Rusia cere OFICIAL retragerea forțelor NATO din România și Bulgaria

Rusia încearcă să obțină retragerea forțelor NATO din România și Bulgaria, ca parte a cerințelor sale de securitate, relatează agenția de presă RIA Novosti.

Propunerile ruse de garanții de securitate includ retragerea forțelor NATO din România și Bulgaria, care s-au alăturat alianței după 1997, a anunțat vineri Ministerul rus de Externe, potrivit sursei citate.

„Unul dintre fundamentele inițiativei noastre, despre care ați menționat, este formulat în mod deliberat foarte clar și nu permite interpretări ambigue. Vorbim despre retragerea forțelor, echipamentelor și armelor străine și alte demersuri pentru a reveni la configurația din 1997 pe teritoriul țărilor care nu erau membre NATO la data precizată. Acestea includ atât Bulgaria, cât și România”, se arată în răspunsurile scrise ale Ministerului de Externe la întrebările primite la conferința de presă anuală a lui Serghei Lavrov.

Așa a răspuns ministerul la întrebarea ce înseamnă pentru Bulgaria și România cererea Rusiei ca NATO să revină la configurația din 1997.

Sursa: comisarul.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *