea acestei stări politico-sociale au contribuit nu numai Kremlinul, ci şi organizaţiile mondiale evreieşti, interesate de extinderea comunismului pe întreaga planetă.

În lucrarea sa Contribuţia unor minorităţi naţionale la bolşevizarea României, analistul politic,  generalul Neagu Cosma, arată că în România erau “instructori” israelieni, care instituiau sarcini speciale pentru Ambasada Israelului şi pentru evreii din România”: 112. Scholmo Leibovici, 113. Yeschaianu Dan.

Silviu Brucan (Samuil Brukner). Enumerat mai înainte. Cel mai teribil acuzator, redactor-şef al ziarului Scânteia.

La Botoşani: 114. Moritz Feller, 115. Ruchenstein,116.Solomovici.

Toată România era ocupată şi torturată de călăi de teapa unui Feller, Ruchenstein, Solomovici, Grundberg, Nicolschi, Grumberg, isterizaţi de un Brukner. (Ieronim Hristea, De la steaua lui David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara noastră, Bucureşti, 2004, p. 326-336, 341, Neagu Cosma, Cupola-Din culisele securităţii, Editura Globus, Bucureşti, p. 44-83).

Numerotarea şi sublinierile de mai înainte ne aparţin-G.G.C.

Să continuam şi cu alţii, care s-au înscăunat în locul românilor? Să aleagă cititorii, domeniile care-i  interesează. Noi am precizat că în afara  agriculturii- pe care tot bolşevicii evrei au sovietizat-o, martirizând un mare număr de ţărani,- evreii dominau numeric în structurile centralizate şi teritoriale.

Subliniem că nu a fost o cale legală de pătrundere în mecanismele vitale ale României, ci prin forţă brutală, criminală, apoi abuzând de poziţiile obţinute. Aşa cum se întâmplă şi azi. Procesul de eliberare naţională, la care se angajează românii,este legitim şi de nestăvilit. Au dreptul să îndepărteze pe uzurpatori şi să preia controlul mecanismelor de control şi dăinuire ale poporului roman. Evreilor inteligenţi le va fi bine, plecând de bună voie din locurile pe care le deţin prin abuz criminal, sau le menţin ca uzurpatori, prin moştenire. Inclusiv cei care s-au revărsat din nou, după 1989, în structurile informative. In locul lor se  vor înălţa românii.

Să presupunem că palestinienii, ajutaţi de o forţă militara straină, ar fi ajuns în fruntea Israelului şi ar fi lichidat  israelienii valoroşi, politicieni, oameni de stiinţa, de cultura, rabini şi ar fi reuşit să-şi prelungeasca autoritatea la urmaşi, iar acestia să şi-o menţină. Ce ar face evreii din Israel şi nu numai? Ar actiona cu toate mijloacele pentru eliberare. Pentru preluarea destinului neamului lor în propriile mâini.

de Gheorghe Gavrilă Copil

Sursa: miscarea.net

Nota Nationalisti.ro: … si uite cum vin peste noi invadatorii

Articolul de mai jos a fost preluat dintr-un ziar local:

Fără doar şi poate, viaţa lui ar putea constitui oricând subiectul unui film. În spatele omului cu zâmbetul pe buze, pe care îl zăreşti pe străzile Buzăului, stă o poveste fascinantă, cu istorisiri despre marii industriaşi români, misiuni speciale în cea mai puternică armată a lumii, afaceri ratate sau altele înfloritoare.

Beno Goldstein este moştenitorul uneia dintre cele mai importante fabrici din România, „Partizanul” din Bacău, fabrică pe care tatăl său avea să o piardă odată cu Naţionalizarea comunistă. Plecat din ţară alături de familia sa, puştiul de 13 ani avea să devină unul dintre oamenii de bază în trupele speciale ale Israelului, participând la două dintre cele mai importante războaie din istoria contemporană a Ţării Sfinte. Peste ani, glasul sângelui avea să îl cheme în ţara natală, unde a devenit o victimă a birocraţiei şi a mafiei retrocedorilor. Chiar şi aşa, omul care şi-a riscat deseori viaţa pe frontul israelian, mărturiseşte că ţara sa rămâne România, şi este hotărât să deruleze în Buzău, oraşul care

l-a înfiat, una dintre cele mai importante afaceri din judeţ, mizând pe o investiţie de peste 60 de milioane de euro.

Reporter: Vorbiţi-mi despre familia dumneavoastră şi rădă­cinile din România.

Beno Goldstein:M-am născut la Bacău, într-o familie foarte înstărită, care deţinea din tată în fiu celebrele Fabrici de pielărie PARTIZANUL, deschise de străbunicul Filderman. Mama era româncă, trecută la iudaism, iar tata era evreu german. Îmi

amintesc că mă trimitea tata la şcoală cu caleaşca. Am fost „crescut cu linguriţa de aur”, cum se spune. Dar am fost educat să fac bine şi să respect oamenii din jur, indiferent cât de săraci sunt.

Rep.: Aţi copilărit în România?

B. G.:Da, până la 13 ani. Prin 1960 am plecat din România cu toată famila, în Israel. Îmi

amintesc că tata avea o ladă din lemn cu fundul dublu şi acolo ascunsese nişte cocoşei, dar la graniţă ne-au pus să ne mutăm lucrurile în lăzile pe care ni le dădeau ei şi să lăsăm lăzile noastre la vamă.

A dat cu mătura pentru a-şi plăti şcoala

Rep.: Aţi rămas deci fără nimic…

B. G.:Am ajuns în Israel fără bani şi am început o viaţă de la zero. Tata a devenit contabil, dar a fost greu, a trebuit să înveţe limba, pentru că nu ştia decât idiş (n.r.- un dialect sudic al limbii germane, vorbit de aproximativ 3.000.000 de evrei în toată lumea). Eu am învăţat repede, că trăiam între copii. Pentru că am intrat la o şcoală bună, cel mai mare Liceu de Artă din Israel, a trebuit însă să fac rost de bani pentru a putea plăti studiile. La şcoala asta intrau 160 de elevi şi absolveau doar 16 pe an. Aşa se face că am căutat de muncă. Am ajuns într-o fabrică de mobilă. Prima dată dădeam cu mătura, iar patronul a început să mă îndrăgească. Pentru că el nu avea copii, m-a făcut mâna lui dreaptă, iar când a murit, soţia lui mi-a spus că fabrica va fi a mea cu condiţia să am grijă de ea. Am adus fabrica asta de la 5 angajaţi la peste 20. Pe baza studiilor mele, am reuşit să sporesc clienţii, ajungând la contracte în baza cărora decoram casele integral, interior şi exterior şi le predam la cheie. Mi-am continuat studiile, am făcut Facultatea de Arhitectură cu specializarea de Amenajări Interioare şi Exterioare. M-am specializat în decoraţiuni, învăţând să fac în nisip adevărate grădini cu palmieri şi cascade din piatră masivă şi mobilă.

Rep.: Ce s-a întâmplat cu ­fa­brica de mobilă?

B. G.:O am şi acum. Am patru copii care sunt stabiliţi în Israel, iar unul dintre ei duce mai departe afacerea cu fabrica de mobilă.

Rep.: Aţi moştenit spiritul afacerilor de la tată.

B. G.:Am moştenit de la tatăl meu disciplina nemţească. Dacă nu ajungeam la masă la ora stabilită, tata mă trimitea să mănânc singur în bucătărie. Aşa am ajuns să fiu un tip strict când vine vorba de cuvântul dat şi de obligaţiile luate. Copiii mei primeau de la mine bani de buzunar. Le-am spus că, dacă vor să primească mai mult, să vină în fabrica de mobilă, să meargă la ceasul de pontaj şi pentru fiecare oră de muncă pontată, eu voi plăti dublu. Să vezi ce veneau cu bicicletele de la şcoală şi măturau, aranjau sculele…

Paraşutat cu tot cu jeep, a ocupat Golan-ul

Rep.: Cum a ajuns un arhitect, un artist, să aibă tangenţă cu armata?

B. G.:Conform legilor din Israel, trebuie să faci trei ani de armată, iar femeile doi ani. De asemenea, o dată pe an, indiferent de profesie, orice israelian este concentrat timp de o lună. Aşa că am plecat în armată. După cei trei ani de armată, am ajuns într-o grupă specială la paraşutişti. Aveam 27 de ani şi am devenit instructor, apoi căpitan, iar în ulti­mile săptămâni până la liberare, în 1967, m-a prins războiul (n.r.- Războiul de Şase Zile, conflict armat între Israel şi alianţa formată din statele arabe Egipt, Iordania şi Siria).

Rep.: Puteţi să îmi povestiţi vreo misiune în care aţi fost implicat cu echipa pe care aţi ­condu­s-o?

B. G.:Da. Înainte de toate, trebuie însă să îţi spun că niciodată nu am atacat, ci am luat parte la acţiuni de apărare sau la acţiuni menite să prevină conflicte sau acte teroriste. Sunt un om care

şi-a făcut datoria faţă de Israel, fără a avea idei preconcepute despre lumea arabă. Am avut prieteni foarte buni arabi, musulmani.

Rep.: Povestiţi-mi despre activitatea de pe front.

B. G.:Am fost paraşutaţi în Siria, în spatele frontului, cu tot cu jeep-uri şi arme, având misiunea de a ocupa muntele Golan. Pe munte erau pichete cu soldaţi sirieni care trăgeau de sus, astfel încât nici măcar tancurile  nu puteau  ajunge. Locul acesta era numit „ochiul ţării”, iar sirienii profitau de el pentru a trage permanent inclusiv în agricultorii care treceau să îşi lucreze pământurile. Am acţionat alături de băieţii mei, la primele ore ale dimineţii, i-am luat prin surprindere, am aruncat o grenadă cu fum şi am reuşit să îi capturăm în viaţă. Am ocupat Golanul, un punct strategic, care şi până în ziua de astăzi este al Israelului. Au fost multe misiuni. Misiuni împotriva liderilor extremiştilor kamikaze… Astăzi, lucrurile s-au calmat, pentru că controalele armatei în locurile publice sunt foarte stricte.

La un pas să-şi piardă viaţa pe Frontul Canalului de Suez

Rep.: Războiul de Şase Zile nu a fost singurul în care aţi luptat…

B. G.:Aşa este. Am mai luptat în celebrul Război de Iom Kipur (n.r. –  1973, război declanşat de Egipt şi Siria în Ziua Ispăşirii, cea mai importantă zi de post evrei

ască). Am fost chemat de urgenţă şi am fost detaşat pe Canalul de Suez. Aveam funcţia de căpitan şi aveam grijă de toţi soldaţii din pichete. M-au prins bombardamentele chiar în pichet, vorbeam la telefon cu soţia. A urmat un şir de bombardamente, în timp ce toţi evreii erau la sinagogă pentru a se ruga de Iom Kipur – un fel se Sâmbăta-Morţilor la români. Egiptul, Iordania, Siria, Liban s-au înţeles să atace toţi în acelaşi timp, în această zi de sărbătoare. În două ore, evreii au fost concentraţi, dar până atunci echipa mea era carne de tun, pentru că trebuia să ţinem piept atacurilor. De partea cealaltă a frontului vedeam cum egiptenii se foloseau de bărci de gumă pentru a veni către noi. Au căzut mulţi de partea lor, dar au fost câţiva care au şi reuşit să vină prin spatele pichetelor noastre construite din saci de piatră. Aşa m-am trezit cu un luptător egiptean, care mi-a sărit în spate. Impactul a fost atât de puternic, încât kalashnikov-ul pe care îl avea prins pe piept m-a lovit la coloană de mi-au fugit trei vertebre. Din istinct, l-am aruncat din spate… Am scăpat, am ajuns la armă … dar simţeam dureri mari.

Rep.: V-aţi retras?

B. G.:În armata israeliană nu există retragere. Nu mergi decât înainte. Am primit însă ordin de a merge la baza noastră următoare prin mlaştină. Colegii mei mă legaseră cu feşe elastice între două lemne, dar durerile erau de nedescris când scoteam piciorul din mlaştină. Am avut ambiţia să merg aşa 12 km pentru a-mi impulsiona co

legii. Când am ajuns la baza noastră s-a întâmplat o poveste devenită celebră în Israel. Văzându-ne de la distanţă, au îndreptat ţeava tunului către noi, crezând că suntem egipteni şi atunci unul dintre noi care era mai habotnic purta un maiou tradiţional „şthrmeis”, cu franjuri. A scos un franjure şi l-a ridicat în aer să vadă tanchistul şi aşa am scăpat.

Rep.: Mai aveţi probleme cu coloana?

B. G.:Când m-au văzut doctorii nu au crezut că am putut merge 12 km. M-au operat, au făcut „ocolom”, adică operaţie fără cuţit, pentru a înlocui cartilagiul care se măcinase şi am stat patru luni în gips. Familiile credeau că noi murisem, pentru că prima linie cedase. Am pensie pentru handicap, dar banii îi donez invalizilor fără mâini şi picioare.

Rep.: V-aţi riscat viaţa deseori pentru Israel. Dacă vă întreabă cineva care este ţara dumnea­voastră ce răspundeţi?

B. G.:România. Aici m-am născut, aici mi-am petrecut minunat copilăria, în Şcoala nr.1 din Bacău… Îmi doresc enorm să pot să mă întâlnesc cu foştii mei colegi, dar nu dau de ei. De aceea simt că mi-am pierdut copilăria. Limba maternă nu se uită niciodată. Eu toată viaţa am făcut  socoteli şi am gândit în limba română.

A pierdut fabrica moştenită pe mâna unui avocat

Rep.: Cum de v-aţi întors în România?

B. G.:După ce am divorţat în Israel, aveam 54 de ani, mama mea mi-a spus să mă întorc în ţară. „E bine acolo. Ai strâns destui bani, poţi să îţi faci un bussiness…”,

mi-a spus ea. Ar fi venit şi ea, dar din cauza problemelor mari la inimă nicio companie aeriană nu îşi asuma riscul să o ia.

Rep.: De ce aţi venit în Buzău dacă eraţi născut în Bacău?

B. G.:M-am dus la Bacău. Am încercat să recuperez fabricile de pielărie ale familiei. Fabricile Partizanul, care aveau 2.200 de angajaţi. Am angajat un avocat care era chiar avocatul celor care preluaseră acum fabricile. Ştiind din Israel ce seriozitate implică munca de avocat, am avut încredere în el şi i-am dat documentele de proprietate originale. El a vărsat cafea pe ele şi nu s-au mai văzut ştampilele. Având împuternicire de la mine, s-a dus şi a scos şi actele de la Arhive. Nu am mai reuşit să fac nimic.

Rep.: Totuşi, cum aţi ajuns la Buzău?

B. G.:Aici m-a chemat un văr. În două săptămâni am început să desfăşor contracte cu Israelul.

Deschide în Buzău o fabrică de peste 60 de milioane euro

Rep.: Despre ce afaceri este vorba?

B. G.:Am avut o afacere cu lemn importantă la Buzău şi am pierdut tot. Mi-am luat două gatere şi păduri la Bisoca şi m-am asociat cu un român. Aveam contracte cu Israelul, vânzând câte două containere pe lună. Cumpărasem maşină de uscat lemnul, pistoale de cuie… Făceam cei mai buni paleţi pentru Fabrica de Pulberi. Totul mergea perfect. Iar cu timpul, de fiecare dată când tăia câte un camion pentru mine, tăia unul şi pentru el. Apoi, camionul care ajungea la Buzău, îl mai împărţea odată. Când am văzut că nu mai vine lemnul, m-am dus acolo şi l-am prins cum vindea pentru foc lemn de cea mai bună calitate pe care eu îl foloseam în industria mobilei. M-am retras, pentru că eu nu pot lucra cu un hoţ.

Rep.: Să înţeleg că nu vă mai tentează alte afaceri aici?

B. G.:Ba da. Sunt pe cale să deschid o fabrică în Buzău. Va fi una dintre cele mai importante din judeţ care se ocupă cu reciclarea. Va fi o investiţie de 64 de milioane de euro şi se va ocupa cu reciclarea tuturor deşeurilor. În doi ani cred că îi dau drumul şi sunt mândru că voi face ceva pentru Buzău.

Rep.: Ştiu că sunteţi şi preşe­dintele din acest an al Clubului ROTARY Buzău…

B. G.:  Aşa este. Am intrat în ROTARY Club din dorinţa de a face ceva pentru oamenii din jur. Lumea trebuie să înţeleagă că acest club nu ascunde nimic şi nu urmăreşte scopuri ascunse. În ­ca­litate de preşedinte, chiar îi invit pe toţi cei care vor să ia parte la şedinţele noaste săptămânale, sau la acţiunile noastre. Aş vrea să ni se alăture cât mai mulţi oameni care au intenţia de a face ceva bun pentru orăşelul nostru. Nu contează naţionalitatea, statutul politic sau situaţia financiară. Totul e să ai o inimă deschisă pentru a ajuta comunitatea în care trăieşti.

A recuperat caleaşca cu care mergea în copilărie la şcoală

Rep.: Ce alte pasiuni aveţi?

B. G.:Sunt colecţionar de antichităţi. Hobbyul meu este de a construi machete de corăbii de dimensiuni impresionante. Lucrez la una câte trei-patru luni. Mă mândresc că am restaurat o maşină de epocă. Este cea mai veche maşină din Buzău: OPEL din 1939. L-am găsit cu găini în el, în curtea unui om de la ţară, deşi avea motor original. De asemenea, mă mândresc cu casa din bârne pe care mi-am făcut-o aici. Eu am făcut restaurantele PIK-NIK, Taverna Buzoiană, ceva pe la Terasa ATLANTIS din parcul Tineretului…

Rep.: Nu aveţi resentimente că nu aţi recuperat averea din ţară?

B. G.:Am reuşit totuşi să cumpăr caleaşca cu care mă ­tri­mitea tata la şcoală. Era la băiatul fostului nostru birjar. Am ştiut că este caleaşca mea, pentru că scrisesem cu cuiul pe ea: „Beno”. Am recondiţionat-o şi sunt mândru de ea. Toată pasiunea asta pentru  lucrurile vechi pleacă din dorinţa mea de a-mi căuta rădăcinile… de a mă întoarce în vremurile alea de care îmi este foarte dor.

Sursa: Opinia Buzau

Prezentatorul Antenei 3 Niels Schnecker va fi directorul de campanie electorala al presedintelui PNL, Crin Antonescu, pentru alegerile prezidentiale din 2014.

“I-am facut propunerea lui Niels Schnecker de a fi directorul meu de campanie electorala pentru prezidentialele din 2014, dupa o indelunga si atenta observatie a discursului sau ca om de televiziune, consultant in domeniul afacerilor si analist politic. M-am convins asupra autenticitatii mesajului sau, am vazut ca nu este doar un om de televiziune platit sa livreze continut editorial, ci dimpotriva, Niels Schnecker crede cu convingere in mesajul transmis zilnic in ultimii ani la tv si in necesitatea unei schimbari in sistemul politic romanesc. Iar eu de astfel de oameni am nevoie – integri, onesti si determinati sa lupte pana vom castiga nu doar alegerile prezidentiale, ci dreptul romanilor de a avea un trai mai bun in tara aceasta”, declara Crin Antonescu, intr-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, presedintele PNL i-a adresat omului de televiziune aceasta propunere ca urmare a “compatibilitatii viziunilor politice si a succeselor inregistrate de Niels Schnecker in campaniile electorale desfasurate in Statele Unite ale Americii”.

“Desi nu este un membru al PNL, convingerile lui Niels Schnecker coincid cu valorile Uniunii Social Liberale. Si in acest sens, cred ca, pentru elaborarea unei strategii puternice si eficiente, avem nevoie de viziunea externa si experienta vasta a domnului Schnecker in problemele critice si cronice ale sistemului politic si economic. In plus, avem nevoie de viziunea sa occidentala si de experienta si succesele sale, mai putin stiute publicului larg, inregistrate in cadrul campaniilor electorale din SUA”, argumenteaza liderul liberal.

Potrivit sursei citate, in perioada 1980-2008, Niels Schnecker a participat la organizarea a peste zece campanii electorale in Statele Unite ale Americii, dintre care sapte pentru cursa prezidentiala.

Ca urmare a numirii sale in functia de director de campanie electorala, Niels Schnecker incheie la sfarsitul acestei luni colaborarea cu postul de televiziune Antena3.