Tag Archives: florin dobrescu

Comemorarea Capitanului Corneliu Zelea Codreanu – Tâncăbești 2021 (VIDEO)

Corneliu Zelea Codreanu a fost comemorat sâmbătă 27 noiembrie, în locul unde a fost asasinat în urmă cu 83 de ani, printr-o ceremonie religioasă. Inițiativa a aparținut unor urmași de luptători anticomuniști. La ceremonie a participat un public în cea mai mare parte tânără, inclusiv elevi și studenți. Au fost prezenți reprezentanți ai unor organizații civice precum Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Asociația Noua Dreaptă, Garda Neamului, Grupul Piața Universității 2012, Gruparea NOI, Cruciada Românismului, dar și o delegație a Partidului Naționalist Francez (continuator legitim al francismului prin interbelic), avocatul Pierre Marie Bonneau și Francois Fourier. Un sobor de preoți au oficiat slujba de pomenire a celor 14 asasinați în acel loc. Au luat cuvântul Florin Dobrescu și Alexandru Costache din partea Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, Pierre Marie Bonneau din partea PNF, Costache Nechita-șeful Noii Drepte București, Alexandrina Popovici din partea Grupului Piața Universității 2021, Adrian Jianu din partea Garda Neamului/ND, viceprimar în Amărăști Dolj. Corneliu Zelea Codreanu a fost asasinat în noaptea de 29/30 noiembrie 1938, alături de alți 13 fruntași legionari, la ordinul regelui Carol al II-lea. Ei au fost uciși în dubele care îi transportă din închisoarea Râmnicul Sărat la Jilava, în dreptul Pădurii Tâncăbești, ștrangulați cu frânghii, trupurile fiind apoi transportate la Închisoarea Jilava, unde au fost împușcate în spate și îngropate într-o groapă comună, în care s-a turnat acid sulfuric, după care au fost acoperiți cu beton. În noiembrie 1940 au fost deshumați și înmormântați cu onoruri la mausoleul de la Casa Verde, în București Noi. În 1948, comuniștii au sustras într-o noapte sicriele, ascunzându-le în locuri rămase necunoscute până azi, în timp ce adepții Mișcării Legionare au fost aruncate în închisori până în 1964. După 1989, mai exact în noiembrie 1993, supraviețuitorii mișcării, împreună cu tineri simpatizanți ai, reuniți sub egida Fundației Buna Vestire și …

Citeste tot articolul

Legionarii l-au comemorat la Tancabesti pe CORNELIU ZELEA CODREANU / VIDEO

Comemorarea de la Tâncăbești 2019 – Corneliu Codreanu În data de 30 noiembrie 2019, în pădurea Tâncăbeşti lângă Bucureşti, numeroase grupuri de tineri şi mai puţin tineri aşteaptă începerea unei ceremonii ţinute în memoria lui Corneliu Codreanu. Este doar unul din grupurile care se vor perinda întreaga zi în fata impozantei cruci. Nu sunt doar cetăţeni romani, aici vin pe 30 noiembrie şi naţionalişti francezi, spanioli, italieni, bulgari, sârbi. Cărţile lui Corneliu Codreanu au fost traduse în numeroase limbi. De la naţionalisti britanici de la British Naţional Party, la patrioţi din Statele Unite sau chiar Ucraina, toţi au auzit de Codreanu. Fiecare grup care vine aici este însoţit de cel puţin un cetăţean străin care a citit despre Codreanu şi a venit să vadă locul unde a fost asasinat „Căpitanul”. În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, cunoscută în tradiţie ca şi „noaptea de groază a Sf. Andrei”, Corneliu Zelea Codreanu a fost asasinat prin strangulare în pădurea Tâncăbeşti, din apropierea Bucureştiului. Modul ciudat în care cel care era era supranumit „Căpitanul” a fost asasinat împreună cu alţi 13 legionari, cât şi data tragicului eveniment, au întărit convingerea naţionaliştilor români ca moartea lui Corneliu Codreanu a avut un caracter „ritualic”, urmărind tradiţii oculte ale francmasoneriei. Putina Istorie Corneliu Codreanu a fost fondatorul a ceea ce mulţi istorici consideră cea mai mai mare mişcare naţionalistă europeană, crescută organic şi nu devenita mişcare de mase abia după câştigarea puterii. Mişcarea lui Codreanu îşi are originile în curentele naţionaliste şi antisemite autohtone de la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20, curente susţinute de personalităţi ale acelei perioade precum profesorii A.C. Cuza, Nicolae Iorga, Nicolae Paulescu, Nae Ionescu, aceştia împotrindu-se acordarii de drepturi depline evreilor. Linia fusese începută de generaţia de intelectuali precedenta, precum Dionisie Pop Marțian, Mihai Eminescu, Bogdan Petriceicu Haşdeu …

Citeste tot articolul

Povestea mărţişorului legionar pentru care posesorii riscau închisoarea: „Un capitol terifiant din istoria recentă“

Un vechi mărţişor de argint confecţionat într-o reţea clandestină legionară este unul dintre cele mai valoroase artefacte care vor putea fi admirate în viitorul Muzeu al Rezistenţei. Povestea lui şi a altor câteva astfel de obiecte, păstrate cu riscuri colosale, a fost scrisă într-o organizaţia clandestină legionară din Bucureşti după 1941, perioadă în care mulţi legionari se aflau în închisorile antonesciene. Ele au fost confecţionate de susţinătorii încă liberi ai acestei mişcări, majoritatea tineri, printre care şi posesoarea lui, Gherghina Creţu (Anghelescu), pe vremea aceea o fetişcană al cărei frate a fost executat în aprilie 1941 de regimul Antonescu. Ca mulţi dintre legionarii rămaşi nearestaţi, Gherghina Creţu colecta monede de argint, topindu-le şi realizând, cu ajutorul unor matriţe, mărţişoare, care mai apoi, erau vândute în cadrul unui sistem cvasiclandestin. Totul se întâmpla în cadrul aşa numitului Ajutor Legionar, o punere în practică a uneia din legile fundamentale ale cuibului, statuate de Corneliu Zelea Codreanu: “legea ajutorului reciproc”. „Eu am văzut de-a lungul timpului câteva astfel de mărţişoare, pe la diverse persoane. Nu ştiu cât de multe mai există, pentru că ele reprezentau un obiect prohibit. Mărţişorul aflat în colecţia noastră îl reprezintă pe Sf. Arhanghel Mihail. Ca şi celelalte, a fost realizat în perioada anilor 1941-1944 de legionari din capitală, deşi probabil că asemenea mărţişoare s-au făcut şi-n alte părţi ale ţării. Este vorba despre cei care rămăseseră nearestaţi după aşa zisa rebeliune din ianuarie 1941. Mii de legionari au fost arestaţi şi condamnaţi, inclusiv elevi de liceu, care au primit până la 25 de ani de muncă silnică, în condiţiile în care ei nici măcar nu erau majori. Cei rămaşi nearestaţi, mulţi dintre ei neidentificaţi, ascunşi sau consideraţi nepericuloşi, continuau activitata de menţinere vie a organizaţiei, clandestin şi realizau aceste mărţişoare din mondele de argint pe care le colectau. …

Citeste tot articolul

PATRIA CINSTIRII CRIMINALILOR. La reînhumarea lui CAROL II…

Astăzi va avea loc un eveniment care a devenit tradiție în România ultimului veac… Va fi înhumat cu onoruri de stat un criminal. Încă unul. Și nu orice fel de criminal, ci unul cu peste jumătate de mie de victime la activ. Plus o dictatură și corupția aferentă. Să mai spunem că nu ne merităm soarta… Da, este vorba de reînhumarea lui Carol al II-lea, la Curtea de Argeș, în noua catedrală, ridicată pentru a suplini lipsa spațiului pentru noi morminte din vechea biserică a mănăstirii, unde se odihnesc auguștii noștri monarhi Carol I și Ferdinand I, alături de reginele Elisabeta și Maria. Noul spațiu destinat extinderii necropolei regale era o necesitate indiscutabilă. De altfel, aici a fost depus pentru odihna de veci și trupul regretatului Rege Mihai I. Dar nu credeam, sincer, că în cele din urmă, alături de Regele Mihai și Regina Ana, să fie adus și funestul Carol al II-lea. În opinia mea, și anexa în care fusese readus în 2003, la insistențele la fel de funestului Adrian Păunescu, era îndeajuns pentru murdăria pe care acest monarh decăzut a putut-o lăsa pe fața istoriei noastre naționale. Dar poate că resentimentele mele personale îmi întunecă discernământul creștin și, așa cum se susține, indiferent cum a fost el, dincolo de moarte se cuvine să-și odihnească osemintele alături de înaintașii și descendenții săi. E și o chestiune strictă de familie… Totuși, ceva merge prea departe în toată această problemă. Este vorba de onorurile de stat. Care i-au fost aduse și la readucerea osemintelor din Portugalia, în 2003. Se invocă faptul că a fost rege, așadar șef al statului român. Bun, pe acest considerent ar trebui să facem același lucru și cu Ceaușescu. Iar germanii, de asemenea cu Hitler, ori rușii cu Stalin. Dar să revenim. În cazul lui Carol al …

Citeste tot articolul

„Căci, Atunci Cînd se Ridică Sus Oamenii de Nimic, Nelegiuiții Mișună Pretutindeni”

În ultimul timp mă gîndesc tot mai des la acest verset și îmi dau seama cîtă dreptate a avut Psaltistul! Din 1989 în fruntea țării s-au ridicat oameni de nimic și atunci, în mod firesc, în timp, nelegiuții au ocupat totul, parlamentul, guvernul, administrațiile județene, justiția, presa, TOT! Inclusiv postul de radio național. Pe 1 nov. 2018 s-au împlinit 90 de ani de la înființarea acestuia. Emisiunile dedicate acestui eveniment de Radio România Actualități (RRA) au ajuns obositoare și enervante. Se laudă cu faptul că prin ei românii află adevăratele știri, că ei oferă cea mai bună muzică, tot ce transmit ei este cel mai bun. Și o sumedenie de handicapați care vor să își audă numele la radio le transmit mesaje că nu pot trăi fără RRA! De peste doi ani eu ascult doar RRA. Așa că pot spune că RRA este cel mai bun post de radio din România, după cum pot să spun și că este cel mai prost. Mi-aș fi dorit, cu ocazia aniversării lor, să trimit un vechi articol (nepublicat de nimeni la momentul potrivit), actualizat. Dar omul propune, Dumnezeu dispune! S-au năpustit peste mine multe altele, așa că nu am reușit. Sper să reușesc în curînd. Cei care au citit articolele mele, știu că adesea am numit RRA ca fiind Radio Israel 2. Nu am auzit niciodată la acest post de radio, nimic despre crimele israelienilor, despre apartheid-ul pe care îl promovează ca politică de stat, despre crizele economice mondiale pe care le produc evreii, despre jefuirea omenirii, despre minciunile, dezinformările și diversiunile răspîndite de presa mondială aflată în mîna lor. Nu țin minte dacă la RRA a fost zi în care să nu se pomenească despre suferințele de care au avut parte evreii, despre sărbătorile evreiești, despre evreii care și-au adus contribuția la …

Citeste tot articolul

Lansare de carte: TABERELE DE MUNCĂ – 1936. Restituirea unui document important.

Vineri 23 noiembrie 2018, orele 17,30, la Librăria Mihai Eminescu din București (Piața Universității), va avea loc lansarea cărții TABĂRA DE MUNCĂ – 1936, în prezența prof. univ. Ion Coja, a președintelui Fundației Ion Gavrilă Ogoranu – dl Coriolan Baciu și a cercetătorului Sorin Olariu. Restituirea acestui album cuprinzând fotografii din taberele și șantierele de muncă voluntară ale Mișcării Legionare, inițiat în 1936 de Mihail Polihroniade, este un demers aparținând cercetătorului sibian Sorin Olariu și beneficiază de o precuvântare semnată de Nicolae Roșca încă de pe vremea când acesta se mai afla printre noi. Sorin Olariu ne-a obișnuit cu o frecvență anuală a aparițiilor editoriale inedite, prin care vine să completeze o istorie recentă deosebit de controversată și amputată ca urmare a imixtiunilor ideologicului și politicului în actul de cercetare. Subiectul deosebit de delicat al fenomenului legionar interbelic, în cadrul căruia taberele de muncă au constituit un element pe cât de inedit, pe atât de viguros, este tratat în introducere de directorul Editurii Sânziana, Florin Dobrescu, acesta îmbogățind reeditarea albumului cu un mic aparat critic. Intrarea este libera. VEZI SI: A 80-a comemorare a asasinării lui CORNELIU CODREANU. 24 noiembrie la Tâncăbești.

Citeste tot articolul

DEPUTAŢII INTERZIC MIŞCAREA LEGIONARĂ. Pedepse grele cu închisoarea pentru legionari.

Parlamentarii au hotărât: Pedepse grele cu închisoarea pentru legionari. „Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marți, un amendament potrivit căruia „mișcarea legionară este considerată o organizație fascistă care a activat în perioada 1927 – 1941 sub denumirea de Legiunea „Arhanghelului Mihail”, Garda de Fier și Partidul Totul pentru Țară” . Este un fapt fără precedent acela ca un for legislativ, rectae Parlamentul, să stabilească o problemă ce ţine de competenţa istoricilor. Proiectul de lege a fost realizat de Alexandru Florian, preledintele Institutului Elie Wiesel şi promovat în Parlament în octombrie 2013 de fostul lider liberal Crin Antonescu. „Amendamentul a fost introdus în proiectul de lege pentru modificarea Ordonanței 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și al promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii”, se arată în materialul AGERPRES. Iată cum au considerat juriştii Camerei Deputaţilor că pot asimila legionarismul românesc fascismului: „Mișcarea legionară a fost o organizație fascistă din România care a activat în perioada 1927 — 1941 sub denumirea de Legiunea „Arhanghelului Mihail”, Garda de Fier și Partidul Totul pentru Țară. Eu consider că dacă trecem așa definiția și facem strict referire la 1927 — 1941 nu cred că vor mai fi altfel de probleme”, a spus vicepreședintele Comisiei juridice Ciprian Nica. Amendamentul a fost însușit de comisie și votat în unanimitate, titrează Buciumul.ro. Conform vicepreședintelui Comisiei juridice, „caracterul fascist al mișcării legionare este confirmat de către Academia Româna prin Dicționarul explicativ al limbii române din 1998 care la explicația atribuită legionarului precizează că acesta este „membru sau simpatizant al organizației fasciste din România interbelică sau gardist””. De asemenea, a precizat Nica, manualul de istorie din clasa a XII-a, aprobat de Ministerul Educației, spune că partide cu caracter fascist au apărut și în România în 1927. VEZI …

Citeste tot articolul

Declaratia politica a TPT dupa ce Tribunalul Bucuresti a DIZOLVAT singurul partid “legionar” din Romania

După aproape un an de proces, instanţa Tribunalului Bucureşti a decis dizolvarea Partidului “Totul pentru Ţară” pentru neîndeplinirea obiectivelor, în conformitate cu art.46-48 din Legea Partidelor Politice nr. 14/2003. Decizia nu este definitivă şi va fi atacată la Curtea de Apel. Până la o decizie definitivă a Curţii de Apel, TPT îşi continuă în mod normal activitatea, conform prevederilor legale. Sentinţa este un prilej de reflexie şi rememorare asupra desfăşurării acestui proces. Însăşi durata acestei acţiuni de dizolvare o face atipică şi arată că avem de a face cu un caz special. Este unicul caz din România de după 1989, şi de altfel şi din întreaga Europă, în care parchetul a deschis împotriva unui partid acţiuni de dizolvare în fiecare an electoral, intimidând militanţii săi şi împiedicându-i să participe normal la alegeri, pentru ca apoi să i se reproşeze neîndeplinirea condiţiilor – şi aşa discutabile – prevăzute de Legea partidelor politice. Ieşirea procurorului la ultima şedinţă publică, atunci când, într-un acces de nervi, a făcut referiri la originile istorice ale TPT, este o reflectare a resentimentelor cadrelor Ministerului Public în raport cu acest partid istoric. Un lucru nu înţeleg cei care şi-au făcut un scop în viaţă din desfiinţarea Partidului “Totul pentru Ţară”. Poţi dizolva pe cale juridică un partid politic. Dar nu poţi desfiinţa o stare de spirit, o comunitate de oameni uniţi în jurul unui ideal. Mai cu seamă un ideal pecetluit cu sângele a mii de martiri care l-au mărturisit. Partidul “Totul pentru Ţară” a fost reînfiinţat în 1993, ca expresie a voinţei liderilor legionari din ţară, supravieţuitori ai prigoanei comuniste, având inclusiv avizul Comandantului Horia Sima. Existenţa comunităţii legionarilor şi a urmaşilor acestora nu putea fi contestată nici măcar de neocomuniştii care păstraseră puterea după decembrie 1989. După cum nu puteau ignora dreptul la asociere şi …

Citeste tot articolul

Partidul Totul pentru Tara ii cere lui Victor Ponta sa BOICOTEZE Jocurile Olimpice din Rusia

Circa 3000 de sportivi, dintre care şi 24 din România şi 5 din Republica Moldova, vor participa vineri seara la ceremonia de inaugurare a Olimpliadei de iarnă de la Soci, Rusia. Practic va începe şi lupta pentru cele 294 de medalii (aur, argint, bronz) sub supravegherea a 13.000 de jurnaliști și, mai ales, a 37.000 de polițiști și militari care asigură securitatea celui mai scump eveniment sportiv organizat vreodată (51 de miliarde de dolari). În staţiunea de la Marea Neagră vor fi prezenţi mai mulţi şefi de state şi lideri poiltici, printre care şi premierul Victor Ponta. Însă din cauza recentelor acţiuni şovine din Transnistria, naţionaliştii români au cerut boicotarea de către clasa politică de la Bucureşti a Olimpiadei din Rusia. “Abuzurile separatiştilor de la Tiraspol au depăşit orice limită. Arestarea directorului liceului românesc şi a colegilor săi de către autorităţile ilegitime ale regimului comunist transnistrean reprezintă o nouă provocare şi o încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale omului. Pe această cale vrem să denunţăm Kremlinul ca fiind în spatele tuturor abuzurilor comise de comuniştii transnistreni. Această gaură neagră a Europei nu s-ar putea menţine nici 24 de ore dacă nu ar fi susţinută de armata rusă cantonată în regiune. La 23 de ani de la dispariţia URSS, Rusia continuă să menţină trupe de ocupaţie pe teritoriul Basarabiei, la câteva zeci de km de frontiera UE. Este o ruşine pentru omenirea anului 2014!”, a declarat pentru Buciumul unul dintre liderii Partidului Totul pentru Ţară, Florin Dobrescu. “Faptul că la nivel internaţional nu există reacţii faţă de aceste abuzuri, nu înseamnă că autorităţile româneşti trebuie să tacă. Apreciem că în aceste condiţii, premierul Ponta ar trebui să boicoteze oficial deschiderea Jocurilor Olimpice de la Soci. Dacă cineva se mai amăgea să creadă că Rusia este în stare să respecte drepturile omului şi …

Citeste tot articolul