“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.

evreu

  • A MURIT gunoiul mason David Rockefeller

    rockefeller

    Miliardarul evreu David Rockefeller, bancher, filantrop, mason şi nepot al lui John Rockefeller, întemeietorul unuia din cele mai puternice dinastii masonice americane, a încetat din viaţă luni, la vârsta de 101 ani, a anunţat purtătorul său de cuvânt Fraser Seitel, transmit AFP şi Reuters.

    Masonul David Rockefeller a decedat luni dimineaţă, ‘în linişte, în timpul somnului’, în urma unui stop cardiac, la reşedinţa sa din Pocantico Hills, din nordul New York-ului.

    Reşedinţa, învecinată cu fosta casă a fratelui său Nelson, vicepreşedinte al SUA sub Gerlad Ford, era una din cele patru ale miliardarului.

    Averea lui David Rockefeller a fost estimată, în cel mai recent clasament Forbes, publicat luni, la 3,3 miliarde de dolari.

    Născut la 12 iunie 1915, cel mai mic din cei şase copii ai familiei, David Rockefeller a condus până în 1980, timp aproape 35 de ani, Chase Manhattan Bank, devenită ulterior JP Morgan Chase.

    De-a lungul vieţii, David Rockefeller s-a întâlnit cu mai mult de 200 de şefi de stat din aproape 100 de ţări, iar Chase Manhattan a fost prima instituţie bancară care a deschis birouri în Rusia, apoi în China continentală. În timpul în care a condus Chase Manhattan, a construit o asemenea reţea de relaţii apropiate cu guverne şi corporaţii multinaţionale, încât observatorii afirmau că banca sa avea propria politică externă.

    Numele său a ajuns să simbolizeze politici bancare nepopulare ale SUA în ţări debitoare, iar Rockefeller a fost criticat pentru colaborarea cu dictatorul chilian Augusto Pinochet şi cu şahul Iranului.

    Comisia Trilaterală, grup fondat de Rockefeller în 1973 pentru întărirea relaţiilor între America de Nord, Europa Occidentală şi Japonia, a fost în mod regulat ţinta extremiştilor de dreapta şi a adepţilor teoriilor conspiraţiei, care au acuzat-o de tentativă de crearea a unui guvern mondial.

    David Rockefeller a fost şi una din figurile cele mai vizibile ale lumii de afaceri americane. A fost printre cei care au promovat responsabilitatea socială a companiilor, Chase Manhattan jucând un rol important în ieşirea metropolei New York din criza fiscală care a ruinat-o în anii 1970.

    Doi preşedinţi, democratul Jimmy Carter şi republicanul Richard Nixon, i-au propus funcţia de secretar al Trezoreriei, dar a refuzat de fiecare dată. A fost membru al aripii moderate ‘Rockefeller Republicans’ a acestui partid.

    Mergând pe urmele bunicului său John, fondatorul companiei petroliere Standard Oil, dar şi ale tatălui său, tot John, David Rockefeller a fost şi un mare filantrop. Fost absolvent de Harvard, a donat aproximativ 25 milioane de dolari celebrei universităţi în 1994. În 2005, când a împlinit 90 de ani, a promis 5 milioane de dolari pe an pentru Museum of Modern Art din New York (MoMa). De-a lungul vieţii, a donat aproape 2 miliarde unor instituţii precum MoMa şi Universitatea Rockefeller.

    În 2002 şi-a publicat autobiografia, intitulată ‘Memoirs’, şi a continuat să lucreze zilnic în al zecelea deceniu de viaţă.

    David Rockefeller şi soţia sa Margaret (Peggy), decedată în 1996, au avut împreună şase copii, zece nepoţi şi zece strănepoţi. Însă niciunul dintre descendenţii săi ‘nu a atins şi poate nici n-a aspirat să aibă statura sa’, a scris New York Times.

  • AGRESIUNEA ŞI VIOLENTA EMOŢIONALĂ ANTIORTODOXĂ ȘI ANTIROMÂNEASCĂ BAZATĂ PE UN FALS SUBIECT HOMOSEXUAL

    gayro

    Am gasit un articol interesant postat pe Facebook de un patriot roman:

    Au „băgat la înaintare” un spion evreu tipic arogant și trufaș, cu falsă identitate de român (Adrian Coman) și un biet negru naiv ce e nemilos exploatat de evreu. Desigur că o să spuneți că sunt antisemit. Da, recunosc, am devenit antisemit când am văzut cum criminalul ăsta evreu îl exploatează pe bietul negru pentru a obține o lege antiortodoxă, imorală, antiromânească, fiind susținut necondiționat de mass media, care de toți se știe, este integral etnic evreiască.

    Dați și voi „Share” să ajutăm la lămurirea Poporului Român în privința înșelărilor pe care le induce asupra societății românești acest inamic secular, în cadrul unui război conspirat, neprovocat, nedeclarat și clandestin.

    Sunt antisemit nu pentru că aș fi contra homosexualității, care este o rară și tristă eroare genetică, ci mă opun în contra urii neînfrânate și violenței psihologice a evreilor contra românilor și ortodoxiei, adică mă opun xenofobiei, șovinismului și urii evreilor contra românilor. Chiar legea ne obligă să ne opunem xenofobiei, urii, șovinismului rasial, în consecință, acționez perfect legal.

    Propaganda homosexuală este exclusiv evreiască, scandalagie, stridentă și agresivă dincolo de limita violenței emoționale. Nici o singură altă etnie nu este activă în acest domeniu. Evident că nu mor ei de grija libertăților Poporului Român, dimpotrivă.

    Homosexualitatea nu are caracter etnic, este foarte rară și foarte discretă, nu este nici deranjată de restul societăţii și nici nu deranjează societatea. Fără evrei, nici nu s-ar fi observat.

    Dar propaganda evreiască pentru homosexualitate are ca scop să distrugă societatea şi nu are absolut nimic cu homosexualitatea ci cu ingineria socială pentru a slăbi coeziunea între membrii societății, au creat false conflicte pe care ei le administrează în scopurile lor de dominare prin slăbire a coeziunii sociale, ce le conferă posibilitatea controlul tiranic al societății.

    Respingerea propagandei homosexuale este un act atât democratic cât și patriotic românesc. Autor: Adrian Grigoriu

  • Cîţi stăpîni are România?

    sorosAm o plîngere serioasă împotriva unor agresiuni grosolane, care ne injectează clipă de clipă picături otrăvite în ochi, în minte şi în suflet. Cui mă plîng, nici eu nu ştiu, acum, cînd toate au luat-o razna, iar mizeria ne  este servită pe post de  mic dejun, prînz şi cină. Site-ul care ne sare automat în ochi atunci cînd ne decuplăm de la e-mail, este vorba despre „Yahoo România”, ne trage cîte o plamă dureroasă nouă, doamnelor, care mai avem bunul simţ şi ruşinea la cote normale. Mi se face greaţă de anumite titluri mizerabile, preluate de pe reviste de doi bani, cum ar fi: „Istoria vibratoarelor”, „Cinci metode care te duc la orgasm”, „Cele mai bune poziţii pentru orgasm”, „De ce bărbaţii mimează orgasmul” et caetera. Astfel de articole produc silă, nu interes. Dansul la bară, sexualitatea la vedere şi pornografia cu noua ei brutalitate, sînt o sumă dramatică de exhibiţii, care nu-şi au locul într-o societate cu capul pe umeri. Generaţia aceasta, hrănită cu de-a sila din propriile vicii şi slăbiciuni, din violenţă şi ruină, trebuie să se trezească la realitate.  Societatea la vedere ar trebui să fie un loc de siguranţă publică şi moralitate, un loc-oglindă unde să fie proiectate doar aspecte educative. Exhibările mîrlăneşti trebuie închise în spaţii ermetice, nu afişate în apele internetului, accesibile şi minorilor.

    Nici prea titrat, nici cu o profesie la bază

    Dar, să revenim la ciobanii şi oile noastre. Că e de bine sau e de rău numirea lui Eduard Hellvig la cîrma S.R.I. nu vom şti prea curînd. Dacă Preşedintele României n-a consultat axa Washignton-Berlin, iar numirea lui Hellvig ar fi parte din pachetul de datorii faţă de sponsori, atunci, se cheamă că a înţărcat bălaia. Ar fi vorba de încă un buştean doborît sub pretextul copacilor smulşi de inundaţiile şi viitura arestărilor din ultimul timp. În contextul vasalităţii faţă de imperiile hiperactive ale Occidentului, era firesc să-ţi consulţi stăpînii care ţi-au întins o mînă în competiţia cîştigată. Nici prea titrat, nici cu o profesie la bază (a se vedea că un curs de cîţiva ani, trei parcă, la o universitate, plus nişte cursuri politice de vară, sînt cuiburi născătoare de politicieni cu capul în nori), din postura de şomer de lux, Eduard Hellvig a făcut un salt acrobatic tocmai în fruntea Serviciului Român de Informaţii, una dintre cele mai importante pîrghii în administrarea statului. Dacă sistemul de învăţământ, metamorfozat cu intenţii criminale, produce doar semianalfabeţi cu diplome de alfabeţi, de unde să scoatem guvernanţi sau oficiali de calitate? La conducerea României s-a rotit perpetuu acelaşi profil de politician care şi-a dat pantalonii jos la comandă sau şi-a ridicat generos fusta, cu plecăciune şi smerenie, în faţa „valorilor” occidentale!

    După cîte vedem de ani şi ani de zile, a te remarca, azi, în politică, înseamnă a frauda şi a-ţi face stagiul după gratii. În acest ritm al inversării acute şi dureroase a valorilor românismului, nu peste mult timp, copiii românilor se vor numi în mod obligatoriu, Klaus, Orban, Helga, Merkel, Hellvig, Marko Attila, acesta din urmă fiind numele deputatului fugar, care se ascunde în Ungaria după ce Camera Deputaţilor a dat aviz de arestare preventivă din luna decembrie a anului trecut, iar M.A.E. s-a spălat pe mîini.

    Se impune pentru români un salariu  minim pe Uniunea Europeană, dacă tot vorbesc despre drepturi şi obligaţii nediscriminatorii

    Efectiv, pe Eduard Hellvig l-a căutat norocul pe acasă, avînd în vedere că în 2009, absolvent ca bursier Sörös al unor cursuri speciale, a solicitat acordarea de ajutor de şomaj din partea statului român, pentru că nu şi-a putut găsi un loc de muncă. Păi, cred şi eu! Cum să-şi găsească loc de muncă în baza unei şcoli politice? România are nevoie de medici, profesori, ingineri, arhitecţi, muncitori, oameni de ştiinţă, nu de prăsirea şi înmulţirea la infinit a unei clase politice degenerate. O analiză a declaraţiilor de avere a celor 59 de foşti parlamentari care au solicitat ajutor de şomaj, printre care şi Eduard Hellvig, arată că mulţi dintre ei fac parte din categoria şomerilor de lux, cu conturi consistente în bănci şi acţiuni la diverse firme aducătoare de venituri. Rogu-vă, gîndiţi-vă la un român muncitor, al cărui loc de muncă a fost desfiinţat şi care va primi o îndemnizaţie de şomaj de 500 de lei pe lună, timp e nouă luni. Din ce trăieşte bietul român, cînd numai întreţinerea la bloc pe timp de iarnă se ridică la 400 de lei pentru un apartament modest? Dar un ţăran cu o pensie de 400 de lei  cum supravieţuieşte? Europarlamentarii care reprezintă România la curţile de neînduplecat ale Uniunii ar trebui să propună pentru români un salariu  minim pe Uniune, dacă tot vorbesc despre drepturi şi obligaţii nediscriminatorii. Guvernanţii noştri acceptă condiţiile abuzive ale infamei dictaturi F.M.I., în faţa căruia dă raportul cu slugărnicie şi umilinţă. Nu prea înţeleg cum devine „cestiunea”: sîntem integraţi în Uniunea Europeană, dar F.M.I.-ul dictează? Cîţi stăpîni are România? A cui colonie sîntem? Măcar să ştim şi noi.  Muncitorii calificaţi şi necalificaţi care lucrează în condiţii grele, uneori inumane, clasa mijlocie care lucrează cîte 12 ore pe zi, intelectualii, medicii, profesorii ar trebui plătiţi cu mii de euro pe lună.

    Auzim cum  se cioplesc ţepele! Poporul nu poate fi sabotat la nesfîrşit!

    Un fapt m-a şocat în tot acest sfert de veac, şi anume, obrăznicia mereu crescândă a clasei politice de a da găuri în partea de barcă a poporului nostru, reuşind împărţirea lui în două şi scufundarea într-o mare măsură. Mă întreb, cînd oare ne-a dat nouă mintea pe dinafară? Atunci cînd unii au intrat în biserica „Adorarea lui Băsescu” şi au stat prea mult în genunchi, sau acum, cînd, cu coada între picioare, alţii sau tot aceiaşi se ploconesc în faţa unor „sfinţi” străini, care nu se vor trezi niciodată din revelaţia lăcomiei şi corupţiei? Auzim cum  se cioplesc ţepele şi vedem cum se pun în scenă piese de teatru, actori fiind vechile lichele politice. Brambureala cu arestările preventive şi eliberările de după, nu e o întîmplare simplă. S-a dorit un nou episod gen „ziariştii răpiţi în Irak”, în care Băsescu şi serviciile secrete trebuiau să apară ca salvatori, iar opinia publică să aibă mintea ocupată. Regia aceasta nu va mai funcţiona prea mult timp. Poporul nu poate fi sabotat la nesfîrşit! Dacă aş fi prim ministru aş reduce la jumătate numărul servitorilor din servicii. România nu-şi poate permite luxul unei concurenţe cu C.I.A. sau F.S.B., privind numărul de angajaţi, aceştia consumînd bani serioşi de la buget, în timp ce  sănătatea şi educaţia trăiesc de pe o zi pe alta. De ce ar avea nevoie România de atîţia servitori servili, care să spună mereu „yes” (dar fără să iasă din sistem!), în schimbul unor salarii consistente, cînd soarta României este tranşată în spatele uşilor închise de nedreptele şi întortocheatele politici Washington-Bruxell & Co?

    Articol de Maria Diana POPESCU

  • Efectele conflictului din Gaza. Nivel-record de incidente antisemite în Marea Britanie

    kill

    Incidentele antisemite au atins un nivel record anul trecut în Marea Britanie, potrivit unui raport al organizaţiei Community Security Trust, care subliniază că numărul incidentelor a crescut de peste două ori în 2014, ajungând la 1.168, relatează BBC News Online, potrivit Activenews.

    Este cel mai mare număr de incidente antisemite din 1984, când Community Security Trust a început monitorizarea. „Reacţiile antisemite la conflictul din Israel şi Gaza” au reprezentat factorul principal pentru această creştere, a precizat organizaţia, care oferă măsuri de securitate pentru comunitatea de evrei din Marea Britanie şi monitorizează antisemitismul.

    Organizaţia caritabilă a înregistrat 314 incidente în iulie, cel mai mare număr înregistrat vreodată într-o singură lună. Aproape jumătate dintre autorii incidentelor au făcut referire la Gaza sau la palestinieni. Community Security Trust a precizat însă că numărul incidentelor antisemite începuse deja să crească din primele şase luni ale anului 2014, înaintea conflictului armat din vară.

    Potrivit raportului, cea mai importantă creştere a numărului incidentelor s-a înregistrat în Londra, unde au fost notate 583 de incidente, reprezentând o creştere de 137%. Textul menţionează că au avut loc 81 de atacuri antisemite violente în Marea Britanie în 2014, dintre care unul, înregistrat la Londra în septembrie, a fost clasificat ca „extrem”.
    Cele mai multe au fost atacuri care au vizat evreii la întâmplare, în locuri publice. În 19 cazuri, evreii au fost vizaţi de obiecte – de obicei ouă – aruncate din maşini. Opt atacuri au vizat evrei care mergeau sau se întorceau de la sinagogă, iar patru au vizat copii evrei care se duceau sau se întorceau de la şcoală.

    Sub pretextul vânătorii de teroriști Hamas, forțele israeliene au ucis aproximativ 2.200 de palestinieni în cele 50 de zile ale conflictului din vara lui 2014.
    Printre victimele rachetelor israeliene se numără 500 de copii și 250 de femei, conform datelor ONU bazate pe informații din surse palestiniene. Curtea Penală Internațională a anunțat recent lansarea unei examinări preliminare, etapă prealabilă anchetei, asupra presupuselor crime de război comise de israelieni în teritoriile palestiniene. Decizia Curții de la Haga a venit la câteva zile de la aderarea Autorității Palestiniene la Statutul de la Roma, actul fondator al CPI.

  • Franţa detaşează 5000 de poliţişti pentru a proteja şcolile evreieşti

    nn

    După ce preşedintele Hollande a promis pază militară la sinagogiile evreieşti, Franta detaşează 5000 de politisti pentru a asigura securitatea scolilor evreiesti, dupa valul de atacuri teroriste de saptamana trecuta, soldate cu 17 morti.

    Ministrul francez de Interne Bernard Cazeneuve a anuntat, luni, ca va fi asigurata protectia celor 700 de scoli evreiesti, scrie France24.

    Bernard Cazeneuve a mai spus ca vor fi plasati si soldati, ca intarire a fortelor poltiienesti de la scoli. Acesta a facut afirmatiile in fata parintilor elevilor de la o scoala evreiasca din sudul Parisului, apropiata de locul unde un atacator a impuscat mortal o politista, joia trecuta.

    Teroristii de la Paris care au decimat redactia revistei Charlie Hebdo si apoi au murit intr-o confruntare cu fortele de ordine au sustinut ca sunt inspirati de gruparea al Qaida si de Anwar al-Awlaki.

    Cei trei atacatori care au terorizat Parisul timp de trei zile au fost ucisi la mai bine de 54 de ore de la atacul asupra redactiei revistei Charlie Hebdo. Said si Cherif Kouachi au ucis 12 persoane in atacul terorist de miercuri, din Paris.

    Un alt atacator, Amedy Coulibaly, a ucis o politista joi si patru cetateni evrei intr-un atentat intr-un magazin evreiesc, vineri. Amedy Coulibaly a fost ucis in operatiunea politiei franceze de eliberare a ostaticilor. – NapocaNews

  • Principalii autori ai LOVITURII DE STAT din decembrie ’89 – EVREII!

    Revolutia-Timisoara-decembrie-1989
    Iulian Vlad. EVREU. General. Şef al Departamentului Securităţii Statului, din timpul regimului Ceauşescu, până pe 31 decembrie 1989.

    Silviu Brucan (Brukner). EVREU bolşevic care prin presa vremii de dupa 23 august 1944 întreţinea cultul dictatorial al Anei Pauker şi a trimis în puşcării şi la Canal elitele românilor.

    Victor Stănculescu. (Absolvent al liceului EVREIESC). General în regimul Ceauşescu. Numit de Ceauşescu la conducerea Ministerului Apărării în locul ministrului Milea, care încetase din viaţa, în condiţii încă neelucidate.

    Cazimir Ionescu. EVREU. Pe 22 decembrie la Televiziunea Româna: „O coloana blindată motorizată se îndreaptă spre Piteşti, pentru a ocupa punctul atomic, rafinăria, rezervele de cianură, barajul de la Curtea de Argeş. Odată cu căderea acestor puncte, oraşul Piteşti poate să dispară complet de pe harta lumii.”

    Cico Dumitrescu, contraamiral. EVREU. Tot pe 22 decembrie, tot de la televiziune, panica pe români, cu acţiunile terorişilor.

    Ion Iliescu. Bunicul după tată a fost Vasili Ivanovici (botezat Ilici), EVREU rus, bolşevic, puşcăriaş, fugit din Rusia, urmărit de poliţia ţaristă. Şi-a schimmbat numele în Iliescu, probabil pe la 1900. Alexandru Iliescu (tatăl lui Ion Iliescu), băiatul cel mare al lui Vasili, s-a căsătorit în anul 1929 cu Maricica, o ţigancă bulgăroaică, din neamul căldărarilor, analfabetă, care vorbea prost româneşte şi care este adevărata mamă a lui Ilici.

    Petre Roman. EVREU. Tatăl său, Valter Roman, adus pe tancurile sovietice, pentru implantarea bolşevismului în România. Petre Roman a fost numit prim-ministru, 26 decembrie 1989-28 iunie 1990, apoi, după alegeri, tot prim- ministru, 20 mai 1990-26 septembrie 1991.

    Gelu Voican Voiculescu. EVREU. Viceprim-minstru, din 26 decembrie 1989, iar din 31 decembrie are şi funcţia de Comandant al Departamentului Securităţii Statului.

    Mihai Drăgănescu. EVREU. Viceprim-ministru, din 26 decembrie 1989.

    Mugur Isărescu. EVREU. După Revoluţia din decembrie 1989, a fost titularizat la Ministerul Afacerilor Externe. Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. Din septembrie 1990, Guvernatorul Băncii Naţionale a României.

    Ioan Aurel Stoica. EVREU. Ministru al industriei construcţiilor de maşini

    Nicolae Militaru. EVREU. General. Ministrul Apărarii, 1989-1990.

    Sergiu Celac. EVREU. De reţinut informaţia: „în arhive se descoperise că tatăl lui Celac, angajat la Consiliul de Stat al Planificării în anii 50, furnizase informaţii strategice consilierilor sovietici. Sergiu Celac era… translatorul lui Ceauşescu”

    Mihai Chiţac. EVREU. General-locotenent. Ministru de interne, 1989-1990.

    Moldoveanu Ioan Jean. EVREU. General-locotenent. Adjunct al ministrului de interne şi şef al Inspectoratului General al Poliţiei, 1989-1990.

    Dan Marţian. EVREU. Studii superioare la Moscova.

    Alexandru Bârlădeanu. EVREU. Impus de Moscova, la Bucureşti, în 1947, ca secretar general al guvernului de atunci. În 1990, preşedintele Senatului.

    Adrian Severin. EVREU. Ministru de stat pentru reformă şi relaţiile cu Parlamentul, 1990-1991, Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru privatizarea şi Dezvoltarea întreprinderilor Mici şi Mijlocii, 1991-1992.

    Corneliu Bogdan. EVREU. Angajat de Ana Pauker la MAE ca director. Din 26 decembrie 1989, ministru secretar de stat la Ministerul Afacerilor externe.

    Teodor Stolojan. Tatăl său, la studii în URSS, a venit însurat cu o cetăţeană sovietică. Ministru de finanţe, 1990-1991. Prim-ministru, 1991-1992.

    Eugen Dijmarescu. EVREU. Ministru al economiei şi finanţelor, 1991.

    Victor Babiuc. EVREU. Expert la Comisia Constituţională, 1990. Ministru de justiţie, 1990. Ministru de interne 1991-1992.

  • Cine erau “târtanii” ?

    tartani

    În România, se foloseşte uneori cuvântul “târtan”. Deseori auzi, maiales prin părţile Moldovei, expresii de genul: “Nu fii târtan” sau “Băi, târtane”, etc. Cei care-l folosesc nu cred că-i cunosc definiţia care apare în Dex,sau poate o ştiu şi tocmai de aceea îi dau conotaţii jignitoare: “mârlan”, “gherţoi”, etc :). Apelând la “instrumente” istorice, vom încerca să desluşim adevărata definiţie a “târtanului”, cum, când şi unde a apărut el. Cuvântul a apărut pe la sfârşitul sec. XVIII şi derivă din germanul “unterthan” (supus). Era o perioadă grea, ca multe altele, pentru Ţările Române, supuse turcilor, cu domni fanarioţi, ocupaţi cu jupuirea populaţiei şi în care consulii marilor puteri se bucurau de o mare autoritate. La începutul sec. XIX, încep să năvălească evreii în Ţările Române, cu predilecţie în Moldova. Adulmecând posibilitatea unui profit uşor, ei invadează ca lăcustele, în valuri succesive, localităţile din nordul Moldovei pentru ca, mai târziu, să se extindă peste tot. Mai ales după 1829, îi găsim în orice localitate românească.

    Iată cum prezintă marele istoric A.D. Xenopol această pacoste căzută pe capul poporului român: “Această respingere a străinilor şi deci şi a Evreilor, care erau fiecare “ein oesterichischer Untertan” (supus austriac n.a.), din care românii au scos apelativul cel nu prea binevoitor al Evreilor de “Târtani”, îşi avea motivul de a fi, în proteguirea afară din cale a supuşilor din partea consulilor lor. În documentele timpului găsim arătate, pentru Moldova, pricinile de ură contra străinilor, care se pot aplica din cuvânt in cuvant şi la Muntenia. Domnul Moldovei, loan Sandu Sturza se jăluieşte într-un rând Porţii contra străinilor, mai ales Evrei ce au năvălit tot mai mulţi în ţară dela războiul din 1806 – 1812 încoace. Ei fiind foarte protejaţi de consulii lor, fac toate nelegiuirile nepedepsiţi. Aceşti străini au deschis pretutindeni prăvălii, au cumpărat proprietăţi, grădini, vii, fiind ingăduiţi a o face de către domnii Greci (fanarioţi n.a.) care aveau interes a sta bine cu consulii ; mai luaseră încă în arendă, cu preţuri de râs, moşiile mănăstirilor ; împrumutaseră cu amanet (ipotecă) pe pământuri cu dobânzi neauzite, luându-le apoi, la neplată, amaneturile în proprietate, fără a respecta formele prevăzute de legile ţarei. Dădeau falimente frauduloase acoperite de consuli, care aveau singuri căderea de a se amesteca în asemenea treburi, sărăcind astfel pe naţionali.

    Moldovenii văzând ce bine le merge supuşilor, se fac şi ei pe întrecutele supuşi străini, scăzând venitul ţării şi putându-se opune cu obrăznicie la toate ordinele domneşti. Moldovenii cari trec în ţările vecine nu capătă nici o dreptate, dacă rămân ca Moldoveni. Ei trebuie şi acolo să se facă supuşi, pentru a o căpăta ; iar când străinii vin în Moldova, ei pun mâna pe toate, ca la ei acasă, şi fac tot ce vor si cum vor ; ei trăiesc neatârnaţi, fiind totdeauna siguri de a fi protejaţi de consulii lor. Evreii însă care se înmulţiseră în Moldova, în urma necontenitei lor imigrări în această ţară, încep a-şi revărsa preaplinul lor în Muntenia şi ei prind a se aşeza în oraşele muntene şi mai ales în Bucureşti. Această sporire a numărului lor ajunge a deştepta îngrijirea ocârmuirei muntene care înştiinţează pe consulul prusian, că nu va mai învoi aşezarea de Evrei veniţi din Moldova în Bucureşti.” (A. D. Xenopol – ISTORIA POLITICĂ A ŢĂRILOR ROMÂNE DELA 1822 -1848, p.66)

    Obrăznicia evreilor este subliniată de cuvântul “târtan” şi în Dex, unde găsim definiţia următoare: “…cînd îi luai din scurt, strigau: Oivei ! Oesterreichischer unterthan ! (adică „supus austriac”). Românul, cu sarcasmul lui, tot auzindu-i strigând unterthan, a zis un Tîrtan. Epitet plin de dispreţ la adresa Jidanuluĭ: măi Tîrtane !” :) Aşa că, aviz celor care folosesc epitetul “târtan”, Elie Wiesel şi Radu Ioanid vă pot acuza imediat de antisemitism, sau chiar de pogrom… – Sursa: Istoria Incomoda

    VEZI SI: STRIGĂTOR LA CER! Foștii deținuți politici anticomuniști, în vizorul EVREILOR!

  • Ei au adus comunismul în România (1)

    ciocanul21

    Încep un serial despre “personalităţile” care au implementat regimul bolşevico-comunist în România. Voi prezenta, în urma unei documentări aprofundate, numele, pseudonimele şi faptele celor care începând cu 1944 au distrus, îngenunchiat şi umilit un popor blând şi iubitor de Dumnezeu. Poporul Român ! Pentru toate crimele, pentru toată batjocura, pentru generaţiile pervertite şi indepărtate diabolic de credinţă şi iubirea aproapelui, pentru sângele care a curs valuri din trupul schingiuit al naţiei române, comunizate cu şenilele tancurilor, baionete şi paturile kalashnikoavelor, pentru lanţurile şi sârma ghimpată în care au legat sufletul poporului nostru, NU A FOST PEDEPSIT NIMENI !

    Este şi acesta unul dintre motivele pentru care NU ar trebui să acceptăm responsabilizarea mincinoasă şi perfidă a poporului român de evenimente care au avut loc în istoria secolului XX. Dar aceasta este o altă mizerabilă încercare de umilire a unui popor prea bun şi ospitalier, prea tăcut şi paşnic, de multe ori în istoria sa. Cu riscul de a fi catalogat drept extremist, ultra-naţionalist chiar antisemit, am să vii prezint pe călăii neamului românesc, pornind de la realitatea că în 1944 PCR nu avea mai mult de 1000 de membri, dintre care abia 15% erau români şi că poporul român a fost profund anti-comunist. Pervertirea a venit după…

    ALEXANDRU NICOLSCHI – evreul torţionar din fruntea Securităţii

    a1

    Evreul Boris Grunberg, alias Alexandru Nicolschi s-a născut la 2 iunie 1915, în Chişinău (Rusia pe atunci). Copilăria i-a fost marcată de frustrări. Mama, Rozalia, şi tatăl, morarul evreu Alexandru Grunberg, nu au putut să ofere condiţii prea bune micului Boris. Fără să strălucească la vreun obiect de studiu şi avînd mari dificultăţi cu învăţarea limbii române, Boris a absolvit totuşi opt clase de şcoală în oraşul natal, după care, datorită piedicilor materiale, a fost nevoit să se angajeze în 1930 calfă într­un atelier de gravură în metal. Peste un an, a intrat ucenic la un giuvaergiu, unde a lucrat pînă în 1937, cînd a fost recrutat. Şi­-a satisfăcut serviciul militar la Iaşi, în cadrul Regimentului 2 Transmisiuni, fiind lăsat la vatră la începutul anului 1940 cu gradul de caporal, absolvent al şcolii militare de telefonie.

    Ocuparea Basarabiei în urma ultimatumului din 27 iunie 1940 şi instaurarea puterii sovietice în România de peste Prut nu l­-au afectat deloc pe tînărul Grunberg, care activase încă din 1932 în rîndurile extremei stîngi, ocupînd chiar funcţii în ierarhia locală a UTC şi mai apoi în aceea a partidului comunist din Basarabia. A şi fost arestat în martie 1933, fiind eliberat însă după 5 zile. La instalarea sovieticilor în Basarabia, buna sa pregătire în domeniul telefoniei, cît apartenenţa la comunişti au dus la aprecieri din partea noilor autorităţi, Boris fiind angajat la centrala telefonică din Chişinău, ca tehnician. A lucrat aici pînă în decembrie 1940, cînd, ca semn al încrederii pe care o aveau în el bolşevicii, a fost racolat la sugestia secretarului de cadre de la primăria oraşului, I.A. Efimov, de o direcţie din NKVD care se ocupa exclusiv cu activităţi de spionaj şi a fost trimis într­-un centru de instruire a spionilor, înfiinţat la Cernăuţi.

    Instruirea agentului Boris Grunberg, alias Nicolschi, a constat în 60 de lecţii a cîte trei ore fiecare, la sfîrşitul acestora el fiind oarecum familiarizat cu realităţile din România, învăţînd să se poarte pe stradă, în restaurante, trenuri, hoteluri etc. În luna mai 1941 am plecat cu o misiune în România. Cînd a fost prins, ca să­-şi poate ascunde trecutul şi misiunea, şi-a schimbat numele în Nicolschi Alexandru Sergheevici, originar din Tiraspol. Sub acest nume a fost cercetat de organele Biroului II Contrainformaţii de la Bucureşti şi cu acest nume a rămas. La numai două ore după intrarea frauduloasă pe teritoriul românesc, a fost găsit de doi grăniceri dormind într-­o căpiţă de fân.

    Chestionarele îl descriu astfel: “Talia 1.70m, părul castaniu, sprîncenele castanii, fruntea lată, ochi căprui, nas potrivit, bărbia ovală, faţă smeadă, fără semne particulare”. A fost condamnat prin sentinţa cu nr. 481/7 iulie 1941 la muncă silnică pe viaţă, pentru spionaj. Este transferat la sfîrşitul lunii septembrie 1941 în închisoarea din Aiud, unde îşi ispăşeau pedeapsa ruşii depistaţi ca agenţi secreţi infiltraţi pe teritoriul nostru. Curînd, fostul spion a ajuns chiar un protejat al conducerii, fapt datorită căruia ulterior, sub comunişti, comandantul Penitenciarului Aiud şi familia acestuia au fost protejaţii lui Nicolschi, deşi acesta figura pe listele negre ale Securităţii. În 28.08.1944 a fost eliberat. Părăseşte Aiudul îndreptîndu­se direct către Bucureşti.

    Precizare: în interviul pe care realizatorii serialului “Memorialul durerii” au reuşit să i­l ia în 1991, Alexandru Nicolschi, ajuns la 76 de ani, arătîndu­se sîcîit de acuzele care i se aduceau pentru exterminarea în închisori a miilor de români, a dat din mînă a lehamite şi a răpuns: “Lăsaţi că ştiu foarte bine cum a fost acolo. Am stat şi eu la închisoare!”. Nu a precizat că pentru spionaj în favoarea URSS­-ului.

    alexandru_nicolschi

    Evreul Alexandru Nicolschi a avut o ascensiune fulminantă în aparatul represiv comunist. A fost încadrat ca ajutor de responsabil politic al Formaţiunilor de Luptă Patriotică, organizaţie paramilitară a PCR.  Într­o “adeziune” semnată la această dată, pentru a putea fi încadrat în Direcţia Generală a Poliţiei, afirma: “Vreau să lupt în cadrul PCR, pentru dezrobirea clasei muncitoare, pentru dreptatea socială, să construim o societate nouă, unde să nu existe exploatarea omului de către om”. Succesele sale în organizarea grupurilor de provocatori comunişti înarmaţi, i­-au adus promovarea, evreul Nicolschi fiind numit în funcţia de şef al Corpului de Detectivi din Direcţia Generală a Poliţiei. Acest organism era direct subordonat fruntaşilor comunişti şi consilierilor sovietici, agenţi NKVD.

    La 1 septembrie 1946 a fost numit în funcţia de Inspector General la Direcţia Poliţiei. Tot atunci, evreul Nicolschi se mută într­-o casă arătoasă de pe strada Al. Donici, la numărul 39 şi se căsătoreşte cu evreica Iozefina Marcovici, militantă comunistă angajată în Direcţia Generală a Poliţiei: el avea 32 de ani şi ea 40 ! Evreul Alexandru Nicolschi îşi afirmă deseori în şedinţele de partid “dorinţa de a participa la lupta dreaptă a proletariatului, pentru dezrobirea din jugul capitalist şi construirea socialismului”, în timp ce ordona sau aviza zeci de mii de arestări şi deportări, sau racola şi pregătea viitoarele cadre de nădejde ale Securităţii. Între timp evreul Nicolschi devine Inspector General al Poliţiei de Siguranţă în 1947 şi mai apoi, în 1948 ­ este numit subdirector în Direcţia Generală a Securităţii Poporului.

    Într­-o caracterizare a Biroului Organizaţiei de Bază nr. 9 din cadrul MAI, unde era înscris, se spune: “Alexandru Nicolschi are muncă de conducere în Direcţia Generală a Securităţii Poporului din 1945 şi pînă în prezent. Munca profesională şi-­a însuşit-­o bine. Este vigilent faţă de duşmanii Partidului şi ai clasei muncitoare. Este ridicat politiceşte şi are cunoştinţe. Este uneori nervos şi distant (!). Din cauza muncii profesionale de care este absorbit, nu participă regulat la şedinţele de partid. În general este un tovarăş de încredere şi cu multă putere de muncă. În munca sa a adus multe servicii cauzei partidului”.

    Îndepărtarea evreicii Anei Pauker şi a grupării ei de la conducere cu acordul Moscovei l­-a găsit pregătit. Nu a ezitat să ordone arestarea şi anchetarea chiar şi a unuia dintre foştii săi protectori, Vasile Luca, precum şi a ex­-ministrului de interne Teohari Georgescu. În ceea ce priveşte “munca” sa depusă în acţiunile de reprimare duse la capăt de Securitate, ea a fost deseori recompensată: evreul Nicolschi primea, la scurtă vreme după înfiinţarea Securităţii Poporului înalta şi nou creata distincţie “Steaua Republicii”. Asta, deşi nu renunţase la cetăţenia sovietică, după “redobîndirea” celei române !
    De la crearea Securităţii poporului şi pînă în 1953, evreul Nicolschi a fost subdirector al acesteia. În 1953, în urma “succeselor” dobîndite a fost promovat, devenind secretar general al MAI. Între timp, a absolvit şi o facultate (Institutul de Studii Economice din Bucureşti, promoţia 1959):).

    În 1961 evreul Nicolschi a fost trecut în rezervă cu gradul de general-locotenent cu drept de a purta uniforma. Avea 46 de ani ! Îndepărtarea sa din Securitate se datora afirmării naţional-comunismului. Până în 1989 s-a aflat sub supravegherea foştilor săi colegi, pentru a nu putea lua legătura cu agentura KGB din România. I se fixase o pensie substanţială (4200 lei) şi trăia într-un apartament luxos din str. Olga Bancic nr.7, care îi fusese repartizat încă din vremea în care era subdirector al Securităţii Poporului.

    nicolschi_1_big

    În toamna anului 1991, Procuratura Generală, în urma sesizării Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, instrumentează un dosar penal, după o prealabilă documentare care dezvăluie abuzurile în funcţie şi crimele evreuluiAlexandru Nicolschi. Între timp, în două interviuri acordate presei, evreul Nicolschi îşi clamase nevinovăţia, susţinînd că el a luptat doar împotriva legionarilor şi a fasciştilor (!). Cu toate acestea, Direcţia I de cercetări penale a Procuraturii Generale a emis în 15 aprilie 1992 o citaţie pe numele său, pentru audieri. În aceeaşi zi, citaţia era înmînată personal evreului Nicolschi de procurorul Şerban Niculescu. Pe 16 aprilie, în zori, cu o zi înaintea termenului de prezentare la Procuratură, evreul Alexandru Nicolschi a murit în somn, în urma unui infarct, după constatarea medicului legist. Vineri, 17 aprilie, Procuratura a procedat la recunoaşterea cadavrului. Acesta era întins pe o masă din sufragerie. Iozefina, soţia defunctului, în vîrstă de 85 de ani ţipa, cerând ca acel străin mort în casa ei să fie scos afară. Criminalul evreu Boris Grunberg alias  Alexandru Nicolschi a fost incinerat a doua zi la crematoriul “Cenuşa”.

    Printre altele, evreul Alexandru Nicolschi a omorât cu mâna lui dizidenţi politici sau a semnat actele de deportare a unor copiii de şase luni, fără proces, lista atrocităţilor fiind atât de lungă încât am dubii serioase că ar putea fi reprodusă ca document istoric. Sursa: Istoria Incomoda

  • Locul unde a început sfârşitul lui Eminescu: spitalul din Botoşani în care poetul a început să fie otrăvit cu mercur de medici evrei şi de propria soră

    eminescu88

    Studiile unui neuropatolog bucureştean asupra cauzelor morţii lui Eminescu scot la iveală o ipoteză şocantă: poetul ar fi fost otrăvit cu mercur de medicii care îl tratau de siflis. Calvarul poetului a început la Botoşani unde i-a fost administrat prima dată acest tratament de medici evrei.

    Pe data de 15 iunie 1889, în sanatorul doctorului Şuţu de la Bucureşti, poetul genial Mihai Eminescu se stingea din viaţă, după o lungă suferinţă. Cauzele morţii nu au fost elucidate nici până astăzi, fiind bănuite implicaţii politice, otrăviri şi de ce nu fatalitatea reprezentată de piatra aruncată în capul poetului de un nebun în curtea sanatorului.

    După aproape 108 ani de la moartea poetului, mai precis în 1997, apare un studiu medical, precis şi bine documentat privind moartea şi afecţiunile poetului. Rezultatele sunt uluitoare şi dezvăluirile cutremurătoare. Medicul care l-a întocmit, este doctorul docent neuropatolog Ovidiu Vuia, iar lucrarea sa se intitulează „Despre boala şi moartea lui Eminescu”.

    Lucrarea se bazează pe fişe medicale, rapoarte medicale şi constatări ale medicilor care l-au trata şi consultat pe Eminescu, atât la Viena, Bucureşti, Iaşi sau Botoşani.

    Sindrom maniaco-depresiv nu sifilis

    În primul rând după o întreagă mitologie în literatura şi mass-media românească privind sifilisul de care suferea Mihai Eminescu, se vădeşte astăzi că diagnosticul a fost pus în mod superficial şi cel mai probabil eronat. Poetul era măcinat în realitate de un sidrom maniaco-depresiv. Asta o spune şi medicul psihiatru botoşănean, cu o vastă experienţă şi dedicat studiului bolii lui Eminescu.

    ”Eminescu se pare din simptomele prezentate de contemporanii lui suferea de sindrom maniaco-depresiv. Experimenta episoade de acest gen. Este o tulburare răvăşitoare, mai ales în condiţiile în care nu erau tratamente eficace şi precise în aceea perioadă şi nici literatură de specialitate atât de bine pusă la punct ca astăzi. De altfel eu nu cred în diagnosticul de sifilis. Nu prea avea bază pentru un asemenea diagnostic”, spune medicul psihiatru Nicolae Vlad.

    Acelaşi diagnostic este scos la iveală şi de lucrarea medicului Ovidiu Vuia. ”Pe la sfârşitul lui iunie 1883 îi apar tulburările psihice, astfel că e internat în Sanatoriul doctorului Şuţu unde i se pune diagnosticul de manie acută, cum reiese dintr-un buletin medical semnat de respectivul doctor. De altfel, poetul prezintă simptome tipice de manie, boală a psihicului caracterizată printr-o deosebită activare, de ordin afectiv, a tuturor facultăţilor, pe lângă sensibilitate, şi a celei intelectuale şi volitive”, susţine în lucrarea sa Ovidiu Vuia.

    Doborât de muncă şi extenuat sentimental

    Boala (manie acută) este confirmată şi de medicii din Viena unde este dus de la Bucureşti la sfârşitul lunii octombrie al anului 1883. Aici este consultat şi tratat de medicul Obsteiner, o somitate în domeniu. Specialistul vienez era de părere că suprasolicitare intelectuală şi emoţională a poetului au condus către această afecţiune.

    ”Înainte de a face criza, obosit şi depresiv, are fenomene provocate de munca susţinută şi grea de ziarist la «Timpul». Aproape de scadenţa psihozei a prezentat simptome grave, toate însă de natură afectivă şi fără stigmate paralitice. Chinuit de urmările unor puternice conflicte sufleteşti şi incordări nervoase, umbla cu un revolver la el, simţindu-se ameninţat, dorea să-l împuşte pe rege, fapte poate nu lipsite de-o motivaţie raţională, totuşi depăşind limita reacţiilor normale, tot din punct de vedere afectiv”, se arată în lucrarea neuropatologului.

    În perioada marcată de boală, poetul se dovedeşte extrem de prolific. După sosirea din Viena scrie poezia ”La Steaua” şi, Veronicăi Micle, poemul ”De ce nu-mi vii”, în timpul şederii sale la Mănăstirea Neamţului.

    Începutul sfârşitului: otrăvirea cu mercur

    În 1887, conştient de suferinţa sa, poetul nu se mai întoarce la Iaşi, unde locuia. Se refugiază la Botoşani la sora sa Harieta Eminovici. Aici va începe sfârşitul marelui poet. Diagnosticat de medicii ieşeni, dar şi de un medic evreu din Botoşani, cunoscut drept doctorul Iszak, cu sifilis, începe tratamentul specific acestei boli în aceea perioadă. Mai precis, este vorba de frecţii cu mercur.

    spital

    Spitalul de Pediatrie Botoşani, locul unde a început tratamentul poetul

    Tratamentul l-a început la Spitalul din Botoşani, astăzi Spitalul de Pediatrie din localitate. Doctorul Izsak şi sora sa Harieta, o mare admiratoare a medicului, îi fac personal aceste frecţii. Mercurul din punctul de vedere al neuropatologului a fost un tratament eronat ca şi diagnosticul de gome sifilitice pe creier pus de medicul botoşănean şi de cei ieşeni. Iar tratamentul cu mercur i-a înrăutăţit situaţia.

    ”Dr. Iszak, medic evreu, ne asigură că doctorii vienezi sunt în eroare când vorbesc la poet de boală a minţii şi nu de un sifilis, curele lui de mercur o să-l vindece pe bolnav. Desigur, credinţa dr. Iszak era greşită. Putem, de-acum, accepta cu certitudine că medicii vienezi considerau că Eminescu nu avea paralizie generală, nici o altă formă de sifilis cerebral, ci o psihoză maniaco-depresivă. În orice caz, tratamentul cu mercur trebuia evitat”, adaugă în scrierile sale, Ovidiu Vuia.

    De altfel, eritemele alergice apărute pe picioarele poetului, erau pentru medicii vienezi clar semnele intoxicaţiei cu mercur. Deşi nu dă dreptate medicilor vienezi, medicul evreu cedează totuşi şi întrerupe tratamentul cu mercur.

    Moartea poetului

    După încă doi ani de chinuri şi un diagnostic greşit, sifilis, poetul ajunge în 1889 din nou la sanatoriul doctorului Şuţu de la Bucureşti. Aici avea să îşi găsească sfârşitul, continuând în mod eronat tratamentele cu mercur. I-a fost pus un nou diagnostic, de demenţă, adică o acutizare a maniei, care totuşi nu are nicio legătură cu sifilisul.

    Cu toate acestea tratamentul cu mercur continuă. Tratament care din punct de vedere al medicului neuropatolog i-a fost de fapt fatal poetului. ” În cursul celei de a doua internări în 1889 la 23 Martie, dr. Şuţu şi dr. Petrescu întocmesc un raport medico-legal din care reiese clar că marele nostru poet nu prezenta decât simptome maniacale cu predominanţă. Au pus diagnosticul de demenţă înţelegându-se prin ea ceea ce numim noi astăzi cronicizarea maniei. Astfel, eroarea doctorului Şuţu e dublă: el punând diagnosticul de demenţă la Eminescu, a confundat-o cu una paralitică de unde tratamentul fatal cu mercur, administrat pentru o boală care nici nu era de natură sifilitică, cum era socotită de medicii evrei din Iaşi şi dr. Iszak”, conchide doctorul Ovidiu Vuia.

    spital2

    Sanatoriul doctorului Şuţu, locul unde a murit Eminescu

    De altfel pe 15 iunie 1889, Eminescu moare din cauza unei endocardite, consecinţă a intoxicaţiei cu mercur. De altfel autopsia, nesemnată, realizată pe 16 iunie 1889, scoate în evidenţă o ateromatoză incipientă, rinichi albi şi modificări la ficat specifice intoxicaţiei severe cu mercur. Cu toate acestea medicul Ovidiu Vuia sau medicul Nicolae Vlad nu cred într-o teorie a conspiraţiei. Ei susţin , doar un caz de malpraxis, început printr-o diagnosticare şi tratament greşite de la Botoşani şi continuate la Bucureşti.

  • Partidul extremist maghiar JOBBIK trimite un EVREU sa candideze la functia de primar

    peter-jakab
    Péter Jakab: Unul din evreii Jobbik-ului

    Prima data am criticat pozitia Jobbik cu privire la fraternitatea dintre maghiari si turci, insa acest lucru este cu siguranta mult mai rau: “extremistii” fac presiuni pentru a pune un evreu in functia de primar al unui oras.

    Ce spune publicatia The Jewish Chronicle:

    Péter Jakab si-a anunțat candidatura pentru funcția de primar al orașului Miskolc la sfârșitul lunii mai, în timp ce a dezvăluit familia mamei lui era de origine evreiasca.

    Slomó Köves, Rabinul-sef de la Comunitatea Evreilor din Ungaria a spus cu privire la acest caz: “Niciodata nu este prea tarziu sa regrete si sa se pocaiasca.”

    Vestea ca Peter Jakab este de origine evreiasca a venit dupa ce unul din sefii partidului Jobbik, Csanad Szegedi, “a descoperit” ca si el era evreu iar apoi a devenit un practicant religios. La vremea respectiva – 2012 – Jobbik nu accepta evrei in partid si l-au fortat sa demisioneze.

    Si cand te gandesti ca toata presa ii catalogheaza nazisti…

  • VIDEO: Un rabin autentic face DEZVALUIRI despre impostorii de la Federatia Comunitatii Evreiesti din Romania

  • Jack Spintecătorul, identificat cu ajutorul testelor ADN. A fost un EVREU polonez

    jack-the-ripper

    Identitatea criminalului în serie Jack Spintecătorul, din Londra secolului al 19-lea, a fost descoperită după 126 de ani de la şirul de crime care a îngrozit metropola britanică, graţie testelor ADN făcute pe materia organică de pe un şal al unei victime, informează dailymail.co.uk. Acesta a fost un EVREU polonez.

    Unul dintre cele mai mari mistere, care le-a dat bătaie de cap criminaliştilor mai mult de un secol şi a fost transpus în numeroase cărţi şi filme, dând naştere unei serii de teorii unele mai bizare decât altele, a fost în sfârşit descifrat, graţie tehnologiilor moderne care permit testele ADN.

    Bărbatul responsabil pentru cel puţin cinci crime petrecute în Londra, în toamna anului 1888, a fost identificat în persoana imigrantului evreu polonez Aaron Kosminski, unul dintre cei şase suspecţi anchetaţi la momentul respectiv.

    Probele ADN au demonstrat fără dubiu că Jack Spintecătorul este evreul Aaron Kosminski, care a ajuns la Londra la începutul anilor 1880, emigrând din ţara sa natală împreună cu familia din cauza pogromului rus.

    Kosminski lucra ca frizer, potrivit documentelor autorităţilor londoneze, şi suferea de o boală mentală, cel mai probabil schizofrenie paranoidă. Documentele medicale ale vremii arată că bărbatul avea halucinaţii auditive şi îl descriu totodată ca fiind un misogin cu înclinaţii patologice spre masturbare.

    Descoperirea identităţii lui Jack Spintecătorul, cum a ajuns să fie supranumit criminalul considerat în epocă încarnarea diavolului, a fost posibilă după ce un colecţionar a cumpărat un şal, în 2007, la o licitaţie cu obiecte care au avut legătură cu şirul de crime.

    Russel Edwards, un britanic interesat de misterul crimelor de foarte mulţi ani, a cumpărat acest şal, deşi mulţi alţi experţi în seria de crime nu i-au atribuit niciodată vreo importanţă acestui obiect vestimentar.

    Edwards a descoperit că obiectul fusese luat de un poliţist care a participat la ancheta crimelor şi oferit soţiei sale. Timp de peste un secol, şalul a rămas în familia poliţistului, în mod suprinzător fără să fie spălat vreodată. Şalul s-a aflat în posesia Muzeului de Criminalistică din Londra din 1991 până în 2007, fără să fi fost testat vreodată pentru urme de ADN sau să fie expus. În 2001, a revenit în familia anchetatorului crimelor din 1888. Cinci ani mai târziu, un test ADN a fost efectuat asupra ţesăturii, pentru un documentar al televiziunii Channel 4, dar rezultatele au fost neconcludente.

    După ce a fost cumpărat în 2007 de Russel Edwards, entuziastul criminalist amator a făcut mai multe cercetări pentru a afla provenienţa exactă a şalului. După ce a avut confirmarea că obiectul a fost găsit lângă cadavrul ultimei victime a lui Jack Spintecătorul, în 2011 Edwards a apelat la ajutorul unui expert criminalist şi a efectuat mai multe analize de mare precizie, pentru a identifica existenţa unor eventuale pete de sânge sau alt material genetic pe ţesătură. Rezultatele au fost uimitoare. Expertul a identificat urme de sânge şi de spermă. Cercetările ulterioare au relevat prezenţa ADN-ului îndeajuns de bine păstrat pentru a putea compara probele cu codul genetic al urmaşilor victimei şi a rudelor unora dintre bărbaţii bănuiţi a fi criminalul.

    În 2012, anchetatorii au reuşit să găsească o rudă a criminalului, cele mai multe indicii din epocă indicând faptul că frizerul polonez era cel mai probabil Jack Spintecătorul. Rezultatele ADN au confirmat după aproape doi ani de cercetare şi teste că sperma găsită pe şal era a lui Aaron Kosminski, iar astfel misterul a fost desluşit la 126 de ani de la oribilele crime.

    Aaron Kosminski avea 23 de ani când a comis crimele şi locuia cu cei doi fraţi ai săi şi cu o soră a sa foarte aproape de locul unde a fost găsită una dintre victime. În ciuda faptului că fusese identificat de un martor ca fiind prezent în locul unde a fost ucisă una dintre femei, poliţia londoneză nu a avut, în 1888, sufieciente dovezi pentru a-l acuza oficial. A fost arestat pentru 24 de ore, iar apoi a fost internat pentru tot restul vieţii sale într-un azil pentru persoane cu boli psihice. A decedat pe 24 martie 1919.

    Lipsa unui vinovat în seria de crime a dus la apariţia multor teorii şi suspectarea chiar a unor membri ai familiei regale britanice ca fiind Jack Spintecătorul. Printre numele celebre bănuite a fi autorii crimelor se numără nepotul reginei Victoria, Prinţul Albert Victor, Duce de Clarence, pictorul postimpresionist Walter Sickert, fostul prim-ministru liberal britanic William Gladstone şi chiar scriitorul Lewis Carroll, autorul celebrei cărţi “Alice în Ţara Minunilor”.

  • EVREU LUNETIST pe Instagram: “Azi am ucis 13 copii palestinieni”

    kike-sniper-killing-children

    Israel – STAT TERORIST

    David D. Ovadia, un lunetist evreu, a postat recent pe Instagram un mesaj unde se lauda ca a ucis 13 copii palestinieni.

    Dupa cum vedeti, evreii sunt cu adevarat un popor de curajosi, fiind dispusi sa-si “riste vietile” pentru a masacra acesti copii cu scopul de a proteja “pamamantul primit de la Dumnezeu in Bibilie”.

    Este normal asa ceva?

    Nu uitati sa cititi si urmatoarele articole:

     

  • Soldat israelian, DEZERTOR: Prefer să merg la închisoare, decât să bombardez Gaza. 50 de rezerviști refuză să fie părtași la operațiunea militară a statului evreu

    Clashes near Separation Wall

    Operațiunea militară israeliană din Gaza pare să fi devenit un coșmar și pentru primii oameni implicați, soldații israelieni. Tot mai mulți rezerviști chemați la arme au spus NU, pentru a nu lua parte la bombardarea Fâșiei Gaza. Este și cazul lui Udi Segal, un soldat evreu de 19 ani, care spune că Israelul poate continua ocupația, ”dar nu în numele meu”.

    Udi Segal este acuzat de dezertare, după ce a refuzat să se înroleze în armată, scrie site-ul Il Fatto Quotidiano. Așa că urmează să ajungă după gratii, nu se știe pentru cât timp. În aceeași situație se mai află alți 50 de soldați israelieni din cadrul Israel Defense Force (Forțele de Apărare Israeliene), care au refuzat să participe la operațiunea militară din Fâșia Gaza împotriva organizației Hamas. Motivele lor sunt prezentate, pe larg, într-o scrisoare trimisă celor de la cotidianul american Washington Post. Ne opunem armatei israeliene și legii asupra recrutării obligatorii pentru că respingem această operațiune militară”.

    Chiar dacă nu se află printre semnatarii scrisorii, Udi Segal gândește la fel ca ei. ”Sprijinul țării pentru politica premierului Benjamin Netanyahu este încă puternică. Cu toate astea, sunt foarte multe persoane care s-au săturat de acest război. Printre concitadinii mei cunosc cel puțin 120 sau 130 de băieți care au luat aceeași decizie ca și mine”, a declarat Udi Segal, citat de ziarul italian.

    ”Când m-am apropiat de vârsta recrutării obligatorii am început să citesc, să studiez și să mă documentez asupra conflictului dintre Israel și Palestina. E mai bine de un an de când mă informez din ziare și studiez istoria și m-am decis că nu pot lua parte la această ocupație”, continuă Udi Segal.

    Tânărul israelian spune că nu știe cât va sta închisoare pentru refuzul de a se înrola, deși pedeapsa pentru astfel de cazuri este de circa șase luni, dar este convins că oricât va sta după gratii ”nu mă va face să mă răzgândesc”.

    În Israel, toți cetățenii sunt înrolați obligatoriu la vârsta de 18 ani, inclusiv femeile. Bărbații fac 3 ani de serviciu militar, în timp ce fetele doar 2 ani.

  • PROBLEMA EVREIASCĂ – de Mihai EMINESCU

    Emin_ed2

    ,,Românul” ne face o imputare gravă din buna opinie pe care ziarul izraelit ,,Apărătorul”’ pare a fi având despre partidul conservator. Nu ştim ce-o fi zis ,,Apărătorul”, căci am scăpat din vedere articolul în cestiune şi numai pe citatele ,,Românului” nu ne putem întemeia; dar, daca a luat act de repetata noastră declarare că nu urâm pe evrei, desigur de adevăr a luat act.

     

    Marile fenomene sociale se întâmplă, după a noastră părere, într-o ordine cauzală tot atât de necesară ca şi evenimentele elementare şi daca nu putem zice că avem ură în contra ploiei, chiar când cade prea multă, sau contra ninsorii, tot astfel nu ură putem simţi pentr-un eveniment atât de elementar ca imigraţiunea în mase a unui element etnic care-a contractat anume apucături economice ce nu ne convin, sub persecuţiile altor popoare. Dar totodată nici o minte serioasă nu poate pretinde ca poporul nostru, cel nevinovat în chestie, să poarte urmările nefaste ale persecuţiilor ce izraeliţii au avut a le suferi de la alţii. Alte popoare i-au oprit de la meşteşuguri, deci s-au dedat cu negoţul şi, neajungând acesta, cu specula mai ales; de aci nu urmează că putem suporta un element prea numeros, a cărui ocupaţiune de căpetenie să nu consiste în producţiune de valori intrinsece, ci în producerea de valori de loc şi de timp numai, precum se numeşte, cam eufemistic, precupeţirea şi colportajul.

     

    Izraeliţii, în numărul în care sunt astăzi, constituie o putere de a cărei acţiune cată neapărat să se ţină seamă. A face să nu existe această putere nu stă în facultatea omului de stat, precum nu poate cineva desfiinţa Dâmboviţa ori Ialomiţa; cestiunea nu poate fi decât a o face în adevăr folositoare.

     

    Precum un râu de munte îneacă nefiind supus voinţei determinante a omului, pe când cu albia regulat el poartă vase şi devine un izvor de înavuţire pentru câmpiile ce le petrece, astfel şi un element etnic care ar lăsa curs liber numai instinctelor sale ar fi periculos, pe când abătut în albia unei munci liniştite şi productive ar deveni folositor patriei lui adoptive şi, cu vremea, ar ţine poate la pământul ei sfânt tot cu atâta tragere de inimă ca şi urmaşii acelor războinici păstori cu puternice şi încăpătoare cranii cu cari Radu şi Dragoş au cuprins câmpiile Moldovei şi ale Ţării Româneşti.

     

    O serioasă reorganizare socială şi apărarea meserielor de concurenţa articolelor gata importate din străinătate, aşadară măsuri interne, combinate cu alte vederi de politică economică decât ale absolutului liber schimb cari au domnit pân-acuma, ar fi poate în stare de-a ocupa braţele şi inteligenţele celei mai nouă imigraţiuni cu o lucrare mai folositoare şi mai spornică decât precupeţirea spirtului, care-n ultima linie nu se poate face decât în detrimentul sănătăţii şi bunei stări a celei mai importante părţi a poporului românesc, a ţăranului.

     

    Chestiunea de căpetenie pentru istoria şi continuitatea de dezvoltare a acestei ţări este ca elementul românesc să rămâie cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul lui simţ, c-un cuvânt geniul lui să rămâie şi pe viitor norma de dezvoltare a ţării şi să pătrundă pururea această dezvoltare. Voim statul naţional, nu statul cosmopolit, nu America dunăreană. Voim ca stejarul stejari să producă, nu meri pădureţi.
    Arta de stat a d-lui C. A. Rosetti a consistat, din contra, a face pe român să semene cu orice parte a străinătăţii mai mult decât cu el însuşi; să semene a francez, a englez, a neamţ, numai a român nu.

     

    Noi credem că, mănţinându-se cu statornicie punctul de plecare al statului naţional, e mai mult ori mai puţin indiferent daca oamenii cari supun dezvoltarea lor proprie dezvoltării naţionale a României sunt în orice caz de origine pură traco-romană, sau daca într-un număr de cazuri aceasta origine nu este atât de proprie.

     

    Astfel, d-nii Mandelbaum şi Rosenbluth pot fi atât de români ca şi Giani, Carada ori Pherekydes, căci ce mi-e Mandelbaum, ce mi-e Pherekydes? Că unul o fi originar din Tarnopol, altul din Epir, în ce mi-e preferabil unul celuilalt? Ba, cine ştie? Poate chiar presupusul Mandelbaum ar fi mai exigent faţă cu sine însuşi pentru a aspira la portofolii ministeriale decât Pherekydes; ar învăţa poate mai mult şi ar cântări cu mai mult scrupul valoarea sa proprie, intelectuală şi morală, până a râvni atât de sus.

     

    Aşadar ce ne impută foaia guvernamentală? Că nu punem pe românii ,,Românului” mai presus decât pe cei cari aspiră a deveni poate mai buni români decât cei de sus? Că nu punem Caradalele mai presus de Mandelbaum ori Feigelstock? Pentru că au nume străine? Egal de străini ca origine, egal de improductivi ca elemente economice şi de-o valoare socială egală, noi nu găsim nici un cuvânt pentru a decerne superioritatea unuia sau celuilalt. E însă pentru noi sigur şi netăgăduit că actualul sistem de exploatare economică poate face loc, sub domnirea altor idei, unui sistem de armonie a intereselor, că în locul speculei poate veni industria şi anume industria aceea care întregeşte activitatea agricolă şi stă în legături cu ea. Un asemenea sistem, precum îl descrie Laing că există în Danemarca, bunăoară, ar ocupa braţele, pân’acum improductive, într-un mod folositor şi lor şi semenilor şi s-ar înlătura gravele neajunsuri ale disproporţiei de azi dintre clasele producătoare şi cele consumatoare.
    Dar pentru o asemenea reorganizare sănătoasă se cere un bagaj mai mare de idei decum îl dau articolele foilor politice din Paris şi conferinţele d- lui Jules Allix asupra ,,Melcilor simpatici”, vestitele izvoare de învăţătură pentru demagogia roşie care ne guvernează.

    Dar… am lunecat deja pe un teren străin discuţiei. Daca ,,Apărătorul” ar vrea să ne facă amici ai cauzei izraelite ca atare, ai cauzei naţionale a unei rase străine celei române, am trebui sã protestãm. Dar daca crede cã procesul de asimilare se va face cu mai multã cruţare şi siguranţã sub domnia unor vederi conservatoare, atunci are poate cuvânt.

     

    (Articol apărut în TIMPUL, în 17 decembrie 1881)

    Autor: MIHAI EMINESCU

  • Acţiuni coroborate împotriva românilor

    Holocaust math

    Holocaustologii

    Pentru a nu se da un alt sens mesajului meu, se impune de la bun început o precizare: acest text nu este îndreptat împotriva cuiva, ci este un strigăt pentru apărarea Neamului Românesc, pentru supravieţuirea noastră ca români, pentru conştientizarea dezastrului în care am fost îmbrânciţi după evenimentele din decembrie 1989. Pe fondul marasmului în care se află astăzi România, asemănător reactivării periodice a unui unui vulcan, holocausologii de profesie şi de ocazie reîncing în mod criminal şi cu obstinaţie, periodic, lava răcită a vulcanului stins în urmă cu decenii. Recrudescenţa agresivă a propagandei îndreptată împotriva poporului român de către unii reprezentanţi ai neamului lui David, acţiunile din ce în ce mai ostentative ale unor pseudo-istorici de conjunctură – adepţi fanatici ai „Holocaustului cu orice preţ” – şi, regretabil, ale (ele, acţiunile) unor „istorici cu diplomă” (cu ani în urmă se utiliza expresia „făcuţi pe cartelă”), dar fără ţinută morală şi obiectivitate, sensibili la „arginţi” sau privilegii nemeritate şi obstinaţia escaladării exagerărilor nu-i pot lăsa indiferenţi pe români.

    Fără îndoială, nu generalizez, sunt de condamnat doar unii evrei cu capete patrate cărora li se alătură exemplarele cu mansarda şubredă din rândul intelectualilor români. La vizita sa în România, Preşedintele Israelului a fost rezonabil şi realist, pentru că el cunoaşte adevărul istoric, motiv pentru care a mulţumit poporului român pentru salvarea evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În contrast, din exces de zel, reprezentanţii Institutului Naţional (nu se precizează al cărei naţiuni) pentru Studierea Holocaustului în România – „Elie Wiesel” (I.N.S.H.R.- E.W.) aflat în directa subordine a Guvernului României – oare, de ce? – nu face altceva decât să trezească sentimente fireşti de aversiune din partea românilor, apoi ca nişte ipocriţi perfecţi, îşi manifestă revolta cauzată – afirmă ei – de „antisemitismul” românilor. Termenul este icorect şi nu mi l-am însuşit niciodată, dar în virtutea efectului de turmă, este curent folosit, chiar şi de cei care sunt sau se erijează în istrorici sau formatori de opinie. Cum de-i lasă stăpânii de la Tel Aviv sau de la Washington pe şefii I.N.S.H.R. să-şi facă de cap, stârnind iritarea inevitabilă a spiritelor? Reacţiile româneşti vor fi pe măsura elucubraţiilor unor holocaustologi şi iredentişti auto-erijaţi în „acuzatori publici”.

    Este jenantă, este dezonorantă pentru toţi cetăţenii României măsura discriminatorie prin care Guvernul României a luat sub oblăduirea şi protecţia sa directă o instituţie deloc prietenoasă românilor: Institului Naţional (?) pentru Studierea Holocaustului în România – „Elie Wiesel”, instituţie purtătoare a numelui unui emiţător de elucubraţii precum:„Holocaustul nu poate fi perceput raţional”, „Holocaustul este unic pentru că este inexplicabil, şi este inexplicabil pentru că este unic”.Individul propăvăduieşte „Incomunicabilitatea Holocaustului” şi afirmă că „Holocaustul este în afară, dacă nu dincolo de istorie […] sfidează cunoaşterea şi descrierea […] nu poate fi nici explicat, nici vizualizat, nu poate fi nici înţeles, nici transmis, marchează « distrugerea istoriei»”.

    „Ochiul-prim” şi „Ochiul-scos”

    Reamintesc explicaţia lui Paul Goma referitoare la comportamentul evreilor după ultimatumul sovietic din iunie 1940: „«evacuarea» armatei şi a civililor din teritoriile cedate a constituit, din partea Eveilor, nu a Ruşilor ocupanţi – o agresiune sălbatică, fanatică, rasistă, anti-românească, anti-goi, anti-creştină;şi încă mai spune:„agresiunea evreilor în timpul evacuării, împotriva militarilor şi a civililor români din teritoriile cedate a însemnat «Ochiul-prim», iar ce s-a întâmplat după un an de zile – inadmisibil, reprobabil – «Ochiul-scos». «Ochiul-scos» a fost răzbunarea Românului pe Evreu.”

    Qui prodest? Uită stimabilii multe lucruri, sau se prefac că uită. Uită că – printre multe altele – singurul teatru evreiesc din Europa care a funcţionat pe întreaga perioadă a războiului a fost Teatrul evreiesc „Baraşeum”, unde, în cele peste 40 de spectacole din acea perioadă s-au produs actorii, regizorii, compozitorii, scenariştii şi textierii evrei: Jeni Şmilovici, Agnia Bogoslova, Alexandru Finţi, Beate Fredanov, Leny Caler, Dida Solomon-Callimachi, Mony Gelerter, Sandu Eliad, N.Stroe, Elly Roman, Henry Mălineanu, Siegfried Wolfinger, M.H. Maxy, Nicu Kanner-Nican, Dorel Livianu, Eugen Mirea, Edmond Deda…

    Poporul român îşi asumă responsabilitatea unor erori ale trecutului, comise sub imperiul atmosferei care se instalase în prima jumătate a secolului al XX-lea, în întreaga Europă. Este edificator în acest sens discursul temerar şi enunţat corect, al profesorul Valentin Iliescu din aula Academiei Române – aplaudat anul trecut de către întreaga asistenţă prezentă. Reacţia? A fost dat afară de la Universitatea din Achen, unde preda studenţilor, gratuit. Nu putem tolera însă acuzaţii şi mărturii fabricate, menite să confirme şi să întărească afirmaţia unui evreu de bună credinţă: „Campania care se desfăşoară sub ochii noştri, având ca scop extorcarea de bani a statelor occidentale pentru «victime ale Holocaustului lipsite de posibilităţi», instrumentată de industria Holocaustului, a adus statura morală a martiriului lor la nivelul unui cazinou de la Monte Carlo.”(Norman G. Finkelstein).

    Creştinii îşi caută dreptatea în legile lăsate de Dumnezeu, iar evreii în legile pe care şi le fac singuri

    Ar trebui să îndemne la reflecţie pe orice om de bună credinţă exagerările tendenţioase ale teoriei „eternului anti-semitism”, ironicele cuvinte ale Hannei Arendt fiind edificatoare în acest sens:„Dacă este adevărat că umanitatea a insistat în asasinarea evreilor timp de mai mult de 2.000 de ani, atunci uciderea evreilor este ceva firesc, şi chiar omenesc, ura faţă de evrei fiind justificată dincolo de orice argument. Aspectul cel mai surprinzător al acestei explicaţii este că a fost adoptată de foarte mulţi istorici neutri şi încă de un şi mai mare număr de evrei.” Ismar Schorsch, cancelar al Seminarului Teologic Evreiesc, ridiculizează propaganda ţesută în jurul Holocaustului, pe care o califică drept „versiunea seculară detestabilă a ideii de popor ales”.Scriitoarea Cynthia Ozick susţine că: „Lumea vrea să-i elimine pe evrei. Lumea a vrut întotdeauna să-i elimine pe evrei!”. Norman Finkelstein răspunde: „Dacă lumea a vrut asta, e de mirare că evreii încă mai există – şi, spre deosebire de mulţi alţii, iar acesta este cel mai puţin lucru care poate fi spus, nu mor de foame”.

    Au fost şi sunt mulţi evrei lucizi, care au spus lururilor pe nume: Nicolae Minei-Gründberg, Moshe Carmilly Weinberger, Barbul Bronştein, rabinul Alexandru Şafran, A.L. Zissu, Mişu Benvenusti, Nicolae Steinhardt, Wilhelm Filderman (a cărui declaraţie cunoscută şi sub denumirea „Testamentul lui Fildeman” este ocultată de fabricanţii de istorie) – „…absenţa documentelor (doveditoare ale afirmaţiilor lor)nu-i deranjează pe: Moses Rozen, Zigu Ornea, Lya Benjamin, Jean Ancel, Andrei Cornea, Michael Shafir, Andrei Oişteanu, V. Neuman, Radu Ioanid, „imensul istoric (sionist) al holocaustului românesc”, autor clasicizat al textului înscris pe Memorialul Coral.”Interpelaţi, (cei numiţi – n.n.) explică senin: „Muzeul Holocaustului de la Washington nu este interesat de numărul evreilor de origine română, victime ale Uniunii sovietice…”. „Astăzi, în majoritatea statelor europene şi americane, o polemică între autohtoni şi evrei este considerată antisemitism şi se pedepseşte cu ani de închisoare. România nu face excepţie. Concluzia este simplă: „creştinii îşi caută dreptatea în legile lăsate de Dumnezeu, iar evreii în legile pe care şi le fac singuri…”

    Măsluitorii Istoriei au aşternut plasă de camuflaj

    Peste Holocaustul horthyst aplicat românilor şi evreilor din Ardealul ocupat în urma Dictatului de la Viena în 1940, peste Holocaustul românilor trimişi în „Siberii de gheaţă” sau asasinaţi la Fântâna Albă ori în mlaştinile de la Bălţi de către trupele N.K.V.D., peste Holocaustul Roşu aplicat românilor şi germanilor din România de o hoardă de evrei netrebnici, criminali şi torţionari fără scrupule, aflaţi în slujba Moscovei precum: Ana Pauker (Hannah Rabinsohn, Teohari Georgescu (Burach Teskovich), Gheorghe Apostol (Aaron Gershwin, Lothar Rădăceanu (Lothar Wuertzel), Iosif Kişinevsky (Ioska Roitman), Liuba Kişinevschi (Liuba Broitman), Leonte Răutu (Lev Oigenstein), Petre Borilă (Iordan Dragan Russev), Vasile Luca (Lukacs Laszlo), Alexandru Moghioroş (Balogh Joszef), Silviu Brucan (Saul Brukner), Emil Botnăraş (Emilian Botnarenko), Walter Roman (Ernö Neuländer), Miron Constantinescu (Mehr Kohn), Alexandru Bârladeanu (Saşa Goldenberg), Leontin Sălăjan  (Szilágyi Leon), Dobrogeanu-Gherea Constantin (Solomon Katz), Gheorghe Gaston Marin (Ghiuri Grossmann), Leonid Tismăneanu (Leon Moiseevici Tismeneţki, Avram Bunaciu (Abraham Gutman), Gheorghe Stoica (Moscu Kohn, Maxim Berghianu născut (Maximilian Bergmann, Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenco zis Pantiuşa. Grünberg?), Dumitru Coliu (Dimităr Kolev), Ion Vinţe (Vincze János), Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg), Mihai Dulgheru (Mişa Dulbergh), Mihai Florescu (Misha Iakobi, Ana Toma (Ana Grossman), Alexandru Sencovici (Szenkovits Sàndor Ştrul Mauriciu), Moises Haupt, Ştefan Coller (Koller), Feller Moritz, Mihail Roller, Aurel Baranga (Ariel Leibovich), Marcel Breslaşu (Mark Breslau), Jules Perahim (Iulis Blumenfeld), Nina Cassian (Renée Annie Cassian), Veronica Porumbacu (Veronika Schwefelberg), Alexandru Graur (Alter Brauer), Alexandru Toma (Solomon Moscovici), Ion Călugăru (Ștrul Leiba Croitoru), Maria Banuş (fata lui Max Banush de la banca Marmorosch Blank), A.E. Bakonsky (Anatol Eftimievici Baconsky), Ovid S. Crohmălniceanu (Moise Cohn), Alexandru Jar (Alexander Avram), Mihail Davidoglu (Moise Davidson), Ion Vitner (Iţic Wittner), Alexandru Mirodan (Alexander Zissu Saltman), Iosif Ardeleanu (Dôme Adler),Haia Lifschitz, Ştefan Voicu (Aurel Rotenberg, Zina Brâncu născută Haia Grinberg),Bela Breiner,Petru Năvodaru (Petr Fischer),Barbu Zaharescu (Bercu Zukerman),Belu Zilber (Herbert Zilber),Vanda Nicolschi (Sheiva Averbuch),Mircea Bălănescu (Eugen Bendel),Basil Spiru (Enrich Kutschnecker),Ştrul Zigelboim, Petre Lupu (Wolf Pressman), Leon Lichtblau…Alogenii, nu românii au condus şi terorizat România după Al Doilea Război Mondial, ei o conduc şi astăzi, iar măsluitorii Istoriei au aşternut deasupra lor o plasă de camuflaj.

    Şi-au ascuns numele şi atunci şi acum

    Cum poate fi explicat românilor faptul că evreii care au adus comunsimul bolşevic în România şi-au ascuns numele şi atunci şi acum? Nu-i prea greu de ghicit. După evenimentele din 1989 cine a avut, cine are controlul – fiecare după potenţa şi poziţia sa – asupra punctelor de decizie din România? Sunt românii atât de neajutoraţi încât i-au năpădit alogenii? Iată câteva nume: Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Traian Basescu, Mugur Isărescu, Teodor Stolojan, Mihai Răzvan Ungureanu, Alexandru Bârlădeanu, Viorel Lis, Dinu Patriciu, Marian Vanghelie, Radu Berceanu, Silviu Prigoană, Elan Schwartzenberg, Ioan Stoica, Eugen Ovidiu Chirovici, Paul Cornea, H.R. Patapievici, Mihai Zisu, David Marcian Bleahu, Dolphi Drimer, Oliviu Gherman, Dan Marţian, Silviu Maior, Mircea Coşea, Aurel Vainer, Victor Surdu, Zoe Petre, Adrian Sârbu, Mihai Tatulici, Andreea Esca, Andrei Gheorghe, Adrian Rosenberg, Horia Roman Patapievici Andi Moisescu, Aristide Buhoiu, Marcel Avram, Hadrian Mateescu, Adrian Halpert, Sorin Roşca Stănescu, Alexandru Sassu, Bogdan Teodoroiu, Cazimir Benedict Ionescu, Bogdan Niculescu Duvăz, Sergiu Cunescu, Ulm Spineanu, Remus Opriş, Sorin Dimitriu, Andrei Dimitriu, Radu Ioanid, Niculae Stoian, Vasile Lupu, Vladimir Tismăneanu (Volodea Leonidovici Tismeneţki), Alexandru Florian…

    U.D.M.R. şi adepţii „Gărzii Maghiare”

    În condiţiile în care învăţământul românesc se prăvăleşte cu fiecare zi care trece, iar Cultura a fost dată pe mâna duşmanilor Ţării căţăraţi la putere de peste două decenii, „doritorii de bine” ai Neamului Românesc încearcă impunerea limbii maghiare ca a doua limbă de stat, într-o ţară unde, prin Constituţie, limba oficială este limba română, dar despre asta, într-un alt articol. Sub masca păstrării unor tradiții, în localităţi din Transilvania, conduse de primari U.D.M.R. se înființează, formațiuni paramilitare ostile statului român. Astfel, asociaţiile Szekely Virtus Hagyományörzö şi Fészekrakó Egyesulet au primit 3.000, respectiv 4.000 lei din banii publici.

    Închei, dând – a câta oară? – dreptate marelui istoric: „Omul trebuie sa aiba si prieteni si dusmani. Prietenii îl invaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie.” Domnilor holocaustologi, domnilor iredentişti, lăsaţi „ochiul prim” să trăiască după datini, nu mai stârniţi vrajbă, evitaţi „ochiul scos”. Dăunează grav sănătăţii!

    Autor: Ion Măldărescu – Ziarul Natiunea

  • Soros afirmă PE FAŢĂ că luptă ÎMPOTRIVA STATULUI naţional şi organizează un eveniment LGBT în faţa moaştelor lui Brâncoveanu

    soros

    Miliardarul George Soros acţionează făţiş la nivel transnaţional, pentru slăbirea statului naţional, după cum o arată un anunţ postat pe siteul Fundaţiei pentru o societate deschisă, structură înfiinţată de magnatul american de origine maghiară, la începutul anilor ’90.

    Pe siteul Fundaţiei este promovat “Manifestul Cetăţenilor”, un document realizat de organizaţia European Alternatives, ONG care, prin misiunea sa, îşi asumă făţiş dispariţia statelor naţionale. Conform declaraţiei de misiune postată pe siteul său, European Alternatives afirmă că: “Statul naţional nu mai este forma potrivită în care să fie definit procesul democratic de luare al deciziilor şi cetăţenia activă, egalitatea între oameni, respectul şi extinderea drepturilor. Statul naţional nu este potrivit pentru a promova politici responsabile de mediu, asigurarea controlului politic asupra economiei şi nici pentru distribuirea echitabilă a bogăţiei şi nici pentru promovarea păcii între popoare”.

    În acest context, pe perioada alegerilor europarlamentare, Fundaţia lui Soros organizează şase caravane Transeuropa, prin care vrea să capitalizeze diferitele proteste care au avut lo c în diferite oraşe de pe bătrânul Continent. În România, caravana se va opri în patru oraşe: Cluj Napoca, Roşia Montană, Pungeşti şi Bucureşti.

    Cele peste 30 de comunități vizitate au în comun faptul că în ultimul an au participat într-un fel sau altul la manifestații sau proteste prin care să semnaleze nemulțumirea cetățenilor în legătură cu starea de fapt din țările Uniunii. Una din cele șase caravane are ca punct de plecare orașul Cluj-Napoca și va avea patru opriri în România,” se arată pe siteul alegeri2014.fundatia.ro.

    La Bucureşti, în mod cu totul deosebit faţă de celelalte oraşe din ţară, acţiunea se va desfăşura în semn de  ”solidaritate cu comunitatea LGBT”. Evenimentul va avea loc în piaţa Sfântul Gheorghe, chiar în faţa bisericii unde se găsesc moaştelui Sf. Constantin Brâncoveanu, de la al cărui martiriu se împlinesc în acest an, 300 de ani. De altfel, anul 2014 a fost declarat anul Brâncoveanu de către Guvernul României. Autor: Mihai Somanescu – Sursa: Active News

  • Proiectul „Israel in Romania” este in plina derulare

    Ce spune „evreul cel mai important din Europa“?

    § 11. Fireşte, Ion Antonescu a fost în cunoştinţă de aceste planuri mişeleşti, dar a avut înţelepciunea să-şi dea seama că numai o mică parte dintre evrei s-au înrolat efectiv în aceste activităţi anti-româneşti. „Dintre evrei, nu toţi, dar 30-40.000 sunt periculoşi“, declara generalul în februarie 1941, precizând în acest fel dimensiunile exacte ale anti-semitismului românesc. Aşa se face că persecuţiile anti-evreieşti din timpul regimului Ion Antonescu, persecuţii reale şi de nimeni contestate, i-au vizat numai pe evreii comunişti şi pe evreii lipsiţi de loialitate faţă de statul român, aflaţi în slujba unor proiecte politice antiromâneşti, la vremea aceea de sorginte moscovită, kominternistă.

    De la liderii evreilor sionişti şi ai evreilor pământeni ne-au rămas însă o sumedenie de documente, de dovezi privind condiţiile civilizate, omeneşti, acceptabile, în care au trăit evreii în perioada guvernării mareşalului Ion Antonescu. Cităm din declaraţiile făcute în 1946 şi 1955 de dr. Wilhelm Filderman, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, „evreul cel mai important din Europa“, cum îl considerau evreii americani:

    „În nici o ţară dominată de nazişti nu a supravieţuit o aşa de mare proporţie a populaţiei evreieşti ca în România“ (1946), respectiv „Mareşalul Antonescu a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuşi la persecuţia germanilor nazişti (…) Graţie intervenţiei energice a Mareşalului Antonescu a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina; El a dat paşapoarte în alb, pentru a-i salva de teroarea nazistă pe evreii din Ungaria, a căror viaţă era în pericol; Graţie politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub un regim de administrare tranzitorie, care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii la momentul oportun. Menţionez acestea pentru a sublinia faptul că Poporul Român, atâta cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul Ţării, şi-a demonstrat sentimentele de umanitate şi moderaţie politică“. (1955)

    Din păcate, fără să ofere nici o  explicaţie, susţinătorii ideii de holocaust în România, cei care ne acuză de uciderea a sute de mii de evrei, ignoră complet asemenea dovezi, iar lucrul cel mai grav pe care îl fac este că împiedică accesul cer­cetătorilor, inclusiv al cercetătorilor evrei, la arhivele Comu­nităţii Evreieşti din România. Mai mult, memoriile lui Wilhelm Filderman, cu informaţii esenţiale pentru perioada 1939-1945, pregătite să fie publicate de Academia Română, au fost puse sub cheie de autorităţile israeliene şi interzise atât publicului, cât şi specialiştilor. În aceeaşi situaţie se află mărturia extrem de im­porantă a lui N. Gingold, preşedintele Centralei Evreilor din România în anii Holocaustului. În primăvara anului 1944 dr. N. Gingold a publicat un vast raport privind Activitatea Centralei Evreilor din România, o carte cu date extrem de importante pentru a se înţelege ce s-a întâmplat cu evreii din România acelor ani şi care au fost intenţiile şi politica au­torităţilor româneşti faţă de evrei. O carte care infirmă toate tezele pe care au bătut monedă istoricii holocaustizanţi. Motiv pentru care Editura Hasefer, a Comunităţii Evreieşti din România, s-a ferit să republice această carte, la fel cum istoricii evrei se feresc s-o citeze. Din această carte se deduce în primul rând cât de mare a fost binele pe care Ion Antonescu l-a făcut evreilor, ajutându-i să se organizeze şi să se constituie în cea mai puternică şi eficientă comunitate evreiască din Europa.

    Din aceeaşi carte rezultă că Centrala Evreilor din România a fost o instituţie extrem de birocratizată, care a produs o arhivă deosebit de bogată, a ţinut o evidenţă riguroasă a tuturor evreilor din România. Consultarea acestei arhive este indispensabilă pentru cei care discută soarta evreilor din România anilor 1939-1945.

    Sunt multe documentele de provenienţă evreiască din care rezultă modul corect, uman şi tolerant în care au fost trataţi evreii în România anilor 1939-1944. Din păcate, cele mai multe dintre aceste documente se află în arhivele unor instituţii e­vre­ieşti, iar istoricii şi cercetătorii interesaţi nu au acces liber la aceste arhive. În această chestiune, a surselor de informaţii, constatăm cu surprindere rolul obstrucţionist pe care şi l-au asumat autorităţile evreieşti din Israel şi din întreaga lume, îndeosebi din România, blocând accesul liber la propriile arhive. Este de neînţeles faptul că în timp ce arhivele româneşti au fost puse în totalitate la dispoziţia istoricilor evrei de pretutindeni, istoricii români nu au acces nici măcar la arhiva Comunităţii Evreieşti din România! În atari condiţii, nu mai poate fi luată în serios nici o acuzaţie din partea autorităţilor evreieşti care, prin atitudinea lor, dovedesc că au ceva de ascuns, că nu sunt interesate să se afle adevărul adevărat despre aşa-zisul Holocaust din România. Ne însuşim de aceea principiul, teza potrivit căreia „atâta vreme cât arhivele evreieşti şi alte surse evreieşti de documente sunt ascunse sistematic, iar publicarea documentelor se face în mod selec­tiv, cu un vădit partizanat şi subiectivism anti-românesc, sinonim cu minciuna şi dezinformarea instituţionalizată, devine imorală şi neserioasă, frivolă, orice acuzaţie din par­tea evreilor la adresa autorităţilor româneşti din anii 1939-1944, la adresa românilor, în general, acuzaţii formulate cu privire la tratamentul de care au avut parte evreii din România“.

    Contrastul net dintre autorităţile româneşti şi cele evreieşti este întărit de comportamentul exemplar al mareşalu­lui Ion Antonescu care, ca şef al statului, a ordonat înregistrarea prin stenografiere a tuturor discuţiilor purtate în consiliile mi­niştrilor, considerând că este sub demnitatea sa de român şi de militar să-şi ascundă intenţiile şi faptele, să mintă. Aceste stenograme au fost de curând publicate integral şi introduse în circuitul public de informaţii. Ele nu oferă nici un temei pentru acuzaţia de holocaust şi genocid produs la români, de mareşalul Ion Antonescu.

     

    Proiectul Israelul în România mereu actual

    § 12. Aceste procedee şi practici, atât de incorecte, de necinstite, precum şi multe alte gesturi similare, nu pot fi în­ţelese decât din perspectiva unui adevăr extrem de neplăcut şi de grav: proiectul Israel în România nu a fost abandonat de liderii evreimii! În variante noi, adaptate la realitatea zilelor noastre şi la exigenţele viitorului previzibil, acest proiect vi­zează în continuare România şi Republica Moldova, ca teritorii de rezervă şi de refugiu, ca pe un teritoriu al cărui control politic şi economic evreii deja l-au dobândit după „evenimentele“ din 1989, urmând să şi-l consolideze şi să-l permanentizeze.

    Există deja o înţelegere între guvernele României şi Israelului, semnată în 1994, prin care România este gata să ofere găzduire unui număr de 300.000 (trei sute de mii) de refugiaţi evrei din Israel. Cunoscute fiind ameninţările şi primejdiile cu care se confruntă statul Israel, este de înţeles că autorităţile israeliene îşi iau asemenea măsuri de prevedere. Ar fi in­con­ştienţi dacă n-ar proceda astfel. De asemenea, ni se pare corectă poziţia guvernului român, în cea mai bună tradiţie a omeniei româneşti!

    Avem însă prea multe dovezi că strategii de azi ai iudaismului nu se mulţumesc cu atât şi-i implică pe români, ca victime, în planuri care nu mai au nimic acceptabil şi justificabil între oameni normali. Astfel, propagarea tezei holocaustului din România, din Transnistria, nu o putem considera o simplă eroare a unor istorici sumar informaţi. Această teză, învinuindu-i pe români de uciderea sălbatică a sute de mii de oameni, urmăreşte să introducă în mentalul românesc un sentiment de grea vinovăţie faţă de evrei, pentru a-i face astfel pe români să accepte mai uşor plata unor reparaţii materiale colosale, pentru evreii ucişi în holocaustul „românesc“, ca şi pentru averile evreieşti confiscate de autorităţi de la evreii ucişi.

    Din păcate, avem motive să credem că acestă teză, falsă, mincinoasă, a participării românilor la Holocaustul antievre­iesc, urmăreşte deopotrivă să facă posibilă revenirea în România a unor importante contingente evreieşti, evrei pe care societa­tea românească să-i accepte fără nici o rezervă, cu sentimentul de căinţă pentru faptele părinţilor noştri, cu sentimentul că evreii, prin suferinţele îndurate de la români, şi-au dobândit drept de cetate pe pământul românesc! Această strategie produce semne şi dovezi tot mai vizibile, pe care conştiinţa publică românească nu le mai poate ignora! Dar nu va întârzia această strategie să producă în România şi reacţia de apărare, atât de normală şi de naturală, pe care însă ştim bine că se va găsi cine s-o taxeze drept anti-semitism! Un antisemitism inevitabil însă şi legitim, firesc, sănătos şi salvator, salutar. Un antisemitism la care suntem constrânşi de comportamentul perfid şi duşmănos al unor lideri evrei. Un anti-semitism care ne impune să facem tuturor cunoscută părerea noastră că nu merită să trăiască în România, ca cetăţeni români, nici unul dintre evreii care în toţi aceşti ani nu s-au învrednicit să manifeste public nici o reacţie, nici un gest, nici un cuvînt de delimitare, de respingere ori desolidarizare faţă de acuzaţiile ticălos de mincinoase pe care, în numele tuturor evreilor, liderii sionişti le-au pronunţat împotriva mareşalului Ion Antonescu şi a poporului român. România nu poate găzdui astfel de oameni care, prin tăcerea lor, se fac nu numai complici la minciuna, la calomniile şi diversiunile anti-româneşti, dar şi beneficiari ai proiectelor demente de subminare până la desfiinţare a neamului românesc, a statului român!

    (capitole preluate din ION COJA, Protocoalele Kogaionului)

    Ion Coja

  • Vezi reactia lui Traian Basescu dupa accidentul aviatic

    Vedeti si voi cipilica aia? daca nu e evreu ce cauta cu ea in cap?

    Aflat în Israel pentru o vizită de trei zile, președintele Traian Băsescu s-a întâlnit  cu românii din  Ramallah. Întrebat despre accidentul aviatic, în care două persoane și-au pierdut viața, președintele nu a părut să fie impresionat.

    Din câte se pare, președintele Traian Băsescu nu pare să fie impresionat de accidentul aviatic din Apuseni. Aflat la Ralallah, acesta a declarat că  ”eu nu ştiu decât că a fost un accident, ce vreţi să vă spun?”

    Pilotul Adrian Iovan şi Aurelia Ion, studentă de 23 de ani, şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii avionului  care transporta o echipă medicală la Oradea pentru prelevarea de organe pentru transplant. Cinci dintre cei şapte răniţi au supravieţuit, fiind salvaţi după şase ore de căutări.

    Sursa: Lupul Dacic

     

  • Evreul CRIMINAL – Ariel Sharon a murit

    Ariel Sharon a murit, sambata, la varsta de 85 de ani, dupa ce se afla in coma de opt ani.

    Presa din Israel scrie ca in ultimele 48 de ore, starea de sanatate a fostului premier evreu  s-a agravat, astfel ca acesta se afla aproape de moarte. Ariel Sharon intrase in coma in 2006.

    Reprezentantii spitalului in care se afla Sharon au spus, joi, ca starea sa de sanatate s-a deteriorat accentuat in ultimele ore. De asemenea, membrii familiei sale se stransesera deja in jurul sau.

    La inceputul anului, medicii spuneau ca fostul prim-ministru al Israelului isi traieste “ultimele sale zile”, starea sa critica de sanatate deteriorandu-se si mai mult. Pe langa scaderea functionarii mai multor organe, printre care si rinichii, Sharon suferea si de o infectie a sangelui.

    Ariel Sharon a murit la Centrul Medical Shaba din afara orasului Tel Aviv. Reprezentantii unitatii sanitare urmeaza sa emita un comunicat de presa.

    Ariel Sharon a fost cel de-al 11-lea premier israelian si general in armata care a comis crime impotriva Palestinei. A fost premier al Israelului in perioada 2001 – 2006. Sursa: Nationalisti.ro

    sharon-catoon

    ariel-sharon

Back to top button