Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:

jidani

  • CINE SUNT KHAZARII?

    khazari 2

    Iată ce spune Jan Van Helsing despre ei în cartea intitulată, Cine conduce lumea?

    Khazarii sunt un popor de origine turcească,ale cărei viață și istorie sunt legate de formarea istoriei evreiești in Rusia. Migrând din zona Caucazului înspre Turcia, khazarii erau un grup de nomazi de stepă care-și duceau viața din jafuri și campanii de răzbunare. In a doua jumatate a secolului al VI-lea, khazarii s-au indreptat înspre vest, stabilindu-se pe întreg teritoriul de sud al Rusiei,cu mult inaintea stabilirii monarhiilor Varegilor (855 d.Chr). La acest moment regatul khazar se afla in culmea istoriei sale si purta mereu războaie. N-a existat practic nici o perioada de la formarea khazarilor în care sa nu se fi aflat in razboi. Regatul khazarilor cuprindea teritorii de la Marea Neagra până la Marea Caspică si de la Caucaz până la Volga.
    La sfârșitul secolului al VIII-lea,Chagan,regele khazarilor,sfetnicii sai și o mare parte a poporului sau s-au convertit la religia iudaica.

    Motivul l-a constituit starea precara dintre regatul ostromic și victorioșii adepți a lui Mohamed. Ambele parți le cereau khazarilor sa se converteasca la religia lor(crestinism sau islamism)refuzându-le insa pe amândouă, aceștia au ales iudaismul.

    In urmatoarele doua secole, nu numai majoritatea poporului khazar trecuse la religia iudaică,ci până la mijlocul secolului al IX-lea adoptasera chiar toți khazarii aceasta confesiune. Un urmas la tron a lui Bulan, pe nume Obadiah a fost cel care le-a improspătat regatul si a consolidat religia iudaică. El a invitat câțiva carturari evrei sa se stabileasca in regatul sau si a intemeiat sinagogi și școli. Poporul a fost inițiat în Biblie, Mișna și in Talmud, iar khazarii foloseau scrierea ebraică. În limbă s-a păstrat predilecție spre limba maternă a khazarilor. Obadiah i-a lăsat tronul fiului sau Hezekiah,acesta i l-a lăsat lui lui Manaseh, iar Manaseh lui Hanukah si tot așa până la regele Aaron II, in cele din urma lui Iosif care a urcat pe tron conform dreptului de urmaș al khazarilor.

    Varegii ruși s-au stabilit la Kiev, până la ultima batalie impotriva khazarilor.După o lupta crâncenă, rușii i-au invins pe khazari, iar patru ani mai târziu, rușii cucereau intreg regatul khazar de la est de Azov. Mulți membrii ai familiei regale khazare au migrat în Spania, alții în Ungaria, majoritatea populației a rămas în regatul său. “Despre khazari se spune ca manifestau un fel de religie fanatică,un amestec de senzualitate si desfrâu”(H Graetz). După Obadiah au urmat o serie de regi khazari(Chagan-ii) iar conform legii regatului tronul nu putea fi ocupat decat decât de regi evrei. Și pentru o vreme stapănitorii altor națiuni nu au avut cunoștiința de convertirea puternicului regat la iudaism, iar cand le-au parvenit primele zvonuri, aceștia au crezut ca regatul khazarilor fusese populat de resturile celorlalte 10 triburi. Aceste informații nu constituie un secret, ci au fost preluate din lexiconul evreiesc (The Jewish Enciclopedia). Iar aceasta demonstreaza clar faptul ca exceptând 5 sau 6%din actuala populație evreiască de pe planetă, NU exista nici o legătură sau sorginte ebraica. Deci nu sunt semiți! Cei mai cunoscuți evrei khazari la ora actuala sunt membrii clanurilor Rothschild(Roter Schild-scutul roșu)

    TERMENUL DE ANTISEMITISM

    Evreii se impart in doua categorii; sefarzii si ashkenazim-ii(khazarii). Sefarzii sunt evrei de origine ebraică si au trăit in antichitate în actualul teritoriu al Spaniei(în ebraica Sefarad) până la alungarea lor de la sfârșitul secolului al XV-lea. In 1960, pe pământ existau 500000 de evrei de origine ebraică. Din categoria ashkenazim sau a evreilor khazari, se gaseau în același an, 11 milioane (Enciclopedia Iudaică).

    CINE SUNT EBRAICII?

    Ebraicii nu-si au originea in Chaldeea, asa cum se susține in mod eronat. Dimpotriva ei au venit ca străini in Chaldeea, unde au fost alungați si tratati ca atare de catre localnici. Țara de origine a ebraicilor este descrisa in cartea I-a a lui Moise 10.30, ca fiind teritoriul de la Messa până la Saphar… în punctul cel mai sudic al Peninsulei Arabice, partea cea mai ingustă a Marii Roșii, foarte la sud, la poalele muntelui Ebal. Din diferite triburi de acolo s-a format un nou neam. Dar totuși daca cautam mai adânc în istoria si in antropologia evreiasca, rasa ebraica provine si ea tot din regiunea Caucazului, deci iarași avem o legătură profunda cu khazarii. Cum s-a mai spus un numar mic de evrei au legătură genetica cu israeliții. Dar sa povestim un pic despre ei. Toate crimele ebraicilor pot fi citite din carțile de la Moise până la Estera. Cea din urmă trebuind sa fie numita mai degraba dupa principiul criminal”Cartea lui Mordochai”din asa numitele”Sfinte Scripturi”, despre care nimeni nu știe a spune de ce se numesc așa și nu “Istoria crimelor ebraice”. Numai în aceste 500 de pagini se gasesc mai mult de 70 de genociduri și masacre, nemainumărând numeroasele omoruri separate, cotropiri furturi violuri in masa si alte crime, incesturi.

    Si ce este cel mai important ca pentru toate acestea nu a existat nici o condamnare, ca sa nu mai vorbim de pedeapsă. Dimpotriva majoritatea crimelor fuseseră comandate de catre Iahve si corespund pe deplin principiilor talmudice. Si in ciuda tuturor acestor aspecte poporul evreu, cu puține exceptii, se identifică cu aceștia si cu istoria lor sângeroasă. 95%dintre actualii evrei nu sunt de origine semitică,ci de origine huno-turcică. Ei nu au venit de pe Iordan, ci de pe Volga, nu din ținutul Canaanului, ci al Caucazului și nu sunt genetic legați de Avraam, Isaac și Iacob, ci de huni, unguri și de maghiari. Astfel ashkenazimii sunt evrei de sorginte hună.

    CINE SUNT SEMIȚII?

    Conform foarte conservatorului “Oxford Univerasl Dictionary”, termenul de”semit”a fost utilizat prima oara în 1875 și desemneaza o persoană care apartine rasei umane si care include toate popoarele care in Geneza 10 a Vechiului Testament sunt urmașele lui Sem fiul lui Noe și care au ca limba maternă o limba semitică de aici și acazii, fenicienii, ebraicii, aramenii, arabii, asirienii. Se spune ca ar trebui luata în considerare raportarea termenului de semit nu doar la un singur popor ci la o serie de popoare ale caror limba maternă este semitică. Majoritatea evreilor moderni, nu au nimic in comun cu semiții. Și raspunsul a fost oferit pana acum in aceasta postare.

    ATENȚIE!

    De cateva decenii incoace termenul de “antisemitism” se asociaza cu termenul de evreu. Cu acest termen li s-a spalat creierele oamenilor, ei încearca din rasputeri sa combata abordarea publica a acestui subiect.
    Lucrul acesta nu este intâmplator si provine chiar de la evrei. Se spune ca aceștia au platit 4 miliarde de dolari pentru a introduce in public prin intermediul organizațiilor “Anti-Defamation-League of B’nai B’rith(ADL) si American Civil Liberties Union termenul acesta de “antisemitism” care este nepotrivit si neviabil. Nici acest cuvânt și nici cuvintele semit sau semitism nu sunt de gasit in vreun lexicon inainte de 1875. Termenul de “antisemitism” nu are nimic în comun cu acesti evrei, deci nu-si are locul in acest context, în timp ce dimpotriva toata lumea araba este de origine semitică. Termenul corect ar fi de “evreo-fob”. Reiese clar ca cei mai mari antisemiți ar fii evreii contemporani, insăși khazarii, dat fiind faptul ca aceștia tortureaza cel mai mult popoarele arabe, care sunt intr-adevăr semite.

    SIONISMUL

    Și sionismul politic este tot opera a khazarilor.
    Deci o persoana care combate sionismul nu poate fi numita antisemita, cel mult anti-sionista. Pâna si termenul de Sion a fost falsificat de khazari.
    (Jan Van Helsing- Cartea”Cine conduce lumea, Cartea a 2 a…)

    Notă:
    Eu voi fi foarte scurt. Marea majoritate a khazarilor își au origini reptilo-sataniste. Cuibul lor de baștina fiind Caucazul, de unde au migrat peste tot. Ei urmaresc refacerea regatului/imperiului khazar, NOM, Noua Ordine Mondiala… A se vedea si razboiul din Ucraina. Și mai ales atenție Moldova și România! Daca le-ar veni mintea la cap, s-ar ocupa de alte chestii mai sanatoase. Dar dupa cum le cunosc eu istoria sataniștilor… mintea nu-i cam duce, numai la prostii da. Noi trebuie sa fim puternici si sa nu ne fie frica.”

    Cu drag, Dan R.

  • Un profesor român DEZVĂLUIE identitatea reală a celor nouă agenți străini care au produs rapoarte împotriva lui Eminescu

    eminescu agenti evrei 620x264 1

    Un interviu de excepție realizat de Mircea Canţăr

    Reporter: Ai publicat multe lucrări despre Eminescu. Ai şi polemizat cu mulţi intelectuali de azi, de la numărul anti-Eminescu din „Dilema”, până la textul tău din „Tribuna” (Eminescu. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României) – care a devenit nod de „scandal” literar. Vreau să te întreb: de ce este Eminescu atât de viu? Fiindcă a fost ucis, aşa cum reiese din documentele pe care le-ai publicat în cele peste 20 de volume din „Codul invers”?

    C.B.: Împotriva noneminescologilor de la „Dilema” am scris un text intitulat „Apărarea lui Eminescu”, chiar în ziua în care a apărut revista lui Andrei Pleşu. Azi aş zice că am fost exagerat de blând cu ipochimenii aceia, mulţi dintre ei dovedindu-se simpli metalambanişti. Ce este un metalambanist? Ce să fie, un hoţ de texte, adică un plagiator. Referitor la textul din „Tribuna”, au scris obrăznicii scurte tot felul de necalificaţi în Eminescu, începând de la academicianul Manolescu şi sfârşind cu un tocomer idepingibil, al cărui nume îmi scapă în acest moment.

    Ca să fie clar un lucru, eu nu vreau să demonstrez nimic, nici să conving pe cineva de o anumită imagine sau realitate. Fiindcă, vorba lui Dostoievki, omul e prost, cumplit de prost.

    Am publicat poate 1000 de pagini de documente din arhivele secrete de la Viena. Ştiu manuscrisele lui Eminescu pe de rost, şi viaţa lui pe zile (şi când se poate pe ore şi minute). Pentru 28 iunie 1883 ştiu şi mersul trenurilor şi buletinul meteorologic, chiar preţul trăsurilor din Bucureşti. Am studiat şi ciornele tratatului secret cu Austro-Ungaria. Ştiu câte linguri şi furculiţe avea familia Hohenzollern (în 1866; chiar există un inventar). Ştiu şi ce veselă şi-a cumpărat P.P. Carp după semnarea tratatului secret (veselă de aur).

    Am publicat în facsimil color, la Editura Revers din Craiova, cele două dosare de interdicţie ale lui Eminescu şi Autopsia lui Eminescu scrisă de mâna lui Suţu, dar nesemnată. Autopsia ne va demonstra definitiv că EMINESCU NU A AVUT SIFILIS şi că a fost tratat greşit cu mercur, morfină şi altele. În curând voi aduce de la Viena fotografii şi documente care vor face linişte definitivă.

    Eminescu este viu, extrem de viu fiindcă geniul său este unul historial, el ghicind „enigma vieţii”. N-am vrut să spun până acum, dar toţi cei nouă agenţi străini care au produs rapoarte împotriva lui Eminescu sunt evrei unguri şi evrei austrieci. Toată povestea stupidă cu antisemitismul lui Eminescu aici trebuie căutată. Este un lucru gingaş pe care va trebui să-l lămuresc. De ce nimeni nu spune că Eminescu a studiat caldeana cu marele profesor Petermann? De ce uită detractorii lui Eminescu faptul că geniul nostru a avut la Viena şi Berlin mari profesori evrei? Eu am publicat în Biblioteca Eminescu aproape toate cursurile pe care Eminescu le-a urmat la Viena şi Berlin cu o seamă de celebri profesori de origine evreiască. Detractorii lui Eminescu uită lucrurile esenţiale fiindcă de fapt nu le ştiu. Adevărata gândire a lui Eminescu este în ontologia poetică din poemele şi prozele sale.

    De ce nu arată detractorii săi (nişte analfabeţi, în fond) paginile geniale din Luceafărul (Caballa Lucis), Sărmanul Dionis (maestrul Ruben este evreu), Memento mori (strălucitele versuri despre Israel)? În articolele politice Eminescu a scris despre câţiva escroci financiari, nu despre Iisus Hristos şi consubstanţiala evreitate. Voi publica o lucrare complicată şi voi sta de vorbă cu adevărata elită evreiască, pentru a stinge această falsă problemă care este neproductivă din toate punctele şi nepunctele de vedere.

    Înnebunirea şi uciderea nihilistului Mihai Eminescu este un lucru complicat şi nu degeaba am avut nevoie de peste 20 de volume de Codul invers, care se va sfârşi pe la volumul 33.

    Doctorul Tălăşescu este acela care a avut în mână creierul lui Eminescu (şi nu Gheorghe Marinescu) şi el este cel care scrie în 1912 că vede aici o ţeastă zdrobită de o mână criminală. Dacă nu ar fi fost astfel, Maiorescu ar fi reacţionat fiindcă trăia.

    Sursă interviu: ZiaristiOnline.ro

  • Bashar Al-Assad afirmă că nu există nicio dovadă că șase milioane de evrei au fost uciși în holocaust

    basad

    Bashar Al-Assad afirmă că nu există nicio dovadă că șase milioane de jidani au fost uciși în “holocaust”. 🇸🇾 👏

    Trebuie să-ți placă când presa prezintă știrea de parcă omul ar spune ceva absurd. De două ori mai amuzant când The Times of ‘Israel’ începe să facă spume la gură pe tema asta.

    După cum afirmă corect Dr. Assad, au existat lagăre de concentrare – acest lucru este adevărat. Dar nu vă lăsați păcăliți de amestecând minciunile cu adevărul.

    Nu există nicio dovadă că șase milioane de oameni au fost exterminați – acesta este un fapt științific de necontestat, demonstrat prin expertizele tehnice realizate de chimistul Germar Rudolf și de expertul în camere de gazare Fred Leuchter.

    Nu este un “negaționist al holocaustului”; căci vorba colonelului Vasile Zărnescu, cum poți nega ceva care nici măcar nu s-a întâmplat!?

    Continuați să vă plângeți, iudeilor. Lumea vă vede acum așa cum sunteți.

    Autor – Vlad VOICU

  • Distrugerea României a demarat în decembrie 1989

    ion iliescu petre roman gelu voican voiculescu revolutia din 1989

    Sunt aproape douăzeci de ani de când fac, zi de zi, eforturi disperate să nu cedez anti-semitismului și să caut – iar când nu găsesc, să inventez – dovezi că nu toți evreii sunt ca Silviu Brucan sau ca Jean Ancel ori ca Andrei Oișteanu, ca Radu Ioanid sau Andrei Cornea ori Aurel Vainer! Dar unde sunt evreii care nu sunt ca Silviu Brucan sau ca Jean Ancel ori ca Andrei Oișteanu, ca Radu Ioanid sau ca Andrei Cornea ori Aurel Vainer?!…

    Ce simplă este viața pentru românul antisemit!… Nu e zi lăsată de la bunul Dumnezeu să nu i se ofere pe tavă încă o dovadă sau chiar mai multe în aceeași zi despre răul făcut nouă, românilor, ba de un evreu nenorocit, ba de altul, uneori în bandă asociați, caz în care își trag alături și câțiva parteneri români dintre cei mai neaoși…

    Circulă pe Internet un filmuleț cu un evreu, Shimon Peretz, fost prim ministru în Israel, mare sculă așadar, care declara la o întâlnire de mafioți că ei, mafioții evrei, au cumpărat Manhattanul, Polonia, Ungaria și România… Nu trec multe zile și primesc un vast material intitulat „Doi ani de când Israel a cumpărat România” cu date concrete, cu numele evreilor descurcăreți care au preluat rolul statului român prin așa zisa dezetatizare sau privatizare. O bună, cea mai bună parte din ce a fost proprietatea statului român și a „întregului popor muncitor” este acum proprietatea unor evrei… După câteva zile găsesc acel material într-un ziar, publicat pe două pagini… Într-un singur ziar. Restul presei din România tace cu nemernicie pe acest subiect tabu!

    Mai trec câteva zile și mă întâlnesc cu un procuror și-l întreb dacă este ceva adevărat în aceste materiale semnate de „Adevăratul Serviciu de Informații” (sau cam așa ceva) și procurorul confirmă: la majoritatea tunurilor ilicite care s-au dat în România capitalistă profitorii au fost „investitori” evrei…

    Și exemplele pot continua, exemple de fapte și împrejurări în care îngăduința și cumsecădenia noastră românească este pusă la grea încercare. Constat în jurul meu, la tot mai mulți tineri îndeosebi, că se generalizează sentimentul că nici nu te poți aștepta la altceva de la evrei…

    Mă simțeam tare, bine înarmat sufletește, ca să nu cad în acest păcat. Totdeauna m-am simțit capabil să gândesc nuanțat, fără generalizări comode și pripite, pe fiecare ins asupra căruia mă pronunț să-l judec cu prudență și numai pentru faptele sale, judicios probate. Deunăzi însă, pentru prima oară m-am simțit vulnerabil! Am simțit că nu mai pot la infinit să susțin public că nu toți evreii sunt ca Silviu Brucan. Repet: unde sunt evreii care nu sunt ca Silviu Brucan? Și de unde să știm noi că acești evrei mai există, de vreme ce nici unul dintre ei nu iese în față și nu se dezice de Silviu Brucan & compania de anti-români?!

    Ce s-a întâmplat? Mai întâi s-a întâmplat că la emisiunea „Se întâmplă acum” a domnului Tudor Barbu de la OTV, invitatul său, profesorul Mircea Coșea, fost ministru al privatizării, a făcut o dezvăluire teribilă, cumplită: legea 15, emisă de guvernul Petre Roman, lege care a decis cum să se desfășoare privatizarea economiei românești și a avuției statului român, nu a fost lucrată de nimeni din guvern, nu a fost elaborată de experții noștri, din guvern sau din Parlament, ci a fost adusă și depusă pe biroul lui Petre Roman de către Silviu Brucan! Informația a fost reluată și comentată a doua zi împreună cu domnul Constantin Cojocaru. Așadar, nu este o vorbă oarecare, ci o dezvăluire care pur și simplu îți taie răsuflarea. Cine a conceput legea 15? Cine a impus, cu ajutorul lui Silviu Brucan și Petre Roman modul în care să se profucă privatizarea în România? Cui trebuia să-i folosească această lege? Cine și ce interese sunt în spatele acestei trădări?

    Nu pot să nu-mi aduc aminte de comédia jucată pe 22 decembrie 1989 de cei doi, Silviu Brucan și Petre Roman, când primul se făcea că-l ia la rost pe tinerelul în pulover roșu, cu vorbele „Dar tu cine mai ești?”. Adică cominternistul și trădătorul de țară Silviu Brucan se purta ca și când nu ar fi avut cunoștință de trădătorul Valter Roman că este tatăl fiului său, Petre Roman, la fel de cominternist și de trădător…

    L-am criticat deseori pe Petre Roman, l-am acuzat de multe, considerându-l principalul vinovat pentru o bună parte din neajunsurile și eșecurile noastre. Dar tot timpul am „sperat” că explicația ar sta în lipsa de experiență, în incompetența și precaritatea sa morală. Nu am acceptat argumentele celor care susțineau că Petre Roman cu premeditare și cunoașterea exactă a efectelor a dus o politică prin care s-a declanșat – și în parte s-a înfăptuit – distrugerea economiei românești. Acum însă îmi dau seama, și la rândul meu susțin cu tărie, că nu există altă explicație pentru felul cum a guvernat Petre Roman decât intenția sa de a distruge economia Românie, de a lovi cât mai devastator în valorile societății românești. Iar această intenție a slujit-o în cadrul unui program care, cel puțin parțial, a fost imaginat de alții, în altă parte, nu în clădirea guvernului României…

    Cumva în Israel?… Ipoteză năucitoare, pe care mi-o sugerează, firește, alocuțiunea lui Shimon Peretz, după regula cui prodest?, coroborată cu apartenența celor doi nemernici, Silviu Brucan și Petre Roman, la comunitatea etnică evreiască. Și întreb public: comunitatea evreiască, din România și de pretutindeni, se simte solidară cu cei doi, cu opera lor malefică? Se simte solidară cu evreii care „au cumpărat România”?
    Informația că privatizarea în România, care ne-a adus atâtea nenorociri, s-a făcut după un proiect de lege conceput fără implicarea autorităților românești, proiect de lege adus de evreul cominternist Silviu Brucan foarte probabil din străinătate, nu poți să n-o raportezi la declarația lui Shimon Peretz și la alte dovezi cu privire la evreii care „au cumpărat România”. Legătura este perfect logică, se impune de la sine… Și poartă un nume: conspirație împotriva României, a intereselor românești vitale! […].

    Unde sunt evreii capabili să se dezică de Petre Roman, de Silviu Brucan, de mafioții pe care îi felicita primul ministru israelian că au reușit „să cumpere România”?… Mai există asemenea evrei? Iar dacă există, de ce nu li se aude vocea?…

    Eu cam știu de ce nu li se aude vocea și le acord acestor compatrioți circumstanțele atenuante cuvenite. Odată cu sincera mea compasiune… Dar sunt tot mai mulți românii care, revoltați de comportamentul „iudaic” al unui Silviu Brucan sau Radu Ioanid, simplifică lucrurile și trag concluzia valabilă pentru un număr tot mai mare de situații: nu antisemitismul românilor produce suferințe printre evrei, ci antiromânismul evreiesc, activ și judicios organizat, produce din ce în ce mai mari prejudicii și suferințe românilor…

    Faptul că acest anti-românism nu este caracteristic decât pentru „unii evrei” începe să conteze tot mai puțin în comparație cu efectele catastrofale și tot mai vizibile ale ingerinței „evreilor” în viața noastră. Pasivitatea „celorlalți evrei”, a evreilor oameni, neputința sau teama lor de a lua atitudine publică în această chestiune, nu va întârzia să-i determine pe români să conchidă că avem de-a face cu o complicitate evreiască generalizată. Complicitate la care aderă, din nefericire, aproape întreaga noastră clasă politică, al cărei anti-românism vizibil și tenace are un singur efect pozitiv: mai reduce din vinovăția „evreilor”, împărțind cu aceștia răspunderea pentru starea de dezastru național în care am ajuns…

    Sursă: ioncoja.ro

    Titlul original: „Unde sunt evreii care nu sunt ca Silviu Brucan?”

    NOTA ISPRAVNICULUI. Acest text a fost publicat în 2010 pe site-ul ioncoja.ro. Cele relatate aici s-au întâmplat, deci, înainte de 2010. Au trecut de atunci alți 13 ani. Tot ce a urmat în România în mediul economic, politic și, mai ales, legislativ, confirmă pe deplin existența proiectului „Israel în România”.

  • Steaua lui David împodobește bradul de Crăciun din România

    brad timis

    Simbolul evreilor de pretutindeni a devenit ornament de Crăciun în vârful unui brad împodobit în centrul orașului Ciacova, aflat la aproximativ 30 de km de Timișoara.

    Cei care au trecut prin piața centrală a localității au rămas surprinși să observe cum în vârful bradului împodobit de Primărie tronează taman “Steaua lui David”, în realitate Sigiliul lui Solomon sau Steaua lui Remphan.

    brad timis 2

    Acest sigiliu este o hexagramă alcătuită din două triunghiuri echilaterale, folosită ca simbol al Jidanilor și ca element emblematic la decorarea sinagogilor. Se regăsește pe drapelul statului terorist Israel.

    Familiile jidovești nu sărbătoresc Crăciunul, acestea având în decembrie, o altă sărbătoare, Hanuka, denumită și Sărbătoarea Luminii. Jidanii nu îmodobesc pomul de Crăciun și nu pregătesc precum creștinii o masă specială de sărbători. Se aprind lumânări și se mănâncă o gogoașă, ca semn al fericirii fără sfârșit cu ocazia Sărbătorii Hanuka.

    Primarul din Ciacova: Da’ ce, Iisus n-a fost evreu?

    Întrebat de opiniatimisoarei.ro cum s-a ajuns la podoaba din vârful bradului, primarul din Ciacova a avut o explicație… trăsnită.

    A făcut cineva ornamentul și acum nu știu dacă să o schimbăm sau nu. Până la urmă Iisus a fost evreu. Că nu l-au recunoscut, acum e altă discuție. Am văzut că au fost discuții despre ornamentul nostru. Dacă e să ne luăm după Biblie, magii urmăreau o stea și nu spune că a fost o stea cu cinci colțuri sau cu șapte colțuri„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Petru Filip, primarul orașului Ciacova.

    Hexagrama Satanei sus pe bradul de crăciun din Timișoara

    Hexagrama reprezintă numărul fiarei codificat în simbol, conținând o stea cu șase colțuri, formată din șase triunghiuri echilaterale și un hexagon cu șase laturi.

    via Opinia Timisoarei / Incorect Politic

  • Cine este MIRCEA GEOANA, cine stă în spatele său și ce mare MĂGĂRIE este pusă la cale

    image 2023 04 17 26210840 0 mircea geoana

    Mircea Geoană este candidatul iudeo-globaliștilor la președinția României și toți evreii din România s-au încolonat în spatele lui încercând să își înfigă ghearele și mai adânc în țara noastră.

    Sâmbătă 9 decembrie 2023 M. Geoană era la Timișoara, unde Simona Newmann (evr.) a moderat întâlnirea acestuia cu naivi și gură-cască. Simona Newmann este soția lui Victor Newmann (evr.), alias Hodoș, dezgustător turnător al securității, care vreme de 12 ani a scris zeci de note informative.

    Mircea Geoană și-a căsătorit fiica cu nepotul lui Jona Goldrich, absolvent al fabricii de milionari Auschwitz, poziționându-se astfel ca un lacheu perfect, docil și loial iudeocrației mondiale.

    Mergi la vot și alege responsabil.

    Globaliștii sunt nenorocirea noastră!
    @nat88org 🇷🇴 România românilor, Europa europenilor!

  • Insulte la adresa Românilor!

    Romania steag noroi

    Un comentariu apărut de la “Chaim Schatzman”, scris ca răspuns la articolul “Guvernul României lansează inteligența artificială – robotul Ion – și tu poți să-l înveți!“, plin cu insulte….ne amintește de o scrisoare mai veche, trimisă lui Faust Brădescu, mâna dreaptă a lui Horia Sima.

    Cu o distanță de treizeci de ani și câteva mii de kilometri, asemănările dintre cele două scrisori înlătură perdeaua către gândurile interioare, viscerale, ale celor care ne urăsc.

    Comentariul lui Chaim Schatzman către Sterie Ciumetti:

    Băi Ciumatule, știi de ce n-ai pățit nimic încă? Pentru că ești un zero barat, nu contezi, nici tu nici publicația ta antisemită care urlă în surdină. Sunteți o minoritate, chiar dacă ai tot mai mulți cititori în fiecare an, vocea voastră este o voce de la periferia societății, câțiva fanatici izolați printre masa de români golemizați. Pe români nu-i mai interesează credința, istoria, cultura sau virtutea. Americanizarea lor materială și iudaizarea lor spirituală i-au transformat în mancurți buni de condus. Românul e mulțumit dacă are mâncare de la magazin și seriale la televizor, i-am golemizat atât de bine încât dacă vrei să-i scoți din letargie, te vor percepe ca dușman și se vor opune ție și altora ca tine, pe care vă eticheta nebuni, naziști, conspiraționiști, rasiști și plini de ură.

    Atâta puteți voi românii, să vă mulțumiți cu ce primiți de la stăpânii voștri, cu ce am reușit noi prin B’nai B’rith să infiltrăm și să controlăm, cu mesajele pe care noi le scriem și tot noi vi le livrăm, uneori direct, alteori prin marionete de prin presă, politică și televiziune. Vă spunem că sunteți asemeni animalelor pentru că așa vă comportați, în loc să creați ceva, să depuneți efort la propria eliberare, vă complaceți în râncezimea comodității, ați ajuns privitori pasivi în spectacolul pe care noi îl dirijăm. Cu resursele pe care le avem la dispoziție vă putem cumpăra toate proprietățile, vă putem da afară din propria casă, vă putem aresta și ruina financiar prin procese. Fără opoziție din partea voastră după 1989, v-am colonizat și v-am amanetat viitorul, un neam ca al vostru trebuia să dispară demult, dar sunteți încăpățânați. Noi însă suntem răbdători, dacă va trebui zece generații să vă stârpim, vom aștepta, acum suntem mai aproape ca oricând de dominația mondială totală și un neam mic ca al vostru nu ne va sta în cale. Dumnezeul lui Israel, lui Iacov și lui Avraam ne-a promis lumea întreagă și El își ține mereu promisiunile față de poporul Său.

    Ați avut odată oameni care nu s-au mulțumit să fie privitori pasivi sau sclavi, oameni care au fost cu adevărat cei mai buni dintre goyim, deci trebuiau uciși. Sunteți ruine și umbre printre ruine, niciunul din voi nu mai este capabil să se ridice cum a făcut-o Codreanu sau cei care-l urmau. Ați ajuns o țară de homosexuali și lesbiene, obsedați de telefoanele mobile, onaniști care belesc pula și ochii la pornografie. V-am cucerit fără să tragem un singur foc de armă.

    Tot ce ai este controlat de noi, de la procesorul intel din computer și până la pâinea pe care o iei de la brutărie, majoritatea companiilor de panificație din România sunt ale noastre din nou, fără stambă și fanfară, nici măcar nu știți. Goyim proști. România va dispărea de pe hartă pentru că o lăsați să moară, trecând pașnic în somnul cel de moarte, fără lupta de odinioară, fără vuietul lui Ștefan sau paloșul lui Mihai, fără condeiul lui Eminescu sau vocea lui Moscopol. “Exemplele” voastre din trecut, la care vă uitați cu admirație, ar fi dezamăgiți și scârbiți de voi, că vă certați și vă dezbinați în timp ce țara voastră vă este violată de sula avraamică. Naționaliștii români sunt o parodie ieftină, o caricatură, vă certați între voi cine să fie șeful, nu vă mai vorbiți din cauza unor neînțelegeri personale, orgoliul vostru tâmpit vă face să nu vedeți cauza mai mare. Crezi că ne poți sta în cale, crezi că poți face “lumină” în “bezna” vremurilor? Ești o insecta, Sterie Ciumetti, enervant ca un țânțar când înțeapa și tot așa de ușor de strivit. Continuă să faci antisemitism și te asigur că vei fi storcoșit. Românul a ajuns româncul, tot mai mic în drumul său spre dispariție. Vom dansa pe mormintele voastre când va veni ziua înstăpânirii întregului pământ, așa cum am dansat când au căzut turnurile gemene.

    Este o chestiune de timp. Timpul trece, iar voi nu faceți nimic.

    Acest mesaj este în regimul tipic jidănesc, prezent la cei care nu se mai ascund, care abandonează voalul aparențelor și îsi dezvăluie adevărata față, așa cum apare în imaginea de la începutul articolului. Iată celălalt exemplu, scrisoarea unui anume Cezar Lazarovici către mâna dreaptă a lui Horia Sima, legionarul Faust Brădescu.

    Scrisoarea lui Cezar Lazarovici către Faust Brădescu:
    Măi Brădescule,

    Am văzut porcăria ta legionară “Opinii” pe care o editezi în Franța cu banii lui Le Pen și am rămas mirat de urletele antisemite pe care le scoți ca o potaie turbată. În publicația ta, tot ce varsă pisicile și toate excrementele de câini sunt ridicate la rangul de adevăr si acesta întrece în idioție toate celelalte publicații similare.

    Măi Brădescule, tu nu ești român, ești țigan și nu orice țigan, un țigan mahalagiu și împuțit. Nu ai nici rușine și nici bun simț.
    Cum ai îndrăznit tu, măi dobitocule, să insulți poporul ales al lui Dumnezeu, nu vezi că noi evreii stăpânim lumea, ori vrei să-ți punem ca lui Le Pen, un ochi de sticlă? Ce ai crezut imbecilule că dacă dispare Ceaușescu din România, noi nu avem pe altcineva să punem în locul lui și vă lăsăm pe voi haite fasciste să-i luați locul?

    România este grădina evreilor și noi vom făuri acolo noul Israel, așa că să-ți iasă din capul tău sec că tu și organizația ta naționalistă “Garda de Fier” va mai ajunge vreodată la putere în România.

    Numai noi evreii suntem în măsură să decidem cine să conducă România, pentru că nouă ne-a dat Dumnezeul lui Israel această putere supremă asupra voastră. Voi, românii, nu sunteți capabili de nimic, pentru că voi aveți un creier atrofiat și îmbibat de prostie, voi niciodată nu v-ați putut autoconduce singuri. Prof. Silviu Brucan, pe care voi îl urâți de moarte pentru că este evreu, a avut perfectă dreptate când a spus că în România trăiesc 3 milioane de oameni deștepți și 20 de milioane de proști. Cele 3 milioane de deștepți sunt evreii, ungurii, iugoslavii, rușii și alte nații, iar cele 20 de milioane la care s-a referit Brucan, nu sunt altceva decât niște ființe bipede, care-și dau importanță spunând că sunt români.

    De-a lungul istoriei voastre, voi nu ați știut să umblați decât cu purcelul și cățelul după voi, pentru că voi nu sunteți oameni, ci animale și dacă nu am fi mers noi evreii să vă scoatem din mocirlă, ați fi puțit mult și bine a balegă de vacă si de oaie. Nu uitați că datorită nouă s-a făcut unirea principatelor române. Noi l-am numit pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al României Mari și tot noi l-am dat jos, când el s-a întors contra intereselor noastre. Pentru ca țara voastră să fie recunoscută de către marile noastre puteri occidentale, noi v-am adus în țară un mare rege dintr-o venerabilă familie de evrei, dar voi nu ați meritat această cinste. Porcilor!!!

    Noi v-am introdus în țară democrația pe care ați avut-o până în cel de-al doilea război mondial și tot noi am făcut revoluția din luna Decembrie anul trecut contra lui Nicolae Ceaușescu. Acum nu mai e nici un secret pentru nimeni, noi l-am pus pe Ceaușescu la cârma țării și tot noi l-am dat jos și i-am tras un glonț in cap, ca și lui Codreanu și Antonescu. Ceaușescu a trebuit să moară pentru că nu a respectat angajamentul pe care l-a luat față de noi, i-a îndepărtat pe evrei de la putere și i-a înlocuit cu membrii familiei sale, niște olteni jegoși si păduchioși, a refuzat să mai facă imprumuturi la băncile noastre și intenționa să facă în România un socialism național, ca a lui Adolf Hitler. Degeaba amenința scârbos, Nicu Ceaușescu, că va spune adevărul despre tată-său, acest dement dacă nu se va liniști va avea soarta lui tată-său și mamă-sa ori a lui unchiu-său de la Viena, dar nu-și va putea atinge scopul.

    În zadar speră unii imbecili că securitatea va acționa contra noastră, Securitatea noi am înființat-o și tot noi am desființat-o și a fost suficient să aruncăm cadavrele de la morga din Timișoara într-o groapă comună si să spunem că acele cadavre au fost masacrate de securiști și i-am băgat pe toți la zdup și am încheiat opera securității. Pe ai noștri îi vom scoate basma curată si îi vom aduce în secret în Israel, iar securiștilor români le vor putrezi oasele în pușcărie, așa cum le-a putrezit la mulți idioți utili de care ne-am folosit în trecut. Să nu creadă cineva că rabinul Ernest Neumann și martirul evreu ungur Laszlo Tokes au dormit la Timișoara.

    Știm că ați încercat, bandiților, să profitați de situația din țară si ați vrut să-i atrageți pe securiști și Armata Română de partea voastră, dar am avut noi grijă să aranjăm lucrurile în așa fel încât să fugă lumea de voi ca dracul de tămâie. Noi am băgat groaza în lume că vreți să instalați în România împreună cu comuniștii o nouă dictatură și tot noi i-am plătit pe indivzii care au spart geamuri, au devastat sinagoga din Oradea și au comis acte de huliganism în numele vostru. În curând vom pune legi foarte aspre contra voastră în România, iar dacă veti mai scoate capul, vom trimite trupe de comando din Israel în România, le vom îmbrăca în cămăși verzi și le vom da ordin să-i împuște pe civilii și militarii români, că tot sunt niște draci împielițați, apoi vor arunca benzină pe cadavrele lor și le vor da foc si vor pune vina pe voi pentru a avea un motiv să vă arestăm și aducem din nou în fața plutoanelor noastre de execuție.

    Și pentru a fi siguri că din nația voastră niciodată nu se va mai naște vre-un diavol antisemit, vă vom șterge pe toți românii de pe fața pământului. Vom injecta populația voastră cu AIDS, cancer si alte boli molipsitoare. Vom introduce droguri în țără și vom deschide case de prostituție, homosexuali și lesbience. Le vom da mână liberă hoților și tâlharilor sa vă jefuiască și-i vom ajuta pe ujnguri să vă spintece până și copilul din burta mamei. Vom otrăvi fântânile și vom arunca în aer reactoarele voastre nucleare pentru a vă radia și arde de vii. Veți arăta oribil în câțiva ani. Vă înștiințăm că nici un român nu se va scăpă de mânia si urgia lui Israel, care se va vărsa asupra voastra, slugi necredincioase și păcătoase.

    Am stabilit cu D-l Horia Sima, să nu mai scoată nimeni nici un cuvânt contra noastră, el ți-a trimis o circulară în această privință, iar tu nesimțitule ai călcat cuvântul șefului tău și al nostru. Uite, dacă preotul Gheorghe Calciu ne-a ascultat și a spălat creierele unor huligani legionari și ne-a scăpat de niște gloabe bătrâne care credeau în cuvântul de ordine al lui Codreanu, s-a umplut de bani, dar tu nu meriți nici un dolar scîrnavie.

    Ai crezut că dacă scrii despre Președintele României libere, Ion Iliescu, că este evreu și nu moldovean, așa cum am lăsat noi să se înțeleagă ,vei schimba situația. Mămăligarii tăi sunt prea proști să înțeleagă anumite lucruri, iar dacă vor guița ceva, le vom da un polonic de borș cu fasole în plus și vor vota tot cu noi. Ai văzut cum am procedat cu minerii, tot așa vom proceda cu restul țării și nimeni nu va fi cu voi.

    Ești ca și mort, măi borîtură. În trei luni contractul pentru tine și locotenentul Verca Arnăuțu din Argentina, Burcalu din Statele Unite, Bidian din Germania și pentru toți ciracii voștri din țară și exil, intră în vigoare.

    Faceți-vă pregătirile de prohod.
    CEZAR LAZAROVICI
    Tel Aviv

  • Psihopatia biblică a Israelului

    Theodor Herzl Netanyahu 2023

    M-am săturat să citesc că Netanyahu este un psihopat. Nu văd niciun motiv să-l consider un psihopat în sensul psihiatric al termenului, nici pe el, și nici pe vreun alt lider israelian. Au o psihopatie colectivă, ceea ce este complet altceva.

    Diferența este aceeași ca între o nevroză individuală și o nevroză colectivă. Potrivit lui Freud, religia (…vrea să spună creștinismul) este o nevroză colectivă. Freud nu a vrut să afirme despre credincioși că erau nevrotici. Dimpotrivă, el a observat că nevroza lor colectivă avea tendința de a-i imuniza împotriva nevrozei personale. Nu subscriu la teoria lui Freud, o folosesc doar ca pe o garanție pentru propria mea teorie: sioniștii, chiar și cei mai sângeroși dintre ei, nu sunt psihopați individuali. Mulți dintre ei sunt oameni iubitori și chiar dedicați în cadrul propriei comunități. Mai degrabă, sunt vectori ai psihopatiei colective, adică a unui mod inuman de a lua în considerare și de a interacționa cu alte comunități umane.

    Acesta este un punct crucial. Tratarea liderilor israelieni ca psihopați nu ajută la înțelegerea noastră despre Israel. Ceea ce avem nevoie este să recunoaștem Israelul ca psihopat colectiv și să studiem originea acestui caracter național unic. Este o problemă de supraviețuire pentru lume, la fel cum este o problemă de supraviețuire pentru orice grup să identifice psihopatul dintre ei și să înțeleagă modelele sale de gândire și comportament.

    Ce este un psihopat?

    Psihopatia este un sindrom de trăsătură psihologică clasificat ca tulburare de personalitate. Unii psihiatri preferă să o numească „sociopatie”, deoarece este în esență o incapacitate de socializare autentică. Manualul de Diagnostic și Statistică privind Tulburările Mintale, biblia psihiatrului, sugerează „tulburare de personalitate antisocială”, dar termenul „psihopatie” rămâne cel mai popular, așa că îl voi folosi aici.

    Trăsătura fundamentală a caracterului psihopatului este absența empatiei și, prin urmare, absența vreunei inhibiții morale în relația sa cu ceilalți, combinată cu setea de putere. Psihopatul împărtășește, de asemenea, anumite trăsături cu narcisistul: el are o viziune grandioasă asupra propriei sale importanțe. În mintea lui, totul se datorează lui pentru că este excepțional. Nu greșește niciodată și eșecurile sale sunt întotdeauna din vina altora.

    Adevărul nu are nicio valoare pentru psihopat. Este un mincinos patologic, dar abia dacă este conștient de asta. Minciuna este atât de naturală, încât problema „sincerității” sale este aproape irelevantă: psihopatul bate detectorul de minciuni. Psihopatul este incapabil de empatie, dar învață să o simuleze. Puterea lui constă în capacitatea sa extraordinară de a înșela. Deși el însuși este imun la vinovăție, este un maestru în a-i învinui pe ceilalți. Deoarece psihopatul nu este în măsură să se pună în locul altcuiva, el nu se poate privi cu un ochi critic. Convins de dreptul său în toate circumstanțele, este cu adevărat surprins de resentimentele victimelor sale – și le va pedepsi pentru asta. Dacă fură proprietățile cuiva, va considera resentimentul celui jefuit ca o ură irațională.

    Deși psihopatul poate fi considerat complet nebun, el nu este bolnav în sensul medical al termenului, deoarece nu suferă: psihopații nu consultă psihiatri decât dacă sunt obligați. Într-un anumit sens, psihopatul este supra-adaptat vieții sociale, dacă totuși scopul vieții sociale este de a-și urmări calea individuală. Acesta este motivul pentru care adevăratul mister, din punct de vedere darwinian, nu este existența psihopaților, ci proporția lor mică în rândul populației. Cea mai optimistă estimare pentru populația occidentală este de 1%. Dar psihopații nu sunt confundați cu proverbialul 1% care deține jumătate din averea lumii, chiar dacă un studiu realizat în rândul managerilor superiori ai companiilor mari a arătat că trăsăturile psihopatice sunt răspândite în rândul lor.

    Israel ca Stat psihopat

    Faptul că astăzi evreii sunt reprezentați în mod disproporționat în rândul elitei economice (constituie jumătate din miliardarii americani, în timp ce reprezintă doar 2,4% din populație), nu înseamnă că psihopatia este mai răspândită în rândul evreilor. Într-un fel, este chiar invers: evreii își arată reciproc un grad ridicat de empatie, sau cel puțin solidaritate, mergând adesea până la sacrificiul de sine. Dar natura selectivă a acestei empatii sugerează că este îndreptată mai puțin către umanitatea altora decât către etnia lor.

    De fapt, gândirea evreiască tinde să confunde evreismul și umanitatea. Rezultă că ceea ce este bun pentru evrei trebuie să fie neapărat bun pentru umanitate. În schimb, o crimă împotriva evreilor este o crimă „împotriva umanității”, concept pe care l-au creat în 1945. A confunda evreismul cu umanitatea ar putea fi narcisism colectiv, dar a considera non-evreii ca fiind mai puțin umani este un simptom clar al psihopatiei colective.

    Ca și comunitate, evreii se consideră nevinovați de acuzațiile împotriva lor. Acesta este motivul pentru care pionierul sionist Leo Pinsker, medic, a considerat că iudeofobia este o „psihoză”. „Ca psihoză, este ereditară și, ca o boală care a fost transmisă timp de două mii de ani, este incurabilă”. În consecință, evreii sunt „oamenii aleși prin ura universală” (nici măcar evreii atei nu pot să nu definească iudaismul ca o alegere).

    Israel, Statul evreiesc, este psihopatul dintre națiuni. El acționează față de alte națiuni în același mod în care un psihopat acționează față de semenii săi. „Doar psihiatrii pot explica comportamentul Israelului”, a scris jurnalistul israelian Gideon Levy în Haaretz în 2010. Cu toate acestea, diagnosticul său, care include „paranoia, schizofrenia și megalomania”, este greșit. Având în vedere capacitatea nelimitată a Israelului de a manipula alte națiuni, Statele Unite în primul rând, avem de-a face cu un psihopat.

    Prin trasarea unei paralele între psihopatie și comportamentul Israelului, nu dau vina pe israelieni sau evrei ca persoane. Ele fac parte din această psihopatie colectivă numai în măsura supunerii lor la ideologia națională. Se poate face o comparație cu un alt tip de entitate colectivă. În „The Corporation”: „The Pathological Pursuit of Profit and Power”, Joel Bakan a menționat că marile corporații se comportă ca psihopații, fiind insensibile la suferințele celor pe care îi zdrobesc în căutarea de profit: „Comportamentul corporatist este foarte similar cu cel al unui psihopat”. Analiza mea despre Israel se bazează pe același raționament. Cu excepția faptului că Israelul este mult mai periculos decât orice multinațională (…și chiar decât Pfizer), pentru că ideologia care îi generează tulburarea de personalitate este mult mai nebună decât filozofia liberală și social-darwiniană a unei companii. Filosofia lui Israel este biblică.

    Virusul biblic

    Psihopatia colectivă a Israelului nu este genetică, ci culturală, dar a fost formată din timpuri străvechi, și astfel este înrădăcinată în subconștientul ancestral (care poate fi epigenetic): provine în cele din urmă de la zeul gelos inventat de Leviți pentru a controla câteva triburi înfometate lansate împotriva Palestinei acum trei mii de ani în urmă. Prin certificatul său de naștere, Israel este națiunea zeului psihopat.

    Domnul, „zeul lui Israel”, este un zeu coleric și solitar, care iese dintr-un vulcan din Arabia, care manifestă față de toți ceilalți zei o ură implacabilă, și sfârșește considerându-i ca fiind non-zei, el singur declarându-se adevăratul zeu – și, prin urmare, creatorul Universului. Acest lucru îl caracterizează foarte clar ca un psihopat printre zei. Dimpotrivă, pentru egipteni, potrivit egiptologului german Jan Assmann, „zeii sunt ființe sociale” și armonia dintre ei garantează armonia în Cosmos. De asemenea, a existat un grad de translatabilitate între panteonurile diferitelor civilizații. Dar Domnul i-a învățat pe evrei o ură fatală față de zeitățile vecinilor lor: „Veți desființa toate locurile sfinte în care popoarele pe care le stăpâniți și-au slujit zeii, pe munții înalți, pe dealuri, sub fiecare copac verde. Le veți sfâșia altarele, le veți rupe stelele; le veți arde lăcașurile sfinte și le veți doborî statuile zeilor lor și le veți desființa numele în acest loc” (Deuteronom 12:2-3).

    Domnul poate fi un personaj fictiv, dar stăpânirea lui asupra spiritului evreiesc este totuși reală. „Să te bazezi pe un tată nebun și violent, și asta timp de trei mii de ani, iată, asta înseamnă să fii un evreu nebun!”, a spus Smilesburger în „Operațiunea Shylock Philip Roth”. Domnul i-a învățat pe evrei să se țină strict separați de ceilalți. Interdicțiile alimentare servesc la prevenirea socializării în afara tribului: „Vă voi separa de toate aceste popoare, astfel încât să puteți fi poporul meu” (Levitic 20,26).

    Natura legământului mozaic nu este morală. Singurul criteriu al aprobării lui Iehova este ascultarea de legile și poruncile sale arbitrare. Sacrificarea trădătoare a sute de profeți din Baal este bună, căci este voia Domnului (1 Regi 18). A arăta milă față de regele Amaleciților este greșit, pentru că atunci când Iehova spune: „ucide-i pe toți”, înseamnă pe absolut „toți” (1 Samuel 15). În istoriografia biblică, soarta poporului evreu depinde de ascultarea de ordinele lui Iehova, oricât de nechibzuite ar fi. Iar nenorocirile sale nu pot veni decât din lipsa lor de ascultare față de zeul lor, niciodată din resentimentele victimelor sale. Căci victimele nu au voință proprie, ele sunt doar instrumente în mâinile zeului lui Israel.

    Dacă evreii urmează porunca Domnului de a se înstrăina de restul umanității, Domnul promite în schimb să-i facă să domnească peste umanitate: „Dacă asculți cu adevărat vocea Domnului, Dumnezeului tău, păstrând și practicând toate aceste porunci pe care vi le poruncesc astăzi, Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica deasupra tuturor națiunilor pământului” (Deuteronom 28: 1). Să notăm că acest lucru este foarte asemănător cu pactul pe care Satana i l-a propus lui Isus: „Diavolul îi arată toate împărățiile lumii cu gloria lor și îi spune: „Toate acestea vi le voi oferi, dacă vă prosternați și îmi aduceți un omagiu’” (Matei 4,8-9).

    Dacă Israel respectă Legea, Domnul promite să supună toate națiunile în stăpânirea lui Israel și să îi distrugă pe cei care îi rezistă. „Regii se vor înclina față de tine și vor linge praful picioarelor tale”, în timp ce „națiunea și regatul care nu te servesc vor pieri, iar popoarele lor vor fi exterminate” (Isaia 49:23 și 60:12).

    Codul războiului din Deuteronom 20 ordonă exterminarea „tuturor ființelor vii” din orașele cucerite din Canaan. În practică, regula se extinde asupra tuturor popoarelor care rezistă israeliților în cucerirea lor. Acesta a fost aplicat de Moise midianitilor, deși în acest caz, DOMNUL le-a permis războinicilor săi să le păstreze pe tinerele fecioare (Numerele 31). Aceeași regulă a fost aplicată de Iosua orașului Ierihon, unde a fost trecut prin sabie „tot ce era în oraș, bărbați și femei, tineri și bătrâni, de la tauri la oi și măgari” (Joshua 6:21). În orașul Ai, locuitorii au fost masacrați „până când nu au mai fost supraviețuitori. Când Israel a terminat de ucis pe toți locuitorii din Ai, în mediul rural și în pustia unde i-au urmărit și toți până la urmă au căzut la sabie, tot Israelul s-a întors la Ai și a trecut populația prin sabie” (8: 22-25 ). Apoi a venit rândul celorlalte orașe canaanite. În toată țara, Iosua „nu a lăsat un supraviețuitor și a promis să anatemizeze orice viețuitor, așa cum a poruncit Domnul, zeul lui Israel” (10: 40).

    După cum notează Avigail Abarbanel într-un text care explică de ce a negat cetățenia israeliană, sioniștii „au urmat literă cu literă ordinul biblic dat lui Iosua de a pătrunde și de a lua totul. Ați ucis, expulzat, violat, jefuit, ars și distrus totul și ați înlocuit populația cu propriul vostru popor. Pentru o mișcare așa-zis non-religioasă, este extraordinar modul în care sionismul a urmat Biblia”. Kim Chernin, un alt disident israelian, a scris „Nu socotesc de câte ori am citit povestea lui Iosua ca povestea poporului nostru care intră în posesia legitimă a pământului său promis, fără să mă opresc să-mi spun: dar este o poveste despre viol, jefuire, sacrificare, invazie și de distrugere a altor popoare”.

    Domnul nu oferă decât două căi posibile către Israel: dominarea altor națiuni dacă Israel respectă termenii legământului cu Domnul, sau anihilarea de către aceleași națiuni dacă Israel rupe acest legământ: „Dar dacă se întâmplă să vă întoarceți și să vă legați de restul acestor populații care există încă lângă voi, să contractați căsătoria cu ei, să vă amestecați cu ei și ei cu voi, atunci să știți bine că Domnul, Dumnezeul vostru va înceta să supună în fața voastră aceste popoare: vor fi pentru voi o plasă, o capcană, spini în flancurile voastre și ciulini în ochi, până când veți dispărea din pământul bun pe care vi l-a dat Domnul, Dumnezeul vostru. (Joshua 23: 12-13). Să-i deposedeze pe ceilalți sau să fie deposedat, să domine sau să fie exterminat: Israelul nu poate gândi dincolo de această alternativă.

    Sionismul este biblic

    Ce legătură are asta cu sionismul, vă întrebați? Sionismul nu este o ideologie seculară? Cred că este timpul să lămurim această neînțelegere. Sionismul este un produs al iudaismului, iar iudaismul este înrădăcinat în Biblia ebraică, „Tanakh”. Indiferent dacă l-a citit sau nu, indiferent dacă îl consideră istoric sau mitic, fiecare evreu își bazează în cele din urmă iudaismul pe Biblie. Iudaismul este interiorizarea zeului psihopat. Nu contează dacă evreii își definesc credința în termeni religioși sau etnici. Din punct de vedere religios, Biblia păstrează esența Legământului cu Dumnezeu, în timp ce din punct de vedere secular, Biblia este narațiunea fondatoare a poporului evreu și modelul prin care evreii interpretează întreaga lor istorie ulterioară (Dispersiune, Holocaust, renașterea lui Israel etc.).

    Este adevărat că Theodor Herzl, profetul sionismului politic, nu a fost inspirat în mod deschis din Biblie. Cu toate acestea, el și-a numit ideologia „Sionism”, folosind un nume biblic al Ierusalimului. Cât despre sioniști după Herzl și după adevărații fondatori ai statului modern Israel, ei au fost călăuziți de Biblie. „Biblia este mandatul nostru”, a spus Chaim Weizmann în 1919, iar în 1948 i-a oferit lui Truman o defilare a Torei în semn de recunoștință pentru recunoașterea lui Israel. Astfel începe Declarația Creației Statului Israel[1]: „Eretz-Israel (Țara lui Israel) este locul de naștere al poporului evreu. Aici s-a format caracterul său spiritual, religios și național. Acolo a obținut independența, a creat o cultură atât de importanță națională, cât și universală și a donat Biblia lumii”. Nu poate exista nicio îndoială că statul modern al Israelului se bazează pe revendicarea moștenirii biblice.

    David Ben Gurion, tatăl națiunii, a avut o viziune biblică asupra poporului evreu. Pentru el, potrivit biografului său Dan Kurzman, renașterea Israelului în 1948 „a fost comparabilă cu exodul din Egipt, cucerirea țării de către Iosua și revolta Macabeilor”. Ben Gurion nu a fost niciodată la o sinagogă și a mâncat carne de porc la micul dejun, dar a fost profund influențat de istoria biblică. „Nu poate exista o educație politică sau militară valabilă despre Israel fără o cunoaștere aprofundată a Bibliei”, a spus el. Tom Segev scrie în cea mai recentă biografie a sa: El a sponsorizat un curs de studiu biblic în casa sa și a promovat două concepte pentru a evidenția caracterul moral al statului Israel, destinul și îndatoririle sale față de sine și de lume: primul a fost „poporul ales”, un termen din legământul dintre Dumnezeu și lume. Poporul lui Israel(Exodul 19: 5-6); al doilea a fost angajamentul poporului evreu față de principiile dreptății și păcii care îl fac o „lumină pentru națiuni” în spiritul profeților (Isaia 49: 6). El a vorbit și a scris frecvent despre aceste concepte.

    Mentalitatea biblică a lui Ben Gurion a devenit din ce în ce mai evidentă pe măsură ce a crescut. Luați în considerare, de exemplu, faptul că, în timp ce îl implora pe Kennedy să-i permită poporului său să achiziționeze bomba atomică, deoarece egiptenii voiau să-i extermine (așa cum voiau să facă pe vremea lui Moise), el a profețit în revista Look (16 ianuarie 1962) că în douăzeci de ani Ierusalimul „va fi sediul Curții Supreme a umanității, pentru a soluționa toate controversele dintre continentele federale, așa cum a profețit Isaia”. Ben Gurion nu era nebun, ci pur și simplu biblic.

    Aproape toți liderii israelieni ai generației Ben Gurion și generația următoare împărtășesc aceeași mentalitate biblică. Moshe Dayan, eroul militar al Războiului de 6 zile din 1967, și-a justificat anexarea unui nou teritoriu într-o carte intitulată „Living with the Bible” (1978). Naftali Bennett, pe atunci ministru israelian al educației, a justificat și anexarea Cisiordaniei prin intermediul Bibliei. Sioniștii pot găsi în Biblie toate justificările de care au nevoie: pentru Gaza au ca model pasajul din Judecători 1: 18-19: „Atunci Iuda a confiscat Gaza și teritoriul său … Și Domnul era cu Iuda, care s-a făcut stăpân pe Munte, dar nu a putut să-i dispună pe locuitorii câmpiei, pentru că aveau căruțe de fier”. Acum există nebuni biblici în guvernul israelian, cum ar fi ministrul securității naționale Itamar Ben-Gvir. Afirmația „Dumnezeu a dat țara lui Israel poporului evreu”[2] este alfa și omega sionismului, nu numai pentru israelieni, ci și pentru creștinii care, din 1917, au sprijinit cererile evreiești și susțin Israelul în prezent.

    Chiar mai mult decât Ben Gurion, Benjamin Netanyahu crede biblic, iar acest lucru devine din ce în ce mai clar pe măsură ce îmbătrânește. Creștinii americani nu pot contesta în mod serios afirmațiile biblice, iar Netanyahu știe asta foarte bine. Pe 3 martie 2015, în fața Congresului American, și-a dramatizat fobia față de Iran, făcând referire la Cartea Estherei (recunoscută drept ficțiune pură): „Suntem un popor străvechi. În istoria noastră de aproape 4.000 de ani, mulți au încercat în mod repetat să distrugă poporul evreu. Mâine seară, de sărbătoarea evreiască de Purim, vom citi Cartea Estherei. Vom vorbi despre un puternic vice-rege persan pe nume Haman, care a complotat să distrugă poporul evreu în urmă cu aproximativ 2.500 de ani. Dar o femeie evreică curajoasă, regina Esther, a denunțat complotul și a dat poporului evreu dreptul de a se apăra împotriva dușmanilor lor. Complotul a fost spulberat. Oamenii noștri au fost salvați. Astăzi, poporul evreu se confruntă cu o altă încercare a unui alt potențial persan de a ne distruge”.

    Netanyahu și-a programat discursul în ajunul lui Purim, care sărbătorește sfârșitul fericit al cărții Estherei: masacrul a 75.000 de bărbați, femei și copii persani. În 2019, Netanyahu a declarat într-un turneu din Cisiordania: „Cred în Cartea Cărților și am citit-o ca un apel la acțiune, că fiecare generație trebuie să facă tot ce poate pentru a asigura eternitatea Israelului”. Biblia ocupă atât de mult loc în creierul său, încât vrea să pună o Biblie pe Lună! Chiar anul acesta, pe 25 octombrie, Netanyahu a spus poporului său: „Vom împlini profeția lui Isaia”.

    Așadar, vă rugăm să nu-l mai numiți pe Netanyahu psihopat. Numiți-l un psihopat biblic, un închinător al zeului psihopat. Și în timp ce faceți asta, învățați să vedeți Biblia ebraică drept ceea ce este: „o conspirație împotriva restului lumii”, cum a spus H.G.Wells. În cărțile Bibliei „aveți o conspirație clară, categorică, o conspirație agresivă și răzbunătoare. Nu este toleranță, ci prostia de a închide ochii asupra realei lor psihopatii malefice de grup”.

    Da, Biblia ebraică justifică în ochii elitelor israeliene tratamentul aplicat palestinienilor din Gaza. Dumnezeu însuși, cred ei, le poruncește să provoace un astfel de tratament celor pe care i-au deposedat de țara lor. Yitzhak Shamir, prim-ministru israelian între 1986 și 1992, a declarat foarte clar în 1943: „Nici etica evreiască, nici tradiția evreiască nu pot descalifica terorismul ca mijloc de luptă. Suntem departe de a avea scrupule morale despre războiul nostru național. Avem în fața noastră porunca Torei, a cărei moralitate o depășește pe cea a oricărui alt set de legi din lume: «Îi vei extermina până la ultimul om»”.

    Notă – După absolvirea ca inginer al Școalii Naționale de Tehnici Avansate, Laurent Guyénot a studiat istoria biblică la New York apoi a efectuat cercetări în istoria religiilor la Paris.

    Ing. Laurent Guyénot, Franța

  • Ce faci acolo, rabine? Iudeii francezi depistați plătind bani unor bande pentru a picta zvastica pe clădiri

    cartoon hey rabbi whatcha doing

    Ce faci acolo, rabine?

    Iudeii francezi depistați plătind bani unor bande pentru a picta zvastica pe clădiri

    Un cetățean francez a pretins că este jidan și s-a infiltrat într-un grup WhatsApp format din 540 de iudei, majoritatea oameni de afaceri din industriile de îmbrăcăminte, alimentară și altele asemenea.

    Aici, ei recunosc că plătesc bani unor bande pentru a picta svastica, care este un steag fals și apoi reinterpretată ca un atac antisemit de către autoritățile franceze, de asemenea, colectează donații și trimit bani către IDF, de asemenea, angajează oameni pentru a se ciocni cu protestatarii pro-Palestina, unul dintre ei este cel puțin un membru al Ministerului de Interne francez.

    Acest lucru este în curs de investigare.

    francez iudeu 4francez iudeu 3francez iudeu 2

    francez iudeu 1

    via Incorect Politic, autor – Vlad Voicu

  • La New York exista încă din 1913 un “Comitet pentru emanciparea izraeliţilor români” care ţinea să dicteze la Bucureşti

    new york jew york

    La New York exista încă din 1913 un “Comitet pentru emanciparea izraeliţilor români” care ţinea să dicteze la Bucureşti, prin guvern şi parlament. În afară de aceste organizaţiuni este şi JCA – Jewish Colonial Association, fundaţia baronului Hirsh , o organizaţie anglo-evreiască cu atribuţiunea organizării migraţiunilor evreieşti şi întemeierea de colonii acolo unde este cu putinţă cumpărarea sau obţinerea pe orice cale de pămînturi.

    La această organizaţiune uriaşă se alătură – ca permanentă şi sub semnul binecuvîntării rabinilor – sinagoga evreiască acel locaş care trebuie să rămână divin, dar unde se tratează şi se încheie tot felul de transacțiuni dela cele mai ruşinoase până la acelea privind gheşeftari obicinuite sau comploturi la ființa statului şi a națiunii în mijlocul căreia trăesc şi dela cari aşteaptă drepturi politice.

    Sinagoga a fost chemată adeseori de Evreii din România la lupta împotriva guvernului şi a națiunii sau, de aici şi dela şedințele sanhendrinului, au pornit asmuțiri ale presei iudeo-internaționale, chemări la nesupunere față de legi, ispitiri la revolte sau organizări economice cu caracter de subjugare.

    Dar nici aceasta nu este de ajuns. Evreii din ţările unde sunt destul de mulţi sunt constituiţi în comitete sau organizaţiuni locale denumite Kahalcare, împreună cu tribunalele evreişti numite Ben-Din alcătuiesc un stat evreiesc.

    Toate aceste comitete locale fac parte din organizaţia centrală — Kahalul central sau guvernul central, supus şi acesta unei alte puteri oculte cu reşedința probabilă în St.-Unite şi care, în Evul Mediu, rezida în Siria []

    Pentru mai multe informații consultați Fresca lui Ioan Roșca.

  • România șantajată de marile puteri după Războiul de Independență ca să dea drepturi egale Jidanilor – Curgeau calomniile la adresa României comise de Alianța Israelită Universală

    independenta DOAR NET

    Mare parte din calomnii la adresa justiției țării, a oamenilor politici şi a organelor administrativi le debitau aceste gazete — scrise în româneşte cari nu erau cetite, în idiş foarte mult gustate, în ebraică neînțelese de nimeni. „Fraternitatea”, condusă de Beck, de rabinul Beck, în 1881, lupta contra acelora cari nu se mulțumeau cu simpla alungare a’ Evreilor din comunele şi cătunele în care au văzut lumina zilei, ci orânduiau ca cei puşi în situația de a nu-şi mai putea agonisi traiul, să fie calificați vagabonzi, ferecați în lanțuri, ținuți fără de nici o vină în închisori, iar la urmă fotografiați în acel hal şi goniți peste hotare.

    Apărarea le-o lua Schwartzfeld Elias şi s’a ridicat cu vehemență împotriva tuturora oricât de sus “puşi şi împotriva lui Radu Porumbaru, directorul fabricei Fetea, care schinguia numeroşi Evrei şi scria o broşură violentă în româneşte, tradusă şi în limba germană : „Radu Porumbaru şi isprăvile lui la fabrica de hărtie Letea din Bacău”’ (Bucureşti 1885)

    Toată presa lor debita asemenea principii de înaltă justiție şi tot soiul de calomnii. Armand Lévy în „L’Étoile d’Orient” spunea, sentențios, cu mândria şi neruşinarea caracteristice acestui neam, că „A. I. U. agită chestiunea de justiție” ; spunea — în legătură cu pretinsele persecuțiuni sângeroase ce s’ar fi comis la Ismail, Vâlcov şi Cahul, în 1869 — că Alianța Israelită urmăreşte „în înalta sa sferă umanitară o acțiune binefăcătoare ; de a fi cu bunăvoință ascultată de toate guvernele ; de a lumina opinia publică şi de a domina chiar pe cei mai recalcitranți” şi amenința, Armand Lévy, „a dezlănțui vânturile cărora nici cei mai tari nu i-ar putea rezista”, fiindcă „Alianța Israelită agită chestiunile de justiție, ea are cuvântul repede şi brațul lung.” []

    Relativ la „sacrilegiile ce le-ar fi comis Românii în catedrala din Ismail — fapt de care  vom vorbi — M. Fr. Peixotto, consulul american, comunica, în scrisoarea din 6 Februarie 1872 către secretarul de stat M. Fisch din Washington, că populația s’ar fi năpustit asupra Evreilor „jefuind casele şi făcând să curgă sângele” şi adâoga că „mii de Evrei au traversat Dunărea pentru a căuta refugiu la Turci”. Toate erau agitații şi calomnii organizate de A. I. U. şi difuzate fn lume prin „L’Étoile d’Orient” a lui Armand Lévy şi prin alte foi şi broşuri evreeşti. Una din acestea, editată de A. I. U., difuza în lume persecuțiuni şi mişcări sângeroase imaginare, jafuri şi sacrilegii ce n’au avut loc decât în imaginația veninoasă a defăimătorilor — toate erau date ca luate din dezbaterile parlamentare din 1867.

    In legătură cu „mişcările sângeroase” delà Vaslui, în 1868, A. I. U. răspândea, în mii de exemplare, un apel prin care se cerea tuturor filantropilor de a se veni în ajutor celor 15 capi de familie cari ar fi fost în mod inuman alungați din casele lor — în realitate, èra vorba de 25 Evrei cârciumari cu brevete de licențe pe nume false. Referitor la Evreii înecați la Galați, era vorba de evacuări de prin sate ale Evreilor găsiți vagabonzi şi câțiva transportați, prin Galați, peste Dunăre, la Turci, cari, plictisiți de această afacere, au aruncat pe câțiva din ei în apele fluviului. Despre dezordini la Giurgiu, presa iudeo-germană lansa ştirile cele mai fanteziste ; presa, prietenă a Evreilor, denunța Europei masacre ce n’au avut niciodată loc la Tecuciu.

    Mişcările „teribile” la Ismail, Cahul şi Vâlcov au avut loc în 1872, când Ruşi, Bulgari şi Greci au maltratat pe Evreii din aceste trei oraşe şi au devastat câteva prăvălii, mişcări provocate de furtul de bani şi de odoare sfinte din catedrala din Ismail de unul Sielberman în complicitate cu rabinul Brandes, în latrina căruia s’au găsit parte din lucrurile furate. La Darabani-Dorohoi, târg locuit exclusiv de Evrei, țăranii s’au luat a bătaie cu Jidovii răsculați împotriva proprietăresei târgului d-na Cimara în realitate, n’a fost ucis nici un Evreu, nici răniți, asediați sau jefuiți alții (Nov. 1878), .

    Rabinii—’toți cetățeni străini — ca Rabinovici, Antoine Lévy, dr. Beck, dr. Niemerower, dr. Malvin — asmuțeau pe drept credincioşii evrei împotriva statului român. A. Lévy, în 1857 — ca și Rabinovici —chema sinagoga loc de „tumult pentru a conjura persecuțiunea de care sunt amenințați” şi propăvăduia revoluțiunea contra asupritorilor1   2  * ) Dr. Malvin lupta, în 1858, contra şcolilor evreeşti în care limba de predare era românească, era adept al idişului şi împotriva întemeiării Templului Coral — până când, în 1863, el a fost expulzat ca străin, denunțat chiar de Evreii progresişti cu cari se-găsea în crâncenă luptă. []

    In 1899, anul secetos cu urmări atât de grave şi îndepărtate pentru economia noastră națională, au avut loc, organizate adhoc, agitații mari cu răsunet peste mări şi oceane. Mascarada îşi produsese -efectul scontat, de A. I. U. şi de celelalte organizațiuni evreeşti. Turbuiatu-s’au toate semințiile pământului şi triburile semite turbau de mânie şi de revoltă împotriva României, pe care o publicațiune de circumstanță, apărută la Lemberg, în 1901 şi semnată de von Jéricho Polonius „China auf der Balkanhalbinsel”, o prezenta ca pe o țară de antropofagi şi de Hotentoți sălbateci, iar pe Dr. C. I. Istrate, ministrul Cultelor, ca pe un om care ar mânca în fiecare zi câte’un Jidov la frigare.[]

    Iată cum R. Rosetti povesteşte această mascaradă a Jidovilor din Moldova spre America. Cu scopul de a lovi cât mai adânc în prestigiul şi în ființa României care persecuta — spuneau Jidovii — atroce pe aceşti oameni supuşi unor legiuiri barbare : „Alianța Israelită, societățile evreeşti de binefacere — fie din România, fie din străinătate — furnizau fondurile echipării a numeroase trupe de Jidovi cari, îmbrăcați în vest­minte uniforme, plecară din diferite centre ale Moldovei. Deşi guvernul le oferise transportul pe căile ferate cu titlu gratuit, ei se îndreptară pe jos spre granițe”. Călătoria era, în aceste condițiuni, foarte grea, dar era, în schimb, mult mai teatrală şi oferea jurnalelor evreeşti din țară şi străinătate prilejul de a umple coloanele lor cu povestirea recepțiilor acestor emigranți şi de a câştiga compasiunea opiniei publice. La Budapesta şi Viena, lumea era îngrozită de aspectul mizerabil şi murdar al acestor emigranți. Dar la Viena, aceste convoaie au fost oprite şi s’au înapoiat gratuit cu trenurile româneşti6).

    Alții emigrau, înbarcându-se pela Galați şi debarcau la Brăila, Giurgiu şi Constanța, ca, numai astfel, să se pcată aşeza în Muntenia — Iar când, s’au întors cu trenul dela Viena, s’au introdus cu mii de-cerşetori evrei —cum relata la Congresul Ligii Culturale din Nov. 1903 generalul Dr N. Jugurearu. []

    A. I. U. a prezentat Congresului dela Berlin — unde activa şi Cremieux şi Gambetta—-un memoriu,-în care, în esență, se spunea că „aproape în fiecare an, Europa este mişcată de povestirea răscoalelor,, a crimelor şi jafurilor sau de expulzările în masă ale căror victime sunt. Evreii, îndepărtați dela ramurile de comerț, etc.” In „Enciclopedia, italiană”, sta’scris : „Principiul admis în tratat (1878) n’a avut efecte practice în ce priveşte pe Evrei, cari, în afară de câteva sute cari, luaseră parte la războiu şi au fost naturalizați în 1879 sau de câțiva cari mai târziu au fost naturalizați individual, au continuat să trăiască în trista pozițiune de străini fără protecția niciunui guvern străin’'[]

    Intervenții împotriva independenței României

    Dar nu numai A. I. U., sinagogile, comunitățile şi toate comitetele se adresau puterilor europene ca să intervină în afacerile noastre lăuntrice. Fiecare ins, tot Evreul, îşi arogase privilegiul de a se adresa unei puteri străine. Aşa, I. C. Brătianu spunea că, oridecâteori un Evreu se  simte câtdecât lovit în interesele lui, aleargă la consulatul cel mai apropiat şi se declară sudit. Un capitalist evreu din nordul Moldovei, pe nume I. H. Zoller, se adresa, telegrafic, în 29 Aprilie 1876, consulului Americii, contra somațiilor de a părăsi domiciliul în opt zile ce s’ar fi dat la mii de familii din jud. Dorohoi2) — adevărul fiind că s’au dat ordine ca cârciumarii evrei să părăsească satele, potrivit prevederilor din legea asupra licențelor, etc. []

    K. E. Franzos tipărea „Aus Halb-Asien” (In Semi-Asia) cu impresii din Bucovina şi Moldova şi numea toate secăturile evreeşti din provinciile austriace, poloneze, ruseşti şi ale noastre „culturbilder” — icoane de cultură 3). La Eondra, apărea, în 1902, The Roumanian Bulletin care se intitula ,,A record of persecution issued for the information of the Press, la William Clowes and Sons”. In acest buletin, se urmărea să se câştige mila opiniei publice din toate țările asupra soartei Evreilor dela noi, ca, prin discreditare şi presiunea guvernelor, să constrângă pe Români să le acorde drepturi politice. []

    Aşa, Evreii din Roma, prin scrisoarea comunității israelite către ministrul de externe al Italiei, cereau înlăturarea „ruşinei pentru civilizație”, pentru ca supuşii italieni să fie tratați în convenția comercială, dintre cele două țări—-Italia şi România — în chip deosebit”2). Aflăm delà -marele Eminescu că o deputațiune a consistoriului evreesc din Paris a înaintat ducelui Décazes, ministru de externe, o cerere prin care se cerea ca guvernul republicei să nu încheie cu România convenția comercială până ce Evreii nu vor fi căpătat drepturi egale cu Românii 3).

    Evreii din Bucovina, prin Camera de comerț şi de industrie constituită, din o majoritate evreiască, invita pe ministrul de externe delà Viena, ca, în cazul încheierii tratatului comercial din 1875 cu România, să nu dea uitării nici situația precară a „Ovreilor români”, pe care o idee fixă a Românilor îi persecuta într’atâta încât maniacii ideii comit o gravă infracțiune la dreptul internațional 4).

    Adunarea generală a A. I. U. din Viena „ruga pe venerabilul preşedinte, cavalerul David Guttman, să intervină, prin înalta influență şi relațiunile sale pe lângă finanța israelită, ca să refuze guvernului român orice nou împrumut (este vorba de anul 1900), atâta timp cât nu se va îmbunătăți soarta Evreilor în conformitate cu tratatul delà Berlin. []

    Personalități de seamă, deținători ai presei şi oameni de stat erau pentru Evrei şi luptau împotriva noastră.

    Iată pe profesorul elvețian Bluntschli — autor al dreptului internațional codificat, — care admitea intervenția străină în afacerile lăuntrice ale unei țări, precum admitea şi teoria absurdă a continuității Evreilor în Dacia6).

    G. Clémenceau, marele Clémenceau, era şi el pentru ei. Evreul Luigi Luzzati, ministru de externe al Italiei, însera, în Corriere délia Sera din 12 August, 1913, următoarele drept răspuns la afirmarea categorică a lui Take Ionescu că art. 44 din tratatul delà Berlin nu mai este chestiune de drept internațional, ci o simplă problemă internă : „Independența României a fost recunoscută de puterile semnatare ale tratatului delà Berlin sub rezerva expresă a angajamentului formal luat de guvernul român de a executa art. 44 al acestui tratat şi de care Puterile luară act. Aşa dară, emanciparea Israeliților români este şi va fi o condițiune permanentă a independenței  României”.[]

    Aceasta era presa franceză stăpânită de Evrei şi Evreofili. Foarte puține glasuri prieteneşti de peste hotare se auziră pentru încurajarea sau în favoarea României în această perioadă atât de lungă şi plină de agitații.[]

    Cu cât ne apropiam de vremea noastră, cu atât calomniile, minciunile, injuriile, exagerările, şantajele şi presiunile deveneau tot mai dese mai impertinente. Acestea erau armele cu cari Evreii loveau în zidirile şi la poarta cetăţii româneşti ca să intre buzna cu cele aproape 400000 de suflete.

    Cea mai formidabilă putere armată dezlănţuită împotriva noastră era presa europeană şi trans-oceanică, redactată de Evrei sau stăpânită de banul şi interesele evreeşti, precum şi toate organizaţiile lor : I. O. B. B. (Înaltul Ordin al B’nai B’rit), A. I. U. (Alianța Israelită Universală), U. E, P., J.CA. sau o altă anexă A. J. A [] cu toate lojile şi secțiunile răspândite peste tot globul pământesc. „Punând odată mâna pe presa europeană care, în genere, nu mai are de țintă luminarea, ci ațâțarea urilor între clase şi popoare, uşor li-i să spună orice minciună patentă”1) scria marele Eminşecu.

    „Evreii’ fac din jurnalistica europeană ceeace au făcut din băuturile spirtuoase la noi — otravă ….[]

    via Ioan Rosca

  • Profesorul A.C. Cuza despre evrei

    125846637 3348087435320707 6961524564850591277 n

    “Căci odinioară, după ce duşmanii ripareţi se retrăgeau, pe urma lor ţara rămânea pustiită, în adevăr, dar poporatia ieşea încetul cu încetul de prin desimele pădurilor şi în scurtă vreme, pierderile materiale erau reparate prin munca stăruitoare a neamului nostru plin de viaţă.

    Asemene, oricât de nenorocită a fost pentru ţările aceste domnia mai îndelungată a fanarioţilor, urmările ei rele trebueau să se poată îndrepta cu uşurinţă, în ziua când puterea politică le-ar fi căzut din mână.

    Căci grecul, pentru care nu mai era un folos-de a rămânea străin de ţară, trebuea, se înţelege, să se piardă în sânul poporului român, asimilându-se. Nu tot aşa însă cu jidanii.

    Evreii nu au năvălit în ţară ca turcii şi tătarii, pustiind tot ce întâlneau în calea lor, dar numai cât puteau să cuprindă; şi nici ca fanarioţii, cari se slujeau de puterea politică pentru a ne exploata, indiferenţi de altmintrela de tot ce era românesc. Evreul ne distruge ca element etnic deosebit. Străini ca rasă, adică fiind înzestraţi cu anumite însuşiri fizice şi morale, şi astfel zidiţi încât ei nu se asimilează cu nici un popor, jidanii tind să ne înlocuească în ţările române.

    Aice dar, nu mai este vorba de o invazie trecătoare, ci de o adevărată cucerire, de o luptă pe viaţă şi pe moarte între două neamuri deosebite, dintre cari unul, evreul nimiceşte pe celălalt, pe român. [].

    Dar prin faptul că mijlocitorii acestei apropieri au fost tocmai evreii, acelaş fenomen se poate observa: năvălirea străinilor în mare număr modificând mijlocul social ce şi-l crease poporul român prin secole, a adus o sdruncinare desăvârşită a condiţiilor sale de viaţă.

    Şi românul, neputându-se adapta îndată acestui nou mijloc, în pripă creat, a început să piară, să se demoralizeze şi să se stingă treptat, iar golurile lăsate de dânşii le-au umplut evreii.”

    A.C. Cuza

  • Israeliții afirmă ca în România ar fi crescut “antisemitismul”.

    prabusirea casei usher serial netflix

    O treime dintre evreii din comunitate sunt alarmaţi de riscurile antisemitismului, relevă un sondaj de opinie realizat de Grupul de Studii Comportamentale Avangarde pentru Institutul „Elie Wiesel”.

    Sondajul a fost realizat pentru a măsura nivelul de securitate pe care îl resimt evreii şi percepţiile cu privire la antisemitism, cu sprijinul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, înainte de atacurile teroriste din sudul Israelului, a precizat luni, Serviciul Administrativ-Comunicare, Departamentul Relaţii Publice şi programe cultural-educative al Institutului „Elie Wiesel”.

    Potrivit sondajului 71% dintre intervievaţi consideră că există antisemitism în România (48% – „într-o oarecare măsură”, 14% – în „mare măsură”, 9% – „într-o foarte mare măsură”.

    De asemenea, 41% consideră că antisemitismul a crescut în ultimii 5 ani (12% – „a crescut mult”, 29% – „a crescut puţin”). 38% dintre participanţii la sondaj consideră că antisemitismul manifestat în ţara noastră „a rămas la fel”, 11% că „a scăzut puţin”, 5% că „a scăzut mult”, iar 5% – NS/NR.

    Sondajul relevă că între 38% şi 68% dintre respondenţi apreciază că antisemitismul este o problemă în viaţa politică, pe reţelele sociale, în mass media, etc. Alte probleme evocate de participanţii la studiu sunt legate de: profanarea cimitirelor evreieşti (68%); vandalizarea instituţiilor şi monumentelor evreieşti (52%); manifestarea unor atitudini antisemite pe stradă sau în alte locuri publice (38%).

    Totodată, rezultatele sondajului relevă că 24% dintre respondenţi afirmă că au fost victima unor remarci antisemite, în timp ce 75% declară că nu au fost victime ale unor astfel de remarci.

    Sondajul evidenţiază că 14% afirmă că au fost ţinta unor acţiuni antisemite, alţi 83% declarând că nu suferit astfel de atacuri, iar 3% NS/NR.

    Un procent de 51% dintre respondenţi consideră că statul protejează evreii în România (41% – „eficient”, 10% – „foarte eficient”, 31% – „nu prea eficient”, 11% – „ineficient”, 7% – NS/NR.

    Sondajul a fost realizat în perioada 1 august – 1 octombrie, prin metoda interviurilor face-to-face, pe un eşantion de 440 de subiecţi, reprezentativ pentru populaţia adultă de etnie evreiască la nivel naţional, având oroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, de +/- 4%.

  • Inevitabilul triumf al „antisemitismului”

    AF Vanatorul de romani 2023

    Având în vedere fenomenele care au loc în societatea contemporană, atât în România cât si în străinătate, un observator obiectiv al acestora va concluziona că în lipsa unor schimbări majore, „antisemitismul” va avea un triumf inevitabil.

    De ce îl punem între ghilimele și ce este acest „antisemitism”? Cel mai des, „antisemitismul” este o etichetă folosită pentru a descalifica public persoanele care exprimă anumite idei.

    „Antisemitismul” este pro-românism pentru România, pro-bulgarism pentru Bulgaria, pro-sârbism pentru Serbia și așa mai departe. Adică orice manifestare, idee sau expresie care susține grupul etnic din care face parte cel ce le exprimă este „antisemitism” în ochii grupurilor organizate iudeo-globaliste, care urmăresc ca țările să fie cât mai diverse, multiculturale și fragmentate din punct de vedere etnic. În acest context, a susține un punct de vedere naționalist, suveranist, antiglobalist este considerat antisemitism. A spune „România pentru români” poate fi etichetat ca discurs xenofob, antisemit și rasist.

    Antisemitismul este o etichetă care se folosește cel mai des în mod necinstit cu scopul de a închide o conversație, de a nu răspunde pe subiectul unei discuții. El reprezintă un atac ad-hominem menit să distragă atenția de la ideea exprimată și să-l facă pe vorbitorul incomod să se sperie, să dea înapoi, să se autocenzureze.

    Din cauza controlului cvasi-total pe care jidovimea  il exercită asupra opiniei publice prin monopolul asupra mijloacelor de comunicare și prin înființarea unor organizații care acționează precum un jandarm al cuvintelor sau o poliție a gândirii (exemplu: A.D.L., Institutul Național (?) pentru Studierea Holocaustului ân România – „Elie Wiesel”), acuzația de antisemitism devine o armă nu doar menită să închidă o discuție, ci una care poate avea efecte financiare devastatoare și poate să pună în pericol libertatea vorbitorilor incomozi, în special în țările care au adoptat o legislație care incriminează „antisemitismul”. Vezi cazul Vasile Zărnescu.

    Einstein spunea că „antisemitismul este reacția socială firească la antagonismul grupurilor organizate jidovești”. Este o definiție destul de clară, dar insuficientă. Fără să intrăm în alte detalii cu privire la natura celor care au adoptat identitatea semito-biblică (khazarii), dar nu sunt semiți, luând în calcul cele scrise mai sus și felul cum jidanii percep antisemitismul, putem să-l definim astfel: „atât expresiile sau manifestările de favorizare a grupului tău etnic și național înaintea altor grupuri, cât și adevărurile incomode despre iudaism și iudei.”

    Alimentarea constantă a „antisemitismului”

    Cenzurarea celor care exprimă idei „antisemite” nu se rezumă la persoanele care au simpatii hitleriste. Am văzut cum Elon Musk a pierdut câteva miliarde de dolari în bani de reclame în urma campaniei de boicotare organizată de A.D.L. împotriva Twitter, cum Vincent Reynouard a fost arestat în Scoția pentru realizarea unor documentare și cum alți profesori au fost arestați în Europa pentru cărțile și studiile scrise, am văzut cum autorități locale din România au fost forțate de Institutul terorist „Elie Wiesel” să schimbe numele unor străzi și vedem zilnic cum oameni simpli sunt blocați timp de 30 de zile pe Facebook, dați jos de pe Instagram, Tik Tok, etc. Aceste fapte au urmări, iar urmările încep să se vadă.

    Care este rezultatul acestor măsuri draconice? O spun rapoartele lor, „antisemitismul” crește de la an la an. De ce? Pentru că nu îl vei convinge pe un om de faptul că ceea ce spune este greșit dacă îi iei dreptul de a spune acel ceva. Din contră, îl întărâți mai tare și îi confirmi că ce spune este important.

    Refuzul de a dialoga, folosirea ciomagului cenzurii, etichetarea  făcută cu rea credință, toate aceste reacții nu fac decât să sporească „antisemitismul” și să-i facă pe oameni să fie mai siguri de ceea ce spun. Dacă merg pe Facebook și fac o postare nonviolentă, fără amenințări și fără înjurături, o postare în care afirm că „Jidanii conduc lumea” sau „Jidanii conduc presa”, apoi Facebook îmi șterge postarea și-mi blochează contul pentru 30 de zile, devine clar că am avut dreptate. Este o confirmare că spun un adevăr incomod, indiferent cum justifică ei cenzura folosind formulări legaliste despre niște termeni și condiții care se pot schimba oricând, în mod arbitrar.

    Dar treaba merge dincolo de Facebook, nici miliardari ca Elon Musk sau Kanye West nu sunt imuni presiunilor grupurilor organizate iudaice. Când o organizație ca A.D.L. își folosește puterea să bage pumnul în gura unor miliardari, toți urmăritorii lor văd ce se întâmpla, atenția lor se concentrează pe abuzul comis și încep să-și pună întrebări, apar clipuri, edit-uri, tot felul de reacții în lanț. Se postează cărți ca „Protocoalele Înțelepților Sionului”, „On the Jews and their Lies” a lui Martin Luther, „The International Jew” a lui Henry Ford, lucrările se studiază și comentatorii se completează reciproc, lumea află că multe personalități din veacurile trecute au vorbit despre chestiunea jidovească și s-au confruntat cu întâmplări similare cu cele din zilele noastre.

    Videoclipurile date jos pe motiv că sunt „antisemite”, documentare ca „Europa The Last Battle” sau „Adolf Hitler The Greatest Story Never Told” nu devin innacesibile dacă sunt eliminate de pe YouTube. Ele pot fi găsite pe Odysee, BitChute și platforme mai obscure. Eliminarea lor de pe platformele mainstream determină o căutare mai aprinsă din partea curioșilor care doresc să le vadă. Fructul interzis este atrăgător. Efectul Streissand funcționează. Altfel tratezi o carte pe care dai bani față de una pe care o primești gratuit, altfel te uiți la un videoclip la care ai ajuns cu efort, despre care știi că există o miză să fie cenzurat.

    Autocenzura incomozilor = Pariul Pierzător

    Treaba accelerează semnificativ atunci când vine vorba de libertatea individuală în țări unde cică există democrație. În România, procesul colonelului Vasile Zărnescu a primit mai multă atenție decât se aștepta I.N.S.H.R.-„Elie Wiesel” și până la urmă nu și-au permis să-l condamne în apel. O condamnare finală ar fi atras și mai multă simpatie față de Vasile Zărnescu, ar fi generat discuții despre autenticitatea democrației românești și ar fi făcut din colonel un martir-model pentru tineret, mai mult decât este deja. Nu au reușit nici să-l întemnițeze nici să-l determine să se oprească din a spune adevărul. Astfel că eșecul institutului a fost dublu. La fel, în Florida, S.U.A., unde guvernatorul DeSantis a semnat legea HB269 împotriva antisemitismului[1] (a semnat-o în timpul unei vizite în Israel), care prevede închisoarea pentru expresii și manifestări antisemite.

    Legea a apărut în urma campaniilor de informare a unor activiști floridieni care împărțeau pliante cu privire la influența jidovească în anumite domenii precum agenda Covid-19, Hollywood, mass-media, Rezerva Federală și altele. Aceștia au derulat o activitate pașnică și non-violentă, pur și simplu raspândind pliante. Prin legea HB269, dată la presiunea ADL-ului, autoritățile credeau că-i descurajeaza pe activiști și îi determină să se autocenzureze. Nu a fost cazul, pliantele s-au înmulțit chiar în condițiile în care au avut loc patru arestări pe baza acestei legi represive.

    E limpede că jidanii se află între ciocan și nicovală; pe de-o parte folosesc instrumentul cenzurii pentru a opri dialogul public, generând antipatie și stârnind interes pentru ideile cenzurate, pe de altă parte, chiar dacă ar participa la dialog, nu ar avea argumente suficient de ancorate în adevăr pentru a face față, de aceea îl evită.

    Rămășagul pus de grupurile organizate iudaice a fost că în urma presiunilor și a legilor liberticide oamenii vor sta cuminți și se vor autocenzura. Atât Florida cât și România au demonstrat că pariul este pierzător. Următoarea mutare a lor nu poate fi decât arestarea incomozilor. Dar o astfel de mutare nu poate fi făcută în liniște, ea va face valuri în epoca internetului, va genera complicații, va declanșa discuții, va face martiri ale căror fapte vor atrage susținători.

    Am trecut de etapa în care vocile „antisemite” erau puține, răsfirate și considerate elucubrațiile unor nebuni. Astăzi inclusiv taximetriștii, barometru al opiniei publice, vorbesc despre cum jidanii controlează segmente cheie din lume. Elaborarea de legi represive este o încercare disperată de a încetini viteza la care are loc trezirea mondială, de amânare a inevitabilului triumf al „antisemitismului”. Toate vârstele, toate profesiile, toate categoriile sociale, toți devin „antisemiți”.

    Implementarea unei materii obligatorii în școli pentru impunerea dogmei holocaustice în rândul elevilor este alt eșec în devenire. Firea rebelă a adolescenților îi va determina să se apropie cu o viteză fenomenală de polul opus, descoperind legionarismul, național-socialismul, comunitățile de ultrabazați de pe Internet, grupuri de alți tineri cu interese comune și o tot mai largă cunoaștere a chestiunii jidovești.

    Treaba nu arată bine pentru cenzorii mondiali. Băieți și fete din tot mai multe țări devin imuni la propaganda holocaustică de la vârste tot mai fragede și dezvoltă antipatie față de influența iudaică. Deseori antipatia este jusitficată, declanșată tocmai de măsurile represive luate de cenzori. De la politicieni la taximetriști, de la vârstnici la copii, tot mai multe categorii profesionale și sociale iau contact cu “antisemitismul” și nu li se pare chiar atât de rău. Ba din contră, în fața expansiunii globalisto-homosexuale, a corectitudinii politice, a genocidului etnic deghizat sub masca diversității, oamenii se apropie instinctiv de “antisemitism” și încetează să le mai pese de etichetă.

    Iubitorii de adevăr nu pot ignora prezența sionistă în atâtea și atâtea afaceri. Nici folosirea repetată a etichetei de antisemit nu-i ajută pe jidani, expresia devalorizându-se pe măsură ce este tot mai folosită. Eticheta nu mai înseamnă mare lucru, ba chiar a devenit o medalie.

    „Dacă a fi antisemit înseamnă a-mi iubi Patria și a dori să-mi conserv Neamul, atunci sunt «antisemit!»” – este o reacție tot mai răspândită printre oamenii de vârstă mijlocie, iar în rândul tineretului a fi rasist și „antisemit” nu este o insultă ci un compliment.

    Avem o furtună perfectă. Provocările nesimțite, legile liberticide, dar mai ales cenzura represivă constituie condițiile optime pentru „inevitabilul triumf al «antisemitismului»”. Nu este o chestiune de dacă, ci de când. Efortul depus de fiecare dintre voi pentru informarea corectă a semenilor dă roade, trezirea crește exponențial, conștiința colectivă se ridică și ne apropiem de masa critică. Adevărul nu poate fi oprit de etichete[2].

    Nota redacției – Expresia „Antisemitism„ este utilizată premeditat eronat, unidirecțional și tendențios. Conform DEx: „SEMIT – Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc.”. În concluzie, a fi antisemit nu înseamnă a fi numai împotriva evreilor, ci și a arabilor și sirienilor.

    ————————————–
  • Marian Motocu despre cine conduce România: “Maneliști, bulangii și Jidani ca să fim în ton cu Uniunea Europeană”

  • HOLOCAUSTUL ÎN PROGRAMA ȘCOLARĂ

    elevi

    Noua lege a învățământului preuniversitar prevede introducerea unor noi materii pentru elevii de gimnaziu și liceu. „Istoria evreilor. Holocaustul” este materia care va începe să fie predată, la clasele de a XI-a, chiar din anul școlar 2023-2024, care începe pe 11 septembrie. Materiile „Istoria comunismului din România” și „Istoria, robia și deportarea romilor” (materie opțională, care va fi făcută doar la alegerea elevilor) vor fi incluse în școli din anul școlar 2025-2026. HotNews.ro a vorbit cu profesori de istorie pentru a afla ce ar trebui să învețe elevii la aceste ore. – HotNews.ro.

    Ce ar trebui să învețe elevii la aceste ore este ADEVĂRUL.

    Elie Wiesel Charlie Hebdo Shoah Holocaust 566x800 1

    Matei Gheboianu, conferențiar doctor la Facultatea de Istorie a Universității București, consideră că introducerea acestor materii este oportună, pentru că vede anumite lipsuri în cazul studenților de la Istorie din anul I.

    Și profesori care ar urma să predea noile materii sunt de părere că acestea vor aduce un plus în cultura generală a elevilor.

    Este oportună cu condiția să se predea adevărul, nu mistificări și minciuni prin care profesorii să inoculeze un sentiment de falsă vinovăție.

    „Mi se pare extrem de util pentru elevi și pentru modul în care își dezvoltă ei înțelegerea trecutului” – Gabriela Obodariu, profesoară de istorie la Colegiul Național „A.I. Cuza”, Focșani

    El precizează că, până acum, în anumite școli exista posibilitatea unor cursuri opționale în care elevii să aprofundeze materia de la Istorie.

    negus holocautus 2

    „Discuția legată de aceste materii cred că e foarte importantă pentru a crea inclusiv tot ceea ce înseamnă zona civică a societății”, susține Gheboianu.

    Profesorul universitar spune că cele trei materii ar fi putut fi comasate într-una singură, care să fie predată timp de doi ani elevilor, „pentru că vom vedea că dacă ne vom uita atât la istoria Holocaustului, cât și la Istoria comunismului, în esență sunt părți, cum este cea legată de mișcările de dreapta, care, să zicem așa, sunt mult mai puțin abordate sau tangențial abordate și vedem că trăim într-o Europă în care cu precădere mișcările de dreapta nasc probleme și posibil să nască în viitor”.

    Ce probleme nasc “mișcările de dreapta”, domnule profesor tăietor împrejur de tinere creiere? Problema conștiinței naționale, a identității rasiale? Năzuința spre un viitor luminos în care grupul național din care fac parte prosperă? Dragostea de neam și cultul martirilor? Apartenența la un șir lung de strămoși cu o istorie întreagă de lupte și jertfe?

    „Și atunci cred că ar fi fost interesantă abordarea, inclusiv a tot ceea ce a însemnat extrema dreaptă românească, cu rădăcinile din secol XIX, cu acțiunile din perioada interbelică, inclusiv regimul stat național legionar și regimul antonescian, care ar fi trebuit poate abordate din toate perspectivele, nu doar ceea ce este foarte important, din perspectiva Holocaustului, ci pus în context și a înțelege toate, repet, într-un fel a înțelege complexitatea regimului. Dacă vom analiza, vom vedea că au în comun mult mai multe fațete negative, nu doar Holocaustul, care a fost un lucru foarte tulburător pentru societate, inclusiv cea românească”, explică Gheboianu.

    Predați despre Mișcarea Legionară și predați fără să încercați reeducarea elevilor și veți vedea un fenomen uimitor: Elevii vor asculta, în liniște si cu respect, dorind să învețe mai multe despre legionari și sacrificiul lor. Veți câștiga tînăra generație prin felul cum le predați istoria adevărată.

    Profesoara Daniela Anghelescu de la Colegiul Național „I.L. Caragiale” spune că nu vorbim neapărat de concepte nou introduse pentru elevi, pentru că aceste teme au fost și până acum abordate la orele de Istorie.

    Din punctul meu de vedere, când vorbim despre istoria evreilor, istoria comunismului, chiar istoria romilor, cred că de fapt discutăm despre una și aceeași problemă, și anume în ce măsură tânăra generație trebuie să înțeleagă o dată pentru totdeauna, să fie modelată de fapt, să înțeleagă și să simtă că este loc sub soare pentru toată lumea. Cred că despre asta este vorba. Cursurile în sine, cele trei, discută de fapt, aceeași problematică și încearcă să dezvolte aceleași competențe în cazul tinerilor din România, competențe care țin până la urmă de de educația democratică. Din punctul meu de vedere, sunt binevenite”, a explicat, pentru HotNews.ro, profesoara.

    Istoria, robia și deportarea romilor

    Această materie va putea fi aleasă ca opțional atât de către elevii de gimnaziu, cât și de către cei de liceu. Profesoara Gabriela Obodariu consideră că o astfel de materie este utilă.

    „E foarte util și opționalul de istoria romilor și despre tradițiile lor, pentru că, din păcate, există foarte multă intoleranță, și vine tot din neînțelegerea subiectului, sunt convinsă de asta, că vine din lipsa de înțeles a subiectului, lipsa de discuție a unor astfel de teme”, susține cadrul didactic.

    tigani facebook ameninta

    Voi chiar credeți că “intoleranța” față de țigani vine din neînțelegerea unor subiecte istorice și teoretice…sau mai degrabă vine din experiența propriu-zisă cu țiganii?

    Doar cine este complet deconectat de realitate vorbește de “toleranță” față de un grup atât de evident incompatibil cultural și spiritual cu poporul român, cu porniri infracționale și cu dispreț față de românii muncitori.

    Matei Gheboianu spune că în cadrul acestei materii ar trebui să se discute despre cum au apărut robiile.

    Poate ar fi util să facem și o lecție despre robia negrilor din Africa, explicând cum alți negri îi vindeau pe frații lor jidanilor, care îi transportau în Europa și America unde îi vindeau la rîndul lor.

    Aceste fapte ale jidanilor care vindeau sclavii sunt documentate în cartea “The Jewish Onslaught”, scrisă de un negru pe nume Tony Martin.

    tony martinjewish onslaught

    „Ar trebui să ne întoarcem în trecut și să vedem cum apar robiile și mai ales robiile la populația etnic romă, pentru că am avut robie și a românilor într-o anumită perioadă. Dar robia etnicilor romi a fost până în secolul XIX și bineînțeles că trebuie abordată această perioadă, inclusiv perioada interbelică și comunistă, când, în esență, comuniștii au încercat să bage sub preș, să nu-i mai intereseze, uneori chiar să românizeze, cu forța, etnia romă”, susține acesta.

    Sunt pregătiți profesorii să predea aceste materii?

    Gabriela Obodariu spune că, de regulă, se fac pregătiri atunci când se introduc elemente noi pentru profesori, însă au fost și situații în care acestea nu au avut loc. Ea se consideră pregătită să predea aceste materii, mai ales „Istoria evreilor. Holocaustul”, pentru că a urmat o serie de cursuri.

    Cursuri finanțate din banii noștri, organizate de institutul terorist Elie Wiesel și care prezintă o singură parte a problemei?

    adevarul tradus

    Totuși, punctează profesoara, ar fi nevoie de formări ale cadrelor didactice.

    „Formările să fie centrate mai ales pe partea de metodică, de felul în care abordăm. Ele sunt teme extrem de sensibile. Și nu e suficient să spui: uite, hai, predă, că ești profesor și trebuie să te descurci”, susține Gabriela Obodariu.

    Și profesoara Daniela Anghelescu susține că, mai ales în lipsa unor materiale suport, va fi nevoie ca profesorii să aibă parte de pregătiri.

    „Este, într-adevăr, o problemă reală, pentru că, de exemplu, la istoria evreilor nu există materialul, să spunem, standard, pe care să lucrezi. Teoretic există un manual care a fost scos de Editura Didactică și Pedagogică prin 2007, după care n-a mai fost reeditat (…). Probabil că în lipsa unor materiale suport, sunt necesare la un moment dat cursuri de de formare pe problematica asta, pentru că nu poți să mergi la clasă și să zâmbești și să pui un film. Deci nu… Adică, până la urmă, ora noastră înseamnă o interacțiune permanentă cu elevul. Adică da, poți să-i pui la un moment dat un fragment dintr-un film, poți să discuți în 5-10 minute pe tema asta, dar, în același timp, avem nevoie de un manual, adică de materiale suport foarte clare și până la urmă didactice”, explică profesoara din București.

    Suport de curs Incorect Politic

    Materiale de suport se pot găsi pe https://www.incorectpolitic.com/carti/ unde atât elevii cât ș profesorii sunt invitați la consultații. Iar dacă vreți să difuzați un film la oră, două variante bine documentate sunt Cea mai măreață poveste nespusă și Europa – Ultima Bătălie.

    Elevii sunt rugați să fotografieze manualul de Istoria Evreilor. Holocaustul și să îl trimită redacției. Noi îl vom îmbunătăți și vom pune un manual serios la dispoziția voastră.

    Matei Gheboianu spune că a vorbit cu colegii săi care urmează să predea aceste materii și că se simte nevoia unor cursuri suplimentare.

    „Chiar am discutat cu câțiva profesori și într-un fel sau altul se simte nevoia unor cursuri suplimentare. Gândiți-vă că unii profesori au terminat acum 20 de ani, poate chiar 30 de ani facultatea. Erau subiecte uneori tabu sau se discuta foarte puțin despre cercetarea comunismului.

    Dacă ne gândim, acum 30 de ani era la început, încă arhivele nu erau deschise, nu se știau atât de multe lucruri și, la fel, legat de istoria Holocaustului, mai ales că această materie deja intră de săptămâna viitoare, începe efectiv să fie predată.

    În momentul de față știu că este lucru în ghid pentru profesori, plecând de la programa aprobată, pentru a-i ghida în acest an până la apariția unor manuale și a unor materiale suport.

    Și poate ar fi fost, ca să zicem așa, necesar ca anul acesta să existe cu adevărat cursuri de perfecționare, de specializare, de a-i îndruma pe profesori, tocmai pentru ca aceste materii se se desfășoare în bună regulă și să nu fie experimente în care fiecare profesor le transmite elevilor ceea ce crede despre subiect”, explică cadrul didactic universitar.

    ioan ianolide elev de liceu 1939 e1549399981358

    Dacă profesorii nu sunt destul de bine pregătiți, elevii vor fi nevoiți să-i învețe!

    Profesorii cel mai probabil NU sunt pregătiți să predea așa ceva, așa că elevii vor fi nevoiți să-i învețe.

    De ce vă mirați?

    De situația bizară în care am ajuns, elevii, cu acces la internet și sete de adevăr, au ajuns să știe mai multe despre holocaust decât profesorii care ar trebui să predea această materie obligatorie?

    Nu vă mirați, acționați!

    Un model de întrebări pentru profesorii de la oră:

    • Cine a adus bolșevismul în România?
    • Care a fost etnia predominantă în aparatul bolșevic din Rusia după revoluție?
    • Dacă holocaustul e atât de adevărat, de ce există legi care interzic cercetarea lui?
    • Cine a făcut primul atentat terorist cu bombă din România?
    • Dacă trăim în democrație, de ce există legi care prevăd închisoarea pentru anumite opinii?
    • Dacă există ordine constituțională în țară, cum de avem legi care încalcă flagrant Articolul 30 despre libertate de exprimare?
    • A spus Elie Wiesel adevărul sau a fost un impostor, după cum scrie Grunor Miklos, supraviețuitorul de la Auschwitz care dezvăluie impostura lui Elie Wiesel?
    • Pe cine să credem, pe Elie Wiesel care ne acuză că am ucis 400.000 de jidani și vă obligă să predați o oră în plus? Sau pe fostul președinte al Israelului, Shimon Peres, care a mulțumit public României pentru salvarea a 400.000 de jidani?
    • A fost sau nu a fost procesul de la Nurnberg un proces stalinist? Prezentați articolul 21 în fața clasei și întrebați-i pe ceilalți dacă profesorul refuză să răspundă.
    • Doamna profesoară, dacă ne predați despre holocaust, ne veți preda și despre raportul lui Fred Leuchter sau Germar Rudolf? A, nu știți cine sunt ăștia? Dați-mi voie să vă explic….

    Până la urmă voi elevii nu trebuie să vă limitați la a vă instrui prietenii apropiați, cărora le împărtășiți cu drag cele pe care le-ați învățat căutând. Ci trebuie să mergeți mai departe, instruindu-vă profesorii, părinții și prietenii de familie, desigur în măsura posibilităților și folosind mult tact. Se știe că nimeni nu-i profet în țara lui, dacă vedeți că mesajul vă este respins de părinți, nu insistați, veți face mai mult rău insistând.

    Găsiți pe cei care rezonează cu adevărul și căutați constant să vă ridicați propriul nivel. Mereu mai este ceva de aflat, de studiat și de înțeles.

    Viața este cunoaștere continuă.

    Sursa – Incorect Politic

  • Elon Musk către premierul israelian Benyamin Netanyahu: “Învingătorii scriu istoria, Învinșii redactează Wikipedia!” (VIDEO)

    elon musk benjamin netanyahu 47659900

    Netanyahu a mers până în California pentru a se întâlni cu Musk și a discuta despre antisemitismul care s-ar vehicula pe rețeaua sa socială X (fostă Twitter).

    În cursul dialogului, Netanyahu a observat că enciclopediile digitale nu prezintă întotdeauna adevărul.

    Musk a avut o replică genială:

    „O veche zicală spune: Istoria este scrisă de învingători. Nu și dacă dușmanii încă trăiesc și au o grămadă de timp la dispoziție să redacteze Wikipedia.”

    Amuzat, Netanyahu a completat la fel de sclipitor:

    „Istoria este scrisă de cei care au mai mulți redactori.”

  • Ada Solomon, producătoarea filmului degenerat “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” pusă sub acuzare pentru spălare de bani

    ada solomon

    Regizorul Corneliu Porumboiu și producătorul de film Ada Solomon au fost puși sub acuzare de procurorii DIICOT pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat, conform surselor judiciare, scrie Agerpres.

    Cei doi, în calitate de suspecți, sunt acuzați pentru fapte mai vechi, din perioada 2013-2015, și au legătură cu finanțări obținute de mai multe case de filme, printre care și Castel Film, de la Centrul Național al Cinematografiei, o parte din banii spălați prin firme fantomă.

    În dosar ar mai fi implicați și alți regizori și producători de film.
    Conform unui comunicat al DIICOT, se efectuează în acest caz cercetări față de 100 de persoane fizice și juridice, iar prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de aproximativ 9.970.344 lei.

    Procurorii susțin că, în perioada 2013 – 2015, mai multe societăți comerciale au înregistrat în contabilitate și au declarat fiscal mai multe achiziții de servicii și bunuri de la societăți comerciale ce aveau comportament specific societăților fantomă (nu funcționau la sediile sau punctele de lucru declarate, nu au putut fi identificați administratorii acestora, aceleași persoane aveau diferite calități în cadrul societăților, nu au depus sau au depus doar în parte declarațiile fiscale, aveau asociați persoane cetățeni străini ce nu au putut fi identificați pe teritoriul României).

    O parte din membrii grupului figurau ca asociați sau administratori în cadrul mai multor societăți comerciale implicate în activitatea infracțională. Facturile emise și supuse controlului de către organele fiscale aveau același tipar, le lipseau mențiunile obligatorii legate de mijloace de transport sau delegat și vizau servicii care nu ar fi putut fi prestate în realitate de către societățile prestatoare, arată DIICOT.

    Cercetările au fost efectuate cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DCCO, mai informează AGERPRES.

  • În plin război, 30.000 de evrei hasidici vor să ajungă în centrul Ucrainei. Ce părere aveți?

    evrei jpeg

    În jur de 30.000 de evrei hasidici vor tranzita R. Moldova pentru a ajunge în orașul ucrainean Uman unde vor marca Anul Nou evreiesc, la mormântul unui important rabin. În acest context, în perioada 11- 22 septembrie, sunt aplicate măsuri sporite de securitate în incinta și proximitatea Aeroportului Internațional Chișinău, dar și în punctele de trecere a frontierei cu Ucraina în vederea fluidizării traficului de pasageri și excluderii riscurilor de securitate, transmite RFI.

    În Aeroportul Internațional Chișinău este suplinit numărul de polițiști de frontieră și a echipamentelor de control, inclusiv antrenate mai multe echipaje canine specializate.

    Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, pe drumurile naționale spre punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene, echipaje ale poliției asigură fluidizarea traficului pentru evitarea creării ambuteiajelor și disconfortului pentru participanții la trafic. De asemenea, din cauza numărului sporit de călători cu destinația Ucraina, pot fi înregistrate prelungiri ale timpului de procesare a documentelor în punctele de trecere a frontierei, atenționează MAI.

    Amintim că, la începutul lunii august, șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu, l-a găzduit la MAEIE pe ministrul Afacerilor Externe al Statului Israel, Eli Cohen, aceasta fiind prima vizita a unui oficial de asemenea rang din ultimii 12 ani. Cei doi oficiali au abordat și subiectul pelerinajului religios către Uman, Ucraina. În context, autoritățile au promis să ofere, în limita posibilităților, sprijinul necesar persoanelor care tranzitează teritoriul Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile ucrainene.

    De partea sa, ministrul de Externe al Israelului a menționat că ”va fi o operațiune majoră și este foarte important, cu siguranță poate contribui la economia Republicii Moldova”.

    În fiecare toamnă, zeci de mii de pelerini evrei hasidici din întreaga lume merg în Uman pentru a vizita mormântul lui Rabbi Nahman de Breslev (1772-1810). Nahman din Brațlav sau din Braslav zis și Nahman din Uman a fost un rabin hasid, evreu din Ucraina, fondator al mișcării hasidice Braslav sau Breslov și unicul ei cap spiritual – admor sau tzadik.

    Rabbi Nahman a dat avânt mișcării hasidice, prin combinarea elementelor mistice cabalistice ale iudaismului cu studiul aprofundat al cărților sfinte (Tora scrisă și orală) . În cursul scurtei sale vieți a atras mii de adepți și influența sa în rândurile evreilor religioși sau întorși la religie s-a păstrat până în zilele noastre, prin câteva curente hasidice, în primul rând Hasidismul Breslov. Gândirea religioasă a lui Rabi Nahman se concentrează asupra apropierii de Dumnezeu și a dialogului simplu cu Dumnezeu „ca discuția cu un bun prieten”.

  • Sclavul Israelului – George Simion face deja lobby pentru afacerile evreiești

    media 169322950801991100

    În curând România, cu Simion la guvernare, va cumpăra și distrugătoare produse de General Dynamics.

    Pagina oficială a AUR a publicat pe 6 septembrie a.c. Într-o interpelare, către ministrul Economiei, Ștefan Oprea, președintele AUR vrea clarificări privind ratarea unui mare contract prin care Bulgaria ar fi cumpărat blindate Piranha V de sute de milioane de euro, produse de o companie română în parteneriat cu americanii de la General Dynamics (detalii aici).

    Pe 1 septembrie a.c., Departamentul de Stat al SUA a anunțat Congresul că a dat undă verde vânzării către Bulgaria a 183 de vehicule blindate Stryker produse de firma cu capital majoritar evreiesc General Dynamics.

    Sclavul Israelului, George Simion se răstește la români în loc să ia la întrebări compania multinațională General Dynamics pentru țeapa dată României. Evreii de la sucursala europeană a General Dynamics (GDELS), au păcălit România să producă în parteneriat și să-și cumpere blindatele Piranha V.

    Vehiculul de luptă pentru infanterie Piranha V (IFV) este varianta a cincea generație a familiei de vehicule Mowag Piranha. A fost proiectat de General Dynamics European Land Systems – Mowag GmbH. Piranha V, echipat cu UT30 MK 2 israelian produs de firma israeliană ELBIT System. Naivii de români au crezut că G.D. le va furniza toate contractele de blindate din zonă. Dar vehiculele Stryker sunt produse de General Dynamics Land Systems-Canada (GDLS-C) pentru armata Statelor Unite într-o fabrică din London, Ontario.
    Armata Română a semnat pe circa 900 de milioane de euro un contract cadru cu General Dynamics European Land Systems (GDELS) pentru 227 de mașini de luptă Piranha V.

    Scurt istoric al firmei evreiești General Dynamics, producătoare de blindate Piranha V și Stryker dar și de avioane F 16

    General Dynamics își are originea în compania Holland Torpedo Boat a lui John Philip Holland. În 1899, evreul Isaac Leopold Rice a cumpărat compania din Olanda și a redenumit-o Electric Boat Company. Electric Boat a fost responsabil pentru dezvoltarea primelor submarine moderne ale Marinei SUA, care au fost achiziționate de Marina în 1900.

    În anul 1959, evreul americanizat Henry Crown (numele de naștere: Henry Krinsky, fiul unor imigranți evrei din Lituania) a devenit cel mai mare acționar al companiei General Dynamics și și-a fuzionat propria firmă Material Service Corporation cu General Dynamics. Crown a rămas cel mai mare acționar al companiei până la moartea sa în 1990.

    În 1995, General Dynamics a achiziționat șantierul naval privat Bath Iron Works din Bath, Maine, pentru 300 de milioane de dolari, diversificându-și portofoliul de construcții navale pentru a include nave de suprafață ale Marinei SUA, cum ar fi distrugătoarele cu rachete ghidate.[19] În 1998, compania a achiziționat NASSCO, fosta National Steel and Shipbuilding Company, pentru 415 milioane USD. Șantierul naval din San Diego produce nave auxiliare și de sprijin ale Marinei SUA, precum și nave comerciale care sunt eligibile pentru a avea pavilion american în conformitate cu Legea Jones.

    GD a cedat producția de avioane Fort Worth către Lockheed în martie 1993 (o unitate de producție de electronice din apropiere a fost vândută separat israelianului). Elbit Systems, marcând intrarea acelei companii pe piața americană), și divizia de sisteme spațiale a lui Martin Marietta în 1994.
    Acum este un furnizor major de vehicule blindate de toate tipurile, inclusiv M1 Abrams, LAV 25, Stryker și o mare varietate de vehicule bazate pe aceste șasiuri.

    La 19 august 2008, GD a fost de acord să plătească 4 milioane de dolari pentru a soluționa un proces intentat de guvernul SUA în care susținea că o unitate GD a facturat în mod fraudulos guvernului piesele fabricate defectuoase utilizate în avioanele și submarinele militare americane. SUA au susținut că GD a fabricat defectuos sau nu a testat piesele utilizate în aeronavele militare americane din septembrie 2001 până în august 2003.

    YF-16 de la GD a zburat pentru prima dată în ianuarie 1974 și s-a dovedit a avea performanțe puțin mai bune decât YF-17 în testele cap la cap. A intrat în producție ca F-16 în ianuarie 1975, cu o comandă inițială de 650 de avioane și o comandă totală de 1.388. F-16 a câștigat și contracte la nivel mondial, învingându-l pe F-17 și în competiția străină. GD a construit o fabrică de producție de avioane în Fort Worth, Texas. Comenzile de F-16 au totalizat în cele din urmă peste 4.600 avioane, făcându-l cel mai mare și cel mai de succes program al companiei.

    Miron Manega: George Simion n-are nicio scuză!

Back to top button