“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
ECONOMICNOUTATISOCIETATE

VESTE BUNĂ pentru toţi românii cu datorii la stat

economie-shutterstock

Senatul a adoptat tacit, miercuri, o ordonanţă de urgenţă prin care se propune, printre altele, reducerea penalităţilor pe care contribuabilii le datorează pentru plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale.

Proiectul de aprobare a Ordonanţei de urgenţă 8/2014 pentru modificarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare avea ca termen de adoptare tacită 22 aprilie. În şedinţa de marţi, senatorii puterii nu s-au putut mobiliza la vot, astfel încât proiectul de adoptare a ordonanţei a întrunit doar 71 de voturi, insuficiente pentru aprobarea unui act normativ cu caracter organic.

Ordonanţa de urgenţă mai prevede ca rambursarea deconturilor cu suma negativă de TVA cu opţiune de rambursare să poată fi făcută cu control ulterior dacă valoarea este de 45.000 de lei, faţă de 10.000 de lei cât era anterior.

Un alt articol al ordonanţei, referitor la regulile privind controlul operativ şi inopinat, arată că acesta se efectuează de către inspectorii antifraudă, cu excepţia celor din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor.

Guvernul mai propune ca acest control să poată fi efectuat şi în scopul realizării de operaţiuni de control tematic care reprezintă activitatea de verificare prin care se urmăreşte constatarea, analizarea şi evaluarea unui risc fiscal specific uneia sau mai multor activităţi economice determinate.

Potrivit ordonanţei, selectarea contribuabililor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale este efectuată în funcţie de nivelul riscului stabilit ca urmare a analizei de risc.

“Analiza de risc reprezintă activitatea efectuată în scopul de a identifica riscurile de nedeclarare a creanţelor fiscale, de a le evalua, de a le gestiona, precum şi de a le utiliza pentru selectarea contribuabililor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale”, se mai arată în ordonanţă.

Proiectul de aprobare a ordonanţei va fi transmis, în forma adoptată de Guvern, Camerei Deputaţilor, care este Cameră decizională în acest caz.

Şedinţa de miercuri a Senatului, planificată pentru ora 9.00, a început miercuri cu trei sferturi de oră întârziere, după un apel nominal, la lucrări anunţându-şi prezenţa un număr de 87 de senatori, din totalul de 169.

Senatorii au decis, marţi, să prelungească cu două săptămâni termenul de dezbatere pentru 49 de iniţiative legislative care riscau să fie adoptate tacit miercuri.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.