Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
JUSTITIEPOLITICA

RĂSTURNARE DE SITUAȚIE în dosarul Gala Bute și al lui Liviu Dragnea: Traian Băsescu a trimis DOCUMENTUL STRICT SECRET

167653 1

Președintele Comisiei de control SRI, Claudiu Manda, a declarat, miercuri, că a primit de la Traian Băsescu documentul care vizează ”Gala Bute”, fiind un document secret, urmând ca acesta să fie discutat în ședința viitoare.

”Ne-a ajuns la comisie astăzi (miercuri – n.r.) un astfel de document cu adresă de înaintare din partea domnului senator Băsescu. Am văzut și adresa și documentul. Am avut cumva pe ordinea de zi, am vrut să prezint colegilor și am citit împreună acel document. Este un document secret. Nu știu dacă este declasificat, dar așa cum ne-a venit este un document secret, un document intern. L-am parcurs și o să decidem, o să discutăm despre acest lucru în prima ședință, probabil săptămâna viitoare. L-am parcurs, pentru că vrem să ne informăm măcar din spațiul public ce a apărut în speța la care face referire”, a declarat Claudiu Manda, scrie mediafax.ro.

El a mai spus că încă nu a primit un răspuns din partea lui Traian Băsescu dacă va onora invitația de a veni la comisie pentru a fi audiat.

Fostul președinte Traian Băsescu a făcut public, miercuri, un document al SRI, despre care spune că este strict secret și i-a parvenit în urmă cu câteva luni, și care vizează dosarul Gala Bute, menționându-se clar rolul acestuia și cum funcționa relația cu sistemul judiciar.

“Este un document document strict secret al UM 0198 SRI din 9.11.2011 care mi-a parvenit acum câteva luni și nu l-aș fi făcut public dacă nu vedeam minciuna din adresa DNA către ICCJ. Nu citesc mult, va spun că documentul vorbește de oameni care se află într-un dosar penal care au săvârsit infractiuni dar despre care DNA nu spune mare lucru si pentru a fi concludent, vă citesc câteva pasaje: ”În temeiul art 14 din Legea 14 din 92 si art 15 din Protocolul de cooperare între Parchetul de pe langă ICCJ și SRI pentru indeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securitatii nationale si urmare a adresei noastre din 24 .06 2011 respectiv planul de cooperare, vă comunicăm”. Ce înțelegem este că protocolul a funcționat din plin și a existat un plan de cooperare între SRI și DNA”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu în plenul Senatului.

Fostul președinte a mai spus că la finalul documentului se vorbește și despre beneficiarii informațiilor.

“Finalul documentului spune în conformitate ”cu dispozitiile articolului 8 si 57 din protocolul de coperare dintre Parchetul de pe lângă ICCJ și SRI, pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin, vă adresăm rugămintea ca datele prezentate să fie destinate informarii procurorului de caz potrivit principiului necesitatii de a cunoaște fără a fi introduse în dosarul cauzei”. Acest document strict secret arată ca protocolul dintre Parchetul de pe lângă Inalta Curte și SRI a functionat din plin, s-a intocmit un plan de acțiune și informațiile care au fost transmise DNA nu au fost destinate si avocatului si inculpatilor”,a mai spus Băsescu.

Fostul președinte spune că documentul, care vizează dosarul Gala Bute, în care a fost condamnată în primă instanță Elena Udrea, va fi transmis Comisiei de Control SRI, Inspecției Judiciare, ministerului Justiției și președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție. Băsescu spune că mecanismul folosit arată cum se ajungea la politicieni.

“Asta probează de data aceasta un sistem. Îi prinzi și pe miutitor și pe cei mituiți și pentru a scăpa dau un nume de om politic important. Documentul vizează Gala Bute. Cei mentionati în document ori au fost disjunși, ori denuntători după ce au dat si 8 declaratii”, a afirmat senatorul PMP.

Traian Băsescu a afirmat, în plenul Senatului, că a luat decizia de a face publice informațiile, după datele apărute marți legate de răspunsul DNA referitor la implicarea SRI în într-un dosar penal. Deși nu a dat numele dosarului, din declarații reiese că este vorba de adresa din dosarul lui Liviu Dragnea.

Ulterior, într-o conferință de presă, fostul președinte al României a declarat că a primit documentul la sediul de partid, într-un plic.

“L-am primit într-un plic la partid (documentul – n.r.). Vă spun care a fost declanșatorul, dar am văzut conținutul unei răspuns de la DNA și mi-am dat seama că se minte. Nici în ceasul al doisprezecelea nu vrem să eliminăm această cârdășie DNA-SRI. (…) Document intern al SRI care mi-a parvenit toamna trecută, într-un mod greu de explicat, dar asta este realitatea. Probabil știind că sunt interesat de dosarul Gala Bute, cineva a ținut să mi-l transmită. Documentul se referă la operațiunea Bujorul. (…) Informațiile din acest document nu s-au aflat la dosarul cauzei, deci nici avocații, nici inculpații n-au avut cunoștință despre document. Acest document informează că sunt niște infracțiuni. Un dom care dă mită, altul care primește și face trafic de influență în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului. Nici un cuvânt despre ministru. El indică și directorii din minister care au benefiat și de mită și care au pus pe roate niște plăți. Rezultatul de azi e că toți cei nominalizați au devenit din oameni care încalcă legea în denunțători, drept pentru care beneficiarii de mită au fost condamnați cu suspendare. Singur care a fost denunțat de cei prezentați a comite infracțiuni a fost ministrul și el a fost consistent condamnat la instanța de fond”,a spus Traian Băsescu.

Pronunţarea definitivă în dosarul Gala Bute a fost stabilită de instanţă pentru 23 mai.

DNA a răspuns solicitării instanței supreme referitoare la implicarea SRI în dosarul Gala Bute, menționând că, pe parcursul urmăririi penale, a cerut SRI sprijin pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere,o expertiză și declasificarea unor interceptări pe mandate de siguranță națională

În dosarul Gala Bute, Elena Udrea a fost condamnată, în primă instanţă, în martie 2017, la şase ani de închisoare pentru mai multe fapte. În acelaşi dosar, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, iar fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii, Ana Maria Topoliceanu, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare. Tudor Breazu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită, Dragoş Botoroagă la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul secretar general în MDRT, Gheorghe Nastasia, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat de instanţa supremă la patru ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală şi trei ani pentru încă o infracţiune de evaziune fiscală, instanţa contopind pedepsele şi dispunând o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare.

Pe de altă parte, fostul ministru Ion Ariton a fost achitat pentru infracţiunile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosirea influenţei.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.