Tag Archives: legionari

„Radu Gyr, Mircea Vulcănescu și Nichifor Crainic sunt criminali de război! Iar legionarismul în România înflorește!” Nu, nu e vorba de o nouă ieșire publică a Institutului Național pentru Studiul Holocaustului în România, cum ați putea crede. Ci de un document produs de Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova! După 15 ani de luptă “antifascistă” (sic!), în care nu a precupețit nici un efort pentru a acredita isteric ideea că România ar fi teatrul recrudescenței legionarismului, Institutul Wiesel găsește ecourile propagandei sale la Kremlin. Delirul ideologic cu care ne-a obișnuit grupul de interese oploșit la conducerea INSHR-EW este reprodus, cuvânt cu cuvânt, de un document oficial al diplomației ruse, care ar putea justifica vreodată inclusiv o eventuală agresiune la adresa țării noastre. Ambasada Rusiei la București a publicat raportul „Privind situația cu glorificarea nazismului, răspândirea neo-nazismului și a altor practici care contribuie la escaladarea formelor moderne de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranță asociată”. Tradus parțial în limba română, documentul mixează informații deformate cu unele reale. MAE de la Moscova încearcă să demonstreze că legionarismul, nazismul, neonazismul constituie în România mișcări continue și de profunzime, politica statului român fiind practic subordonată, la cel mai înalt nivel, acestui curent ideologic. România este prezentată ca o țară nazificată, în care ultranaționalismul și rusofobia sunt la ordinea zilei, și care țintește să-și retraseze granițele până spre Odesa. “Din ce în ce mai mult se încearcă să se treacă sub tăcere caracterul criminal al acțiunilor săvârșite de complici români ai Germaniei naziste, cu accent pe „celelalte realizări” ale acestora în domeniul culturii și științei”, se afirmă în postarea MAE rus, fiind dat ca exemplu poetul Radu Gyr, despre care se spune „că a fost recunoscut drept criminal de război”. De asemenea „există încercări de a-l albi pe Mircea Vulcănescu ca „filosof remarcabil”„. Este uluitor, …

VIDEO: Reacții TURBATE după ce naționalistul Marian Motocu afișează portretul lui Corneliu Zelea Codreanu într-o emisiune televizată Ca niște vampiri la vederea crucii, invitații au turbat în momentul în care olteanul Marian Motocu a afișat portretul lui Corneliu Zelea Codreanu la televizor. Au sărit ca diavolii, arși de apa sfințită a legionarismului. Incorect Politic

Florin Dobrescu, in direct la Tomis TV, vorbeste despre Miscarea Legionara: via Incorect Politic

Războiul Civil Spaniol, ar putea răspunde cunoscătorii. Da, așa este, toti trei au luptat în acest război, dar în tabere diferite. Primul, Valter Roman, ca voluntar în Brigăzile Internaționale Comuniste, maior și comandant al unui batalion de artilerie, ceilați doi, Moța și Marin, ca voluntari în „Tercio Extranjeros”, Legiunea Străină Spaniolă, căzuți în luptă de partea forțelor franchiste. Ceea ce, însă, nu se prea știe este faptul că cei doi au fost uciși în baza unui ordin dat chiar de Valter Roman. La puțină vreme după ce s-au înrolat în trupele franchiste și au intrat efectiv &icirc O sabie pentru colonel! Cu un an înainte, la 24 noiembrie 1936, generalul Gheorghe (Zizi) Cantacuzino- Grănicerul, avocatul Ionel Moța, inginerul Gheorghe Clime, preotul Ion Dumitrescu-Borşa, avocatul Neculai Totu, economistul Bănică Dobre, avocatul Vasile Marin și prințul Alexandru Cantacuzino plecau în Spania. Misiunea lor era ca, în numele Legiunii Arhanghelului Mihail, să-i ofere în semn de omagiu colonelului Jose Moscardo Ituarte, eroul de la Alcazar, o spadă de onoare. Acolo, întreg grupul, mai puțin generalul, avea să se alăture trupelor generalului Francisco Franco, împotriva celor republicane, în ceea ce s-a numit Războiul Civil Spaniol. Memoria Prințului… “Pe la ora trei, ocupăm nişte tranşee înaintate. Bombardamentul reîncepe. Ionel Moţa ne strigă: «Dacă sîntem înconjuraţi, nu cade prizonier nimenea. Murim toţi împreună!». Sînt ultimele cuvinte. Exploziile obuzelor ne acopereau cu pămînt. O detunătură doborîtoare mă forţează să închid ochii. Cînd îi deschid, o clipă după aceea, privirea îmi cade, la un metru şi jumătate de mine, asupra unui corp întins cu faţa spre pămînt. Îngenunchiu şi îi ridic capul. E Ionel Moţa. La un metru zace Vasile Marin, cu spatele proptit de peretele tranşeei. Mă întorc şi urlu lui Clime şi părintelui Dumitrescu, peste vuietul gloanţelor şi al obuzelor: «Ionel şi Marin sînt morţi!». Peste …

În 21/23 ianuarie 2021 s-au împlinit 80 de ani de la așa zisa „rebeliune” legionară, în fapt lucrarea mârșavă și premeditată a generalului Antonescu de a confisca sau elimina Mișcarea Legionară din viață publică a României. Încercând inițial să preia conducerea Mișcării înlăturându-i ierarhia și reorganizandu-i structura, va eșua rapid ciocnindu-se de rezistență legionarilor că de un zid de granit. 21-23 ianuarie 1941 reprezintă începutul prigoanei antonesciene, una mai sângeroasă decât a sceleratului Carol, iar legionarii căzuți în aceste zile sunt primii martiri ai acestei prigoane. Rândurile lor vor crește constant pe durata dictaturii Antonescu ingrosandu-se atât cu jertfele din temnițe, cât și cu viețile legionare secerate pe front în batalioanele de reabilitare de la Sărată sau cu cele încheiate prematur într-un exil ostil și primejdios. Evenimentele petrecute în acel ianuarie de tristă amintire ne sunt cunoscute atât sub înfățișarea lor schimonosită din toată propagandă lui Antonescu, preluată că atare și utilizată cu succes mai apoi de regimul comunist, cât și din mărturiile camarazilor legionari care le-au așternut pe hârtie pentru o istorie adevărată a neamului care încă așteaptă să fie repusă în drepturi. Nu voi insistă asupra derulării evenimentelor, dar va îndemn cu multă căldură să reluați măcar una din cărțile legionare pe subiect (Horia Sima, Mihail Sturdza, Nicu Iancu, Blanaru-Flamura etc). Mă voi opri în schimb asupra unor aspecte mai puțîn cunoscute ce reies din ziarele acelor zile. Pentru că subiectul e atât de amplu și nu poate fi tratat corespunzător în cuprinsul unui articol de revista, mai voi limita la două subiecte principale: numărul și identitatea victimelor și atitudinea Bisericilor față de „rebeli”. Evident ziarele consultate nu sunt legionare, dar faptul că relatează la cald evenimentele (desigur în favoarea regimului Antonescu) reprezintă un atuu. Ulterior propagandă Antonescu a publicat niște volume catastrofale despre „rebeliune”, care culmea, încă …

Corneliu Zelea Codreanu a fost comemorat sâmbătă 27 noiembrie, în locul unde a fost asasinat în urmă cu 83 de ani, printr-o ceremonie religioasă. Inițiativa a aparținut unor urmași de luptători anticomuniști. La ceremonie a participat un public în cea mai mare parte tânără, inclusiv elevi și studenți. Au fost prezenți reprezentanți ai unor organizații civice precum Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Asociația Noua Dreaptă, Garda Neamului, Grupul Piața Universității 2012, Gruparea NOI, Cruciada Românismului, dar și o delegație a Partidului Naționalist Francez (continuator legitim al francismului prin interbelic), avocatul Pierre Marie Bonneau și Francois Fourier. Un sobor de preoți au oficiat slujba de pomenire a celor 14 asasinați în acel loc. Au luat cuvântul Florin Dobrescu și Alexandru Costache din partea Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, Pierre Marie Bonneau din partea PNF, Costache Nechita-șeful Noii Drepte București, Alexandrina Popovici din partea Grupului Piața Universității 2021, Adrian Jianu din partea Garda Neamului/ND, viceprimar în Amărăști Dolj. Corneliu Zelea Codreanu a fost asasinat în noaptea de 29/30 noiembrie 1938, alături de alți 13 fruntași legionari, la ordinul regelui Carol al II-lea. Ei au fost uciși în dubele care îi transportă din închisoarea Râmnicul Sărat la Jilava, în dreptul Pădurii Tâncăbești, ștrangulați cu frânghii, trupurile fiind apoi transportate la Închisoarea Jilava, unde au fost împușcate în spate și îngropate într-o groapă comună, în care s-a turnat acid sulfuric, după care au fost acoperiți cu beton. În noiembrie 1940 au fost deshumați și înmormântați cu onoruri la mausoleul de la Casa Verde, în București Noi. În 1948, comuniștii au sustras într-o noapte sicriele, ascunzându-le în locuri rămase necunoscute până azi, în timp ce adepții Mișcării Legionare au fost aruncate în închisori până în 1964. După 1989, mai exact în noiembrie 1993, supraviețuitorii mișcării, împreună cu tineri simpatizanți ai, reuniți sub egida Fundației Buna Vestire și …

Mișcarea legionară a reprezentat un punct de cotitură în istoria României, devenind una dintre cele mai violente mișcări cu care s-a confruntat scena politică românească. Având ca bază ideologică un naționalism dus la extrem și o credință pe care de multe ori o foloseau drept un paravan pentru crimele și atrocitățile făcute. Inspirația lui Codreanu Corneliu Zelea Codreanu, liderul mișcării legionare din România, a avut posibilitatea de a se inspira de peste granițele țării, regimul lui Adolf Hitler fiind un exemplu în aplicarea violenței și a crimei ca mijloc de luptă politică. Unul dintre simpatizanții lui Corneliu Zelea Codreanu, Ioan Victor Vojen, fost legionar închis în penitenciarul din Aiud, avea să declare Securității că: “ uniformele, cîntecele, organizația paramilitară, toate sînt introduse în “legiunea” sa sub influența partidelor naziste.” O greșeală pe care reprezentanții Legiunii au considerat-o fiind fatală pentru Corneliu Zelea Codreanu a fost declarația sa în politica externă prin care anunța că “ în momentul cuceririi puterii va schimba în 48 de ore politica tradițională trecînd de partea Axei. Se înfeudează astfel Germaniei hitleriste fără să cunoască intențiile acesteia, fără să știe de planurile de expansiune conform cărora românii trebuiau să fie dizlocați din lanțul Carpaților și zvârliți departe spre Răsărit.” Luptă în interesul Germaniei naziste Războiul dintre naziști și comuniști a fost purtat de cele mai multe ori pe muchie de cuțit, rezultatul final putând fi schimbat în fiecare secundă. În pragul capitulării Germaniei din 1945, unul dintre cei care a continuat lupta împotriva comunismului a fost chiar Horia Sima, cel care se afla în fruntea unui așa-zis guvern fantomă din Viena, pus în slujba nemților. Dumitrescu Ion avea să declare în 1963 că: “După 23 august 1944, merg în alianță cu trupele sovietice să desrobească Ardealul și să lupte contra nemților. Sima ține la radio o …

Despre Ion Tobă, zis ”Hatmanul”, și despre vitejiile lui din Al Doilea Război Mondial s-au scris diverse articole în ultimii 30 de ani. Ceea ce nu s-a scris și nu s-a spus este etapa din viața căpitanului, de după 23 august 1944, și până la finalul războiului. Istoricul clujean Ottmar Trașcă a descoperit noi amănunte despre viața lui Ion Tobă (foto – în centrul imaginii), în perioada în care acesta a fost fost maior în Waffen SS. Istoricul a descoperit în arhive, mai multe fotografii cu Ion Tobă, în uniforma ”capului de mort”, informația fiind o premieră. ”În ce privește viaţa şi activitatea maiorului Ion Tobă zis „Hatmanul” s-a scris puţin în cadrul istoriografiei române, accentul fiind pus pe rolul jucat de căpitanul (pe atunci) Ion Tobă în prevenirea ocupării de către Armata Roșie a mănăstirii Putna la începutul lunii iulie 1940, în urma acceptării de către România a ultimatumurilor sovietice din 26-27 iunie 1940. În schimb, lucrările, studiile ori articolele de presă referitoare la maiorul Ion Tobă menționează cel mult în treacăt faptul că ofițerul fiind plecat la specializare în Germania nazistă a refuzat după 23 august 1944 să recunoască noul guvern de la București și a ales să continue lupta alături de cel de-al III-lea Reich”, spune istoricul Ottmar Trașcă. Viața lui Ion Tobă a făcut obiectul unei cărți scrise de un istoric militar Dani Gîju, în 2005, care se numește ”Zodia capului de mort”. Cu toate acestea, spune Ottmar Trașcă, cartea are multe inadvertențe în ceea ce-l privește pe ofițerul român Ion Tobă, care pentru faptele sale de curaj a fost decorat cu ordinul Mihai Viteazul, clasa 1, cea mai înaltă dinstincție militară din al doilea război mondial. Cum a rămas să lupte pentru SS Potrivit lui Ottmar Trașcă, legendarul ofițer român a fost încadrat în 1939, …

Uzurpatorul Șerban Suru s-a folosit de moartea scriitorului Răzvan Codrescu pentru a susține campania guvernamentală de vaccinare cu serul experimental Auto-intitulatul șef al Mișcării Legionare, presupus agent operativ al Serviciului Român de Informații, uzurpatorul Șerban Suru s-a folosit de moartea scriitorului Răzvan Codrescu pentru a susține campania guvernamentală de vaccinare cu serul experimental Nu-mi place să scriu de rău despre alți naționaliști și de regulă nu dau foarte mare atenție zvonurilor despre unul sau altul, cititorii vechi pot confirma că pe Incorect Politic, înafara câtorva critici ocazionale, făcute în bună credință, nu s-a lovit în dreapta, nu s-au făcut exposé-uri despre “falși naționaliști” sau presupuși agenți SRI. Această politică redacțională se încheie astăzi din cauza lui Șerban Suru, care a mers prea departe. Din presupus naționalist legionar a ajuns să susțină campania guvernamentală de vaccinare, ca o lichea, servind aceleași interese care urmăresc genocidul Românilor prin dictatura sanitaro-politico-mediatică. Iată dovada: Au fost multe semne de-a lungul timpului, refuzul lui Suru de a colabora cu alte organizații naționaliste dacă el nu era recunoscut ca șeful lor, zvonurile neverificabile pe care le-a scris despre mareșalul Antonescu, cultul exagerat al personalității și până la urmă ce rezultate au fost? Ce roade a dat? În 27 de ani de când Suru pretinde că a făcut primul cuib legionar de după decembrie 1989 , câți tineri a recrutat și câți naționaliști a educat? Ce impact au avut activitățile sale? Înafară de câteva comemorări, niște poze colorizate, intervenții împotriva legii 217/2015 și poezii de-ale lui Radu Gyr înregistrate și urcate pe YouTube, ce a făcut organizația lui Șerban Suru? Probabil cel mai bun lucru pe care Suru l-a făcut a fost administrarea bibliotecii legionare de pe strada Iacob Negruzzi, nr.1, et. 1, sect. 1 , dar în 27 de ani trebuia mai mult. Nu ar fi …

În vara anului 1951, în munţii Făgăraş, s-a petrecut un episod dramatic al istoriei rezistenţei anticomuniste: soţia unui partizan a fost ucisă de securişti, el arestat, iar copiii lor, hăituiţi de Securitate până la sfârşitul vieţii Sus, în Făgăraş, Nucşoara a fost cartierul general al partizanilor anticomunişti, vreme de aproape un deceniu, până în 1958. Lunga rezistenţă din munţi a fost coordonată de fraţii Petre şi Toma Arnăuţoiu, care au sfârşit violent, prin execuţia din vara lui ’59. Întreaga perioadă a fost presărată de episoade dramatice, iar unul dintre acestea a avut loc în iulie 1951, pe Valea Vâlsanului. Iniţial, rezistenţa de la Nucşoara era formată din 16 partizani, sprijiniţi de sute de ţărani, printre care s-au aflat numeroase femei – cele mai cunoscute au fost Elena Arnăuţoiu, sora lui Petre şi Toma, şi Elisabeta Rizea. Profesorul de istorie Cătălin Nedelcu a predat timp de opt ani un curs privind rezistenţa anticomunistă şi a stat de vorbă, de-a lungul timpului, cu membri importanţi ai mişcării de rezistenţă de la Nucşoara. „Pe 10 iulie 1951 s-a petrecut, pe Valea Vâlsanului, un episod dramatic al luptei dintre partizanii de la Nucşoara şi Securitate. Incidentul i-a fost povestit în închisoare lui Cornel Drăgoi, un alt partizan, chiar de către Titu Jubleanu, unul dintre protagoniştii dramaticului conflict“, povesteşte Nedelcu. În acea zi de vară, mai mulţi membri ai grupului de rezistenţă au dat nas în nas cu oamenii Securităţii. Titu Jubleanu, soţia sa, Maria, unul dintre cei doi fii ai lor, Tică, şi Ionel Marinescu, zis „Doctorul“, au fost surprinşi nepregătiţi de autorităţi. În volumul „Rezistenţa armată anticomunistă de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş“, Grigore Constantinescu prezintă declaraţiile lui Cornel Drăgoi cu privire la acele momente: „Jublenii şi Marinescu erau undeva pe Vâlsan. Ţaţa Marioara, nevasta lui Titu Jubleanu, spălase rufele şi le …

Până la abolirea pedepsei cu moartea în România, prin Decretul-Lege 6 din 7 ianuarie 1990, mai multe femei au primit pedeapsa capitală, în perioada contemporană. În România comunistă au fost executate 104 persoane. Între anii 1965 şi 1989, Tribunalul Militar Bucureşti a condamnat la moarte 47 de persoane, unele dintre ele fiind femei, însă istoricii şi cercetătorii spun că nu au descoperit niciun caz în care vreo femeie condamnată la moarte să fie executată. În cazul tuturor acestor femei, li s-a schimbat pedeapsa capitală în detenţia pe viaţă sau pentru o perioadă îndelungată, de până la 20 de ani. Graţierea Anei Maria Marin, soţia comandantului legionar Vasile Marin, mort în 1937 în războiul civil din Spania, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a ţinut prima pagină a ziarelor vremii. În aprilie 1941, Ana Maria Marin a fost condamnată la moarte pentru deţinere ilegală de arme, spune Constantin Vasilescu, cercetător în cadrul IICCMER .În urma unei percheziţii domiciliare, s-au găsit ascunse, în baie, şase revolvere Walther, calibrul 9 milimetri, şi muniţie. Ameninţată de moarte, Ana Maria Marin a solicitat şi a obţinut „clemenţa regală” pentru o faptă comisă „fără cuget rău […] ci numai în scopul ca aceste arme să nu fie unelte ucigaşe”. Aceste acte erau însoţite şi de patetice articole de presă: „Domnul General Antonescu, Conducătorul Statului, ţinând seama de textul cererii de graţiere, de împrejurările creştineşti ale Sfintelor Paşti şi pentru a nu umili curăţenia unui nume şi memoria unui om care a murit pentru un ideal creştin [Vasile Marin – n.m.], a înmânat M.S. Regelui cererea de graţiere, propunând comutarea pedepsei cu moartea. Este ultima îngăduinţă pe care o mai are domnul General Antonescu ţinând seama de faptul că este vorba de o femee“. Viitorul nu avea să fie liniştit pentru Ana Maria Marin. Femeia a …

Cum ii ataca scursurile de la B1TV pe Legionarii Mota si Marin si pe scriitorul Sorin Lavric: Interzis prin lege în România prin lege, legionarismul încă rămâne un model de dat exemplu în viziunea unor istorici sau teologi care folosesc partea creștină a mișcării fără a mai menționa de crimele comise în numele acestor idei. Ultimul astfel de caz vine de la scriitorul Sorin Lavric, doctor în filosofie. Prezent la conferința „După 30 de ani de libertate”, organizată de Liga Studenților din Cluj, pe scenă altături de Radu Preda, președintele IICCMEr, acesta a găsit de cuviință să se plângă de o presupusă lipsă de cultură a tinerilor români care ar veni fix din necunoașterea celor ce au fost Moța și Marin, personaje considerati drept eroi de legionari pentru că au luptat alături de dictatorul fascist spaniol Franco. „Libertatea astea de expresie treptat se micșorează, nu vom mai putea să exprimăm liber în public, apare o prohibiție, o interdicție stăruitoare asupra unor teme pe care nu avem voie să le discutăm decât în direcția dorită de cei care domină. O simt asta, o simt pe pielea mea și îmi dau seama.  Eu pot să spun că am studenți, studente născute în 2000, ce nesimțire să te naști în 2000 (nr. râde ironic) și nu știu cine a fost Dumitru Stăniloaie, nu știu în București unde e Mănăstirea Antim. Mănăstirea Antim fiind un reper, e ca și cum ar fi Someșul în Cluj. Ce să vă spun, nu mai au cultură generală și nici nu îi mai preocupă acest lucru. Pot să dau o puzderie de exemple. Mergeam, când am venit acum am venit cu un coleg de la ASCOR și vorbeam de toate și l-am întrebat „tu ai auzit de creștini care au murit în războiul din Spania – Moța și Marin”. …

Comemorarea de la Tâncăbești 2019 – Corneliu Codreanu În data de 30 noiembrie 2019, în pădurea Tâncăbeşti lângă Bucureşti, numeroase grupuri de tineri şi mai puţin tineri aşteaptă începerea unei ceremonii ţinute în memoria lui Corneliu Codreanu. Este doar unul din grupurile care se vor perinda întreaga zi în fata impozantei cruci. Nu sunt doar cetăţeni romani, aici vin pe 30 noiembrie şi naţionalişti francezi, spanioli, italieni, bulgari, sârbi. Cărţile lui Corneliu Codreanu au fost traduse în numeroase limbi. De la naţionalisti britanici de la British Naţional Party, la patrioţi din Statele Unite sau chiar Ucraina, toţi au auzit de Codreanu. Fiecare grup care vine aici este însoţit de cel puţin un cetăţean străin care a citit despre Codreanu şi a venit să vadă locul unde a fost asasinat „Căpitanul”. În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, cunoscută în tradiţie ca şi „noaptea de groază a Sf. Andrei”, Corneliu Zelea Codreanu a fost asasinat prin strangulare în pădurea Tâncăbeşti, din apropierea Bucureştiului. Modul ciudat în care cel care era era supranumit „Căpitanul” a fost asasinat împreună cu alţi 13 legionari, cât şi data tragicului eveniment, au întărit convingerea naţionaliştilor români ca moartea lui Corneliu Codreanu a avut un caracter „ritualic”, urmărind tradiţii oculte ale francmasoneriei. Putina Istorie Corneliu Codreanu a fost fondatorul a ceea ce mulţi istorici consideră cea mai mai mare mişcare naţionalistă europeană, crescută organic şi nu devenita mişcare de mase abia după câştigarea puterii. Mişcarea lui Codreanu îşi are originile în curentele naţionaliste şi antisemite autohtone de la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20, curente susţinute de personalităţi ale acelei perioade precum profesorii A.C. Cuza, Nicolae Iorga, Nicolae Paulescu, Nae Ionescu, aceştia împotrindu-se acordarii de drepturi depline evreilor. Linia fusese începută de generaţia de intelectuali precedenta, precum Dionisie Pop Marțian, Mihai Eminescu, Bogdan Petriceicu Haşdeu …

M-au luat în 1959, m-au dus la Securitate pe 16 septembrie. “Ai o puşcă acasă. Să ne dai puşca!” A fost un motiv. Ne-am dus până acasă, au făcut percheziţie, pe urmă m-au luat şi ne-au ţinut aci în Drăgăşani într-un beci acolo, nu ştiu cât. Ne-au dus într-o noapte la Piteşti. Şi acolo a început calvarul. Cea mai cumplită pedeapsă de pe lume! Chinuri, bătaie! De la ora 1 la 3 noaptea era oră de bătaie. Ce s-a întâmplat? De la ora 1 la 3 noaptea te băteau aşa, în prostie. Te scoteau doar în chiloţi, desculţ, îţi puneau ochelarii ăia chinezeşti la ochi şi te duceau într-o sală, acolo unde era numai ciment şi câţiva te băteau: ăsta-l bătea pe ăla, ăla îl bătea pe ăla. Pe noi ne bătea unul Cetăţeanu Dumitru. Şi ne cerea ca să declarăm că eu am cumpărat un pistol cu butie şi că Gh. Grecu a cumpărat un pistol Steier de la nemţi, că noi am vrut ca să împuşcăm pe Gheorghiu Dej. “Păi, domnule, eu pe Gheorghiu Dej nu l-am văzut decât în poză.” “Nu e nevoie, dar să declaraţi!” Păi cum era să declar, dacă nu era aşa? Cum să scriu eu treaba asta dacă nu era aşa? Sigur că da, a fost bătaie! După 6 luni de zile, Gh. Grecu a declarat săracul! Nu a mai putut să mai ţie. Şi la urmă mă luaseră pe mine. “Păi dacă ăsta a declarat! N-auzi? Ăsta spune că aţi vrut să împuşcaţi pe Gherghiu Dej!” Bine! Între timp îmi dă ăsta un pumn aşa în nas, şi am căzut cu capul pe ciment. Când am căzut cu capul de ciment, m-a podidit sângele pe nas şi atunci cu mâna căutam să iau sângele de pe nas ca să pot să respir, …

Funeraliile luptătorului Petrea Petre vor avea loc joi 9 mai 2019, ora 12, în satul Pleșești, comuna Berca, județul Buzău. Primim de la Buzău trista veste a plecării dintre noi a camaradului nostru PETREA PETRE, luptător în Rezistența anticomunistă, fost deținut politic, un suflet ales, de o noblețe aparte, încununare fericită a virtuților creștine și a bunului simț românesc. Pe 6 iulie ar fi împlinit 98 de ani… Și nu știm cum vor arăta de aici înainte, fără dânsul, manifestările memoriale la care era nelipsit, când zeci sau sute de participanți, cel mai adesea tineri, îl înconjurau cu dragostea lor și savurau amintirile depănate de dânsul. În lumea Rezistenței anticomuniste va rămâne neștearsă amintirea firii blajine și chipului luminos pe care strălucea voioșia, bunătatea și dragostea ce o revărsa neîncetat în jurul său. Apariția lui Petrea Petre crea oriunde sentimentul întâlnirii cu un sfânt. Părea atât de nelumesc și răspândea atâta isihie, încât aducea pretutindeni pacea și înțelegerea între oameni. începutul mileniului al treilea, Petrea Petre, apropiind binecuvântata vârstă a centenarului, a fost unul dintre acei martori ai unui ev de sânge și foc, puși deoparte de Dumnezeu, asemenea Proorocului Ilie, pentru a da mărturie. Mărturie asupra vitejiei unei generații întregi rămasă în gropile comune ale lagărelor și temnițelor. Mărturie că se poate trăi demn și fără compromisuri. Mărturie că fără Hristos, omenirea riscă să devină, de fiecare dată, doar o nouă hetacombă a suferinței și ororii. Dumnezeu să îi facă drumul lin și fie ca sufletul său, de acolo, din ceata drepților, să vegheze asupra noastră și asupra acestei țări pe care a iubit-o mai mult ca pe orice altceva, și căreia i-a închinat toate suferințele și durerile sale. „Ca o lacrimă de sânge a căzut o stea…! Camaradul PETREA PETRE! Prezent! Fundația Ion Gavrilă Ogoranu Președinte, Coriolan Baciu …

Scrisoare deschisă către Excelența Sa domnul Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite în România Excelență, Aflu din presă că sunteți foarte interesat de realizarea în România a unui Muzeu Național de Istorie a Evreilor și a Holocaustului din România. Realizarea acestui muzeu este în momentul de față blocată de sentința tribunalului prin care se anulează decizia Primăriei Capitalei de a repartiza viitorului muzeu spațiul din Palatul Dacia, de pe strada Lipscani. În pronunțarea sentinței tribunalului am avut și eu o contribuție, bănuiesc, deoarece am depus în instanță o cerere de intervenție în sprijinul acțiunii juridice formulate de concetățeanul meu Mihai Tociu versus Primăria București. Cred că este de datoria mea să vă aduc la cunoștință motivele intervenției mele împotriva proiectatului muzeu, argumentele pe care întemeiez opoziția mea. Sunt argumente de interes public și le expun în scopul de a vi le pune la dispoziție atât Domniei Voastre și celorlalți susținători ai poiectului, cât și pentru a le aduce la cunoștința opiniei publice din România și de oriunde, dar mai ales din SUA și Israel. Contestația mea cea mai importantă privește documentele care vizează istoria evreilor din România, dar pe care Federația Comunităților Evreiești din România refuză să le facă publice, le ține ascunse și nu le recunoaște existența. Mă refer în acești termeni la arhiva de documente pregătite de însuși mareșalul Ion Antonescu pentru Conferința de pace cu care urma să se încheie al Doilea Război Mondial. Ca bun cunoscător al uzanțelor internaționale, Ion Antonescu a știut că va avea de dat socoteală pentru soarta avută de evrei sub guvernarea sa. A pregătit din vreme documentele din care să rezulte adevărul cu privire la situația evreilor din România. S-au strâns astfel câteva lăzi de documente menite să fie cercetate de posteritate, de instanțele internaționale ce vor fi însărcinate cu această misiune. Cât era …

Sute de români cred că au fost martorii unei minuni. La o conferinţă despre martirii închisorilor comuniste, din icoane ar fi izvorât mir. Oamenii strânşi într-un teatru din Iaşi s-au înghesuit să filmeze şi să atingă obiectele religioase. Crendincioşii nu au căutat o explicaţie ştiinţifică pentru ceea ce au trăit. Sunt convinşi că au primit un semn de credinţă. “In momentul cand a inceput acatistul, eram acolo in fata, era icoana curata. Dintr-o data, au izvorat doua siroaie mari de mir. Curgea atat de mult, încât a curs si pe jos. Si toata lumea era acolo sa vada si să ia mir” a povesit Maria Popescu, studentă la Facultatea de Matematică din Iaşi. Maria Popescu este studentă în Iaşi şi fost în sala unde erau comemoraţi, în cadrul unei conferinţe, sfinţii martiri ai închisorilor comuniste. Tânăra spune că, la sfârşitul evenimentului, în sala unde erau aproape 300 de oameni, s-a simţit un miros puternic de mir, în apropierea icoanelor şi a raclelor cu moaşte. Oamenii s-au înghesuit să fotografieze şi să atingă icoanele. “Chiar eu am vazut prima cum incepe acea broboana de sudoare, ca de abur care apare pe sticla icoanei. N-am mai vazut niciodata asa ceva si daca nu as fi vazut poate nu as fi crezut ca si altii. Siroaie intregi de mir curgeau pana jos” a spus Maica Iustina, stareţa Mănăstirii Paltin, Petru Vodă din Neamţ . Una dintre icoane este a Părintelui Iustin Pârvu, a stat 17 ani în închisorile comuniste. El a ridicat şi mănăstirea Petru Vodă din Neamţ, în memoria preoţilor-martiri, un lăcaş de cult de unde au fost aduse la Iaşi o parte dintre icoane. Cei care au fost prezenţi la eveniment sunt convinşi că au trăit o minune. “Era o emotie de nedescris. Oamenii nu cred cateodata, dar aceasta este o …

Comentându-l pe Platon și pe Hegel, un filosof englez (Karl R. Popper) observă, cu deplină dreptate, că pentru amândoi, poporul ce nu rezistă când e atacat ori individul care-și pleacă resemnat capul ca “sabia să nu-l taie” – cum glăsuiește adagiul arhicunoscut – reprezintă “robi înnascuți ce n-au parte decât de ceea ce merită”. Căci, vorba lui Brice Parain (filolog rancez): “dacă vrei să fii liber se impune să nu-ți fie teamă de moarte” (“Cine știe să moară nu va fi rob nicidoată”, grăiește altcineva întru înțeleaptă podoabă). Aserțiunea poate părea exagerată, dură, reacționară. Dar oare progresul se confundă cu lașitatea? Legitima apărare e o născocire a minții retrograde? Sau refuzul “plecăciunii” (al demisiei, capitulăii ori al compromisurilor) se înfățișează ca fiind legat de “extremism”? S ă ne fie îngăduit a crede că nu-i câtuși de puțin așa! Temerile de mai sus sunt fățarnice. Ele țintesc să discrediteze un mare adevăr: a ceda agresiunii ori șantajului obrăznicit e totuna cu pierderea celui care, deși ar fi putut, n-a voit să lupte și să rostească răspicatul NU! Bine este a lua aminte și la zisele lui Nicu Steinhardt (cine l-ar bănui de legionarism?!?), cel din”Monologul polifonic”, pag. 190: “Taina libertății nu-i alta decât curajul de a înfrunta moartea”. Și în situații limită, însă, de asemenea, în fața oricăror momente dramatice ale existenței (temniță, boală, pericole oarecari, obștescul sfârșit). Cel atacat are, apoi, și dreptul și datoria să se apere. Faimoasele “circumstanțe”, “accidente” etc. nu înseamnă altceva decât pretexte, subterfugii, scuze, învoieli camuflate și vicleșuguri ale lașității, frazeologie pretins sociologică, vorbe frumoase menite a încurca lucruri simple și fapte reale. Ca și consumatorul de stupefiante, necombatantul căruia mereu i se cere altceva – ajunge la o stare de totală dependență față de o nedreaptă și tiranică putere, pentru a cărei consolidare va fi contribuit …

Un vechi mărţişor de argint confecţionat într-o reţea clandestină legionară este unul dintre cele mai valoroase artefacte care vor putea fi admirate în viitorul Muzeu al Rezistenţei. Povestea lui şi a altor câteva astfel de obiecte, păstrate cu riscuri colosale, a fost scrisă într-o organizaţia clandestină legionară din Bucureşti după 1941, perioadă în care mulţi legionari se aflau în închisorile antonesciene. Ele au fost confecţionate de susţinătorii încă liberi ai acestei mişcări, majoritatea tineri, printre care şi posesoarea lui, Gherghina Creţu (Anghelescu), pe vremea aceea o fetişcană al cărei frate a fost executat în aprilie 1941 de regimul Antonescu. Ca mulţi dintre legionarii rămaşi nearestaţi, Gherghina Creţu colecta monede de argint, topindu-le şi realizând, cu ajutorul unor matriţe, mărţişoare, care mai apoi, erau vândute în cadrul unui sistem cvasiclandestin. Totul se întâmpla în cadrul aşa numitului Ajutor Legionar, o punere în practică a uneia din legile fundamentale ale cuibului, statuate de Corneliu Zelea Codreanu: “legea ajutorului reciproc”. „Eu am văzut de-a lungul timpului câteva astfel de mărţişoare, pe la diverse persoane. Nu ştiu cât de multe mai există, pentru că ele reprezentau un obiect prohibit. Mărţişorul aflat în colecţia noastră îl reprezintă pe Sf. Arhanghel Mihail. Ca şi celelalte, a fost realizat în perioada anilor 1941-1944 de legionari din capitală, deşi probabil că asemenea mărţişoare s-au făcut şi-n alte părţi ale ţării. Este vorba despre cei care rămăseseră nearestaţi după aşa zisa rebeliune din ianuarie 1941. Mii de legionari au fost arestaţi şi condamnaţi, inclusiv elevi de liceu, care au primit până la 25 de ani de muncă silnică, în condiţiile în care ei nici măcar nu erau majori. Cei rămaşi nearestaţi, mulţi dintre ei neidentificaţi, ascunşi sau consideraţi nepericuloşi, continuau activitata de menţinere vie a organizaţiei, clandestin şi realizau aceste mărţişoare din mondele de argint pe care le colectau. …

A apărut numărul 13 al revistei Evenimentul Istoric. Cele 124 de pagini acoperă o paletă largă de subiecte, cele mai multe fiind bazate pe documente inedite consultate și publicate de colaboratorii revistei. Jurnalul generalului Iulian Vlad este un astfel de subiect, luna aceasta fiind tipărite în premieră scrisorile trimise de fostul șef al Securității din închisoare. Dezvăluirile din însemnările zilnice făcute de generalul Vlad scot la iveală un personaj necunoscut până acum publicului larg, dar și întâmplări și evenimente de importanță istorică. O altă temă, dictată oarecum și de faptul că mereu România va comemora în martie catastrofa naturală din 4 martie 1977, este cea a mitului ”celui mai iubit fiu al poporului”, construit în jurul lui Nicolae Ceaușescu. Cât a fost realitate, cât a fost calcul politic și cum vedeau presa și agențiile de spionaj străine rolul jucat de Ceaușescu imediat după tragedia de acum 42 de ani, toate lucrurile par altfel când sunt puse alături documente declasificate și presa uitată a vremii. Un alt dosar din care publicăm un capitol important este cel al urmării lui Petre Țuțea. Dosarul de la Securitate al celui supranumit „Socrate al Bucureștilor” arată cât de ușor ajungeai în atenția Direcției Securității Statului și ce desfășurare de forțe se producea de fiecare dată când fostul discipol al lui Nae Ionescu ieșea din casă. Securiști zeloși notau cu precizie ora ieșirii din casă, străzile pe care Țuțea mergea sau se plimba, autobuzele sau troleibuzele folosite, ba chiar și amănunte privitoare la comportamentul acestuia în mijloacele de transport în comun. Un simplu fragment din amplul dosar arată cât de ușor putea intra cineva în atenția filajului. Iată, însă, câteva fragmente dintr-o notă de filaj: „NOTA- privind filajul ob. „ȚONE” (Petre Țuțea – n. red.) efectuat în ziua de 23.X.1972 de la ora 7,00 la ora …

În spațiul public, cam peste tot în lume în timpurile acestea, se aud tot mai frecvent cuvintele: “fascist”, fascism, neo-fascism, populist, suveranist, neo-suveranist, naționalist, șovin și altele. La școală am fost învățați că, în Al Doilea Război, ostașii români patrioți, animați de „idealurile socialiste internaționale”, (desigur, în alianță cu « eliberatorii » de la Răsărit) i-au alungat pe nemții „fasciști” și „naziști”, și, astfel, au eliberat până la ultima palmă de pământ românesc strămoșesc. Apoi, au ajuns până în Cehoslovacia și Austria și au luptat până la victoria finală asupra fascismului. Asta e interesant de amintit! Regimul comunist de la noi a revigorat patriotismul și naționalismul, în ciuda contradicțiilor dogmatice cu dialecta socialistă de la acea vreme. Comuniștii români, mai ales după Dej, nu s-au sfiit de sentimentele patriotice și naționaliste. Astăzi, chestiunea aceasta nu mai e valabilă în accepțiunea deontologilor progresiști contemporani. Ei asociază fără nicio cruțare fascismul cu naționalismul, suveranismul, populismul, șovinismul, etc. Dacă ești patriot, riști să fii și naționalist. Iar odată naționalist, poți fi considerat automat drept fascist, populist și lista poate continua. Nu doresc să susțin ideea potrivit căreia dacă am condamnat oficial regimul comunist și doctrina sa, prin Comisia Tismăneanu din 2006 – gata!, cu asta am condamnat și naționalismul, populismul și patriotismul și altele asemenea, cărora li se spune astăzi: « iliberalisme ». Mai degrabă, cred că trăim o vreme de minciună deliberată, generalizată, instituționalizată, tot mai disperată și inconsecventă de la o zi la alta. O vreme mohorâtă și păgubitoare de sluțire, de pocire și de negare a adevărului. Parafrazându-l pe Radu Gyr, mai cred și că, într-o bună zi, din trecutul recent, am început deja – timid, tiptil, treptat dar sigur – să ne întoarcem acasă! Trist sunt pentru acei învățați dintre noi care … nu văd, nu cunosc, nu pot, …

Pe 18 februarie se împlinesc 67 de ani de la despărțirea de viața lumească a lui Valeriu Gafencu, pe care Nicolae Steinhardt l-a numit „Sfântul Închisorilor”. Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sîngerei, județul Bălți, Basarabia, fiind unul dintre tinerii care au murit în închisorile regimului comunist din România. La 20 de ani, în toamna anului 1941, Valeriu Gafencu a fost arestat și condamnat la 25 de ani muncă silnică, deoarece făcea parte din Frățiile de Cruce, ale căror membri erau urmăriți și arestați, în acea perioadă. Era student în anul al II-lea al Facultății de Drept și Filosofie din Iași, pe care nu a reușit vreodată să o mai termine, pentru că sfârșitul l-a găsit în închisoare. Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Tîrgul Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin pușcăriile de la Aiud, fiind întemnițat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941 – 1944, cât și de la Pitești. Din cauza torturilor și regimului de bestialitate din temnițele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Tîrgul Ocna într-o stare atât de gravă încât supraviețuirea sa timp de doi ani este considerată, de către mulți, drept o minune. În închisoarea comunistă din Pitești a dobândit boli precum reumatism, TBC pulmonar, osos și ganglionar. Mulți dintre cei care au fost în preajma lui în ultima parte a vieții sale se consideră fericiți că au avut acest privilegiu, mărturisind că, deși trupul îi era o epavă, din cauza lipsei de hrană, chipul îi era îmbrăcat într-o lumină stranie, nepământeană, pentru că, spun ei, „sufletul și mintea sa nu se despărțeau defel de rugăciune”. „Dumnezeu revărsase asupra lui harul frumuseții: – Fizic, părea un arhanghel, purtând când spada de foc a cuvântului Dumnezeiesc, când crinul curăției plin de parfum tainic. – Moral, nu i se putea reproșa ceva, …

Membrii grupului – Dumitru Ochiu, Ion Chirilă, Oliviu Beldeanu, Stan Codrescu și Teodor Ciochină – erau refugiați politici în Occident, evadați din iadul instaurat de sistemul represiv condus de Gheorghe Gheorghiu Dej. Ei aveau deja la activ o întreagă serie de acțiuni împotriva comuniștilor, atât în țară, cât și în exil. Ei transmiseseră deja că acțiunea lor era o formă de protest față de crimele, abuzurile și încălcările flagrante ale drepturilor omului din România comunistă. Prin acest demers extrem, ei doreau să atragă atenția opiniei publice internaționale asupra suferințelor îndurate de națiunile captive ale Europei de Est. Pentru prima oară de la sfârșitul războiului și coborârea Cortinei de Fier. Ei au reamintit Occidentului indiferent de suferința popoarelor ce se aflau dincolo de Cortina de Fier și au dezvăluit acțiunile de spionaj pe care Securitatea le desfășura – în beneficiul NKVD – împotriva țărilor Europei de Vest. Dumitru Ochiu și Ion Chirilă fuseseră colegi la liceul “Cuza-Vodă” din Huși , unde militaseră într-o grupare clandestină anticomunistă, reușind să inducă în eroare agenții Securității și, astfel, să fugă prin Iugoslavia. Elev bucureștean, Stan Codrescu a participat, încă din 1944, la protestele anticomuniste, unde participa la protestele anticomuniste, unde a și fost grav maltratat de contramanifestanții comuniști. Iar în 1946, avea să participe la sechestrarea primarului comunist din satul natal, ca urmare a abuzurilor acestuia împotriva țăranilor. În timpul stagiului militar, fiind detașat la grăniceri, va profita și va trece granița în Iugoslavia. Teodor Ciochină era basarabean, scăpat de persecuțiile ocupantului sovietic din 1940, și revenit în ținutul de peste Prut alături de armata germană, după 1941. Rămas fără un picior, el a fost totuși deportat de ruși în Siberia, de unde va evada, revenind în țară, unde va fi aruncat însă în închisoare. Deși invalid, a evadat din nou, ajungând și el …

CRONOLOGIE PRIVIND ISTORIA MISCÃRII LEGIONARE [Apãrutã în Almanahul “Cuvântul” din 1941] 1919 In luna Octombrie 1919, Corneliu Zelea Codreanu se inscrie la Facultatea de Drept a Universitatii din Iasi. De la 15 Octombrie 1919 pana la 1 Septembrie 1920, Corneliu Zelea Codreanu a fost pedagog la Scoala de Arte si Meserii din Iasi. 1920 La 9 Februarie 1920, apare ziarul “Garda Constiintei Nationale” de la Iasi. In acest ziar se publica “Crezul socialismului national-crestin”, alcatuit de Corneliu Codreanu si Constantin Pancu. La inceputul lui Martie 1920, lucratorii comunisti din Iasi facand o greva si arborand steagul rosu la Atelierele Nicolina, Capitanul izbuteste sa potoleasca greva si, facand o manifestatie nationalista, rupe steagul rosu arborand tricolorul. In zilele de 4, 5 si 6 Septembrie 1920 are loc, la Cluj, primul congres al studentilor din Romania intregita. Corneliu Codreanu, cu un grup de studenti nationalisti, izbuteste sa impuna congresului hotararea de eliminare a evreilor din organizatiile studentesti. Lupta impotriva ateismului: in Noiembrie 1920, profesorii Universitatii din Iasi hotarand deschiderea Universitatii fara serviciu divin, Corneliu Codreanu se impotriveste cu un grup de studenti. La 5 Noiembrie, Corneliu Codreanu dimpreuna cu Vladimir Frimu baricadeaza intrarile si inchid Universitatea. Comunistii incearca o contraactiune care este infranta. Universitatea se deschide mai tarziu cu serviciu divin. 1922 La 1 Aprilie 1922, apare in Bucuresti revista bilunara “Apararea Nationala” sub conducerea profesorilor A.C. Cuza si N.C. Paulescu, si avand ca administrator pe Fanica Anastasescu. Revista avea un caracter doctrinar. La 20 Mai 1922, Corneliu Codreanu desfiinteaza Centrul Studentesc din Iasi si infiinteaza Asociatia Studentilor Crestini. La 27 Mai 1922, Corneliu Codreanu, dimpreuna cu un grup de 45 studenti, semneaza la Iasi Angajamentul de onoare de a lupta impotriva cotropirii evreiesti si pentru instapanirea romanismului. Printre semnatari erau: Gr. Ghica, Ilie Garneata, Ion Blanaru, A. Ibraileanu, Gr. Mihuta, Vladimir …

Nu împlinisem încã opt ani când într’o Duminecã mama m’a luat de mânã sus pe dealul ce desparte comuna noastra de Pischiuti sã vãd pe Aurel cum sboarã. Aurel Vlaicu din Bintinti, sat aproape de râul Murãs, depãrtat de-al meu vreo 6 kilometri. „Veniti, români, cã sboarã Vlaicu.” Si au venit români din toate satele din jur, ba si mai de departe, sã vadã pe primul român din Ardeal care sboarã. Vestea nu s’a dus numai dela om la om prin târguri si sate, ci si prin foaia „Libertatea” a Pãrintelui Protopop Ion Mota din Orãstie. Nu exista familie româneascã mai rãsãritã de prin satele ardelene, care sã nu fie abonatã la aceasta foaie, care mai avea si un supliment, odata pe lunã, „Foaia Interesantã”, cu chipuri si vesti din lumea intreagã. Apoi revista „Bobârnacii” dela Cluj, redactatã de cãtre Bornemisa, neam de aproape cu familia Mota. Pe timpul acela, acum cincizeci de ani, Dumineca nu era numai zi de odihnã si de multumire Domnului, ci si zi asteptatã cu vestile ce priveau soarta noastrã, a românilor subjugati. Parca vãd cum sedeau batrâni si tineri in fata caselor pe câte o laghitã lungã si scaune de chiatrã, cum ascultau cu mare bãgare de seamã pe cel ce citea indrumarile din „Libertatea”, stirile din „Foaia Interesantã”, apoi glumele din „Bobârnacii”. La crâsmã nu prea mergea lumea cãci avea ghinars in casã, iar de sfadã sau de înceluialã se auzea rar de tot, nu ca azi când nu vezi doi insi veseli, ci tot timpul bosumflati, de parcã a tunat dihonia in ei. Pe atunci glasul preotului „pe pãmânt pace si între oameni bunã invoire” avea mai multã înrâurire, cãci zilele de sãrbãtoare crestineascã erau tinute cu mare evlavie. Asa au fost îndrumati copiii de atunci: cuviinciosi cu parintii si batrânii, teamã de Dumnezeu, dragoste si …

O minciună repetată de ziarele comuniste, mai apoi predată în școli, iar astazi perpetuată de jurnaliști agitatori sau profesori neștiutori este aceea că legionarii ar fi ucis evrei. Iată un fragment dintr-o scrisoare a lui Vasile Poșteucă către Rabinul D. Șafran, preluat de pe IonCoja: Eram la Bucureşti, la 21 Ianuarie 1941. Destinul m-a vrut cumva, în centrul acestor frământări. Mi-aduc aminte cum mergeam cu secretarul mişcării, noaptea, la ambasada germană, ca să cerem anumite explicaţii. Şi în cartierul Dudeşti, am dat de jefuitori, de ţiganii care furau lucruri din magazine. Pe unii, i-am oprit chiar să nu pună foc la case. Am ţipat, m-am revoltat. Am chemat poliţia. Şi din discuţii cu răufăcătorii, am auzit ceva într-adevăr senzaţional: „Domnul ministru Rioşanu ne–a trimis”. Atunci nu am înţeles ce avea ministrul de interne Rioşanu, care nu era deloc legionar, ci mason, prieten cu Ică Antonescu şi mare anglofil, chiar agent al Intelligence Service-ului în Balcani, ce avea el, zic, cu prădăciunile şi focurile din Dudeşti. Pe urmă însă, am înţeles. Antonescu voia cu orice preţ compromiterea legionarilor. Cu ce puteau ei fi compromişi? De bună seamă cu prădăciuni, cu focuri, cu ucideri de evrei. Veţi crede că eu vreau să apăr mişcarea legionară. Nu. Sunt şi eu un mistic. De am greşit, voi plăti în faţa lui Dumnezeu tot, până la ultimul capăt de aţă. Crimele, se ispăşesc amarnic. Vreau să mărturisesc, ca unui frate care crede şi el în Dumnezeu, cum spusele criminalilor şi borfaşilor din Dudeşti, mi s-au confirmat mai târziu, în Octombrie 1941, la Cernăuţi. M-am întors în Bucovina, acasă, şi acolo am dat de Neagoe Flondor, feciorul marelui boier bucovinean Iancu Flondor, şi, între altele, într-o după amiază, m-a luat cu el să văd pe Rioşanu, care avusese o operaţie grea la rinichi şi trăgea de moarte. Nu-l cunoscusem la Bucureşti pe …

În ciuda vremii total nefavorabile, mii de români au participat la al patrulea protest contra colonizării țării, împotriva semnării infamului pact pentru migrație de la Marakech. Oamenii s-au strâns în Piața Victoriei, după care s-au deplasat pe traseul Piața Victoriei – Piața Romană – Universitate – Calea Victoriei – Piața Națiunile Unite. A fost un protest sută la sută românesc, cu o mobilizare impresionantă a oamenilor pe o vreme ploioasă cu vânt tăios, admirabil fiind efortul participanților veniți din provincie din Neamț, Iași, Dolj, Olt și alte județe ale țării. Printre altele, manifestanții au scandat: „Credința, familia, patria!”, „Nu islamizării, nu colonizării!”, „Afară, afară, cu Soros din țară!” Spre rușinea lor, televiziunile „românești” (cu excepția B1) au boicotat in corpore subiectul pactului pentru migrație și protestele contra lui, inclusiv pe cel din această seară. În schimb câteva cotidiene, printre care România Liberă și Evenimentul Zilei au avut articole aproape număr de număr despre pericolele pactului pentru migrație, având inclusiv relatări de la protestele împotriva colonizării României. Portalului Europei Libere (ce-a fost și ce-a ajuns!) i se poate acorda premiul pentru cel mai ridicol articol al anului, autorul W.Totok , care în urmă cu 5 ani participa la o conferință al cărei scop declarat a fost „demitizarea lui Ion Gavrilă Ogoranu„, înfierând „cu mânie proletară” organizațiile care se opun acestui infam pact, uitând că țări importante că S.U.A., Italia, Australia, Austria, Polonia au refuzat semnarea neparticipând nici la conferința de la Marakech… Organizatorii (Asociația Noua Dreaptă, Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Asociația pentru Cultură, Educație și Valori Europene, Asociația Bucovina Profundă, Asociația Calea Neamului, Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, Asociația Pro Consumatori, Asociația pentru Revigorarea Tradiției,Asociația Scut Botoșănean, Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni, Asociația pentru Toleranță în Spațiul Public care la protestele anterioare au depus memorii …

Ziua de 16 decembrie 1949 are dublă semnificație pentru istoria Rezistenței armatei anticomuniste din România. În acelei zile, la ora 6, în timp ce pe malul Lacului Siutghiol erau executați de Securitate comandanții Haiducilor Dobrogei, sub baionete, în arestul Securității, se năștea ZOE RĂDULESCU, fiica liderului gherilelor dobrogene, GOGU PUIU, căzut în luptă cu Securitatea la Cobadin, cu câteva luni înainte. „De va fi băiat să-l botezi Hristu, iar de va fi fată, să-i spui Zoe…” apucase să îi spună Gogu Puiu soției sale, Olimpia, odată cu ultimul sărut, înainte de a sări înarmat, pe fereastră, pentru a lupta, de unul singur, cu plutoanele Securității, într-o bătălie pe care Cobadinul nu avea să o uite niciodată. A doua zi, în beciul Securității, în anchetă, Olimpia era constrânsă de cerberi să accepte că un cadavru carbonizat, de nerecunoscut, ar fi fost ceea ce rămăsese din Gogu Puiu, după ce acesta, rănit și rămas fără muniție, s-ar fi aruncat pe nedespărțita sa grenadă. Zoe Rădulescu s-a născut în zorii întunecați ai unei zile de decembrie, în momentele în care camarazii tatălui său, făcuți prizonieri de comuniști, erau duși, în lanțuri, pe ultimul lor drum, printre aburii ce se ridică în nopți de iarnă din Lacul Sinoe. În vaierul cumplit al vieților secerate de gloanțe, în altă parte, sub pază militară, venea pe lume Zoe. Această stranie coincidență explică poate, întrucâtva, bărbăteasca dârzenie care a însoțit-o pe firul vieții sale, dar și determinarea cu care a căutat și a promovat adevărul despre lupta și sacrificiile părinților săi și ale camarazilor lor. Camarazii din Fundația Ion Gavrilă Ogoranu și Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei îi transmit cu ocazia zilei de naștere ca forța, lumina și seninul ce au însoțit-o mereu să nu o părăsească nicicând, ani mulți și frumoști să îi încununeze viața, …

N-am nicio șansă să fiu și eu antisemit ca tot omul!… În excelenta sa carte O viaţă trăită, dl Paul Niculescu Mizil face mai multe referinţe la legionari. Nu toate corecte sau exacte. Citez de la pag.375: „Am cunoscut perioada legionară. Am văzut cu proprii (sic!) ochi trupuri carbonizate ale ostaşilor români. Conştiinţa mea este şi astăzi torturată de imaginea unui tînăr legionar, ţintuit la stâlpul infamiei, scuipat şi stigmatizat de camarazii săi, pentru că a îndrăznit să aibă alte idei. M-am dus să-l văd, încercând a-l îmbărbăta, deoarece, în ciuda opiniilor noastre politice opuse, mi-era prieten şi-l stimam.” Fac prima obiecţie, la povestea cu „trupurile carbonizate ale ostaşilor români”. În realitate a fost un accident tehnic, a luat foc motorul unui vehicul militar în zilele aşa zisei rebeliuni legionare. Legionarii au avut un singur amestec: au sărit să stingă focul, dar nu au reuşit să-i salveze pe toţi militarii din vehiculul cuprins de flăcări. Propaganda antilegionară nu a pierdut ocazia să pună pe seama criminalilor de legionari ceea ce nu fusese decât un accident (apud Simion Ghinea). Citez în acest sens şi altă sursă, mai directă: „În toate cele trei zile ale rezistenţei legionare, nici un soldat român nu a căzut sub gloanţele legionarilor. Când trăgeau, foarte rar, trăgeau în aer, demonstrativ, lipsindu-i pe organizatorii loviturii de orice pretext de represalii; o lipsă însă, pe care propaganda Generalului a înlocuit-o, două zile mai tărziu, cu o fotografie a doi soldaţi arşi de explozia unui tanc de benzină, nenorocire atribuită legionarilor. Fotografia, cum s-a dovedit foarte repede, era cea a unui accident ce se întâmplase cu cîteva luni mai înainte.” Citez astfel din Mihail Sturza, România şi sfârşitul Europei, carte pe care mi-a împrumutat-o cu ani în urmă dl Ştefan Andrei, cu recomandarea că este o carte extrem de importantă. …

Am primit la redacție comunicatul Comandantului Legionar Dan Boghiu, ultim supraviețuitor al Consiliului Politic al Mișcării Legionare din exil, emis la împlinirea a 80 de ani de la cumplita crimă de la Tâncăbești. Comunicatul a fost citit și de la Tâncăbești, în timpul ceremoniei religioase de pomenire a lui Corneliu Codreanu, în ziua de 24 noiembrie a.c.. Îl redăm integral: 80 de ani de la asasinarea Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu Camarazi, 30 noiembrie 1938: zi de Doliu Național. Să ne rugăm lui Dumnezeu! Să ne gândim la Căpitanul nostru! Să ne ridicăm cu gândul la sufletele martirilor asasinați în Pădurea Tâncăbești în această noapte! Toți martirii, Prezent ! Corneliu Zelea Codreanu, Căpitanul Nicolae Constantinescu Doru Belimace Ion Caranica Ion Caratănase Iosif Bozântan Ștefan Curcă Ion Pele Grigore Ion State Ion Atanasiu Gavrilă Bogdan Radu Vlad Ștefan Georgescu Ion Trandafir toți legionarii executați în această noapte. Au trecut 80 de ani de la această neuitată, nefastă amintire rămasă în istorie, unul dintre cele mai fioroase asasinate politice care au avut loc în secolul trecut în țara noastră, ordonat fiind de un rege dement care dorea sfârșitul unui mit: Mișcarea Legionară. Regele și camarila lui văzând rezultatul ultimelor alegeri cu rapida ascensiune a Mișcării Legionare au decis eliminarea ei apelând la cea mai josnică metodă: crima. O țară întreagă a fost șocată de știrea perfidei execuții. Ani de-a rândul a fost descrisă în amănunte această execuție: sufocare prin ștreang și apoi în neînsuflețitele trupuri tras un glonte în ceafă spre a simula o „fugă de sub escortă”… conform comunicatului oficial. În 1939 s-a încercat încă o decapitare a Mișcării elitelor în 22 septembrie. Istoria nu uită și în 1940, Mișcarea Legionară a reușit, cu Horia Sima, alungarea de la putere a clicii asasinului rege și a anturajului lui, deshumarea osemintelor eroilor noștri, …

În noaptea de 26 pe 27 noiembrie 1940 s-a desfășurat la Jilava deshumarea trupurilor lui Corneliu Zelea Codreanu, a Nicadorilor și Decemvirilor uciși mișelește la ordinul lui Carol al II-lea. Nicadorii: Nicolae Constantinescu, Doru Belimace și Ion Caranica. Decemvirii: Ion Caratănase, Iosif Bozântan, Ștefan Curcă, Ion Pele, Grigore Ion State, Ion Atanasiu, Gavrilă Bogdan, Radu Vlad, Ștefan Georgescu și Ion Trandafir. Materialul de mai jos, un articol cenzurat din presa vremii care descrie cu lux de amănunte deshumarea celor 14 legionari, a fost preluat de pe blogul domnului Victor Dogaru căruia îi mulțumim pentru amabilitate. CENZURAT DIN PRESĂ 28.11.1940 Evenimentul Zilei DE SUB LESPEDEA DE PIATRĂ AU FOST SCOASE TRUPURILE MARTIRILOR LEGIONARI Înfiorătoare groapă!… Groapa comună în care patrusprezece trupuri de martiri au încheiat pământeasca lor existenţă. Patrusprezece nume, patrusprezece vieţi cu o singură ţintă, cu un singur ideal, cu o singură semnificaţie: SALVAREA ŢĂRII. Mai înfiorătoare încă truda şi lucrul pentru a reda legiunii şi ţării trupurile martirilor lor. Toata noaptea au lucrat echipele legionare pentru ridicarea grelei lespezi de beton ce acoperea marele mormânt. Reflectoare puternice au înlesnit munca neobosită a legionarilor. Ici, în stânga gropii, cum cobori dâmbul, străjueşte crucea de curând pusă. Pe ea patrusprezece nume scumpe: Corneliu Zelea Codreanu, Ion Caratănase şi Doru Belimace… De jur împrejurul ei licăresc nenumărate lumânări. Veghea lor împrăştie creştineasca rugă pentru cei morţi, înmormântaţi fără mărturia sfântă de ceară, şi lăsaţi acolo în hrăpăreţul pământ fără nici o rugă, fără să fi îngenunchiat cineva, fără ca vre-o lacrimă să fi putut ajunge să mângâie ţărâna sfântă. Plânsetele de departe ale familiilor şi tuturor legionarilor, n’au putut jelui marginea mormântului. Doi ani trebuiau să treacă pentruca împlinirea creştinească să aducă ruga la căpătâiul Lor. Apar primele semne Mormântul are o lungime de 11 metri şi o lăţime de 3 metri …

(declaratiile plutonierului Sârbu) „Buna Vestire”, 9-11-1940 “…În zorii zilei (n.n. 29/30 Nov. 1938) am pornit spre Râmnicul Sarat. Ajunsi la închisoare, am fost bagati toti jandarmii într-o celula, unde maiorii Dinulescu si Macoveanu ne-au dat instructii asupra modului cum avem sa executam pe legionari. Punând în genunchi pe soferul masinii, i-a aruncat un streang dupa gât pe la spate, aratând cât de usor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au iesit apoi unul câte unul afara, în curtea închisorii si fiecaruia i s-a dat în seama un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu ca acesta era Capitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi în masini. Aici, legionarul era legat cu mâinile de banca la spate, iar picioarele pe partea de jos a bancii din fata, în asa fel ca sa nu se poata misca nici într-o parte, nici în alta. Asa au fost legati 10 legionari într-o masina si 4 în alta. Eu am fost în prima masina, în cea cu 10 legionari, în spatele Capitanului si fiecare jandarm era asezat în spatele legionarului ce-i fusese încredintat. În mâini aveam streangurile. Am pornit. În masina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealalta maiorul Macoveanu. Era o tacere de mormânt caci n-aveam voie sa vorbim între noi si nici legionarii între ei. Ajunsi în dreptul padurii Tâncabesti, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul executiei, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o si aprinzând-o de trei ori. Era momentul executiei, dar nu stiu de ce nu am executat nici unul. Atunci maiorul Dinulescu a oprit masina, s-a dat jos si s-a dus la masina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executati. Capitanul si-a întors putin capul catre mine si …

Pe 24 noiembrie naţionaliştii s-au întrunit la Tâncăbești pentru a se reculege la a 80-a comemorare a asasinării lui Corneliu Codreanu. Sâmbătă 24.11.2018, ora 12, la troița monumentală de pe liziera pădurii Tâncăbești (DN1, Sos. București-Ploiești), a avut loc o ceremonie religioasă de pomenire a lui Corneliu Zelea Codreanu, fondator al Legiunii Arhanghelul Mihail, și a celor 13 comandanți legionari asasinați în noaptea de 29-30 noiembrie 1938. Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, Fundația Bunavestire, Acțiunea Civică Piața Universității 2012, Scut Botoșănean, şi alte organizaţii civice nonguvernamentale au organizat o slujbă religioasă pentru pomenirea legionarilor ucişi aici în noaptea de Sf Andrei 29-30 noiembrie 1938… …În fata monumentalei troiţe s-a intonat imnul „Plânge printre ramuri luna” şi a fost reamintit tragicul eveniment petrecut acum 80 de ani când Corneliu Zelea Codreanu acuzat pe nedrept şi 13 alţi legionari condamnaţi au fost scoşi din închisoare sub pretextul unui transfer sugrumaţi în duba jandarmeriei şi apoi împuşcaţi în spate pentru a simula o încercare de evadare. – Sursa: Buciumul.ro / Foto: Florian Cristache

Istoria a fost mereu pentru mine o poveste predată la școală din care nu am reținut mare lucru. Mi-au rămas în cap marii domnitori menționați între scoarțe, plus propaganda vremii ce ne insufla spiritul patriotic și ideea că suntem mari și tari. Despre legionari am auzit tangențial. Știam că erau un fel de bau-bau al vremii și că mai purtau denumirea și de “cămășile verzi”. Adică nimic. Acum câțiva ani îmi povestea un coleg că a întâlnit un om care i-a insuflat un mod de gândire și comportament ce i-au modificat radical stilul de viață. M-am uitat lung și am sugerat că aș dori să cunosc și eu o astfel de persoană. De curiozitate, în primul rand. Nu știam ce ar putea spune un om atât de răvășitor încât să îți dorești să fii ca el sau măcar să încerci. Nu a fost să fie la momentul respectiv, dar s-a întâmplat astăzi. Istoria, prin prisma celor care au trăit-o, devine fascinantă. Nu cunosc reacția celorlalți, nici măcar nu sunt sigură că aș dori să o aflu, dar ce știu cu siguranță este că după jumătate de oră mi-am dorit să fiu legionar. Sună ca o blasfemie, dar pot argumenta. De fapt chiar am luat decizia să scriu o serie de articole prin care să încerc să îi așez în locul meritat în istorie. Cel al elitelor. Pentru că asta au fost legionarii. Elita societății românești. – Autor Astrida / Sursa: NewsBuzau.ro

Circularele Căpitanului (9) Procesul decemvirilor / Bucureşti, 28 Aprilie 1937 DOMNILOR AVOCAŢI Mă adresez Dv. şi prin Dv. tuturor avocaţilor din toate barourile Ţării, mă adresez tuturor Judecătorilor de orice instanţă, mă adresez Ţării întregi pentru ca mai înainte de a vedea ce avem de făcut, să protestez din adâncurile sufletului împotriva modului nemaipomenit şi nemaiauzit în care au fost judecaţi cei zece legionari. 1. Protestez împotriva faptului că au fost ridicaţi prin legea nouă votată, de la Judecătorii lor fireşti şi trimişi unei instanţe militare de judecată, în atribuţiile căreia nu intra judecarea acestui proces. 2. Protestez în contra eliminării din instanţă a întregei apărări, lăsând pe acuzaţi fără nici o apărare, căci nu poate fi considerată apărare, aceea făcută de un singur ofiţer, în 7 minute, pentru zece oameni pe cari îi condamni la muncă silnică pe viaţă. 3. Protestez în contra faptului că prin acest sistem acuzaţii au fost lipsiţi de martorii principali în această chestiune, martori cari deţin lucruri senzaţionale în favoarea acuzaţilor, martori cari, după planul apărării au fost lăsaţi mai la urmă, dar care în urma măsurilor luate, n’au mai putut fi audiaţi. Aceşti martori în ordinea importanţei sunt: Generalul Gh.Cantacuzino, care a prezidat juriul de onoare, a judecat şi eliminat pe Stelescu din organizaţie. Posedă documente şi acte de importanţă zdrobitoare. Corneliu Z. Codreanu, deţinător a unor importante informaţii, Prof. Nae Ionescu, Ing. Cristian Leu, cunoscând punerea la cale a unui asasinat odios, Vasile Cotea, acel ce trebuia să execute asasinatul, Luca Gheorghiade şi Dumitrescu-Zăpadă. 4. Protestez în contra acestui sistem care ridică în Ţară neîncrederea în Justiţie, neîncrederea care este începutul tuturor nenorocirilor, pentru că refuzul de justiţie duce pe om la ideia de a-şi face singur justiţie. – Ca şi în cazul Stelescu -. Or aceasta este cea mai mare nenorocire …