Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERAL

Secretarul ungar de stat responsabil pentru politicile naţionale: Trebuie întărit spiritul maghiar, patriotismul copiilor, precum şi ideea că naţiunea maghiară este unitară atât în interiorul ţării, cât şi în afara graniţelor sale

Trebuie întărit spiritul maghiar, patriotismul copiilor, precum şi ideea că naţiunea maghiară este unitară atât în interiorul ţării, cât şi în afara graniţelor sale, iar programul de excursii pentru elevi „Fără graniţe!” este o oportunitate excelentă de a face asta, a declarat Árpád János Potápi, secretarul ungar de stat responsabil pentru politicile naţionale, luni, la Budapesta.

Oficialul ungar a relatat că au fost primite 1510 de solicitări valide pentru program, dintre care sprijin au obţinut 997. Dintre excursii, 72% au fost organizate în Transilvania, 14% în Slovacia, 5% în Voivodina, 3% în Croaţia şi 6% în Slovenia.

Scopul programului este ca fiecare elev care studiază în învăţământul public maghiar să ajungă cel puţin o dată într-o zonă de peste graniţele Ungariei în care trăiesc comunităţi de maghiari, a subliniat secretarul de stat.

Programul lansat în 2011 şi susţinut în totalitate de către Guvernul Ungariei nu înseamnă doar excursii, deoarece în săptămânile de dinainte de plecare, copiii învaţă deja despre destinaţia şi regiunea în care merg, a spus politicianul maghiar.

De la începutul programului au fost organizate peste 10 000 de călătorii de studiu, cu participarea a peste 520 000 de elevi maghiari, a explicat secretarul de stat.

Árpád János Potápi a relatat că bugetul programului este de patru miliarde de forinţi, iar valoarea sprijinului pentru excursii poate varia de la 500 000 de forinţi la cinci milioane de forinţi per grup.

Politicianul a explicat că se doreşte creşterea bugetului, astfel încât în program să poată fi incluse şi grupurile care în prezent se află pe “lista de aşteptare”.

Printre elementele programului opţional au fost incluse vizitele la producători locali şi fabrici locale, iar un alt avantaj la realizarea punctajului l-a reprezentat dacă elevii urmau să viziteze şi o personalitate locală cunoscută. În plus, zonele în care locuiesc maghiari au fost mai bine definite, fiind permisă totodată şi organizarea unor tabere de schi în judeţele din Secuime, a mai spus Potápi.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.