Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
MILITARNOUTATI

România cumpără 32 de avioane F-16 din Norvegia cu 450 de milioane de euro (DOCUMENT)

f 16 fighting falcon

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a trimis Parlamentului o scrisoare oficială prin care cere aprobarea formală pentru achiziția a 32 de avioane de vânătoare F-16 de la guvernul Norvegiei, potrivit documentului consultat de G4Media.ro. Este vorba de avioane utilizate deja de Norvegia, așa cum a fost cazul și cu prima achiziție de 17 aparate F-16, cumpărate din Portugalia.

Potrivit guvernului norvegian, avioanele F16 pe care forțele aeriene norvegiene le au în uz au circa 40 de ani (sursa). Norvegia a vândut deja în luna februarie 12 aparate F16 către o companie americană, care le va folosi pentru antrenamente.

De altfel, Ministerul Apărării din Norvegia arată pe site-ul propriu că aeronavele F16 se apropie de finalul perioadei de serviciu, iar Ministerul Apărării a fost însărcinat încă din septembrie 2019 să înceapă pregătirile pentru scoaterea lor din uz și eventuala vânzare.

Suma totală de achiziție este de 454 de milioane de euro fără TVA, defalcată astfel: 354 milioane de euro achiziția propriu-zisă a avioanelor norvegiene și 100 de milioane de euro – sport logistic și echipamente din SUA.

Potrivit legislației, pentru achizițiile de tehnică militară de peste 100 de milioane de euro, Ministerul Apărării Naționale are nevoie de aprobarea Parlamentului.

Ministerul Apărării a discutat cu mai multe state membre NATO despre posibila achiziție de avioane F-16, potrivit scrisorii citate: Belgia, Danemarca, Olanda, Norvegia, Portugalia și Grecia, iar singura țară dispusă să vândă aeronavele a fost Norvegia.

Configurația avioanelor F-16 norvegiene este M6.5.2, despre care MApN susține că este superioară celei a flotilei de F16 cumpărate deja din Portugalia.

MApN

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.