“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
JUSTITIE

Ți se face scârbă când afli jigodisme din astea!

bddz zx

Fostul membru CSM din partea societăţii civile, Victor Alistar, a devenit consilier al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătoarea Corina Corbu, potrivit ultimelor declaraţii de avere si interese depuse de Alistar pe 8 decembrie 2023. “O voi consilia pe doamna preşedinte în tot ce consideră necesar legat de problemele administrative şi iniţiativele Curţii”, a precizat Victor Alistar pentru G4media.ro.

Alistar este şi avocat şi vicepreşedinte al Asociaţiei Române pentru Transparenţă. În 2017, el a fost numit de Senatul condus de Călin Popescu Tăriceanu în CSM-ul din care a făcut parte şi judecătoarea Lia Savonea. Alături de celălalt membru din partea societăţii civile, Romeo Chelaru, Victor Alistar a sprijinit majoritatea anti-reformistă din Consiliu conturată în jurul judecătoarei Savonea, care pretindea că se luptă cu abuzurile din justiţie.

Spre exemplu, într-un interviu din noiembrie 2021 pentru Aleph News, Victor Alistar susţinea fosta Secţie Specială de investigare a magistraţilor. „E o eroare desființarea SIIJ, e o marotă. Dacă în Justiție se petrec abuzuri, trebuie să existe remedii. SIIJ este singura structură independentă politic”, declara Alistar. În 2018, la Antena 3, Alistar pretindea că nu DNA trebuia să se ocupe de dosarul angajărilor fictive al lui Liviu Dragnea şi explica faptul că un prag la abuzul în servicu stabilit la un salariu minim pe economie nu l-ar fi scăpat de puşcărie pe fostul lider PSD.

Potrivit declaraţiei de avere, în 2022, Victor Alistar a încasat de la CSM peste 473.000 de lei reprezenând indemnizaţii şi diurnă de detaşare (în condiţiile în care locuieşte în Ciolpani, lângă Bucureşti). Adică venituri de la CSM de peste 39.000 de lei pe lună. El a mai declarat venituri de aproape 87.000 de lei de la SNSPA şi de peste 75.000 de lei de la Asociaţia Română pentru Transparenţă. În total, venituri de peste 636.000 de lei pe an, adică 53.000 de lei pe lună.

Potrivit declaraţiei de interese, Asociația Română pentru Transparență, unde Victor Alistar este vicepreședinte, are în derulare două proiecte cu fonduri europene. E vorba de „servicii de consultanță” în valoare de 472.000 de lei cu Ministerul Dezvoltării, contract semnat în 2021, şi un contract de finanțare cu Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă (AM POCA) în valoare de 2,4 milioane de lei.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.