Rusia amenință direct Chișinăul. General american: „E timpul ca Ucraina și Republica Moldova să rezolve acum problema Transnistriei”

Fostul comandant al Forţelor Terestre Americane dislocate în Europa, generalul-maior (rtr) Ben Hodges a estimat că „poate e timpul ca Ucraina şi Republica Moldova să rezolve problema Transnistriei acum”.

„Kremlinul chiar nu se poate opri la acest moment. Vrea poporul din Transnistria să fie legat de un cadavru care este în acest moment Federaţia Rusă? Este speranţă pentru un viitor pozitiv pentru el?”, a scris Hodges pe pagina sa Twitter.

Serghei Lavrov amenință Chișinăul

Generalul Ben Hodges s-a aflat în Bucureşti recente, unde a participat la lansarea cărţii „Viitorul război şi apărarea Europei” şi a fost un speaker principal în cadrul Black Sea and Balkans Security Forum, informează Monitorul Apărării și Securității.

Săptămâna trecută, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a ameninţat, Republica Moldova. „În ceea ce priveşte interesele noastre, acolo se află pacificatorii noştri, se află Grupul Operativ al Trupelor Ruse, militarii noştri care păzesc cel mai mare depozit de muniţii din Europa, la Cobasna şi toţi trebuie să înţeleagă că orice acţiuni care vor pune în pericol securitatea militarilor noştri vor fi interpretate, în concordanţă cu dreptul internaţional, ca un atac asupra Federaţiei Ruse” a declarat Lavrov.

Șeful diplomației Rusiei nu a detaliat despre ce fel de ameninţări din partea Republicii Moldova este vorba. Administraţia de la Chişinău au cerut în repetate rânduri Rusiei să-şi retragă militarii din Republica Moldova.

Nu este prima ameninţare din partea oficialilor ruşi. Inclusiv generalul care conduce trupele în războiul din Ucraina a declarat că obiectivul principal este ocuparea inclusiv a regiunii Odesa şi realizarea joncţiunii cu trupele ruseşti şi separatiştii din Transnistria, teritoriu al Republicii Moldova.

Rusia a pornit războiul împotriva Ucrainei cu motivul că apără populaţia vorbitoare de limba rusă şi au fost temeri la Chişinău că Rusia va încerca ocuparea Transnistriei şi chiar a Republicii Moldova.

Forțele Moscovei în Transnistria
Dar Chișinăul are o armată mică, de aproximativ 6.000 de militari, slab dotaţi, fără un sprijin de luptă puternic. În Transnistria, Rusia are în jur de 2.000 de militari, care nu mai au niciun mandat internaţional. Aceştia sunt grupaţi într-o misiune de menţinere a păcii, desfăşurată după războiul din 1990-1992, dintre Moldova şi forţele separatiste susţinute de Armata a 14-a a Rusia, şi GOTR (Grupul Operativ al Trupelor Ruse din Transnistria), care are misiunea de a păzi depozitele de la Cobasna, unde sunt în jur de 22.000 tone de muniţii şi echipamente militare. Transnistria a dezvoltat, de asemenea, o armată de aproximativ 5.000 de militari.

În iunie 2018, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat o rezoluție care solicită Rusiei să retragă imediat Grupul operaţional de pe teritoriul Moldovei.

În 2020, preşedintele Maia Sandu, a declarat că forţa armată trebuie să fie retrasă din Transnistria separatistă, declarând că „nu există acorduri bilaterale cu privire la Grupul operaţional şi la depozitul de arme”. Sandu a propus ca misiunea rusă să fie înlocuită cu una internaţională sub egida OSCE.

Sursa: national.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *