“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
FOCUS 14

Comemorarea Capitanului Corneliu Zelea Codreanu – Tâncăbești 2021 (VIDEO)

5553

Corneliu Zelea Codreanu a fost comemorat sâmbătă 27 noiembrie, în locul unde a fost asasinat în urmă cu 83 de ani, printr-o ceremonie religioasă.

Inițiativa a aparținut unor urmași de luptători anticomuniști. La ceremonie a participat un public în cea mai mare parte tânără, inclusiv elevi și studenți. Au fost prezenți reprezentanți ai unor organizații civice precum Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Asociația Noua Dreaptă, Garda Neamului, Grupul Piața Universității 2012, Gruparea NOI, Cruciada Românismului, dar și o delegație a Partidului Naționalist Francez (continuator legitim al francismului prin interbelic), avocatul Pierre Marie Bonneau și Francois Fourier. Un sobor de preoți au oficiat slujba de pomenire a celor 14 asasinați în acel loc.

Au luat cuvântul Florin Dobrescu și Alexandru Costache din partea Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, Pierre Marie Bonneau din partea PNF, Costache Nechita-șeful Noii Drepte București, Alexandrina Popovici din partea Grupului Piața Universității 2021, Adrian Jianu din partea Garda Neamului/ND, viceprimar în Amărăști Dolj.

Corneliu Zelea Codreanu a fost asasinat în noaptea de 29/30 noiembrie 1938, alături de alți 13 fruntași legionari, la ordinul regelui Carol al II-lea. Ei au fost uciși în dubele care îi transportă din închisoarea Râmnicul Sărat la Jilava, în dreptul Pădurii Tâncăbești, ștrangulați cu frânghii, trupurile fiind apoi transportate la Închisoarea Jilava, unde au fost împușcate în spate și îngropate într-o groapă comună, în care s-a turnat acid sulfuric, după care au fost acoperiți cu beton. În noiembrie 1940 au fost deshumați și înmormântați cu onoruri la mausoleul de la Casa Verde, în București Noi. În 1948, comuniștii au sustras într-o noapte sicriele, ascunzându-le în locuri rămase necunoscute până azi, în timp ce adepții Mișcării Legionare au fost aruncate în închisori până în 1964. După 1989, mai exact în noiembrie 1993, supraviețuitorii mișcării, împreună cu tineri simpatizanți ai, reuniți sub egida Fundației Buna Vestire și Partidului Totul pentru Țară (Pentru Patrie), au marcat locul așasinării de la Tâncăbești cu o cruce, inaugurând tradiția comemorărilor din preajma zilei de 30 noiembrie, care se desfășoară fără întrerupere până azi.

Începând din 2005, promovarea doctrinei și simbolurilor legionare a fost interzisă prin Legea 217/2015, ca urmare a presiunii anumitor cercuri evreiești, grupate în jurul Institutului Elie Wiesel, dar și de peste hotare, împotriva memoriei lui Corneliu Zelea Codreanu a declarandu-se un adevărat război, în condițiile în care mulți tineri devin interesați sau chiar fascinați de personalitate și doctrina acestuia. În ultimii ani, la instigările unor grupuri vădit antiromânești, organizatorii comemorărilor de la Tâncăbești au făcut obiectul unor anchete penale care însă au fost închise de autoritățile judiciare, care au absolvit de orice culpă penală pe inițiatori.

Buciumul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.