“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.

comunism

  • De ce-i „iubesc” romanii pe rusi. „I-au luat suma de 20.000 de lei, ceasul de la mana si o lanterna” / „Militarii sovietici in stare ebrietate au intrat in cinematograf si au tras focuri de arma in ecran”. Cum i-a „eliberat” Armata Rosie pe bucuresteni dupa 1944

    rosie 610x425 1

    Perioada de inceput a ocupatiei sovietice in Romania ramane pana azi unul dintre capitolele cel mai putin cercetate de catre istorici. Nu se stie, practic, nimic serios, iar romanii mai traiesc si azi din mostenirea reziduala a doua tipuri de amintiri colective: cele terifiante ramase de la bunici si strabunici, pe de o parte, si cele glorioase al filmelor de propaganda comunista, pe de alta. Ambele incep sa se estompeze insa, treptat, iar tinerele generatii sunt rupte aproape complet de acest trecut.

    Lipsa de informatii din istoriografia romaneasca este doar partial justificata. Timp de doua generatii, in perioada 1945-1989, bineinteles ca subiectul a fost tabu. Era interzis sa se discute despre subiectul perioadei de ocupatie sovietica, tot asa cum din manualele de istorie lipsea cu desavarsire perioada 22 iunie 1941-23 august 1944. E mai greu de inteles insa de ce, timp de alte aproape doua generatii (dupa decembrie 1989 pana azi), istoricii romani nu si-au gasit timp sa se ocupe de aceasta epoca decisiva pentru instaurarea comunismului in Romania.

    „Zvonuri despre sfarsitul lumii“: cu ce se confruntau stabunicii nostri pe strazile Bucurestiului ocupat de rusi dupa 30 august 1944.

    Scriitorul Stelian Tanase a scos din arhive, pentru a le trece in paginile excelentului volum „Zvonuri despre sfarsitul lumii. Bucuresti 1944-1953“, detaliile acestei epoci teribile. E vorba de „istoria la firul ierbii“, faptele mici, cotidiene, realitatile cu care se confrunta pe strada omul zi de zi, infinit mai graitoare pentru viata strabunicilor nostri decat statisticile si „istoria mare“ din manualele scolare.

    Rusii intra in Bucuresti la 30 august 1944. Din acest moment, orasul e cuprins de violente de toate felurile. Bandele inarmate ale mafiotilor ataca, jefuiesc si omoara la drumul mare. La fel procedeaza bandele de soldati rusi, ale caror crime si talharii sunt la concurenta cu cele ale interlopilor.

    Diferenta intre cele doua pericole este ca impotriva banditilor politia poarta o lupta pe viata si pe moarte, cu batalii asemanatoare celor pe care le vedem prin filmele americane, in timp ce contra rusilor nu se poate face nimic. Mai mult decat atat, presei i se interzice sa scrie despre violentele comise de rusi. Dupa scurt timp, si politistilor li se pune in vedere sa nu mai scrie in rapoarte ca autorii atrocitatilor sunt soldatii armatei „eliberatoare“. Prin urmare, se recurge la un subterfugiu. Anchetatorii scriu ca autorii faptelor sunt persoane „imbracate in uniforme sovietice“, pentru a se putea sugera ca, de fapt, ar fi vorba de banditi romani deghizati.

    Pana la urma, rapoartele despre atacurile rusilor vor disparea complet, la scurt timp dupa ce comunistii preiau conducerea guvernului, prin Petru Groza.

    Moscova a gasit, dupa ocuparea Romaniei, o fauna pestrita de colaboratori din care a injghebat partide politice-fantoma, o presa „comunista“ si miscare sindicala trimisa in strada, sa bata oameni si sa provoace haos

    Nu doar aceste violente in scop de jaf marcheaza Bucurestiul, ci si altele politice, generate de comunisti. Fortele de ocupatie sovietice gasesc in randurile romanilor o fauna pestrita de oportunisti dispusa sa intre in slujba lor. Politicieni, intelectuali, jurnalisti, avocati, dar si interlopi si oameni de rand schimba rapid tabara si se incropeste peste noapte o asa-zisa miscare comunista. Pentru a se pastra aparentele, sunt inventate mai multe partide. Niciunul dintre ele nu are baza de masa, filiale in teritoriu si aderenti reali, dar sunt necesare ca sa dea impresia de consistenta.

    Violenta, santajul si amenintarile sunt armele de baza folosite de comunisti pentru a prelua controlul. Ei nu sunt inca efectiv la putere, pentru ca guvernul e condus initial de oamenii regelui Mihai – generalul Constantin Sanatescu (23 august – 3 noiembrie 1944) si generalul Nicolae Radescu (4 noiembrie 1944 – 28 februarie 1945), chiar daca in componenta acestuia ocupantii sovietici impun membri ai asa-zisului Bloc al Partidelor Democrate, compus din comunisti si aliatii lor.

    Pentru a rasturna ultimul guvern democrat, rusii si colaborationistii creeaza o atmosfera irespirabila. Aproape saptamanal au loc manifestatii, marsuri, violente, batai. Sindicatele sunt preluate ostil de comunisti, muncitorii sunt scosi cu forta la proteste. In Bucuresti, lucratorii feroviari sunt grupa de soc pe care se bazeaza, in principal, rusii si oamenii lor.

    In februarie 1945, dupa incidente provocate in strada de comunisti si dupa o campanie de presa furibunda care acuza guvernul, premierul Radescu demisioneaza si cere azi politic la Ambasada Marii Britanii. Venit urgent la Bucuresti, Andrei Ianuarevici Visinski, trimisul special al lui Stalin, bate cu pumnul in masa regelui Mihai si ii ordona sa-l numeasca premier pe Petru Groza. Asa incepe oficial, pe 28 februarie 1945, regimul comunist din Romania.

    Rusii furau tot, de la celebrele ceasuri si paltoane pana la bijuterii si banii din buzunarele oamenilor. Adesea se distrau tragand pe strada in trecatori. Presa avea interzis sa scrie despre crimele si jafurile soldatilor „eliberatori“

    In acest timp, pe strazi e nebunie. Bucurestenii au mai trait asa ceva doar in urma cu 27 de ani, atunci cand Capitala a fost cucerita de armatele Puterilor Centrale in Primul Razboi Mondial. Numai ca in locul bulgarilor din iarna lui 1916, in 1945 sunt rusii, iar frecventa nu se poate compara. Locuitorii sunt opriti pe strazi si jefuiti de bunuri, buzunariti, seara este foarte periculos sa fii prins in afara casei, desi nici in interior nu e mai sigur. Femeile sunt nu doar talharite, ci si – adesea – violate.

    Sunt frecvente cazurile in care soldati rusi beti morti se distreaza luand la tinta pe strazi civilii. Unele incidente pot parea azi tragicomice – cum ar fi cel din 21 ianuarie 1945, cand opt rusi crita au intrat in Cinematograful Gloria si, probabil socati de ce vedeau, au inceput sa traga cu pustile in ecran. Dar altele isi pierd orice conotatie amuzanta si sunt de-a dreptul oribile.

    Stelian Tanase scrie despre cazul Elenei Bogdan si al pictorului Anatol Vulpe. Cei doi sunt gasiti morti, la inceputul lunii aprilie 1946. Se dovedeste ca ambii au fost ucisi cu rafale de pistol automat. Pare o crima amoroasa, pentru ca Elena si Anatol sunt amanti, iar sotul femeii, Ovidiu Bogdan (care a si reclamat la politie disparitia nevestei), devine principalul suspect.

    Presa bucuresteana, careia a inceput sa i se impuna o cenzura tot mai severa de catre regimul comunist de-acum bine infipt la guvernare, gaseste refugiu in faptul divers, asa ca se arunca asupra subiectului.

    Saptamani in sir se fac speculatii, jurnalistii fac propriile investigatii si apar cele mai nastrusnice ipoteze.
    Pana cand, dintr-o data, totul dispare brusc din ziare: politia descopera ca autorii dublei crime sunt rusii.

    Un grup de militari, beti-rupti, se intorceau la cazarma cand s-au gandit sa dea o tura prin cartier si sa se distreze tragand in tot ce misca. Amuzamentul lor a insemnat uciderea celor doi bucuresteni. „Un asemenea asasinat nu era chiar o raritate, iar cand se intampla, era tinut secret. Deosebirea era ca, in acest caz, se facuse multa reclama povestii in presa. Publicarea adevaratei istorii a acestei tragedii ar fi avut ecou. Exact ce nu-si dorea comandamentul sovietic“, scrie Stelian Tanase in cartea sa.

    Scriitorul a intrat in arhivele Prefecturii Capitalei, iar acolo a descoperit dimensiunile fenomenului infractional avandu-i ca autori pe rusi in anii de inceput ai regimului comunist. Trecandu-le in revista, Stelian Tanase observa: „Ora favorita pentru expeditiile militarilor sovietici era intre 22.00 si 24.00. Cam 90% dintre atacuri se produceau spre miezul noptii, cand se intorceau la cazarma. Adesea, beti…“.
    Mai jos, cateva dintre rapoartele Politiei, asa cum au fost ele consemnate la momentul respectiv si publicate in „Zvonuri despre sfarsitul lumii“.

    „Locotenentul sovietic, in completa stare de ebrietate si avand in brate mai multe costume de haine si paltoane, luate nu se stie de unde si trecand pe strada G-ral Cristescu, a vrut sa ia motocicleta militara romana care se afla in fata Marelui Stat-Major. Intervenind ostasii romani pentru a apara motocicleta, locotenentul sovietic a amenintat cu revolverul, fapt ce a determinat pe soldati sa-l dezarmeze“

    – „In dupa-amiaza zilei de 2 ianuarie 1945, o masina turism trecand pe soseaua Oltenitei a fost somata de un soldat imbracat in uniforma sovietica sa opreasca. Soferul neoprind, soldatul a tras mai multe gloante dupa masina. Au fost raniti toti cei trei pasageri. Ion Marinescu, macelar, ranit grav, a fost dus la spitalul Vacaresti, unde a incetat din viata.“

    – „5 ianuarie 1945. Pe la ora 22.30, capitanul aviator Pascu Ion Eugeniu, domiciliat in Calea Dorobanti nr. 228, a fost atacat in apropiere de casa de patru militari imbracati in uniforma sovietica, care i-au luat suma de 20 000 lei, ceasul de mana si o lanterna, dupa care au disparut intr-un imobil de pe str. Grigore Mora, unde este un cantonament rusesc.“

    – „In seara de 3 ianuarie a.c. (1945 – n. red.), in bacania lui Ilinca Brandusi din strada Laborator nr. 24 au intrat 7 militari imbracati in uniforme sovietice, care au venit cu auto nr. 9884 B. Intrand in bacanie, au inchis usa si obloanele. Amenintand cu revolverele comercianta, i-au luat din tejghea cca 40.000 lei si din portofel 60.000 lei. De asemenea, i-au luat sergentului concentrat Nicolae Constantin care se afla in bacanie suma de 20.000 lei. Dupa aceasta fapta, acei militari s-au urcat in masina si au plecat spre soseaua Vitan. Sergentul Nicolae Constantin s-a urcat pe bara din spatele masinii cu scopul de a-i urmari. Pe soseaua Vitan masina s-a defectat si s-a oprit. S-a iscat o busculada intre sergent si militarii in uniforma sovietica care au reusit sa fuga. Facandu-se cercetari, s-a stabilit ca masina este proprietatea prof. Virgil Zingrilara din str. Labirint nr. 26, de la domiciliul caruia fusese ridicata in dupa-amiaza acelei zile de catre soldatii imbracati in uniforma sovietica.”

    – „In carciuma lui Gheorghe Hancu din strada Berzei nr. 66, cinci militari in uniforma sovietica, dupa ce au consumat de cca 7.000 lei, i-au luat patronului din tejghea 40.000 lei si din buzunar 80.000 lei, precum si 20 de sticle de vin si au disparut.”

    – „In ziua de 7 ianuarie, la ora 19.30, s-a prezentat la Comisariatul 31 Politie, in completa stare de ebrietate, locotenentul aviator sovietic Galinco Vasile Gavrilovici, care a reclamat ca in apropierea Comisariatului a fost atacat de ostasi romani care l-au dezarmat. Organele politienesti au constatat ca locotenentul sovietic, avand in brate mai multe costume de haine si paltoane, luate nu se stie de unde si trecand pe strada G-ral Cristescu, a vrut sa ia motocicleta militara romana care se afla in fata Marelui Stat-Major. Intervenind ostasii romani pentru a apara motocicleta, locotenentul sovietic a amenintat cu revolverul, fapt ce a determinat pe soldati sa-l dezarmeze. Locotenentul sovietic a fost predat Politiei sovietice.”

    „In ziua de 19 ianuarie, in bodega lui Marin Andreescu din str. Dogari 34 au patruns sapte militari in uniforme sovietice, inarmati, si un civil. Sub amenintarea armelor, au luat din tejghea suma de 600.000 lei, sticle cu bauturi, iar de la clientii din local au luat banii, actele si ceasurile, dupa care au disparut cu o masina“

    – „La 23 ianuarie 1945, gardianul public Patrascu Dumitru, pe la ora 20.15 fiind in statia de tramvai de la intersectia Bulevardul Lascar Catargiu cu str. General Manu, a fost luat intr-o masina de trei militari in uniforme sovietice pentru a le arata unde este Hotelul Ambasador. Masina a luat-o insa pe soseaua Kiseleff, unde gardianul a fost batut de militari, luandu-i-se revolverul, mantaua de piele, centura si suma de 6.000 lei.”

    – „In ziua de 21 ianuarie a.c., la orele 16, opt militari in uniforme sovietice, in stare de ebrietate, au intrat in Cinematograful Gloria din Calea Vacaresti nr. 44, unde au provocat scandal si au tras focuri de arma in ecran.”

    – „21 ianuarie a.c., pe la orele 19.30, mai multi indivizi in uniforme sovietice impreuna cu un civil au patruns in biroul casieriei C.A.M. din strada Berzei nr. 63 si, sub amenintarea revolverelor, au luat cca 50 milioane lei.“

    – „In ziua de 19 ianuarie a.c., pe la ora 20, in bodega lui Marin Andreescu din str. Dogari 34 au patruns sapte militari in uniforme sovietice, inarmati, si un civil. Sub amenintarea armelor, au luat din tejghea suma de 600.000 lei, sticle cu bauturi, iar de la clientii din local au luat banii, actele si ceasurile, dupa care au disparut cu o masina.“

    – „In croitoria lui Marcu Segall din strada Th. Speranta 31, in ziua de 19 ianuarie, pe la ora 21.00, au patruns sase militari imbracati in uniforme sovietice si, in timp ce trei amenintau cu revolverele, ceilalti au incarcat intr-o masina ce astepta afara hainele din pravalie, dupa care au disparut.“

    „In seara de 17 februarie, locotenentul sovietic Ruzoi Aleksandr, fiind in stare de ebrietate pe Calea Dorobanti in dreptul casei nr. 65, a oprit masina condusa de soferul Condre Stefan din strada Popa Rus nr. 9, pe care l-a lovit, apoi a tras mai multe focuri de revolver in motor, cu care ocazie s-a impuscat in palma stanga“

    – „In ziua de 13 februarie a.c., pe la orele 16, din garajul din strada Bruxelles nr. 12 al dnei Pop doi militari in uniforme sovietice au luat doua cauciucuri de la masina. Pe la 18.30 au revenit si au ridicat si masina, pe motiv ca ar fi fost de provenienta germana.“

    – „In seara de 13 februarie a.c., la orele 23.00, dl Stefanescu Dumitru, din strada Dr. Leonida Varnali nr. 6, mergand pe strada Polizu, a fost acostat de trei soldati imbracati in uniforme sovietice, care l-au urcat intr-o masina si, sub amenintarea revolverelor, dupa ce l-au plimbat cca 15 minute, i-au luat 12 000 lei si actele personale.“

    – „In seara de 13 februarie a.c., la orele 22.30, in locuinta negustorului Ginsberto din strada Cameliei 20 au intrat patru militari in uniforme sovietice, luandu-i cca 50.000 lei. Fiind urmariti, doi dintre militari au fost identificati si arestati.“

    – „In seara zilei de 17 februarie a.c., pe la orele 22.30, in locuinta lui Ion Cana din Strada Foisor nr. 39 au intrat opt militari in uniforme sovietice, care, dupa ce l-au lovit cu revolverele, i-au luat mai multe costume de haine si bani, disparand cu doua masini care ii asteptau in strada.”

    – „In seara de 17 februarie a.c., pe la orele 20, locotenentul sovietic Ruzoi Aleksandr, fiind in stare de ebrietate pe Calea Dorobanti in dreptul casei nr. 65, a oprit masina nr. 11777, condusa de soferul Condre Stefan din strada Popa Rus nr. 9, pe care l-a lovit, apoi a tras mai multe focuri de revolver in motor, cu care ocazie s-a impuscat in palma stanga. Ofiterul sovietic s-a dus la spitalul Floreasca pentru a se pansa, de unde a fost ridicat de o masina sovietica.“

    „In noaptea de 8/9 februarie in locuinta lui Rosu Teodor din str. N. Filimon au intrat trei militari in uniforme sovietice si au luat 110.000 lei numerar, obiecte de imbracaminte si bijuterii in valoare de 1,3 milioane lei“

    – „In seara de 18 februarie a.c., la orele 22.00, in locuinta lui Paul Tereanu din strada Matei Basarab nr. 24 au intrat mai multi militari imbracati in uniforme sovietice si, amenintand cu revolverele, au luat doua inele si patru ceasornice.”

    – „In noaptea de 8/9 februarie a.c., la orele 2.30, in locuinta lui Rosu Teodor din str. N. Filimon nr. 32 au intrat trei militari in uniforme sovietice si au luat 110.000 lei numerar, obiecte de imbracaminte si bijuterii in valoare de 1,3 milioane lei, dupa care au disparut cu o masina care ii astepta afara.”

    – „In seara de 20 februarie a.c., pe la orele 22.00, in locuinta lui Moise Halpern din strada Pitagora nr. 31 au intrat doi militari imbracati in uniforme sovietice insotiti de un civil. Amenintand cu revolverele, i-au luat un ceas de aur in valoare de cca 300.000 lei, dupa care au disparut tragand focuri in aer.“

    – „In noaptea de 20/21 februarie a.c., pe la orele 2, un gardian public si o patrula ruseasca au surprins doi militari in uniforme sovietice si un civil care sparsese vitrina magazinului lui Haim Gutman din strada Carol nr. 30 si incercau sa fure stofe si haine. Au fost condusi la Comandamentul Sovietic din Calea Grivitei nr. 76.”

    – „In seara de 20 februarie a.c., la orele 19.30, in croitoria lui Victor Marinescu din strada Popa Tatu nr. 86 au intrat cinci militari in uniforme sovietice, inarmati. Au luat 5 costume de haine, 5 perechi pantaloni, 2 haine si 47 metri matase, dupa care au disparut.”

    „In seara de 20 februarie a.c., pe la orele 21.00, Ion Matasoiu trecand pe strada Izvor, a fost acostat de doi militari in uniforme sovietice care i-au luat paltonul, haina, palaria si suma de 15.000 lei“

    – „In seara de 20 februarie a.c., pe la orele 2, cinci militari in uniforme sovietice au sarit gardul locuintei din strada Maresal Badoglio nr. 6 si, amenintand cu armele, au patruns in locuinta lui Iosif Stalschi. De aici au luat un ceas de aur si mai multe haine. Fugind si fiind urmariti, au abandonat pe drum lucrurile, ramanand numai cu ceasul.”

    – „In seara de 20 februarie a.c., pe la orele 21.00, Ion Matasoiu din strada Carol Davila nr. 34, trecand pe strada Izvor, a fost acostat de doi militari in uniforme sovietice care i-au luat paltonul, haina, palaria si suma de 15 000 lei.“

    – „Circa 6 de Politie raporteaza. La orele 22 au patruns in Comisariat doi soldati sovietici, care, sub amenintarea revolverelor, au luat aparatul de radio din Comisariat, incercand apoi sa dispara. Fiind urmariti de comisarul de serviciu si gardianul de la Comisariat, cei doi soldati sovietici s-au refugiat cu aparatul de radio in imobilul din str. Toma Stelian nr. 6, unde sunt incartiruiti. A fost anuntat ofiterul rus de la acel imobil, care a luat aparatul, urmand a-l inapoia Comisariatului in cursul zile de 21 febr. a.c.“

    – ,,27 februarie 1945. Un soldat sovietic in stare de ebrietate a spart vitrina magazinului de manufactura al dlui Garabetian din str. Soarelui nr. 5, furand 3 baloturi de stofa pe care le-a lasat la portarul hotelului Gabroveni, unde locuia. Portarul a anuntat Circa 12, care a comunicat Comandamentul Sovietic din Calea Calarasi nr. 174, care l-a ridicat.“

    – „26 februarie 1945. La ora 20.30, o masina mica, albastra, in care se gaseau doi indivizi in uniforma sovietica, condusa de un sofer de asemenea in uniforma sovietica, s-au dus la carciumarul Constantin Manea din Calea Vacaresti 276 si, cu forta, i-au luat din tejghea suma de 20.000 lei. De aici au mers la carciumareasa Alexandra Dumitrescu din Calea Vacaresti nr. 298, de unde au luat un acordeon si suma de 7 mii lei din tejghea. Au iesit mai multi locatari voind sa opreasca masina, dar acestia au tras focuri de revolver, disparand pe soseaua Oltenitei.”

    „In ceasornicaria lui Victor Rozanier din soseaua Pantelimon au intrat doi militari in uniforme sovietice si au luat toate ceasurile, in nr. de 50, care se gaseau in atelier la reparat, proprietatea altor clienti“

    – „In ziua de 8 ianuarie, doi militari in uniforme sovietice intrand in cofetaria Anghelescu din Calea Vacaresti nr. 50, au tras un foc de revolver asupra casierei Catana Artemiza, dupa care au disparut. Nu s-a aflat daca este un jaf sau o tentativa de crima din gelozie. Unul din cei doi a fost prins de public si identificat in persoana locotenentului sovietic Teodor Dmitrievici Racicov. A fost ridicat de Comandamentul Sovietic pentru ancheta.“

    – „In ziua de 12 ianuarie a.c., in ceasornicaria lui Victor Rozanier din soseaua Pantelimon nr. 197 au intrat doi militari in uniforme sovietice. Dupa ce i-au luat doua ceasuri pe care le dadusera cu o zi inainte la reparat, au luat toate ceasurile, in nr. de 50, care se gaseau in atelier la reparat, proprietatea altor clienti.“

    – „La 6 ianuarie, orele 23.30, soldati in uniforme sovietice au oprit masina marca Buick cu nr. 4223 B, proprietate a MAI, si au disparut cu ea. In masina nu se gasea decat soferul ministrului.“

    „La locuinta lui Ion Hordos au venit doi militari in uniforme sovietice care au cerut gazduire. Cand gazda a plecat la bucatarie pentru a le pregati de mancare, militarii au luat suma de 120.000 lei, un palton din cuier, un costum de haine si o pereche de pantofi barbatesti, dupa care au disparut“

    – „La ora 8.40, in bulevardul Cuza nr. 20, la locuinta lui Ion Hordos au venit doi militari in uniforme sovietice care au cerut gazduire. In momentul cand gazda a plecat la bucatarie pentru a le pregati de mancare, militarii au luat suma de 120.000 lei, un palton din cuier, un costum de haine si o pereche de pantofi barbatesti, dupa care au disparut.“

    – „Intre 21.30-22.20, doi militari in uniforme sovietice au spart geamul vitrinei restaurantului Alianta din Calea Grivitei 139 si au luat perdeaua de camuflaj, dupa care au disparut.“

    – „Un capitan rus impreuna cu doi civili de la Comandamentul Aliat, str. Gogu Cantacuzino, au ridicat masina dlui Cailean Aurel din str. Batistei nr. 5, et. VII.“

    – „Cetateanul Martin Ovanisian din strada Nicusor nr. 24, in apropierea casei sale, pe la aceeasi ora, a fost acostat de trei militari in uniforme sovietice, care, amenintand cu revolverele, i-au luat 65.000 lei, un ceas de aur, un porttigaret de argint, un palton si portofelul cu acte.“

    – „In ziua de 13 februarie a.c., pe la orele 11, trei militari in uniforme sovietice verificand masinile din garajul din strada Popa Nan 32, au luat o masina marca Ford, proprietatea dlui Manuchian din strada Aprodul Purice nr. 5, ducand-o la garajul din Calea Grivitei nr. 152.“

  • Mircea Dinescu: ”Dacă Ceauşescu trăia, la anul ieşea preşedinte cu 90%!”

    62388121

    Într-un exerciţiu de imaginaţie de-a dreptul surprinzător, poetul Mircea Dinescu, una dintre figurile cheie ale Revoluţiei din 1989, a declarat că, dacă Nicolae Ceauşescu ar fi fost în viaţă, ar fi câştigat alegerile prezidenţiale de anul viitor cu un impresionant 90%.

    Declaraţia controversată a fost făcută în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune Prima TV.

    Dinescu îşi susţine afirmaţiile prin prezentarea unei comparaţii între perioada comunistă şi cea actuală. Potrivit poetului, oamenii obişnuiţi se confruntă acum cu probleme legate de cheltuielile pentru întreţinerea curentului, a apei şi a impozitelor, situatie pe care nu o aveau în epoca comunistă.

    El argumentează că capitalismul sălbatic instaurat în România după Revoluţie a creat un mediu economic disfuncţional, iar problemele sociale, cum ar fi pensiile insuficiente, nu au fost rezolvate.

    „Un om normal, care are o pensie amărâtă sau un salariu mediocru, e disperat că la finalul lunii trebuie să-şi plătească curentul, apa, impozitul. În viaţa mediocră de pe vremea comunismului nu aveai această problemă”, a declarat Mircea Dinescu.

    Fostul disident merge mai departe și acuză că capitalismul românesc a fost construit de foștii activiști de partid și de angajații fostei Securități. Mircea Dinescu critică faptul că ideea de capitalism în România a fost preluată și implementată de către cei care anterior promovau ideologia comunistă.

    „Nici Marx n-a prevăzut că după comunism va veni capitalism făcut de activişti de partid şi de securişti. Şi ceva bişniţari rătăciţi”, a adăugat Dinescu.

    În ciuda afirmaţiilor sale, poetul insistă că nu promovează nostalgii comuniste, ci subliniază disfuncţionalităţile capitalismului actual din România. Mircea Dinescu a fost, și rămâne, o voce provocatoare în peisajul politic și cultural românesc, iar declaraţiile sale rămân deschise interpretărilor şi dezbaterilor în societatea contemporană.

  • Crăciunul în temnițele comuniste

    2179ba37fec96a3ccb0fd41254a59805maxim

    Acest articol este dedicat mărturisitorilor din temnițele comuniste, unde, izolați de cei dragi și fără libertate, au găsit tăria să nu renunțe la credință și să-și păstreze bucuria Nașterii Domnului.

    „La fereastra amintirii ne-adunăm, cântecul de altă dată colindăm…”

    Niculina Moica – Adolescența petrecută în închisorile comuniste

    În sărbătoarea Nașterii Domnului, mărturisitorii își amintesc serile obositoare, întorcându-se din ateliere și adunându-se în camară. Cu sufletul plin de gânduri, femei triste colindau împreună în taină, încercând să nu fie auzite de gardieni. Colindele aduceau o rază de lumină în întunericul celulelor și înălțau inimile către cei dragi acasă.

    Preot Nicolae Bordașiu – Primul Crăciun în celulă, Oradea 1955

    În dimineața Crăciunului, mărturisitorii simțeau o forță aparte și o liniște mai adâncă. Împreună, ascunși de privirile gardienilor, își rosteau rugăciunile, iar părintele Vasile săvârșea în taină Sfânta Liturgie. Într-o dimineață specială de Crăciun, au adunat crucile și capetele de Crist, creând o iesle improvizată în celulă. Cu sufletul plin de emoție, au colindat pentru pruncul Iisus, aducând o rază de bucurie în închisoare.

    Traian Neamțu – Crăciun în lagărul Periprava, 1959

    În Ajunul Crăciunului, muncă în bătăi și oboseală. În drumul spre colonie, cu lemnele în spate, mărturisitorii priveau casele din orașul Vâlcov, văzând fumul din coșuri. În momentele de durere și gândindu-se la greșelile lor, își întrebau soarta. Crăciunul în lagăr aducea o supă de arpacaș și amintiri dureroase, dar și dorul de libertate și de clipele petrecute acasă.

    Vasile Jacques Iamandi – Crăciun în Lublianka, 1952

    Prezența preoților în închisori a fost binecuvântare. Acești martiri, riscul pedepselor fiindu-le permanent alături de mărturisitori. Slujbele religioase, predici pline de curaj și spovedirile preoților aduceau mângâiere în celule. Mărturisitorii simțeau prezența lui Dumnezeu, iar rugăciunile lor erau îndreptate spre celor care i-au sprijinit.

    Traian Neamțu – Să nu se uite

    În preajma Crăciunului, mărturisitorii rămășiți în viață mulțumesc lui Dumnezeu și împărtășesc tineretului credința, dragostea de țară și neam. Acestea sunt realități, nu povești. Mărturiile lor sunt mărturii ale curajului și speranței în mijlocul întunericului comunist.

    Valeriu Gafencu – Colind de Crăciun

    „La fereastra robilor, cântă îngerii în cor, de cu seară până-n zori. Au venit colindători, îngerii nemuritori, încărcați cu dalbe flori.” Aceste cuvinte ale lui Valeriu Gafencu reflectă duioșia și speranța pe care mărturisitorii le-au împărtășit în temnițele comuniste.

    Acest material a fost realizat cu ajutorul mărturisirilor adunate în cartea „Crăciun întemnițat. Sărbătoarea Nașterii Domnului în temnițele comuniste și după eliberare în amintirile mărturisitorilor”, Editura Evdokimos, Fundația Profesor George Manu, 2016.

  • Crima din ziua de Crăciun

    de ce a fugit nicolae ceausescu la targoviste 1 1000x560 1

    În ziua sfântă de Crăciun, acum 34 de ani a avut loc asasinarea cuplului dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu. Majoritatea românilor au avut parte atunci de un sentiment de bucurie, dar acum la 34 de ani mulți regretă acest eveniment.

    De ce au plătit cei doi pentru tot ce a făcut nomenclatura comunistă?

    Ca un arc peste timp facem o analiză a ceea ce s-a întâmplat atunci și după decembrie 89′. De ce regretă românii epoca Ceaușescu acum la mai bine de un sfert de veac de la cele întâmplate?

    În acele zile tragice din decembrie 1989 și-au pierdut viața peste o mie de români și alte mii au fost rănite s-au torturate de forțele represive.

    De unde a început totul?

    Dictatorul Nicolae Ceaușescu a încercat în ultima decadă a regimului său să finalizeze marile proiecte și să plătească datoria externă a României. Aceste acțiuni au dus la împlementarea unor măsuri draconice pentru a putea îndeplini visul socialist al Republicii România. Printre măsurile luate de Nicolae Ceaușescu se pot enumera următoarele:

    -implementarea unor măsuri de distribuire a alimentelor pe cartelă
    -dezvoltarea sistemului represiv al organelor statului (Securitate, M.I.)
    -demolarea și relocarea monumentelor de cult
    -distrugerea satului tradițional românesc
    -mutarea țăranilor în orașe pentru a lucra în fabrici și uzine
    -program redus la radio și televiziune

    Totul a fost împotriva lor, poporul, situația geopolitică, dar și ”agenturili streine” cum le spunea tovarășul. Deși mulți neagă implicarea agențiilor de spionaj extern în revoluție, situația nu stă chiar așa. Nicolae Ceaușescu se afla într-un război direct cu Mihail Gorbaciov, iar inițial s-au încercat prin diferite tentative la Iași și Timișoara deschiderea frontului revoluționar împotriva regimului.

    Timișoara a devenit primul oraș al revoluției, zeci de mii de oameni au ieșit atunci în stradă pentru libertate, chiar dacă se știa că mulți nu se vor mai întoarce acasă. Nicolae și Elena Ceaușescu au ordonat generalului Stănculescu reprimarea în forță a revoluției de la Timișoara și mai apoi în toată țara. Generalul s-a conformat și a ordonat Armatei să deschidă focul asupra populației, au avut loc primele crime, acțiune ce a dus la înverșunare și la o îndârjire nemaiîntâlnită în rândul populației.

    În urma mărturiilor culese de la cei care au participat la revoluție reiese un singur lucru, am avut inițial o revoltă, apoi revoluție și a urmat o lovitură de stat cu ajutorul agențiilor străine. În 22 când au fugit cu elicopterul de pe clădirea Comitetului Central, cei doi și-au semnat condamnarea la moarte. Cei care complotau la îndepărtarea lor au aranjat totul pas cu pas, inclusiv preluarea puterii prin forță armată.

    Execuția sumară a celor doi a avut loc la Târgoviște, chiar în ziua de Crăciun, datorită noii puteri care se prefigura în fruntea țării. La 24 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepțional.

    Completul de judecată a fost format din doi judecători militari, coloneii Gică Popa (președinte) și Ioan Nistor, și trei asesori populari, căpitanul Corneliu Sorescu, locotenentul-major Daniel Candrea și locotenentul Ion Zamfir. Grefierul era plutonierul-major Jan Tănase. Acuzarea a fost reprezentată de procurorul militar Dan Voinea, iar apărarea a fost asigurată de avocații din oficiu Constantin Lucescu și Nicolae Teodorescu. Deplasarea la Târgoviște a membrilor „Tribunalului Militar Excepțional” s-a făcut cu 5 elicoptere. Procesul a început pe 25 decembrie ora 13:20 și s-a terminat în jurul orei 14:40, în garnizoana din Târgoviște.

    Capetele de acuzare erau:

    -Genocid – peste 60.000 victime;
    -Subminarea puterii de stat prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului și a puterii de stat. Infracțiunea de distrugere a bunurilor obștești, prin distrugerea și avarierea unor clădiri, explozii în orașe etc.
    -Subminarea economiei naționale;
    -Încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci în străinătate.

    Aceste acuzații n-au fost dovedite, ci doar numite de acuzatori împreună cu menționarea descrierilor făcute de presă ale unor infracțiuni atribuite de jurnaliștii Ceaușeștilor. Avocații impuși cuplului i-au acuzat în loc să-i apere. Nicolae Ceaușescu a afirmat că nu recunoaște tribunalul și se pare că avea dreptate în această privință, singura calitate oficială a celui care a semnat decretul era cea de a fi unul din liderii loviturii de stat.

    Nici până azi nu a putut fi dovedită existența unor conturi secrete care ar fi conținut banii menționați de acuzatori. Acuzația de nu a fost probată niciodată de la instalarea democrației originale după 90′ și până astăzi.

    După lovitură de stat, Republica România a fost capturată de securiști și eșalonul doi și trei din PCR, până în zilele noastre
    Cuplul Ceaușescu a fost singurul care a plătit pentru ororile nomenclaturii comuniste. Ion Iliescu și anturajul său format din eșaloanele doi și trei ale Partdului Comunist Român au format noua conducere după fuga celor doi în 22 decembrie 1989. După 22 decembrie sute de oameni și-au pierdut viața, și mii au fost rănite.

    De ce s-a întâmplat acest lucru, cine-a tras în noi după 22? Unde sunt teroriștii tovarășului Iliescu? Unde sunt banii din conturile secrete?

    Totul a fost o mascaradă pentru preluarea puterii și perpetuarea nomenclaturii comuniste până în zilele noastre. Banii din conturile secrete au ajuns pe mâna capitaliștilor și miliardarilor de mucava apăruți după 1990. Industria, agricultura și tot ce avea bun regimul Ceaușescu a fost jefuit și distrus de noua democrație instaurată de Ion Iliescu.

    Punctul 8 de la Timișoara a rămas un vis. În 89′ s-a scandat în stradă, ”libertate, vrem democrație și fără comuniști”, totul a rămas doar un ideal, nimic nu s-a împlinit, astfel ne putem explica situația în care am ajuns după cei 34 de ani negri ai postdecembrismului.

  • Generalul Radu Theodoru: ADEVĂRUL DESPRE ROMÂNIA ȘI DECEMBRIE 1989

    186461

    ADEVĂRUL DESPRE ROMÂNIA ȘI DECEMBRIE 1989

    General maior aviator veteran de razboi
    Radu Theodoru

    1. Victor Roncea face parte din specia rară a gazetarilor care posedă o conștiință civică rară în sfera eticului, a moralului și a responsabilităților sociale și naționale. Salvat prin conștiința critică de derapajele penibile ale celor 30 de ani de gazetărie a senzaționalului ieftin exprimat printr-un limbaj de rigolă pestilențială, deopotrivă de subordonare politică, economică, patronală, operează în contemporan cu o judecată valorică fermă temeinicită pe esența dinamică a naționalului.

    2. În volumul pe care-l prezintă cititorului dornic să-și esențializeze cunoașterea loviturii de stat din decembrie 1989 haotizată deliberat prin mijloacele și tehnicile dezinformării și ale intoxicării intelectuale, Victor Roncea își dovedește capacitățile de analist al evenimentului istoric investigat selectându-i momentele referențiale, în contextul politic Mondial care a finalizat Războiul Rece dintre capitalismul reprezentat de superputerea Statele Unite cu componentele militare NATO și creatura lui rebelă, comunismul, reprezentat de superputerea Uniunea Sovietică având componentă militară Tratatul de la Varsovia.

    3. Momentul referențial cheie cu explozie intarziată – lovitura de stat din România și asasinarea rituală a președintelui Nicolae Ceaușescu și a soției sale, Elena Ceaușescu -, este situată geografic de Victor Roncea în Malta, unde se repetă tejghetăria și croitoria politică a celor “mari”, care încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe langă problemele militare de ordin secund au stabilit împărțirea sferelor de influență postbelice. Cu deosebire că Stalin a fost vedeta, occidentalii având nevoie de ajutorul Armatei Roșii, chiar de ei dotată cu tehnică de luptă și bună parte din logistica necesară; pe când la Malta vedeta a fost Bush, Gorbaciov acceptând să dea față umană dictaturii comuniste, democratizand-o și, implicit, să restrângă sfera de influență sovietică în Europa de Est și, probabil, nu numai, după doctrina guvernului din umbră al Statelor Unite: “să nu câștigăm războiul cu comunismul, nici să nu-l pierdem, să-l umanizăm”.

    Acest moment referențial este bine documentat de Victor Roncea, care în mod cu totul lăudabil introduce în temă papalitatea, reprezentată atunci de un papă cu totul original, făcând un joc pe muchie de cuțit între Oculta care l-a papalizat, doctrina New Age travestită în ecumenism și catolicismul pe care l-a subminat la Conciliul Vatican II, dar numai până la un punct de la care n-a mai cedat, intrând în pierdere de viteză, apoi scos din joc.
    Pentru a înțelege mai bine momentul Malta, cu rădăcinile lui în politica Ocultei prin Roosevelt, ar fi fost interesant să se citeze din scrisoarea acestuia către Stalin, intermediar fiind marele rabin Zabruski, prin care i s-a promis dictatorului roșu ieșire la Mediterana. Citez din textul scrisorii:

    “Casa Albă, Washington, 20.02.’43.
    Draga Domnule Zabruski,
    Cum am avut plăcerea de a vă spune, ca și dlui Weis, sunt profund emoționat pentru că Congresul Național al tânărului stat Israel a avut extrema bunătate de a mă propune mediator pe lângă prietenul nostru comun Stalin… Statele Unite ale Americii și Marea Britanie sunt dispuse fără nici o restricție mentală – să dea URSS-ului paritate absolută și drept de vot în reorganizarea viitoare a lumii de după război… În egalitate cu Anglia și Statele Unite ea va fi membră a înaltului tribunal care va fi creat pentru a rezolva diferendele dintre națiuni și ea [URSS – n.n.] va interveni la fel, identic în selecția, prepararea, înarmarea și comandamentul forțelor internaționale, care sub ordinele Consiliului continental, vor veghea în interiorul fiecărui stat la menținerea păcii în spiritul demnei Societăți a Națiunilor. Astfel, aceste entități instituite și armatele lor anexe își vor putea impune deciziile și să se facă ascultate… [Atenție]… Noi acordăm URSS-ului un acces la Mediterana, noi suntem de acord cu dorințele sale referitor la Finlanda și Baltica și vom cere Poloniei o atitudine judicioasă de înțelegere și compromis. [N.B de două ori atențiune] Stalin va conserva un câmp vast de expansiune în inconștientele mici țări din Estul european – totuși ținând cont de drepturile care se datoresc fidelității Iugoslaviei și Cehoslovaciei [Atenție] și el va recupera în totalitate teritoriile care au fost smulse temporar Marii Rusii”.

    Printre ele Basarabia, nordul Bucovinei și Herța. Consider citatul din scrisoare lămuritor atât pentru destinul pe care l-a hotărât „inconștientei mici țări România”, teritoriilor ei istorice, croitoria politică sub forma dictatului având urmări tragice în spațiul Est-european cadorisit lui Stalin cu filotimia paranoică a unui proprietar galanton.

    Ecourile filotimiei la Malta: zisele revoluții de catifea și sângeroasa lovitură de stat de la București! Cum cei doi “mari” de la Malta au făcut hagialâc la Vatican, cu acuratețe semnalat de Victor Roncea, consider necesar un spor de informare în ceea ce îl privește pe papa Wojtyla, care nu întâmplător se numea și Katz.

    O SCURTĂ PARANTEZĂ PAPALĂ, care lărgește perspectiva acestui excelent volum documentar. Mesager al curentului New Age pe toate continentele, de la triburile din Borneo la cele ale rămășițelor indienilor din Canada, pufăind din pipa păcii ecumeniste, vajnicul papă Wojtyla s-a implicat financiar și paraduhovnicește de partea catolicilor în războiul civil care a destrămat Iugoslavia și tot el se află în culisele protectoare ale celor trei țări catolice care, la Vișegrad, și-au adjudecat regim preferențial față de cele ortodoxe din fostul lagăr socialist.
    – 1991, 17 august. Papa se întâlnește la Pecs cu cardinalii unguri. Din declarațiile papei: Vă asigur că împărtășesc aspirațiile voastre și voi veni să vă văd în Croația [n.n. – care nu este Ungaria… Și, atenție…] catolicismul se oprește pe Carpați.
    – 1993, 21 iunie. Gazeta „Liberation”: „Prin presiunile lor în favoarea independenței Croației și Bosniei, responsabilitățile Germaniei și Vaticanului în accelerarea crizei sunt, în mod evident, zdrobitoare.”
    – 1993, Jacques Merlino, redactor-șef adjunct al Televiziunii Naționale Franceze pentru canalul FRANCE 2 în volumul LES VERITES YOUGOSLAVES NE SONT PAS TOUTES BONNES A DIRE, Editura Albin Michel, Paris, 1993, volum prefațat de generalul M. Gallois, pagina 84: „Banca Vaticanului varsă 1.988.300 dolari prin intermediul Institutului Pentru Răspândirea Religiei pentru cumpărarea de arme din Beirut și oferirea acestora Croației.”
    – 1993, 6 martie, papa Ioan Paul al II-lea, Wajtyla Kats îi scrie lui Boutros Ghali (O.N.U). Scrisoarea începe așa: „Dumnezeul meu, ce-am făcut.”
    Iezuitismul este viu și încheie această paranteză care se leagă nemijlocit de Malta semnalând că în jocul de putere post Războiul Rece americanii sunt cei care păstrează inițiativa geostrategică.

    4. Conceput ca o operă documentară, volumul semnat de Victor Roncea ne dezvăluie tendințele centrifuge ale statelor cedate de S.U.A și Anglia lui Stalin concretizate violent în R.D.G, Polonia, Ungaria și Cehoslovacia în România luând aspectul unei politici de stat etapizată în acte politice interne și externe vizând eliberarea succesivă de dictatul Moscovei, restabilirea legăturilor economice și politice internaționale indiferent de orânduire politică, eliberarea de dogmele leninist-staliniste, în economie, deosebit în cultură prin restabilirea legică a legăturii cu cea interbelică, accent puternic pus pe istorie, atât de incomod încât a condus la conclavuri ideologice sovieto-române și în final la dialogul Brejnev-Ceaușescu pe temă. Având susținerea Chinei atât ideologică cât și politică, evoluând în prim plan al diplomației mondiale, Ceaușescu în totală contradicție cu evoluția politicii celor două superputeri, S.U.A și U.R.S.S, s-a grăbit să pună pe agenda lui diplomatică problema de maximă dificultate atât pentru Uniunea Sovietică cât și pentru S.U.A cerând anularea tuturor tratatelor încheiate cu Germania hitleristă, în principal vizând tratatul Ribbentrop-Molotov cu consecința firească, realipirea Bucovinei de Nord și a Basarabiei atât de ușor cedate de Roosevelt lui Stalin. Lovitură politică punând în discuție cea mai fierbinte problemă a Sovietelor. Pastrarea unității Tratatului de la Varșovia. De aici și replica-sentință a lui Gorbaciov la ultima întâlnire de la Moscova: „Veți mai trăi până în ianuarie” sau cam așa ceva.

    5. Ce mi se pare deosebit de subliniat în ansamblul de intercondiționări Malta-Europa de Est – România și lovitura de stat cu asasinarea rituală a soților Ceaușescu este sinteza algoritmului folosit de serviciile speciale sovietice pentru a realiza perestroika lui Gorbaciov: cosmetizarea „democratică” a regimurilor totalitare într-un comunism cu față umană, operație excelent documentată de gazetarul Victor Roncea. Din a cărui sinteză se desprinde limpede că „politicul” sovietic a fost mai puțin realist decât concluziile KGB-ului, cazul exemplar este Republica Democrată Germană și că, atât „revoluțiile de catifea” cât și lovitura de stat din România au fost pregătite minuțios cu mult timp înainte de declanșarea lor „spontană”, după un scenariu șablon cu mici retușuri și adaptări locale; doar scenariul din România fiind îmbogățit substanțial.

    După Victor Roncea scenariul „revoluțiilor de catifea” ar avea următorul desen:

    – O sinteză a situației interne,

    – Stabilirea opozanților din interiorul conducerii de partid la secretarul general și susținătorii lui. Ocrotirea acestora – pentru a fi folosiți la momentul oportun,

    – Stabilirea și menajarea factorilor de influență opozanți din partid,

    – Introducerea clandestină de diversioniști profesioniști ai KGB-ului și ai trupelor SPETNAZ,

    – Asocierea conducătorilor instituțiilor de forță ale statului țintă,

    – Producerea unor manifestații de stradă revendicative care să motiveze o plenară de urgență a conducerii partidului,

    – La plenară, opozantul sugerat de KGB și ales de Gorbaciov să ceară demisia șefului de partid, cerere documentată cu argumente ale opoziției interne de partid și susținută de revendicările străzii.
    Acolo unde lucrurile erau mai lâncede, au intervenit animatori în chip de turiști, în cazul RDG-ului și al României, bunăvoința oportună și substanțială a Ungariei, pionul de manevră sovietic în cadrul tratatului de la Varșovia.

    ÎN LOC DE CONCLUZIE: Cu toată lipsa de documentare a decembriadei bine orchestrată de autorități spre a i se păstra imaginea de „revoluție” încropită nedibaci și scălâmb de Ion Iliescu și complicii lui, scotocind în arhive, confruntând declarațiile unor actori de prim plan implicați în evenimente adunate de Asociația Civic Media cu opiniile unor istorici de prestigiu din țară și de peste hotare, publicând stenogramele ciuntite ale ședințelor conducerii de partid, intervențiile președintelui Ceaușescu aici și la Moscova, statisticile invaziei de turiști sovietici, de cetățeni români trecuți granița în Ungaria și returnați în chip de diversioniști, nemaipomenind de războiul electronic declanșat de sovietici și unguri, Victor Roncea încheagă imaginea veridică a decembriadei, punând semnul întrebării pe declarațiile martorilor și, esențial, demonstrând argumentele de fond care au declanșat intervenția sângeroasă din România: spaima dezintegrării Tratatului de la Varșovia și punerea în discuție a Tratatului Ribbentrop-Molotov, idee politică respinsă vehement de ambii turiști maltezi.

    Las cititorilor curiozitatea de a descrifra adevărul despre România și decembrie 1989 din vastul documentar semnat de Victor Roncea.

    Grădiștea pe Argeș, 2020

  • Dan Negru: Eu n-am nicio îndoială că se va întoarce comunismul. Se va întoarce altfel, în versiune hi-tech, dar se va întoarce. Va fi cu multinaționale în loc de colhozuri, cu social-media în loc de manuale școlare, cu corporatiști în loc de uteciști

    Detalii din culisele noii emisiuni prezentate de Dan Negru Nu se va filma in Romania. Producatoarea o fosta recitatoare de poezii patriotice pentru Ceausescu 5

    Cunoscutul realizator și prezentator de televiziune, Dan Negru, spune în contextul aducerii aminte despre revoluția din decembrie, că se va întoarce, în viitor, comunismul.

    Negru afirmă că noul comunism va fi „high-tech” și că multinaționalele vor fi noile colhozuri. Realizatorul a făcut aceste afirmații în contextul știrii despre strategia „România neutră”, care statuează o limită de km pe care o mașină îi poate parcurge într-un an.

    „Ascultam azi dimineață știrea cu limitarea km pe care să-i faci cu mașina. Nici nu mai contează dacă e reală știrea sau nu! E decembrie! Eu n-am nicio îndoială că se va întoarce comunismul. Degeaba decembrie ‘89. Se va întoarce altfel,în versiune hi-tech,dar se va întoarce.

    Comunismul nu a fost niciodată compromis tocmai pentru ca se pregătește revenirea lui.Nu cred că va fi pe tura mea dar copiii mei îl vor prinde. Va fi cu multinaționale în loc de colhozuri,cu social-media în loc de manuale școlare comuniste,cu corporatiști în loc de uteciști…

    Și cei din colivii vor fi fericiți. Temnița cu oameni fericiți !
    Abia atunci generația lui ‘89 va fi uitată definitiv! Pentru că avea dreptate Jodorowski : “păsările care se nasc în colivie au impresia ca a zbura e o boală”. ”, a scris Dan Negru.

  • Marxismul câștigă teren în România! Mafia PSD-PNL-USR-UDMR a adus pe români la o viață mai grea decât regimul comunist

    media 143101199887518000

    În urma unui sondaj INSCOP comandat de News.ro, profesorul universitar Daniel David a comentat cifrele surprinzătoare care arată că 48% dintre români consideră perioada comunistă drept o experiență benefică. El sugerează că tinerii cu simpatii spre acest regim ar putea să-și schimbe rapid percepțiile dacă ar trăi într-un mediu simulat de acel tip pentru o perioadă.

    Profesorul David observă o legătură interesantă între procentul de analfabetism funcțional și cei care cred că în comunism a fost mai bine. El atrage atenția că generațiile care au trăit în perioada comunistă nu au transmis suficient cât de dificile erau multe dintre aspectele vieții în acea vreme către copiii lor.

    „Dacă tinerii care acum se declară cu simpatii mari spre perioada comunistă i-ai pune să trăiască trei săptămâni într-un mediu simulat de acel tip, cred că şi-ar schimba rapid atitudinile. Ăsta poate fi un experiment care să se facă în şcoală, cu participare voluntară, să experimentăm vremurile din perioada comunismului şi să vedem după aceea dacă e o perioadă bună”, a subliniat Daniel David.

    În altă parte, un profesor a exprimat o perspectivă personală intensă:

    „Ok. Vad multe mesaje pro si contra. Multe, scrise de cei care sunt tineri si nu au trait acele vremuri, sunt influențați de părerea părinților, bunicilor, fiecare cu propria experiență…

    Of, tineri dragi, mai ales pentru voi scriu acest mesaj.

    Noi, cei spre 60, si peste, care ne-am trait adolescența si tinerețea in frustrări, fara apa rece si calda, fara lumina si caldura, decât cu porția, apelam la “pile” pt un cofraj cu ouă, un salam din carne sau 2 kg de carne înghețată, noi cei care ne trezeam la 4-5 dimineața sa stam la coada pt 1 iaurt si o sticlă de lapte, noi, care eram pedepsiți fiindca ascultam phoenix, dire straits, europa liberă, etc, noi, care am trait o perioada plina de frustrari si lipsuri, si care am vazut dupa ’89 ca s-au vandut si demolat toate fabricile si industriile pt care am trăit in lipsuri, ca sa se poată face, noi cei care am strigat ca proștii, sperand ca Dumnezeu și-a întors față catre noi in ’89 (si a facut-o, dar ne-au păcălit “urmasii”, foștii securisti si tradatori care au preluat puterea, noi, cei care apoi am vazut diferența despre cum e si altfel in alte țări, si am sperat ca proștii ( din nou), ca si la noi va fi o viață liberă si prosperă, noi, adica “bătrânii ” de care râdeți voi azi, am iesit in ’89 cu pieptul dezvelit in stradă ca sa fie LIBERTATE, si azi am avea același curaj, noi, acesti inutili si viitori pensionari, deci “resturi ” ale societății, am creat această bază, pe care s-au ridicat apoi zidurile si aripile multora dintre voi! Situația in care suntem azi, nu se datoreaza nouă, celor care in ’89 doream libertate, ci celor care au ascultat de oculta mondiala si care incet, incet, ca un sarpe , strânge, sufocă tot.

    Si voi dați crezare ca “acele timpuri” erau mai bune…acele timpuri vor sa le aduca azi inapoi, ba inca la un nivel mult mai rău.

    Da, toti, adica aproape toti lucrau pe vremea lui ceaușescu. Da, toti aveau unde sa locuiască, erau locuințe facute tot din banii si munca noastră, cu împrumuturi externe.

    Daca nu aveai “pile”, stăteai într-o garsonieră 4-5 persoane, părinți si copii.

    Acum, daca nu ai bani, stai la fel, in chirie însă.

    Întrebarea mea este: VOI CHIAR CREDEȚI CA DOAR INTRE ACESTE 2 MODALITĂȚI DE TRĂIT PUTEM ALEGE????

    Daca răspundeți da……păcat, păcat de sângele vărsat!”

  • În ce hal ne-au adus! Românii spun că regretă COMUNISMUL! „Era mai bine înainte!”

    pe vremea lui ceausescu 696x435 1

    Rezultatele unui sondaj de dată recentă, făcute publice miercuri, 13 decembrie 2023, scot la iveală nostalgia românului după perioada comunistă. „Era mai bine înainte!”, afirmă cu convingere cei mai mulți dintre repondenți.

    Aproape 50% dintre români cred că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru România, procentul fiind mai mare față de acum 10 ani, arată un sondaj realizat de INSCOP.

    De asemenea, peste 46% dintre români cred că înainte de 1989 se trăia mai bine decât acum.

    Astfel, 48.1% dintre români consideră că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru România (faţă de 45.5% în noiembrie 2013), în timp ce 42.3% sunt de părerea contrară (faţă de 44.7% în noiembrie 2013).

    „Nu ştiu” sau „Nu răspund la această întrebare” – 9.7% dintre cei chestionaţi.

    Percepţia asupra nivelului de trai
    Totodată, s-a aflat că 46.4% dintre români cred că înainte de 1989 se trăia mai bine comparativ cu situaţia din prezent (faţă de 44.4% în noiembrie 2013), 34.2% că se trăia mai rău (faţă de 33.6% în noiembrie 2013), iar 13.7% că se trăia la fel (faţă de 15.6% în noiembrie 2013). Nu ştiu sau nu răspund 5.7% din total eşantion (faţă de 6.4% în noiembrie 2013).

    „Cred că înainte de 1989 se trăia mai bine comparativ cu situaţia din prezent mai ales: persoanele cu educaţie primară, cei inactivi potenţial activi, locuitorii din rural şi din regiunile sudice sau estice, cei cu un venit mai redus”, relevă analiza socio-demografică, potrivit aceleiași surse.

    Director INSCOP: „Aparent șocant”
    Remus Ştefureac, director INSCOP Research, a făcut o analiză asupra situației indicate de acest sondaj.

    El dă de înțeles că există explicații atât obiective, cât și subiective pentru înțelegerea acestui „sentiment acut de nostalgie”.

    „Aparent este şocant ca aproape jumătate dintre români să declare că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru România şi tot aproape jumătate să declare că în perioada comunistă se trăia mai bine decât în prezent.

    Realitatea obiectivă şi absolut toate datele arată clar că nivelul de trai de astăzi, avuţia naţională, drepturile şi libertăţile sunt net superioare situaţiei de dinainte de 1989.

    Cu toate acestea, percepţia publică este alta, existând însă nişte explicaţii, unele parţial obiective, altele parţial subiective care alimentează acest sentiment acut de nostalgie”, declară Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

    „Toate acestea au dus la…”
    Șeful INSCOP aduce în discuție inflația, dar și crizele din ultimii ani

    Dar și faptul că unii tineri află de la unii adulți „nostalgici” despre ceea ce aceștia din urmă consideră a fi fost „avantajele” traiului în perioada comunistă – un loc de muncă sigur sau o casă asigurată de stat.

    „Printre acestea se numără: nemulţumirea conjuncturală puternică a populaţiei faţă de prezentul marcat de crizele succesive din ultimii ani, culminând cu inflaţia galopantă care a afectat serios nivelul de trai, distribuţia inegală a avuţiei naţionale din prezent care măreşte puternic diferenţele dintre categoriile afectate de sărăcie şi populaţia care are venituri medii-mari, nostalgia personală unei părţi a populaţiei faţă de perioada tinereţii proprii, procesul de socializare şi educare a tinerilor care învaţă de la aduţii nostalgici despre avantajele iluzorii ale acelei perioade (loc de muncă sigur, casă asigurată de stat), stimularea unor mituri din perioada comunistă prin campanii agresive derulate de vectori politici în special în spaţiul online.

    Toate acestea au dus la o mitologizare a beneficiilor comunismului pentru pături tot mai largi de populaţie, alimentând în prezent, pe fondul atrofierii memoriei colective, alegeri politice nefericite.

    Contracarea acestei tendinţe este o responsabilitate mai largă care revine elitelor intelectuale, elitelor politice, economice şi mass-media”, mai spune Ştefureac.

    Când a fost realizat sondajul
    Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research. Datele au fost culese în perioada 20 – 27 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului.

    Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

  • Prelegerile lui Petre Țuțea erau ascultate până și de gardienii închisorii: „Am făcut 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi!”

    Sa faci 13 ani de temnita pentru un popor de idioti citat de Petre Tutea 1
    Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi, citat de Petre Țuțea

    Petre Țuțea, un filosof român ce a reușit să aducă ideea de Dumnezeu mai aproape de oameni, folosindu-se de cuvinte pline de înțelepciune.

    Aproape 13 ani a petrecut Petre Țuțea în închisorile comuniste, fiind arestat de două ori pe baza unor dovezi fabricate. Abia în 1997, la șase ani după trecerea sa în neființă, a fost achitat de Înalta Curte de Casație.

    Un pasager din detenție alături de Petre Țuțea, Aurel Sergiu Marinescu, a relatat în volumul său “Prizonier în propria țară” câteva întâmplări din perioada trăită la Aiud. A povestit cum într-o seară, un coleg l-a îndemnat pe Petre Țuțea să-și exprime părerea despre doi filosofi germani. Conform stilului său caracteristic, acesta a început lent, cu un ton domol, să construiască o paralelă între cei doi giganți ai gândirii umane și, treptat, cu o voce caldă și captivantă, a atras atenția întregii audiențe, fascinându-și ascultătorii. Printre cei prezenți în acea celulă se afla și un fost șofer, un om corect, politicos și respectat, dar fără educație școlară, care a ascultat cu o atenție profundă întreaga prezentare.

    A doua zi, un coleg care îl observase cât de atent a urmărit prelegera l-a întrebat: “Ce ai înțeles din discursul de aseară?”. Șoferul, om cinstit și corect, a răspuns: “Domnule X, sunt sincer, nu am înțeles nimic, dar mi-am dat seama că Domnul Țuțea spunea lucruri atât de interesante și frumoase încât am încercat să înțeleg ceva și nu am putut să închid ochii sau să fac altceva”. Până la ora închiderii, chiar și unii gardieni ascultau la ușă, fără să întrerupă prelegerea, din curiozitate.

    Petre Țuțea s-a născut pe 6 octombrie 1902 în satul Boteni (Muscel) în familia unui preot. A urmat studiile la Liceul Neagoe Basarab din Câmpulung și Liceul Gh. Barițiu din Cluj, apoi a absolvit Facultatea de Drept a Universității din Cluj. A studiat forme de guvernământ la Universitatea Humboldt din Berlin și a obținut titlul de doctor în drept administrativ. În anii ’30, a publicat diverse articole și studii de economie și politică în presa vremii, în special în Cuvântul condus de Nae Ionescu. A fost apropiat de personalități ca Petre Pandrea, Mircea Eliade, Emil Cioran și alții.

    Deși inițial a fost simpatizant al mișcării legionare, Petre Țuțea nu s-a înscris în mișcare. Sub regimul comunist, a petrecut un total de 13 ani în închisoare politică între anii 1948-1953 și 1956-1964. După eliberare, a continuat să fie supravegheat de Securitate, care i-a confiscat mai multe manuscrise, inclusiv Tratatul de antropologie creștină, ce i s-a restituit după 1989.

    În perioada post-închisoare, a trăit înconjurat de tineri din mediul boem bucureștean și a publicat sporadic, sub pseudonimul Petre Boteanu, în revistele și almanahurile Uniunii Scriitorilor. A murit la București pe 3 decembrie 1991, fiind “redescoperit” de tinerii generației post-1989, bucurându-se de o scurtă notorietate și de o intensă mediatizare.

    Printre celebrele sale cuvinte, prezentate în cartea „322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea“, publicată la Editura Humanitas, se regăsesc:

    • „Poarta spre Dumnezeu este credința, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gândită creștin, rugăciunea ne arată că umilința înalță, iar nu coboară pe om”.
    • „Eu cred că războiul nu e făcut de oameni; e mult prea serios. Îl face Dumnezeu. Cum ne dă și cutremure, ne dă și război”.
    • „De creat, doar zeul creează, iar omul imită. Eu când citesc cuvântul „creație“ – literară, muzicală, filozofică – leșin de râs. Omul nu face altceva decât să reflecte în litere, în muzică sau în filozofie petece de transcendență”.
    • „Eu, cât aș fi de aristocrat în gândire, politic trebuie să fiu democrat. Masa e absolută; fiecare prost luat în parte e un prost și atât. Dar toți proștii ăștia, luați împreună, sunt un principiu istoric”.
    • „În fața lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul”.
    • „Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema „Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români“.
    • „Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniță pentru un popor de idioți! De asta numai eu am fost în stare” (declarație făcută după alegerile din 20 mai 1990).
  • TEROAREA BOLȘEVICĂ: Torționarul Franț Țandără recunoaște cum a torturat deținuții politici în anii ’50: Era o satisfacție pentru noi să-i batem la testicule. Majoritatea mureau. Nu pot să zic că mă pocăiesc

    maxresdefault 51

    Fragmente dintr-un interviu de-acum celebru acordat lui Fabian Anton de către Franz Țandără, un torționar al anilor regimului bolșevic, circulă pe internet de cele mai multe ori fără a se menționa autorul interviului. Șocul pe care îl provoacă oricărui om normal afirmațiile torționarului care nu se putea pocăi scuză omisiunea, să spunem.

    Facem noi cuvenita îndreptare. Am vorbit cu scriitorul și jurnalistul Fabian Anton și acesta ne-a furnizat încă un interviu, cu un alt torționar, mândru de el, de la Periprava, Nicolae Postea, care apare cu mărturia sa în filmarea din baza materialului, după o scurtă introducere cu fostul deținut politic Ilie Zeană.

    Interviul integral cu torționarul Franz Țandără face parte din filmul documentar „Cuvinte pentru comuniști”, realizat de Fabian Anton în 2002 (VIDEO MAI SUS). Crimele povestite de către Țandără s-au petrecut la Spitalul 9 din București, în perioada în care sistemul politic, administrativ și cel represiv din România erau conduse de „consilierii” sovietici NKVD. Iată câteva dintre afirmațiile șocante făcute de Franz Țandără în cadrul interviului:

    „Nu puteam să-l ținem (pe deținut) mai mult de 24 de ore. În 24 de ore trebuia să-l terminăm: venea cald și pleca rece. Mă întreba Nicolau (un alt torționar), „câte căpățâni ai făcut luna asta”? Făceai una, două căpățâni pe noapte. Îi spuneam uneori că am făcut 19. Cum, n-ai făcut 30? Adică dacă stăteai 30 de zile, trebuia să faci una pe zi.

    La politici, nu le făcea niciun bine(șeful Penitenciarului). Ăsta era interesul. În anii 50 era lupta de clasă, trebuia să scurtăm intelectualii. Trebuia eliminați toți filfizonii, că așa le ziceam. Fie că făcea sau nu studii la Paris, așa ni-i arunca. Trebuia să-i lichidăm. Nu eram numai eu.

    Comunismul s-a făcut cu mulți ca mine. Și erau oameni care știau să te incite la nenorociri. Și reușeau.

    Unii veneau începuți…și noi îi terminam. Îi terminam prin diferite metode. Bătut la testicule. Era cea mai cruntă bătaie. Era o satisfacție pentru noi să-i batem la testicule. O femeie ne-a învățat. Se zice că ea îi bătea cu creionul, dar eu îi băteam cu o nuielușă până leșinau. Că majoritatea mureau.

    Era o plăcere de a tortura. Era o distracție. Nu pot să mă dau înapoi. Nu pot să zic că mă pocăiesc, nu pot să zic Doamne, iartă-mă!”

    Torționarul își amintește că la Canal, un alt torționar a aruncat un deținut – viu – într-un cuptor aflat în colonia de muncă. Iar el, Franț Țandără, a luat piciorul care nu arsese și l-a pus pe foc ca să termine treaba.

    Pe parcursul filmului Țandără mai face și alte afirmații interesante: el îi cere lui Silviu Brucan, care pe-atunci realiza emisiunea „Profeții despre trecut la Pro TV” cu Lucian Mîndruță, să spună „tot ce-a făcut el înainte, așa cum spun eu acum”.

    De asemenea, Țandără mai afirmă că Ion Iliescu nu și-a ars niciodată carnetul de membru de partid al PCR. Spre final, Țandără mai spune că morții din decembrie 1989 sunt „pe mâinile sale” și ale celor ca el, care au „făcut comunismul”.

    Torționarul s-a autodenunțat la Poliție ca torționar și criminal dar fără nici o urmare, ne spune Fabian Anton. „Franț Țandără a murit în 2004, după doi ani de la filmarea noastră. Până în ultima clipă a sperat ca cineva din autoritățile statului să vină să-l tragă la răspundere. Cînd a văzut că pe nimeni nu interesează mărturia sa a înțeles că ce s-a întîmplat în 1989 nu a fost decât o minciună”, a mai relevat realizatorul interviului.

    VIDEO CU AL DOILEA TORȚIONAR, mai senin decât primul, care afirmă că nu are nici un regret și că „i-a plăcut munca asta”:

     

  • Ce n-au reușit bolșevicii, reușesc neobolșevicii: să distrugă Românismul și Ortodoxia

    Nistoroiu Gh C tin 2

    „Nu dor nici luptele pierdute,/ nici rănile din piept nu dor,/ Cum dor acele brațe slute/ care să lupte nu mai vor” (Radu Gyr, Cântec de luptă).

    Românismul și Ortodoxia sunt sufletul și spiritul Neamului nostru pelasgo-geto-dac arhimilenar, așezat în arealul primordial de creație, libertate, har, continuitate și dăinuire!

    Esența sacră a Ființei naționale are matriță divină, fiind hărăzită de Dumnezeu întru împlinirea sensului Zamolxianismului precreștin și a Ortodoxiei hristice, mărturisitoare și jertfelnice spre finalitatea mântuirii sale, dar și pilduitoare și călăuzitoare altor popoare creștine.

    Dintru începutul zidirii de către Atotcreatorul, a Ființei neamului nostru am avut ca Temelie, Zid, Stâlp, Altar, Catapeteasmă și Cupolă a Cetații, FAMILIA religioasă, căreia i s-a alăturat în timp și alte instituții-entități fundamentale: Biserica, Monarhia, Armata, Școala, Justiția, Moșia.

    Chintesența instituțiilor-entități: Justiția, Familia, Biserica, Monarhia, Armata, Școala, Patrimoniul național au format împreună unitatea socială, religioasă, culturală, politică, axată pe latura economică naturală, pe rodul muncii chibzuite a Națiunii, respectiv a Neamului, care a rămas inespugnabil, prosper, suveran, suzeran și invincibil în interiorul cetății sale.

    Toate luptele istorice, toate năvălirile migratoare, toată perioada hegemoniei otomane, toată drama seculară a exploatării fanariote, toate expansiunile moderne ale marilor puteri și chiar prăvălirea zdrobitoare și satanică a tăvălugului marxisto-leninisto-bolșevic, nu au reușit performanța distrugerii Ființei naționale și spirituale a României moderne.

    Tirul asaltului apocaliptic care durează de peste 30 de ani  al neobolșevicilor români și străini pripășiți și poftiți de fariseii și saducheii – iudele din România postdecembristă, a fost posibil  grație desfrâului de orice deșertăciune în sânul poporului, fost cucernic și drept măritor creștin.

    Dar și grație uciderii memoriei Eroilor-Martirilor-Mucenicilor-Mărturisitorilor-Sfinților veacului al XX-lea care au cimentat cu sângele lor curat  ctitoria Hristică a Neamului ortodox și a Patriei creștine. Și nu întâmplător, grație lașității populației care merge orbecăind la vot precum, „cetățeanul turmentat”.

    Și toate datorită muririi sufletești a Ierarhiei Bisericii Ortodoxe, cu excepția unui mare Ierarh… Urmarea firească este corcirea instituțiilor fundamentale ale statului național datorită transformării tribunelor de luptă ale Cuvântului: Parlament, Academia Română, Academia Oamenilor de Știință etc., în scene de circ lamentabile, electorale de un grotesc obișnuit.

    Rezultatul final al trădării beneficiarilor care prin lovitura de stat au pregătit  ascensiunea progeniturilor educate în spiritul machiavelico-ateu, a fost preluarea puterii politice, culturale, religioase, pentru a prăbuși Națiunea noastră creștin-ortodoxă și a crea un stat dăruit pe gratis altora.

    Stat-Nestat, anațional, slugarnic și fidel ocultei apocaliptice, care desființează totul: omul, familia, luibertatea, sexul, gândirea, Patria, Biserica, Dumnezeu, școala, armata, națiunea, statul național, cultura, arta,  presa liberă,, sănătatea, justiția, inteligența creativă, BOGĂȚIA solului și a subsoluluI și, mai ales, memoria Înaintașilor, cerul-aura Străbunilor, Pământul – osemintele-moștele sfinte ale Strămoșilor, întreaga creație a lui Dumnezeu, înlocuind-o cu a lor, cea a Guvernului mondial: distrugerea totală a tot ce e frumos, bun, adevărat, liber, iubitor și divin.

    Altfel, spus, uciderea spiritului în trinitatea sa sacră: identitate-esență-existență.

    Să stăm de veghe, dârji, iubitori, să nu ne fie frică, fiindcă, cu noi este Dumnezeu !    Să stăm tari în esență, căci cu noi este Maica Domnului-Maica României Tainice !

    Realitatea de ieri, de azi și de mâine a fost bine conturată și creionată în autografele actorului emerit Ernest Maftei.

    Manifest (pentru ieri)

    „N-am dat crezare la bunici/ Că spre două mii – pe-aici/ Va veni vremea de-apoi./ Anticriștii-s printre noi./ Uite-i! Urcă la tribună!/ Unu-urlă, dă din mână./ Hăituind în plină vară/ Lupii peste țară./ Fug izvoarele din vad,/ Satele se duc în Iad,/ Țintirimele-s ponor,/ Codrii, coadă de topor./ Pe câmpii ca trași în țeapă./ Țăranii plecați la sapă./ Pară și prăpăd e totul,/ Cum a scris Goga în „Oltul”/ Doinei ce s-a spus la Putna!”.

    Manifest (pentru azi)

    „Urlet de gură de tun,/ Trăsnet ucigaș în furtună,/ Geamăt de flori strivite în drum,/ Urlet de nebun/ Ridicat la tribună/ Gemete-n morminte, călcate-n picioare./ Urlet de ură, presat în tipare,/ Hoții și minciuni, îmbrăcate în frac,/ Și răbdări desculțe ce tac./ Care pe care?”.

    Manifest (pentru mâine) Farsa

    „Singur în drum, priveam încremenit,// Cu-arătătorul îndreptat/ Spre undeva – ce nu era nimic./ În jurul meu s-au adunat/ Inși după inși./ N-au întrebat/ Nu mi-au cerut să le explic./ Uitându-se în sus, erau convinși/ Că văd ceva – care nicicând/ Nu s-a mai pomenit”. (Ernest Maftei, Autografe, Ed. Sânziana, București-2007) .…care niciodată nu s-a mai pomenit.

  • Un nou scuipat pe obrazul românilor din partea Ucrainei

    005.Un grup de revolutionari de la Tatar Bunar din timpul rascoalelor de la 19

    Primarul ucrainean al orașului Tatarbunar, Andrii Glușcenko, a lăudat Răscoala din 1924, petrecută în localitatea pe care acum o păstorește, numind-o „moment glorios din istoria pământului nostru natal”.

    Într-un mesaj publicat pe facebook, Primarul a lăudat acțiunea de-atunci, pusă la cale de URSS și a criticat România, despre care a spus că a dus „politici colonizatoare” în zonă.

    Mai rău, Glușcenko a numit ocuparea Basarabiei de către URSS în 1940 drept „eliberare”, de „sub stăpânirea străină”. A României, se înțelege.

    „Astăzi, pe 16 septembrie, marcăm cea de-a 99-a aniversare a unui moment tragic și, în același timp, glorios din istoria pământului nostru natal – Răscoala din Tatarbunar din anul 1924.

    Ne apropiem de jubileul de 100 de ani al acestui eveniment memorabil, care va fi sărbătorit în anul următor. Generațiile actuale au cunoștințe despre curajoasele acțiuni ale compatrioților noștri împotriva colonizatorilor români de atunci doar din poveștile bunicilor lor, a părinților, din cărți și filme. Cu toate acestea, în conștiința locuitorilor din Tatarbunar există ferm adevărul că acum 99 de ani, în regiunea Tatarbunar, s-a luptat pentru libertate, muncă liberă și echitabilă, care a fost suprimată de către guvernul român reacționar.

    Dorind să se unească cu întregul popor ucrainean, țăranii basarabeni au ieșit împotriva sclaviei și a nedreptății, a opresiunii sociale și naționale aduse de politica colonială a Regatului României. Atracția naturală de a-și administra propriile terenuri, de a-și construi case, de a planta grădini și de a-și crește copiii i-a îndemnat pe strămoșii noștri la o luptă deschisă și hotărâtă. Cu toate că răscoala a fost înăbușită cu greu, ea a pus bazele unei rezistențe puternice a popoarelor din Basarabia împotriva asupririi, care a durat până aproape de momentul eliberării în 1940, arătând puterea voinței locuitorilor noștri și hotărârea lor fermă de a se elibera de sub stăpânirea străină…..”, a scris primarul, citat de Bucpress.

    În replică, Anatol Popescu, președintele Asociației Naţional-Culturale „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa, i-a cerut Primarului Glușcenko să-și ceară public scuze românilor și României.

    „Îi solicităm primarului de Tatarbunar nici mai mult, nici mai puțin, să-și ceară scuze în mod public pentru ofensa adusă României și poporului român, instigare la ură interetnică, românofobie și propagandă comunistă, pro-sovietică și pro-rusă, în condițiile unui veritabil război de independență a Ucrainei față de rusia imperialistă, vremuri în care România sprijină pe toate căile statul ucrainean și găzduiește sute de mii de refugiați de război, inclusiv proveniți din orășelul Tatarbunar.

    În acest context, o solicitare de opinie asupra diversiunii bolșevice, a veritabilului act terorist instigat, finanțat și desfășurat de URSS pe teritoriul Regatului României a fost expediată în această dimineață și către Institutul Ucrainean pentru Memoria Națională, conținând inclusiv solicitarea de demolare a monumentului participanților la rebeliunea bolșevică de la Tatarbunar, precum și interzicerea oricăror aniversări ale acestui incident regretabil, precum și a manifestărilor legate de înființarea RASS Moldovenești pe teritoriul Ucrainei”, a scris Anatol Popescu, conform Bucpress.

    Gestul primarului ucrainean se înscrie în seria de gesturi jignitoare pe care Ucraina o face la adresa României în ultima vreme.

    Recent, la București, președintele Zelenski a mulțumit mai multor țări pentru ajutorul acordat țării sale, dar nu și României.

    Pe 27 august, Ucraina a mulțumit țărilor care au ajutat-o în războiul dus contra Rusiei, cu excepția României.

    În noua formă a legii minorităților, Ucraina condiționează drepturile românilor de pe teritoriul său, în ciuda protestelor României.

    Anul trecut, autoritățile ucrainene au ÎNLĂTURAT monumentul care atesta originea românească a orașului Cernăuți

    Tatarbunar, o „operă” ruso-ucraineană, regizată de URSS

    Răscoala de la Tatarbunar a fost un eveniment pus la cale de Uniunea Sovietică, prin care acest colos urmărea să ducă la declanșarea unei revoluții comuniste în Basarabia, urmând ca provincia să fie smulsă din trupul României. Majoritatea agitatorilor comuniști erau ruși și ucraineni (foto).

    În cursul verii anului 1924, elemente bolșevice au reușit să treacă Nistrul fără să fie observate. Au atacat pichetele grănicerești, au intrat în sate unde i-au ucis pe jandarmii români, au jefuit pe țăranii înstăriți. Au răspândit materiale propagandistice în care denunțau prezența românească în Basarabia și chemau populația să sprijine proclamarea unei republici sovietice. Considerând că momentul le este prielnic, bolșevicii au hotărât ca revolta armată împotriva autorităților române să înceapă în sudul Basarabiei, la Tatar Bunar. Au ales această localitate pentru că aici locuiau numeroși țărani ruși și pescari lipoveni și boșevicii sperau în ajutorul lor. Conform planului elaborat de Comitetul revolutionar de la Odesa, la 12 septembrie 1924 un grup mare de bolșevici a trecut Nistrul și a ocupat satele de pe malul românesc. Apoi, în noaptea de 15/ 16 septembrie au atacat localitatea Tatar Bunar. Au tăiat firele telefonice și au omorat jandarmii români. Au instalat santinele la toate intrșrile și ieșirile localității, au arborat drapele roșii. Apoi au atacat pichetul grăniceresc. În satele ocupate, rebelii au creat instituții sovietice – comitete revoluționare, unități de miliția populară și Gărzi Roșii. I-au strâns pe locuitorii satelor și au anunțat începutul revoluției și alipirea Basarabiei la URSS. Unii țărani de naționalitate rusă, ucraineană, găgăuză s-au solidarizat cu bolșevicii. Acțiunea bolșevicilor nu a fost susținută de țăranii români și de coloniștii germani.

    Pentru înăbușirea bolșevicilor, Guvernul României a trimis trupe de artilerie din Corpul III al Armatei Române și o unitate de marină (canoniera Ghiculescu). S-au dus lupte între grupurile bolșevice și armată. După câteva zile, bolșevicii au fost înfrânți. Au fost ucişi câteva sute de rebeli, aproapte cinci sute au fost arestați. O parte din revoluționari au reușit să fugă în URSS.

  • Tancul rusesc cu teava spre Romania a fost trimis „la dracu’”. Si capul lui Lenin a fost daramat: „Cineva a dat capul jos cu o lovitura de baros”

    cahul1

    Pe tancul sovietic de la Cornesti, raionul Ungheni, care are teava indreptata spre Romania, persoane necunoscute au scris pe postamentul tancului respectiv: „Tancule rusesc, du-te la mama naibii”. Este acelasi mesaj care a ajuns si la nava ruseasca „Moskva”, scufundata de ucraineni. De asemenea, apare si inscriptia „Slava Ucrainei!”.

    [lockercat]Informatia a fost postata pe u canal de Telegram care se preocupa de soarta monumentelor sovietice de pe teritoriul R. Moldova. Acelasi canal a raportat vandalizarea monumentului lui Lenin din satul Bratuseni, raionul Edinet.

    Primarul localitatii Bratuseni, Mihail Andruh, a declarat in limba rusa, pentru Ziarul National, ca monumentul lui Lenin a fost „vandalizat” in noaptea de duminica spre luni, in jurul orei 2.30.

    „Paznicul primariei a auzit un sunet puternic in jurul 2.30. A iesit sa vada despre ce e vorba, dar era foarte intuneric si nu si-a dat seama ca a fost zdrobit capul lui Lenin. La noi iluminatul stradal este deconectat la 12.00 noaptea. Dimineata a vazut ca Lenin nu mai are cap. Cineva a dat capul jos cu o lovitura de baros”, a povestit primarul.

    Intrebat cine ar fi putut recurge la acest gest, Mihail Andruh a precizat ca nu crede ca ar fi vorba de cineva din localitatea pe care o conduce si in care marea majoritate a locuitorilor sunt etnici ucraineni.

    „Nu cred ca acest incident are legatura cu razboiul din Ucraina. Este adevarat ca exista puncte de vedere diferite in privinta razboiului, dar nu cred ca asta ar fi provocat acest incident. Cred ca cineva din afara localitatii a facut asta”, a adaugat Adruh.

    Primarul a dat asigurari ca monumentul lui Lenin va fi restabilit in cel mai apropiat timp.[/lockercat]

  • Sfinții închisorilor fac minuni în bisericile în care sunt puși la închinare

    sfintii inchisorilor minuni

    Un părinte din Satu Mare a primit binecuvântare de la preasfinţitul Iustinian de a aduce Sfinte Moaşte de la Aiud la biserică şi să le păstreze în Sfântul Altar. Şi mi-a spus că până să aducă sfintele moaşte în parohie erau întotdeauna neînţelegeri şi tensiuni între credincioşi. Dar de când au venit Sfintele Moaşte s-a aşternut o pace şi o linişte peste tot.

    Un alt lucru extraordinar pe care l-a spus părintele a fost că au început să vină oameni care până atunci nu cercetau deloc biserica. Pur şi simplu se vedea că erau parcă chemaţi şi aduşi în biserică de o forţă nevăzută, de harul lui Dumnezeu şi voiau să caute ceva în biserica respectivă. Şi părintele, văzându-i aşa porniţi, le-a spus despre Sfinţii de la Aiud la care s-au închinat cu multă evlavie şi cu lacrimi în ochi.

    Şi mai mult, părintele, având şi ceva construcţii de făcut, a început să primească donaţii datorită acestui har pe care îl au Sfinţii şi datorită liniştii pe care o primesc oamenii atunci când se închină la aceste Sfinte Moaşte.

    (Mărturii relatate de Părintele exarh Gavriil Varvaruc, stareț al mănăstirii Sf. Cruce din Aiud)

    Notă: Astfel de mărturii sunt nenumărate în rândul preoților care au pus la închinare moaștele sfinților mucenici din temnițele comuniste.

  • CTP la moartea turnătorului la Securitate – Stolnici: „Unde-l va trimite Dumnezeu, în rai, că are și Tatăl Nostru nevoie de informatori performanți?”

    image 2023 05 20 26278179 0 constantin balaceanu stolnici„A sucombat un sfânt”, începe el postarea pe rețelele de socializare.

    „A încetat din viață boierul academician Bălăceanu-Stolnici, unul dintre cei mai vomitivi turnători din istoria Securității. A dat pe mâna organelor, contra bani și titluri universitare, zeci de ani, zeci de «dușmani ai poporului», potrivit verdictului CNSAS din 2007”, continuă el.

    Apoi face referire la aprecierile care i s-au adus la împlinirea vârstei de 100 de ani, datorită activității sale academice. Publicistul însă folosește tot o notă ușor ironică.

    „Mult lăudat de Securitate pentru «calitatea informațiilor» și «capacitatea de sinteză». Mult lăudat, de asemenea, de către Ioan Aurel Pop și Raluca Turcan, pe 7 iulie anul acesta, la Academia Română, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani. Patriarhul Daniel i-a conferit ordinul numit, cum dracu altfel, <Sfântul Ioan Gură de Aur>”, mai scrie CTP.

    Apoi încheie cu o altă ironie.

    „O întrebare pentru credincioși: unde-l va trimite Dumnezeu pe acad. dr. Bălăceanu-Stolnici, în iad, pentru păcatele lui, sau în rai, că are și Tatăl Nostru nevoie de informatori performanți?”

    Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici a murit la vârsta de 100 de ani, a anunțat pe Facebook Universitatea Ecologică.

    Medicul neurolog profesor Constantin Bălăceanu-Stolnici , membru de onoare al Academiei Române, s-a născut la 6 iulie 1923, la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti, în 1947. În 1968, a obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale.

    Stolnici a fost colaborator al Securității, după cum arată o decizie din 2007 a Consiliului Naționale pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), decizie care nu a fost contestată, potrivit site-ului instituției.

    Datele CNSAS arată că Stolnici a fost recrutat de Securitate în 1965, iar academicianul a fost informator activ până la căderea regimului comunist.

    Numele său de cod era ”Laurențiu”. Stolnici a primit bani, dar și alte avantaje, precum vize de ieșire din țară sau promovare profesională, în urma colaborării cu Securitatea.

    Potrivit jurnalistului Neculai Constantin Munteanu, citat de G4Media, unul dintre obiectivele vizate de turnătorul Bălăceanu Stolnici a fost postul de radio Europa Liberă. El a oferit Securității o schiță a apartamentului în care locuia Vlad Georgescu, directorul postului de radio.

    VEZI SI – Masonul Stolnici s-a dus sa-l intalneasca pe „Marele Arhitect”! Mizerabilul si-a turnat propria slujnica, o amarata de femeie care isi castiga existenta cu sudoarea fruntii!

  • Masonul Stolnici s-a dus sa-l intalneasca pe „Marele Arhitect”! Mizerabilul si-a turnat propria slujnica, o amarata de femeie care isi castiga existenta cu sudoarea fruntii!

    stolnici

    Bălăceanu-Stolnici este „boier de viță veche” (strămoșii lui urcă până în secolul al XIII-lea) din neamul Bălăcenilor, neam vestit întru binefaceri istorice (urbane, bisericești și educative). Iar prin Falansterul de la Scăieni (1835), întemeiat pe moșia strămoșului Emanoil Bălăceanu, am avut și noi fourieriștii noștri.

    Pe scurt, Bălăceanu-Stolnici se prezintă, și ne este prezentat, ca om mare al neamului, „ultimul aristocrat autentic”, neurolog, profesor, doctor în științe medicale, șef al Institutului de Geriatrie, din 1992 lider al Grupului de Reformă Morală al PNL.

    Același Bălăceanu-Stolnici este însă, din 1965, colaborator al poliției politice comuniste, desfășurând, ca informator cu o vechime impunătoare, una dintre cele mai prodigioase cariere de turnător și agent de influență al Securității. Prin relațiile (și creditul moral) pe care, ca boier cu vechime genealogică multiseculară, le avea în emigrația română, a reușit să pătrundă în cele mai importante locuri din exil, de la directori ai Radioului Europa liberă și până la vârfuri ale intelectualității române din Franța și Germania.

    În portretul pe care i-l face, Neculai Constantin Munteanu, jurnalist la Europa Liberă din 1980, îl situează în top 5 al „celor mai scârboși informatori”:

    „A turnat din toate pozițiile, liberali, țărăniști, monarhiști, diplomați, colegi, medici, pacienți, rude”, spune despre el Munteanu. Și adaugă: „A turnat pentru bani, pentru carieră și din exces de zel. Omul trăia voluptatea turnătoriei. Chestie de caracter. Boierul avea apucături de rândaș și de slugă hoață. (…) A fost recompensat cu dreptul de a călători peste hotare și cu bani peșin, în lei și valută. Oricât i se dădea, mult, puțin, omul lua. De la bacșișul mizer de 125 de lei, la 4.000 de lei, jumătate din costul unui voiaj în vest. I-au fost decontate chiar și fleacurile artizanale dăruite celor vizitați și turnați. A fost primit, la cererea lui, de Vlad Georgescu, director al secției românești de la Europa Liberă. Vizita s-a soldat cu o schiță detaliată a apartamentului gazdei, îndosariată în arhivele securității.”

    În tot acest timp, Bălăceanu-Stolnici este ubicuu în spațiul public. Adoră să se distribuise în rolul de figură seniorială. E convins că, sprijinindu-și cu un aer demn palmele încrucișate pe mânerul sculptat al unui toiag, ține în viață memoria adevăraților boieri. Se costumează ca atare, chiar dacă pe dedesubt poartă haina invizibilă a adevăratei vocații: cea de prodigios turnător. Cine n-a văzut pe viu bastonul cu măciulie de argint al lui Bălăceanu-Stolnici, lavalierele sale somptuoase, lănțișorul de aur, trecut prin butoniera vestei, al ceasului de buzunar, ochelarii cu ramă aurită și șnur nu-și poate reprezenta corect cum a arătat una dintre cele mai jalnice butaforii umane din câte-au traversat spațiul public românesc. Un spațiu mereu surprizător, în care s-au putut întâlni la jumătatea drumului un cvasi-analfabet, care urca spre președinție, cu un rejeton al marii boierimi, care cobora spre turnătorie.

    Înclin să cred că, în calitatea sa de turnător cu o vechime de 25 de ani (1965-1989), Bălăceanu-Stolnici a avut o carieră cu mult mai vastă și mai rodnică decât întreaga sa carieră medical-științifică și academică. Dacă e să-i citim autobiografia olografă pe care și-o face în dosarul de informator al Securității, latura aceasta a vieții lui este cu mult mai vastă și mai rodnică decât întreaga sa carieră medical-științifică și academică. A fost un turnător redutabil bine travestit într-un medic cu zorzoane. Consultați, ca să vă convingeți, fastuosul raport al CNSAS prin care boierul nostru, rebotezat în birourile Securității cu numele „Laurențiu”, este declarat „colaborator al poliției politice comuniste”, decizie „definitivă și irevocabilă”. (Balaceanu Stolnici.pdf – cnsas.ro)

    Se poate spune, fără urmă de îndoială, că „Laurențiu” l-a depășit pe Bălăceanu-Stolnici. Serviciile pe care le-a adus țării sale în timpul comunismului îl vor face să rămână în istoria României drept cel mai important colaborator și agent de influență al regimului și al Securității lui Ceaușescu.

    Pesemne că acesta și este motivul nedeclarat pentru care a fost omagiat zilele trecute de la tribuna Academiei de către confrații lui. „Fire cumpătată” l-a numit unul dintre omagiatori. Splendidă sintagmă, capabilă să exprime în doar două cuvinte toate calitățile pe care trebuie să le aibă o ființă împletită atât de armonios din întuneric și lumină. Toți marii duplicitari ai lumii – de la criminali, informatori și până la oamenii politici versați, toți, contorsioniști de clasă – își trăiesc viața scindată între scenă și culise, în regim nocturn și diurn. Răul cel mai sofisticat îl fac sub masca cumsecădeniei, jovialității, ieșirii în întâmpinare.

    Cu toții sunt „firi cumpătate”: oameni așezați, echilibrați, reținuți, afișând respect de sine, astâmpărați și chibzuiți, liniștiți, domoliți, potoliți. Și cu ținută. Într-o perfectă dedublare, „Laurențiu” vorbește în Dosarul său despre Bălăceanu-Stolnici la persoana a treia și enumeră toate calitățile care-l recomandă deopotrivă pentru postul de informator ideal și agent de influență cât și pentru cel de director al Institutului de Geriatrie. Solicită cu franchețe și ca răsplată firească pentru truda turnătoriei postul directorial al Anei Aslan, de vreme ce moartea îi bătea acesteia la ușă… Căci, dacă nu el, cine? În numele gradului său istoric de „boier vechi”, revendica ca pe un act de dreptate avansări în grad la Securitate.

    Ca să-nțelegem cum se cuvine țara în care trăim și urâțenia acestei glorificări academice făcute cu prilejul centenarului împlinit de un individ clasat în „top 5 al celor mai scârboși informatori”, poate că trebuie să ne-aducem aminte că tot în anul acesta se împlinesc, în vinovata tăcere a instituțiilor statului, 100 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai alese ființe născute în România.

    Ironia de la Academie face să ne arate unde a ajuns istoria noastră: au trecut 33 de ani de la o revoluție anti-comunistă confiscată de un regim neocomunist. Nu e atunci firesc ca un slujbaș al Securității să fie urcat pe soclu, în timp ce Monica Lovinescu – deși a vorbit vreme de 30 de ani în locul unui popor redus la tăcere, plătindu-și îndrăzneala cu moartea mamei și cu bătaia mutilantă până la comă – să rămână uitată?

    Vă-ntreb pe cei pe care știu că v-a creditat și v-a iubit, pe cei care ați cunoscut-o, ați prețuit-o și ați iubit-o la rândul vostru: nu credeți oare că fibra ei morală, dacă ar fi printre noi, așa cum este și sărbătoritul din 6 iulie al Securității, s-ar cutremura văzând pe cine omagiați sub cupola Academiei, acum un loc al rușinii publice?

    VEZI SI – CTP la moartea turnătorului la Securitate – Stolnici: „Unde-l va trimite Dumnezeu, în rai, că are și Tatăl Nostru nevoie de informatori performanți?”

  • Deutsche Welle: “Securitatea a controlat și controlează încă lucrurile”

    dosare 1

    Germina Nagâț, membră în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, dezvăluie că o parte a dosarelor fostei Securități se află și după trei decenii în custodia armatei, care refuză să le predea:

    ”Nu putem ști dacă arhiva primită de CNSAS e „toată” sau completă, fiindcă nu avem niciun inventar de referință, valabil pentru momentul ianuarie 1990, cu care să facem comparația. Într-adevăr, cea mai mare parte a arhivei CNSAS provine de la SRI, însă mai sunt și alți deținători care, după Revoluție, au gestionat părți importante din arhiva Securității și de la care am preluat prea puțin. În plus, și traseul legal al dosarelor a complicat mult lucrurile” afirmă Nagâț.

    ”Până la înființarea SRI, arhiva Securității a fost în custodia MApN, însă o parte nu s-a mai întors niciodată la continuatorul legal. Încă mai purtăm negocieri în privința dosarelor din arhivele militare și încă mai sper să apară cândva și rezultate” mai spune cercetătorul. Și tot ea oferă și explicațiile acestei bătălii pentru ținerea dosarelor Securității sub obroc:

    ”Din păcate, cu cât arhiva Securității e mai bine studiată și produce efecte în spațiul public, cu atât devine mai clar că n-a fost vorba doar despre „senzația” că Securitatea a controlat și controlează încă lucrurile, deși impresia asta o aveam mulți, după Revoluție. Acum, cu documentele în față, putem vorbi despre certitudini. A durat exasperant de mult, dar am aflat, iată, după deschiderea arhivei CNSAS, că multe întreprinderi din România s-au privatizat cu contribuția ofițerilor de Securitate care răspundeau de obiectiv, că la alegerile locale și parlamentare au candidat în mod constant și au fost aleși – inclusiv în Parlamentul European! – nu doar colaboratori, ci chiar foști ofițeri de Securitate.

    Sau că, în democrație, la Ministerul Justiției au putut fi numiți doi foști informatori sau că serviciul secret al Ministerului Justiției – SIPA – a fost condus de un ofițer de Securitate, numit în funcție chiar de fostul informator pe care-l avusese în legătură înainte de ’89…. și tot așa. Am spus odată că Securitatea a asistat la venirea pe lume a statului român democratic chiar în sala de nașteri. Adaug acum că imediat s-a erijat în naș, protector și mai ales „tutore”. Au trecut trei decenii de la Revoluție și pare că tot nu e dispusă să renunțe la acest rol”, a declarat pentru Deutsche Welle.

  • Evreii în conducerea României după pierderea războiului

    holocaustul rosu jpg

    Literatura de specialitate extrem de bogată care a fost dedicată comunismului din România primilor ani de după război permite radiografierea aparatului de stat în ale cărui poziţii cheie s-au regăsit următorii iudei:

    1. Ana Pauker (n. Hanna Rabinsohn) (1893-1960), secretar general al CC al PMR între 1944 şi 1948; din noiembrie 1947 până la excluderea ei din viaţa politică în 1952 ministru de Externe al RPR şi membru al Secretariatului General al Partidului Comunist Român, PCR (din 1948 redenumit Partidul Muncitoresc Român, PMR, după care în 1968 a revenit la titulatura PCR); preşedinte de onoare al Uniunii Femeilor Democrate Române (UFDR) (1948-1952), continuatoarea Uniunii Femeilor Antifasciste Române

    2. Ilca Melinescu (n. Ilka Wasserman), secretara biroului Anei Pauker (şi după unii adevărata şefă a Ministerului Afacerilor Externe, MAE) şi directoarea editurii de limba rusă “Cartea Rusă”

    3. Ella Diamantstein, secretara Anei Pauker la biroul de la sediul PCR (1944-1947)

    4. Carol Lustig, director administrativ în MAE între 1948 şi 1952 (demis)

    5. Ana Toma (Ana Grossman), soţia lui Sorin Toma, apoi a lui Constantin Pârvulescu şi în fine a lui Pantelei “Pantiuşa” Bodnarenko (alias Gheorghe Pintilie, şeful Securităţii): secretara particulară a Anei Pauker după război; ministru adjunct al aceleiaşi Ana Pauker la MAE (1950-1952), apoi ministru adjunct al Comerţului Exterior

    6. Egon Balaş, şeful Departamentului pentru Probleme Economice din cadrul MAE între 1948 şi 1952, când va fi arestat (eliberat în 1954)

    7. Cristina Boico, înalt funcţionar în cadrul MAE până în 1952, când va fi destituită

    8. Iosif Chişinevschi (născut Jakob (B)Roitman, a preluat la căsătorie numele de Chişinevschi al soţiei sale) (1905-1963): membru al CC din 1945; şi secretar responsabil cu propaganda (departamentul Agitaţie şi Propagandă) (1948-1952); membru al Secretariatului, responsabil cu propaganda şi cultura (1952-1955); prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1954-1955); membru al Biroului Organizatoric şi şef al Secţiei Externe a CC (1950-1957, când va fi destituit)

    9. (?) Vasile Luca (Luka László) (1898-1963): fondatorul de facto al Comitetului Democratic Evreiesc (CDE) după război (Andreescu, Nastasă, Varga, 2003, p. 152); membru al Secretariatului, Comitetului Central şi Biroului Politic al PCR/PMR (1945-1952); vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de Finanţe (1947-1952); arestat în 1952, condamnat la moarte în 1954, dar sentinţa i-a fost ulterior comutată în închisoare pe viaţă; decedat în detenţie în 1963 şi reabilitat oficial în 1968

    10. Alexandru Iacob, şeful organizaţiei PCR Cluj după război; ministru adjunct de Finanţe între 1948 şi 1952 (arestat)

    11. Zoltan Eidlitz, şef de personal în Ministerul de Finanţe între 1948 şi 1952 (arestat)

    12. Alexandru Nistor, membru în Comisia de Lichidare CASBI şi director în cadrul Ministerului de Finanţe între 1948 şi 1952, când va fi arestat (eliberat doi ani mai târziu)

    13. prof. Avram I. Bunaciu (Abraham Gutman) (n. 1909), acuzator public în procesele de la finele războiului şi ministru al Justiţiei (1948-1952); secretar general al Marii Adunări Naţionale (1952-1956); ambasadorul României la ONU (1956-1957); ministru de Externe (1958-1961)

    14. Leonte Răutu (Lonia Oigenstein) (1910-1993): membru CC al PMR/PCR (1948-1972); membru în comitetul de redacţie la Scânteia după război (?); şeful Secţiei de Verificări a CC în 1950; membru al Biroului Organizatoric (1950-1953); membru al Comitetului Politic Executiv al PCR (1955-1981); secretar CC al PCR (1965-1969); vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1969-1972); rector al academiei de partid “Ştefan Gheorghiu” (1972-1982)

    15. Gheorghe Stoica (Moscu Kohn) (1900-1976): membru al CC al PMR/PCR (1948-1974); membru supleant, apoi titular al Comitetului Executiv (1968-1974); prim-secretar al comitetului orăşenesc al PCR (1950-1953); ambasador în RD Germană (1953-1956); director general al Direcţiei Generale pentru Consiliile Populare (1969-1976)

    16. Miron Constantinescu (Meher Kohn, după alte surse Cohen, jidan originar din Galaţi), ministru al Minelor şi membru în CC al PCR

    17. Alexandru Moghioroş (Balogh Joszef, jidan originar din Ungaria, născut la Salonta, Bihor) (1911-1969): membru al Biroului Politic (din 1948); secretar CC al PMR (1948-1954); membru al Biroului Organizatoric (1950-1953); ministru al Nationalităţilor în guvernul Groza (1948-1952), preşedinte al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole (1950-1951); prim-vicepreşedinte şi apoi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1954-1965); şef al secţiei de relaţii internaţionale a partidului în timpul guvernării Dej; membru în conducerea CDE

    18. Petre Borilă (Iordan Dragan Rusev) (1906-1973): comandant al diviziei “Tudor Vladimirescu” (1944-1947); şeful organizaţiei Bucureşti a PCR (1944-1947); şeful Direcţiei Politice a Armatei, (1948-1950); membru CC al PMR (1948-1968); membru în conducerea Comitetului Democrat Evreiesc în anii ’50; membru al Biroului Organizatoric al PMR (1950-1953); preşedintele Comisiei Controlului de Stat (1951-1958); membru în Biroul Politic al CC responsabil cu economia (1952-1953); ministru al Industriei Alimentare (1953-1955); vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1954-1965) Cuscrul lui Ceausescu.

    19. (?) Gheorghe Apostol (Aaron Gerschwin): preşedinte al Confederaţiei Generale al Muncii (1944-1953); membru CC din 1945 şi al BP din 1948; prim secretar CC (1954-1955); vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri până în 1968

    20. Ghizela Vass (n. 1912): membru supleant CC (1945-1948), membru titular al CC al PMR/PCR (1948-1984); şef-adjunct al Secţiei Externe a CC (1950-1953, când va fi destituită); apoi şefa de cadre a CC al PMR şi ulterior şefă de secţie a CC al PCR (1975-1984). Nimeni alta decat bunica actualului presedinte al camerei deputatilor, Bogdan Olteanu.

    21. av. Leopold Filderman: preşedinte al Comisiei Superioare de Epuraţie de pe lângă Federaţia Uniunilor de Comunităţi Evreieşti; deputat de Bacău în Marea Adunare Naţională (1946-1952) şi totodată secretar general la departamentul Industriei de Stat din Ministerul Industriei şi Comerţului

    22. Victor Vezendian, adjunct în Secţia Externă a CC (1950-1953), apoi viceprimar al capitalei

    23. Aron Braeşter, membru supleant al CC al PMR (1948-1955)

    24. Heinrich Kreindler, secretar general al Ministerului Lucrărilor Publice din 1947

    25. Ida Felix: membră a Comisiei de Control a Partidului (1945-1950) şi apoi directoare de cadre în Ministerul de Externe (1950-1952)

    26. David Rotman, şef de secţie în Comisia Controlului de Stat între 1945 şi 1953, când va fi demis şi exclus din partid

    27. av. Georgescu (Ashkenazy), director general în cadrul Ministerului Învăţământului (1948-1952)

    28. dr. Simion Oeriu (Schaefer), comisar general al executării armistiţiului, având rang de subsecretar de stat (1945-1946); comisar general al guvernului pentru legătura cu Comisia Aliată de Control (1946-1947), apoi comisar al guvernului pentru aplicarea Tratatului de Pace de la Paris

    29. Emil Calmanovici, director general al Normelor şi Construcţiilor în Ministerul Construcţiilor între 1944 şi 1951, când este arestat în “procesul Pătrăşcanu”

    30. Jean Coller, membru al Direcţiei de Cadre a CC (1945-1950)

    31. Liuba Chişinevschi (n. 1911), soţia lui Iosif Chişinevschi, presedintă a Uniunii Femeilor Antifasciste din România (1944-1946) şi vicepreşedinte a Confederaţiei Generale a Muncii din 1944; membru CC al PCR (1945-1955); membru al Prezidiului Marii Adunări Naţionale (1948-1955); secretară a Consiliului Central al Sindicatelor (din 1957); activistă a Consiliului Sindicatelor din sectorul II al capitalei (din 1971)

    32. dr. Simion Zeiger, preşedintele Comisiei de Stat pentru Planificare din Ministerul Economiei Naţionale (1948-1952). [Nu îmi dau seama dacă este vorba de aceeaşi persoană cu dr. Lew Zeiger, dir. Gen. în Ministerul Economiei

    33. Alexandru Sencovici (1902-1995), membru în secretariatul general al Confederaţiei Generale a Muncii; ministru adjunct al Muncii şi Prevederilor Sociale (1948-1949); ministru al Industriei Uşoare (1949-1957 şi 1961-1969); ministru al Industriei Bunurilor de Consum (1959-1961)

    34. Gheorghe Gaston Marin: secretar particular al lui Dej după război; ministrul Industriei şi Energiei Electrice şi Electrotehnice (1952-1958); membru CC în 1960; numit preşedinte al Comisiei de Stat pentru Planificare în 1962; vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri până în 1965

    35. Nicolae (Miklos) Goldberger (1904-1970), membru în conducerea CDE.; instructor CC al PCdR pentru Ardealul de Nord în timpul războiului; responsabil al Comisiei Propagandă din Direcţia Propagandă şi Agitaţie a CC al PMR (1948-1952); şeful Direcţiei Politice a Armatei (1948-1950); rector al Institutului de Ştiinţe Sociale de pe lângă CC al PMR (din 1956); director adjunct al Institului de Istorie al CC al PCR

    36. Fanny Goldberger, soţia lui Nicolae, şefa cancelariei CC al PMR în anii ‘50

    37. Alexandra Sidorovici (1906-2000), soţia lui Silviu Brucan: acuzator public la “Tribunalul poporului” (1945-1946); deputată de Bucureşti în Marea Adunare Naţională (1946-1952); secretar general al Ministerului Minelor şi Petrolului (1948-1958); secretar general al Uniunii Femeilor Democrate Române din 1948

    38. Andor Bernat, secretarul Uniunii Tineretului Comunist (UTC) după război

    39. Valter Roman (Ernst Neulander) (1913-1983), jidan vorbitor de limbă maghiară originar din Oradea, tatăl lui Petre Roman: organizatorul securităţii (?), şef al Serviciului de Educaţie, Cultură şi Propagandă (ECP) al Armatei, transformat ulterior în Direcţia Superioară Politică a Armatei (1948-1950); ministrul Poştelor şi Telecomunicaţiilor (1950-1952, când este destituit); directorul Editurii Politice (1954-?); membru al CC al PCR (din 1965)

    40. Armand Popper, directorul editurii “Cartea Rusă” în anii ‘50

    41. dr. Sandu Lieblich, membru în conducerea CDE, medicul personal al lui V. Luca şi al altor lideri de partid până în 1953, când va fi arestat ca spion sionist

    42. av. H. Leibovici-Şerban: acuzator public în Tribunalul Poporului (1945); membru în conducerea CDE; secretar general al Federaţiei Uniunilor de Comunităţi Evreieşti (FUCE) până în 1951; din 1948 deputat în Marea Adunare Naţională

    43. Alexandru Bădău/Bădan (Alexander Braunstein), şeful Comisiei de Control al Străinilor, originar din Târgovişte

    44. mr. Lewin, fost ofiţer în Armata Roşie, şef al cenzurei pentru presă

    45. Emmerick Stoffel, jidan din Ungaria, ambasador (şef al Legaţiei) al României în Elveţia (1944-1948)

    46. Harry Făinaru (Hersch Feiner), şef al Legaţiei Române din SUA imediat după război

    47. Anton Moisescu (n. 1913): membru al CC al PCR (1955-1969); ministru plenipotenţiar în SUA (1954-1956) şi Argentina (1956-1957); secretar al Consiliului Central al Sindicatelor (1957-1962); preşedinte al Societăţii de Cruce Roşie (1962-1971)

    48. Paul Davidovici, însărcinat cu afaceri al Legaţiei Române la Tel Aviv (1949-1952); director în centrala MAE (1952-1953)

    49. Mişa Levin: director în Ministerul Muncii (1946-1947); prim consilier şi ministru plenipotenţiar în centrala MAE (1947-1948); prim-consilier al Legaţiei Române la Roma din 1948 până în 1950, când se refugiază în Israel

    50. Barbu Solomon (1904-1965): membru al CC al PMR (1948-1965); ministru plenipotenţiar în Norvegia (din 1948); judecător la Tribunalul Suprem, iar din 1962 vicepreşedinte al acestuia

    51. Ida Szigally, prietenă a Anei Pauker, conducătoarea de facto a Ambasadei din Londra

    52. N. Lăzărescu (Burah Lazarovici), însărcinat de Afaceri al RPR la Paris

    53. Simion Bughici: ambasador la Moscova (1949-1952); membru supleant al CC în 1949 şi 1950; ministru de Externe (1952-1955) care, deşi iudeu, i-a succedat în funcţie Anei Pauker, semn că epurările orchestrate de Dej nu aveau un conţinut eminamente antisemit, cât politic

    54. Marcel Breslaşu (Mark Breslau), directorul general la Direcţia Artelor

    55. Aurel Baranga (Ariel Leibovici), dramaturg, poet şi publicist, inspector general al Direcţiei Artelor din Ministerul Culturii

    56. Benjamin Vilner, inspector general la Ministerul Cultelor

    57. Samoilă (Samuel Rubenstein), director guvernator la Scânteia după război

    58. Sorin A. Toma: membru în conducerea CDE după război; redactor şef adjunct (1946-1947) şi apoi redactor şef (1947-1960) al ziarului Scânteia; membru al CC al PMR (1955-1960); membru al Biroului Organizatoric al partidului (1950-1953);

    59. Avram Şerban (Sam Asriel): membru, alături de Mişa Levin şi Al. Sencovici, în secretariatul general al Confederaţiei Generale a Muncii; membru CC al PCR (din 1945); deputat de Alba în Marea Adunare Naţională (1946-1952); din 1948 director al Casei Centrale a Asigurărilor Sociale

    60. Horia Liman (Lehman), scriitor, redactor şef adjunct la Scânteia

    61. Silviu Brucan (Saul Bruckner, după alte surse Brükker), redactor-şef adjunct al ziarului Scânteia după război, cel care conducea întreaga campanie propagandistică de comunizare, acelaşi care în mai 1945 ameninţa în ziar: “Da, nici o cruţare! Bandiţi manisto-salaziţi!”; ambasador la Washington (1956-1962); vicepreşedinte al Consiliului Radioteleviziunii Române (1962-1966); diverse alte funcţii în ministerele conduse de M. Constantinescu, I. Chişinevschi şi apoi L. Răutu

    62. Alexandru Bârlădeanu (Goldenberg), membru al Comitetului Executiv şi al Prezidiului Permanent al CC al PCR şi, după Revoluţia din decembrie 1989, preşedinte al Senatului în prima legislatură democratică

    63. Barbu Zaharescu: numit la conducerea Direcţiei de Agitaţie şi Propagandă a CC în 1949; redactor şef la Lupta de clasă până în 1962

    64. Ştefan Voicu (A. Rottemberg) (1906-1992): membru CC al PMR/PCR (1955-1984); redactor-şef adjunct la Scânteia (1948); redactor şef la Lupta de clasă din 1962 şi la Era socialistă din 1974

    65. ing. S. Schnapp, director guvernator al ziarului România Liberă şi membru în conducerea Uniunii Evreilor Români din Vechiul Regat după război

    66. Niculae Bellu, redactor responsabil la România Liberă în anii ‘50

    67. Radu Lupan, redactor-şef la Editura pentru Literatură şi şef al departamentului extern al săptămânalului Contemporanul până în 1952, când va fi demis

    68. Dinu Hervian, membru în conducerea CDE şi director general adjunct la Agerpress la începutul anilor ‘50

    69. Jehan Mihai (Jakob Michael), şeful industriei cinematografice române

    70. Elisabeta Luca (născută Birnbaum, soţia lui Vasile Luca102): membră în Uniunea Femeilor Antifasciste din România şi membră în Comitetul Cinematografiei din România între 1950 şi 1952, când va fi eliberată din funcţie

    71. Alexandru Graur (Alter Brauer, tatăl reporterului sportiv Dumitru Graur), director general adjunct al Societăţii Radiofonice Române din 1949, succedându-i în funcţie lui Matei Socor

    72. ing. Mihail Roller (necunoscut înainte de venirea sa în România din Uniunea Sovietică), vicepreşedinte al Academiei Române devenite în 1948 Academia RPR, autorul unei notorii istorii falsificate a românilor în 1947

    73. Barbu Lăzăreanu (Lazarovici), membru în prezidiul Academiei RPR odată cu reorganizarea din 1948 a acestei instituţii

    74. prof. Eugen Schileru, membru în conducerea Artiştilor Plastici din RPR până în 1952, când va fi demis

    75. prof. Weigel, care conducea operaţia de epurare a studenţilor anticomunişti din Universitatea Bucureşti

    76. prof. Lewin Bercovici, venit, ca atâţia alţii, din URSS, controla corpul didactic al Universităţii Bucureşti

    77. Henri Wald, profesor de logică la Universitatea Bucureşti în anii ‘50

    78. M. H. Maxy, profesor la Facultatea de Arte Frumoase Bucureşti şi preşedintele sindicatului acestei instituţii; membru în Comisia Superioară de Epuraţie de pe lângă Federaţia Uniunilor de Comunităţi Evreieşti din România

    79. Silviu Josifescu (Samson Josifovici), cel care i-a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri, Cârlova şi Vlahuţă de toate pasajele care nu concordau cu doctrina comunistă

    80. Ioan Vinter (Jakob Winter), al doilea critic literar marxist al României

    81. Leonte Tismăneanu (Enea (Leon) Tesmeneţki, tatăl lui Vladimir Tismăneanu) (1913-1981), din 1948 redactor şef al Editurii PMR (viitoarea Ed. Politică) şi profesor la Facultatea de Marxism-Leninism din Universitatea Bucureşti

    82. Hermina Tismăneanu (mama lui Vladimir Tismăneanu), funcţionară în biroul lui Al. Moghioroş în 1952

    83. Herbert (Belu) Zilber, director al Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) între 1944 şi 1948, când va fi arestat şi ulterior judecat în “procesul Pătrăşcanu”

    84. Dr. Zeider, juristconsult al MAE

    86-87.) Pascu Ştefănescu şi Podoleanu, secretari de stat responsabili de Industria Alimentară în guvernul Dej

    Dintre jidanii ofiţeri de grad superior (maiori, colonei, generali) şi/sau şefi de secţii/birou/direcţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi în particular ai Securităţii s-au regăsit:

    88.) Teohari Georgescu105 (Burah Tescovici) (1908-1976): membru titular al Secretariatului, Comitetului Central şi Biroului Politic al PCR/PMR (1945-1952); subsecretar de stat (pentru administraţie) în Ministerul de Interne (1944-1945); ministru de Interne (1945-1952); vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri între 1950 şi 1952; destituit în 1952 şi arestat pentru “deviere de dreapta” în 1953, nu a fost condamnat; director al Combinatului Poligrafic “13 Decembrie” (1953-1972)

    89.) George Silviu (Gersch Golinger), secretar general al Ministerului de Interne (1946-1952)

    90.) Iosif Sraer (Şraier) (n. 1912), fost jurist al partidului comunist şi avocat al lui Gheorghiu-Dej în perioada interbelică: secretar general al MAI (1945-1946); adjunctul ministrului T. Georgescu la M.A.I. (1946-1952), înainte de a emigra în Occident

    91.) gen.-lt. Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg) (1915-1992), jidan basarabean originar din Chişinău, vorbitor de limbă rusă: avansat gen.-mr. în 1948 şi gen.-lt. la 11 februarie 1959; funcţionar în MAI din 1945; inspector general al Siguranţei (1947-1948); subdirector (locţiitor al directorului general) al DGSP/DGSS (1948-1953); adjunctul lui Drăghici şi secretar general al M.A.I. (1953-1961); trecut în rezervă în 1961 cu gradul de gen.-lt.

    92.) Iozefina Marcovici, soţia lui Nicolschi, angajată în direcţia generală a Poliţiei

    93.) mr. Wilhelm Einhorn, jidan vorbitor de maghiară din Transilvania: şeful Direcţiei Regionale de Securitate Cluj (1944-1948); din 1948 director al secretariatului DGSP şi şef de personal al DGSP; avansat la gradul de colonel în 1951 şi numit director adjunct al Direcţiei I de Informaţii Externe DGSS

    1. cpt. Emanoil Schmerler, unul din cei doi şefi de birou ai secretariatului DGSP

    2. gen.-col. Laurian Zamfir ( Laurian Rechler), originar din Brăila, numit în 1952 şeful Direcţiei Control Străini şi Paşapoarte (DCSP) din cadrul Comandamentului General al Miliţiei

    3. Ervin Voiculescu (Erwin Weinberg), care i-a precedat în funcţie lui Laurian Zamfir la DCSP, fiind apoi numit director al Şcolii de Ofiţeri de Securitate de la Băneasa; la un moment dat, şef al direcţiei Paşapoarte din MAE

    4. col. Mişu Dulgheru (Dulberger) (n. 1909): membru al Direcţiei Organizatorice a CC (1949-1952); şeful Direcţiei V (Cercetări Penale) a DGSP şi şeful cabinetului ministrului de Interne Georgescu între 1948 şi 1952 (avansat la gradul de general în 1951), când va fi destituit împreună cu şeful său şi arestat; a emigrat la începutul anilor ’80 în Israel împreună cu familia sa

    5. mr. Samuel Antoniu, şef de serviciu şi locţiitor al lui Dulgheru (1948-1952)

    6. cpt. Grigore Stetcovici, şef al serviciului Contrasabotaj din Direcţia V a DGSP

    7. mr. Simion Fischer, şef de birou în cadrul Siguranţei, apoi subaltern al lui Dulgheru la Direcţia de Cercetări Penale (1948-1952)

    8. col. Francisc Butyka: fost activist CC al PMR şi membru al Comitetului de Partid din centrala Ministerului Securităţii Statului, cel care i-a succedat lui Dulgheru între 1952 şi 1963 la şefia Direcţiei V a Securităţii, renumerotată Direcţia a VIII-a în 1956

    9. gen.-lt. Moises Haupt, comandant militar al capitalei imediat după război

    10. gen. P. Cristescu (Fifca Kleinman), şeful Miliţiei din România la sfârşitul anilor ‘40

    11. col. Iacov St. Bulan, avansat la 23 august 1949 general, care a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (1945-1952)

    12. gen.-mr. William Suder (Wilman Suder), şef al Departamentului Contraspionaj al Securităţii până în 1949

    13. Heinz Gutman, şef al Serviciului Secret Civil al RPR

    14. mr. Avram Solomon, şef de serviciu al Direcţiei Bucureşti a DGSP de la înfiinţare (30 august 1948)

    15. gen. Isidor Hollinger, şef de catedră la Şcoala de Ofiţeri de Securitate de la Băneasa, cel care i-a succedat în funcţie lui Suder la Departamentul de Contraspionaj

    16. mr. Ştefan Iordanov, ofiţer politic al Diviziei “Tudor Vladimirescu”, formată în 1943 prin recrutări din rândurile soldaţilor români prizonieri în URSS, a fost apoi avansat colonel şi a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne

    17. col. Holban (Moscovici), şeful Regionalei Bucureşti Siguranţei (1944-1948)

    18. col. Holţier Ervin, şeful Direcţiei a X-a DGSP (1948-1952)

    19. Eugen Dascălu (Davidovici), şeful Siguranţei Satu Mare (1944-1946), posibil agent KGB, apoi şef DRSP Târgu Mureş

    20. col. Lucian Stupineanu (Stappnau) (n. 1914): director general al Serviciului Special de Informaţii (1945-1947); secretar general la Preşedinţia Consiliului de Miniştri (sfârşit 1946-început 1947); şeful Direcţiei Spionaj Economic a DGSP, odată cu înfiinţarea acestei instituţii la 30 august 1948

    21. col. M.A.I. Mihai (Bibi) R. Boico, din 1949 avansat gen.-mr., destituit în 1952

    22. col. Ludovic Cseller (Zeller), director al DRSP Oradea din 1948

    23. col. Iosif Breban, şeful Direcţiei Regionale MAI Cluj în 1955

    24. col. Gavril (Ianoş) Birtaş, şeful Direcţiei I a DGSP din 1948, destituit în 1952

    25. Andrei Micu, şeful Direcţiei Cadre a Ministerului de Interne între 1948 şi 1952, când va fi destituit

    26. col. dr. Şuli Brill, exclus din M.A.I. şi din partid în 1952

    27. Luiza Segal, şefă de birou în DGSP de la înfiinţare (1948)

    28. mr. Moise Senater, director adjunct al DRSP Bucureşti (1948-1952)

    29. col. Adalbert Izsak (Ijak, Iszaek): director adjunct al DRSP Braşov, apoi al doilea adjunct al şefului Direcţiei de Informaţii Externe (DIE) a Securităţii şi ulterior şeful Direcţiei Regionale de Securitate Galaţi, unde i-a succedat în funcţie lui Wisting

    30. col. Zeller, inspector general al Direcţiei Penitenciare a Ministerului de Interne între 1948 şi 1952, când s-a sinucis urmare a destituirii sale în cadrul epurărilor

    31. Benjamin Fuchs, responsabil Direcţia Personal a DGSP

    32. lt. col. Mauriciu Strul, şeful Direcţiilor Regionale Galaţi (1948-1950) şi apoi Ploieşti şi ulterior Vrancea ale Securităţii

    33. Iuliu Massler, şeful Regionalei Bistriţa Năsăud a Siguranţei (1946-1947)

    34. Johann Schwebel, care i-a succedat în funcţie lui Massler (1947-1948)

    35. Matusei Andreescu (Nathan Matusievici), şef de birou în DGSP de la înfiinţare (1948)

    36. col. Mihai Patriciu (Mihai Weiss) (†1996): inspector general la Regionala Cluj a Siguranţei (1944-1948); director al DRSP Cluj (1948-1952), destituit în cadrul epurărilor antisemite din 1952, ulterior director al Uzinei Metalurgice Reşiţa

    37. lt.-col. Ştefan Koller (Coler) (n. 1916), angajat din 1952 în MAI (la Direcţia Generală a Lagărelor); comandantul închisorii Aiud (1954-1957) şi apoi al închisorii Văcăreşti

    38. col. Iţic Averbuch, comandantul Securităţii Ploieşti în anii ‘50, avându-i ca adjuncţi pe Mauriciu Strul şi pe anchetatorul Şmilovici

    39. col. Eugen Vistig (Wisting), director al DRSP Craiova din 1948 şi apoi şeful DRSP Galaţi la începutul anilor ’50, unde i-a succedat în funcţie lui Mauriciu Strul

    40. lt.-maj. DGSS Marcu Abramovici, anchetator al lotului Vasile Luca în 1952-1954

    41. lt.-col. Ludovic Weisz (Weiss) (n. 1912): membru PCR din 1945; directorul Regionalei Satu Mare a Siguranţei/Securităţii (1946-1953); anchetator al lotului Pătrăşcanu în 1954; după reabilitarea celui din urmă în 1968, ar fi emigrat în Israel

    42. Iacob Fuchs, şeful serviciului judeţean Baia al DRSP Suceava

    43. lt. Barel Orenstein, din 1948 director adjunct al serviciului judeţean Râmnicu Sărat al DRSP Galaţi

    44. lt. Jacob Weigner, director adjunct al serviciului judeţean Turda al DRSP Cluj

    45. cpt. Israil Ruckerstein, şeful serviciului judeţean Botoşani al DRSP Suceava

    46. cpt. Iosif Hahamu, şeful serviciului judeţean Caraş al DRSP Timişoara

    47. mr. Zoltan Kling, şeful serviciului judeţean Severin al DRSP Timişoara

    48. lt. maj. Simon Siegler, şef de birou şi referent la secţia Probleme Speciale a DGSP din 1948; anchetator a DGSP în procesul “grupului Pătrăşcanu”106 din 1954

    49. Adalbert Stern, subdirector al Biroului de Securitate Baia Mare în anii ‘50

    50. Iulian Sorin (cu numele său românizat, el a reuşit o bună perioadă de timp să-şi camufleze perfect originea jidovească) – ofiţer superior la Direcţia I a Securităţii, apoi inspector general al Departamentului Cultelor, iar din 1997, secretar general al Federaţiei Comunităţilor Evreieştii România !!!!!!!!

    144-146.) căpitanii List, Frost şi Rigman, şefi ai catedrelor de specialitate de la Şcoala de Ofiţeri de Securitate de la Băneasa

    147-148.) cpt. Mauriciu Adam şi Heinz Stănescu, doi din cei patru şefi de serviciu ai Direcţiei I a DGSP

    149-151.) şefii de birou DGSP (din 1948) Eugen Tais, Marcel Turchischer, Estera Haber, etc.

    De fapt, lista numeroşilor jidani comunişti din România postbelică nu poate fi redată exhaustiv, ci cel mult ilustrativ. Enumerarea de mai sus se extinde în realizate mult mai mult, lucru estimabil de pildă prin adăugarea altor nume de jidani din subordinea lui Mişu Dulbergher la Direcţia de Anchete Penale:

    152.) Antoniu Sami (Samuel Aritonovici), director adjunct al Direcţiei între 1948 şi 1952, plecat ulterior în Israel

    153.) Matusei Andreescu (Nathan Mathuseevici), anchetator penal la Brigada Mobilă între 1946 şi 1948 şi la direcţia regională Timiş a MAI , decedat în 1988

    154.) Răzvan Sergiu, locţiitor al şefului de serviciu, emigrat şi el în Israel

    155.) Ceaslavski, şef de serviciu (1947-1953) şi fost frizer al Anei Pauker

    156.) Neidman Gingol, consilier (1947-1953) şi profesor la Şcoala de Securitate Băneasa, emigrat ulterior în SUA

    157.) Rusu Mircea, anchetator al Securităţii 1947-1956), şi el emigrat în SUA

    158.) Mureşan (Leon Davidovici), anchetator între 1948 şi 1958, emigrat în SUA

    159.) Franco Sandu (1947-1956), emigrat în Israel

    160.) Lenobel Barbu, anchetator (1945-1950) în Brigada Mobilă şi la DGSP, emigrat în Israel

    161.) Mahler William, anchetator (1952-1956), emigrat în Israel

    162-163.) Flamboly Telemaques şi Negru Nicu, ultimul emigrat în Israel

    164-169.) Segal Luiza, Hosu Estera, Gersohn Clara, Hebert Estera, Wincler Viorica, Mateescu Ella, etc.

    Practic, în ansamblul Direcţiei, pe lângă cei de mai sus, alţi 8-10 din totalul de 45 ofiţeri erau jidani maghiari, 4-5 greci, 2-3 sârbi, 2-3 lipoveni, şi doar 8 (!) români! (Niculae, 2004: 32)

    Similar, există alte numeroase nume de jidani grupaţi în majoritatea lor în Comitetul Democrat Evreiesc (CDE, organizaţie care includea şi sioniştii de stânga şi Uniunea Evreilor Români – facţiunea dizidentă a lui M.Z. Sărăţeanu), ceea ce ar permite constituirea unei liste mult mai lungi.

    În conducerea organizaţiei, în afara celor sus-menţionaţi, s-au regăsit: Bercu Feldman – preşedintele CDE, Marcel Fischler, Eduard Manolescu, Marcel Popper (toţi deveniţi, alături de Leibovici-Şerban, deputaţi în Marea Adunare Naţională în 1948); Israel Bacal, un vechi comunist şi conducător CDE-ist, K. Vechsler, Solomon Ştefan, dr. Jean Abermann, Baruch Berea, Paul Iscovici, Laurenţiu Bercovici – secretar CDE pentru Bucureşti, I. Stern şi Morel Farchy – preşedinte şi respectiv vicepreşedinte al comunităţii din Bucureşti, Tiberiu Reny-Arad, preşedintele FUCE la începutul anilor ’50, Petre Lupu, Marcel Rosenzweig, Ury Bernador şi B. Lebli (directori succesivi ai Teatrului de Stat Evreiesc), Emil Dorian, Lascăr Şaraga – secretar general FUCE la sfârsitul războiului, Gh. Florescu, Nicolae Schwartz, etc.

    Această listă include jidanii care au preluat guvernarea României în primii ani ai regimului communist adus de tancurile sovietice. Aceşti jidani au făcut un Holocaust (Genocide) împotriva românilor care este parte a Holocaustului Roşu. De asemenea, lista îi cuprinde şi pe jidanii care au venit la putere după 1989 şi care sunt produsul sistemului comunist.

    • Abraham Ecaterina
    • Apostol Gheorghe, alias Gerschwin, preşedinte al Sindicatului Muncitoresc
    • Aritonovici Sami
    • Badan Alexandru, alias Alexander Braunstein, şef al Comisiei de Control al Străinilor.
    • Bakal Israil
    • Baranga Aurel alias Ariel Leibovich, inspector general al artelor.
    • Bădău Alexandru, alias Braunstein şeful sectiei de evidenţă a străinilor
    • Beiner Sigi (Sigfried? Siegmund? Bainer, Bayner)
    • Bercovici Levin alias Lewin Bercovich, tiran al Universităţii din Bucureşti, care controla corpul profesoral, venit din Rusia.
    • Bogopolski Haim
    • Breslaşu Marcel, alias Mark Breslau, director general al Departamentului Artelor.
    • Brucan Silviu (Samuil Brukner, Samuel Bruckner), redactor şef al Scânteii
    • Bruhiş Mihail (Ştrul Pinhusovici Kofman, Kaufmann)
    • Bughici Simion
    • Bunaciu Avram alias Abraham Gutman, Secretar General al Adunării Naţionale, realul conducător al Adunării.
    • Cassian Nina (Renée Annie Cassian), poetă
    • Călugăru Ion, scriitor
    • Chişinevschi Iosif alias Iakob Broitman, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi membru al Comitetului Central.
    • Chişinevschi Liuba alias Liuba Broitman, preşedintă a Femeilor Române Antifasciste. UFDR [sotia jidanului Iosif Chişinevschi].
    • Cristescu Pavel alias Kleinmann
    • Crohmălniceanu Ovid (Moise Kahn), critic literar
    • Crăciun Constanţa
    • Costea (Zeider), Mirel, în 1944 era Seful Serviciului de Informatii din Formatiunile de Lupta Patriotice, sef Sectia Cadre a CC al PCR.
    • Cotovschi Grigore
    • Czeller (Zeller), şeful securitatii în nord-vestul Ardealului.
    • Constantinescu Miron alias Mehr Kohn, Ministru al Minelor şi membru al Comitetului Central.
    • Dobrogeanu-Gherea Constantin, alias Solomon Katz –social democrat.
    • Dulgheru Mihai(Dulbergher Mihai – State security colonel, inspector of all prisons)
    • Ebner Silvia
    • Einhorn Wilhelm
    • Faierstein (Feierstein, Feuerstein) Raia (Raisa?)
    • Fainaru Harry, alias Hersch Feiner, şef de legaţie în Ambasada din Statele Unite.
    • Flexer Michael (Flechser, Flachser)
    • Florescu Mihail alias Iacobi
    • Frenkel Isak
    • George Silviu, alias Gersch Gollinger, secretar general în Ministerul de Interne.
    • Georgescu Teohari, alias Burah Tescovich, Ministru de Interne.
    • Goldberger Fanny
    • Goldberger Nicolae (Goldberger Miklós)
    • Goldstein Max
    • Goldstein Seiman
    • Graur Alexandru alias Alter Brauer, director general al Societăţii Radiofonice Române.
    • Gurevici Herş Leib
    • Gutmann Heinz, şef al Serviciului Secret Civil.
    • Haupt Moise, general, comandant militar al Capitalei.
    • Holban alias Moscovich (Moscovitz), şef al Securităţii pe Bucureşti.
    • Hollingher Isidor (Hollinger)
    • Iliescu Ion, Preşedinte al României
    • Iosifescu Silviu (Silvian!) alias Samson Iosifovich, cel care i-a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri, Vlahuţă, de conţinutul care nu se armoniza cu comunismul.
    • Jehan Mihai, alias Jakob Michael, şef al industriei cinematografice române.
    • Kleiman (Kleinmann), Moisei Solomonovici
    • Kofman (Kaufmann?) Iakov
    • Kohn Hillel
    • Koller Ştefan, (colonel of State Securitaty, comander of Aiud Prison)
    • Lăzărescu N. alias Burach Lazarovich, însărcinat de afaceri a României la Paris.
    • Leibovici, Ştrul Abramovici
    • Lemkovici Feiga
    • Levin Misha secretari generali ai Ligii Generale a Muncii
    • Luca Elisabeta
    • Lupu Petre (Pressman, Pressmann)
    • Lutenko Moisei
    • Levin, fost ofiţer în Armata Roşie, şef al Cenzurei pentru presă.
    • Liman Horea, alias Lehman, redactor secund al Scânteii.
    • Marin “Gaston” Gheorghe (Gh. Grossmann)
    • Mezincescu Eduard (Mezingher, Mesinger)
    • Moghioroş Alexander, Ministru al Naţionalităţilor, jidov din Ungaria.
    • Morghenstern (Morgenstern), Izrail (Israel) Markovici
    • Naş Leon (Littman, Littmann)
    • Nicolschi Alexandru (Boris Grünberg), colonel of State Securitaty
    • Manole Ofelia
    • Oieru Simon, alias Schaeffer, subsecretar de stat.
    Bogdan Olteanu
    • Olteanu Bogdan, preşedinte al Camerei Deputaţilor din Parlamentul României
    Ana Pauker (Hannah Rabinsohn)
    • Pauker Ana alias Hannah Rabinsohn , Ministru de Externe şi agenta nr.1 a Moscovei la Bucureşti.
    Marcel Pauker
    • Pauker Marcel
    • Pintilie Gheorghe (Pantelei “Pantiuşa” Bodnarenko; numele idiş necunoscut; Grünberg?), general de Securitate; soţia, Ana Toma
    • Porumbacu Veronica (Scherfelberg), poetă
    • Rădăceanu Lotar alias Lothar Wuertzel, ministrul muncii.
    • Răutu Leonte, alias Lev Oigenstein
    • Roller Mihail, Preşedinte al Academiei Române, autorul istoriei falsificate a Românilor.
    Petre Roman
    • Roman Petre, prim ministru al României
    • Roman Valter, alias Ernő Neuländer, maior KGB, tatăl lui Petre Roman, şef al Serviciului de Educaţie, Cultură şi Propagandă al Armatei.
    • Samoilă alis Samuel Rubinstein/Rubenstein, director guvernator al Scânteii.
    • Sielberman (Silbermann) Iosif
    • Saevici Faibisch
    • Sam Asriel, alias Şerban, secretari generali ai Ligii Generale a Muncii
    • Schnapp, director guvernator al ziarului România Liberă.
    • Sencovich Alexander, secretari generali ai Ligii Generale a Muncii
    • Sepeanu Tudor
    • Stoica Gheorghe (Moscu Cohn)
    • Stupineanu, alias Stappnau, şef al Spionajului Economic.
    • Stöffel Emeric, jidov din Ungaria, ambasador al României în Elveţia.
    • Suder William, alias Wilman Suder , şef al Contra Spionajului.
    • Szillagy Ida, prietenă a Anei Pauker, reala conducătoare a Ambasadei din Londra.
    • Ştrul Mauriciu, comander of State Security in Galaţi
    • Teigher Simion (Teiger)
    • Tertulian, N. (Nathan Veinstein/Weinstein), literary critic
    • Tismăneanu Leon (Lev Moiseevici Tismeneţki)
    • Toma Sorin (Moscovici), pressman of “Scânteia”
    • Ungureanu Mihai Răzvan, membru supleant în Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist
    • Vass Ghizela, a condus secţia externe, jidancă maghiară, bunica lui Bogdan Olteanu
    • Vihrev, Abram Naumovici
    • Vinter Joan alias Jakob Winter, al doilea critic literar marxist al României.
    • Voicu Ştefan (Aurel Rottenberg)
    • Voiculescu Ervin alias Erwin Weinberg, şef al Departamentului pentru paşapoarte în Ministerul de Externe.
    • Zaharescu Barbu (Zuckerman, Zuckermann)
    • Zamfir Laurian, alias Laurian Rechler, general, şef al Securităţii.
    • Zeider, jurisconsult al Ministerului de Externe.
    • Zeiger Lev, director general în Ministerul Economiei.
    • Zighelbaum (Ziegelbaum), Strul
    • Wassermann Ilka, reala directoare a Ministerului de Externe.
    • Weigel, tiranul Universităţii din Bucureşti. Conducea operaţia de epurare a studenţilor anti comunişti.
    • Weiss Ludovic

    sursa: incorect politic

  • Nemernicul Tudor Postelnicu, fostul șef al Securității care a murit fără să plătească pentru crimele sale

    index 45

    Angajarea Securităţii în acţiuni represive, cum ar fi urmărirea autorilor de înscrisuri şi scrisori anonime critice, este considerată de acesta ca fiind o consecinţă a numirii lui Tudor Postelnicu în fruntea Ministerului de Interne şi a Securităţii.

    Ultimul şef al Securităţii, Iulian Vlad, îl descrie pe Tudor Postelnicu drept un fost activist de partid care punea „în aplicare cu orice chip a indicaţiilor şi orientărilor pe care le aducea de la cei doi dictatori”.

    Tudor Postelnicu e născut la 23 noiembrie 1931 în comuna Proviţa de Sus, regiunea Ploieşti, într-o familie cu venituri modeste. E cel mai mare dintre cei trei copii ai familiei şi e afectat de situaţia materială a familiei mai ales după anul 1940, când tatăl său, sondorul în petrol Constantin Postelnicu, moare într-un accident de muncă. Moartea tatălui pare să-l traumatizeze pe copil, care întrerupe, pentru un an, studiile. Într-o autobiografie din 1953, Postelnicu descrie tragicul eveniment: „A fost prins de sârma de pe toba fricţionului şi înfăşurat pe ea şi făcut în mii de bucăţi“. Mama, casnică, nu reuşeşte să-i ţină pe toţi cei trei fraţi în şcoală, aşa că Tudor renunţă la studii după şase clase elementare.

    În toamna anului 1945, intră ucenic la Societatea „Creditul Miner“, acelaşi societate unde lucrase şi tatăl său, unde obţine calificare de strungar în fier. Prima oară e refuzat, pe motiv că-i prea scund, dar până la urmă e ajutat de tovarăşii de la plasa Moreni a partidului. Fraţii săi, Ion şi Alexandru Postelnicu, vor ajunge electricieni.

    15 kilometri, prin zăpadă de un metru
    În paralel cu ucenicia, Postelnicu absolvă şi 4 clase şcoală industrială. În dosarele de partid, perioada este puternic idilizată. O referinţă semnată de numitul Traian Bucur şi cuprinsă în dosarul său de cadre îl arată drept un tânăr puternic, luptător, în ciuda potrivniciilor vremii: „Acest tov. pleca iarna prin zăpadă de un metru, pe jos, dimineaţa, la ora 3, mergând pe valea lungă, fără să exagerez, cel puţin 15 km până ajungea la uzină unde făcea serviciu“. Mediul muncitoresc în care învaţă strungăria (începând cu 1945) şi educaţia din şcoala industrială (1945-1949) îi conturează şi primele idei politice adolescentului Postelnicu. Acasă, nici mama, nici tata, nici unchii săi nu făcuseră politică, aşa că strungarul învaţă întreg abecedarul politic în fabrică. Se duce la sindicat (1945), apoi prestează diverse munci pentru Uniunea Tineretului Comunist (UTC, 1946), e ales responsabil organizatoric în UTM (1947) şi chiar secretar al organizaţiei, responsabil cu propaganda şi agitaţia pe uzină (Uzina 4 Moreni, 1949).

    Ofiţer în şase luni
    În 1950, e trimis, pentru 15 zile, la Ploieşti, la cursuri de perfecţionare în munca de propagandist, şi-şi continuă ascensiunea în structurile comuniste din regiune: secretar al comitetului UTM pe uzină (1950), responsabil organizator al comitetului UTM al schelei Moreni, instructor UTM şi şef al secţiei de cultură fizică şi sport (1951). E un simplu activist de provincie, care împacă delicat strungăria cu treburile politice. Partidul are însă planuri cu el: la 28 octombrie 1951, Postelnicu e trimis la Şcoala de ofiţeri din Botoşani. Nu făcuse armata, dar ţara avea nevoie de ofiţeri. „Cursul acestei şcoli era de 6 luni, eu am stat cinci luni şi simţindu-mă slăbit din punct de vedere fizic în 1952 luna aprilie am fost trimis din nou la CC al UTM la secţia Organe“, spune Postelnicu într-o autobiografie din 1953. Carevasăzică, în doar şase luni, Postelnicu ar fi putut deveni ofiţer în Armata Republicii. N-a fost să fie. „Pe data de 27 mai 1952 am fost lăsat la vatră ca necombatant“, scrie în 1952.

    „Simt că lupt pentru cauza celor mulţi“
    Postelnicu simte că e şansa lui să intre în liga mare a politicii naţionale, să nu mai rămână la „tineret“.

    În cererea de înscrierea în partid din 2 octombrie 1952 îşi explică pasional alegerea, fără să permită gramaticii limbii române să strice un vis frumos: „Cer să fiu primit în rândurile candidaţilor de partid unde voiu dovedi prin munca mea neobosită care o voi duce în rândurile masei de tineret că voi deveni un adevărat propagandist neobosit care voi traduce în viaţă fără murmur fără şovăire hotărârile Partidului nostru şi-ale guvernului şi simt că lupt pentru cauza celor mulţi pentru cauza comună […] m-am străduit şi mă străduiesc continu pentru ami ridica nivelul meu politic pentru că numai în felul acesta voi putea deveni un adevărat constructor al societăţi noi societate socialistă“. În noiembrie 1952, e trimis însă la şcoala de partid de doi ani „Filimon Sârbu“. Într-o autobiografie din 1959, bărbatul spune că a absolvit „facultatea muncitorească de 2 ani cu drept de şcoală medie“. Orişicât, în decembrie 1953, bărbatul e primit în partid.

    Funcţiile unui activist
    Rămâne şef la nivel de judeţ, noua titulatură îi permite să-şi privească viitorul politic cu mai multă îngăduinţă. Are dreptate s-o facă: va deveni prim-secretar al Comitetului raional UTM Câmpina (1954-1956), secretar al Comitetului regional UTM Ploeşti (1956-1959), adjunct al şefului Secţiei organizatorice şi membru al Biroului CC al UTM (1959-1964), instructor şi cadrul Secţiilor Organizaţii de Masă şi Organizatorică a CC al PMR/PCR (1964-1969), secretar al comitetelor judeţene de partid Olt (1969-1971) şi Buzău (1971-1976), culminând cu funcţia de prim-secretar la Buzău, potrivit volumului „Securitatea“, editat de CNSAS. Activistul va absolvi cursurile Şcolii Superioare de Partid „Ştefan Gheorghiu“ în 1967, iar în 1977 îşi va da exemene de diferenţă la Academia de Studii Economice.

    „Manifestă tendinţă de îngânfare, din care cauză uneori lucrează rigid cu oamenii, se cam supraapreciază, iar spiritul autocritic este mai slab dezvoltat“, spuneau tovarăşii despre el încă din 1960, potrivit dosarului său de cadre de la Arhivele Naţionale. „A folosit metode tari cu unele cadre, ajungând până la jignire. O altă lipsă este aceea că după absolvirea şcolii s-a preocupat puţin de pregătirea sa profesională“, arată un referat de partid. Acelaşi lucru recunoaşte şi el, cu cuvintele sale: „În unele cazuri mă auto-linişteam în urma unor succese, lucru foarte nejust şi dăunător în muncă. Deasemeni uneori făceam prea mult exces de exigenţă“, scrie Postelnicu într-o autobiografie din ’59.

    Tudor Postelnicu a rămas la conducerea Securității şi după defectarea lui Ion Mihai Pacepa din luna iulie a aceluaşi an. A devenit însă responsabilitatea sa să acopere fisurile create de acest cutremur în toate stucturile de informaţii: „Cu acordul şi la indicaţia lui Nicolae Ceauşescu, Postelnicu a trecut la schimbarea cadrelor cu funcţii de răspundere din sistemul de spionaj şi contraspionaj care au avut legături sau au fost cunoscute de Ion Mihai Pacepa. În consecinţă, au fost retraşi cei mai mulţi dintre ofiţerii acoperiţi din ambasada României la Washington, consulatele din New York, Londra, Paris, Roma şi pe cei din RFG, Japonia şi America Latină. […] În 1980, Nicolae Pleşiţă declara că daunele provocate spionajului românesc de Nicolae Ceauşescu şi comisia de anchetă condusă de Tudor Postelnicu erau mai mari decât defecţiunea lui Ion Mihai Pacepa“, explică Liviu Ţăranu în „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii“.

    Tudor Postelnicu a fost arestat de revoluţionari şi interogat de procurorii militari. Pe 2 februarie 1990, Tudor Postelnicu a fost judecat de Tribunalul Militar Teritorial București, alături de Emil Bobu, Manea Mănescu și Ion Dincă. Pe 2 februarie 1990, a fost judecat de Tribunalul Militar Teritorial București, în cadrul lotului „CPEx” în „procesul celor patru”, alături de Emil Bobu, Manea Mănescu și Ion Dincă. Tudor Postelnicu a fost condamnat la închisoare pe viață, confiscarea averii și privarea de unele drepturi civile. Au făcut recurs toți, în afară de Ion Dincă. După recurs, i s-a schimbat încadrarea de la genocid la omor deosebit de grav, și a rămas să execute 14 ani de închisoare.

    A făcut șapte ani de pușcărie și a ieșit din închisoare în baza unui decret tot al lui Ceaușescu, rămas neabrogat în anii ’90, notează Wikipedia. În timpul uneia din ședințele publice ale procesului de la tribunal și-a justificat deciziile și acțiunile spunând: Am fost un dobitoc!.

    În 1991 a început cercetarea lui Tudor Postelnicu și a fostului ministru de Interne Gheorghe Homoștean în cadrul dosarului „Autobuzul”. Cei trei atacatori din dosarul „Autobuzul” au spart în 23 august 1981 sediul unui post de Miliție din Timiș, de unde au sustras armament și muniție, iar a doua zi, înarmați fiind, i-au luat ostatici pe călătorii dintr-un autobuz care efectua o cursă locală. Ei cereau în schimbul eliberării pasagerilor bani și pașapoarte, pentru a putea părăsi România. Trupele de Securitate, din ordinul direct al lui Nicolae Ceaușescu au intervenit în forță, și i-au omorât pe cei 3 teroriști și 3 pasageri nevinovați. Rudele victimelor au cerut redeschiderea anchetei după 22 decembrie 1989.

    În 1994, instanța militară a hotărât condamnarea lui Postelnicu, fost șef al Direcției Securității Statului, la șapte ani și șase luni de închisoare și amnistierea lui George Homoștean. Parchetul Militar a făcut apel și la 30 decembrie 1997, Curtea Militară de Apel a dispus desființarea sentinței primei instanțe judecătorești și a condamnat ambii inculpați la câte 18 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav. A fost încarcerat pe 29 ianuarie în Penitenciarul Jilava.

    La ultimă instanță, Curtea Supremă de Justiție, a fost condamnat din nou. În total a fost închis pentru toate crimele comise șapte ani.

    În 2009 mai era cercetat de procurori pentru finanțarea teroristului Carlos Șacalul.

    Postelnicu a fost judecat și pentru uciderea dizidentului Gheorghe Ursu, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de procurorii militari pentru complicitate la săvârșirea de infracțiuni contra umanității.

    Postelnicu stă în detenţie până în 1994, când e eliberat din motive medicale. La 29 ianuarie 1998 e însă din nou încarcerat, fiind arestat până la 6 octombrie 1999, când Tribunalul Bucureşti îi admite cererea de eliberare condiţionată. În perioada în care ar fi trebuit să-şi trateze bolile, Postelnicu are alte preocupări: cumpără una dintre casele naţionalizate de regimul pe care-l slujise la un preţ mult mai mic decât preţul pieţei. Informaţia e făcută publică în urma raportului Corpului de Control al Guvernului Victor Ciorbea, condus de Valerian Stan. Alături de acesta, mai cumpără case Manea Mănescu, Ilie Verdeţ, Paul Niculescu-Mizil, Cornel Burtică, Nicolae Pleşiţă, Iulian Vlad şi Ion Iliescu.

    Tudor Postelnicu a murit la data de 12 august 2017, fiind internat de mai multe zile în secția de nefrologie a Spitalului Militar „Carol Davilla”.

  • Sfintele Inchisorilor – Sute de mii de femei batute, torturate, violate, decapitate, de Ministerul de Interne si Securitate

    6 1

    Victimele Securitatii au tacut patruzeci de ani. Le-a fost interzis sa vorbeasca despre durere si nedreptate, care le-au ramas nespuse si ingropate intre zidurile reci ale inchisorilor, in intunericul celulelor si sub crucile celor care n-au supravietuit. Victimele Securitatii tac si astazi, cand febra deschiderii dosarelor arunca in jur argumente zgomotoase, indignari solemne, vociferari principiale. Nu acuza, nu vor razbunare, nu cer pedepse, isi spun doar povestea cu demnitate si cu credinta ca rostul lor este sa lase marturii, pentru ca lumea sa nu uite.

    Mariuca Vulcanescu: „Ma simteam cu 200 de ani mai batrana“

    Avea 18 ani cand, fara judecata, fara proces, fara aparare, a primit condamnarea la doi ani de inchisoare: Mariuca Vulcanescu. „Doar pentru ca eram fiica lui Mircea Vulcanescu, pe dosarul meu scria «element dubios».“ Mircea Vulcanescu, filosof, sociolog, economist, profesor de etica, una dintre cele mai stralucite minti ale generatiei sale, a murit in inchisorile comuniste, sacrificandu-si viata pentru a salva un coleg de detentie.

    Dupa arestarea tatalui, familia a fost evacuata din casa. Mariuca Vulcanescu a fost stearsa de pe lista de examen de la Facultatea de Arhitectura, apoi a fost arestata. A trecut prin mai multe locuri de detentie: Ghencea, Popesti-Leordeni, Pipera, Dumbraveni. In prima noapte la Popesti-Leordeni, a avut un soc: a stat in aceeasi celula cu prostituatele de la Crucea de Piatra. „Foarte multe dintre ele aveau sifilis. Am stat in pat cu una dintre ele, care, noaptea, isi potolea arsurile de la ranile de la picioare cu propria urina.“ Erau 40 intr-o celula si munceau la camp de dimineata pana seara, praseau, cultivau, sapau diguri pentru irigatii.

    „Unele dintre ele abia se mai puteau tine pe picioare, erau bolnave, batrane, dar cereau sa munceasca doar ca sa poata lua legatura cu familia lor. Ne aduceau apa, putina, uneori, insa, de sete, beam din apa adunata in urma de copita de bou. Ne spalam toate din acelasi hardau.“ La Pipera a fost ceva mai bine: „Am avut voie sa mancam din legumele pe care le cultivam, ni se spunea ca «gura boului care treiera nu se leaga» asa ca ne puteam hrani.“

    Isi masura timpul de detentie in anotimpuri: „Mi se parea ca zilele trec greu. Asa, aveam de facut doar opt anotimpuri: doua primaveri, doua veri…“ La eliberare, cu banii castigati pe munca din inchisoare si-a putut cumpara doar bilet de tren. „Cand am ajuns acasa, in Bucuresti, am inceput sa cant, pentru ca mama sa-mi auda glasul si sa nu se sperie ca ma gaseste in casa. Mult timp, mai apoi, se necajea fiindca umblam pe strada in paltonul meu rapanos, dar nu suportam sa ma imbrac mai bine, ma simteam cu 200 de ani mai batrana.“ Dupa anii de detentie, i s-a interzis inscrierea la vreo facultate. A lucrat in servicii de proiectare.

    index 17

    Aurora Dumitrescu: „Trebuia sa stai sa dea, n-aveai voie sa te feresti“

    „Acolo nu se putea sa nu crezi: n-aveai de ales, puteai sa mori sau sa te rogi, sa ai sperante c-o sa scapi…“ Imi surprinde privirea atintita asupra mainilor, are oasele zdrobite, si expediaza explicatia in cuvinte putine: „… din perioada anchetei“. Aurora Ille Dumitrescu a fost condamnata la 6 ani de temnita grea. Era studenta in anul I la Filosofie, cand a pus la cale un plan, impreuna cu alti 29 de colegi, sa fuga in munti, la partizani. N-au apucat, fiindca intregul grup a fost turnat.

    Pe 13 decembrie 1951 a fost dusa la Securitatea din Oradea, unde a stat in ancheta timp de un an si o luna. „Erau niste bestii: n-aveai voie sa vorbesti, n-aveai voie sa canti colinde de Craciun, anchetele se faceau numai noaptea, cu batai crunte. Celula era de doi metri patrati, cat un pat, si, pe timpul zilei, n-aveai voie sa stai jos.

    Sergentul ne punea ochelari negri cand ne lua din celula si, pana sus, la camera unde ne interogau, ne izbea cu capul de toti peretii sau ne izbea cu cizmele. Dar cel mai greu de suportat nu au fost bataile – suferinta fizica se uita – ci umilinta, clipa cand te transformi din om in animal, cand realizezi ca nu mai ai nici un drept: iti dadeau apa doar daca si cand voiau ei, daca voiau sa-ti dea mancare, mancai, daca nu, nu; te duceai la toaleta doar daca aveau ei chef sa te lase. Nu conta nimic, puteai sa mori, puteau sa te sminteasca in bataie, tu trebuia sa stai sa dea, n-aveai voie sa te feresti. Pentru ei, toata lumea era vinovata.“

    N-a avut dreptul nici la pachet de-acasa, nici la vorbitor. Dupa pronuntarea sentintei, a fost dusa la Jilava. O celula cu 80 de paturi, de fapt, niste stalpi pe care erau asezate scanduri, o tineta, pe care trebuia sa doarma cineva, altfel nu era loc. Si mai era si „neagra“, celula de pedeapsa, o camera mica, fara pic de lumina, cu apa pe jos, fara pat, fara scaun. A ajuns de foarte multe ori acolo, fiindca ii infrunta pe gardieni. Manca arpacas, terci si mamaliga de doua ori pe saptamana. Era obligata sa munceasca numai noaptea.

    Dupa ce a fost eliberata, a plecat la mama, la Arad. La scurt timp, a venit un militian care a dus-o in Beius, in domiciliu obligatoriu: „Pe drum, lumea intreba unde ma duce, iar el raspundea: «e o curva, a plecat de langa barbat»! Nici macar n-aveau curajul sa spuna adevarul.“ A fost data afara din sapte facultati: motivul, acelasi de fiecare data, fusese detinut politic. Asa ca s-a angajat ca muncator necalificat la minele de aur de la Sacaramb, dupa care s-a mutat in Bucuresti. Casatorita fiind, si-a schimbat numele si a reusit sa termine Facultatea de Istorie si Geografie, dar toata viata a lucrat ca educatoare. „Dupa ‘90, ne-am repezit ca prostii sa spunem ca nu vrem sa ne razbunam, ca-i iertam. Dar ei nici macar nu ne-au cerut-o, nici atunci, nici mai tarziu.”

    Ileana Samoila: „Am nascut la spitalul penitenciarului“

    64 de ani de temnita si doi morti. Acesta a fost pretul platit de familia Samoila sistemului comunist. Mama, fiica, fii, verisoara, cumnati, toti au fost cercetati, haituiti, cautati, anchetati, condamnati, prigoniti, pentru un singur motiv: unul dintre frati facuse parte din miscarea legionara. Prima oara, Ileana Samoila a fost arestata in 1948 si a stat un an si jumatate in inchisoare.

    „M-au tinut intr-un garaj in care era multa apa. Mi-au putrezit sandalele in picioare. La Sighisoara, stateam intr-o celula 30 de femei, eram cu detinute de drept comun, hoate, prostituate, care aveau raie, paduchi, plosnite. Cand am iesit, in ’49, rudele mele ma ocoleau si nu-mi raspundeau la salut, de frica.“ In 1953, fratele i-a fost arestat de Securitate, anchetat si executat pe 30 octombrie. In septembrie, acelasi an, Ileana Samoila a fost arestata din nou pentru ca nu-si denuntase fratele autoritatilor. Era insarcinata, iar sotul a facut 9 ani de inchisoare doar pentru vina de a fi casatorit cu o persoana acuzata de „omitere de denunt la crima de inalta tradare“.

    Ancheta a durat pana in noiembrie. „Era lapovita, iar eu eram intr-o rochie subtire, de sarcina, fara maneci. Anchetatorul tipa la mine sa semnez actele de dare in judecata: «Semneaza, ca, altfel, iti dau una cu picioru-n burta, sa-ti zboare plodul pana-n nori!».“ La Jilava, conditii inumane: 40 de femei in camera, priciuri putine, dormeau cu randul. Nici vorba de regim special pentru o femeie care in curand avea sa nasca. La un moment dat, a primit un pumn de vitamine, pe care a avut inspiratia sa nu le inghita. A scris cu ele pe o perna cuvantul „mama“.

    Uitandu-se mai bine, a vazut ceva in jurul lor care sclipea: cioburi de sticla. Pe 10 februarie 1954, a nascut o fetita la spitalul penitenciar Vacaresti. „Numai eu eram in toata aripa, pazita de o moasa tiganca si o gardianca. Incuiau holul si ma lasau singura. Le-am rugat, ca pe Hristos, sa nu mai plece de langa mine, mi-era teama c-o sa nasc fara ele, in salon era condens, ingheta apa pe pereti, iar eu o strangeam cu farasul. Gardianca a luat fetita in brate si-a spus: «Unde-i Rasaritul, sa-nchinam fata?». Un an si doua luni a stat copilul cu mine in inchisoare, in cresa de drept comun, cum se numea pe-atunci.“

    Apoi, a dat fetita cumnatului ei. Prin geamul de la vorbitor i-a dat copilul, spunandu-i: „Asta-i fetita fratelui tau si-a mea. S-aveti grija de ea asa cum aveti grija de copiii vostri si sa va dea Dumnezeu sanatate.“ In aprilie 1957 a fost eliberata. S-a dus direct la Oradea sa-si ia copilul. A batut la poarta casei: „Eram imbracata cu un costum gri, cu cizme in picioare, cu o valiza goala in mina. A venit o fetita care parca nu semana cu fata mea, era voinica, cu ochii verzi, cu codite, cu sortulet, murdara de gem.“

    Mi-a povestit multe grozavii prin care a trecut, dar numai acum, ochii i s-au umplut de lacrimi. „M-a intrebat pe cine caut, iar eu am intrebat-o cum o cheama: «Ileana, ca pe mama mea.» «Pe tine te caut!», i-am spus. «Eu sunt mamica, Ileana.» S-a repezit la gatul meu, s-a lipit, parca si acum ii simt capul pe umarul meu si mi-a spus: «Sa nu mai pleci de langa mine, esti atat de frumoasa!». Cat am lipsit de langa ea, fata mea a stiut ca are o mama, fiindca dormea cu fotografia mea, data de cumnata, sub perna.“

    Ioina Voicu-Arnautoiu a aflat abia dupa 1989 cine sunt parintii ei

    De 16 ani, Lucia Hossu Longin realizeaza documentarul „Memorialul durerii“. A ascultat mii de marturii. Fosnetul filelor din dosarul pe care-l are in fata scoate la iveala biografii faramitate de ani grei de temnita, sentinte aberante, acuzatii halucinante, torturi inimaginabile. Peste 150.000 de femei au suferit in inchisorile comuniste.

    „Cele mai multe arestari au fost facute in anii ’50, acuzatia fiind aceea ca ajuta grupurile de rezistenta din munti: mame, surori, sotii au primit cate 15-20 de ani de inchisoare, au fost condamnate la moarte pentru ca isi ajutau fiii, fratii, barbatii, cu medicamente, alimente, pentru ca le ofereau un adapost pe timp de iarna.“

    In listele lungi pe care le are in fata, nume si cifre alaturate descriu sec destine sfarsite in infern: fete de 14 ani inchise, torturate, violate, femei de 70 de ani care au primit
    condamnari de 20 de ani de temnita grea, familii intregi deportate, persecutate, anchetate, scoase din facultati sau lasate fara slujba.

    „La Miercurea-Ciuc si la Mislea erau inchisori pentru femei. Am ascultat povesti extraordinare despre solidaritate, sacrificiu, curaj: femei care ascundeau luni intregi o pastila cu vitamine, obtinuta cu greu, o daruiau celei care era bolnava. Femeile in varsta, care stiau ca se duc catre moarte, daruiau celor tinere portia de arpacas sau medicamentele. Multe erau gata sa plateasca cu zile lungi de izolator scandalul pe care-l faceau, ca sa-i forteze pe gardieni sa aduca medicul pentru cele bolnave.“

    Imi povesteste despre urmasii detinutilor politici, copii care n-au stiut decenii intregi prin ce au trecut parintii lor sau copii care nu si-au cunoscut niciodata mama, tatal. „In incercarea de a afla ce s-a petrecut cu familia lor, acesti oameni au devenit adevarati istorici: cauta in arhive, in institutii, cerceteaza documente, scriu carti despre acei ani.

    Ioana Voicu-Arnautoiu este fiica Mariei Plop si a lui Toma Arnautoiu, liderul grupului de rezistenta din Muntii Argesului, amandoi omorati de Securitate. Fetita a fost adoptata de un avocat. Abia dupa 1989 a aflat cine sunt parintii ei. Cand a inceput cercetarile, intre documentele studiate, a vazut pentru prima oara chipul mamei. Alaturi de el, printre semnalmentele descrise, a gasit urmatorul indiciu: o cicatrice mare in abdomen, urma a unui glonte. Trei ani s-a luptat cu autoritatile, prin procese, ca sa recapete numele tatalui adevarat. A adunat totul intr-o carte extraordinara ce recompune biografia parintilor ei.“

    Cristina Topescu: „Nu plangeam decat noaptea, pe infundate“

    In cei peste cincizeci de ani de comunism, Securitatea a controlat, a torturat, a distrus zeci de mii de vieti. Puteai deveni suspect, anchetat, arestat, condamnat la ani grei de puscarie pentru fapte care-n ziua de azi compun biografii comune: pentru ca faceai un avort, pentru ca aveai rude in strainatate, pentru ca ironizai discursurile conducatorilor, pentru ca detineai valuta, pentru ca citeai carti interzise, pentru ca incercai sa-ti recastigi libertatea dincolo de granitele terorii.

    Cu cateva luni inainte de 1989, Cristina Topescu a incercat sa treaca frontiera ilegal – fiindca autoritatile nu-i dadeau voie sa plece din tara – ca sa-si poata vizita mama bolnava, aflata in Germania. A fost prinsa la granita si arestata sub acuzatia de „tradare de tara“. A stat in patru inchisori sub anchetele Securitatii: „A fost o incercare in urma careia am constatat ca sunt, de fapt, un om foarte puternic. Nu plangeam decat noaptea, pe-nfundate, cand nu ma vedea nimeni. Ziua, in celula, paream extrem de linistita, de sigura pe mine, ba chiar vesela. Nimeni nu mai intelegea nimic. S-ar fi bucurat sa ma umileasca si s-o vada pe fata lui Topescu plangand, implorand.“

    Trei luni a suportat chinurile temnitei comuniste: interogatorii epuizante, interdictia de a se odihni in timpul zilei pe pat, treziri la ora patru dimineata, mic dejun cu mamaliga si magiun. „Am iesit din inchisoare pe 19 decembrie 1989. Va dati seama cum am trait Revolutia si cat de mult am pretuit eu libertatea castigata atunci!“

Back to top button