Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:

armata

  • MApN cumpără spitale mobile pentru urgențe militare și civile

    militari romani mapn armata spital mobil 14154200

    MApN, prin UM 02464, a lansat în SICAP un contract cu o valoare maximală de 150 de milioane lei pentru achiziția a patru structuri medicale mobile denumite “formațiune medicală ROL2B”.

    Acestea vor putea fi folosite în misiuni de urgență civilă pe teritoriul național în scopul limitării pierderilor de vieți omenești prin triajul, acordarea asistenței medicale de urgență și evacuarea populației civile afectate către structuri medicale de rang superior.

    Aceste spitale mobile vor fi livrate la UM-uri din București, Craiova, Focșani și Cluj-Napoca, adică să acopere toate regiunile țării, și astfel să poată veni rapid în ajutorul autorităților locale, dacă situația o va impune.

    Furnizarea acestor unități mobile, similar celor care au fost folosite în timpul pandemiei de COVID, se va face în trei ani.

  • UM-urile pro-război, Antena3 și Digi24, propagă scenariul unui atac al Rusiei asupra României și cer ARMATA OBLIGATORIE!

    328829998 1380262399385418 151251246335954707 n

    Pare că s-a dat ordin pe unitate ca armata să devină obligatorie în țările membre NATO. Dar nu numai aici, la câtă frenezie vedem în aceste zile pe acest subiect este clar că interesul depășește granițele Alianței Nord-Atlantice. Buuun, deci, ne-am lămurit cum stau lucrurile, Europa se îndreaptă în pas alergător spre un război cu Federația Rusă, genul de conflict care nu poate fi decât unul total, de anihilare pentru totdeauna a dușmanului! E care pe care, ne dau de americanii.

    Mesagerul de la Washington nu mai are legătură directă cu Casa Albă, dar știm că, la acest nivel, nici musca nu zboară peste Ocean fără aprobarea Unchiului Sam.

    Antena 3, ajunge cu propaganda de război!
    Generalul Ben Hodges a trecut în rezervă, iar asta putem traduce prin schimbarea echipei – nu mai joacă pentru Pentagon, e în solda puternicului complex industrial american. El afirmă, cu o disperare din ce în ce mai mare, că Rusia va ataca NATO, iar România urmează să fie prima țintă. Unde aruncă astfel de avertismente apocaliptice? La Antena 3, care s-a transformat în portavocea firmelor producătoare de armament – te trezești dimineața cu știri despre „pericolosul” Putin și adormi seara cu scenarii privind invadarea României.

    Antena 3 face tot posibilul să vadă și România băgată în ciorba asta, în care fierb interese financiar uriașe și minți nebune ce visează rachete nucleare. Tot felul de generali cu mucii la nas sunt chemați să spună pe post câte zile rezistăm dacă ne atacă Moscova, unde vor lovi primii rușii… E o nebunie pe care nici măcar părinții noștri n-au cunoscut-o în ’62, când cu criza rachetelor din Cuba; iar atunci, chiar că a fost groasă! Alde Radu Tudor, acest erou de benzi desenate, se înghesuie să primească Iskander-urile lui Putin mai ceva ca la sfintele moaște.

    Și, mă rog, de ce ne-ar ataca pe noi Rusia, dacă n-am intra în prima linie, împinși de la spate spre un război pe care poporul nu-l dorește? Ca să ne ia ce? Sărăcia și nevoile? Că altceva nu avem ce să-i dăm, au luat „partenerii strategici” cam tot. Ne-au mai rămas facturile la energie. Le vrea Putin pe acestea? Păi, să zică așa, că-i trimitem cu mare plăcere toți „Engii” și „Enelii” care ne căpușează de ani de zile!

    „Este necesară introducerea armatei obligatorii”
    Pus pe liber de NATO, dar, probabil, recrutat imediat de complexul militar industrial al Americii, Ben Hodges caută fraieri care să înghită orice poveste despre bombe și tancuri. După ani de pace și dezvoltare economică, în care au prosperat giganții din Big Pharma, de exemplu, a venit rândul marilor producători de armament să-și ceară partea.

    „În România avem forţele aeriene românești, avem misiunea NATO în Marea Neagră, forţele aeriene ale SUA, dar nu sunt suficiente pentru a ne apăra împotriva atacurilor cu rachete ale Rusiei (…) Ar trebui să presupunem că vor face (n.r. – rușii) aici, în România, ceea ce au făcut în Ucraina şi mă refer la atacul asupra infrastructurii de transport: aeroporturi, porturi, căi ferate, generatoare electrice, precum şi ţinte civile”, este scenariul pe care ni l-a rezervat generalul american. În încheiere, indirect, el dă și soluția la problema pe care o are România – „Nu avem destule forțe de apărare aeriană şi rachete pentru a-i contracara (n.r. – pe ruși). În mod cert, nu avem destulă muniție, de la arme, la lansatoare de rachete”.

    Așadar, țara noastră ar trebui să marce banu’ la fabricile producătoare de armament din State, iată ce vrea să zică, de fapt, acest general plimbat ca ursul pe la toate televiziunile de ONG-urile de lobby din domeniu.

    Nu-i de mirare, văzând ce ni se pregătește, de ce politicienii încep să vorbească despre reintroducerea stagiului militar. Traian Băsescu a spus-o direct – „Este necesară introducerea armatei obligatorii”. Ce dacă suntem în NATO și, măcar teoretic, avem o garanție solidă de securitate? Până ajung americanii aici, te „mănâncă” rușii cu fulgi cu tot, ar vrea să spună Băsescu. „Nu vreau să creez panică, Armata României va face față (…) În cazul unei invazii, ce înseamnă 2.000 de pușcași marini la Kogălniceanu și 1.000 de militari străini la Cincu, sub comandă franceză? Înseamnă nimica toată! Trebuie să ai o armată care să îți permită să reziști 45, 60 de zile, până când NATO își mobilizează resursele de război să te poată ajuta. NATO nu vine de a doua zi!”.

    Vorbele fostului președinte sunt pe aceeași linie cu mișcările sesizate în Europa în ultimele luni. Marea Britanie este doar ultimul nume de pe lista statelor care anunță că are în vedere modificarea legislației astfel încât să fie reintrodus stagiul militar pentru tineri. De altfel, chiar premierul Rishi Sunak a transmis că armata va deveni obligatorie, dacă Partidul Conservator câștigă „legislativele” din 4 iunie.

    În prezent, la nivel mondial, sunt aproape 80 de state care au o formă de serviciu militar obligatoriu, dar conflictele din Ucraina și Fâșia Gaza determină tot mai multe națiuni să ia în considerare acest aspect.

    În NATO, destule state au reintrodus serviciul militar obligatoriu. Printre acestea, și Suedia, unde toți bărbații cu vârsta între 16 și 70 de ani (!) sunt avuți în vedere, în caz de război, pentru a-și apăra țara. În Norvegia, stagiul militar este de 19 luni, iar prezența este obligatorie și pentru femei! Aceeași politică o are și Danemarca, dar că aici „armata” durează 4 luni. Franța a introdus, în 2021, serviciul național universal, care se adresează tuturor tinerilor cu vârsta între 15 și 17 ani. Despre țările baltice, nici n-ar mai trebui să pomenim, aici rezerviștii fac și pregătire militară obligatorie o dată la 5 ani.

  • Nu mă înrolez în armată ca să mor pentru interese străine

    inrolare

    Sunt un tânăr de 25 de ani, alb, român, apt din punct de vedere medical, cu cazierul curat, patriot și implicat în activități civice alături de mai multe asociații pro-românești.

    Nu mă voi înrola voluntar în armată și nu mă voi lăsa prins dacă se fac recrutări obligatorii.

    Nu doresc să mor pentru interese străine într-un război care nu îmi aparține, în care poporul român nu are o miză reală. Resping chemarea să apăr iudeocrația. Refuz să fiu trimis pe frontul ucrainean ca și carne de tun, refuz să plec în deșert și să mor pentru pseudosemiți. Iar dacă cumva, prin vreo întâmplare nefericită, voi fi prins și forțat să merg pe front, îmi voi întoarce arma împotriva celui care dă acest ordin criminal.

    A trecut vremea în care putem fi prostiți să ne dăm viața pentru bancheri și politicieni corupți. Dacă e să-mi apăr țara, pământul, familia, cu toată dragostea și bărbăția mă ofer voluntar să lupt pentru patrie, ba chiar aș face un marș asupra Bucureștiului pentru a-l elibera. Dar refuz să fiu pionul globaliștilor într-un conflict străin care are o singură menire: depopularea.

    Țara noastră este sub ocupație, înainte să ducem un război extern este nevoie să recucerim România.

    Guvernanții, autoritățile, ofițerii serviciilor secrete să știe: Generația mea nu mai poate fi păcălită cu reclame prefăcute, cu demagogie livrată într-un ambalaj de patriotism. Vreți război cu Rusia? Să fie politicienii primii care se înscriu, apoi mă mai gândesc.

    Toată lumea vorbește despre al treilea război mondial, despre escalarea conflictelor actuale, despre înrolări, recrutări și antrenamente militare. Dacă noi, tinerii, refuzăm să fim târâți în războaie străine, cu ce armate vor duce lupta? Eu refuz să fiu carne de tun.

    Eu refuz să lupt pentru interese străine.

    România prima, când Armatei Române îi vin mințile în cap și fac demersuri de recuperare a suveranității naționale, atunci și doar atunci să îmi trimită scrisoarea de incorporare, în orice alt scenariu ea va ajunge pe foc.

    Cosmin C.

  • Iar ne-au țepuit americanii! Au comandat puști AKM și nu mai vor să le plătească

    IMG 3643

    Firma din SUA, cu care fabrica de arme Cugir colaborează de 10 ani, a refuzat, fără explicații, să mai plătească și să ridice puștile AKM pe care le comandase. Autoritățile române dau acum din colț în colț, iar ministrul Economiei, Radu Oprea, împreună cu directorul Romarm, au descins în Statele Unite pentru a debloca situația. Armele erau destinate civililor americani și este posibil ca problemele să fi apărut din cauza incidentelor din Texas.

    Fabrica de arme de la Cugir trece printr-o perioadă nefastă, din cauza problemelor apărute la contractul direct pe care îl are cu Statele Unite, ne-au semnalat sindicaliștii din industria de apărare. Aceștia arată că autoritățile române au tot încercat să deblocheze situația, pentru că, în momentul de față, firma americană a sistat preluarea unor comenzi executate de puști AKM, punându-se sub semnul întrebării și comenzile viitoare.

    ”Motivele sunt de neînțeles pentru mine, mai ales că există un contract ferm și tu trebuie să achiziționezi marfa. Nu înțeleg de ce întârzie să o preia, pentru că provoacă mari dificultăți societății Cugir. AKM era adaptată pentru zona civilă, fiind acum semi-automată. Fabrica deja avea executată ultima tranșă din comanda pe care a avut-o și așteaptă ca americanii să vină pentru discuții și să preia comanda. Firma americană a avut întotdeauna comenzi mari pentru aceste AKM-uri, de ordinul miilor. Am văzut că se negociază acum foarte tare, și ministrul Economiei, Radu Oprea, împreună cu directorul Romarm, Emanuel Ioana, au fost în SUA pentru a debloca situația, pentru că ceva se întâmplă acolo și depinde foarte mult de negocierile respective”, ne-a declarat Constantin Bucuroiu, președintele Alianței Sindicatelor din Industria de Apărare și Aeronautică (ASIAA).

    O variantă a refuzului de a mai ridica produsele comandate ar fi forțarea unei renegocieri, pentru scăderea prețului, în ciuda unui contract ferm încheiat între firma americană și Cugir. Pe de altă parte, la fel de plauzibilă ar fi explicația evenimentelor recente din Texas, armele de la Cugir fiind destinate civililor. Parteneriatul dintre firma americană și fabrica de arme Cugir datează de 10 ani și, până acum, nu au existat semne de neseriozitate.

    Armă NATO, băgată la sertar
    Sindicaliștii spun că Ministerul Apărării Naționale și Guvernul României ar trebui să sprijine societatea Cugir pentru implementarea noii arme de asalt 5,56 NATO, pe care a creat-o împreună cu o societate din București, printr-un program național strategic, lansat în 2011. Arma a avut o serie de modificări pe perioada de testare, pentru că Armata a venit cu cerințe în plus de la zi la zi și atunci au fost nevoiți să îmbunătățească anumite lucruri. Până și greutatea armei s-a redus la un gramaj acceptat de MApN.

    ”Ce mă surprinde pe mine este că, deși a fost un program național, Ministerul Apărării Naționale nu este ferm și nu vine cu o comandă prin atribuire directă. Nu știu de ce trebuie să fac licitație internațională, când eu produc în țară o armă care răspunde la cerințele pe care le am. Iarăși mi se pare o șmechereală a unora care fac programe de dragul de a arunca banii în afară. Deși proiectarea, dezvoltarea și testarea acestei arme ar fi trebuit finanțate de către stat, ele au fost finanțate din bugetul propriu al fabricii de arme Cugir și al firmei din București. Și au fost cheltuieli de peste 1,5 milioane de euro. Noi am cerut atât premierului, cât și MApN să facă o analiză și să accepte, prin atribuire directă, arma de asalt la Ministerul Apărării Naționale”, ne-a precizat președintele ASIAA, Constantin Bucuroiu.

    Minister antinațional
    Fiecare țară din lume, când vine să cumpere ceva din România, prima întrebare pe care o pune este dacă armata are în dotare produsul, susțin sindicaliștii din industria de apărare. Cel mai bun exemplu este transportorul blindat 8X8, submersibil, SAUR 2, românesc, pe care îl voiau țări precum Malaiezia, Indonezia, Pakistan și multe altele. Când au auzit că armata română nu îl are în dotare, evident că au fost sceptici.

    ”Am mers cu acest demers la MApN, la Guvern, la Președinție, peste tot, și le-am spus să achiziționeze măcar un batalion, apoi măcar 10, ca să le spunem celor din afară că le utilizăm și noi. Un transportor bun și ieftin, care putea să fie mană cerească pentru industria de apărare, nu s-a achiziționat deloc. Are toate testările, e omologat, dar trebuie doar să primim comenzi și să intre în producție. Au venit cei de la Mobilizare și au verificat capacitatea în caz de război a Automecanica Moreni de a fabrica transportoarele TAB 71, TAB 77 și TAB 79, de acum 50 de ani, când eu am SAUR 2, care este net superior acestora, este o nebunie totală”, ne-a mai spus Constantin Bucuroiu, președintele ASIAA.

    Autor – Claudia Marcu

  • NE PREGĂTIM DE RĂZBOI! Șeful Marelui Stat Major: Populaţia României trebuie să se pregătească pentru apărare

    gheorghita 1000x560 1

    Generalul Gheorghiţă Vlad, şeful Statului Major al Apărării din Armata Română a declarat, într-un interviu, că populaţia României trebuie să se pregătească pentru apărare.

    Generalul Gheorghiţă Vlad a vorbit într-un interviu pentru Europa Liberă despre faptul că România nu are legislaţia necesară pentru a pregăti populația să facă față în cazul extinderii războiului din Ucraina.

    „Populația României, la fel ca întreaga populație din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze și trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiți. Eu, personal, nu neapărat ca militar, consider că Federația Rusă nu se va opri aici.

    Dacă va câștiga în Ucraina, principala țintă va fi Republica Moldova. Vom asista la tensiuni în Balcanii de Vest. Sunt mai mult decât convins că politica președintelui Putin va escalada în perioada imediat următoare”, a declarat generalul Gheorghiţă Vlad.

  • Presiunea Comisiei Europene: Guvernul României suprimă Industria de Apărare în beneficiul importului de armament

    ind armament

    Contractele de offset pentru achizițiile din domeniul Apărării sunt transformate în operațiuni de cooperare tehnologică și industrială, necesitând aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

    Această modificare legislativă, impusă de Comisia Europeană, elimină procesul de compensare și se axează pe cooperarea tehnologică și industrială pentru a evita discriminarea firmelor europene. De asemenea, obligația de “cooperare” scade de la 80% la doar 20%, iar contractele vizate cresc de la 2 milioane de euro la 10 milioane de euro.

    Guvernul a emis o ordonanță de urgență care redefinește complet industria de apărare a României, conform cerințelor impuse de Comisia Europeană. Astfel, obligația de compensare prin offset este înlocuită de operațiuni de cooperare tehnologică și industrială, reducându-se semnificativ procentul obligatoriu și majorând valoarea contractelor vizate.

    Deși compensarea offset ar fi putut susține industria de apărare, transferând tehnologie sau generând comenzi pentru sectorul românesc, acum se va impune cooperarea tehnologică pentru a revigora această industrie și pentru a reintegra forța de muncă locală.

    Guvernul argumentează că noile operațiuni de cooperare vor revitaliza industria de apărare și vor integra forța de muncă disponibilă local. Totuși, aceste operațiuni necesită aprobarea CSAT și trebuie să protejeze interesele esențiale de securitate ale României.

    De asemenea, se va desființa Oficiul de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială din Ministerul Economiei, înlocuindu-l cu Agenția Română de Cooperare Tehnologică și Industrială pentru Securitate și Apărare (ARCTIS).

    Acest pas vine la pachet cu o majorare considerabilă a numărului de posturi, de la 25 la 50, plus președintele și vicepreședintele, susținându-se că noua structură este necesară pentru eficiență și pentru a se alinia cu standardele internaționale în domeniul apărării.

  • TACTICI PENTRU FRAIERI

    829427 1624406400 sosesc rachetele patriot care vor apara cerul romaniei

    Probabil că ar fi mult mai onest din partea partenerilor noștri strategici să ne spună foarte direct: vreți să rămâneți în NATO? Ok, vă costă 3 miliarde de dolari pe an, cotizație de membru. Iar taxa de protecție se va actualiza cu rata inflației din SUA. Ce depășește 3 miliarde se cheamă furt. Tâlhărie. Jaf la drumul mare.

    Este exact ceea ce ni s-a întâmplat după izbucnirea războiului din Ucraina. Sub pretextul ”Vin rușii peste noi!”, statul român a fost presat de Ambasada SUA să cumpere la foc automat armament și muniție de zeci de miliarde de dolari. Mult peste ceea ce am avea nevoie. Și, mai ales, inutil în cazul unui conflict catastrofal NATO-Rusia.

    Potrivit lui Mircea Geonă, adjunctul șefului NATO, singurul potențial inamic al României este Rusia. Așadar, toate demersurile armatei noastre sunt îndreptate către ”întârirea flancului estic” al alianței nordatlantice în vederea marii confruntări. Ministerul Apărării Naționale nu s-a sinchisit să găsească variante europene mai ieftine (și potențial mai fiabile) pentru înarmarea până-n dinți. Pur și simplu a negociat direct cu Pentagonul și Casa Albă. Vorba vine ”a negociat”, căci prețurile pentru tancurile Abrams, avioanele F-35 și sistemele Patriot sunt dintre cele mai mari posibile.

    Închideți puțin ochii și imaginați-vă scenariul vehiculat de Geoană. Rusia intră în conflict direct cu NATO, în urma unei operațiuni de tip ”false flag”, a unei erori sau a unei nebunii de moment. Șansele ca un astfel de război să se desfășoare cu arme convenționale sunt nule. Și asta pentru că balanța este vădit dezechilibrată în favoarea forțelor NATO, atât ca număr de soldați, cât și ca înzestrare cu tancuri, avioane, rachete.

    Așadar, un astfel de ipotetic război va fi cu arme nucleare, lansate de Rusia prin intermediul rachetelor hipersonice. Nici tancurile Abrams, nici avioanele F-35, nici sistemele Patriot (toate cumpărate cu bani grei de armata română) nu sunt capabile să intercepteze rachete rusești de tip Kinjal. Iată ce scriu Forțele Aeriene Române pe site-ul propriu: ”Sistemul Patriot este destinat apărării punctuale a obiectivelor împotriva avioanelor, rachetelor de croazieră și combaterii rachetelor balistice aflate la distanțe și înălțimi mari și medii”. Rachetele hipersonice, care au o traiectorie imprevizibilă și zboară peste viteza sunetului, nu intră în categoria celor doborâbile de sistemele Patriot.

    Au existat, într-adevăr, așa-zise ”rapoarte” ale armatei ucrainene cu privire la mai multe rachete Kinjal distruse de extraordinarele sisteme Patriot. Nimic altceva decât acțiuni de marketing destinate sateliților SUA dornici să spargă inutil zeci de miliarde de dolari, într-un moment de maximă presiune mediatică asupra opiniei publice.

    Tactica e aceeași din pandemie. Dăm foc, turnăm benzină și pe urmă venim tot noi să salvăm planeta. Operațiunea costă enorm, ce-i drept, mai mor și niște sute de mii de oameni, dar asta-i viața! Unii se descurcă, iar alții suferă în tăcere.
    După cum arată situația la zi, contractele s-au parafat, iar România și-a plătit taxa de protecție în avans pe vreo 10-15 ani. Măcar putem dormi liniștiți că nu ne căsăpesc rușii.

    Autor: Adrian Onciu

  • Băi, ești nebun? Iohannis face încă 179 de chestori și generali!

    CAP BUN 696x424 1 jpgUrât mai îmbătrânește și Klaus Werner la conducerea statului eșuat! Și cu speranța deșartă că ploaia de stele pe care o va revărsa asupra sistemului cu ocazia Zilei Naționale – ci nu pe persoană fizică! – de 1 Decembrie îi va asigura loialitatea structurilor odată cu intrarea sa în ultimul an de mandat…Adică exact ceea ce nu a reușit nici Emil Constantinescu… Nici Traian Băsescu… Și nu o va reuși nici un Klaus Werner Iohannis tot mai panicat de perspectiva că va fi trădat tocmai de cei pe care i-a făcut ”oameni”!

    02 03 2

    Au trădarea în sânge!
    Spaimă de altfel pe deplin justificată… De ce? Pentru că trădări ca la vârful sistemului nu mai găsești în niciun alt domeniu de activitate. În plus, excesul de zel manifestat de chestorii și generalii care simt astfel ”miros de sânge” și vor să își demonstreze loialitatea viitorului ”stăpân” face tocmai din aceștia cei mai mari dușmani ai unui președinte ajuns la sfârșitul unui deceniu de totală Putere.

    Ca Ponta cu studenții…
    Astfel că, prin decizia absolut halucinantă și care vulnerabilizează practic încrederea în întreg sistemul de Securitate națională de a ”da stele” oricui le cere, Iohannis se găsește în situația fostului premier Victor Viorel Ponta. Cel care a acordat gratuități pe tren studenților, sperând că astfel îi va îmbuna. Numai că ”pomana” i-a mobilizat exemplar pe aceștia, prezența la vot în rândurile lor – unul tocmai pentru debarcarea ”binefăcătorului” Ponta – fiind cea decisivă.

    02 032 jpg

    Așa că Iohannis nu ar trebui să se vaite la anul, când va simți pe propria piele ”recunoștința” multora dintre cei pe care îi va face chestori, generali sau îi va avansa la un grad superior de 1 Decembrie, 2023…

    AVEM LISTELE!
    Da, deja listele cu ”avansările în grad” cu ocazia Zilei Naționale a României de 1 Decembrie au fost finalizate. De către toate instituțiile de forță, structurile informative și serviciile secrete care se bat și anul acesta pentru a ”înșfăca” o ”halcă” de la ”Măcelăria” Cotrocenilor. Cu toate că anul acesta, președintele Iohannis este gata să scoată pe ”Taraba Președinției României” destulă ”marfă”, încât să ajungă la toată lumea.

    Pentru că deja se anunță depășirea oricărui record mondial în domeniul militar!

    Pentru că, în anul de grație 2023, în România, stat membru al Uniunii Europene și al Alianței Nord – Atlantice, dar mai ales neaflat în stare declarată oficial de război cu nimeni, urmează să fie avansați la gradele de chestor, generali sau să primească a doua, a treia sau a patra stea un număr de nu mai puțin de 179 de ofițeri! 179! Acesta fiind totalul celor nominalizați și deja avizați pentru avansarea în grad de 1 Decembrie!

    02 033 2

    Pe listele complete intrate în posesia noastră figurând de la nepoți ofițerași de logistică la june polițiste de la Brigada Rutieră! Cu toții urmând să fie făcuți generali și chestori!

    Partea leului, bineînțeles, urmând a fi luat tot de către serviciile secrete!

    Dacă s-a putut cu DGIA
    Avertismentele transmise prin ”loviturile” în care dezvăluiam, chiar săptămâna trecută, ”puciul mascat” de la MApN declanșat de către ”Frăția Generalilor” din Direcția de Contrainformații și Securitate Militară a Direcției Generale de Informații a Armatei au dus la retragerea respectivului proiect de lege din Parlament. Acolo unde de-abia fusese înaintat, de doar câteva zile! Un succes fără precedent și care arată că se poate!

    Barem sub o sută!
    Astfel că, în speranța existenței unor minți luminate care să conștientizeze că România nu își permite să mai facă alți 179 de chestori și generali, încă nu publicăm listele aflate în posesia noastră.

    Dar o vom face! Mai ales dacă nu se scade barem sub pragul psihologic de 100 de avansări în rândurile generalilor și chestorilor pe deplin eșuatului stat iohannist.

    Pentru că, deși nimeni nu îndrăznește să o spună, barem să se știe că se știe! Cea mai mare parte a celor care urmează să fie avansați nefăcând astfel decât să își pregătească ”nivelul de proiecție” al pensiilor.

    02 034 jpg

    Conștienți că nu se știe cum se va termina nebunul an electoral 2024… Astfel că, dacă ”omul lor” nu va reuși să își impună un succesor agreat de sistem la Palatul Cotroceni, atunci cel puțin se vor putea retrage în companiile de stat cu niște pensii de generali sau chestori. Iar dacă sistemul va reuși să își păstreze hegemonia asupra statului român, atunci vor beneficia de prelungirea posibilității continuării activității și rămânerii pe posturi. Viitorii generali și chestori de la 1 Decembrie 2023 urmând a fi ”scuipați de calculator” din sistem de-abia peste alți câțiva ani.

    Dudule, nea Ioane, ne trezim și noi…?
    La acest moment, listele cu propunerile de avansări au fost deja înaintate către consilierii prezidențiali Constantin Dudu Ionescu și Ion Oprișor. Astfel că, în mod normal, ar trebui să facem apel direct la conștiința profesională a acestora pentru a mai ”rări” bătrânii securiști de pe listele care urmează a fi avizate și puse la mapa președintelui, la semnat. Barem să fie sub sută, să nu dea rău în comentariile ”elementelor incontrolabile”. Astfel că, în mod normal, ar trebui să facem apelul public de ”Dudule, nea Ioane, ne trezim și noi”..? Și mai tăiem de pe liste? Dar cum deja pentru prea mulți dintre nominalizații la ”OSCAR”-ul sistemului s-a vorbit deja tocmai cu cei doi…

    Plus că, la anul, 1 Decembrie cade în plină campanie electorală pentru Președinția României. Atunci când niciun candidat nu își va permite să le ceară românilor să strângă și mai mult cureaua, doar pentru ca sistemul să poată suporta – inclusiv din punct de vedere financiar – sute de alți chestori și generali. Așa că acum este ”bătaia peștelui”!

    Trebuie și un mareșal!
    Da, știu, sunt mulți ofițeri care și-au câștigat prin profesionalism, loialitate față de statul român și mult sacrificiu gradele de chestori și generali. Numai că tocmai aceștia sunt primii care au de suferit de pe urma ”ploii de stele” inconștientului Regim Iohannis. Și, din păcate, or să ajungă să le fie și rușine să se mai prezinte că sunt chestori sau generali ai statului român..

    Iohannis inconjurat jpg

    Unul care, dacă ar fi să o luăm strict din punct de vedere matematic, are nevoie acum și de un mareșal! Pentru că la câte mii – mii, nu sute! – de generali și chestori are sistemul, merge și un mareșal! Chiar doi… Se știu ei care vor!

    sursa:national.ro

  • Niște mizerabili au ținut (și țin) la secret cheltuielile pentru armament. Armament …TRIMIS IN UCRAINA

    Tort Ciuca Ciolacu Gov 1024x918 1

    Executivul a refuzat să trimită Consiliului Fiscal datele referitoare la banii cheltuiți pe armament, precum și la sumele direcționate către Ucraina.

    Acest refuz de a furniza informațiile esențiale reprezintă o primă înregistrare în istoria Guvernului, care, pentru prima dată, nu a răspuns solicitării Consiliului Fiscal de a prezenta aceste date vitale pentru analiza procesului de reconfigurare a bugetului pe parcursul anului 2023. Consiliul Fiscal subliniază că tăierea cheltuielilor militare ar putea contribui la reducerea deficitului bugetar, factor esențial în ceea ce privește alocarea următoarei tranșe din fondurile PNRR.

    Instituția responsabilă de supravegherea măsurilor fiscale și bugetare, Consiliul Fiscal, a fost în imposibilitatea de a efectua o analiză detaliată a procesului de reconfigurare a bugetului pentru anul 2023. Acest lucru se datorează faptului că Ministerul Finanțelor a refuzat să furnizeze datele necesare, în special cele legate de cheltuielile militare și sprijinul financiar acordat Ucrainei. De asemenea, ministerul nu a pus la dispoziție informații despre impactul estimat al reformelor în domeniul pensiilor și salariilor, execuția fondurilor europene și cofinanțării, execuția cheltuielilor de investiții, precum și prognoza deficitului la finalul anului 2023 (în absența măsurilor corective).

    Nota de poziție elaborată de Consiliul Fiscal cu privire la restrângerea cheltuielilor publice arată că în 2023 au existat cheltuieli suplimentare de aproximativ 18 miliarde de lei și venituri sub nivelul estimat de aproximativ 20 miliarde de lei. De asemenea, veniturile fiscale (inclusiv contribuțiile sociale) reprezintă aproximativ 27% din PIB, în timp ce media UE27 se situează în jurul valorii de 40-41%. Nota de poziție a Consiliului Fiscal subliniază că există o evaziune fiscală semnificativă, care a fost inclusiv menționată de Comisia Europeană, și care este alimentată de un sistem fiscal care permite diverse mecanisme de evitare a taxelor și impozitelor. De asemenea, construcția bugetului pentru anul 2023 este considerată defectuoasă, atât în ceea ce privește veniturile, cât și cheltuielile. În consecință, ținta de deficit de 4,4% este considerată nerealistă, iar Consiliul Fiscal estimează un nivel probabil al deficitului pentru anul 2023 de 5,7-5,8%.

    Deficitul bugetar este în creștere, iar Consiliul Fiscal atrage atenția că, din cauza cheltuielilor suplimentare față de estimările inițiale și a încasărilor mai scăzute (execuția bugetară la 9 luni indică un deficit de 3,55% din PIB), estimările actuale arată că, fără corecții, deficitul cash ar putea ajunge la 6,5-6,6% din PIB în 2023. În ceea ce privește eficiența colectării TVA, România se află în ultimul loc, cu un deficit de încasare al TVA de 36,7% în 2021, mult sub media UE, care este de aproximativ 5%.

    În legătură cu măsurile de austeritate adoptate de Guvern, din perspectivă macroeconomică, se prevede că acestea pot duce la acumularea de datorii la nivelul execuției bugetare cash, ceea ce ar putea afecta negativ creșterea economică. Neachitarea facturilor pentru cheltuielile de investiții deja efectuate și realocarea acestor sume către cheltuieli curente poate avea un impact negativ asupra economiei României în viitor, făcând ajustarea fiscală mai dificilă în 2024. De asemenea, utilizarea mediei ianuarie-septembrie pentru a limita cheltuielile în noiembrie și decembrie este considerată nepotrivită, deoarece multe plăți legate de proiectele pe tot parcursul anului se fac în ultimele luni.

    Potrivit Consiliului Fiscal, deficitul cash estimat pentru acest an ar putea ajunge la aproximativ 6% din PIB, iar deficitul ESA (conform standardelor europene) ar putea fi și mai mare. Ambele estimări se abat semnificativ de la ținta de 4,4% din PIB, dar este subliniat faptul că această țintă nu a fost realistă. Consiliul Fiscal consideră că reducerea cheltuielilor militare ar putea contribui la limitarea deficitului cash. Se atrage atenția asupra necesității unei corecții ample și graduale pentru a aduce deficitul la un nivel sustenabil, de la peste 6,5% la 3% din PIB.

    Această corecție ar presupune o reducere a veniturilor fiscale și nefiscale și nu poate fi obținută doar prin inflație, dat fiind nivelul scăzut al veniturilor fiscale. Se subliniază că o colectare mai eficientă a veniturilor fiscale ar putea reprezenta un beneficiu semnificativ pentru consolidarea bugetară, dar progresul în acest sens a fost până acum limitat.

  • TÂRFE ȘI COCAINĂ …la MApN

    02 03 15

    Mandatul tot mai discretului Angel Tîlvăr, cu tot trecutul său de ”bătrân combinator” securist devine pe zi ce trece ”aghiasma” cu care fac ”gargara” ministerială adevărații comandanți ai Ministerului Apărării Naționale!

    Adică nu ”bătrânul” Tîlvăr sau veșnic ”tânăra speranță” Bachide… Nici ambițiosul șef al Statului Major General, Daniel Petrescu, cu tot cu generalii săi… Și nici măcar ofițerii Direcției Generale de Informații a Armatei…

    Pentru că, la Armată cel puțin, tot Contrainformațiile Militare dețin comanda absolută. Astfel că, după ce și-au ”împachetat” superiorii din organigramă cum vor face ei o ”figură frumoasă” pentru opinia publică de la noi și cea internațională, ”creierele” DCiSM au declanșat una dintre cele mai ”subversive” operațiuni desfășurate la vârful sistemului în ultimele trei decenii.

    ”Pe deplin acoperiții”, aduși înapoi ”din sursă externă”!
    Primul pas pe acest drum lăturalnic de preluare cu totul a controlului Ministerului Apărării Naționale fiind cu adevărat unul remarcabil, trebuie să o recunoaștem…

    02 032 17 jpg

    Astfel că, bine ”fezandat” în ultimele luni, ministrul Tîlvăr chiar a ajuns să creadă că el și doar el este adevăratul ”mascul alfa” al întregului Minister al Apărării Naționale. Astfel că s-a trezit cum deja este aplaudat la scenă deschisă pentru ”curajul nebun” de a recunoaște public deficitul crunt de personal cu care se confruntă tocmai Direcția Generală de Informații a Armatei. Astfel că ”bătrânul Tîlvăr” a ”bătut cu pumnul în masă” și a anunțat ”reorganizarea” întregii Direcții. Ce este drept, doar cu jumătate de gură și privind panicat în jur… Numai că ”Direcția” nu a protestat… Ba chiar a îmbrățișat cu un oricum suspect entuziasm propria sa ”decapare”…

    Șefii din umbra DCiSM – că doar la șprițuri mai dă ordine și Gabriel Stan, se știe! – fiind în mod normal primii care ar fi trebuit să avertizeze că ”marea debarasare” de actualele cadre și înlocuirea lor din ”sursă externă” ar fi o adevărată catastrofă pentru Informațiile Militare… Așa cum de altfel s-a întâmplat și la toate celelalte instituții de forță și structuri similare…

    Numai că măsura va lovi doar DGIA… În timp ce ”enclava” DCiSM va rămâne singura nelovită de acest ”cutremur”!

    Și uite cum, locul ”ejectaților” din DGIA va fi luat de ”pe deplin acoperiții” Direcției de Contrainformații și Securitate Militară. Cei care acum activează, unii de ani și ani de zile, pe la diverse ministere și alte structuri și agenții guvernamentale, cu statut de ”funcționari speciali”…

    02 033 16 jpg

    Și care acum vor fi aduși ”înapoi acasă”, dar ”din sursă externă”! Ce este drept, și pentru a beneficia la vedere de drepturile ce li se cuvin și pentru a își calcula astfel mult mai liniștiți ”proiecțiile” pensiilor mixte specialo – militare… Dar mai ales pentru ca astfel să se ”închidă cercul” și DCiSM să preia comanda întregii Direcții! Și implicit a MApN… A Armatei… Dar mai ales a ”feliei” pentru ”înzestrare” și deci a contractelor de zeci de miliarde de euro ce urmează să fie semnate în regim G2G… Și poate chiar pentru a șterge în fața tot mai suspicioșilor parteneri americani ”urmele” contactelor neautorizate cu iz de… Rheinmetall german! Hopa, uite că se știe!!!

    Scapă de ”expirați”!
    Și uite cum, chiar a doua zi după anunțarea ”reorganizării” DGIA a fost detonată ”la pachet” și ”predarea necondiționată”, către ”muribundul” CNSAS, a ”arhivei militare” a Direcției Generale de Informații a Armatei! Dar până în 1989 doar… Astfel că doar ”expirații” septuagenari care riscă mai nimic vor fi dezvăluiți, după alți câțiva ani de ”săpături istorice”, drept ”acoperiți” ai fostei DIA…

    Astfel că DCiSM-ul nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu îi miroase! Își va putea aduce proprii ”pe deplin acoperiți” ca să umple organigrama întregii Direcții Generale de Informații a Armatei…

    Însă cel mai mare succes ar fi că astfel ”opinia publică” românească își va lua ”tributul” de securiști… Astfel că predarea ”conservelor” oricum ”expirate” va duce la salvarea actualelor ”fantome”…

    AVEM LISTA!
    Numai că vorbim, totuși, de aceiași ”eroi” care nu au îndrăznit să se apropie de ”antena GRU” aflată la o aruncătură de băț de chiar sediul Guvernului României nici măcar în fuga mașinilor militare! Dar care, în schimb, și-au umflat conturile cu decontarea ”fake rapoartelor” despre presupusa monitorizare a ”agenților GRU din România”.

    În timp ce, pentru a fi siguri că nimeni nu va îndrăzni să îi deranjeze, fie ei politicieni, demnitari, generali, comandanți sau mai ales magistrați militari, ”CI”-iștii Armatei au întocmit și umblă la ei cu ”lista” tuturor celor vulnerabili… Mai ales a celor pe motive de ”târfe și cocaină”…

    Numai că, ghinion, uite că Direcția de Contrainformații și Securitate Militară nu este chiar singura structură de informații din lume asta!

    Așa că mai există o listă… Cea a ”deplin acoperiților” DCiSM care i-au ”vulnerabilizat” pe toți cei de pe ”lista lor neagră”! Cum? Dându-le o mână de ”livrare” la întreținerea acestor vicii…

    Listă care, dacă tot clamează DGIA că vrea curățenie generală la nivelul MApN, uite că a ajuns și la partenerii strategici… Cei cărora s-ar putea să nu le mai convină și faptul că, în afara ”vulnerabilizaților” magistrați români, aceeași metodă desprinsă parcă dintr-un hit al B.U.G. a fost folosită și pentru vulnerabilizarea altor militari…

    Și dacă până acum DCiSM le-a spălat ”rufele murdare” în liniște, a fost OK… Dar trecerea la ”next level” este, totuși, cu totul altceva…

    Așa că oamenii care ani de zile i-au pupat ”ghiulul” – și nu numai! – lui Gabriel Oprea s-ar putea să fi deschis prea devreme șampania…

    Catalin Tache / Ziarul National

  • Celebrul Dorel s-a angajat șofer în ARMATĂ: Utilaj militar înțepenit la intrarea pe pod

    dorel de la armata 800x445 1

    E cu siguranță fotografia zilei la Buzău.

    Celebrul Dorel s-a angajat șofer în armată!

    Preocupat cu altele, n-a observat că încărcătura pe care o transporta, o automacara, era de data asta ceva mai înaltă:

    armata 0

    Prin Buzău, pe facebook, avem o mulțime de Dorei angajați în armată, care în timpul liber (cam mare) dau lecții la toți și critică orice cu un aer de mare superioritate. Puțină modestie nu strică nimănui. Se spune că e apanajul oamenilor înțelepți.

    sursa: buzoienii.ro

  • ÎNCEPE! TANCURI AMERICANE INTRĂ ÎN ȚINUTUL SECUIESC!

    CAP tancuri 696x478 1

    ”Suveica” scenariilor de-a dreptul disperate pentru menținerea ”la aparatele” puterii executive a asumatului eșuat sistem iohannist ajunge la ”next level”. Unul de-a dreptul periculos, ținând cont nu doar de vulnerabilitatea unui astfel de demers pur și simplu ”sinucigaș”, pentru stabilitatea unei țări oricum greu încercate.

    Dar mai ales pentru că, spre deosebire de toate celelalte provocări de până acum – cele mai multe fără a fi făcute public niciodată – de această dată o parte a serviciilor românești sunt cele care par a deschide ”cutia Pandorei” din Transilvania.

    Ceea ce, cel puțin în viziunea structurii contrainformative care astfel încearcă stoparea din fașă a implementării acestui nou ”proiect de țară” primit ”în plic” de afară, chiar ar putea fi ”scânteia” care să aprindă întreaga regiune.

    ”Mămăliga” nu mai explodează!
    După cum am dezvăluit în mod repetat în ultima vreme, ”Marele Ospătar” Klaus Werner Iohannis continuă să fie perceput, în anumite Cancelarii, drept cel mai potrivit politician român pentru a servi la ”masa celor mari”. Numai că, ghinion, Klaus Werner Iohannis nu prea mai are cum să fie păstrat ”în viață”, politic vorbind.

    Iar plecarea de la Palatul Cotroceni nu mai înseamnă automat și preluarea de facto a conducerii Partidului Național Liberal. Unul care a ajuns să ”umfle” actualul scor electoral mai ceva ca Gigi Becali valoarea de piață a fecesebiștilor. Astfel că, Iohannis nu va mai putea fi instalat nici în fruntea viitorului ”guvernul meu”…

    Singura șansă de a se mai profita de obediența pe deplin dovedită a acestuia fiind doar decretarea stării de necesitate. Ceea ce ar duce automat la amânarea sine die a organizării de alegeri prezidențiale. Și ”împăierea” lui Iohannis în fruntea statului pentru cel puțin încă un an – doi, după modelul Stoltenberg de la conducerea NATO.

    Numai că, în ciuda tuturor ”analizelor strategice” mai mult decât optimiste, iată că românii nu se sperie de atacurile cu drone rusești. Așa că poate să se jure Radu Tudor și pe cravata de pionier și să facă ”bătrânii securiști” Angel Tîlvăr și Raed Arafat adăposturi antiaeriene și campanii de R0-ALERT cât vor, că ”dronele” căzute pe teritoriul național nu au reușit să creeze valul emoțional necesar pregătirii populației pentru luarea unei astfel de măsuri cu adevărat excepționale.

    Și mai alarmant însă pentru ultimii iohanniști ai sistemului, nici măcar sperietoarea COVID nu mai funcționează! Astfel că măsurile luate ”pe șestache” de Institutul Național de Sănătate Publică și pe care le-am dezvăluit aici nu au mai fost puse în practică. În ciuda încăpățânării demne de o cauză mai bună cu care ministrul ”Aspen” al Sănătății anunță noi și noi valuri de îmbolnăviri cu COVID, directorii de spitale nu înaintează încă statisticile cerute. Și românii deja au revenit la tratamentele tradiționale cu țuică fiartă sau șosete în oțet.

    Astfel că, o ”minte bolnavă” a sistemului a propus ”soluția finală” pentru ca starea de necesitate să fie totuși impusă!

    Mai ușor cu FOS!
    Avem un ministru al Apărării în funcție deja umilit de proprii generali și deja preocupat mai mult de starea grădinițelor unde învață cadrele militare… Dar inexplicabil de timorat în fața tot mai influentei Nicoleta Pauliuc. Astfel că Armata Română este supusă unei presiuni crescânde. Prima linie penetrată fiind cea a FOS, trupele noastre de elită. Cele care este foarte bine că sunt ținute în priză și antrenate în condiții tot mai reale și apropiate de cele de război. Mai ales că Forțele pentru Operații Speciale vor fi primele aruncate în luptă, la o adică. Numai că normal ar fi ca militarii noștri să fie parașutați cu fața spre Est, ci nu spre Vest!

    Că doar, dacă ar fi să ne invadeze cineva, atacul de la ruși ar trebui să vină! Numai că noua ”grilă” de instrucție prevede suplimentarea exercițiilor efectuate în… Transilvania! Strategie greu de explicat, la o adică, mai ales că la mijloc nici nu mai sunt rațiuni financiare. Cele de decontare ”angro” a fondurilor operative de război… Ca atunci când ”vechea DGIA” manageria un adevărat imperiu imobiliar de case conspirative în Brașov, Mureș și tot așa… Botoș știe! Și Hăpău! Acum însă, fiind vorba clar de cu totul altceva!

    Tancuri Abrams în ”inima Transilvaniei!
    Cu atât mai îngrijorătoare fiind ”scurgerea controlată”, de fapt inseminarea informației că Armata Română ar putea reloca un batalion de tancuri americane Abrams în ”inima Transilvaniei”. Mai ales că această ”testare” alternativă s-a făcut nu doar într-un mod cât se poate de profesionist din punct de vedere al ”documentării informative”, dar mai ales la cel mai înalt nivel posibil!

    ”Emițătorul” acestui halucinant mesaj evident ”criptat” fiind nimeni altul decât generalul (r) Virgil Bălăceanu… Militarul român care a ocupat cea mai înaltă funcție operativă în cadrul Alianței Nord-atlantice, fiind chiar comandantul Brigăzii Multinaționale Sud-est a NATO! Astfel că șansele ca pe generalul Bălăceanu să îl fi luat gura pe dinainte și să fi cerut trimiterea de tancuri americane în ”inima Transilvaniei”, fără ”OK”-ul necesar sunt unele pur și simplu nule! Ca să nu mai vorbim că actualul președinte al Asociației Ofițerilor în Rezervă din România a avut această surprinzătoare ieșire publică într-un ”mediu controlat” și minuțios pregătit din timp. La un ”podcast” la ”agenția de casă” a inteligenței militare!

    Acolo unde, pe ”platforma” sigură de informare a MApN-ului, în timp ce era abordată tema celor 54 de tancuri americane Abrams cu care urmează să fie dotată Armata Română – și care ne-au costat deja peste un miliard de euro, fostul șef de înalt comandament NATO ”s-a trezit” că ”putem avea un batalion de tancuri Abrams în Transilvania”!

    SECESIUNE! INSURGENȚĂ INTERNĂ!
    Și mai șocantă fiind explicația pentru care Armata Română ar trebui să ia o astfel de decizie și… ” Batalionul să fie pregătit pentru menținerea teritoriului național împotriva oricăror încercări de secesiune și insurgență internă”!

    Iar pentru a se transmite că se are proprietatea unor termeni nemairostiți până acum de niciun lider politic sau militar român, precum ”secesiune” sau ”insurgență internă” a urmat un discret avertisment că ”se știu mai multe”…” Nu intru în detalii, căci acestea nu fac obiectul emisiunii”!

    Momeală sau platformă…?
    Iar dacă deja este pusă fie și ”semi – oficial” problema trimiterii batalionului de ”tancuri americane” – deloc întâmplătoare această precizare – în inima Transilvaniei, pentru a apăra țara în fața unei ”insurgențe interne” în vederea ”succesiunii”, atunci ceva se întâmplă…

    Chiar dacă, din punct de vedere militar, nu ne rămâne decât să sperăm că tocmai partenerii americani vor ”răcori” astfel de scenarii incendiare. Mai ales că Guvernul de la Budapesta ar lua foc imediat în urma unor astfel de escaladări, la fel cum a făcut și cel de la Belgrad în favoarea etnicilor sârbi din Bosnia sau Kosovo. Și NU a făcut-o cel de la București pentru românii din ”Ucraina soră”…

    Numai că, din punct de vedere politic, dinamica operativă a procedurizării implementării acestui scenariu ar putea-o lua cu totul razna! Rămânând de văzut doar dacă ”trimiterea de Armata Română de tancuri americane în Ținutul Secuiesc” se va dovedi ”momeala” cu care se va ”sufoca” un AUR altfel greu de ”potolit”… Sau ”platforma” care va duce la ”explozia mămăligii” suveraniste și înscrierea României pe o altfel de axă geostrategică, cea din jurul noilor ”tigri economici” de la Varșovia și Praga…

    Autor – Catalin Tache

  • MApN dezvăluie ce s-a întâmplat duminică noapte în Tulcea

    skynews drone strike ukraine 6149283 1000x600 1

    Ministerul Apărării Naționale (MApN) informează că, duminică, în urma detectării grupurilor de drone ruseşti care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de prealertă aeriană, începând cu ora 22,55, pentru zona de nord a judeţului Tulcea, aflată în proximitate, cu potenţialul de a fi afectată de riscurile asociate acestei situaţii.

    „Duminică, forţele ruse au continuat atacurile asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea graniţei cu România. Ministerul Apărării Naţionale a monitorizat în timp real situaţia aeriană în zonele de responsabilitate.

    Ca urmare a detectării grupurilor de drone care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, MApN a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de prealertă aeriană, începând cu ora 22,55, pentru zona de nord a judeţului Tulcea, aflată în proximitate, cu potenţialul de a fi afectată de riscurile asociate acestei situaţii.

    Forţele MApN au întărit prezenţa şi continuă să implementeze măsurile necesare în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situaţii”, precizează Ministerul Apărării, într-un comunicat.

    În context, Ministerul Apărării Naţionale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu regulile dreptului internaţional umanitar.

    „MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţia generată de aceste atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea”, subliniază sursa citată.

  • De ce ar dori europenii să se înroleze în Armată

    armata

    Să luăm cazul României, deși discuția rămâne valabilă pentru orice stat: de ce ar merge la război un tânăr oarecare? De ce s-ar înscrie în rândurile armatei? Evident, globaliștii fără niciun Dumnezeu au răspunsul gata pregătit. Din patriotism, ej prost?!

    Să ne apărăm pământul sfânt, casa și familia de imperialiști, de cotropitori. Așa cum au făcut-o strămoșii noștri. Datoria față de țară ne cheamă la arme.

    Pare destul de simplu la prima vedere. Dacă cineva dă buzna peste tine, ești pus în situația de a te apăra. Desigur, situația se schimbă radical atunci când agresorul ești chiar tu – nu mai vorbim despre nicio dilemă morală. Intri direct în categoria răufăcătorilor, a asupritorilor.

    Războaiele de altădată seamănă prea puțin cu cele de astăzi. Ștefan cel Mare suna din goarnă și oștenii se prezentau la datorie pentru că știau că otomanii porniseră deja spre Moldova. Și nu veneau cu gânduri bune. Veneau să jefuiască și să omoare, din pricină că voievodul nostru refuzase să le plătească ”taxa de protecție”. Oștenii lui Ștefan aveau prea puține dileme, prea puține întrebări legate de cauza dreaptă sau mai puțin dreaptă pentru care luptau. Însă situația părea clară: moldovenii se apărau de invadatori. Nu făcuseră nimic rău, nu îi provocaseră pe turci, nu mărșăluiseră spre Constantinopol.

    Ulterior, în cele două războaie mondiale, România a intrat în diverse alianțe ca urmare a unor decizii politice. Hotărârea din 1916 de a lupta de partea Antantei (Franța, Imperiul Britanic, Imperiul Rus) nu a fost luată nici pe departe în unanimitate, numeroși lideri politici și oameni de cultură s-au opus. Fie din rusofobie, fie din convingerea fermă că Antanta nu avea cum să învingă, aceștia au considerat că România ar avea mai mult de câștigat dacă s-ar alătura Germaniei. Lucru care s-a întâmplat abia în al doilea război mondial, cu consecințele știute.

    Românii uciși pe front, milioane de oameni, au urmat întocmai dispozițiile politicienilor. Indiferent de cât de neinspirate au fost. Erau alte vremuri. Sursele de informare (în general radioul și ziarele) pătrundeau extrem de greu în mediul rural. Și, la fel ca și astăzi, jurnaliștii protejau puternic interesele guvernamentale. Nu existau rețele sociale sau surse alternative, independente.

    Așadar, oamenii simpli plecați pe front erau adesea mințiți că o fac pentru un scop nobil. Pentru a ne apăra țara de agresori. Ori în ideea de a recupera teritorii românești pierdute cândva. Propaganda guvernamentală lucra la turație maximă și astfel se crea acea stare de spirit atât de necesară alcătuirii unui corp de armată pregătit să înfrunte dușmanul.

    În zilele nostre, în contextul războiului din Ucraina, lucrurile s-au complicat teribil. Tinerii se informează și cântăresc foarte bine înainte de a-și risca viața. Nu mai sunt atât de dispuși să înghită pe nemestecate ceea ce primesc pe tavă de la politicienii de tip marionetă. Și pe bună dreptate. Unde este Adevărul pretins de lideri ca Joe Biden, Ursula von der Leyen sau Olaf Scholz? Pe ce se bazează aceștia când afirmă că rușii amenință Europa? De ce părinții, frații și fiii noștri ar trebui să meargă la arme pentru ”cauza” lui Zelensky și a acoliților lui?

    Kievul intenționează să ceară repatrierea a milioane de ucraineni refugiați în UE, care nu cred în justețea războiului dus de regimul Zelensky. Iar liderii europeni se gândesc să introducă serviciul militar obligatoriu.

    Și asta întrucât din ce în ce mai puțin oameni cu scaun la cap sunt dispuși să moară pentru ”ordinea internațională bazată pe reguli”. Bazată pe regulile lui Joe Biden, ca să fim mai preciși.

    Autor: Adrian Onciu

  • Avem isoletă de beton în războiul dronelor invizibile

    isoleta Dobrogea Tulcea 1000x600 1

    Asistăm la un adevărat festival de drone invizibile. A treia dronă, similară cu cele folosite de Rusia… zic „experții”. Similară la ce? La zburat noaptea? La urma lăsată în aer? La groapa lăsată? O domnișoară cu ochelari de la Digi24 TV se agita pe marginea unei gropi de-o gleznă. Semăna mai degrabă cu o fostă scăldătoare de porci mistreți, pe marginile căreia se văd mai multe urme de încălțări omenești. Vizibil montată și surescitată, domnișoara cu ochelari ne arăta un petecuț de ceva din altceva care ar fi fost similar.

    –„Aici a căzut foarte probabil o dronă!” Din montaj, regia a adăugat și punctul de vedere al unui domn ofițer fără caschetă care explica populației de ce radarele nu le identifică:

    –„Dronele au dimensiuni similare cu ale păsărilor!”(C. Spânu, purtător de cuvînt MApN, conform Digi24).

    Altcineva publică o informație pe surse: „A fost o dronă de supraveghere”.

    Cît o pasăre sau cît o avionetă? Cît un ou sau cît un bou?

    Conform MApN, citat de ”Libertatea”: „Echipajul unui elicopter IAR-330 Puma… a identificat miercuri, 13 septembrie, în jurul orei 11.30, în zona localităților Nufărul și Victoria, din județul Tulcea, fragmente care ar fi putut proveni de la o dronă, dispersate pe o suprafață de câteva zeci de metri”.

    Nu prea înțeleg cum echipajul unui elicopter a descoperit din aer în zona a două localități „fragmente care ar putea proveni de la o dronă, dispersate pe cîteva zeci de metri”. Le-au descoperit din elicopter sau au pigulit ca farmaciștii cu penseta prin iarbă și au descoperit niște bucăți de „ceva similar”. Un lucru nu pricep și nu îmi este clar. Cum și-au dat seama care bucăți erau de la ceva similar și care de la ceva diferit? Unele televiziuni ne-au arătat niște băieți cu detectoare căutînd prin vegetație (iarbă și buruieni). N-au cercetat întîmplător. Totul a pornit de la „sesizări telefonice prin serviciul 112 despre posibile cazuri de impact de dronă într-un sector cuprins între localitățile Nufăru, Malcoci și Valea Nucarilor, județul Tulcea”. (MApN, citat de ”Libertatea”).

    Cea mai clară mărturie o avem de la Ioan Toader, cel care a relatat incidentul dronei pe Facebook și a fost preluat de Hotnews: „Ion Toader locuiește în Ilganii de Jos, localitate care este peste Dunăre de Nufăru. Omul povestește că a fost trezit de zgomotul puternic de dronă înainte de ora 5.00, cam pe la ora 4.50.

    Și-a dat seama că e dronă, cunoștea zgomotul din videourile făcute de oamenii din Plauru și postase pe Internet. Toader a ieșit din casă unde s-a întâlnit cu alt localnic.

    Ulterior, la 4,58, cei doi au văzut „bila de foc” a exploziei și apoi au auzit zgomotul puternic produs de aceasta. Ion Toader spune că drona venea dinspre nord, din direcția Ucraina, iar explozia ar fi avut loc cam la un kilometru de o unitate militară care se află în zonă”.

    Imediat, după semnalarea urmelor celei de-a doua drone și descoperirea celei de-a treia au apărut și primele imagini cu lucrul la adăpostul din betoane de la marginea satului Plauru. După știrea care semnala prima dronă, a doua zi s-a difuzat comunicatul oficial despre creșterea numărului de avioane F-16 pe teritoriul României. Pentru securitatea țării noastre vom găzdui mai multe asemenea aparate. După semnalarea celei de-a doua drone, au apărut oamenii lui Raed Arafat care s-au apucat să dea cu sapa. Au înlăturat buruienile și s-au apucat să ridice niște isolete de beton împotriva dronelor. Babele și pescarii din Nufăru să aibă în ce se proteja pe la marginea satului, mai ales noaptea, dacă izbutesc să orbecăie prin întunericul Deltei pînă la adăpostul de pe tăpșan și dacă ajung pînă acolo înainte ca un „ceva similar” unei drone rusești să apară.

    Vă dați seama, dacă și ”Revista 22” se agită cu titlu mare. „Resturi care ar putea proveni de la prăbușirea unei drone au fost descoperite în zona satelor tulcene Nufărul și Victoria, la 20 km de Dunăre, au anunțat reprezentanții armatei române”.

    Sare și Ciolacu, ciolăcit de-a binelea de agitație:

    „Nu ne atacă nimeni, oameni buni! Haideți să liniștim populația, că o luăm razna cu toții. Nu ne-a atacat nimeni și nu ne atacă nimeni. Au sărit rămășițe dintr-o dronă care a fost lovită de către armata ucraineană. Nu a avut explozibil, nu a avut nimic care să dăuneze cetățenilor”.

    După a treia dronă „similară”, Parchetul General a decis să deschidă un dosar penal in rem. L-au și declinat și l-au pasat Parchetului Militar. Celeritate maximă! Ambasadorul rus a fost convocat la Ministerul de Externe.

    Festivalul dronelor invizibile continuă. Ne ajută să ne obișnuim cu ele și să ne pregătim de război. La o adică, pe lîngă că este distractiv, festivalul dronelor invizibile are și valoare de antrenament. Sau măcar de exercițiu psihologic. N-ați văzut imaginile și știrea de pe CNN-ul de Dîmbovița? „Urs atacat cu bîta în timp ce dormea”.

    Autor: Cornel Nistorescu

  • Armata construiește buncăre! Ce urmează?

    plauru 610x425 1

    Ministerul Apararii Nationale a anuntat marti instalarea de spatii de protectie a populatiei.

    „In conformitate cu Hotararea nr. 31 din 7 septembrie 2023 privind adoptarea unor masuri de protectie pe teritoriul national din imediata vecinatate a zonei de conflict din Ucraina, emisa de Comitetul National pentru Situatii de Urgenta, Ministerul Apararii Nationale a inceput marti, 12 septembrie, lucrarile de amenajare a spatiilor de protectie a populatiei la nivelul localitatii Plauru din judetul Tulcea.

    Lucrarile sunt executate de un detasament format din aproximativ 50 de militari de la Brigada 10 Geniu, care actioneaza cu 20 de mijloace tehnice, pentru instalarea a doua adaposturi din elemente prefabricate din beton, precum si pentru executarea lucrarilor de amenajare aferente.

    Adaposturile, cu dimensiunile 9,6 m lungime, 2 m latime (la interior) si 1,5 m inaltime (la interior), vor fi predate, dupa finalizarea lucrarilor, autoritatilor locale ale comunei Ceatalchioi”, a anuntat MApN intr-un comunicat.

    [lockercat]Purtatorul de cuvant al MApN, Constantin Spinu, a declarat ca fragmentele de drona, gasite sambata, vor fi supuse expertizei tehnice, pentru a afla mai multe informatii despre circumstantele si perioada in care acestea au ajuns pe teritoriul Romaniei.

    „Colegi de la Fortele Navale Romane sunt dislocati in zona Ceatalchioi – Plauru pentru misiuni de cercetare in aria de responsabilitate. Am primit astazi informatii de la autoritatile locale cu privire la posibila existenta a unor elemente de acest tip la aproximativ 2,5 kilometri sud-est de localitatea Plauru. Informatiile s-au dovedit corecte. In aceasta locatie au fost descoperite fragmente dintr-o drona similara cu cele folosite de armata rusa. In mod procedural, zona a fost securizata, probele au fost ridicate pentru expertiza tehnica si analiza. Foarte important este ca noi ramanem in continuare in alerta si vom continua cercetarile in zonele acestea aflate in proximitatea obiectivelor vizate de atacurile aeriene”, a precizat Constantin Spinu, la Digi 24.

    El a subliniat ca este vorba „cu siguranta” despre o alta locatie decat cea in care au fost gasite fragmente zilele trecute.

    „Nu am informatii exacte cati kilometri si cati metri sunt intre cele doua locatii, insa sunt doua locatii diferite. Important este ca ramanem in contact permanent si cu structurile aliate, care sunt informate in timp real. Cel mai important mi se pare faptul ca aceste atacuri trebuie condamnate cu fermitate. Romania condamna cu fermitate aceste atacuri si le spune pe nume: sunt crime de razboi. Orice atac impotriva infrastructurii civile, asa cum este cea din porturile ucrainene de la Dunare, impotriva zonelor locuite de populatie civila, sunt crime de razboi”, a punctat el.

    Constantin Spinu a declarat ca fragmentele fac parte dintr-o drona similara cu cele folosite de armata rusa si a anuntat ca va oferi noi detalii in momentul in care expertizele tehnice vor fi finalizate.

    „Este nevoie de finalizarea acelor expertize, una care a inceput cu probele ridicate de la locatia descoperita marti dupa-amiaza. Cu siguranta va incepe foarte rapid si expertiza in cazul probelor ridicate astazi. Speram ca in urma acestor expertize sa putem sa avem informatii cu privire la circumstantele si, inclusiv, in ce perioada ar fi fost posibil ca aceste fragmente sa ajunga pe teritoriul nostru, aproape de locatiile lovite de fortele ruse, cu aceste atacuri cu drone. (…) Astazi, noi ramanem angajati, cu forte care au misiunea de a continua cercetarile in aceasta zona. De asemenea, ramanem in alerta si toate locatiile care sunt in proximitatea zonelor vizate de atacurile ruse vor fi cercetate in continuare. La fel de important: ramanem in contact si cu autoritatile aliate, pe care le informam in timp util”, a subliniat el.

    Sambata, Ministerul Apararii Nationale a anuntat ca fragmente dintr-o drona similara celor folosite de armata rusa au fost descoperite de militari ai Fortelor Navale Romane.

    Potrivit unui comunicat al MApN, in cursul zilei de sambata militari din Fortele Navale Romane, dislocati pentru misiuni de cercetare in zona localitatii Plauru, judetul Tulcea, au executat activitati de cautare in aria de responsabilitate, ca urmare a primirii unor informatii de la autoritatile locale, transmise prin comenduirea Garnizoanei Tulcea, cu privire la posibila existenta a unor elemente de drona la aproximativ 2,5 kilometri sud-est de localitatea Plauru.[/lockercat]

  • CHIAR NE BAGI ÎN RĂZBOI? STS și ARMATA IAU SATELIT!

    klaus iohanni CAPPPPP 696x394 1

    ”Iohannis, ordin nebun: Ne bagă în război”! Aceasta este ”cheia” în care trebuie decodată operațiunea de ”pârpolire” a opiniei publice românești declanșată în ultimele zile…

    De când cu drona care ar fi căzut peste România. O Românie care este stat membru NATO! Dar nu este și stat membru al Spațiului Schengen. Oricum, cu mici excepții, precum cea a unora ca fostul ministru al Apărării, Vasile Dîncu și fost șef al Statului Major, generalul Eugen Bădălan, clasa politică și societatea civilă s-a dovedit încă o data gata ”să înghită” orice îi toarnă pe gât propaganda operativă. Astfel că planul nebun al sistemului ca viitorul președinte al României să fie tot Klaus Werner Iohannis, fie și pentru barem încă un an – doi, se află în grafic…

    22 kilometri…700 metri…120 metri…
    Pe deplin relevant în acest sens fiind avertismentul din ”lovitura” din 27 iulie…

    [lockercat]Atunci când dezvăluiam că ” Stăpânii Coloniei” tocmai ce forțează implementarea unui nou ”proiect de țară” pentru obedienta Românie. ”Experimentul Stoltenberg”, norvegianul ”împăiat” la conducerea NATO prin nesfârșite prelungiri de mandat sub pretextul agresiunii ruse din Ucraina urmând a fi preluat și pentru țara noastră. Acolo unde ”elita progresistă” occidentală, temându-se ca nu cumva curentul suveranist să ”măture” oricum debila clasă politică de la noi, mizează totul pentru ca viitorul președinte al României să fie tot ”vechilul” Klaus Werner Iohannis. Desigur, nu în urma unor alegeri democratice și la timpul lor. Că doar nici măcar strategii globaliști ai acestui plan nebun nu își mai fac de mult iluzii cu privire la popularitatea ”dulapului nemțesc”… Oricâte ”geci roșii” i-ar mai pune pe el și ”valuri emoționale” s-ar crea artificial. Astfel că ultima șansă a sistemului progresist de a păstra România în propria sferă de influență este amânarea sine die a viitoarelor alegeri… Cel puțin cele prezidențiale și parlamentare. Astfel că Iohannis nu doar că a primit chiar zilele trecute ordinul de a declara, cel mai târziu în luna ianuarie a anului viitor, starea de necesitate, dar îl și va îndeplini cu deja tradiționalul său exces de zel!

    Iar ”fezandarea mentală colectivă” deja a fost declanșată, prin ”rostogolirea isterică” a ”pachetului mediatic” despre ”atacul rusesc cu drone iraniene la 0,7 kilometri de România”.

    Pentru că, după ce inițial ”bubuise” public doar informația despre ”atacul rusesc de la Giurgiulești, la 22 de kilometri de România, ulterior ”ruta bombardamentului” a fost recalculate și s-a stabilit că ”rușii au atacat masiv la Reni, la doar 700 de metri de malul românesc al Dunării.

    Și uite cum, atunci când până și cele mai performante drone sau rachete se mai pot ”rătăci”, la o adică, vreo 700 de metri, deja opinia publică a fost astfel avertizată cu privire la ”șocul” efectuării unui ”bombardament asupra teritoriului României, stat membru al NATO”. Iar planul dezvăluit pe 27 iulie a trecut deja la ”next level”, așa după cum prevedeam… Următorul pas fiind anunțarea căderii unei drone rusești în interiorul României”! Și a căzut! Conform anunțului oficial al ”omului americanilor”, ministrul Angel Tîlvăr, cel căruia i s-a luat ”albeața” de pe ochi și a confirmat oficial că ”drona a căzut la 120 de metri în interiorul României”! Stat membru al NATO! Numai că acest ”atac” nu va duce la intrarea în război a întregii Alianțe Nord – Atlantice! După cum nici viitorul ”val național emoțional” de după deja iminenta cădere a unei ”drone rusești” asupra unei așezări omenești – din păcate, structurile contrainformative știu prea bine că aceasta urmează, urmând a se stabili, cu un cinism criminal doar ”bilanțul negru al victimelor civile colaterale” – nu va duce la activarea celebrului Articol 5. Ci doar la declararea stării de necesitate în România! Și implicit prelungirea sine die a mandatului prezidențial al lui Klaus Werner Iohannis!

    Pentru misiuni externe…
    Până atunci însă, aceeași structură contrainformativă care a atras atenția asupra presiunilor exercitate pentru declararea nejustificată a stării de necesitate în România nu putea să nu ia act și de ultima decizie a Guvernului României. Cel care a ”bifat” ce i s-a pus la mapă la semnat… Astfel că a fost aprobată ” participarea Serviciului de Telecomunicații Speciale la proiectul Celula Europeană pentru achiziții de servicii satelitare”.

    Cel mai probabil, demnitarii fiind convinși că este vorba doar despre vreun act birocrat, mai ales că li s-au luat ochii cu justificarea că ”astfel se intenționează reducerea cheltuielilor curente”… Și cine s-ar opune în contextul actualului deficit bugetar la ”reducerea cheltuielilor”…?

    Și atunci cui să îi mai pese că, până acum, conform legislației în vigoare, ”Serviciul de Telecomunicații Speciale cumpăra servicii de comunicații prin satelit în baza legislației naționale a achizițiilor publice”. Și că ”serviciile de comunicații prin satelit constituie servicii de rezervă pentru infrastructura de comunicații a STS, care reprezintă o componentă strategică a securității naționale, făcând parte din infrastructurile critice naționale aflate în administrarea STS, aprobate prin H.G. nr. 1198/2012”.

    Dar mai ales că ”acest tip de servicii sunt folosite de STS în situațiile în care instituțiile din SNAOPSN și SNMSU trebuie să acționeze și să coopereze în misiuni externe sau interne importante”.

    Numai că, de acum înainte, comunicațiile prin satelit care vizează toate structurile din sistemul de siguranță națională nu vor mai fi achiziționate de STS conform legislației privind securitatea națională!

    Șeful STS va lucra prin ”celula europeană”
    Concret, de acum înainte, ”achizițiile necesare Serviciului de Telecomunicații Speciale se vor face printr-un protocol încheiat cu Ministerul Apărării Naționale , care este structura națională coordonatoare în relația cu EDA, prin Celula europeană pentru achiziții de servicii satelitare”.

    Da, pare foarte complicat. Numai că miza este una singură… Dacă va mai cădea o dronă sau nu pe teritoriul românesc, nu se va mai stabili prin comunicațiile satelitare ținând strict de TOATE structurile românești aparținând de sistemul de siguranță națională.

    Ci prin comunicațiile prin satelit prin ”celula europeană”…
    Și pe pariu că ”satelitul” va da o ”eroare” suficientă pentru ca România să fie atacată și astfel să fie declarată starea de necesitate? Adică rămânerea lui Iohannis la butoane…? Desigur, nu a lui pe persoană fizică, ci a ”clienților” care încă preferă să îi servească ”Marele Ospătar Alb”…

    Catalin Tache

    [/lockercat]
  • Nepalezii din Armată

    Picture1 1

    Nepalezii au devenit sinonim pentru forța de munca brută, necalificată. Nici nu mai contează dacă lucrătorul respectiv este din Somalia, Nigeria sau chiar România, toți sunt „nepalezi”.

    Rigoarea, ordinea și disciplina ar trebui să fie sinonime pentru Armată. Sunt atributele care definesc unul din pilonii fundamentali ai națiunii. Pentru că, indiferent care sunt intențiile sau argumentele trădătorilor și vânzătorilor de țară, fără Armată și Biserică niciun popor nu-și poate susține existența.

    Armata României primește constant atacuri, din toate direcțiile. Clasa politică, mass media, grupuri de cetățeni „îngrijorați” sau pur și simplu ignoranți, au coborât militarul român dincolo de periferia societății. O țară în care militarii sunt huliți, jigniți și umiliți mai speră să fie apărată? De cine?

    Este adevărat, la situația actuală au contribuit și desele scandaluri care au aruncat zoaie și noroi peste haina militară. Șefi ai Apărării trecuți prin condamnări penale. Generali cercetați pentru corupție și hoție. Ofițeri lipsiți de onoare și demnitate… Un tablou incompatibil cu așteptările unei societăți sănătoase. Ne mai consolează ideea că nimeni n-a suspectat România ca având o societate sănătoasă.

    Majoritatea subiectelor care includ Armata sunt despre achiziții elucubrante, recrutări mirobolante sau pensii nemeritate. O retorică a eșecului, un tablou al înfrângerilor, o frescă a manipulării și minciunilor care au îngenuncheat Oștirea României.

    Armata a ajuns să fie identificată cu un general plagiator și lipsit de coerență în exprimare. Cu un club sportiv profesionist, fără nicio legătură cu sistemul național de apărare. Și, cel mai trist, cu retorica celor care introduc invariabil militarii în malaxorul discursului politic.

    Din măreția și strălucirea Armatei au mai rămas doar amintirea și paradele.

    Aici se încadrează și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Cel care „desfășoară activități de interes strategic în domeniul asigurării protecției intereselor esențiale ale siguranței stării de sănătate a populației”. Te doare capul!

    Institutul „Cantacuzino”, o afacere de miliarde
    La sfârșitul lunii august MApN îmbracă, iarăși, haine de sărbătoare. Nimic nu-i bucură mai mult pe generalii Armatei decât ceremoniile și festivitățile. Ce oportunitate mai bună să-și etaleze stelele, decorațiile și burțile generoase?

    MApN aniversează 6 (șase) ani de la preluarea celui mai prestigios institut de cercetare în microbiologie pe care l-a avut vreodată România.

    „Institutul „Cantacuzino” va deveni parte a ministerului Apărării. Poate o mână militarizată va avea rezultate”, declara premierul Mihai Tudose, la începutul ședinței de Guvern din 23 august 2017.

    Și „succesurile” n-au întârziat.

    Statul de organizare a depășit în câteva luni 1000 de posturi. Cele câteva sute pe care le-a adăugat Armata au fost exclusiv în sectorul administrativ. Trebuia susținută funcția de general de la vârful instituției.

    Apoi, pare neverosimil, dar Institutul „Cantacuzino” a consumat peste 3 miliarde de lei de când a fost preluat de Armată.

    În ultimii șase ani, aproape un miliard de euro, din bugetul MApN a fost alocat doar pentru „Steaua” și „Cantacuzino”. Niciun cent din banii ăștia nu a contribuit la creșterea capacității de apărare a României!

    În schimb, poporul și aleșii lui duc grija pensiilor militare de stat. „Grijania ei de viață!” (replica îi aparține lui Amza Pellea).

    Fără depozitarea și transportul serului miraculos din perioada pandemiei, activitatea Institutului „Cantacuzino” ar fi fost marcată de o discreție profundă.

    Singurul produs promovat intens de mass media a fost OROSTIM-ul. Un plagiat nerușinat. Un supliment alimentar realizat în urmă cu peste 30 de ani, de aceeași cercetători care au creat Polidinul.

    Anul trecut apreciam că Institutul „Cantacuzino” este „un pacient în moarte clinică”. Nimic nu s-a întâmplat de la aniversarea „cincinalului”.

    Între timp se apropie aniversarea a șase ani de promisiuni. Șase ani în care singura realizare este „pe persoană fizică”, comandantul a fost „înălțat în grad de general”.

    „Cel mai de succes” festival al absurdului
    Generalul Florin Oancea este cel mai longeviv comandant al „Cantacuzino”. Singurul care a primit „stele”. Unul din generalii cu care se mândrește România. Eminența care salvează cercetarea „medico-militară”.

    Rețeaua Pasteur, din care a făcut parte și „Cantacuzino”, are 33 de membri din 25 de țări, inclusiv Bulgaria. Toate sunt conduse de experți în microbiologie sau virusologie. România a numit la conducerea unui astfel de institut medicul unor echipe de handbal! Atât ne-a dus capul!

    Un eveniment mai puțin mediatizat, Gala Excelenței „Împreună protejăm România”, l-a avut printre „personalitățile premiate” și pe distinsul ortoped din fruntea vaccinologiei românești. Gl.bg. Florin Oancea a fost premiat pentru „Contribuția la asigurarea stării de sănătate a națiunii noastre”.

    Reacția firească ar fi un zâmbet discret sau o înjurătură neaoșă. „Băi, ești nebun!” ar exclama un personaj pitoresc.

    Evident că premiile au fost o glumă. Cum altfel când la secțiunea „Apărare” contraamiralul Ion Cristian Lișman a fost premiat pentru „Contribuția la asigurarea cu tehnica necesară a Forțelor Navale Române”? Adică Forțele alea care dacă nu se izbesc de minele marine se încurcă în plasele pescarilor.

    Peste câteva zile aniversăm și Ziua Marinei! Sărbătorim noi Ziua Independenței, deși am pierdut-o demult. De ce n-am sărbători și marina militară… pe care nu o avem?

    Tot la Apărare a fost premiată și senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc. Pentru „Cele mai de succes inițiative legislative în Parlament”. Reține atenția tembelismul expresiei „cele mai de succes”. Cum ar fi fost să fie premiate și „cele mai de eșec inițiative”?

    Actuala conducere a Armatei este definiția servilismului și slugărniciei. E suficientă o lectură a inițiativelor legislative (aici) ale senatoarei pentru a crește dezgustul față de generalul Petrescu și acoliții lui.

    În sprijinul sănătății națiunii, n-ar strica să fie diagnosticate și tratate de psihiatri și tulburările colective de personalitate.

    Nepalezii și microbiologia salvează România
    După ce a fost încornorat tămăduitorul poporului, ortopedul Oancea, a decis să se implice în resuscitarea virusologiei românești. Simțindu-se, în egală măsură, onorat și obligat de aprecierea comunității științifice, a început cu … renovarea clădirilor administrative din „Cantacuzino”.

    În sfârșit, o atmosfera de profundă „efervescență științifică” se simte în tot Institutul. Muncitori de toate naționalitățile mișună prin curte. După Brigada, Divizia și Corpul multinațional, după CSA „Steaua”, un club generos cu contractele pentru sportivi străini, a venit rândul Institutului „Cantacuzino”.

    Armata României nu asigură solde decente militarilor ei, dar este mărinimoasă cu asigurarea locurilor de muncă pentru nepalezi.

    Astfel, grupe compacte și instruite de nepalezi, vietnamezi și somalezi au început să-și facă simțită prezența în incinta unității militare. N-ar fi o problemă. Ne-am obișnuit să acordăm facilități fiscale în sectoare unde lucrează majoritar muncitori străini.

    Care sunt, însă, așteptările după ce aceste clădiri vor fi fost modernizate și dotate cu echipamente, eventual funcționale?

    Sunt alocate bugete impresionante pentru reabilitarea unor clădiri vechi de 50 sau 100 ani. Așa va fi resuscitată vaccinologia românească? Cu cine se va lucra la vaccinurile și medicamentele viitorului? Nepalezii înalt calificați preferă, ca și românii, Occidentul.

    Rămâne doar varianta calificării nepalezilor care lucrează la modernizarea clădirilor administrative ale „Cantacuzino”. Un curs rapid de microbiologie la secția de învățământ a Institutului. O meritată calificare la locul de muncă. Pentru suplimente alimentare sau ursuleți gumați nu e nevoie de multă pregătire biomedicală. Este suficientă experiența unui asistent dintr-un laborator de cofetărie.

    Vom reveni. Ar fi păcat să nu oferim un articol aniversar Institutului „Cantacuzino” și comandantului Oancea. Unul în care să recunoaștem și meritele Corpului de control al MApN în dezvoltarea cercetării medico-militare!

    sursa: politica apocalipsei

  • SE DĂ LEGE. Accesul populației în PĂDURI va fi INTERZIS. De ce oare?

    paduu

    Proiectul de lege privind Codul Silvic, elaborat de Ministerul Mediului, aduce reglementări dure atât pentru populație, cât și pentru proprietarii de păduri. În ce privește cetățenii, aceștia vor avea interdicție de a intra în pădurile private, dar și în cele ale statului, actul normativ dând undă verde dreptului de a restricționa accesul. Pe de altă parte, proprietarii de păduri vor fi obligați să plătească pentru servicii de pază, întreținere și regenerare a fondului forestier.

    De-a lungul timpului au existat nenumărate plângeri ale românilor față de proprietarii de păduri care au pus bariere la intrare, pe motiv de proprietate privată, generând un adevărat scandal pe această temă. Autoritățile au cerut însă dreptul de acces pentru cetățeni. Acum însă lucrurile se vor schimba radical. Proiectul de lege privind Codul Silvic, elaborat de Ministerul Mediului, va permite tuturor proprietarilor privați, care dețin 51% din suprafața pădurilor țării, dar și statului să impună restricții la accesul în fondul forestier. Astfel, la capitolul accesul în scop recreativ pe terenurile Fondului Forestier Național (FFN), se prevede că acesta este permis doar pedestru și se realizează pe propria răspundere a persoanelor și fără a se produce prejudicii.

    La același capitol însă se stipulează că ”proprietarii de păduri private pot restricționa condițiile de acces pedestru prin afișarea acestor restricții la loc vizibil”. Mai mult, structurile de administrare pot restricționa temporar accesul pentru asigurarea condițiilor de siguranță a persoanelor, prin afișarea acestor restricții, iar în pădurile situate în ariile naturale protejate accesul public în pădure poate fi restricționat prin reglementările planurilor de management ale ariilor naturale protejate.

    ”Accesul public cu bicicleta în pădure este permis pe drumurile forestiere, pe potecile şi pe traseele amenajate, pe propria răspundere şi cu respectarea condiţiilor stabilite de administratorul terenului/proprietar, după caz. În pădurile proprietate privată proprietarul poate restricționa condițiile de acces cu bicicleta prin afișarea acestor restricții la loc vizibil. Accesul public în FFN cu vehicule cu mijloace de autopropulsare sau cu tracțiune animală este interzis”, se arată în proiectul de lege al Ministerului Mediului.

    Ai pădure, plătești

    Toți proprietarii de păduri vor fi obligați să încheie contracte de pază și servicii silvice minimale, care vor avea ca obiective asigurarea pazei și integrității terenurilor din FFN, efectuarea lucrărilor necesare pentru depistarea, prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor pădurilor și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. Contractul de pază și servicii silvice minimale poate fi încheiat de proprietar, succesorul în drepturi sau oricare dintre coproprietari, chiar și fără acordul celorlalți coproprietari, după efectuarea controlului de fond de către ocolul silvic în prezența titularului contractului.

    ”Contractul de pază și servicii silvice minimale constituie titlu executoriu și conține clauze referitoare la garanții contractuale în favoarea prestatorului pentru plata remunerației prevăzută în contract. Dacă proprietarul terenurilor din FFN este executat silit, fiind în imposibilitate de plată a contravalorii contractului de pază, ocolul silvic prestator de servicii silvice, după notificarea proprietarului, poate solicita Gărzii Forestiere competente teritorial emiterea actului administrativ de suspendare a serviciului cu specific silvic.

    Pentru recuperarea sumelor achitate de la bugetul de stat pentru asigurarea pazei fondului forestier şi asigurarea supravegherii stării de sănătate a pădurii, Garda Forestieră competentă teritorial va formula acțiuni civile împotriva proprietarilor, acțiunile civile fiind scutite de taxe judiciare de timbru”, se precizează în proiectul de act normativ.

    Pădurile, desființate doar pentru Armată și pentru lucrări de interes public

    Reducerea suprafețelor pădurilor va fi interzisă, cu excepția cazurilor în care se realizează lucrări de utilitate publică, lucrări miniere de interes național, Programul naţional de dezvoltare a turismului «Schi în România» și pentru amplasarea capacităților de producție și/sau servicii de apărare de interes strategic pentru securitatea națională, precum și pentru lucrări de investiţii, modernizare şi extindere a obiectivelor cu caracter militar din domeniul apărării naţionale. Totodată, proiectul de lege prevede că nu mai pot fi dezmembrate ori dezlipite sub limita de 0,5 ha, prin acte notariale de dezmembrare, partaj ori pe altă cale a terenurilor din Fondul Forestier Național având categoria de folosință pădure.

  • De ce de peste 30 de ani incoace tinerii sunt din ce in ce mai firavi si cu un IQ din ce in ce mai mic?

    652x450 092295 barbati imbracati in fusta un nou trend jpg

    Comentariu aparut pe un blog:

    Am purtat zilele trecute o discutie cu un recrutor din armata.
    Imi spunea ca in ultimii ani, candidatii sunt din ce in ce mai slabi, in sensul ca nu reusesc sa ia probele sportive, care, au niste standarde mult mai scazute fata de anii trecuti.

    In prezent, cineva care doreste sa devina soldat gradat trebuie sa alerge 2 km in maxim 10 minute si 30 secunde. In trecut la aceasta proba timpul limita era 9 minute.

    O diferenta mare. Si cu toate acestea, tinerii nu mai reusesc sa ia probele.
    Sau daca le iau, sunt foarte slabi, se plang, bocesc, mai rau ca femeile.
    Si asta nu doar la noi in tara, din contra.

    Iar generatiile care vin din urma sunt si mai „p_dificate”, iertati-mi expresia va rog, e dura, dar e adevarata.
    Care credeti ca sunt motivele care au dus la acest declin de barbatie, de testosteron? Ce se intampla?
    Ce e de facut?

Back to top button