Tag Archives: miscarea legionara

Arestată împreună cu multe alte camarade din Cetățui în 1938, fusese schingiuită în beciurile Prefecturii Poliției Capitalei luni de-a rândul, în chipul cel mai crud. Roata morții se învârtea sârguincios; vești tragice soseau din țara întreagă despre cei cuminecați în credința lor pe drumul cu Arhangheli. Și, într-una din zilele lunii iulie, vestea uciderii Nicoletei și cruzimile la care a fost supusă în ultimele clipe de viață ale ei, străbătu ca fulgerul suflarea românească. Până și brutele asasine s-au cutremurat de zelul de neînvins al credinței Nicoletei. Într-o celulă de la subsolul Prefecturii, cu oasele zdrelite, cu pieptul tăiat măcelărește ca să i se ia viața grabnic, eroina îi înfruntase aprig pe temnicerii și schingiuitorii ei, refuzând să moară repede, așa cum sperau ei. „Nu moare mă! Nu moare!..Nu vrea să moară!” Puțin mai încolo, în cuptorul nr.1, rezervat permanent victimelor legionare, focul o cuprinse, în gemete apocaliptice de durere. Refuza să moară, parcă în ciuda călăilor.. Dintr-o dată, nu se mai auzea nimic. Se făcu liniște, o liniște mormântală și apăsătoare.. Sursa: Martiri și mărturisitori români din secolul XX, Fabian Seiche

Preoţilor ordodocşi li se recomandă, printr-o adresă oficială, să nu promoveze cultul lui Mircea Vulcănescu, martirul care a decedat în închisorile comuniste. Printr-o adresă a cancelariei Sfântului Sinod, transmisă către toate episcopiile, preoţii sunt informaţi că Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel a trimis BOR o informare la finalul lunii septembrie prin care se solicită intervenţia Patriarhiei Române pentru a „descuraja manifestările din rândurile BOR care îşi propun reabilitarea acelor personalităţi care, deşi au îmbrăţişat ortodoxismul, au activat şi s-au pus în slujba unor regimuri fasciste, antisemite şi xenofobe”, scrie Dobrogea Live. Adresa primită de Patriarhie ar face referire la Mircea Vulcănescu, Institutul Elie Wiesel aducând la cunoştinţa BOR că „cererea reclamantei Maria Mărgărita Vulcănescu de constatare a caracterului politic al condamnării tatălui său, Mircea Vulcănescu, la pedeapsa de 8 ani temniţă grea şi la pedeapsa de 3 ani detenţie riguroasă în baza deciziunii criminale 27/26.06.1948 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia definitivă a Curţii de Apel Bucureşti în data de 26.06.2019. „Dobrogea Live” prezintă un document transmis de Arhiepiscopia Dunării de Jos către toţi preoţii din eparhie prin care aceştia sunt informaţi despre demersul Institutului Elie Wiesel şi primesc indicaţii despre modul în care trebuie să facă referire în predici sau în discuţii la personalitatea lui Mircea Vulcănescu. Din încredinţarea ÎPS Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, mai-marii Arhiepiscopiei le spun preoţilor că sunt „îndatoraţi în activitatea pastoral-misionară” să ţină cont de „obligaţia legală ca eventualele referiri la Mircea Vulcănescu să nu promoveze un cult al personalităţii acestuia, ci, atunci când se face referire la persoana sa, să se scoată în relief valoarea operei sale filosofice şi literare, în mod obiectiv şi echilibrat”. Preoţilor li se reaminteşte şi articolul 6 din Legea 217/2015: „Fapta persoanei de a promova, în public, cultul …

În vara anului 1951, în munţii Făgăraş, s-a petrecut un episod dramatic al istoriei rezistenţei anticomuniste: soţia unui partizan a fost ucisă de securişti, el arestat, iar copiii lor, hăituiţi de Securitate până la sfârşitul vieţii Sus, în Făgăraş, Nucşoara a fost cartierul general al partizanilor anticomunişti, vreme de aproape un deceniu, până în 1958. Lunga rezistenţă din munţi a fost coordonată de fraţii Petre şi Toma Arnăuţoiu, care au sfârşit violent, prin execuţia din vara lui ’59. Întreaga perioadă a fost presărată de episoade dramatice, iar unul dintre acestea a avut loc în iulie 1951, pe Valea Vâlsanului. Iniţial, rezistenţa de la Nucşoara era formată din 16 partizani, sprijiniţi de sute de ţărani, printre care s-au aflat numeroase femei – cele mai cunoscute au fost Elena Arnăuţoiu, sora lui Petre şi Toma, şi Elisabeta Rizea. Profesorul de istorie Cătălin Nedelcu a predat timp de opt ani un curs privind rezistenţa anticomunistă şi a stat de vorbă, de-a lungul timpului, cu membri importanţi ai mişcării de rezistenţă de la Nucşoara. „Pe 10 iulie 1951 s-a petrecut, pe Valea Vâlsanului, un episod dramatic al luptei dintre partizanii de la Nucşoara şi Securitate. Incidentul i-a fost povestit în închisoare lui Cornel Drăgoi, un alt partizan, chiar de către Titu Jubleanu, unul dintre protagoniştii dramaticului conflict“, povesteşte Nedelcu. În acea zi de vară, mai mulţi membri ai grupului de rezistenţă au dat nas în nas cu oamenii Securităţii. Titu Jubleanu, soţia sa, Maria, unul dintre cei doi fii ai lor, Tică, şi Ionel Marinescu, zis „Doctorul“, au fost surprinşi nepregătiţi de autorităţi. În volumul „Rezistenţa armată anticomunistă de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş“, Grigore Constantinescu prezintă declaraţiile lui Cornel Drăgoi cu privire la acele momente: „Jublenii şi Marinescu erau undeva pe Vâlsan. Ţaţa Marioara, nevasta lui Titu Jubleanu, spălase rufele şi le …

…Sã încercãm a prezenta o micã parte din crimele si fãrãdelegile sãvârsite sau patronate de incarceratii de la Jilava, in mod pe cât posibil cronologic. – La 27 noiembrie 1933, la Constanta, este ucis studentul Virgil Teodorescu, când un politist îl împuscã pe la spate, in timp ce lipea afise electorale. Politistul este trimis într-o altã regiune spre a i se pierde urma. – La 28 noiembrie 1933, este împuscat legionarul Nitã Constantin, de meserie sofer pentru cã a aruncat o pâine unor studenti baricadati în cãminul Râpa Galbenã din Iasi unde protestau sub aceastã formã, contra ilegalitãtilor sãvârsite de autoritãti, sub guvernul I.G. Duca. Nu s-a luat nici o mãsurã. – La 9 decembrie 1933, este ucis in bãtãi, de cãtre jandarmi, în judetul Vlasca, tãranul Nicolae Bãlãianu, pentru cã fãcea propagandã legionarã. Ucigasii, ca de obicei, n-au avut nimic de suferit. – La 10 decembrie 1933, conform unui jurnal al Consiliului de Ministri, I.G. Duca dizolvã Miscarea Legionarã si, in urma acestui act neconstitutional, sunt arestati in toatã tara, 12.000 de legionari. De mentionat cã Duca îsi luase obligatia, la Paris, ca, în schimbul numirii sale ca prim ministru, sã dizolve Garda de Fier, sã aresteze cât mai multi legionari si sã primeascã in tarã peste o sutã de mii de evrei, refugiati în mare parte din Germania, unde venise Hitler la putere. De atunci, fortele oculte de la Paris dirijau politica României. – La 29 decembrie 1933 Victor Iamandi, în calitate de subsecretar de stat la interne, ordonã noi arestãri, incât numãrul celor închisi ajunge la 18.000. – Tot la 31 decembrie 1933 este ridicat in toiul noptii, de la domiciliu, economistul Sterie Ciumetti, casierul Miscãrii Legionare si secretar al lui Corneliu Codreanu. Comisarul Ion Panova, dupã ce îl schingiuieste bestial pentru a spune unde se aflã …

Ieri, un prieten m-a provocat la o polemică. Mi-a spus ca numărul românilor patrioți care și-au pierdut viața în temnițele bolșevice este supradimensionat. Mi-a spus ca după Radu Ciuceanu aceștia ar fi pîna in 1.000 de victime, iar  Gheorghe Boldur-Lățescu, într-un interviu din “România Liberă”, l-ar fi redus la 700. Nu cunoșteam aceste declarații, dar nu-mi părea firesc să fie atît de puțini. Și atunci am pierdut ultimele 24 de ore ca să aflu mai mult. Și am aflat. Atenție, aici vorbesc doar de cei care au murit dupa arestare, nu și de cei cazuți in lupte, în munți! Am încercat să îi aranjez ordonat și organizat, pe categorii. Legionari: Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu, Vasile Militaru, Traian Brăileanu, Mihai Manoilescu, Gheorghe Manu, Constantin Oprișan, Constantin Petrovicescu, Ioan Pintilie Monahi și teologi: Sandu Tudor, profesorul de teologie Alexandru Filipașcu Gherasim Iscu (starețul Mănăstirii Tismana). Episcopi greco-catolici: Vasile Aftenie, Tit-Liviu Chinezu, Anton Durcovici, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Alexandru Rusu, Janos Scheffler dar și moneseniorul Vladimir Ghica, călugarul capucin Fortunat Boros, preotul greco-catolic Ilie Borz, starețul greco-catolic Leon Man (participant la Marea Unire) Politicieni, demnitari: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Stan Ghițescu, Ion Șerban Christu, Ion Cămărașescu, Istrate Micescu, Constantin I. C. Brătianu si istoricul Gheorghe I. Brătianu, Constantin Argetoianu,  Aurel Baciu, Victor Bădulescu, Sever Bocu, Sebastian Bornemisa, Ioan Gh. Botez, Dimitrie Burileanu, Mircea Cancicov,  Liviu Ioan Ștefan Cigăreanu, Tancred Constantinescu, Vladimir Cristi, Gheorghe A. Cuza, Grigore Dimitrescu, Vasile Georgescu-Bîrlad. Ion Gigurtu. Ion V. Gruia, Alexandru Lapedatu, Gheorghe N. Leon, Ion Macovei. Ion Manolescu-Strunga, Alexandru Marcu, Tiberiu Traian Moșoiu, Alexandru Ottulescu, Radu Potocală Sr., Mihail Romniceanu Generali: Grigore Georgescu, Aurel Aldea, Ioan Carlaonț, Nicolae Ciupercă, Constantin S. Constantin,  Grigore N. Cornicioiu, Gheorghe Dobre, Constantin Eftimiu, Alexandru Glatz. Iosif Iacobici, Radu Korne (Cornea), Nicolae Macici. Ioan D. Mihăescu, amiralul Nicolae Păiș, Ioan Mihail Racoviță, …

Recent am citit o carte-mărturie privind activitatea Rezistenței Franceze din timpul ocupației germane din al doilea război mondial, carte intitulată “RESISTENCE. RĂZBOIUL NOSTRU”, de Agnes Humbert, apărută la Editura Rao în 2007. Prima parte a cărții prezintă jurnalul autoarei, membră și luptătoare în Rezistența Franceză, iar a doua parte conține memoriile ei din timpul detenției în închisori franceze și lagăre de muncă germane, redactate la scurtă vreme după eliberare, în 1946. Printre cele mai frecvente și importante acțiuni care caracterizau lupta acestor patrioți și naționaliști francezi împotriva Ocupantului erau culegerea și difuzarea de informații care să alunge teama din inima francezilor și să zdruncine imaginea privind atotputernicia Ocupantului, redactarea de afișe și fluturași de propagandă, redactarea unui ziar intitulat chiar REZISTENȚA, ziar care aducea vești din Lumea liberă, vești preluate de la BBC, din comunicatele lui Charles de Gaulle sau din alte surse neaservite, acțiuni de sabotaj, iar unele rețele aveau organizate chiar unități armate. În condițiile în care propaganda germană era extrem de eficace, deoarece beneficia de aservirea presei franceze, era de maximă importanță menținerea moralului populației și a credinței în victorie și eliberare. În vremea de azi, acțiunile luptătorilor din Rezistență, cum ar fi strângerea de informații și difuzarea lor prin afișe și ziare, poate părea copilărească, dar nu este deloc așa. Este de asemenea incredibil că pentru astfel de acțiuni autoarea a fost condamnată la 5 ani închisoare și muncă silnică iar unii dintre tovarășii ei de luptă au fost condamnați la moarte și împușcați. Dar ei și-au asumat aceste riscuri, iar autoarea nota în ianuarie 1941: „Cred că ceea ce mi-a spus Vilde la începutul colaborării noastre se va îndeplini: „Mulți dintre noi vor fi împușcați și cu toții vom merge la închisoare”. Nordmann crede la fel atunci când în plin proces spune: Noi știam bine …

6 septembrie 1940: Pierderea Basarabiei, a Bucovinei de Nord, a Ținutului Herța și a Ardealului de Nord au aruncat România în pragul dezintegrării teritoriale și instituționale. Părăsită de aliați, cu un Rege-dictator care se izolase de partidele politice, România risca să se prăbușească definitiv. Opinia publică, adusă în pragul disperării, îl considera vinovat – pe bună dreptate, pe regele Carol al II-lea. Cei mai activi în contestarea regelui s-au dovedit a fi legionarii, mai ales că aceștia nu-i puteau ierta monarhului playboy decapitarea Mișcării, prin ordonarea asasinării liderilor verzi, în frunte cu Corneliu Codreanu. Astfel, pe 3 septembrie 1940, simultan, legionarii declanșează acțiuni de ocupare a instituțiilor politico-administrative și militare importante din Brașov și Constanța, urmând ca apoi să demareze lovituri asemănătoare în Timișoara, Deva, Alba-Iulia și București, cu scopul de a crea panică la Palatul Regal. Chiar dacă în mare parte, loviturile au eșuat, faptul că s-au înregistrat morți și răniți a inflamat situația în țară și a sporit tensiunea în sânul camarilei regale. Liderul legionar Horia Sima lansează un manifest, prin care cere abdicarea regelui Carol al II-lea, învinovățindu-l de deciziile care au dus la ciopârțirea țării. În București și în marile orașe au loc manifestații împotriva regelui, la care participă zeci de mii de oameni( În imagine, în primul rând este Radu Gyr). Pe 4 septembrie, într-o mișcare disperată, Regele Carol al II-lea îl cheamă la Guvernare pe Generalul Ion Antonescu, cel care fusese surghiunit de suveran la Mănăstirea Bistrița. Pe 5 septembrie, regele îi ordonă comandantului trupelor din Capitală, Generalul Dumitru Coroamă, să deschidă focul asupra manifestanților, dar acesta refuză, motivând că nu poate trage în tineretul țării. De nevoie, regele Carol semnează un decret prin care îi conferă generalului Antonescu „depline puteri pentru conducerea statului român”. În aceeași zi se suspendă Constituția din 27 februarie …

Cum ii ataca scursurile de la B1TV pe Legionarii Mota si Marin si pe scriitorul Sorin Lavric: Interzis prin lege în România prin lege, legionarismul încă rămâne un model de dat exemplu în viziunea unor istorici sau teologi care folosesc partea creștină a mișcării fără a mai menționa de crimele comise în numele acestor idei. Ultimul astfel de caz vine de la scriitorul Sorin Lavric, doctor în filosofie. Prezent la conferința „După 30 de ani de libertate”, organizată de Liga Studenților din Cluj, pe scenă altături de Radu Preda, președintele IICCMEr, acesta a găsit de cuviință să se plângă de o presupusă lipsă de cultură a tinerilor români care ar veni fix din necunoașterea celor ce au fost Moța și Marin, personaje considerati drept eroi de legionari pentru că au luptat alături de dictatorul fascist spaniol Franco. „Libertatea astea de expresie treptat se micșorează, nu vom mai putea să exprimăm liber în public, apare o prohibiție, o interdicție stăruitoare asupra unor teme pe care nu avem voie să le discutăm decât în direcția dorită de cei care domină. O simt asta, o simt pe pielea mea și îmi dau seama.  Eu pot să spun că am studenți, studente născute în 2000, ce nesimțire să te naști în 2000 (nr. râde ironic) și nu știu cine a fost Dumitru Stăniloaie, nu știu în București unde e Mănăstirea Antim. Mănăstirea Antim fiind un reper, e ca și cum ar fi Someșul în Cluj. Ce să vă spun, nu mai au cultură generală și nici nu îi mai preocupă acest lucru. Pot să dau o puzderie de exemple. Mergeam, când am venit acum am venit cu un coleg de la ASCOR și vorbeam de toate și l-am întrebat „tu ai auzit de creștini care au murit în războiul din Spania – Moța și Marin”. …

Comemorarea de la Tâncăbești 2019 – Corneliu Codreanu În data de 30 noiembrie 2019, în pădurea Tâncăbeşti lângă Bucureşti, numeroase grupuri de tineri şi mai puţin tineri aşteaptă începerea unei ceremonii ţinute în memoria lui Corneliu Codreanu. Este doar unul din grupurile care se vor perinda întreaga zi în fata impozantei cruci. Nu sunt doar cetăţeni romani, aici vin pe 30 noiembrie şi naţionalişti francezi, spanioli, italieni, bulgari, sârbi. Cărţile lui Corneliu Codreanu au fost traduse în numeroase limbi. De la naţionalisti britanici de la British Naţional Party, la patrioţi din Statele Unite sau chiar Ucraina, toţi au auzit de Codreanu. Fiecare grup care vine aici este însoţit de cel puţin un cetăţean străin care a citit despre Codreanu şi a venit să vadă locul unde a fost asasinat „Căpitanul”. În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, cunoscută în tradiţie ca şi „noaptea de groază a Sf. Andrei”, Corneliu Zelea Codreanu a fost asasinat prin strangulare în pădurea Tâncăbeşti, din apropierea Bucureştiului. Modul ciudat în care cel care era era supranumit „Căpitanul” a fost asasinat împreună cu alţi 13 legionari, cât şi data tragicului eveniment, au întărit convingerea naţionaliştilor români ca moartea lui Corneliu Codreanu a avut un caracter „ritualic”, urmărind tradiţii oculte ale francmasoneriei. Putina Istorie Corneliu Codreanu a fost fondatorul a ceea ce mulţi istorici consideră cea mai mai mare mişcare naţionalistă europeană, crescută organic şi nu devenita mişcare de mase abia după câştigarea puterii. Mişcarea lui Codreanu îşi are originile în curentele naţionaliste şi antisemite autohtone de la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20, curente susţinute de personalităţi ale acelei perioade precum profesorii A.C. Cuza, Nicolae Iorga, Nicolae Paulescu, Nae Ionescu, aceştia împotrindu-se acordarii de drepturi depline evreilor. Linia fusese începută de generaţia de intelectuali precedenta, precum Dionisie Pop Marțian, Mihai Eminescu, Bogdan Petriceicu Haşdeu …

Mihail Nicoleta Constanţa Nicolescu, primul lider legionar de gen feminin din România, a fost schingiuită în beciurile Prefecturii Poliţiei Capitalei şi apoi aruncată în crematoriu când încă mai respira. Nicoleta Constanţa Nicolescu a fost prima femeie din cadrul Legiunii Arhanghelului Mihail care a primit gradul de comandant. A fost conducătoarea organizaţiilor de femei de pe întreg cuprinsul României, până în anul 1936, când a fost transferată în funcţia de consilier personal. Era studentă la Facultatea de Filozofie a Universităţii din Bucureşti când, în anul 1930, s-a înscris în cadrul Legiunii Arhanghelului Mihail. În 1933, a fost numită de către Corneliu Zelea Codreanu la direcţia Cetăţuilor, secţiunea feminină a Mişcării Legionare, secţiune minoritară ca efectiv în cadrul Legiunii. În 1937, dintre cei 487.000 membri, doar 8% erau femei. La sfârşitul anului 1938, a fost arestată împreună cu multe alte camarade din Cetăţui. După ce a fost schingiuită în beciurile Prefecturii Poliţiei Capitalei, a fost dusă la crematoriu, fără a i se aduce vreo acuzaţie în mod oficial. Conform declaraţiilor mecanicului crematoriului, ea a fost arsă de vie. Ion Cerchez a declarat că, în seara zilei de 10 iulie 1939, comisarul prefecturii de poliţie, Pavel Patriciu, împreună cu agentul Iuliu Horvath, au adus la crematoriu, într-un cearşaf îmbibat cu sânge, trupul sfârtecat al tinerei de 26 de ani care, cu ochii deschişi, încerca să respire. Informaţiile apar în cartea „Martirii ne vegheată din ceruri“, semnată de Nicolae Niţă. Ion Cerchez declară în carte că a cerut actele pentru identificare şi că, în schimb, a primit un răspuns cinic: „Acolo unde se duce nu are nevoie de acte“. Încă vie, Nicoleta Constanţa Nicolescu „a fost aruncată în cuptorul cu nr.1, rezervat permanent victimelor legionare”, arată declaraţia mecanicului crematoriului. Ion Cerchez a mai declarat în timpul anchetei că cei doi călăi au stat în …

După alegerile din 1937, conflictul dintre Regele Carol al II-lea și Mișcarea Legionară s-a acutizat. Scrutinul, care a făcut din Legiunea Arhanghelul Mihail în cea de-a treia forță politică a țării, l-a făcut pe Rege să-l perceapă pe Corneliu Zelea Codreanu ca pe un rival la conducerea țării. În urma refuzurilor lui Codreanu de a veni la guvernare cu condiția de a-i ceda Regelui conducerea Mișcării Legionare, suveranul decide eliminarea Căpitanului. Scrie istoricul Ioan Scurtu: „La sfârșitul lunii februarie 1937, a avut loc o întâlnire secretă între Carol al II-lea și Corneliu Zelea Codreanu. Cu acest prilej, Regele a afirmat că „simpatizează foarte mult” Mișcarea Legionară, că vrea să înlăture guvernul Tătărescu și să instaureze un regim personal, bazat pe Mișcarea Legionară. Suveranul i-a cerut lui Corneliu Zelea Codreanu să-l proclame „Căpitanul” Mișcării Legionare, iar el îl va numi șeful guvernului. Corneliu Zelea Codreanu nu a acceptat însă oferta, afirmând că legionarii nu erau încă pregătiți pentru guvernare, iar în privința șefiei a arătat că legionarii i-au jurat lui credință, nu altcuiva, și că această credință nu putea fi obiectul unui trafic politic. La 10 februarie 1938, Carol al II-lea a recurs la o lovitură de stat, prin care a pus capăt regimului democratic, pluripartidist din România. Noul regim era îndreptat împotriva legionarilor, acuzați că au pus în pericol ordinea de stat. Corneliu Zelea Codreanu a sesizat dificultatea în care se afla și, la 21 februarie 1938, a adresat legionarilor o circulară în care arăta; „Noi am înțeles să acționăm în cadrul legal, manifestându-ne credințele noastre. Lovitură de stat nu voim să dăm. Prin esența însăși a concepției noastre, noi suntem contra acestui sistem. Ea însemnează o atitudine de bruscare, de natură exterioară, pe când noi așteptăm biruința noastră de la desăvârșirea în sufletul națiunii a unui proces de perfecțiune …

Coborând cu micul tren de la Bistra spre Turda, în aceeasi încãpere a vagonului s-a urcat si directorul fabricii din Bistra. Un jidan gras pe care abia îl mai tineau hainele si care dãdea impresia unei vieti trãite în abundentã. Nu cred cã unul ca acesta, mãcar o singurã datã în viata lui, sã fi cunoscut ce este foamea. În statia urmãtoare s-a mai urcat un tânãr cam de seama mea. Din primele momente am înteles cã sunt cunoscuti si prieteni si se aflã în foarte bune raporturi, si cã acel tânãr e român. Jidanul si-a turnat cafea cu lapte dintr-un termos si a scos niste bucãti de cozonac dintr-un pachet. A început sã mãnânce. Observam la el o poftã de lup. S-a repezit la mâncare înainte de a-l invita pe cunoscutul sãu. Imediat însã, l-a invitat. Acesta a primit o felie de cozonac si o ceascã de cafea cu lapte si a început a mânca putin cam sfios, arãtându-se recunoscãtor si respectuos fatã de bogãta sul jidan pentru „atentia” pe care i-o arãtase. Era pe la cinci dimineata. Încã nu se luminase bine. Vineri, înainte de Pasti. Vinerea Patimilor. Mã întrebam îndurerat: Oare cine va fi fiind canalia aceasta de tânãr român, care în aceastã zi, când toatã lumea crestinã tine post negru, mãnâncã alãturi de jidan, alãturi de cãlãul românilor, cozonac? Din discutiile între aflu cã acesta era un inginer silvic. Jidanul avea o poftã de vorbã nemãsuratã. Tot timpul vorbea si glumea. La un moment dat, scoate un pate fon, aseazã rând pe rând plãcile si-l pune sã cânte. Tot ce-si poate imagina mintea mai necuviincios. Eu stau într-un colt de vagon. Ascult fãrã a spune nici un cuvânt. Mã uit pe geam. Începe sã se lumineze. Pe soseaua de alãturi coboarã, tãcuti si tristi,motii, mergând fiecare …

Comentându-l pe Platon și pe Hegel, un filosof englez (Karl R. Popper) observă, cu deplină dreptate, că pentru amândoi, poporul ce nu rezistă când e atacat ori individul care-și pleacă resemnat capul ca “sabia să nu-l taie” – cum glăsuiește adagiul arhicunoscut – reprezintă “robi înnascuți ce n-au parte decât de ceea ce merită”. Căci, vorba lui Brice Parain (filolog rancez): “dacă vrei să fii liber se impune să nu-ți fie teamă de moarte” (“Cine știe să moară nu va fi rob nicidoată”, grăiește altcineva întru înțeleaptă podoabă). Aserțiunea poate părea exagerată, dură, reacționară. Dar oare progresul se confundă cu lașitatea? Legitima apărare e o născocire a minții retrograde? Sau refuzul “plecăciunii” (al demisiei, capitulăii ori al compromisurilor) se înfățișează ca fiind legat de “extremism”? S ă ne fie îngăduit a crede că nu-i câtuși de puțin așa! Temerile de mai sus sunt fățarnice. Ele țintesc să discrediteze un mare adevăr: a ceda agresiunii ori șantajului obrăznicit e totuna cu pierderea celui care, deși ar fi putut, n-a voit să lupte și să rostească răspicatul NU! Bine este a lua aminte și la zisele lui Nicu Steinhardt (cine l-ar bănui de legionarism?!?), cel din”Monologul polifonic”, pag. 190: “Taina libertății nu-i alta decât curajul de a înfrunta moartea”. Și în situații limită, însă, de asemenea, în fața oricăror momente dramatice ale existenței (temniță, boală, pericole oarecari, obștescul sfârșit). Cel atacat are, apoi, și dreptul și datoria să se apere. Faimoasele “circumstanțe”, “accidente” etc. nu înseamnă altceva decât pretexte, subterfugii, scuze, învoieli camuflate și vicleșuguri ale lașității, frazeologie pretins sociologică, vorbe frumoase menite a încurca lucruri simple și fapte reale. Ca și consumatorul de stupefiante, necombatantul căruia mereu i se cere altceva – ajunge la o stare de totală dependență față de o nedreaptă și tiranică putere, pentru a cărei consolidare va fi contribuit …

Istoric al religiilor, filosof, prozator și eseist, personalitate marcantă a culturii mondiale, Mircea Eliade s-a născut la 9 martie 1907, în București, ca fiu al lui Gheorghe Ieremia (devenit Eliade prin schimbarea numelui), ofițer, și al Ioanei (născută Stoenescu). In copilarie, i s-a interzis sa citeasca. La inceputul secolului trecut, medicina nu avea solutii pentru miopia grava, iar parintii au fost sfatuiti sa-l tina pe micul Mircea departe de oboseala cititului. La scoala, a fost corijent tocmai la romana si limbi straine iar tatal sau il obliga sa studieze pianul, si ii organiza concerte la care veneau doar rude si prieteni. Adolescentul miop care si-a trecut cu greu corigentele urma sa devina ilustrul profesor de istorie a religiilor din Statele Unite, iubit de hipioti si chiar in ziua de azi la o intrebare adresata pe forumul liceenilor „Care este autorul roman preferat?” cei mai multi au raspuns Mircea Eliade. Iata farmecul corigentului ajuns savant, al pianistului fara public, al calatorului exotic care a descoperit tainele Orientului, dar si iubirea pentru fiica unui invatat indian, al singurului om cu care Cioran vorbea romaneste, al activistului legionar care in timp ce scria articole antisemite lua pozitie impotriva persecutarii intelectualilor evrei, al idolului pentru generatii intregi de elevi si studenti din Chicago. Eliade se obisnuise in copilarie cu eticheta de Elev indisciplinat si mereu corijent.Intr-o vara, din senin, el se hotara sa schimbe totul din proprie initiativa si cu propriile puteri. Daca toti il credeau o haimana, el le va dovedi ca nu este asa. Le-a pregatit o supriza iar arma lui a fost tocmai tocul cu cerneala. Compozitiile literare ale tanarului miop au inceput sa ii aduca note maxime la romana. Profesorii erau convinsi ca a copiat dar eseurile erau originale. Au urmat note maxime la limbi straine iar lectura devenise o …

Un vechi mărţişor de argint confecţionat într-o reţea clandestină legionară este unul dintre cele mai valoroase artefacte care vor putea fi admirate în viitorul Muzeu al Rezistenţei. Povestea lui şi a altor câteva astfel de obiecte, păstrate cu riscuri colosale, a fost scrisă într-o organizaţia clandestină legionară din Bucureşti după 1941, perioadă în care mulţi legionari se aflau în închisorile antonesciene. Ele au fost confecţionate de susţinătorii încă liberi ai acestei mişcări, majoritatea tineri, printre care şi posesoarea lui, Gherghina Creţu (Anghelescu), pe vremea aceea o fetişcană al cărei frate a fost executat în aprilie 1941 de regimul Antonescu. Ca mulţi dintre legionarii rămaşi nearestaţi, Gherghina Creţu colecta monede de argint, topindu-le şi realizând, cu ajutorul unor matriţe, mărţişoare, care mai apoi, erau vândute în cadrul unui sistem cvasiclandestin. Totul se întâmpla în cadrul aşa numitului Ajutor Legionar, o punere în practică a uneia din legile fundamentale ale cuibului, statuate de Corneliu Zelea Codreanu: “legea ajutorului reciproc”. „Eu am văzut de-a lungul timpului câteva astfel de mărţişoare, pe la diverse persoane. Nu ştiu cât de multe mai există, pentru că ele reprezentau un obiect prohibit. Mărţişorul aflat în colecţia noastră îl reprezintă pe Sf. Arhanghel Mihail. Ca şi celelalte, a fost realizat în perioada anilor 1941-1944 de legionari din capitală, deşi probabil că asemenea mărţişoare s-au făcut şi-n alte părţi ale ţării. Este vorba despre cei care rămăseseră nearestaţi după aşa zisa rebeliune din ianuarie 1941. Mii de legionari au fost arestaţi şi condamnaţi, inclusiv elevi de liceu, care au primit până la 25 de ani de muncă silnică, în condiţiile în care ei nici măcar nu erau majori. Cei rămaşi nearestaţi, mulţi dintre ei neidentificaţi, ascunşi sau consideraţi nepericuloşi, continuau activitata de menţinere vie a organizaţiei, clandestin şi realizau aceste mărţişoare din mondele de argint pe care le colectau. …

Astăzi va avea loc un eveniment care a devenit tradiție în România ultimului veac… Va fi înhumat cu onoruri de stat un criminal. Încă unul. Și nu orice fel de criminal, ci unul cu peste jumătate de mie de victime la activ. Plus o dictatură și corupția aferentă. Să mai spunem că nu ne merităm soarta… Da, este vorba de reînhumarea lui Carol al II-lea, la Curtea de Argeș, în noua catedrală, ridicată pentru a suplini lipsa spațiului pentru noi morminte din vechea biserică a mănăstirii, unde se odihnesc auguștii noștri monarhi Carol I și Ferdinand I, alături de reginele Elisabeta și Maria. Noul spațiu destinat extinderii necropolei regale era o necesitate indiscutabilă. De altfel, aici a fost depus pentru odihna de veci și trupul regretatului Rege Mihai I. Dar nu credeam, sincer, că în cele din urmă, alături de Regele Mihai și Regina Ana, să fie adus și funestul Carol al II-lea. În opinia mea, și anexa în care fusese readus în 2003, la insistențele la fel de funestului Adrian Păunescu, era îndeajuns pentru murdăria pe care acest monarh decăzut a putut-o lăsa pe fața istoriei noastre naționale. Dar poate că resentimentele mele personale îmi întunecă discernământul creștin și, așa cum se susține, indiferent cum a fost el, dincolo de moarte se cuvine să-și odihnească osemintele alături de înaintașii și descendenții săi. E și o chestiune strictă de familie… Totuși, ceva merge prea departe în toată această problemă. Este vorba de onorurile de stat. Care i-au fost aduse și la readucerea osemintelor din Portugalia, în 2003. Se invocă faptul că a fost rege, așadar șef al statului român. Bun, pe acest considerent ar trebui să facem același lucru și cu Ceaușescu. Iar germanii, de asemenea cu Hitler, ori rușii cu Stalin. Dar să revenim. În cazul lui Carol al …

Pe 18 februarie se împlinesc 67 de ani de la despărțirea de viața lumească a lui Valeriu Gafencu, pe care Nicolae Steinhardt l-a numit „Sfântul Închisorilor”. Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sîngerei, județul Bălți, Basarabia, fiind unul dintre tinerii care au murit în închisorile regimului comunist din România. La 20 de ani, în toamna anului 1941, Valeriu Gafencu a fost arestat și condamnat la 25 de ani muncă silnică, deoarece făcea parte din Frățiile de Cruce, ale căror membri erau urmăriți și arestați, în acea perioadă. Era student în anul al II-lea al Facultății de Drept și Filosofie din Iași, pe care nu a reușit vreodată să o mai termine, pentru că sfârșitul l-a găsit în închisoare. Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Tîrgul Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin pușcăriile de la Aiud, fiind întemnițat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941 – 1944, cât și de la Pitești. Din cauza torturilor și regimului de bestialitate din temnițele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Tîrgul Ocna într-o stare atât de gravă încât supraviețuirea sa timp de doi ani este considerată, de către mulți, drept o minune. În închisoarea comunistă din Pitești a dobândit boli precum reumatism, TBC pulmonar, osos și ganglionar. Mulți dintre cei care au fost în preajma lui în ultima parte a vieții sale se consideră fericiți că au avut acest privilegiu, mărturisind că, deși trupul îi era o epavă, din cauza lipsei de hrană, chipul îi era îmbrăcat într-o lumină stranie, nepământeană, pentru că, spun ei, „sufletul și mintea sa nu se despărțeau defel de rugăciune”. „Dumnezeu revărsase asupra lui harul frumuseții: – Fizic, părea un arhanghel, purtând când spada de foc a cuvântului Dumnezeiesc, când crinul curăției plin de parfum tainic. – Moral, nu i se putea reproșa ceva, …

CRONOLOGIE PRIVIND ISTORIA MISCÃRII LEGIONARE [Apãrutã în Almanahul “Cuvântul” din 1941] 1919 In luna Octombrie 1919, Corneliu Zelea Codreanu se inscrie la Facultatea de Drept a Universitatii din Iasi. De la 15 Octombrie 1919 pana la 1 Septembrie 1920, Corneliu Zelea Codreanu a fost pedagog la Scoala de Arte si Meserii din Iasi. 1920 La 9 Februarie 1920, apare ziarul “Garda Constiintei Nationale” de la Iasi. In acest ziar se publica “Crezul socialismului national-crestin”, alcatuit de Corneliu Codreanu si Constantin Pancu. La inceputul lui Martie 1920, lucratorii comunisti din Iasi facand o greva si arborand steagul rosu la Atelierele Nicolina, Capitanul izbuteste sa potoleasca greva si, facand o manifestatie nationalista, rupe steagul rosu arborand tricolorul. In zilele de 4, 5 si 6 Septembrie 1920 are loc, la Cluj, primul congres al studentilor din Romania intregita. Corneliu Codreanu, cu un grup de studenti nationalisti, izbuteste sa impuna congresului hotararea de eliminare a evreilor din organizatiile studentesti. Lupta impotriva ateismului: in Noiembrie 1920, profesorii Universitatii din Iasi hotarand deschiderea Universitatii fara serviciu divin, Corneliu Codreanu se impotriveste cu un grup de studenti. La 5 Noiembrie, Corneliu Codreanu dimpreuna cu Vladimir Frimu baricadeaza intrarile si inchid Universitatea. Comunistii incearca o contraactiune care este infranta. Universitatea se deschide mai tarziu cu serviciu divin. 1922 La 1 Aprilie 1922, apare in Bucuresti revista bilunara “Apararea Nationala” sub conducerea profesorilor A.C. Cuza si N.C. Paulescu, si avand ca administrator pe Fanica Anastasescu. Revista avea un caracter doctrinar. La 20 Mai 1922, Corneliu Codreanu desfiinteaza Centrul Studentesc din Iasi si infiinteaza Asociatia Studentilor Crestini. La 27 Mai 1922, Corneliu Codreanu, dimpreuna cu un grup de 45 studenti, semneaza la Iasi Angajamentul de onoare de a lupta impotriva cotropirii evreiesti si pentru instapanirea romanismului. Printre semnatari erau: Gr. Ghica, Ilie Garneata, Ion Blanaru, A. Ibraileanu, Gr. Mihuta, Vladimir …

Un jeg ordinar vine la Buzau! Se numeste George Simion! Va expun articolul din buzoienii.ro aici: E vorba de George Simion, un ziarist focșănean de 32 de ani, unul dintre cei mai importanți activiști civici ai proiectului de unire cu Basarabia. Anul trecut a fost reținut și chiar bătut în Republica Moldova, când a primit și o interdicție de a mai trece Prutul vreme de 5 ani. Îl susțin Toma, Milea, Sălcuțan… Mâine, joi 14 februarie, George Simion își lansează (și) la Buzău candidatura la alegerile europarlamentare. Are susținători importanți, Constantin Toma, Stan Petrescu – general de brigadă (r), Elena Năstăsoiu – profesor de istorie la Hasdeu, preotul paroh – Mihail Milea, prozatorul și epigramistul Mihai Sălcuțan și alți oameni de cultură, istorici și unioniști din județul Buzău. Buzoienii care doresc să participe sunt invitați la ora 09:30, la sala de conferințe a hotelului Pietroasa. Cine e George Simion Navigând pe facebook am gasit ceva ce s-a ratat de nationalistii romani până acum, dar care ii poate interesa. „Prietenul lor iubit” din Israel, Ovidiu Raeţchi, a postat pe profilul său două poze de la o adunare a Acţiunii 2012 unde a participat şi el alături de George Simion (un tradator nenorocit, utilizat de serviciile secrete). O dovadă CLARA a legăturii dintre acţiune şi evrei. Poate ii va interesa, poate nu, uitati pozele mai jos. Reamintim faptul ca mai întâi Ovidiu Raeţchi îl critica pe Mareşal si cerea inchiderea siturilor nationaliste/legionare, acum stă la braţ cu unioniştii. Citam dintr-un ziar: OVIDIU ALEXANDRU RAEŢCHI solicită suspendarea site-urilor antisemite. SCRISOARE DESCHISĂ Într-o scrisoare deschisă adresată mai multor instituții din România, precum Consiliul Național al Audio-Vizualului, Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Anti-Semitismului, Președintele Senatului, Președintele Camerei Deputaților, dar și Procurorul General sau Șeful Poliției, Ovidiu Alexandru Raeţchi, președintele FACIAS, solicită implicarea activă a acestora …

Politia Romana, filajul din aceasta seara! Ce vedeti in fotografie este ofiter sub acoperire si se ocupa de securitatea interna a tarii noastre! Ma urc in metrou, statia de la mine din cartier, militienii se urca dupa doua statii: „Tehnici de filaj ca la FBI!”. Dobitocul din fotografie ii trimitea mesaje celui care ma astepta sus: „M-a descoperit!”. Sa vedeti cu ochii dumneavoastra cine sunt idiotii de militieni care imi aratau semne cu degetele pe strada, chipurile erau „spioni” sub acoperire si trebuia sa-i recunosc! Asa arata sistemul intern de securitate al Romaniei, tara membra NATO care detine presedentia Uniunii Europene! De dimineata pana seara vin dupa mine in haita si se intreaba unii pe altii: „Cu cine se intalneste? Sta de vorba cu cineva? Ii baga mesaje? II face semne? Vrea sa omoare oameni? Comite atentate teroriste? Pune bombe? Ah?”. De cel putin o luna de zile vin dupa mine cu aparatele foto legate de gat: „Pe aici trecea in fiecare zi! Sa nu zice voi ca politistii ie prosti si nu stie sa face dosare penale si filaje!”. Trimit fete, tinere politiste, sa ma fileze in metrou: „Isi baga mesaje cu cineva asa cum am vazut in filmele cu CIA?”. Politistele sub acoperire sunt trimise de tiganii interlopi din DIPI: „Se intalneste cu cineva pe acolo? Sta de vorba..?”. Sunt trimisi la filaj de tiganii interlopi din DIPI: „Haideti odata sa-l arestam si sa-l omoram in inchisoare! Ii bagam terorismu’ pe gat!”. Sursa: Veghe Patriei

Nu împlinisem încã opt ani când într’o Duminecã mama m’a luat de mânã sus pe dealul ce desparte comuna noastra de Pischiuti sã vãd pe Aurel cum sboarã. Aurel Vlaicu din Bintinti, sat aproape de râul Murãs, depãrtat de-al meu vreo 6 kilometri. „Veniti, români, cã sboarã Vlaicu.” Si au venit români din toate satele din jur, ba si mai de departe, sã vadã pe primul român din Ardeal care sboarã. Vestea nu s’a dus numai dela om la om prin târguri si sate, ci si prin foaia „Libertatea” a Pãrintelui Protopop Ion Mota din Orãstie. Nu exista familie româneascã mai rãsãritã de prin satele ardelene, care sã nu fie abonatã la aceasta foaie, care mai avea si un supliment, odata pe lunã, „Foaia Interesantã”, cu chipuri si vesti din lumea intreagã. Apoi revista „Bobârnacii” dela Cluj, redactatã de cãtre Bornemisa, neam de aproape cu familia Mota. Pe timpul acela, acum cincizeci de ani, Dumineca nu era numai zi de odihnã si de multumire Domnului, ci si zi asteptatã cu vestile ce priveau soarta noastrã, a românilor subjugati. Parca vãd cum sedeau batrâni si tineri in fata caselor pe câte o laghitã lungã si scaune de chiatrã, cum ascultau cu mare bãgare de seamã pe cel ce citea indrumarile din „Libertatea”, stirile din „Foaia Interesantã”, apoi glumele din „Bobârnacii”. La crâsmã nu prea mergea lumea cãci avea ghinars in casã, iar de sfadã sau de înceluialã se auzea rar de tot, nu ca azi când nu vezi doi insi veseli, ci tot timpul bosumflati, de parcã a tunat dihonia in ei. Pe atunci glasul preotului „pe pãmânt pace si între oameni bunã invoire” avea mai multã înrâurire, cãci zilele de sãrbãtoare crestineascã erau tinute cu mare evlavie. Asa au fost îndrumati copiii de atunci: cuviinciosi cu parintii si batrânii, teamã de Dumnezeu, dragoste si …

Așa-l cunoșteau cei mai mulți dintre oamenii simpli, deținuți la Aiud, în perioada reeducării sau a autoanalizelor critice: Nea Petrică Românul. Mai ales după ce, odată, întrebându-l careva dintre detinuții mai puțin școliți, de la țară, probabil, „Ce profesie aveți dumneavoastră, domnule Țuțea?”, acesta îi răspunsese simplu: „Român! Român de profesie!”. Și „porecla” de atunci, transformată în renume, așa-i rămăsese: „Petre Țuțea, Românul”. Altă dată, tot în Aiud, în timpul unei plimbări în cerc, alături de părintele profesor Dumitru Stăniloaie, când acesta îl întrebase serios cum s-ar defini el însuși în fața unui public de intelectuali, Nea Petrică, plin de umor, îi spusese: – În fața intelectualilor? Nişte proşti care caută neaflând? Pentru ei… „Popă de ţară”. – Şi atunci, unde aveţi parohia? îl întrebă Dumitru Stăniloaie. – Unde să am parohia, părinte? Unde apuc: la catedre improvizate oriunde şi chiar şi de la vreun amvon, dacă mi se oferă. După aceea, explicaţia dată părintelui profesor se adăugă poreclei, amplificându-i faima de „Român şi popă de ţară”. Cine să se mai fi îndoit de asta, când, deseori, era văzut în curtea penitenciarului prinzându-l întâmplător pe câte un ţigan sau pe un amărât de rob de mână pe care-l întreba: – Ştii tu, mai Niță, ce-i Adevărul? Iar amărâtul, aproape răstignit pe vreun perete, sau proptit de ceva, cu găleata sau unealta pe care-o avea în mână şi cu ochii holbaţi, dădea din umeri a mare şi nevinovată neştiinţă. Şi vreme de zece, cincisprezece, douăzeci de minute, o oră chiar, după aceea, omul nu scăpa nelămurit, aflând, pentru prima dată în viaţa lui ce este Adevărul. Şi încă într-o manieră socratică. Mulţi zâmbeau sau se mirau, ascultându-l pe Nea Petrică, neîndrăznind să-l întrebe ceva ce ei n-ar fi înţeles. Dar asta doar pe loc, căci în celule, pe unde mai putea …

N-am nicio șansă să fiu și eu antisemit ca tot omul!… În excelenta sa carte O viaţă trăită, dl Paul Niculescu Mizil face mai multe referinţe la legionari. Nu toate corecte sau exacte. Citez de la pag.375: „Am cunoscut perioada legionară. Am văzut cu proprii (sic!) ochi trupuri carbonizate ale ostaşilor români. Conştiinţa mea este şi astăzi torturată de imaginea unui tînăr legionar, ţintuit la stâlpul infamiei, scuipat şi stigmatizat de camarazii săi, pentru că a îndrăznit să aibă alte idei. M-am dus să-l văd, încercând a-l îmbărbăta, deoarece, în ciuda opiniilor noastre politice opuse, mi-era prieten şi-l stimam.” Fac prima obiecţie, la povestea cu „trupurile carbonizate ale ostaşilor români”. În realitate a fost un accident tehnic, a luat foc motorul unui vehicul militar în zilele aşa zisei rebeliuni legionare. Legionarii au avut un singur amestec: au sărit să stingă focul, dar nu au reuşit să-i salveze pe toţi militarii din vehiculul cuprins de flăcări. Propaganda antilegionară nu a pierdut ocazia să pună pe seama criminalilor de legionari ceea ce nu fusese decât un accident (apud Simion Ghinea). Citez în acest sens şi altă sursă, mai directă: „În toate cele trei zile ale rezistenţei legionare, nici un soldat român nu a căzut sub gloanţele legionarilor. Când trăgeau, foarte rar, trăgeau în aer, demonstrativ, lipsindu-i pe organizatorii loviturii de orice pretext de represalii; o lipsă însă, pe care propaganda Generalului a înlocuit-o, două zile mai tărziu, cu o fotografie a doi soldaţi arşi de explozia unui tanc de benzină, nenorocire atribuită legionarilor. Fotografia, cum s-a dovedit foarte repede, era cea a unui accident ce se întâmplase cu cîteva luni mai înainte.” Citez astfel din Mihail Sturza, România şi sfârşitul Europei, carte pe care mi-a împrumutat-o cu ani în urmă dl Ştefan Andrei, cu recomandarea că este o carte extrem de importantă. …

Am primit la redacție comunicatul Comandantului Legionar Dan Boghiu, ultim supraviețuitor al Consiliului Politic al Mișcării Legionare din exil, emis la împlinirea a 80 de ani de la cumplita crimă de la Tâncăbești. Comunicatul a fost citit și de la Tâncăbești, în timpul ceremoniei religioase de pomenire a lui Corneliu Codreanu, în ziua de 24 noiembrie a.c.. Îl redăm integral: 80 de ani de la asasinarea Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu Camarazi, 30 noiembrie 1938: zi de Doliu Național. Să ne rugăm lui Dumnezeu! Să ne gândim la Căpitanul nostru! Să ne ridicăm cu gândul la sufletele martirilor asasinați în Pădurea Tâncăbești în această noapte! Toți martirii, Prezent ! Corneliu Zelea Codreanu, Căpitanul Nicolae Constantinescu Doru Belimace Ion Caranica Ion Caratănase Iosif Bozântan Ștefan Curcă Ion Pele Grigore Ion State Ion Atanasiu Gavrilă Bogdan Radu Vlad Ștefan Georgescu Ion Trandafir toți legionarii executați în această noapte. Au trecut 80 de ani de la această neuitată, nefastă amintire rămasă în istorie, unul dintre cele mai fioroase asasinate politice care au avut loc în secolul trecut în țara noastră, ordonat fiind de un rege dement care dorea sfârșitul unui mit: Mișcarea Legionară. Regele și camarila lui văzând rezultatul ultimelor alegeri cu rapida ascensiune a Mișcării Legionare au decis eliminarea ei apelând la cea mai josnică metodă: crima. O țară întreagă a fost șocată de știrea perfidei execuții. Ani de-a rândul a fost descrisă în amănunte această execuție: sufocare prin ștreang și apoi în neînsuflețitele trupuri tras un glonte în ceafă spre a simula o „fugă de sub escortă”… conform comunicatului oficial. În 1939 s-a încercat încă o decapitare a Mișcării elitelor în 22 septembrie. Istoria nu uită și în 1940, Mișcarea Legionară a reușit, cu Horia Sima, alungarea de la putere a clicii asasinului rege și a anturajului lui, deshumarea osemintelor eroilor noștri, …

În noaptea de 26 pe 27 noiembrie 1940 s-a desfășurat la Jilava deshumarea trupurilor lui Corneliu Zelea Codreanu, a Nicadorilor și Decemvirilor uciși mișelește la ordinul lui Carol al II-lea. Nicadorii: Nicolae Constantinescu, Doru Belimace și Ion Caranica. Decemvirii: Ion Caratănase, Iosif Bozântan, Ștefan Curcă, Ion Pele, Grigore Ion State, Ion Atanasiu, Gavrilă Bogdan, Radu Vlad, Ștefan Georgescu și Ion Trandafir. Materialul de mai jos, un articol cenzurat din presa vremii care descrie cu lux de amănunte deshumarea celor 14 legionari, a fost preluat de pe blogul domnului Victor Dogaru căruia îi mulțumim pentru amabilitate. CENZURAT DIN PRESĂ 28.11.1940 Evenimentul Zilei DE SUB LESPEDEA DE PIATRĂ AU FOST SCOASE TRUPURILE MARTIRILOR LEGIONARI Înfiorătoare groapă!… Groapa comună în care patrusprezece trupuri de martiri au încheiat pământeasca lor existenţă. Patrusprezece nume, patrusprezece vieţi cu o singură ţintă, cu un singur ideal, cu o singură semnificaţie: SALVAREA ŢĂRII. Mai înfiorătoare încă truda şi lucrul pentru a reda legiunii şi ţării trupurile martirilor lor. Toata noaptea au lucrat echipele legionare pentru ridicarea grelei lespezi de beton ce acoperea marele mormânt. Reflectoare puternice au înlesnit munca neobosită a legionarilor. Ici, în stânga gropii, cum cobori dâmbul, străjueşte crucea de curând pusă. Pe ea patrusprezece nume scumpe: Corneliu Zelea Codreanu, Ion Caratănase şi Doru Belimace… De jur împrejurul ei licăresc nenumărate lumânări. Veghea lor împrăştie creştineasca rugă pentru cei morţi, înmormântaţi fără mărturia sfântă de ceară, şi lăsaţi acolo în hrăpăreţul pământ fără nici o rugă, fără să fi îngenunchiat cineva, fără ca vre-o lacrimă să fi putut ajunge să mângâie ţărâna sfântă. Plânsetele de departe ale familiilor şi tuturor legionarilor, n’au putut jelui marginea mormântului. Doi ani trebuiau să treacă pentruca împlinirea creştinească să aducă ruga la căpătâiul Lor. Apar primele semne Mormântul are o lungime de 11 metri şi o lăţime de 3 metri …

(declaratiile plutonierului Sârbu) „Buna Vestire”, 9-11-1940 “…În zorii zilei (n.n. 29/30 Nov. 1938) am pornit spre Râmnicul Sarat. Ajunsi la închisoare, am fost bagati toti jandarmii într-o celula, unde maiorii Dinulescu si Macoveanu ne-au dat instructii asupra modului cum avem sa executam pe legionari. Punând în genunchi pe soferul masinii, i-a aruncat un streang dupa gât pe la spate, aratând cât de usor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au iesit apoi unul câte unul afara, în curtea închisorii si fiecaruia i s-a dat în seama un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu ca acesta era Capitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi în masini. Aici, legionarul era legat cu mâinile de banca la spate, iar picioarele pe partea de jos a bancii din fata, în asa fel ca sa nu se poata misca nici într-o parte, nici în alta. Asa au fost legati 10 legionari într-o masina si 4 în alta. Eu am fost în prima masina, în cea cu 10 legionari, în spatele Capitanului si fiecare jandarm era asezat în spatele legionarului ce-i fusese încredintat. În mâini aveam streangurile. Am pornit. În masina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealalta maiorul Macoveanu. Era o tacere de mormânt caci n-aveam voie sa vorbim între noi si nici legionarii între ei. Ajunsi în dreptul padurii Tâncabesti, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul executiei, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o si aprinzând-o de trei ori. Era momentul executiei, dar nu stiu de ce nu am executat nici unul. Atunci maiorul Dinulescu a oprit masina, s-a dat jos si s-a dus la masina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executati. Capitanul si-a întors putin capul catre mine si …

Pe 24 noiembrie naţionaliştii s-au întrunit la Tâncăbești pentru a se reculege la a 80-a comemorare a asasinării lui Corneliu Codreanu. Sâmbătă 24.11.2018, ora 12, la troița monumentală de pe liziera pădurii Tâncăbești (DN1, Sos. București-Ploiești), a avut loc o ceremonie religioasă de pomenire a lui Corneliu Zelea Codreanu, fondator al Legiunii Arhanghelul Mihail, și a celor 13 comandanți legionari asasinați în noaptea de 29-30 noiembrie 1938. Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, Fundația Bunavestire, Acțiunea Civică Piața Universității 2012, Scut Botoșănean, şi alte organizaţii civice nonguvernamentale au organizat o slujbă religioasă pentru pomenirea legionarilor ucişi aici în noaptea de Sf Andrei 29-30 noiembrie 1938… …În fata monumentalei troiţe s-a intonat imnul „Plânge printre ramuri luna” şi a fost reamintit tragicul eveniment petrecut acum 80 de ani când Corneliu Zelea Codreanu acuzat pe nedrept şi 13 alţi legionari condamnaţi au fost scoşi din închisoare sub pretextul unui transfer sugrumaţi în duba jandarmeriei şi apoi împuşcaţi în spate pentru a simula o încercare de evadare. – Sursa: Buciumul.ro / Foto: Florian Cristache

În ultimul timp mă gîndesc tot mai des la acest verset și îmi dau seama cîtă dreptate a avut Psaltistul! Din 1989 în fruntea țării s-au ridicat oameni de nimic și atunci, în mod firesc, în timp, nelegiuții au ocupat totul, parlamentul, guvernul, administrațiile județene, justiția, presa, TOT! Inclusiv postul de radio național. Pe 1 nov. 2018 s-au împlinit 90 de ani de la înființarea acestuia. Emisiunile dedicate acestui eveniment de Radio România Actualități (RRA) au ajuns obositoare și enervante. Se laudă cu faptul că prin ei românii află adevăratele știri, că ei oferă cea mai bună muzică, tot ce transmit ei este cel mai bun. Și o sumedenie de handicapați care vor să își audă numele la radio le transmit mesaje că nu pot trăi fără RRA! De peste doi ani eu ascult doar RRA. Așa că pot spune că RRA este cel mai bun post de radio din România, după cum pot să spun și că este cel mai prost. Mi-aș fi dorit, cu ocazia aniversării lor, să trimit un vechi articol (nepublicat de nimeni la momentul potrivit), actualizat. Dar omul propune, Dumnezeu dispune! S-au năpustit peste mine multe altele, așa că nu am reușit. Sper să reușesc în curînd. Cei care au citit articolele mele, știu că adesea am numit RRA ca fiind Radio Israel 2. Nu am auzit niciodată la acest post de radio, nimic despre crimele israelienilor, despre apartheid-ul pe care îl promovează ca politică de stat, despre crizele economice mondiale pe care le produc evreii, despre jefuirea omenirii, despre minciunile, dezinformările și diversiunile răspîndite de presa mondială aflată în mîna lor. Nu țin minte dacă la RRA a fost zi în care să nu se pomenească despre suferințele de care au avut parte evreii, despre sărbătorile evreiești, despre evreii care și-au adus contribuția la …

Istoria a fost mereu pentru mine o poveste predată la școală din care nu am reținut mare lucru. Mi-au rămas în cap marii domnitori menționați între scoarțe, plus propaganda vremii ce ne insufla spiritul patriotic și ideea că suntem mari și tari. Despre legionari am auzit tangențial. Știam că erau un fel de bau-bau al vremii și că mai purtau denumirea și de „cămășile verzi”. Adică nimic. Acum câțiva ani îmi povestea un coleg că a întâlnit un om care i-a insuflat un mod de gândire și comportament ce i-au modificat radical stilul de viață. M-am uitat lung și am sugerat că aș dori să cunosc și eu o astfel de persoană. De curiozitate, în primul rand. Nu știam ce ar putea spune un om atât de răvășitor încât să îți dorești să fii ca el sau măcar să încerci. Nu a fost să fie la momentul respectiv, dar s-a întâmplat astăzi. Istoria, prin prisma celor care au trăit-o, devine fascinantă. Nu cunosc reacția celorlalți, nici măcar nu sunt sigură că aș dori să o aflu, dar ce știu cu siguranță este că după jumătate de oră mi-am dorit să fiu legionar. Sună ca o blasfemie, dar pot argumenta. De fapt chiar am luat decizia să scriu o serie de articole prin care să încerc să îi așez în locul meritat în istorie. Cel al elitelor. Pentru că asta au fost legionarii. Elita societății românești. – Autor Astrida / Sursa: NewsBuzau.ro

Vineri 23 noiembrie 2018, orele 17,30, la Librăria Mihai Eminescu din București (Piața Universității), va avea loc lansarea cărții TABĂRA DE MUNCĂ – 1936, în prezența prof. univ. Ion Coja, a președintelui Fundației Ion Gavrilă Ogoranu – dl Coriolan Baciu și a cercetătorului Sorin Olariu. Restituirea acestui album cuprinzând fotografii din taberele și șantierele de muncă voluntară ale Mișcării Legionare, inițiat în 1936 de Mihail Polihroniade, este un demers aparținând cercetătorului sibian Sorin Olariu și beneficiază de o precuvântare semnată de Nicolae Roșca încă de pe vremea când acesta se mai afla printre noi. Sorin Olariu ne-a obișnuit cu o frecvență anuală a aparițiilor editoriale inedite, prin care vine să completeze o istorie recentă deosebit de controversată și amputată ca urmare a imixtiunilor ideologicului și politicului în actul de cercetare. Subiectul deosebit de delicat al fenomenului legionar interbelic, în cadrul căruia taberele de muncă au constituit un element pe cât de inedit, pe atât de viguros, este tratat în introducere de directorul Editurii Sânziana, Florin Dobrescu, acesta îmbogățind reeditarea albumului cu un mic aparat critic. Intrarea este libera. VEZI SI: A 80-a comemorare a asasinării lui CORNELIU CODREANU. 24 noiembrie la Tâncăbești.

Sâmbătă 24.11.2018, ora 12, la troița monumentală de pe liziera pădurii Tâncăbești (DN1, Șos. București-Ploiești), va avea loc o ceremonie religioasă de pomenire a lui Corneliu Zelea Codreanu, fondator al Legiunii Arhanghelul Mihail, și a celor 13 comandanți legionari asasinați în noaptea de 29-30 noiembrie 1938. Mai multe organizații nonguvernamentale, printre care Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, Fundația Bunavestire, Acțiunea Civică Piața Universității 2012, Scut Botoșănean ș.a. au anunțat organizarea unei slujbe religioase pentru comemorarea lui Corneliu Codreanu și a celor 13, anul acesta împlinindu-se 80 de ani de la asasinarea lor. Căpitanul Mișcării Legionare a fost asasinatla 29/30 noiembrie 1938, în urma ordinului regelui-dictator Carol II și a ministrului de interne Armand Călinescu. Căpitanul ispășea o pedeapsă de 10 ani muncă silnică, primită cu cîteva luni înainte în urma unei înscenări judiciare de altfel anulată de Justiția românească în 1940, după abdicarea lui Carol II. Ceilalți 13 se aflau închiși pe viață. Asasinarea lor s-a produs în cadrul unui transport de la închisoarea Râmnicul Sărat la Jilava, jandarmii primind ordin să îi ștranguleze pe cei 14 cu ștreanguri de frânghie pregătite din timp. După ce au fost uciși, trupurile fruntașilor legionari lor au fost transportate la Fortul 13 Jilava, unde au fost aruncate într-o groapă comună în locul numit „Valea Piersicilor”, nu înainte de a fi împușcați în ceafă, pentru a justifica oficialul comunicat de a doua zi, în care se afirma că ar fi încercat să fugă de sub escortă. A doua zi trupurile au fost dezgropate, peste ele turnându-se acid sulfuric, fiind îngropate sub o cantitate de cca 12 vagoane de ciment. Cei 14 au fost deshumați abia în noiembrie 1940, după îndepărtarea plăcii de beton, detaliile oribile ale anchetei oficiale oripilând opinia publică și generând asasinarea de către legionari a 64 …

Circularele Căpitanului (9) Procesul decemvirilor / Bucureşti, 28 Aprilie 1937 DOMNILOR AVOCAŢI Mă adresez Dv. şi prin Dv. tuturor avocaţilor din toate barourile Ţării, mă adresez tuturor Judecătorilor de orice instanţă, mă adresez Ţării întregi pentru ca mai înainte de a vedea ce avem de făcut, să protestez din adâncurile sufletului împotriva modului nemaipomenit şi nemaiauzit în care au fost judecaţi cei zece legionari. 1. Protestez împotriva faptului că au fost ridicaţi prin legea nouă votată, de la Judecătorii lor fireşti şi trimişi unei instanţe militare de judecată, în atribuţiile căreia nu intra judecarea acestui proces. 2. Protestez în contra eliminării din instanţă a întregei apărări, lăsând pe acuzaţi fără nici o apărare, căci nu poate fi considerată apărare, aceea făcută de un singur ofiţer, în 7 minute, pentru zece oameni pe cari îi condamni la muncă silnică pe viaţă. 3. Protestez în contra faptului că prin acest sistem acuzaţii au fost lipsiţi de martorii principali în această chestiune, martori cari deţin lucruri senzaţionale în favoarea acuzaţilor, martori cari, după planul apărării au fost lăsaţi mai la urmă, dar care în urma măsurilor luate, n’au mai putut fi audiaţi. Aceşti martori în ordinea importanţei sunt: Generalul Gh.Cantacuzino, care a prezidat juriul de onoare, a judecat şi eliminat pe Stelescu din organizaţie. Posedă documente şi acte de importanţă zdrobitoare. Corneliu Z. Codreanu, deţinător a unor importante informaţii, Prof. Nae Ionescu, Ing. Cristian Leu, cunoscând punerea la cale a unui asasinat odios, Vasile Cotea, acel ce trebuia să execute asasinatul, Luca Gheorghiade şi Dumitrescu-Zăpadă. 4. Protestez în contra acestui sistem care ridică în Ţară neîncrederea în Justiţie, neîncrederea care este începutul tuturor nenorocirilor, pentru că refuzul de justiţie duce pe om la ideia de a-şi face singur justiţie. – Ca şi în cazul Stelescu -. Or aceasta este cea mai mare nenorocire …

Cine sunt agresorii neamului românesc, cum se aplică radierea identității naționale și distrugerea familiei creștine? Explicații anticipate pentru îndobitocirea poporului și transformarea lui în populație de către propaganda globalistă. Acapararea presei și reducerea la tăcere a intelectualilor naționaliști. Dezbinarea românilor practicată de Gauleiterul alogen Iohannis și susținătorii lui #rezist, anticipată și ea? Un tablou vizionar al economiei naționale nimicite de străini, al legiferării aberațiilor impuse de propaganda LGBT și a degenerării tineretului prin otrăvirea cu alcool sau stupefiante numite impropriu „etnobotanice”! O sinteză a celor de mai sus în rândurile care urmează, unul dintre cele mai cutremurătoare fragmente din cartea „Pentru legionari”, scrisă de Căpitan! Pentru ca poporul român să-şi frângă orice putere de rezistenţă, jidanii vor aplica un plan unic şi într-adevăr diabolic Vor căuta să rupă legăturile sufleteşti ale neamului cu cerulşi cu pământul. Pentru ruperea legăturilor cu cerul, vor întrebuinţa împrăştierea, pe scară întinsă, a teoriilor ateiste, pentru a face din poporul român, sau măcar numai din conducătorii lui, un popor despărţit de Dumnezeu; despărţit de Dumnezeu şi de morţii lui, pentru a-l omorî, nu cu sabia, ci tăindu-i rădăcinile de viaţă spirituală. Pentru ruperea legăturilor cu pământul, izvorul material de existenţă al unui neam, vor ataca naţionalismul ca o idee învechită şi tot ce se leagă de ideea de patrie şi pământ, pentru ca să rupă firul iubirii care uneşte poporul român de brazda lui. Pentru ca acestea să reuşească, vor căuta să pună mâna pe presă. Vor întrebuinţa orice prilej, pentru ca în tabăra poporului român să fie dezbinare, neînţelegeri şi ceartă şi, dacă e posibil, chiar îl vor împărţi în mai multe tabere, care să se lupte între ele. Vor căuta să acapareze cât mai mult din mijloacele de existenţă ale românilor. Îi vor îndemna sistematic pe calea desfrâului, nimicindu-le familia şi puterea morală. Îi vor otrăvi şi ameţi …

13 Septembrie 1899 – ziua de naștere a Căpitanului Am spus într-un capitol anterior că în tot timpul războiului, făcând abstracţie de întreg cortegiul de suferinţe, nedreptăţi, samavolnicii şi crime pricinuite lor de dictatura antonesciană, iertându-le pe toate, străduindu-se să uite, legionarii s-au aflat permanent în spatele mareşalului, printre primele rânduri în marea încleştare împotriva bolşevismului. Li s-au părut suferinţele lor proprii prea mici în comparaţie cu imensele calvaruri ce se pregăteau neamului românesc prin politica mioapă a unei alianţe cu bolşevicii. Mai mult ca oricând, acum în ultimele ceasuri ale vieţii, mareşalul avea nevoie să nu se mai simtă singur, să ştie că milioane de români conştienţi sunt alături de el, acum când interesele neamului trebuiau puse mai presus de toate celelalte interese. La 31 mai 1946 legionarii de la „Reduit” (aici erau incarceraţi, în două camere cu geamurile în dreptul capelei din curte) au fost primii care au aflat de respingerea cererilor de graţiere ale condamnaţilor de la celula zero. Au mai aflat că după-masă, la dorinţa mareşalului, avea să aibă loc la capela închisorii o mică slujbă religioasă de împărtăşanie a condamnaţilor la moarte; încă nu dispăruse acest obicei, această practică religioasă creştină, moştenită de la burghezimea în agonie. Atunci unul dintre conducătorii grupului se gândi la o operaţie prin care Ion Antonescu să ia cunoştinţă de ultima poziţie a legionarilor faţă de el, acum ca osândit la pedeapsa capitală, pentru politica sa antisovietică. În cuvintele cronicarilor marxişti urma să fie un act, ultimul, de fidelitate legionară pentru ceea ce a însemnat în politică, în lupta anticomunistă a României mareşalul Ion Antonescu. Operaţia se concretizează: mareşalul va primi din partea legionarilor un mesaj de îmbărbătare. Fostul prim-gardian Sabău va spune şi cum: legionarii au scris mesajul, l-au pasat preotului închisorii (care era legionar), cu consemnul de a …

Maiorul Constantin Dinulescu, care a participat la executarea liderului legionarilor Corneliu Zelea Codreanu şi a camarazilor acestuia în seara zilei de 29 noiembrie 1938, a dat o declaraţie la Comisia de anchetă instituită de Înalta Curte de Casaţie Bucureşti, care a fost publicată în volumul „Din luptele tineretului român 1919–1939“ . Maiorul Constantin Dinulescu a mărturisit ordinul primit de la preşedintele Consiliului de Miniştri, Armand Călinescu: „Într-o zi am fost chemat de către fostul Preşedinte de Consiliu, Călinescu. În cabinetul lui de lucru se găsea şi generalul Bengliu, comandantul Jandarmeriei. Călinescu mi-a declarat atunci că, pentru motive politice, Codreanu şi 13 adepţi ai lui trebuiau să fie ucişi; aceasta ar fi fost şi dorinţa regelui“. Maiorul a relatat cum cei 13 legionari şi liderul lor au fost executaţi prin strangulare şi îngropaţi, apoi, într-o groapă comună: „În ziua de 29 noiembrie 1938, la orele 10 seara, Codreanu şi camarazii lui au fost scoşi din închisoarea de la Râmnicu-Sărat, unde erau închişi, şi au fost puşi într-un camion. Legionarii au fost puşi în aşa fel ca să poată vedea numai înainte, fiind în acelaşi timp legaţi cu braţele la spate. Ei nu puteau face nici cea mai mică mişcare; erau chiar constrânşi să stea continuu cu capul în sus. Înapoia fiecăruia din ei stătea câte un jandarm. Eu m-am aşezat lângă şofer. Se călătorea pe şoseaua dintre Ploieşti şi Bucureşti, când în zorii zilei de 30 noiembrie, după ce am dat semnalul fixat, cu lanterna, jandarmii au scos din buzunare o sfoară (frânghie), pe care au strâns-o în jurul gâtului legionarului ce stătea în faţa fiecăruia dintre ei. În felul acesta, Codreanu şi cei 13 camarazi ai lui au fost sugrumaţi, în timp ce maşina îşi continua drumul în plină viteză. Puţin timp după aceea, am ajuns la Bucureşti, de unde …