Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
NATIONALSTIRI

Reacţia lui Berbeceanu: „Voi, ăştia de o ardeţi toată ziua cu Legile Justiţiei, ia reglementaţi şi asta. Dă-vă…”

berbeceanu

Traian Berbeceanu a lansat un mesaj dur faţă de autorii proiectului noilor legi ale justiţiei, reclamând că în timp ce demnitarii condamnaţi penal încă pot ocupa demnităţi publice, poliţiştii, procurorii şi judecătorii sunt suspendaţi din funcţie odată cu trimiterea în judecată.

Într-un mesaj publicat pe pagina da de Facebook, poliţistul Traian Berbeceanu susţine că este discriminat de reglementările din judetiţie.

„Voi, ăştia de o ardeţi toată ziua cu <> v-aţi gândit vreodată să prevedeţi acolo, undeva, că ăia condamnaţi penal să nu mai poată să ocupe demnităţi publice în ţărişoara asta? Dar să stipulaţi pe undeva că cei faţă de care s-a început urmărirea penală, ori au fost chiar trimişi în judecată să fie suspendaţi din funcţiile deţinute, până la pronunţarea unei hotărâri definitive, v-aţi gândit? De ce voi puteţi, condamnaţi fiind ori cercetaţi în diferite faze procesuale, să ocupaţi funcţii importante taman în legislativul ţării, ori să fiţi miniştri, preşedinţi de consilii judeţene sau primari? De ce, în timpul ăsta, un poliţist, procuror sau judecător, odată cu trimitetea în judecată este suspendat din funcţie, iar voi ba?

Acum patru ani de zile am fost arestat, nevinovat fiind! Am fost trimis în judecată în baza unui dosar falsificat, construit pe probe contafăcute, în modul cel mai barbar, cel mai ordinar! Am fost achitat în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi aştept finalizarea procesului. Dar în tot timpul ăsta am fost suspendat din funcţie şi am primit mai puţin de jumătate din salariul care mi se cuvenea. Şi în tot timpul ăsta v-am văzut pe voi, unii condamnaţi definitiv, alţii cercetaţi penal şi trimişi în judecată, cum beneficiaţi de tratament preferenţial faţă de mine, cum conduceţi mai departe parlamentul, ministere, consilii judeţene sau primării! Păi cum vine asta, voi ăştia care o ardeţi cu “legile justiţiei”?! Cum vine asta, luptători pentru dreptate ce vă pretindeţi a fi? Cum era aia cu <>? Dacă vreţi să fiţi credibili, ia reglementaţi şi asta că mă simt discriminat! …dă-vă…”, scrie Traian Berbeceanu, pe pagina sa de Facebook.

Traian Berbeceanu a condus Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia până în anul 2013, când o anchetă a procurorilor DIICOT a dus la înlăturarea sa din funcţie. Ulterior, comisarul şef a fost achitat, în procesul judecat pe fond, de toate acuzaţiile aduse de anchetatorii săi. În 2007 a primit distincţia de poliţist al anului în România pentru destructurarea mafiei fierului vechi din Hunedoara, în dosarul denumit „Hidra”.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.