DOCUMENT. Noi reglementări pe internet: CNA ar putea cere YouTube și altor platforme similare să elimine clipurile video care incită la ură, violență sau terorism
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) va putea cere furnizorilor de platforme de partajare a materialelor video, precum YouTube ori Facebook, să elimine ori să restricționeze clipuri video care incită la ură, violenţă, terorism ori dacă reprezintă un risc pentru sănătatea sau securitatea publică, potrivit unui proiect de lege adoptat luni seara de Guvern. CNA va colabora cu autoritățile similare din alte state și cu Executivul European, iar furnizorii care nu se supun cerințelor pot fi amendați.
Guvernul Cîțu a adoptat luni seara, înainte de moțiunea de cenzură, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 504/2002 a audiovizualului şi a Ordonanţei Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia.
Cum motivează Guvernul necesitatea noilor reglementări
În nota de fundamentare, Guvernul spune că este nevoie de aceste schimbări „datorită noilor dezvoltări tehnologice au apărut și noi tipuri de conţinut audiovizual, cum ar fi videoclipurile sau conţinutul generat de utilizatori, care au devenit tot mai importante şi care au determinat apariţia unor noi actori în piaţa serviciilor, inclusiv a furnizorilor de servicii video la cerere şi de platforme de partajare a materialelor video, unii fiind în prezent deja consacraţi.”
„Această convergenţă media necesită un cadru juridic actualizat pentru a reflecta evoluţiile de pe această piaţă în continuă expansiune şi pentru a atinge un echilibru între accesul la serviciile de conţinut online, protecţia consumatorilor şi competitivitate.
Un segment important al pieţei actuale este reprezentat de serviciile de platformă de partajare a materialelor video care oferă conţinut audiovizual, care este accesat din ce în ce mai mult de către publicul larg, în special de către tânăra generaţie.
În această categorie intră şi serviciile oferite de mijloacele de comunicare socială, care au devenit un mediu important pentru schimbul de informaţii, divertisment şi pentru educaţie, inclusiv prin asigurarea accesului la programe şi la materiale video generate de utilizatori.
Este necesar ca respectivelor servicii să le fie aplicabil cadrul legal specific domeniului audiovizual, deoarece concurează pentru acelaşi public şi aceleaşi venituri ca serviciile media audiovizuale.
În plus, acestea au, de asemenea, un impact considerabil prin faptul că facilitează posibilitatea utilizatorilor de a modela şi influenţa opiniile altor utilizatori, inclusiv a minorilor.
Prin urmare, pentru a-i proteja pe minori de conţinutul dăunător şi pe toţi cetăţenii de incitarea la ură, la violenţă şi la terorism, serviciile respective ar trebui să fie reglementate şi supuse unor reguli şi restricţii, astfel încât să fie asigurată apărarea obiectivelor de interes public general, precum şi dreptul la libertatea de exprimare.”, se arată în nota de fundamentare.
Ce obligații vor avea furnizorii de platforme de partajare a materialelor video
Proiectul de lege introduce noțiunea de serviciu de platformă de partajare a materialelor video, definit astfel:
- Serviciu de platformă de partajare a materialelor video – serviciul al cărui scop principal sau al unei secţiuni disociabile a acestuia ori o funcţionalitate esenţială a acestuia constă în furnizarea către publicul larg de programe sau de materiale video generate de utilizatori, sau furnizarea ambelor categorii, în scop informativ, de divertisment sau educativ, pentru care furnizorul platformei de partajare a materialelor video nu are responsabilitate editorială, prin reţele de comunicaţii electronice (..) căror organizare este stabilită de către furnizorul platformei de partajare a materialelor video, inclusiv prin mijloace automate sau algoritmi, în special prin afişare, marcare şi secvenţionare.
Furnizorii de platforme de partajare a materialelor video au obligaţia să ia măsuri corespunzătoare pentru a proteja:
- a) minorii de programele, de materialele video generate de utilizatori şi de comunicărilecomerciale audiovizuale care le pot afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală, în special de programele care contin pornografie sau violenţă nejustificată
- b) publicul larg de programele, de materialele video generate de utilizatori şi de comunicările comerciale audiovizuale care conţin incitări la violenţă sau la ură împotriva unui grup de persoane ori a unui membru al unui grup, bazate pe motive precum sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de altă natură, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere, dizabilități, vârstă sau orientare sexuală sau boală cronică necontagioasă;
- c) publicul larg de programele, de materialele video generate de utilizatori şi de comunicările comerciale audiovizuale având un conţinut a cărui difuzare constituie instigare publică la săvârşirea de infracţiuni la Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare, sau la Legea nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei, republicată, ori infracţiuni de natură rasistă şi xenofobă.
În plus, furnizorii de platforme de partajare a materialelor video aflaţi în jurisdicţia României au obligaţia:
- 1) să ia măsuri în vederea respectării prevederilor art. 29 alin. (1) și (2), atât cu privire la comunicările comerciale audiovizuale care sunt promovate, comercializate sau organizate de către respectivii furnizori, cât şi cu privire la comunicările comerciale audiovizuale care nu sunt promovate, comercializate sau organizate de către aceştia, ţinând seama de controlul limitat exercitat de platformele de partajare a materialelor video respective asupra acestor comunicări comerciale audiovizuale.
- 2) să ia măsuri în vederea informării, în mod clar a utilizatorilor, atunci când programele şi materialele video generate de utilizatori conţin comunicări comerciale audiovizuale, cu condiţia ca aceste comunicări să fie declarate, conform alin. (7) lit. c) sau dacă furnizorul are cunoştinţă de acest lucru.
(…)
(7) În scopul protecţiei minorilor, furnizorii de platforme de partajare a materialelor video au obligaţia să ia măsuri pentru controlul accesului la conţinut, astfel:
- a) includerea şi aplicarea, în termenii şi condiţiile serviciilor de platformă de partajare a materialelor video, a cerinţelor derivate din aplicarea prevederilor art. 427;
- b) includerea şi aplicarea, în termenii şi condiţiile serviciilor de platformă de partajare a materialelor video, a cerinţelor prevăzute la art. 29 alin. (1) și (2), privind comunicările comerciale audiovizuale care nu sunt promovate, comercializate sau organizate de către furnizorii de platforme de partajare a materialelor video;
- c) includerea unei funcţionalităţi prin care utilizatorii care încarcă materiale video generate de utilizatori să declare dacă astfel de materiale video conţin comunicări comerciale audiovizuale în măsura în care aceştia au cunoştinţă de acest lucru sau în măsura în care se poate presupune în mod rezonabil că aceştia au cunoştinţă de acest lucru;
- d) instituirea şi utilizarea unor mecanisme transparente şi uşor de utilizat care să le permită utilizatorilor de platforme de partajare a materialelor video să raporteze sau să semnaleze respectivului furnizor al platformei de partajare a materialelor video conţinutul menţionat la art. 427 care este furnizat pe platforma sa;
- e) instituirea şi utilizarea unor sisteme prin intermediul cărora furnizorii de platforme de partajare a materialelor video să le explice utilizatorilor acestor platforme care au fost efectele raportării şi ale semnalării prevăzute la lit. d);
- f) instituirea şi utilizarea unor sisteme care să permită verificarea vârstei utilizatorilor de platforme de partajare a materialelor video în ceea ce priveşte conţinutul care poate afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor;
- g) instituirea şi utilizarea unor sisteme uşor de utilizat care să le permită utilizatorilor de platforme de partajare a materialelor video să clasifice conţinutul menţionat la art. 427;
- h) furnizarea unor sisteme de control parental aflate sub controlul utilizatorilor finali în ceea ce priveşte conţinutul care poate afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor;
- i) instituirea şi utilizarea unor proceduri transparente, uşor de utilizat şi eficace de gestionare şi soluţionare a plângerilor utilizatorilor către furnizorul de platforme de partajare a materialelor video în ceea ce priveşte aplicarea măsurilor prevăzutela literele (d)-(h);
- j) instituirea unor măsuri şi instrumente eficace privind educaţia în domeniul mediei audiovizuale şi sporirea gradului de informare a utilizatorilor cu privire la respectivele măsuri şi instrumente.
- (8) Datele cu caracter personal ale minorilor, colectate sau generate de către furnizorii de platforme de partajare a materialelor video, prin orice modalitate, în baza aplicării prevederilor de la alin. (7) lit. f) şi h), nu pot fi prelucrate în scopuri comerciale, cum ar fi marketingul direct, crearea de profiluri şi publicitatea orientată în funcţie de comportament.
Ce măsuri va putea lua CNA:
„În cazul în care conținutul unei platforme de partajare a materialelor video încalcă și nu sunt disponibile alte mijloace eficace pentru a interzice încălcarea acestor dispoziții și pentru a evita riscul unor prejudicii grave aduse intereselor colective ale publicului, Consiliul Național al Audiovizualului poate solicita:
- a) furnizorilor de platformă de partajare a materialelor video să îndepărteze conținutul ilegal sau să restricționeze accesul la acesta ori să afişeze un avertisment către utilizatori în momentul accesării acestui conținut;
- b) furnizorilor de servicii care oferă spaţiu de stocare pentru platformele de partajare a materialelor video să înlăture, să dezactiveze sau să restricționeze accesul la o platformă de partajare a materialelor video;
- c) operatorilor de registre, care alocă nume de domeniu pentru platformele de partajare a materialelor video, să elimine numele de domeniu al platformei de partajare a materialelor video.
- (2) Consiliul poate solicita furnizorilor de platformă de partajare a materialelor video luarea măsurilor prevăzute la alin. (1) lit. a) numai în baza unei decizii motivate. Decizia trebuie să fie suficient de precisă și argumentată în mod corespunzător, astfel încât să permită furnizorului să ia o decizie avizată în ceea ce privește acțiunile care trebuie întreprinse pentru a da curs deciziei primite.
Decizia poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În scopul stabilirii răspunderii civile, penale şi contravenţionale a furnizorilor de platforme de partajare a materialelor video sunt aplicabile prevederile art. 3 și art.11 – 15 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, republicată, cu modificările ulterioare, se mai arată în proiectul de lege.
Proiectul adoptat luni de Guvern va ajunge pentru dezbatere și vot în Parlament.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Exista VK….rusii nu cenzureaza aproape nimic,cu conditia sa nu fie pornografie cu minori,co sum de droguri si injuraturi la adresa lui Putin!