Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
SOCIETATE

Sondaj! Tinerii români nu vor să moară pentru interesele NATO şi anglo-americane în Balcani

Armata-002

Pe un forum a fost lansată o discuție în acest sens de un tânăr care se întreba: “Pot fi considerat apt pentru armată, în condițiile în care am 58kg, 1.80, miopie oarecum avansată (-3 spre -4 la ambii ochi) și conditie medicală cu precedent hidronefroza de gradul II la rinichiul drept?”.

Iată care este părerea unor bărbați români, care au discutat acest subiect, pe forum:

Când am făcut armata (prin 2000), după cele 2-3 luni de instrucție a venit timpul să facem garda. A venit căpitanul, ne-a pus pe căprărie conform fișelor medicale de la încorporare și cam puțini erau apți de așa ceva. S-a raportat la comandant, a venit acesta și a zis: eu sunt comandant aici, eu am responsabilitate, toți intră în serviciul de garda, nu există nici o problemă medicală. Ca atare nu întotdeauna hârtia bate viața!

În caz de razboi cei angajați în armata să își facă datoria. Doar de asta îi plătim. Înrolarea să fie opțională pentru civili.

În cazul ăsta armata ar trebui obligatorie (cum era înainte), iar numărul celor angajați să fie minim (cei care instruiesc). De ce să plătim soldații pe timp de pace?

Mie mi se pare stupid că cineva să aibă pretenția să trimită la război pe cineva care n-a pus mâna în viața lui pe-o armă. Dacă am fi făcut armata 1 an și am fi avut un regim al armelor ca-n SUA m-aș fi dus cu plăcere, însă în condițiile astea, îmi pare rău, dar sunt nevoit să refuz. Revenind la subiect, ca bărbat, când vei vedea cum cad bombele asupra orașului tau, familia îți este în pericol etc., nu simți cumva că trebuie să faci ceva? Nu pleci să lupți? Eu am 39 de ani și sper din tot sufletul să nu fie război, dar în caz că va fi, nu voi da înapoi să îmi apăr țara. Nu aș putea să mă uit în ochii fiului meu și să îi spun că sunt un laș.

Eu aș prefera să am un tată laș în viață decât unul curajos mort. Fiul tău?

Eu nu vreau să mor pentru NATO şi anglo-americani care ne-au trădat la Yalta în 1945, că au ei ceva de împărţit cu ruşii creştini.Dacă americanii sunt bărbaţi să se bată ei cu ruşii.

Dacă toți înaintașii României, din vechime și până acum, ar fi fost niște lași, țara asta, așa cum e ea, ar fi fost de mult ciopirtiță și împărțită între vecini. Numai prin curaj și determinare România poate face față unui razboi. Nimeni nu își dorește un conflict armat, indiferent de proporțiile sale, e mult mai ușor să cuceresti/să supui o țară economic decât cu arma. Momentan, adevăratul război pe care Rusia îl are de dat e cel economic, nu militar. Ca să porți un conflict îți trebuie susținere economica și socială, nu sunt foarte convins că tinerii ruși, nu foarte diferiți de noi, doresc să plece mâine la război.

Dezamăgitor… Toți agresivii, vitejii, tâiosii, sniperii, viteziștii la… păcănit tastatura sau păcănelele, tinerii frumoși și liberi, unii cu sute sau mii de ore la sala de forță, au intrat în panică la un zvon, la un posibil scenariu… Păcat! Asta-i doar unul din rezultatele non-obligativității serviciului militar. Neînfricați pe net sau jocuri de război, la o adică, fac în pantaloni sau fug pe plaje exotice. Halal “tinerime română”, cum ar fi zis poetul… – sursa: NapocaNews

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

15 comentarii

  1. Doamne fereste de un razboi cei care nu vor sa lupte si vor sa plece din tara, atunci cand plecati, luati-va si familia cu voi ca altfel daca rusii vor pune stapanire pe aceasta tara o sa va violeze nevestele, mamele, copiii si chiar pe voi.

  2. nu as avea pentru ce lupta in tara asta in cazu unui razboi, nu ar fi lupta mea… sa lupte cei mandrii de tara asta si de ceea ce se intampla bun in ea, sa lupte tinerii frumosi de pe facebook

  3. Stiti ce e cel mai trist? Ca cei care au luptat vreme de mii de ani pentru pamantul asta aveau mult mai putin decat toti smiorcaitii care zic "da ce-mi ofera mie tara" sau "sa lupte parlamentarii si beizadelele lor". Nu spun ca nu au si ei dreptate intr-o mica masura. Dar s-au gandit vreodata la taranii care au murit de-a lungul vremii in razboi desi nici pamantul pe care isi aveau casa nu era al lor? Sau la cei dijmuiti carora si copiii le erau luati? V-ati gandit la cat de intelegatori vor fi soldatii rusi cu surorile, mamele, prietenele si sotiile voastre odata intrati in tara? Tara iti ofera ceea ce ii oferi tu. Tara e asa cum e din cauza noastra a tuturor. Din cauza ca am fost ignoranti si ne-am pus speranta in altii. Din cauza ca ne-am pizmuit reciproc in loc sa vedem dusmanul comun. Din cauza ca ne-am lasat divizati si din cauza ca am fost lacomi. Din cauza ca am vrut mult si repede. Nu mai dati vina pe tara. Tara suntem noi. Iar cei ce nu vor sa o apere, aleg sa nu isi apere nici familia sau casa lor. Pentru ca invadatorul nu te va intreba ce ai vrut tu si va lua ce va vrea el. Iar cine isi pune speranta in intelegerea rusilor, sau ca rusii ne-ar lasa in pace daca n-am fi in NATO sau in UE, sunt fie naivi, fie habar nu au de istoria tarii asteia cu rusii, inca dinainte de unire.

    1. Nu uita ca si atunci te duceau in armata (oaste)cu arcanul. De ''viteji'' ce suntem,frontul de la Cotul Donului,in 44 a fost strapuns taman unde luptau ''bravii ostasi romani si italieni''Cum dracu l-ai numi pe cel care merge cu tine la bine,si cand dai de greu nu numai ca te paraseste dar iti da si in cap.Santem lasi,tradatori ,mincinosi si HOTI.Patriotismul si toate ala..bagati-le undeva si scoatele de acolo tragand vanturi.Nimeni nu iubeste razboiul!!!!..Doar rahatii cu vipusca,si imbuibatii care au ceva de castigat.

    2. Din pacate ne-am nascut in aceasta tara foarte frumoasa dar populata cu un numar prea mare de idioti! Am trait 40 de ani stand la coada la lapte si ulei, in intuneric si cu securitatea pe cap. Am crezut ca asa numita revolutie ne va aduce o viata mai buna dar idiotii de romani au votat in proportie de 90% pe comunistul de iliescu si gasca lui. Am fost loviti in Piata Universitatii cand incercam sa aratam lumii adevarata fata a borfasilor care venisera la putere. Nici in al 12 lea ceas romanasii nu si-au bagat mintile in cap si l-au adus la putere si mentinut timp de 10 ani pe basescu si mafia lui! Si atunci pentru cine sa-mi rup eu sau fiul meu oasele? Sunt oameni platiti sa faca pe mercenarii…si sunt platiti bine pentru meseria pe care probabil stiu sa o faca, asa cum si eu am fost platit mizerabil pentru proiectele pe care le-am facut.
      Si apropo, unde ati fost voi marii razboinici cand se distrugeau intreprinderile romanesti si erau vandute utilajele noi pe cativa lei? Unde sunteti voi marii razboinici romani cand sunt taiate zeci de mii de hectare de paduri de catre firmele austriece si nu numai! Ceea ce s-a intamplat in acesti 25 de ani in biata noastra romanica nu poate fii echivalat nici de 10 razboaie cu rusii sau cu chinezii…

    3. BA INCULTULE O VENIT CINEVA SA TE COTROPEASCA SAU OR VANDUT IDIOTI NOSTRI DE PARLAMENTARI TOT SI AMERICANI VOR PETROLU SI PUTERE NEBUNA CAND PAMANTU ASTA I FACUT SA TRAIM IN PACE TOTZI DA I MA N M M LOR

  4. terminati ma cu referirile istorice fara sa dati exemple clare, asa zis vitejii nostri strabuni au plecat capul sute de ani si au fost sclavi , au fost cu adevarat viteji doar atunci cand au avut un conducator pe masura, ca un exemplu , plaseaza l pe Ponta in istorie si punel in locu lu Stefan cel Mare si ai sa vezi ca acei bravi razboinici care sau luptat cu turcii ar sta cuminti si ar platii darile cuvenite sultanului. Asa ca vitejia este in fiecare , depinde doar de acel lider care sa trezeasca aceasta vitejia daca este necesara . Oricum nu e necesar acest razboi , iar un guvern cu adevarat patriot ar da cu sutu in cur la toate capusele care nu stiu cum sa mai suga tara asta, si la toate corporatiile care vor sa ne bage in razboi doar pentru castigu financiar propriu. WAKE UP !

    1. Degeaba va mai certati aici….si daca luptam sau nu luptam tot aia o sa fie……..ce putem face noi impotriva rusilor sau a altor puteri…??))noi suntem un popor distrus si supus si pe deasupra furat si de proprii lui conducatori…….voi va mai ganditi la razboi…??)))

  5. Si totusi ,am o nelamurire-
    Unde a disparut averea de mii miliarde de euro avuta de Romania?
    Armata romana are 10 la suta capacitatea de lupta fata de cea din timpul lui Ceausescu.
    O parere:-cand am fost sub ocupatie sovietica,s-a construit in Romania.
    Sub actuala ocupatie -cei care au fost pusi sa ne conduca au primit unda verde la jaf -Romania nu a pierdut atata in toate razboaiele cat au jefuit astia in 25 de ani .Se face mascarada cu arestarea catorva hoti care au pradaluit 100 de mii de euro,mafiotii mari sunt arestati pentru furtisaguri mici se fac greseli in timpul urmaririi -pentru ca hotii sa poata fi albiti si sa scape cu pedepse derizorii.

  6. Nu o sa fie razboi… si daca nu sant prorus dar nici pe americani nu-i doresc…cum o sa fiu catalogat?? razboaiele au fost purtate din interese economice..pentru resurse sub o forma sau alta…au provocat haosul din Ucraina ca si in fosta Iugoslavie…sa se spele pe cap…ce cautam noi in NATO si UE?? in alte state s-a facut referendum…pe noi, ca stat ne-au luat la pachet din interese ..o seara buna..

  7. Hm! Am onoarea de a ma prezenta: sergent (in rezerva) Ene! Am facut armata in 1973-1974 la tancuri, in Roman! Voi implini (sper) curand 62 de ani! Doar o vorba am de zis: Sa va fereasca bunul Dumnezeu, iubiti comandanti ai armatei romane, sa nu ma mobilizati in caz de nenorocire! (Fereasca sfantul, nimeni nu-si doreste), dar daca ar fi sa fie, nu pentru parlamentari, nu pentru primari sau oficialitatile sus-puse si nu pentru tragedia in care am ajuns datorita hotiei legiferate in Romania, ma ofer voluntar sa lupt pentru tara mea! Nu! Dar n-as putea trai o zi macar, in afara conflictului militar in care tara mea ar fi implicata! Nu vreau razboi, nu-mi plac conflictele, de nici un fel, dezaprob vehement impunerea prin forta, armata sau nu, dar repet: revendic dreptul de a-mi apara tara, pamantul sfant, ingrasat cu sangele strabunilor mei si sunt gata oricand sa mor pentru toti bravii sau lasii acestui neam , de azi, de ieri, sau de maine! Apara Doamne tara mea si pe toti cei de-un neam cu mine, de aici sau de oriunde! Binecuvantat fie poporul roman!

    1. Am 19 ani si daca e vb de razboi nu o sa ma dau inapoie , o sa ma ofer voluntar deoarece bunicul meu a murit in lagarele rusilor din Siberia si e pacat sa lasama acesta tara prada unor aiuriti care inca mai viseaza al imperii !

  8. Ba fratilor ce sa mergem in armata pentru NATO si interesele americanilor, adica ei siau inchis granitile pentru romani in timp ce ei vin la noi cand vor si cum vor? Vi se pare normal??

  9. Cu toate ca ii o țara in care ne e furat traiul , trebuie apărată pt ca e țara noastră , chiar dacă stam printre străini sa ne facem viața mai ușoară . D-le Bădescu dacă amenințati tineri care îs plecați nu Rezolvați absolut nimic , cred ca mulți ar prefera sa intre in pușcărie decât sa va apere vouă fundurile …
    Eu va zic sincer ca dacă e nevoie acum plec , dar o fac pt țara nici de cum pt voi

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.