Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
INTERNATIONALSTIRI

Rusia amenință și România:

romania versus rusia 1000x600
România se află printre statele din UE care a susținut impunerea de sancțiuni economice

Valentina Matvjenko, preşedintele camerei superioare a Parlamentului din Rusia, a declarat miercuri că răspunsul Moscovei pentru sancţiunile americane va fi unul ţintit şi dureros, conform agenţiilor ruse, scrie Reuters.

“Nimeni n-ar trebui să aibă vreo iluzie. Răspunsul Rusiei la sancţiuni, contra-sancţiunile noastre, va fi unul precis şi dureros pentru ţările care au impus aceste sancţiuni Rusiei”, a declarat ea.

“Sancţiunile reprezintă o sabie cu două tăişuri şi cei care le-au impus ar trebui să înţeleagă că sancţiunile împotriva ţărilor, în special împotriva ţărilor ca Rusia, vin cu riscul unor consecinţe serioase pentru cei care le impun”, a adăugat Matvjenko.

SUA au adăugat luna aceasta pe lista celor vizaţi de sancţiuni câţiva oficiali şi firme din Rusia drept răspuns la activităţile “nepotrivite” ale Moscovei. Rusia susţine că aceste sancţiuni sunt ilegale. Parlamentarii din camera inferioară au redactat noi legi care oferă guvernului autoritatea de a interzice sau restricţiona importul de bunuri şi servicii din SUA, precum medicamente, echipamente de software şi motoare de rachetă. Totuşi, Kremlinul nu a specificat până în acest moment dacă susţine aceste măsuri.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.