Sfinții închisorilor fac minuni în bisericile în care sunt puși la închinare
Astfel de mărturii sunt nenumărate în rândul preoților care au pus la închinare moaștele sfinților mucenici din temnițele comuniste.
Un părinte din Satu Mare a primit binecuvântare de la preasfinţitul Iustinian de a aduce Sfinte Moaşte de la Aiud la biserică şi să le păstreze în Sfântul Altar. Şi mi-a spus că până să aducă sfintele moaşte în parohie erau întotdeauna neînţelegeri şi tensiuni între credincioşi. Dar de când au venit Sfintele Moaşte s-a aşternut o pace şi o linişte peste tot.
Un alt lucru extraordinar pe care l-a spus părintele a fost că au început să vină oameni care până atunci nu cercetau deloc biserica. Pur şi simplu se vedea că erau parcă chemaţi şi aduşi în biserică de o forţă nevăzută, de harul lui Dumnezeu şi voiau să caute ceva în biserica respectivă. Şi părintele, văzându-i aşa porniţi, le-a spus despre Sfinţii de la Aiud la care s-au închinat cu multă evlavie şi cu lacrimi în ochi.
Şi mai mult, părintele, având şi ceva construcţii de făcut, a început să primească donaţii datorită acestui har pe care îl au Sfinţii şi datorită liniştii pe care o primesc oamenii atunci când se închină la aceste Sfinte Moaşte.
(Mărturii relatate de Părintele exarh Gavriil Varvaruc, stareț al mănăstirii Sf. Cruce din Aiud)
Notă: Astfel de mărturii sunt nenumărate în rândul preoților care au pus la închinare moaștele sfinților mucenici din temnițele comuniste.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: