Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
MEDICALNOUTATI

CEO-ul Pfizer, despre cei care nu sunt de acord cu vaccinul: Nu sunt doar oameni răi, sunt criminali care au luat milioane de vieți

Albert Bourla scaled 1 696x415 1

Directorul General al companiei de vaccinuri „Pfizer”, Albert Bourla, a declarat că cei ce nu sunt de acord cu vaccinul anti-Covid și care răspândesc așa-zisele „informații false” cu privire la acesta, sunt „criminali care au luat milioane de vieți”, potrivit CNBC, citat de Smart Radio.

„Acești oameni sunt criminali. Nu sunt doar oameni răi. Sunt criminali, pentru că au luat literalmente milioane de vieți. Singurul lucru care se află între noul mod de viață și stilul actual de viață este, sincer, ezitarea față de vaccin”, a precizat șeful companiei producătoare de vaccinuri.

Potrivit statisticilor, cei nevaccinați din Statele Unite ale Americii sunt, de cele mai multe ori, republicani, în ceea ce privește orientarea social-politică. Majoritatea dintre cei ce aleg să nu se vaccineze și sunt sceptici au motive întemeiate, în schimb acestea sunt aproape ignorate la nivel înalt, chiar dacă mulți specialiști susțin argumentele de reticență față de ser.

Vezi si – VIDEO | Directorul executiv al companiei Bayer rupe tăcerea: Vaccinurile cu ARnm sunt TERAPIE CELULARĂ ȘI GENICĂ. Sunt comercializate ca „vaccinuri” doar pentru a fi pe placul publicului. Altfel am fi avut o rată de refuz de 95%

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

4 comentarii

  1. Nevaccinatii sunt criminali? Ce omoara ei, profiturile companiei Pfizer? Dar gunoiul asta vorbitor, de ce nu se vaccineaza, daca e asa de limbut si de increzator? Fauci de ce nu se vaccineaza? Ei ii omoara pe vaccinati si cu vaccinul dar si pe vaccinati+nevaccinati laolalta, deoarece din cauza acestui vaccin plin de rahat, nu se mai aduc tratamente in spitale si in farmacii.
    Iar daca tot sunt vaccinatii criminali, n-ar putea sa termine treaba mai repede si sa omoare gunoaiele astea: Gates, Fauci, Soros, ăsta, etc.?

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.