Tag Archives: miscarea legionara

Emisiune de pe postul ~”corect politic”~ Realitatea TV despre Corneliu Zelea Codreanu, Maresalul Ion Antonescu, Petre Țutea și alte personaje. 

Florin Dobrescu, in direct la Tomis TV, vorbeste despre Miscarea Legionara: via Incorect Politic

VIDEO | George Simion despre declarațiile lui Călin Georgescu: A făcut o gafă. Eu nu am simpatii legionare și nu vreau să fiu asociat cu atitudini antisemite George Simion, co-președinte AUR, a spus că declarațiile lui Călin Georgescu despre Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu reprezintă o gafă și nu dorește să fie asociat cu mișcări fasciste sau comuniste. „Domnul Georgescu a făcut o gafă. Eu nu le am (simpatiile legionare ale lui Călin Georgescu) și nu vreau să fiu asociat cu atitudini antisemite de la nimeni. Eu nu vreau să mă asociez cu comunicate de genul celor cu holocaustul o temă minoră. Asta-i o aberație. Nu vreau să fiu asociat cu așa ceva. Vreau să construim o mișcare românească fără rădăcini în mișcări totalitare, fasciste sau comuniste”, a spus George Simion la Antena 3. Simion se referă la faptul că într-un comunicat al AUR despre educație, s-a folosit un exemplu în care despre holocaust se spune că putea fi învățat în cadrul orei de istorie. Tot în cadrul emisiunii, răspunzând unei întrebări a lui Mihai Gâdea despre membrii și simpatizanții cu vederi legionare, Simion a spus că „dacă nu-și revizuiesc atitudinea, n-au ce căuta aici”. Co-președintele AUR a regretat public și incidentul cu ministrul energiei, Virgil Popescu, despre care a spus că a fost „o răbufnire”. George Simion a mai taxat prestația lui Călin Georgescu și a pus sub semnul întrebării alegerea sa în funcția de președinte de onoare a AUR. Vezi si – Trădătorii din AUR, Claudiu Târziu si George Simion, îl dau afară pe Călin Georgescu pentru simpatii legionare

Războiul Civil Spaniol, ar putea răspunde cunoscătorii. Da, așa este, toti trei au luptat în acest război, dar în tabere diferite. Primul, Valter Roman, ca voluntar în Brigăzile Internaționale Comuniste, maior și comandant al unui batalion de artilerie, ceilați doi, Moța și Marin, ca voluntari în „Tercio Extranjeros”, Legiunea Străină Spaniolă, căzuți în luptă de partea forțelor franchiste. Ceea ce, însă, nu se prea știe este faptul că cei doi au fost uciși în baza unui ordin dat chiar de Valter Roman. La puțină vreme după ce s-au înrolat în trupele franchiste și au intrat efectiv &icirc O sabie pentru colonel! Cu un an înainte, la 24 noiembrie 1936, generalul Gheorghe (Zizi) Cantacuzino- Grănicerul, avocatul Ionel Moța, inginerul Gheorghe Clime, preotul Ion Dumitrescu-Borşa, avocatul Neculai Totu, economistul Bănică Dobre, avocatul Vasile Marin și prințul Alexandru Cantacuzino plecau în Spania. Misiunea lor era ca, în numele Legiunii Arhanghelului Mihail, să-i ofere în semn de omagiu colonelului Jose Moscardo Ituarte, eroul de la Alcazar, o spadă de onoare. Acolo, întreg grupul, mai puțin generalul, avea să se alăture trupelor generalului Francisco Franco, împotriva celor republicane, în ceea ce s-a numit Războiul Civil Spaniol. Memoria Prințului… “Pe la ora trei, ocupăm nişte tranşee înaintate. Bombardamentul reîncepe. Ionel Moţa ne strigă: «Dacă sîntem înconjuraţi, nu cade prizonier nimenea. Murim toţi împreună!». Sînt ultimele cuvinte. Exploziile obuzelor ne acopereau cu pămînt. O detunătură doborîtoare mă forţează să închid ochii. Cînd îi deschid, o clipă după aceea, privirea îmi cade, la un metru şi jumătate de mine, asupra unui corp întins cu faţa spre pămînt. Îngenunchiu şi îi ridic capul. E Ionel Moţa. La un metru zace Vasile Marin, cu spatele proptit de peretele tranşeei. Mă întorc şi urlu lui Clime şi părintelui Dumitrescu, peste vuietul gloanţelor şi al obuzelor: «Ionel şi Marin sînt morţi!». Peste …

Corneliu Zelea Codreanu a fost comemorat sâmbătă 27 noiembrie, în locul unde a fost asasinat în urmă cu 83 de ani, printr-o ceremonie religioasă. Inițiativa a aparținut unor urmași de luptători anticomuniști. La ceremonie a participat un public în cea mai mare parte tânără, inclusiv elevi și studenți. Au fost prezenți reprezentanți ai unor organizații civice precum Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Asociația Noua Dreaptă, Garda Neamului, Grupul Piața Universității 2012, Gruparea NOI, Cruciada Românismului, dar și o delegație a Partidului Naționalist Francez (continuator legitim al francismului prin interbelic), avocatul Pierre Marie Bonneau și Francois Fourier. Un sobor de preoți au oficiat slujba de pomenire a celor 14 asasinați în acel loc. Au luat cuvântul Florin Dobrescu și Alexandru Costache din partea Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, Pierre Marie Bonneau din partea PNF, Costache Nechita-șeful Noii Drepte București, Alexandrina Popovici din partea Grupului Piața Universității 2021, Adrian Jianu din partea Garda Neamului/ND, viceprimar în Amărăști Dolj. Corneliu Zelea Codreanu a fost asasinat în noaptea de 29/30 noiembrie 1938, alături de alți 13 fruntași legionari, la ordinul regelui Carol al II-lea. Ei au fost uciși în dubele care îi transportă din închisoarea Râmnicul Sărat la Jilava, în dreptul Pădurii Tâncăbești, ștrangulați cu frânghii, trupurile fiind apoi transportate la Închisoarea Jilava, unde au fost împușcate în spate și îngropate într-o groapă comună, în care s-a turnat acid sulfuric, după care au fost acoperiți cu beton. În noiembrie 1940 au fost deshumați și înmormântați cu onoruri la mausoleul de la Casa Verde, în București Noi. În 1948, comuniștii au sustras într-o noapte sicriele, ascunzându-le în locuri rămase necunoscute până azi, în timp ce adepții Mișcării Legionare au fost aruncate în închisori până în 1964. După 1989, mai exact în noiembrie 1993, supraviețuitorii mișcării, împreună cu tineri simpatizanți ai, reuniți sub egida Fundației Buna Vestire și …

Mișcarea legionară a reprezentat un punct de cotitură în istoria României, devenind una dintre cele mai violente mișcări cu care s-a confruntat scena politică românească. Având ca bază ideologică un naționalism dus la extrem și o credință pe care de multe ori o foloseau drept un paravan pentru crimele și atrocitățile făcute. Inspirația lui Codreanu Corneliu Zelea Codreanu, liderul mișcării legionare din România, a avut posibilitatea de a se inspira de peste granițele țării, regimul lui Adolf Hitler fiind un exemplu în aplicarea violenței și a crimei ca mijloc de luptă politică. Unul dintre simpatizanții lui Corneliu Zelea Codreanu, Ioan Victor Vojen, fost legionar închis în penitenciarul din Aiud, avea să declare Securității că: “ uniformele, cîntecele, organizația paramilitară, toate sînt introduse în “legiunea” sa sub influența partidelor naziste.” O greșeală pe care reprezentanții Legiunii au considerat-o fiind fatală pentru Corneliu Zelea Codreanu a fost declarația sa în politica externă prin care anunța că “ în momentul cuceririi puterii va schimba în 48 de ore politica tradițională trecînd de partea Axei. Se înfeudează astfel Germaniei hitleriste fără să cunoască intențiile acesteia, fără să știe de planurile de expansiune conform cărora românii trebuiau să fie dizlocați din lanțul Carpaților și zvârliți departe spre Răsărit.” Luptă în interesul Germaniei naziste Războiul dintre naziști și comuniști a fost purtat de cele mai multe ori pe muchie de cuțit, rezultatul final putând fi schimbat în fiecare secundă. În pragul capitulării Germaniei din 1945, unul dintre cei care a continuat lupta împotriva comunismului a fost chiar Horia Sima, cel care se afla în fruntea unui așa-zis guvern fantomă din Viena, pus în slujba nemților. Dumitrescu Ion avea să declare în 1963 că: “După 23 august 1944, merg în alianță cu trupele sovietice să desrobească Ardealul și să lupte contra nemților. Sima ține la radio o …

Despre Ion Tobă, zis ”Hatmanul”, și despre vitejiile lui din Al Doilea Război Mondial s-au scris diverse articole în ultimii 30 de ani. Ceea ce nu s-a scris și nu s-a spus este etapa din viața căpitanului, de după 23 august 1944, și până la finalul războiului. Istoricul clujean Ottmar Trașcă a descoperit noi amănunte despre viața lui Ion Tobă (foto – în centrul imaginii), în perioada în care acesta a fost fost maior în Waffen SS. Istoricul a descoperit în arhive, mai multe fotografii cu Ion Tobă, în uniforma ”capului de mort”, informația fiind o premieră. ”În ce privește viaţa şi activitatea maiorului Ion Tobă zis „Hatmanul” s-a scris puţin în cadrul istoriografiei române, accentul fiind pus pe rolul jucat de căpitanul (pe atunci) Ion Tobă în prevenirea ocupării de către Armata Roșie a mănăstirii Putna la începutul lunii iulie 1940, în urma acceptării de către România a ultimatumurilor sovietice din 26-27 iunie 1940. În schimb, lucrările, studiile ori articolele de presă referitoare la maiorul Ion Tobă menționează cel mult în treacăt faptul că ofițerul fiind plecat la specializare în Germania nazistă a refuzat după 23 august 1944 să recunoască noul guvern de la București și a ales să continue lupta alături de cel de-al III-lea Reich”, spune istoricul Ottmar Trașcă. Viața lui Ion Tobă a făcut obiectul unei cărți scrise de un istoric militar Dani Gîju, în 2005, care se numește ”Zodia capului de mort”. Cu toate acestea, spune Ottmar Trașcă, cartea are multe inadvertențe în ceea ce-l privește pe ofițerul român Ion Tobă, care pentru faptele sale de curaj a fost decorat cu ordinul Mihai Viteazul, clasa 1, cea mai înaltă dinstincție militară din al doilea război mondial. Cum a rămas să lupte pentru SS Potrivit lui Ottmar Trașcă, legendarul ofițer român a fost încadrat în 1939, …

Uzurpatorul Șerban Suru s-a folosit de moartea scriitorului Răzvan Codrescu pentru a susține campania guvernamentală de vaccinare cu serul experimental Auto-intitulatul șef al Mișcării Legionare, presupus agent operativ al Serviciului Român de Informații, uzurpatorul Șerban Suru s-a folosit de moartea scriitorului Răzvan Codrescu pentru a susține campania guvernamentală de vaccinare cu serul experimental Nu-mi place să scriu de rău despre alți naționaliști și de regulă nu dau foarte mare atenție zvonurilor despre unul sau altul, cititorii vechi pot confirma că pe Incorect Politic, înafara câtorva critici ocazionale, făcute în bună credință, nu s-a lovit în dreapta, nu s-au făcut exposé-uri despre “falși naționaliști” sau presupuși agenți SRI. Această politică redacțională se încheie astăzi din cauza lui Șerban Suru, care a mers prea departe. Din presupus naționalist legionar a ajuns să susțină campania guvernamentală de vaccinare, ca o lichea, servind aceleași interese care urmăresc genocidul Românilor prin dictatura sanitaro-politico-mediatică. Iată dovada: Au fost multe semne de-a lungul timpului, refuzul lui Suru de a colabora cu alte organizații naționaliste dacă el nu era recunoscut ca șeful lor, zvonurile neverificabile pe care le-a scris despre mareșalul Antonescu, cultul exagerat al personalității și până la urmă ce rezultate au fost? Ce roade a dat? În 27 de ani de când Suru pretinde că a făcut primul cuib legionar de după decembrie 1989 , câți tineri a recrutat și câți naționaliști a educat? Ce impact au avut activitățile sale? Înafară de câteva comemorări, niște poze colorizate, intervenții împotriva legii 217/2015 și poezii de-ale lui Radu Gyr înregistrate și urcate pe YouTube, ce a făcut organizația lui Șerban Suru? Probabil cel mai bun lucru pe care Suru l-a făcut a fost administrarea bibliotecii legionare de pe strada Iacob Negruzzi, nr.1, et. 1, sect. 1 , dar în 27 de ani trebuia mai mult. Nu ar fi …

În 1922, a înființat, împreună cu Alexandru C. Cuza, Uniunea Națională Creștină, primul partid din Europa care a adoptat zvastica drept simbolul său oficial. Mai târziu, cei doi au pus bazele Ligii Apărării Naționale Creștine și au păstrat zvastica neagră în mijlocul tricolorului românesc ca însemn al noului partid. Steagul Ligii Apărării Naționale Creștine Paulescu a fost vicepreședintele Ligii și șeful filialei Ilfov, la a cărei inaugurare declara: „România Mare e ca un fruct splendid de o frumusețe uimitoare. Dar ea poartă în sânul ei un parazit de curând pripășit care-i suge toată vlaga. Acest vierme neadormit e Jidanul, care îi otrăvește fiii în cârciumi nenumărate, care îi răpește fecioarele și le face să devină sterpe, care prin tot felul de speculații fură pâinea de la gura bieților Români și care, în sfârșit, prin Francmasonerie, prin Socialism, prin Bolșevism, încearcă să aducă pe acești jefuiți în starea urgisită de robi ai lui Iuda”— N.C. Paulescu, Apărarea Națională, 22 noiembrie 1925 Influența lui Paulescu asupra lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Legiunii Arhanghelul Mihail, a fost asumată deschis de acesta din urmă: „Articolele profesorilor Cuza și Paulescu erau citite cu religiozitate de tot tineretul… erau adevărate transporturi de muniții prin care noi învingeam argumentările presei jidănești”. — Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari, 1936 . Ca mentor al lui Zelea Codreanu, Paulescu a fost martorul principal al apărării în procesul acestuia din 23 martie 1924. CU ACEASTĂ OCAZIE DECLARA: Cauza ajunsă înaintea domniilor-voastre este conspirația Forțelor Oculte mondiale de a ni se lua dreptul la suveranitate și de a fonda aici în spatiul carpato-ponto-dunărean Israelul european. Israelul european: stat bi-național cu evreii clasa conducatoare și exploatatoare în calitate de națiune învingătoare și cu noi, românii, clasa subordonată și exploatată în calitate de națiune învinsă” — citat de Șerban Milcoveanu în „Pentru ce a fost asasinat Corneliu Zelea Codreanu”, 2007 FIUL …

Arestată împreună cu multe alte camarade din Cetățui în 1938, fusese schingiuită în beciurile Prefecturii Poliției Capitalei luni de-a rândul, în chipul cel mai crud. Roata morții se învârtea sârguincios; vești tragice soseau din țara întreagă despre cei cuminecați în credința lor pe drumul cu Arhangheli. Și, într-una din zilele lunii iulie, vestea uciderii Nicoletei și cruzimile la care a fost supusă în ultimele clipe de viață ale ei, străbătu ca fulgerul suflarea românească. Până și brutele asasine s-au cutremurat de zelul de neînvins al credinței Nicoletei. Într-o celulă de la subsolul Prefecturii, cu oasele zdrelite, cu pieptul tăiat măcelărește ca să i se ia viața grabnic, eroina îi înfruntase aprig pe temnicerii și schingiuitorii ei, refuzând să moară repede, așa cum sperau ei. „Nu moare mă! Nu moare!..Nu vrea să moară!” Puțin mai încolo, în cuptorul nr.1, rezervat permanent victimelor legionare, focul o cuprinse, în gemete apocaliptice de durere. Refuza să moară, parcă în ciuda călăilor.. Dintr-o dată, nu se mai auzea nimic. Se făcu liniște, o liniște mormântală și apăsătoare.. Sursa: Martiri și mărturisitori români din secolul XX, Fabian Seiche

Preoţilor ordodocşi li se recomandă, printr-o adresă oficială, să nu promoveze cultul lui Mircea Vulcănescu, martirul care a decedat în închisorile comuniste. Printr-o adresă a cancelariei Sfântului Sinod, transmisă către toate episcopiile, preoţii sunt informaţi că Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel a trimis BOR o informare la finalul lunii septembrie prin care se solicită intervenţia Patriarhiei Române pentru a „descuraja manifestările din rândurile BOR care îşi propun reabilitarea acelor personalităţi care, deşi au îmbrăţişat ortodoxismul, au activat şi s-au pus în slujba unor regimuri fasciste, antisemite şi xenofobe”, scrie Dobrogea Live. Adresa primită de Patriarhie ar face referire la Mircea Vulcănescu, Institutul Elie Wiesel aducând la cunoştinţa BOR că „cererea reclamantei Maria Mărgărita Vulcănescu de constatare a caracterului politic al condamnării tatălui său, Mircea Vulcănescu, la pedeapsa de 8 ani temniţă grea şi la pedeapsa de 3 ani detenţie riguroasă în baza deciziunii criminale 27/26.06.1948 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia definitivă a Curţii de Apel Bucureşti în data de 26.06.2019. „Dobrogea Live” prezintă un document transmis de Arhiepiscopia Dunării de Jos către toţi preoţii din eparhie prin care aceştia sunt informaţi despre demersul Institutului Elie Wiesel şi primesc indicaţii despre modul în care trebuie să facă referire în predici sau în discuţii la personalitatea lui Mircea Vulcănescu. Din încredinţarea ÎPS Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, mai-marii Arhiepiscopiei le spun preoţilor că sunt „îndatoraţi în activitatea pastoral-misionară” să ţină cont de „obligaţia legală ca eventualele referiri la Mircea Vulcănescu să nu promoveze un cult al personalităţii acestuia, ci, atunci când se face referire la persoana sa, să se scoată în relief valoarea operei sale filosofice şi literare, în mod obiectiv şi echilibrat”. Preoţilor li se reaminteşte şi articolul 6 din Legea 217/2015: „Fapta persoanei de a promova, în public, cultul …

În vara anului 1951, în munţii Făgăraş, s-a petrecut un episod dramatic al istoriei rezistenţei anticomuniste: soţia unui partizan a fost ucisă de securişti, el arestat, iar copiii lor, hăituiţi de Securitate până la sfârşitul vieţii Sus, în Făgăraş, Nucşoara a fost cartierul general al partizanilor anticomunişti, vreme de aproape un deceniu, până în 1958. Lunga rezistenţă din munţi a fost coordonată de fraţii Petre şi Toma Arnăuţoiu, care au sfârşit violent, prin execuţia din vara lui ’59. Întreaga perioadă a fost presărată de episoade dramatice, iar unul dintre acestea a avut loc în iulie 1951, pe Valea Vâlsanului. Iniţial, rezistenţa de la Nucşoara era formată din 16 partizani, sprijiniţi de sute de ţărani, printre care s-au aflat numeroase femei – cele mai cunoscute au fost Elena Arnăuţoiu, sora lui Petre şi Toma, şi Elisabeta Rizea. Profesorul de istorie Cătălin Nedelcu a predat timp de opt ani un curs privind rezistenţa anticomunistă şi a stat de vorbă, de-a lungul timpului, cu membri importanţi ai mişcării de rezistenţă de la Nucşoara. „Pe 10 iulie 1951 s-a petrecut, pe Valea Vâlsanului, un episod dramatic al luptei dintre partizanii de la Nucşoara şi Securitate. Incidentul i-a fost povestit în închisoare lui Cornel Drăgoi, un alt partizan, chiar de către Titu Jubleanu, unul dintre protagoniştii dramaticului conflict“, povesteşte Nedelcu. În acea zi de vară, mai mulţi membri ai grupului de rezistenţă au dat nas în nas cu oamenii Securităţii. Titu Jubleanu, soţia sa, Maria, unul dintre cei doi fii ai lor, Tică, şi Ionel Marinescu, zis „Doctorul“, au fost surprinşi nepregătiţi de autorităţi. În volumul „Rezistenţa armată anticomunistă de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş“, Grigore Constantinescu prezintă declaraţiile lui Cornel Drăgoi cu privire la acele momente: „Jublenii şi Marinescu erau undeva pe Vâlsan. Ţaţa Marioara, nevasta lui Titu Jubleanu, spălase rufele şi le …

…Sã încercãm a prezenta o micã parte din crimele si fãrãdelegile sãvârsite sau patronate de incarceratii de la Jilava, in mod pe cât posibil cronologic. – La 27 noiembrie 1933, la Constanta, este ucis studentul Virgil Teodorescu, când un politist îl împuscã pe la spate, in timp ce lipea afise electorale. Politistul este trimis într-o altã regiune spre a i se pierde urma. – La 28 noiembrie 1933, este împuscat legionarul Nitã Constantin, de meserie sofer pentru cã a aruncat o pâine unor studenti baricadati în cãminul Râpa Galbenã din Iasi unde protestau sub aceastã formã, contra ilegalitãtilor sãvârsite de autoritãti, sub guvernul I.G. Duca. Nu s-a luat nici o mãsurã. – La 9 decembrie 1933, este ucis in bãtãi, de cãtre jandarmi, în judetul Vlasca, tãranul Nicolae Bãlãianu, pentru cã fãcea propagandã legionarã. Ucigasii, ca de obicei, n-au avut nimic de suferit. – La 10 decembrie 1933, conform unui jurnal al Consiliului de Ministri, I.G. Duca dizolvã Miscarea Legionarã si, in urma acestui act neconstitutional, sunt arestati in toatã tara, 12.000 de legionari. De mentionat cã Duca îsi luase obligatia, la Paris, ca, în schimbul numirii sale ca prim ministru, sã dizolve Garda de Fier, sã aresteze cât mai multi legionari si sã primeascã in tarã peste o sutã de mii de evrei, refugiati în mare parte din Germania, unde venise Hitler la putere. De atunci, fortele oculte de la Paris dirijau politica României. – La 29 decembrie 1933 Victor Iamandi, în calitate de subsecretar de stat la interne, ordonã noi arestãri, incât numãrul celor închisi ajunge la 18.000. – Tot la 31 decembrie 1933 este ridicat in toiul noptii, de la domiciliu, economistul Sterie Ciumetti, casierul Miscãrii Legionare si secretar al lui Corneliu Codreanu. Comisarul Ion Panova, dupã ce îl schingiuieste bestial pentru a spune unde se aflã …

Ieri, un prieten m-a provocat la o polemică. Mi-a spus ca numărul românilor patrioți care și-au pierdut viața în temnițele bolșevice este supradimensionat. Mi-a spus ca după Radu Ciuceanu aceștia ar fi pîna in 1.000 de victime, iar  Gheorghe Boldur-Lățescu, într-un interviu din “România Liberă”, l-ar fi redus la 700. Nu cunoșteam aceste declarații, dar nu-mi părea firesc să fie atît de puțini. Și atunci am pierdut ultimele 24 de ore ca să aflu mai mult. Și am aflat. Atenție, aici vorbesc doar de cei care au murit dupa arestare, nu și de cei cazuți in lupte, în munți! Am încercat să îi aranjez ordonat și organizat, pe categorii. Legionari: Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu, Vasile Militaru, Traian Brăileanu, Mihai Manoilescu, Gheorghe Manu, Constantin Oprișan, Constantin Petrovicescu, Ioan Pintilie Monahi și teologi: Sandu Tudor, profesorul de teologie Alexandru Filipașcu Gherasim Iscu (starețul Mănăstirii Tismana). Episcopi greco-catolici: Vasile Aftenie, Tit-Liviu Chinezu, Anton Durcovici, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Alexandru Rusu, Janos Scheffler dar și moneseniorul Vladimir Ghica, călugarul capucin Fortunat Boros, preotul greco-catolic Ilie Borz, starețul greco-catolic Leon Man (participant la Marea Unire) Politicieni, demnitari: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Stan Ghițescu, Ion Șerban Christu, Ion Cămărașescu, Istrate Micescu, Constantin I. C. Brătianu si istoricul Gheorghe I. Brătianu, Constantin Argetoianu,  Aurel Baciu, Victor Bădulescu, Sever Bocu, Sebastian Bornemisa, Ioan Gh. Botez, Dimitrie Burileanu, Mircea Cancicov,  Liviu Ioan Ștefan Cigăreanu, Tancred Constantinescu, Vladimir Cristi, Gheorghe A. Cuza, Grigore Dimitrescu, Vasile Georgescu-Bîrlad. Ion Gigurtu. Ion V. Gruia, Alexandru Lapedatu, Gheorghe N. Leon, Ion Macovei. Ion Manolescu-Strunga, Alexandru Marcu, Tiberiu Traian Moșoiu, Alexandru Ottulescu, Radu Potocală Sr., Mihail Romniceanu Generali: Grigore Georgescu, Aurel Aldea, Ioan Carlaonț, Nicolae Ciupercă, Constantin S. Constantin,  Grigore N. Cornicioiu, Gheorghe Dobre, Constantin Eftimiu, Alexandru Glatz. Iosif Iacobici, Radu Korne (Cornea), Nicolae Macici. Ioan D. Mihăescu, amiralul Nicolae Păiș, Ioan Mihail Racoviță, …

Recent am citit o carte-mărturie privind activitatea Rezistenței Franceze din timpul ocupației germane din al doilea război mondial, carte intitulată “RESISTENCE. RĂZBOIUL NOSTRU”, de Agnes Humbert, apărută la Editura Rao în 2007. Prima parte a cărții prezintă jurnalul autoarei, membră și luptătoare în Rezistența Franceză, iar a doua parte conține memoriile ei din timpul detenției în închisori franceze și lagăre de muncă germane, redactate la scurtă vreme după eliberare, în 1946. Printre cele mai frecvente și importante acțiuni care caracterizau lupta acestor patrioți și naționaliști francezi împotriva Ocupantului erau culegerea și difuzarea de informații care să alunge teama din inima francezilor și să zdruncine imaginea privind atotputernicia Ocupantului, redactarea de afișe și fluturași de propagandă, redactarea unui ziar intitulat chiar REZISTENȚA, ziar care aducea vești din Lumea liberă, vești preluate de la BBC, din comunicatele lui Charles de Gaulle sau din alte surse neaservite, acțiuni de sabotaj, iar unele rețele aveau organizate chiar unități armate. În condițiile în care propaganda germană era extrem de eficace, deoarece beneficia de aservirea presei franceze, era de maximă importanță menținerea moralului populației și a credinței în victorie și eliberare. În vremea de azi, acțiunile luptătorilor din Rezistență, cum ar fi strângerea de informații și difuzarea lor prin afișe și ziare, poate părea copilărească, dar nu este deloc așa. Este de asemenea incredibil că pentru astfel de acțiuni autoarea a fost condamnată la 5 ani închisoare și muncă silnică iar unii dintre tovarășii ei de luptă au fost condamnați la moarte și împușcați. Dar ei și-au asumat aceste riscuri, iar autoarea nota în ianuarie 1941: „Cred că ceea ce mi-a spus Vilde la începutul colaborării noastre se va îndeplini: „Mulți dintre noi vor fi împușcați și cu toții vom merge la închisoare”. Nordmann crede la fel atunci când în plin proces spune: Noi știam bine …

6 septembrie 1940: Pierderea Basarabiei, a Bucovinei de Nord, a Ținutului Herța și a Ardealului de Nord au aruncat România în pragul dezintegrării teritoriale și instituționale. Părăsită de aliați, cu un Rege-dictator care se izolase de partidele politice, România risca să se prăbușească definitiv. Opinia publică, adusă în pragul disperării, îl considera vinovat – pe bună dreptate, pe regele Carol al II-lea. Cei mai activi în contestarea regelui s-au dovedit a fi legionarii, mai ales că aceștia nu-i puteau ierta monarhului playboy decapitarea Mișcării, prin ordonarea asasinării liderilor verzi, în frunte cu Corneliu Codreanu. Astfel, pe 3 septembrie 1940, simultan, legionarii declanșează acțiuni de ocupare a instituțiilor politico-administrative și militare importante din Brașov și Constanța, urmând ca apoi să demareze lovituri asemănătoare în Timișoara, Deva, Alba-Iulia și București, cu scopul de a crea panică la Palatul Regal. Chiar dacă în mare parte, loviturile au eșuat, faptul că s-au înregistrat morți și răniți a inflamat situația în țară și a sporit tensiunea în sânul camarilei regale. Liderul legionar Horia Sima lansează un manifest, prin care cere abdicarea regelui Carol al II-lea, învinovățindu-l de deciziile care au dus la ciopârțirea țării. În București și în marile orașe au loc manifestații împotriva regelui, la care participă zeci de mii de oameni( În imagine, în primul rând este Radu Gyr). Pe 4 septembrie, într-o mișcare disperată, Regele Carol al II-lea îl cheamă la Guvernare pe Generalul Ion Antonescu, cel care fusese surghiunit de suveran la Mănăstirea Bistrița. Pe 5 septembrie, regele îi ordonă comandantului trupelor din Capitală, Generalul Dumitru Coroamă, să deschidă focul asupra manifestanților, dar acesta refuză, motivând că nu poate trage în tineretul țării. De nevoie, regele Carol semnează un decret prin care îi conferă generalului Antonescu „depline puteri pentru conducerea statului român”. În aceeași zi se suspendă Constituția din 27 februarie …

Cum ii ataca scursurile de la B1TV pe Legionarii Mota si Marin si pe scriitorul Sorin Lavric: Interzis prin lege în România prin lege, legionarismul încă rămâne un model de dat exemplu în viziunea unor istorici sau teologi care folosesc partea creștină a mișcării fără a mai menționa de crimele comise în numele acestor idei. Ultimul astfel de caz vine de la scriitorul Sorin Lavric, doctor în filosofie. Prezent la conferința „După 30 de ani de libertate”, organizată de Liga Studenților din Cluj, pe scenă altături de Radu Preda, președintele IICCMEr, acesta a găsit de cuviință să se plângă de o presupusă lipsă de cultură a tinerilor români care ar veni fix din necunoașterea celor ce au fost Moța și Marin, personaje considerati drept eroi de legionari pentru că au luptat alături de dictatorul fascist spaniol Franco. „Libertatea astea de expresie treptat se micșorează, nu vom mai putea să exprimăm liber în public, apare o prohibiție, o interdicție stăruitoare asupra unor teme pe care nu avem voie să le discutăm decât în direcția dorită de cei care domină. O simt asta, o simt pe pielea mea și îmi dau seama.  Eu pot să spun că am studenți, studente născute în 2000, ce nesimțire să te naști în 2000 (nr. râde ironic) și nu știu cine a fost Dumitru Stăniloaie, nu știu în București unde e Mănăstirea Antim. Mănăstirea Antim fiind un reper, e ca și cum ar fi Someșul în Cluj. Ce să vă spun, nu mai au cultură generală și nici nu îi mai preocupă acest lucru. Pot să dau o puzderie de exemple. Mergeam, când am venit acum am venit cu un coleg de la ASCOR și vorbeam de toate și l-am întrebat „tu ai auzit de creștini care au murit în războiul din Spania – Moța și Marin”. …

Comemorarea de la Tâncăbești 2019 – Corneliu Codreanu În data de 30 noiembrie 2019, în pădurea Tâncăbeşti lângă Bucureşti, numeroase grupuri de tineri şi mai puţin tineri aşteaptă începerea unei ceremonii ţinute în memoria lui Corneliu Codreanu. Este doar unul din grupurile care se vor perinda întreaga zi în fata impozantei cruci. Nu sunt doar cetăţeni romani, aici vin pe 30 noiembrie şi naţionalişti francezi, spanioli, italieni, bulgari, sârbi. Cărţile lui Corneliu Codreanu au fost traduse în numeroase limbi. De la naţionalisti britanici de la British Naţional Party, la patrioţi din Statele Unite sau chiar Ucraina, toţi au auzit de Codreanu. Fiecare grup care vine aici este însoţit de cel puţin un cetăţean străin care a citit despre Codreanu şi a venit să vadă locul unde a fost asasinat „Căpitanul”. În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, cunoscută în tradiţie ca şi „noaptea de groază a Sf. Andrei”, Corneliu Zelea Codreanu a fost asasinat prin strangulare în pădurea Tâncăbeşti, din apropierea Bucureştiului. Modul ciudat în care cel care era era supranumit „Căpitanul” a fost asasinat împreună cu alţi 13 legionari, cât şi data tragicului eveniment, au întărit convingerea naţionaliştilor români ca moartea lui Corneliu Codreanu a avut un caracter „ritualic”, urmărind tradiţii oculte ale francmasoneriei. Putina Istorie Corneliu Codreanu a fost fondatorul a ceea ce mulţi istorici consideră cea mai mai mare mişcare naţionalistă europeană, crescută organic şi nu devenita mişcare de mase abia după câştigarea puterii. Mişcarea lui Codreanu îşi are originile în curentele naţionaliste şi antisemite autohtone de la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20, curente susţinute de personalităţi ale acelei perioade precum profesorii A.C. Cuza, Nicolae Iorga, Nicolae Paulescu, Nae Ionescu, aceştia împotrindu-se acordarii de drepturi depline evreilor. Linia fusese începută de generaţia de intelectuali precedenta, precum Dionisie Pop Marțian, Mihai Eminescu, Bogdan Petriceicu Haşdeu …

Mihail Nicoleta Constanţa Nicolescu, primul lider legionar de gen feminin din România, a fost schingiuită în beciurile Prefecturii Poliţiei Capitalei şi apoi aruncată în crematoriu când încă mai respira. Nicoleta Constanţa Nicolescu a fost prima femeie din cadrul Legiunii Arhanghelului Mihail care a primit gradul de comandant. A fost conducătoarea organizaţiilor de femei de pe întreg cuprinsul României, până în anul 1936, când a fost transferată în funcţia de consilier personal. Era studentă la Facultatea de Filozofie a Universităţii din Bucureşti când, în anul 1930, s-a înscris în cadrul Legiunii Arhanghelului Mihail. În 1933, a fost numită de către Corneliu Zelea Codreanu la direcţia Cetăţuilor, secţiunea feminină a Mişcării Legionare, secţiune minoritară ca efectiv în cadrul Legiunii. În 1937, dintre cei 487.000 membri, doar 8% erau femei. La sfârşitul anului 1938, a fost arestată împreună cu multe alte camarade din Cetăţui. După ce a fost schingiuită în beciurile Prefecturii Poliţiei Capitalei, a fost dusă la crematoriu, fără a i se aduce vreo acuzaţie în mod oficial. Conform declaraţiilor mecanicului crematoriului, ea a fost arsă de vie. Ion Cerchez a declarat că, în seara zilei de 10 iulie 1939, comisarul prefecturii de poliţie, Pavel Patriciu, împreună cu agentul Iuliu Horvath, au adus la crematoriu, într-un cearşaf îmbibat cu sânge, trupul sfârtecat al tinerei de 26 de ani care, cu ochii deschişi, încerca să respire. Informaţiile apar în cartea „Martirii ne vegheată din ceruri“, semnată de Nicolae Niţă. Ion Cerchez declară în carte că a cerut actele pentru identificare şi că, în schimb, a primit un răspuns cinic: „Acolo unde se duce nu are nevoie de acte“. Încă vie, Nicoleta Constanţa Nicolescu „a fost aruncată în cuptorul cu nr.1, rezervat permanent victimelor legionare”, arată declaraţia mecanicului crematoriului. Ion Cerchez a mai declarat în timpul anchetei că cei doi călăi au stat în …

După alegerile din 1937, conflictul dintre Regele Carol al II-lea și Mișcarea Legionară s-a acutizat. Scrutinul, care a făcut din Legiunea Arhanghelul Mihail în cea de-a treia forță politică a țării, l-a făcut pe Rege să-l perceapă pe Corneliu Zelea Codreanu ca pe un rival la conducerea țării. În urma refuzurilor lui Codreanu de a veni la guvernare cu condiția de a-i ceda Regelui conducerea Mișcării Legionare, suveranul decide eliminarea Căpitanului. Scrie istoricul Ioan Scurtu: „La sfârșitul lunii februarie 1937, a avut loc o întâlnire secretă între Carol al II-lea și Corneliu Zelea Codreanu. Cu acest prilej, Regele a afirmat că „simpatizează foarte mult” Mișcarea Legionară, că vrea să înlăture guvernul Tătărescu și să instaureze un regim personal, bazat pe Mișcarea Legionară. Suveranul i-a cerut lui Corneliu Zelea Codreanu să-l proclame „Căpitanul” Mișcării Legionare, iar el îl va numi șeful guvernului. Corneliu Zelea Codreanu nu a acceptat însă oferta, afirmând că legionarii nu erau încă pregătiți pentru guvernare, iar în privința șefiei a arătat că legionarii i-au jurat lui credință, nu altcuiva, și că această credință nu putea fi obiectul unui trafic politic. La 10 februarie 1938, Carol al II-lea a recurs la o lovitură de stat, prin care a pus capăt regimului democratic, pluripartidist din România. Noul regim era îndreptat împotriva legionarilor, acuzați că au pus în pericol ordinea de stat. Corneliu Zelea Codreanu a sesizat dificultatea în care se afla și, la 21 februarie 1938, a adresat legionarilor o circulară în care arăta; „Noi am înțeles să acționăm în cadrul legal, manifestându-ne credințele noastre. Lovitură de stat nu voim să dăm. Prin esența însăși a concepției noastre, noi suntem contra acestui sistem. Ea însemnează o atitudine de bruscare, de natură exterioară, pe când noi așteptăm biruința noastră de la desăvârșirea în sufletul națiunii a unui proces de perfecțiune …

Coborând cu micul tren de la Bistra spre Turda, în aceeasi încãpere a vagonului s-a urcat si directorul fabricii din Bistra. Un jidan gras pe care abia îl mai tineau hainele si care dãdea impresia unei vieti trãite în abundentã. Nu cred cã unul ca acesta, mãcar o singurã datã în viata lui, sã fi cunoscut ce este foamea. În statia urmãtoare s-a mai urcat un tânãr cam de seama mea. Din primele momente am înteles cã sunt cunoscuti si prieteni si se aflã în foarte bune raporturi, si cã acel tânãr e român. Jidanul si-a turnat cafea cu lapte dintr-un termos si a scos niste bucãti de cozonac dintr-un pachet. A început sã mãnânce. Observam la el o poftã de lup. S-a repezit la mâncare înainte de a-l invita pe cunoscutul sãu. Imediat însã, l-a invitat. Acesta a primit o felie de cozonac si o ceascã de cafea cu lapte si a început a mânca putin cam sfios, arãtându-se recunoscãtor si respectuos fatã de bogãta sul jidan pentru „atentia” pe care i-o arãtase. Era pe la cinci dimineata. Încã nu se luminase bine. Vineri, înainte de Pasti. Vinerea Patimilor. Mã întrebam îndurerat: Oare cine va fi fiind canalia aceasta de tânãr român, care în aceastã zi, când toatã lumea crestinã tine post negru, mãnâncã alãturi de jidan, alãturi de cãlãul românilor, cozonac? Din discutiile între aflu cã acesta era un inginer silvic. Jidanul avea o poftã de vorbã nemãsuratã. Tot timpul vorbea si glumea. La un moment dat, scoate un pate fon, aseazã rând pe rând plãcile si-l pune sã cânte. Tot ce-si poate imagina mintea mai necuviincios. Eu stau într-un colt de vagon. Ascult fãrã a spune nici un cuvânt. Mã uit pe geam. Începe sã se lumineze. Pe soseaua de alãturi coboarã, tãcuti si tristi,motii, mergând fiecare …

Comentându-l pe Platon și pe Hegel, un filosof englez (Karl R. Popper) observă, cu deplină dreptate, că pentru amândoi, poporul ce nu rezistă când e atacat ori individul care-și pleacă resemnat capul ca “sabia să nu-l taie” – cum glăsuiește adagiul arhicunoscut – reprezintă “robi înnascuți ce n-au parte decât de ceea ce merită”. Căci, vorba lui Brice Parain (filolog rancez): “dacă vrei să fii liber se impune să nu-ți fie teamă de moarte” (“Cine știe să moară nu va fi rob nicidoată”, grăiește altcineva întru înțeleaptă podoabă). Aserțiunea poate părea exagerată, dură, reacționară. Dar oare progresul se confundă cu lașitatea? Legitima apărare e o născocire a minții retrograde? Sau refuzul “plecăciunii” (al demisiei, capitulăii ori al compromisurilor) se înfățișează ca fiind legat de “extremism”? S ă ne fie îngăduit a crede că nu-i câtuși de puțin așa! Temerile de mai sus sunt fățarnice. Ele țintesc să discrediteze un mare adevăr: a ceda agresiunii ori șantajului obrăznicit e totuna cu pierderea celui care, deși ar fi putut, n-a voit să lupte și să rostească răspicatul NU! Bine este a lua aminte și la zisele lui Nicu Steinhardt (cine l-ar bănui de legionarism?!?), cel din”Monologul polifonic”, pag. 190: “Taina libertății nu-i alta decât curajul de a înfrunta moartea”. Și în situații limită, însă, de asemenea, în fața oricăror momente dramatice ale existenței (temniță, boală, pericole oarecari, obștescul sfârșit). Cel atacat are, apoi, și dreptul și datoria să se apere. Faimoasele “circumstanțe”, “accidente” etc. nu înseamnă altceva decât pretexte, subterfugii, scuze, învoieli camuflate și vicleșuguri ale lașității, frazeologie pretins sociologică, vorbe frumoase menite a încurca lucruri simple și fapte reale. Ca și consumatorul de stupefiante, necombatantul căruia mereu i se cere altceva – ajunge la o stare de totală dependență față de o nedreaptă și tiranică putere, pentru a cărei consolidare va fi contribuit …

Istoric al religiilor, filosof, prozator și eseist, personalitate marcantă a culturii mondiale, Mircea Eliade s-a născut la 9 martie 1907, în București, ca fiu al lui Gheorghe Ieremia (devenit Eliade prin schimbarea numelui), ofițer, și al Ioanei (născută Stoenescu). In copilarie, i s-a interzis sa citeasca. La inceputul secolului trecut, medicina nu avea solutii pentru miopia grava, iar parintii au fost sfatuiti sa-l tina pe micul Mircea departe de oboseala cititului. La scoala, a fost corijent tocmai la romana si limbi straine iar tatal sau il obliga sa studieze pianul, si ii organiza concerte la care veneau doar rude si prieteni. Adolescentul miop care si-a trecut cu greu corigentele urma sa devina ilustrul profesor de istorie a religiilor din Statele Unite, iubit de hipioti si chiar in ziua de azi la o intrebare adresata pe forumul liceenilor „Care este autorul roman preferat?” cei mai multi au raspuns Mircea Eliade. Iata farmecul corigentului ajuns savant, al pianistului fara public, al calatorului exotic care a descoperit tainele Orientului, dar si iubirea pentru fiica unui invatat indian, al singurului om cu care Cioran vorbea romaneste, al activistului legionar care in timp ce scria articole antisemite lua pozitie impotriva persecutarii intelectualilor evrei, al idolului pentru generatii intregi de elevi si studenti din Chicago. Eliade se obisnuise in copilarie cu eticheta de Elev indisciplinat si mereu corijent.Intr-o vara, din senin, el se hotara sa schimbe totul din proprie initiativa si cu propriile puteri. Daca toti il credeau o haimana, el le va dovedi ca nu este asa. Le-a pregatit o supriza iar arma lui a fost tocmai tocul cu cerneala. Compozitiile literare ale tanarului miop au inceput sa ii aduca note maxime la romana. Profesorii erau convinsi ca a copiat dar eseurile erau originale. Au urmat note maxime la limbi straine iar lectura devenise o …

Un vechi mărţişor de argint confecţionat într-o reţea clandestină legionară este unul dintre cele mai valoroase artefacte care vor putea fi admirate în viitorul Muzeu al Rezistenţei. Povestea lui şi a altor câteva astfel de obiecte, păstrate cu riscuri colosale, a fost scrisă într-o organizaţia clandestină legionară din Bucureşti după 1941, perioadă în care mulţi legionari se aflau în închisorile antonesciene. Ele au fost confecţionate de susţinătorii încă liberi ai acestei mişcări, majoritatea tineri, printre care şi posesoarea lui, Gherghina Creţu (Anghelescu), pe vremea aceea o fetişcană al cărei frate a fost executat în aprilie 1941 de regimul Antonescu. Ca mulţi dintre legionarii rămaşi nearestaţi, Gherghina Creţu colecta monede de argint, topindu-le şi realizând, cu ajutorul unor matriţe, mărţişoare, care mai apoi, erau vândute în cadrul unui sistem cvasiclandestin. Totul se întâmpla în cadrul aşa numitului Ajutor Legionar, o punere în practică a uneia din legile fundamentale ale cuibului, statuate de Corneliu Zelea Codreanu: “legea ajutorului reciproc”. „Eu am văzut de-a lungul timpului câteva astfel de mărţişoare, pe la diverse persoane. Nu ştiu cât de multe mai există, pentru că ele reprezentau un obiect prohibit. Mărţişorul aflat în colecţia noastră îl reprezintă pe Sf. Arhanghel Mihail. Ca şi celelalte, a fost realizat în perioada anilor 1941-1944 de legionari din capitală, deşi probabil că asemenea mărţişoare s-au făcut şi-n alte părţi ale ţării. Este vorba despre cei care rămăseseră nearestaţi după aşa zisa rebeliune din ianuarie 1941. Mii de legionari au fost arestaţi şi condamnaţi, inclusiv elevi de liceu, care au primit până la 25 de ani de muncă silnică, în condiţiile în care ei nici măcar nu erau majori. Cei rămaşi nearestaţi, mulţi dintre ei neidentificaţi, ascunşi sau consideraţi nepericuloşi, continuau activitata de menţinere vie a organizaţiei, clandestin şi realizau aceste mărţişoare din mondele de argint pe care le colectau. …

Astăzi va avea loc un eveniment care a devenit tradiție în România ultimului veac… Va fi înhumat cu onoruri de stat un criminal. Încă unul. Și nu orice fel de criminal, ci unul cu peste jumătate de mie de victime la activ. Plus o dictatură și corupția aferentă. Să mai spunem că nu ne merităm soarta… Da, este vorba de reînhumarea lui Carol al II-lea, la Curtea de Argeș, în noua catedrală, ridicată pentru a suplini lipsa spațiului pentru noi morminte din vechea biserică a mănăstirii, unde se odihnesc auguștii noștri monarhi Carol I și Ferdinand I, alături de reginele Elisabeta și Maria. Noul spațiu destinat extinderii necropolei regale era o necesitate indiscutabilă. De altfel, aici a fost depus pentru odihna de veci și trupul regretatului Rege Mihai I. Dar nu credeam, sincer, că în cele din urmă, alături de Regele Mihai și Regina Ana, să fie adus și funestul Carol al II-lea. În opinia mea, și anexa în care fusese readus în 2003, la insistențele la fel de funestului Adrian Păunescu, era îndeajuns pentru murdăria pe care acest monarh decăzut a putut-o lăsa pe fața istoriei noastre naționale. Dar poate că resentimentele mele personale îmi întunecă discernământul creștin și, așa cum se susține, indiferent cum a fost el, dincolo de moarte se cuvine să-și odihnească osemintele alături de înaintașii și descendenții săi. E și o chestiune strictă de familie… Totuși, ceva merge prea departe în toată această problemă. Este vorba de onorurile de stat. Care i-au fost aduse și la readucerea osemintelor din Portugalia, în 2003. Se invocă faptul că a fost rege, așadar șef al statului român. Bun, pe acest considerent ar trebui să facem același lucru și cu Ceaușescu. Iar germanii, de asemenea cu Hitler, ori rușii cu Stalin. Dar să revenim. În cazul lui Carol al …

Pe 18 februarie se împlinesc 67 de ani de la despărțirea de viața lumească a lui Valeriu Gafencu, pe care Nicolae Steinhardt l-a numit „Sfântul Închisorilor”. Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sîngerei, județul Bălți, Basarabia, fiind unul dintre tinerii care au murit în închisorile regimului comunist din România. La 20 de ani, în toamna anului 1941, Valeriu Gafencu a fost arestat și condamnat la 25 de ani muncă silnică, deoarece făcea parte din Frățiile de Cruce, ale căror membri erau urmăriți și arestați, în acea perioadă. Era student în anul al II-lea al Facultății de Drept și Filosofie din Iași, pe care nu a reușit vreodată să o mai termine, pentru că sfârșitul l-a găsit în închisoare. Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Tîrgul Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin pușcăriile de la Aiud, fiind întemnițat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941 – 1944, cât și de la Pitești. Din cauza torturilor și regimului de bestialitate din temnițele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Tîrgul Ocna într-o stare atât de gravă încât supraviețuirea sa timp de doi ani este considerată, de către mulți, drept o minune. În închisoarea comunistă din Pitești a dobândit boli precum reumatism, TBC pulmonar, osos și ganglionar. Mulți dintre cei care au fost în preajma lui în ultima parte a vieții sale se consideră fericiți că au avut acest privilegiu, mărturisind că, deși trupul îi era o epavă, din cauza lipsei de hrană, chipul îi era îmbrăcat într-o lumină stranie, nepământeană, pentru că, spun ei, „sufletul și mintea sa nu se despărțeau defel de rugăciune”. „Dumnezeu revărsase asupra lui harul frumuseții: – Fizic, părea un arhanghel, purtând când spada de foc a cuvântului Dumnezeiesc, când crinul curăției plin de parfum tainic. – Moral, nu i se putea reproșa ceva, …

CRONOLOGIE PRIVIND ISTORIA MISCÃRII LEGIONARE [Apãrutã în Almanahul “Cuvântul” din 1941] 1919 In luna Octombrie 1919, Corneliu Zelea Codreanu se inscrie la Facultatea de Drept a Universitatii din Iasi. De la 15 Octombrie 1919 pana la 1 Septembrie 1920, Corneliu Zelea Codreanu a fost pedagog la Scoala de Arte si Meserii din Iasi. 1920 La 9 Februarie 1920, apare ziarul “Garda Constiintei Nationale” de la Iasi. In acest ziar se publica “Crezul socialismului national-crestin”, alcatuit de Corneliu Codreanu si Constantin Pancu. La inceputul lui Martie 1920, lucratorii comunisti din Iasi facand o greva si arborand steagul rosu la Atelierele Nicolina, Capitanul izbuteste sa potoleasca greva si, facand o manifestatie nationalista, rupe steagul rosu arborand tricolorul. In zilele de 4, 5 si 6 Septembrie 1920 are loc, la Cluj, primul congres al studentilor din Romania intregita. Corneliu Codreanu, cu un grup de studenti nationalisti, izbuteste sa impuna congresului hotararea de eliminare a evreilor din organizatiile studentesti. Lupta impotriva ateismului: in Noiembrie 1920, profesorii Universitatii din Iasi hotarand deschiderea Universitatii fara serviciu divin, Corneliu Codreanu se impotriveste cu un grup de studenti. La 5 Noiembrie, Corneliu Codreanu dimpreuna cu Vladimir Frimu baricadeaza intrarile si inchid Universitatea. Comunistii incearca o contraactiune care este infranta. Universitatea se deschide mai tarziu cu serviciu divin. 1922 La 1 Aprilie 1922, apare in Bucuresti revista bilunara “Apararea Nationala” sub conducerea profesorilor A.C. Cuza si N.C. Paulescu, si avand ca administrator pe Fanica Anastasescu. Revista avea un caracter doctrinar. La 20 Mai 1922, Corneliu Codreanu desfiinteaza Centrul Studentesc din Iasi si infiinteaza Asociatia Studentilor Crestini. La 27 Mai 1922, Corneliu Codreanu, dimpreuna cu un grup de 45 studenti, semneaza la Iasi Angajamentul de onoare de a lupta impotriva cotropirii evreiesti si pentru instapanirea romanismului. Printre semnatari erau: Gr. Ghica, Ilie Garneata, Ion Blanaru, A. Ibraileanu, Gr. Mihuta, Vladimir …

Un jeg ordinar vine la Buzau! Se numeste George Simion! Va expun articolul din buzoienii.ro aici: E vorba de George Simion, un ziarist focșănean de 32 de ani, unul dintre cei mai importanți activiști civici ai proiectului de unire cu Basarabia. Anul trecut a fost reținut și chiar bătut în Republica Moldova, când a primit și o interdicție de a mai trece Prutul vreme de 5 ani. Îl susțin Toma, Milea, Sălcuțan… Mâine, joi 14 februarie, George Simion își lansează (și) la Buzău candidatura la alegerile europarlamentare. Are susținători importanți, Constantin Toma, Stan Petrescu – general de brigadă (r), Elena Năstăsoiu – profesor de istorie la Hasdeu, preotul paroh – Mihail Milea, prozatorul și epigramistul Mihai Sălcuțan și alți oameni de cultură, istorici și unioniști din județul Buzău. Buzoienii care doresc să participe sunt invitați la ora 09:30, la sala de conferințe a hotelului Pietroasa. Cine e George Simion Navigând pe facebook am gasit ceva ce s-a ratat de nationalistii romani până acum, dar care ii poate interesa. „Prietenul lor iubit” din Israel, Ovidiu Raeţchi, a postat pe profilul său două poze de la o adunare a Acţiunii 2012 unde a participat şi el alături de George Simion (un tradator nenorocit, utilizat de serviciile secrete). O dovadă CLARA a legăturii dintre acţiune şi evrei. Poate ii va interesa, poate nu, uitati pozele mai jos. Reamintim faptul ca mai întâi Ovidiu Raeţchi îl critica pe Mareşal si cerea inchiderea siturilor nationaliste/legionare, acum stă la braţ cu unioniştii. Citam dintr-un ziar: OVIDIU ALEXANDRU RAEŢCHI solicită suspendarea site-urilor antisemite. SCRISOARE DESCHISĂ Într-o scrisoare deschisă adresată mai multor instituții din România, precum Consiliul Național al Audio-Vizualului, Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Anti-Semitismului, Președintele Senatului, Președintele Camerei Deputaților, dar și Procurorul General sau Șeful Poliției, Ovidiu Alexandru Raeţchi, președintele FACIAS, solicită implicarea activă a acestora …

Politia Romana, filajul din aceasta seara! Ce vedeti in fotografie este ofiter sub acoperire si se ocupa de securitatea interna a tarii noastre! Ma urc in metrou, statia de la mine din cartier, militienii se urca dupa doua statii: „Tehnici de filaj ca la FBI!”. Dobitocul din fotografie ii trimitea mesaje celui care ma astepta sus: „M-a descoperit!”. Sa vedeti cu ochii dumneavoastra cine sunt idiotii de militieni care imi aratau semne cu degetele pe strada, chipurile erau „spioni” sub acoperire si trebuia sa-i recunosc! Asa arata sistemul intern de securitate al Romaniei, tara membra NATO care detine presedentia Uniunii Europene! De dimineata pana seara vin dupa mine in haita si se intreaba unii pe altii: „Cu cine se intalneste? Sta de vorba cu cineva? Ii baga mesaje? II face semne? Vrea sa omoare oameni? Comite atentate teroriste? Pune bombe? Ah?”. De cel putin o luna de zile vin dupa mine cu aparatele foto legate de gat: „Pe aici trecea in fiecare zi! Sa nu zice voi ca politistii ie prosti si nu stie sa face dosare penale si filaje!”. Trimit fete, tinere politiste, sa ma fileze in metrou: „Isi baga mesaje cu cineva asa cum am vazut in filmele cu CIA?”. Politistele sub acoperire sunt trimise de tiganii interlopi din DIPI: „Se intalneste cu cineva pe acolo? Sta de vorba..?”. Sunt trimisi la filaj de tiganii interlopi din DIPI: „Haideti odata sa-l arestam si sa-l omoram in inchisoare! Ii bagam terorismu’ pe gat!”. Sursa: Veghe Patriei

Nu împlinisem încã opt ani când într’o Duminecã mama m’a luat de mânã sus pe dealul ce desparte comuna noastra de Pischiuti sã vãd pe Aurel cum sboarã. Aurel Vlaicu din Bintinti, sat aproape de râul Murãs, depãrtat de-al meu vreo 6 kilometri. „Veniti, români, cã sboarã Vlaicu.” Si au venit români din toate satele din jur, ba si mai de departe, sã vadã pe primul român din Ardeal care sboarã. Vestea nu s’a dus numai dela om la om prin târguri si sate, ci si prin foaia „Libertatea” a Pãrintelui Protopop Ion Mota din Orãstie. Nu exista familie româneascã mai rãsãritã de prin satele ardelene, care sã nu fie abonatã la aceasta foaie, care mai avea si un supliment, odata pe lunã, „Foaia Interesantã”, cu chipuri si vesti din lumea intreagã. Apoi revista „Bobârnacii” dela Cluj, redactatã de cãtre Bornemisa, neam de aproape cu familia Mota. Pe timpul acela, acum cincizeci de ani, Dumineca nu era numai zi de odihnã si de multumire Domnului, ci si zi asteptatã cu vestile ce priveau soarta noastrã, a românilor subjugati. Parca vãd cum sedeau batrâni si tineri in fata caselor pe câte o laghitã lungã si scaune de chiatrã, cum ascultau cu mare bãgare de seamã pe cel ce citea indrumarile din „Libertatea”, stirile din „Foaia Interesantã”, apoi glumele din „Bobârnacii”. La crâsmã nu prea mergea lumea cãci avea ghinars in casã, iar de sfadã sau de înceluialã se auzea rar de tot, nu ca azi când nu vezi doi insi veseli, ci tot timpul bosumflati, de parcã a tunat dihonia in ei. Pe atunci glasul preotului „pe pãmânt pace si între oameni bunã invoire” avea mai multã înrâurire, cãci zilele de sãrbãtoare crestineascã erau tinute cu mare evlavie. Asa au fost îndrumati copiii de atunci: cuviinciosi cu parintii si batrânii, teamã de Dumnezeu, dragoste si …

Așa-l cunoșteau cei mai mulți dintre oamenii simpli, deținuți la Aiud, în perioada reeducării sau a autoanalizelor critice: Nea Petrică Românul. Mai ales după ce, odată, întrebându-l careva dintre detinuții mai puțin școliți, de la țară, probabil, „Ce profesie aveți dumneavoastră, domnule Țuțea?”, acesta îi răspunsese simplu: „Român! Român de profesie!”. Și „porecla” de atunci, transformată în renume, așa-i rămăsese: „Petre Țuțea, Românul”. Altă dată, tot în Aiud, în timpul unei plimbări în cerc, alături de părintele profesor Dumitru Stăniloaie, când acesta îl întrebase serios cum s-ar defini el însuși în fața unui public de intelectuali, Nea Petrică, plin de umor, îi spusese: – În fața intelectualilor? Nişte proşti care caută neaflând? Pentru ei… „Popă de ţară”. – Şi atunci, unde aveţi parohia? îl întrebă Dumitru Stăniloaie. – Unde să am parohia, părinte? Unde apuc: la catedre improvizate oriunde şi chiar şi de la vreun amvon, dacă mi se oferă. După aceea, explicaţia dată părintelui profesor se adăugă poreclei, amplificându-i faima de „Român şi popă de ţară”. Cine să se mai fi îndoit de asta, când, deseori, era văzut în curtea penitenciarului prinzându-l întâmplător pe câte un ţigan sau pe un amărât de rob de mână pe care-l întreba: – Ştii tu, mai Niță, ce-i Adevărul? Iar amărâtul, aproape răstignit pe vreun perete, sau proptit de ceva, cu găleata sau unealta pe care-o avea în mână şi cu ochii holbaţi, dădea din umeri a mare şi nevinovată neştiinţă. Şi vreme de zece, cincisprezece, douăzeci de minute, o oră chiar, după aceea, omul nu scăpa nelămurit, aflând, pentru prima dată în viaţa lui ce este Adevărul. Şi încă într-o manieră socratică. Mulţi zâmbeau sau se mirau, ascultându-l pe Nea Petrică, neîndrăznind să-l întrebe ceva ce ei n-ar fi înţeles. Dar asta doar pe loc, căci în celule, pe unde mai putea …

N-am nicio șansă să fiu și eu antisemit ca tot omul!… În excelenta sa carte O viaţă trăită, dl Paul Niculescu Mizil face mai multe referinţe la legionari. Nu toate corecte sau exacte. Citez de la pag.375: „Am cunoscut perioada legionară. Am văzut cu proprii (sic!) ochi trupuri carbonizate ale ostaşilor români. Conştiinţa mea este şi astăzi torturată de imaginea unui tînăr legionar, ţintuit la stâlpul infamiei, scuipat şi stigmatizat de camarazii săi, pentru că a îndrăznit să aibă alte idei. M-am dus să-l văd, încercând a-l îmbărbăta, deoarece, în ciuda opiniilor noastre politice opuse, mi-era prieten şi-l stimam.” Fac prima obiecţie, la povestea cu „trupurile carbonizate ale ostaşilor români”. În realitate a fost un accident tehnic, a luat foc motorul unui vehicul militar în zilele aşa zisei rebeliuni legionare. Legionarii au avut un singur amestec: au sărit să stingă focul, dar nu au reuşit să-i salveze pe toţi militarii din vehiculul cuprins de flăcări. Propaganda antilegionară nu a pierdut ocazia să pună pe seama criminalilor de legionari ceea ce nu fusese decât un accident (apud Simion Ghinea). Citez în acest sens şi altă sursă, mai directă: „În toate cele trei zile ale rezistenţei legionare, nici un soldat român nu a căzut sub gloanţele legionarilor. Când trăgeau, foarte rar, trăgeau în aer, demonstrativ, lipsindu-i pe organizatorii loviturii de orice pretext de represalii; o lipsă însă, pe care propaganda Generalului a înlocuit-o, două zile mai tărziu, cu o fotografie a doi soldaţi arşi de explozia unui tanc de benzină, nenorocire atribuită legionarilor. Fotografia, cum s-a dovedit foarte repede, era cea a unui accident ce se întâmplase cu cîteva luni mai înainte.” Citez astfel din Mihail Sturza, România şi sfârşitul Europei, carte pe care mi-a împrumutat-o cu ani în urmă dl Ştefan Andrei, cu recomandarea că este o carte extrem de importantă. …

Am primit la redacție comunicatul Comandantului Legionar Dan Boghiu, ultim supraviețuitor al Consiliului Politic al Mișcării Legionare din exil, emis la împlinirea a 80 de ani de la cumplita crimă de la Tâncăbești. Comunicatul a fost citit și de la Tâncăbești, în timpul ceremoniei religioase de pomenire a lui Corneliu Codreanu, în ziua de 24 noiembrie a.c.. Îl redăm integral: 80 de ani de la asasinarea Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu Camarazi, 30 noiembrie 1938: zi de Doliu Național. Să ne rugăm lui Dumnezeu! Să ne gândim la Căpitanul nostru! Să ne ridicăm cu gândul la sufletele martirilor asasinați în Pădurea Tâncăbești în această noapte! Toți martirii, Prezent ! Corneliu Zelea Codreanu, Căpitanul Nicolae Constantinescu Doru Belimace Ion Caranica Ion Caratănase Iosif Bozântan Ștefan Curcă Ion Pele Grigore Ion State Ion Atanasiu Gavrilă Bogdan Radu Vlad Ștefan Georgescu Ion Trandafir toți legionarii executați în această noapte. Au trecut 80 de ani de la această neuitată, nefastă amintire rămasă în istorie, unul dintre cele mai fioroase asasinate politice care au avut loc în secolul trecut în țara noastră, ordonat fiind de un rege dement care dorea sfârșitul unui mit: Mișcarea Legionară. Regele și camarila lui văzând rezultatul ultimelor alegeri cu rapida ascensiune a Mișcării Legionare au decis eliminarea ei apelând la cea mai josnică metodă: crima. O țară întreagă a fost șocată de știrea perfidei execuții. Ani de-a rândul a fost descrisă în amănunte această execuție: sufocare prin ștreang și apoi în neînsuflețitele trupuri tras un glonte în ceafă spre a simula o „fugă de sub escortă”… conform comunicatului oficial. În 1939 s-a încercat încă o decapitare a Mișcării elitelor în 22 septembrie. Istoria nu uită și în 1940, Mișcarea Legionară a reușit, cu Horia Sima, alungarea de la putere a clicii asasinului rege și a anturajului lui, deshumarea osemintelor eroilor noștri, …

În noaptea de 26 pe 27 noiembrie 1940 s-a desfășurat la Jilava deshumarea trupurilor lui Corneliu Zelea Codreanu, a Nicadorilor și Decemvirilor uciși mișelește la ordinul lui Carol al II-lea. Nicadorii: Nicolae Constantinescu, Doru Belimace și Ion Caranica. Decemvirii: Ion Caratănase, Iosif Bozântan, Ștefan Curcă, Ion Pele, Grigore Ion State, Ion Atanasiu, Gavrilă Bogdan, Radu Vlad, Ștefan Georgescu și Ion Trandafir. Materialul de mai jos, un articol cenzurat din presa vremii care descrie cu lux de amănunte deshumarea celor 14 legionari, a fost preluat de pe blogul domnului Victor Dogaru căruia îi mulțumim pentru amabilitate. CENZURAT DIN PRESĂ 28.11.1940 Evenimentul Zilei DE SUB LESPEDEA DE PIATRĂ AU FOST SCOASE TRUPURILE MARTIRILOR LEGIONARI Înfiorătoare groapă!… Groapa comună în care patrusprezece trupuri de martiri au încheiat pământeasca lor existenţă. Patrusprezece nume, patrusprezece vieţi cu o singură ţintă, cu un singur ideal, cu o singură semnificaţie: SALVAREA ŢĂRII. Mai înfiorătoare încă truda şi lucrul pentru a reda legiunii şi ţării trupurile martirilor lor. Toata noaptea au lucrat echipele legionare pentru ridicarea grelei lespezi de beton ce acoperea marele mormânt. Reflectoare puternice au înlesnit munca neobosită a legionarilor. Ici, în stânga gropii, cum cobori dâmbul, străjueşte crucea de curând pusă. Pe ea patrusprezece nume scumpe: Corneliu Zelea Codreanu, Ion Caratănase şi Doru Belimace… De jur împrejurul ei licăresc nenumărate lumânări. Veghea lor împrăştie creştineasca rugă pentru cei morţi, înmormântaţi fără mărturia sfântă de ceară, şi lăsaţi acolo în hrăpăreţul pământ fără nici o rugă, fără să fi îngenunchiat cineva, fără ca vre-o lacrimă să fi putut ajunge să mângâie ţărâna sfântă. Plânsetele de departe ale familiilor şi tuturor legionarilor, n’au putut jelui marginea mormântului. Doi ani trebuiau să treacă pentruca împlinirea creştinească să aducă ruga la căpătâiul Lor. Apar primele semne Mormântul are o lungime de 11 metri şi o lăţime de 3 metri …

(declaratiile plutonierului Sârbu) „Buna Vestire”, 9-11-1940 “…În zorii zilei (n.n. 29/30 Nov. 1938) am pornit spre Râmnicul Sarat. Ajunsi la închisoare, am fost bagati toti jandarmii într-o celula, unde maiorii Dinulescu si Macoveanu ne-au dat instructii asupra modului cum avem sa executam pe legionari. Punând în genunchi pe soferul masinii, i-a aruncat un streang dupa gât pe la spate, aratând cât de usor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au iesit apoi unul câte unul afara, în curtea închisorii si fiecaruia i s-a dat în seama un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu ca acesta era Capitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi în masini. Aici, legionarul era legat cu mâinile de banca la spate, iar picioarele pe partea de jos a bancii din fata, în asa fel ca sa nu se poata misca nici într-o parte, nici în alta. Asa au fost legati 10 legionari într-o masina si 4 în alta. Eu am fost în prima masina, în cea cu 10 legionari, în spatele Capitanului si fiecare jandarm era asezat în spatele legionarului ce-i fusese încredintat. În mâini aveam streangurile. Am pornit. În masina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealalta maiorul Macoveanu. Era o tacere de mormânt caci n-aveam voie sa vorbim între noi si nici legionarii între ei. Ajunsi în dreptul padurii Tâncabesti, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul executiei, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o si aprinzând-o de trei ori. Era momentul executiei, dar nu stiu de ce nu am executat nici unul. Atunci maiorul Dinulescu a oprit masina, s-a dat jos si s-a dus la masina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executati. Capitanul si-a întors putin capul catre mine si …