Tag Archives: elena udrea

Elena Udrea IESE DIN ÎNCHISOARE? Mutarea de ultimă oră făcută de AVOCAȚI

Silvia Uscov, avocatul Elenei Udrea, a afirmat că fostul ministru a făcut o primă solicitare pentru a primi o permisie de ieșire din penitenciar. Încarcerată în Penitenciarul Târgșor, Elena Udrea ar vrea să primească o permisie de 24 de ore, de ziua fiicei sale, în data de 20 septembrie. Silvia Uscov susține că în Franța sau Italia, părinții care au îngrijire un minor sub 10 ani pot executa pedepsele la domiciliu, într-un sistem de eliberare condiționată, similar cu al nostru. „În Franța sau Italia, spre exemplu, părinții care au în îngrijire un minor sub 10 ani pot executa pedepsele la domiciliu, într-un sistem similar cu al nostru de eliberare condiționată, încă de la data condamnării. (…) Și cererea doamnei Udrea a fost motivată de faptul că fiica dumneaei are ziua de naștere pe 20 septembrie, când doamna Udrea ar vrea să se ducă acasă. În caz contrar, ar urma ca fiica ei să se deplaseze la penitenciar și pentru un copil nu este tocmai plăcut și nici de dorit. Este prima oară (n.r. – când face această cerere) și este motivată strict de menținerea relației cu familia și strict pentru a putea să petreacă această zi cu fiica dumneaei în afara penitenciarului”, a declarat, la Antena 3, Uscov. Derapaj al sindicaliștilor din Poliția Penitenciară Polițiștii de penitenciare, prin Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, susțin că Elena Udrea nu ar fi trebuit să facă un copil, având în vedere problemele sale cu legea. „Elena UDREA se transformă din infractoare dovedită în instanță morală pentru deținuți. Din închisoare, Elena UDREA continuă să-și folosească influența și presiunile pe lângă instituțiile fundamentale ale statului român pentru a modifica legea de executare a pedepselor în favoarea deținuților, existând riscul ca închisoarea să nu-și mai atingă scopul de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, …

Citeste tot articolul

A RABUFNIT! Avocata Elenei Udrea a făcut anunțul chiar acum

Avocata Silvia Uscov, care o reprezintă pe Elena Udrea, a răbufnit după comunicatul transmis de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP). Aceasta spune că informațiile transmise de autorități reprezintă un „derapaj grav”. Anunțul momentului despre Elena Udrea! Este un derapaj grav. Avocatul ei a răbufnit Așadar, avocata a reacționat dur pe pagina ei de socializare după comunicatul Federației Naționale a Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP). „Din comunicatul Federației Naționale a Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor înțeleg că o persoană care a fost trimisă în judecată pentru comiterea unei infracțiuni nu ar trebui să devină părinte. Iar dacă a devenit părinte, pesemne, ar trebui să sufere împreună cu copilul său. Respectarea CEDO nu se oprește la poartă penitenciarului și, în general, persoanele private de libertate continuă să beneficieze de toate drepturile și libertățile fundamentale garantate de CEDO, cu excepția dreptului la libertate, în cazul în care detenția impusă în mod legal intră în mod explicit sub incidența art. 5 CEDO. O persoană privată de libertate are dreptul de a avea un copil, la fel că orice altă persoană. După executarea pedepsei aceste persoane se întorc la viața de dinainte, printre noi, alături de familiile lor. Să amintesc aici și că dna Udrea este o persoană aflată în detenție nelegală în prezent, fiind condamnată de o instanță care nu avea compunerea prevăzută de lege pentru a o condamnă”, a scris Silvia Uscov pe pagina ei de Facebook. Silvia Uscov spune că Ministerul Justiției ar trebui să se sesizeze cu privire la aceste derapaje grave Mai apoi, aceasta a apreciat că Ministerul Justiției ar trebui să se sesizeze cu privire la „aceste derapaje grave”. „Această a încercat să atragă atenția asupra încălcării unor drepturi ale omului care se petrec în penitenciarele din România. În același timp, a încercat …

Citeste tot articolul

Este BOMBA anului în justiție. Udrea ar putea scăpa de dosarele penale

Elena Udrea, aflată în penitenciarul Târgșor, unde execută o pedeapsă de 6 ani primită în dosarul „Gala Bute”, ar putea scăpa de restul dosarelor penale care se află desfășurare în instanțele din România. Cum ar putea scăpa fostul ministru de celelalte dosare pe care le mai are pe rolul instanțelor? Judecătoarea Corina Ciobanu de la Curtea de Apel Bucureşti a decis marţi să trimită o solicitare autorităţilor bulgare, pentru a afla dacă Elena Udrea mai poate fi judecată în dosarele aflate pe rolul instanţelor din România, ca efect al extrădării din ţara vecină. Elena Udrea trebuia să fie audiată în dosarul ‘Hidroelectrica’ Marţi, judecătoarea Corina Ciobanu ar fi trebuit să o audieze pe Elena Udrea în dosarul ‘Hidroelectrica’, în care Udrea este acuzată de trafic de influenţă şi spălare a banilor, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari primită de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu. Udrea se află în penitenciarul Târgşor, unde execută o pedeapsă de 6 ani primită în dosarul „Gala Bute”, iar audierea de la Curtea de Apel Bucureşti urma să se facă prin videoconferinţă. La începutul procesului, avocaţii Elenei Udrea au solicitat încetarea procesului penal pe motiv că faptele de care este acuzată Udrea în acest dosar s-au prescris, fiind invocată în acest sens o decizie a Curţii Constituţionale din mai 2022. Magistratul care se ocupă de acest dosar, Corina Ciobanu, a pus în discuţie din oficiu o chestiune de procedură, invocând „regula specialităţii” din Legea 302/2004, care prevede că ţara care extrădează o persoană în România poate impune anumite restricţii privind judecarea şi urmărirea penală a persoanei extrădate. Fostul ministru ar putea scăpa de dosarele penale Potrivit Legii 302/2004, o persoană predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei …

Citeste tot articolul

Din spatele gratiilor, Elena Udrea a RABUFNIT: Cine a putut gândi o tâmpenie ca asta? S-au creat momente dramatice

Elena Udrea a transmis un mesaj după ce a primit vizita fiicei sale în penitenciar. „Pentru că tot s-a aflat ”pe surse” din interiorul penitenciarului, și chiar în timp real, că am fost vizitată de fetița mea, vă confirm că după aproape 4 luni și un demers anevoios mi-am văzut în sfârșit copilul! Aş fi dorit că Eva să fie ferită de publicarea imaginilor de la această vizită, poate pentru că eu încă sunt marcată de filmările cu Tibi Ridzi ducându-și de mânuțe cei doi copilași să își viziteze mama, acum 6 ani. Dar, dacă tot au fost știri despre întâlnirea pe care am avut-o cu fetița mea, o să aduc în discuții o știre absurdă creată de prevederea legală care face ca un copil să își vadă mama aflată în detenție doar printr-un geam numit “dispozitiv de protecție”, fără să poată atinge, fără să îi poată sta în braţe, fără să poată simți iubirea mamei, care îi lipsește atât de mult. Cine a putut gândi o tâmpenie ca asta? „S-au creat momente dramatice” Prin această regulă, o mamă, condamnată eventual pentru furt din magazine sau pentru vreun abuz în serviciu, are același regim de primire a vizitelor ca un criminal în serie condamnat pe viață. Despre ce protecție poate fi vorba și a cui când vorbim de întâlnirea unei mame cu copilul ei? S-au creat momente dramatice, când copiii au început să urle și să lovească cu pumnii și picioarele geamul care îi împiedica să ajungă la mamele lor. Dacă tot există o cameră special amenajată pentru astfel de întâlniri “mama și copilul”, de ce nu se permit aceste vizite aici fără să fie nevoie de nenumărate avize, aprobări și semnături, ajungând până la cea a directorului penitenciarului? Sunt studii recente din SUA care arată că copiii ale căror …

Citeste tot articolul

Udrea, dezvăluiri din relația cu Traian Băsescu

Anuntul zilei despre Traian Băsescu. S-a aflat ce i-a făcut fostul președinte al României Elenei Udrea. Informația a fost dezvăluită chiar de fostul ministru al Turismului. Ea a dezvăluit unul dintre marile sale regrete în relația cu fostul șef al statului. Elena Udrea a vorbit de foarte multe ori, în trecut, despre impactul pe care l-a avut Traian Băsescu asupra carierei sale politice. Fostul ministru a recunoscut, de câte ori a avut ocazia, că a avut multe de învățat de la fostul președinte al României. Ea a vorbit, într-un interviu acordat recent, care a fost cel mai prețios sfat primit din partea lui Traian Băsescu. Chiar dacă a avut numai cuvinte de laudă la adresa acestuia, Udrea a admis că are și anumite regrete atunci când vine vorba despre actualul europarlamentar al PMP. Unul dintre ele este legat de faptul că nu i-ar fi urmat cel mai bun sfat dat de fostul președinte. Elena Udrea își reproșează faptul că nu a știut să asculte cel mai important sfat pe care l-a primit din partea lui Traian Băsescu, dincolo de „toată experiența de mare om politic pe care am avut privilegiul să mi-o împărtășească”. Regretul cel mai mare al Elenei Udrea în relația cu Traian Băsescu „Nu mi l-a spus explicit niciodată, dar eu l-am simțit de multe ori însă l-am și ignorat în același timp”, a declarat Elen Udrea pentru ciao.ro. „Mesajul a fost că în politică mai ales, nu contează ce faci, nu contează ce crezi tu despre tine, cât de convins ești că faci ceea ce este bine, contează mai mult în ce barcă ești și cum te văd ceilalți, cum te văd oamenii. Dacă aș fi ținut cont de asta, poate că parcursul meu ar fi fost altul în ultimii ani”, a mai fostul ministru. Elena Udrea …

Citeste tot articolul

Bomba zilei despre Elena Udrea. A anunțat în direct la TV

Vestea serii despre Elena Udrea. La dezvăluirea care a schimbat tot ce se credea despre fostul ministru a fost prezentă și Denise Rifai. Vedeta TV a rămas mută de uimire când a aflat detalii neștiute de nimeni, chiar de la cea care a fost considerată o perioadă de timp, „nora” Elenei Udrea. Vestea momentului despre Elena Udrea. S-a aflat totul în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”. Vedeta TV a avut-o ca invitată într-una dintre ediții pe Ilinca Vandici. Aceasta a vorbit despre relația pe care a avut-o cu Alin Cocoș, dar și despre presupusa ceartă cu Elena Udrea. Este vorba despre un presupus episod care ar fi avut-o în centrul atenției pe Elena Udrea. La vremea respectivă, fostul politician era într-o relație cu Dorin Cocoș, tatăl lui Alin Cocoș. S-a speculat că Udrea ar fi încercat să îl despartă pe fiul ei vitreg de prezentatoare. În urmă cu mai mulți ani, Ilinca Vandici a fost într-o relație cu Alin Cocoș. La vremea respectivă, tatăl acestuia, Dorin Cocoș, era căsătorit cu Elena Udrea. Presa a susținut atunci că fostul politician nu ar fi avut o părere prea bună despre relația lui Vandici cu fiul său vitreg. Mai mult chiar, Udrea ar fi încercat chiar să îi despartă. Ilinca Vandici, detalii neștiute despre relația cu Elena Udrea Acum a venit momentul în care Ilinca Vandici s-a decis să rupă tăcerea. Ea a spus adevărul despre presupusa ceartă pe care a avut-o cu Elena Udrea, dar și despre relația pe care a avut-o cu Alin Cocoș. Ilinca Vandici a susținut că nu a existat vreo ceartă între ea și Elena Udrea. Acesta a precizat că s-a întâlnit de 2-3 de ori în cei doi ani și jumătate cu Elena Udrea. În tot timpul relației cu Alin. Cocoș, Udrea nu a discutat …

Citeste tot articolul

Abia acum s-a aflat! Udrea a dezvăluit totul

Nimeni nu și-a închipuit așa ceva despre fostul ministru al Turismului. Abia acum s-au aflat detalii din relația sa de cuplu cu Adrian Alexandrov, pe care nu toată lumea le-a știut. Dezvăluiri inedite despre Elena Udrea. De această dată, informațiile sunt strâns legate de viața personală a fostului ministru. Mai exact, sunt detalii extrem de interesante despre cel care îi este partener de peste 7 ani de zile. Este vorba de Adrian Alexandrov, cu care Elena Udrea are și o fetiță. Chiar dacă mulți nu au luat în serios, la început, relația celor doi, timpul a demonstrat exact contrariul. Mai mult chiar, în ciuda încercărilor grele prin care trece Elena Udrea, bărbatul i-a rămas alături și se ocupă în continuare de fetița lor. Momentul în care Elena Udrea l-a cunoscut pe Adrian Alexandrov Puțini sunt însă cei care știu cum s-au cunoscut Elena Udrea și Adrian Alexandrov și când a început iubirea dintre cei doi. Aceștia formează un cuplu solid deja de șapte ani și chiar dacă între cei doi există o diferență de peste un deceniu, nimic nu i-a oprit vreodată să-și continue povestea de dragoste. Fostul ministru al Turismului a povestit chiar ea că l-a cunoscut pe afacerist la sală. Ulterior l-a întâlnit întâmplător în oraș. Bărbatul i-a oferit cartea lui de vizită și a invitat-o la cafea. Din acel moment, cei doi au intrat într-o solidă relație și au fost unul lângă celălalt Fostul ministru, detalii inedite debutul relației „Ne știam de ceva vreme din vedere, ne mai întâlneam la sala de sport, ne salutam, dar cel puțin eu nu știam nici măcar cum îl cheamă. Ne-am întâlnit întâmplător, după un timp, în oraș, pe la sfârșitul lui iunie 2016 – eu tocmai ieșisem din cealaltă relație, eram deci singură și deschisă către un nou început -, …

Citeste tot articolul

Udrea este dupa gratii. Cine îl consolează pe Adrian Alexandrov

În timp ce Elena Udrea este în închisoare, iubitul său, Adrian Alexandrov se răsfață la restaurantele de lux din Capitală. El nu a putut lua masa fără o prezență feminină care să îi țină companie și care să-l facă să zâmbească. Familia Elenei Udrea se destramă ușor. În timp ce ea este în închisoare, partenerul său, Adrian Alexandrov, se bucură de restaurantele de lux din Capitală. Acesta încearcă ca fetița lui să nu simtă lipsa mamei și o răsfață cu fiecare ocazie. Adrian a fost surprins într-un loc select din București alături de micuța lui. După ce Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare, bărbatul a fost nevoit să se ocupe în totalitate de copilul pe care îl au împreună. Acesta a ieșit în oraș cu fetița lui, dar și cu mai mulți prieteni. Alexandrov a fost foarte atent la micuța lui, chiar dacă era distras și de alte lucruri din jur. După ce au petrecut ceva timp la respectivul local, Adrian și fiica lui s-au îndreptat spre mașînă, iar acesta a ținut-o de mână pe fetiță, până când au ajuns la bolidul pe care îl deține. El și-a pus copilul în scaunul de mașină și i-a oferit un pupic. Elena Udrea, momente cumplite în închisoare În timp ce Alexandrov ieșea la restaurante de lux, avocata Elenei Udrea povestea că starea clientei sale este îngrijorătoare și că îi este dor de casă. Ea a mai precizat că fetița ei nu știe că mama este închisoare, ci că a plecat cu munca. „E singurul mod de comunicare. Fetiţa nu ştie la acest moment că mama ei e în penitenciar. La vârstă ei este greu să explici „Mama este în Italia la muncă”, invocă ceea ce se întâmplă cu atâtea familii de români. Cum ar putea să …

Citeste tot articolul

S-a aflat adevarul despre idila secretă a Elenei Udrea

Pe Elena Udrea o cunoaște toată lumea. Fosta blondă de la Cotroceni a reajuns în atenția presei pentru dosarul Gala Bute, pentru care a primit o condamnare de șase de închisoare cu executare. În prezent, se află închisă la Penitenciarul de femei Târgșor. Dacă viața politică a fost pusă pe tava presei, anumite secrete din trecutul amoros au fost ținute la secret de apropiata lui Traian Băsescu. Cu cine s-ar fi iubit blondina pe vremea când era o școlăriță? Acum este un mare antrenor român. Elena Udrea, idilă cu un mare antrenor român? Viața amoroasă a Elenei Udrea a fost mereu subiect de discuții în lumea mondenă. Celebră pentru aparițiile în sacou și tocuri cui, blondina era foarte greu de trecut cu vederea. De aceea, lumea a început să se întrebe cu cine s-a iubit politiciana cu funcții importante în Guvernul României. Pe seama relației dintre Elena Udrea și Ilie Stan s-a vorbit mult, mai ales după ce regretatul Corneliu Vadim Tudor a dezvăluit că între cei doi a fost o mare pasiune. Însă, antrenorul de fotbal neagă orice implicație amoroasă cu vedeta din politică. Totuși, a recunoscut că o cunoaște personal pe Udrea și că o admiră, dar contrazice zvonurile potrivit cărora au fost iubiți. Ce s-a aflat despre trecutul său amoros De loc din județul Buzău atât Elena Udrea, cât și Ilie Stan, cei doi s-ar fi cunoscut la București. Aceasta era studentă, iar el fotbalist în plină ascensiune la cel mai titrat club din România. În 2011, Corneliu Vadim Tudor arunca bomba despre trecutul amoros al blondinei. „Știu și de la unele persoane despre această dragoste. Cred că era la cumpăna anilor 80-90. S-a îndrăgostit de băiatul ăsta de la Steaua. Era vorba de o pasiune! Și bănuiesc că, acum cățiva ani, atunci când Ilie Stan a …

Citeste tot articolul

Anunțul venit acum despre Elena Udrea. Este la pământ!

Carmen Harra, celebra clarvăzătoare, a făcut o previziune sumbră despre viitorul Elenei Udrea, fostul ministru al Turismului din România, condamnată la închisoare în dosarul „Gala Bute”. Ce i se va întâmpla fostului demnitar în acest an şi la începutul lui 2023? Carmen Harra spune că Elena Udrea va plăti karmic pentru faptele sale După ce Elena Udrea a ajuns în Penitenciarul de Femei Târgșorul Nou, Carmen Harra a analizat situația în care se află fostul ministru al Tursimului din România. Potrivit spuselor sale, finalul anului 2022 și începutul anului 2023 este o perioadă karmică pentru Elena Udrea. În viitorul apropiat, aceasta va plăti pentru toate greșelile făcute în trecut. „Mă uit la Elena Udrea de ani de zile și am știut că o să se ajungă aici. Eu anticipez, pur și simplu, bazat pe potențialul ăsta de a folosi intuiția. Anticipez unde merge omul cu acțiunile lui. (…) Ea încă mai poate naviga o perioadă de timp, să încerce să inducă în eroare, poate, autoritățile, dar intră într-un an karmic. De acolo nu mai are loc de întors. (…) Noi putem să fraierim pe oricine, să furăm, să facem… dar nu putem să ne fraierim propriul nostru destin! Nu putem să-l inducem în eroare pe Dumnezeu! Este o Divinitate și o ordine universală peste care nu putem să trecem. Oricât am fi de deștepți, oricâți bani am avea, oricâtă putere am avea, se încurcă undeva planurile noastre și nu ies așa cum am vrut noi. (…) Karmele ei încep s-o urmărească și ea trebuie să le plătească. Ea va ajunge, până la urmă, să își plătească pedeapsa și va ajunge în pușcărie”, a spus Carmen Harra. Elena Udrea va plăti pentru greșelile pe care le-a făcut Carmen Harra a explicat că Elena Udrea ar fi avut o șansă de scăpare …

Citeste tot articolul

Udrea A RABUFNIT! Mesaj dur trimis din spatele gratiilor de la Targsor

Informația momentului despre Elena Udrea. Fostul ministru al Turismului a răbufnit și a transmis un mesaj dur cu privire la justiția din România. Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu Elena Udrea? Detalii de ultimă oră. Informația momentului despre Elena Udrea. Fostul ministru al Turismului a răbufnit și lansează acuzații dure la adresa justiției din România. Aceasta se arată revoltată de faptul că unele persoane sunt eliberate legal din închisoare după respectarea de către judecători a deciziei CCR, în timp ce ea a fost ”băgată” ilegal în închisoare. Elena Udrea acuză judecătorii că au încălcat decizia CCR cu privire la ilegalitatea compunerii completului de judecată, adăugând de asemenea, că acest lucru este în opinia ei ”o încălcare brutală și abuzivă”. Fostul ministru susține că se află în arest ilegal de 300 de zile și că nu își poate vedea deloc copilul, lucru care este complet ilegal având în vedere actuala situație. Elena Udrea: „Nu îmi pot vedea copilul de mai bine de 3 luni” „Ce fel de Justiție este cea în care unii, sunt eliberați legal din închisoare că urmare a respectării de către judecători a deciziei CCR ( cea privind prescripția), în timp ce eu am fost băgată ilegal în închisoare, că urmare a încălcării de către anumiți judecători a deciziei CCR (cea privind ilegalitatea compunerii completului de judecată)? O încălcare brutală și abuzivă care face că eu să stau arestată ilegal deja de 300 de zile și din cauza căreia nu îmi pot vedea copilul de mai bine de 3 luni”, se arată în postare Elenei Udrea. La postarea sa, Elena Udrea a adăugat și un articol referitor la eliberarea condiționat a lui Bogdan Olteanu, fost viceguvernator al Băncii Naționale. Cazul lui Bogdan Olteanu Olteanu a fost eliberat condiționat din închisoare după ce în octombrie 2020 a …

Citeste tot articolul

Nu sta degeaba! MUTARE de ultimă oră a Elenei Udrea. Va iesi de la Targsor?

Apar noi informații în dosarul Elenei Udrea! Fostul ministru a Turismului a făcut mișcarea momentului, chiar din Penitenciarul Târgșor, unde se află după ce a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare. Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a formulat o contestație la executare. Acțiunea Elenei Udrea va ajunge pe masa judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României. Judecătorii vor lua decizia cu privire la această cerere la data de 19 octombrie 2022. În prezent, Elena Udrea se află în Penitenciarul Târgșor, după condamnarea definitivă la șase ani de închisoare, în dosarul „Gala Bute”. Acesta nu este singurul dosar în care este acuzat fostul ministru al Turismului. Elena Udrea, condamnată la 8 ani de închisoare într-un alt dosar Într-un alt dosar privind finanțarea campaniei electorale din 2009, Elena Udrea a fost condamnată în primă instanță la opt ani de închisoare. De asemenea, Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, a fost condamnată în prima instanta cinci ani de închisoare în același dosar. Totodată, și Ioan Silviu Wagner, fostul director al Oil Teminal, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. În privința lui, instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de cinci ani. Omul de afaceri Francesco Giovanni Mario, acuzat și el în acest dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. El a primit un an și șase luni de închisoare cu suspendare. Sursa: capital.ro

Citeste tot articolul

Judecătorii au luat decizia finală: Câți ani va sta Udrea în puscaria Targsor

Instanța a luat decizia finală. Fostul ministru, Elena Udrea, își va petrecere următorii ani în închisoare. Elena Udrea va rămâne după gratii, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul de casație al fostului ministru. Acest lucru înseamnă că „blonda lui Băsescu” își va petrece următorii șase ani de închisoare pe care i-a primit în dosarul „Gala Bute”. Elena Udrea își va petrece următorii ani în închisoare Acest recurs a fost ultima șansă a fostului ministru al Dezvoltării de a scăpa de condamnarea la închisoare. Până în prezent, avocații acesteia au depus mai multe cereri de suspendare a executării pedepsei. Instanța Supremă le-a respins pe toate, inclusiv pe ultima, cea care ar fi fost șansa Elenei Udrea de a scăpa din închisoare. Acum, Elena Udrea își va petrece următorii ani din viață la Penitenciarul Târgșor. Cunoscutul avocat Adrian Cuculis a declarat, pentru WOWbiz.ro, că instanța nu avea cum să admită respectivele cereri sub nicio formă, fiindcă ar fi fost ilegal. „Nici nu aveam cum să-l admită așa pentru că din punctul acesta de vedere, ca să fie admisibil un recurs în casație, în forma în care l-a gândit ea, ar fi însemnat că fapta ei nu există și două instanțe, chiar trei instanțe să fi pronunțat niște hotărâri absolut ilegale, iar treaba asta este foarte puțin probabilă”, a declarat avocatul. Când va ieși Elena Udrea din închisoare Totuși, deși este condamnată la șase ani de închisoare, Elena Udrea ar putea ieși din închisoare mai devreme. Ea ar putea cere eliberarea condiționată, însă pentru ca aceasta să fie aprobată, Elena Udrea ar trebui să îndeplinească mai multe condiții. Una dintre acestea este ispășirea a două treimi din pedeapsă. Două treimi din pedeapsa Elenei Udrea înseamnă că după patru ani de închisoare, Elena Udrea ar putea să iasă. Bineînțeles, …

Citeste tot articolul

ULTIMA ORA Judecătorii ÎCCJ au decis daca Elena Udrea rămâne in puscarie

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis ca Elena Udrea, fost ministru al Turismului, să rămână după gratii pe durata judecării recursului în casație cerut de avocații ei. Prin această cale extraordinară de atac, Elena Udrea cere eliberarea din închisoare, ea fiind condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Elena Udrea a ajuns în 16 iunie, în România, la câteva zile după ce autoritățile bulgare au decis extrădarea sa. Elena Udrea s-a aflat în custoria autorităților bulgare, după ce fostul ministru a fost prins în 7 aprilie, la granița dintre Bulgaria și Grecia. Udrea a plecat din România în ziua când a fost condamnată în dosarul „Gala Bute”. Fostul ministru se află în prezent în Penitenciarul Târgșor. Sursa: stiripesurse.ro

Citeste tot articolul

Veste bombă despre Elena Udrea. Este de neoprit!

Avocatul Elenei Udrea a dat o veste bombă, chiar acum. S-a aflat întregul plan al fostului ministru. Cum va putea scăpa de pedeapsa de închisoare pe care o ispăşeşte chiar acum? Informaţii de ultimă oră despre Elena Udrea, venite chiar din partea unuia dintre avocaţii săi. Val de plângeri depuse de echipa de avocaţi a Elenei Udrea: „Vreau să văd adevărul” Avocata Silvia Uscov a detaliat planul de atac pus la cale de către Elena Udrea şi apărătorii săi. Astfel, pe lângă plângeri înaintate oficialităților din România, echipa de avocați a fostului ministru al Turismului pregătește și adrese către instituțiile europene din domeniul justiției. Referitor la instituţiile din România, pe listă regăsim Parlamentul, Ministerul Justiţiei, CSM, dar şi ceva mai puţin cunoscut publicului larg: Direcția de Apărare a Constituției din SRI. Silvia Uscov a lansat şi o provocare la adresa politicienilor din România: „Vreau să văd adevărul clasei politice actuale, dacă este cineva interesat cu adevărat despre repectarea drepturilor românilor!” „Ne-am adresat Direcției de Apărare a Constituției din SRI în dosarul „Gala Bute”. Este o unitate puțin cunoscută de public a celor de la SRI, ea apără și urmărește respectarea Constituției. Este un demers pentru „Gala Bute”, dar și în alte spețe. Nu este sigura autoritate la care am făcut solicitări. Am sesizat Parlamentul României, în special comisiile de cercetare a abuzurilor și corupției. Sunt curioasă ce grup parlamentar este dispus să își asume o astfel de solicitare a acestor împrejurări. Nu contează dacă vorbim de Elena Udrea sau de orice alt cetățean român. Vreau să văd adevărul clasei politice actuale, dacă este cineva interesat cu adevărat despre repectarea drepturilor românilor! Am solicitat și Ministerului Justiției, CSM, Înalta Curte de Casație. Am sesizat toate autoritățile de la noi care ne pot oferi un răspuns”, a declarat avocata Elenei Udrea într-o …

Citeste tot articolul

Decizie de ultimă oră a instanței, în dosarul firmei „Blondei de la Târgșor”

S-a ales praful de firma „Blondei de la Târgșor”, pe care însuși Lucian Bode a lăudat-o, la înființare: judecătorii au dizolvat-o și i-au blocat toate conturile. Judecătorii au pus cruce afacerii „Blondei de la Târgșor” Firma care, la înființare, a fost lăudată Lucian Bode a fost dizolvată, iar conturile au fost blocate Compania înființată de Elena Udrea, fosta „Blondă de la Cotroceni”, actualmente „Blonda de la Târgșor”, s-a dus pe Apa Sâmbetei. „Dispune dizolvarea debitorului persoană juridică. Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are deschise conturi să nu dispună de sume fără un ordin al lichidatorului judiciar. Lichidatorul judiciar va comunica de urgenţă băncilor instituirea acestei interdicţii. Termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare a tabelului suplimentar al acestora nu va depăşi 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut anterior pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor – 01.07.2022; termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat nu va depăşi 30 de zile de la expirarea termenului de publicare a tabelului suplimentar – 04.08.2022”, au decis judecătorii, în cazul firmei Băi Boghiș SRL. Pe de altă parte, Elena Udrea a deschis la Tribunalul București un dosar împotriva partenerelor sale de afaceri Veronica Elena Stanca și Nadine Magda Stanca, partenere de afaceri la Băile Boghiş. Veronica Elena Stanca, pe care lumea o cunoaște drept Lia Stanca, este afacerista trimisă în judecată pentru evaziune fiscală, după ce procurorii au probat că a tras un tun de un milion de euro, cu 41 de facturi. Veronica Elena Stanca, cunoscută drept Lia Stanca, a fost acuzată că în perioada ianuarie 2011-mai 2013, în calitate de reprezentant legal al patru societăţi comerciale, a emis 41 de facturi de avans nestornate, ce nu reprezentau operaţiuni reale, către trei firme beneficiare, pe care tot ea le administra. …

Citeste tot articolul

ULTIMA ORA. ÎCCJ admite cererea Elenei Udrea: CCR, sesizată cu ordonanța pe prescripția penală

Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Curtea Constituțională cu privire la OUG 71/2022 prin care s-a rescris articolul 155, alin. (1) din Codul Penal privind întreruperea prescripției răspunderii penale. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de avocata Silvia Uscov, care o reprezintă pe Elena Udrea. Textul vizat: „(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.” Guvernul a modificat prin OUG art. 155 din Codul penal după ce precedenta formă a declarată neconstituțională în întregime, cu efectul eliminării oricărui temei legal pentru întreruperea prescripției răspunderii penale. Avocata Silvia Uscov a invocat trei argumente de natură extrinsecă în susținerea excepției de neconstituționalitate: 1. Încălcarea art. 1 și art. 2 din Constituția României – nu a fost respectată voința poporului român exprimată prin Referendumul din 26 mai 2019; 2. Încălcarea art. 115 alin. 4 din Constituție – nu se justifică situația extraordinară și caracterul urgent; 3. Încălcarea art. 61 alin. 1 coroborat cu art. 1 alin. 3-5 și art. 115 alin. 6 din Constituție – încălcarea principiului cooperării loiale și interdicția reglementării prin ordonanță de urgență în anumite domenii. Astfel, în considerentele cererii de sesizare a CCR se amintește că românii au votat la referendumul din 2019 împotriva modificării legilor din acest domeniu prin ordonanță de urgență. Potrivit jurisprudenței CCR, deși un referendum consultativ nu produce efecte juridice directe, rezultatul acestuia nu poate fi ignorat, pentru că reprezintă voința poporului român. „Consecința firească este declararea neconstituționalității OUG nr. 71/2022, respectiv a art. 155 alin. 1 C pen., astfel cum a fost modificat prin această ordonanță de urgență, pentru că nu a respectat disp. art. 1 și art. 2 din Constituția României, Guvernul României ignorând voința suverană a poporului român cu ocazia adoptării lui”, se arată …

Citeste tot articolul

ICCJ o fierbe la foc mic pe Elena Udrea. Ultima ora

Completul de cinci judecători al ICCJ care soluționează recursul în casație al Elenei Udrea și al fostului șef al FRB, Rudel Obreja, împotriva deciziei definitive din mega-dosarul de corupție Gala Bute, a amânat timp de o săptămână pronunțarea în cazul cererilor fostului demnitar de eliberare temporară din penitenciar și de sesizarea a CCR și CJUE. Concret, magistrații au stabilit, miercuri, să se pronunțe în 29 iunie, cu privire toate cererile invocate la termenul de luni de apărătorii fostului demnitar. Instanța amânase inițial, de luni, pentru miercuri pronunțarea asupra acestor cereri. Elena Udrea a vorbit, luni, în fața judecătorilor ICCJ și a pus o condiție acestora pe baza unor cereri invocate de către avocații acesteia de sesizare a CCR și CJUE, arătând că este pregătită să renunțe la ele dacă magistrații le vor admite dar fără punerea sa temporară în libertate. Mai precis, contextul, este de explicat faptul că în momentul în care, în cadrul unui proces, o instanță admite o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecata în respectivul proces se suspendă și se amână succesiv până când revin răspunsurile solicitate. O astfel de procedură poate dura excesiv, de ordinul anilor, caz ce s-a și petrecut în dosare de mare corupție pentru care judecătorii ICCJ au cerut răspunsuri de la CJUE după deciziile CCR privind specializarea completurilor de judecată. Astfel, revenind, Elena Udrea a arătat luni în fața judecătorilor că este de acord cu cererile avocaților sîi dar numai dacă instanța va admite concomitent și o altă cerere a acestora, aceea de suspendare temporară a efectelor deciziei definitive din dosarul Gala Bute, în baza căreia ea este acum încarcerată la penitenciarul Târgșorul nou. ”Simt nevoia unei completări. Cred ca ati înțeles ce dorim eu și apărarea mea să facem. Cred ca ati înțeles că aveți de …

Citeste tot articolul

Cand află Udrea dacă iese din închisoare. ICCJ va da pronunţarea la recursul în casaţie

Elena Udrea află miercuri care este decizia magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) în cazul recursului în casație introdus de fostul ministru, după ce, luni, Completul de 5 judecători a amânat pronunțarea. UPDATE – Fostul ministru al Turismului cere, prin această cale extraordinară de atac, eliberarea în dosarul „Galea Bute” în care a fost condamnată la 6 ani de închisoare. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a judecat pe fond, luni, recursul în casație introdus de fostul ministru Elena Udrea, condamnată în dosarul „Gala Bute”, la 6 ani de închisoare. Fostul ministru se află în prezent în Penitenciarul Târgșor. ________ Udrea cere achitarea folosind această cale extraordinară de atac, recursul în casaţie. Un complet de cinci judecători îi va decide soarta. La ultimul termen, ea nu a fost prezentă, fiind în arest în Bulgaria şi nu a dorit să fie prezentă nici prin videoconferinţă, invocând probleme de sănătate. Ulterior, fosta blondă de la Cotroceni s-a răzândit şi a spus că doreşte să dea declaraţii în dosar. Fostul ministru al Turismului a stat în arest în Bulgaria 64 de zile. Între timp, Elena Udrea a fost extradată în România şi se află acum închisă în penitenciarul de femei Târgşor. Asta înseamnă că ar putea participa la proces. Duminică, avocatul ei i-a făcut o vizită, unde au pus la punct ultimele detalii pentru recursul în casaţie. Șansele ei sunt minime, pentru că o cerere similară a făcut și un alt inculpat din dosar, și anume Rudel Obreja, care a primit un refuz din partea judecătorilor. Elena Udrea a fost condamnată la şase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Sursa: antena3.ro

Citeste tot articolul

ULTIMA CARTE a Elenei Udrea. Se întâmplă luni, 20 iunie

Fostul ministru român al Turismului nu renunță! Elena Udrea mai are o șansă să scape de condamnarea în dosarul Gala Bute. Despre ce este vorba? Elena Udrea nu renunță! Fostul ministru mai are o șansă să scape de condamnare Informația apărut în contextul în care Elena Udrea va fi mutată din celula unde stă singură, la Penitenciarul Târgşor. Perioada de carantină se încheie, iar fostul ministru va fi mutat într-o cameră cu alte șapte deținute. Totuși, fostul ministru speră să petreacă doar câteva zile în închisoare, ci nu 6 ani, deoarece mai are o şansă să scape de condamnarea în dosarul Gala Bute. Judecarea recursului în casaţie a fost amânat pentru ziua de luni Mai precis, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat pentru luni, 20 iunie, judecarea recursului în casaţie prin care Elena Udrea încearcă să scape printr-o cale extraordinară de atac de condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul „Gala Bute”. A primit între timp doar vizita partenerului de viață Amintim că aceasta a primit între timp doar vizita partenerului de viață. Acesta a a spus că i-a dus inclusiv un sacou pentru audierea de luni, de la Instanța Supremă. „Foarte mulţi oameni au spus că este o condamnare abuzivă. Elena are încredere că se poate corecta la recurs condamnarea ei abuzivă. Momentan e ok, rezistă, se pregăteşte pentru poimâine. E greu că nu-şi poate vedea copilul şi nici nu o pot aduce aici, că discuţia se poartă printr-un geam. E traumă pentru un copil să-şi vadă mama aşa”, a spus Adrian Alexandrov la Antena 3. Anterior, fostul demnitar a primit acordul conducerii penitenciarului să se întâlnească cu avocatul său. Elena Udrea va stabili împreună cu Veronel Rădulescu ultimele detalii pentru termenul de luni, 20 iunie, când se ia în discuție recursul în …

Citeste tot articolul

Udrea vrea afara! Ce planuieste fosta blonda de la Cotroceni

Update Miercuri, 22 iunie, Udrea afla daca va scapa de puscarie. Magistratii vor da verdictul la recursul în casație. Elena Udrea a ajuns in România, după ce a fost extrădată din Bulgaria. Fostul ministru a intrat în țară pe la Vama Giurgiu, iar apoi a fost predată autorităților de la Pentienciarul Giurgiu, iar mai apoi a fost dusă la Penitenciarul Târgșor, acolo unde își va ispăși pedeapsa primită în dosarul Gala Bute. Potrivit unor informații apărute în presă, Elena Udrea pregătește alături de avocatul ei o strategie pentru a scăpa de cei de 6 ani de închisoare. Strategia fostului ministru al Turismului Elena Udrea a petrecut două luni în arestul poliției bulgare, după ce a fost prinsă la granița dintre Bulgaria și Grecia, încercând să treacă frontiera. A fost adusă  în România, la Penitenciarul Târgșor. Cum plănuiește fostul ministru al Turismului să scape de închisoare. Cum plănuiește Elena Udrea să scape de închisoare Potrivit gandul.ro, Elena Udrea a primit acordul conducerii penitenciarului ca duminică să se vadă cu avocatul ei, cu care va stabili ce va face apărarea la termenul de luni, când se ia în discuție recursul în casație. „Este foarte important să discutăm pentru că luni este termen la recursul în casație. Din ce știu, ea vrea să fie audiată. Mai avem de pus la punct și alte lucruri ce țin de alte căi de atac care sunt pe rol, cum ar fi o contestație în anulare sau altele care ar urmă să fie introduse. De aceea mă duc să discutăm aceste aspecte”, a fost declarația avocatului Veronel Rădulescu, potrivit gandul.ro . 6 ani de închisoare cu executare. Asta este pedeapsa primită de Elena Udrea în dosarul Gala Bute. Fostul ministru al Transportului își va ispăși pedeapsa la Penitenciarul de Femei Târgşor din Prahova, dacă strategiile ei de …

Citeste tot articolul

Udrea, `regina` penitenciarului de la Celula 9 -SURSE

Fostul ministru PDL Elena Udrea, a fost recent încarcerat în penitenciarul Târgșorul Nou, după ce a fost predată la PTF Giurgiu de omologii Bulgari, după decizia definitivă a Curții de Apel Sofia de extrădarea a persoanei condamnate definitiv în dosarul de mare corupție Gala Bute. Surse din interiorul locului de deținere transmit, în exclusivitate pentru STIRIPESURSE, că în prezent fostul demnitar ar sta singur în Celula numărul 9 a unității, dar că șederea sa aici este una temporară, pe durata carantinei și acomodării. Aceleași surse afirmă că atenția față de persoana fostului ministru ar fi una sporită, în sensul că Elena Udrea ar fi scoasă cu prioritate la magazin, că ar avea pază permanentă la geamul celulei, „pentru a nu fi deranjată de celelalte deținute” și că paza în cazul acesteia ar fi făcută „numai de șefi”, mai precis de eșaloanele superioare ale gardienilor simpli. Anterior, aceleași surse transmiteau că încă din perioada procedurilor de extrădare din Bulgaria direcțiunea penitenciarului ar fi făcut demersuri pentru pregătirea expresă a condițiilor de încarcerare pentru Elena Udrea. În ce condiții stă Udrea în închisoare Recent, reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) au explicat şi care sunt condiţiile în care fostul ministru va executa pedeapsa. Astfel, la Penitenciarul de femei Ploieşti – Târgşorul Nou, ea se va afla, timp de 21 de zile, în carantină într-o cameră ce îi va asigura un spaţiu minimum de 4 metri pătraţi. „În perioada de carantinare-observare, se studiază comportamentul şi personalitatea Elenei Udrea, se efectuează examene medicale, se desfăşoară activităţi de educaţie sanitară şi se evaluează nevoile educaţionale, psihologice şi sociale, în scopul stabilirii ariilor de intervenţie şi asistenţă. La finalizarea acestei perioade, Elenei Udrea i se stabileşte Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică prin care se precizează activităţile şi programele în …

Citeste tot articolul

Avocata Elenei Udrea RUPE TACEREA. Acuzatii GRAVE: Elena Udrea a îndurat cea mai flagrantă execuție politică

Avocata Elenei Udrea rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat, de fapt, în cazul fostului ministru al Turismului? Elena Udrea a îndurat cea mai flagrantă execuție politică, acuză avocata sa. Care sunt dovezile? Silvia Uscov, avocata Elenei Udrea, afirmă că decizia din data de 7 aprilie 2022, luată de cei patru judecători care au decis că Udrea trebuie să ajungă în spatele gratiilor, a fost luată cu „rea-credință sau gravă neglijență”. „Cei 4 judecători au încălcat jurisprudența CEDO în privința dreptului la un tribunal instituit prin lege”, mai afirmă avocata într-un mesaj detaliat postat vineri pe pagina sa de Facebook. „Este o decizie care trebuie citită de toți practicienii dreptului pentru a înțelege abuzurile grave din acest dosar și disoluția statului de drept în România”, mai indică Silvia Uscov. Avocata Elenei Udrea trage un semnal de alarmă şi spune că ce i s-a întâmplat Elenei Udrea reprezintă „cea mai flagrantă execuție politică”. „Numai un prost nu ar putea să își dea seama că, dacă i s-a întâmplat dnei Udrea, i se poate întâmpla oricui”, a adăugat avocata în postarea sa. Sursa: capital.ro

Citeste tot articolul

Surpriza pentru Udrea: așteptată cu covor roșu, șampanie și pișcoturi la Penitenciarul Târgșor

Elena Udrea va fi repatriată astăzi. Ea trebuie să sosească în România din moment în moment și să fie dusă la Penitenciarul Târgșor, acolo unde trebuie să ispășească pedeapsa primită în Dosarul Gala Bute. Protestatarul Marian Ceaușescu o așteaptă la penitenciar, acolo unde a mers pregătit cu șampanie, pișcoturi și un covor roșu. Curtea de Apel din Sofia a decis, vineri, în 10 iunie, extrădarea Elenei Udrea, după ce fostul ministru a fost prins în 7 aprilie, la granița dintre Bulgaria și Grecia. Udrea a plecat din România în ziua când a fost condamnată în dosarul „Gala Bute”. Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Decizia aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este definitivă. Elena Udrea va fi depusă la Penitenciarul de femei Ploieşti – Târgşorul Nou, susține Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP). Condiţiile sunt mult mai bune decât în azile, orfelinate şi spitale, spune președintele FSANP. Aici va fi în perioada de carantinare-observare, timp de 21 de zile, într-o cameră ce îi va asigura un spaţiu minim de 4 mp, „deoarece fenomenul supra-aglomerării nu este atât de accentuat ca în unităţile penitenciare destinate persoanelor condamnate de gen masculin”. „În perioada de carantinare-observare, se studiază comportamentul şi personalitatea Elenei Udrea, se efectuează examene medicale, se desfăşoară activităţi de educaţie sanitară şi se evaluează nevoile educaţionale, psihologice şi sociale, în scopul stabilirii ariilor de intervenţie şi asistenţă. La finalizarea acestei perioade, Elenei Udrea i se stabileşte Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică prin care se precizează activităţile şi programele în care fostul politician urmează a fi inclus pe perioada deţinerii. Având în vedere domiciliul acesteia, Elena Udrea va continua executarea pedeapsei şi după cele 21 de zile aferente perioadei de carantinare-observare, tot în Penitenciarul …

Citeste tot articolul

Informatia momentului despre Elena Udrea! CEDO a luat decizia

Apar noi detalii despre Elena Udrea, fostul ministru al Turismului și Dezvoltării Regionale din România. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a refuzat miercuri, 15 iunie 2022, să suspende mandatul european de arestare pe numele său. Amintim faptul că Elena Udrea a fost condamnată definitiv pentru fapte de corupţie în iunie 2018, când se afla în Costa Rica. Recursul său în anulare a fost respins în aprilie 2022, iar acum se află în curs o altă cale de atac extraordinară împotriva sentinţei sale. Tot atunci, autorităţile române au emis pe numele ei un mandat de arestare, potrivit unui comunicat de presă al CEDO. De altfel, tot atunci, Elena Udrea a fost arestată preventiv în Bulgaria. Mandatul ei european a fost confirmat de justiţia bulgară, drept urmare, Elena Udrea a sesizat marţi CEDO, solicitând suspendarea de urgenţă a executării mandatului european de către autorităţile bulgare. De asemenea, aceasta a solicitat, din nou, să nu fie extrădată în România. Elena Udrea nu vrea să fie extrădată în România Aceasta a invocat diverse articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, explicând că urmează să fie închisă într-un penitenciar care nu are condiţii corespunzătoare normelor europene. Ea a spus totodată şi că a primit ameninţări cu moartea în timp ce se afla în arest preventiv. De altfel, ea a susţinut ferm că a fost condamnată de o instanţă constituită nelegal, ce nu a fost independentă şi imparţială. Din nefericire pentru Elena Udrea, argumentele sale nu i-au convins pe magistraţii europeni, care „au decis să respingă aplicarea măsurii provizorii”, a transmis miercuri CEDO, fără a-şi motiva decizia. Sursa: capital.ro

Citeste tot articolul

Primul MESAJ de dincolo de gratii. Udrea începe sa rupa tăcerea!

De dincolo de gratii, Elena Udrea vine cu un nou mesaj lămuritor cu privire la situaţia în care se află. De această dată a ales să lămurească zvonurile cu privire la colaborarea ei cu Florin Coldea. Elena Udrea dezminte că ar avea o înţelegere cu fostul director adjunct al Serviciului Român de Informații, generalul Florian Coldea, pentru a scăpa de închisoare. Ea precizează de asemenea că nici nu au afaceri împreună sau vreo relaţie de prietenie. Mesajul Elenei Udrea vine ca urmare a zvonurilor existente în ultima vreme cu privire la o presupusă colaborare cu fostul şef SRI care i-ar putea aduce libertatea. Udrea consideră toate aceste informaţii „un plan bine organizat aceste intoxicari”. Elena Udrea are de ispăşit 6 ani de închisoare, condamnare din dosarul Gala Bute. Ea va fi adusă nici în România joi. Ea va fi depusă la penitenciarul Târgşor. Sursa: antena3.ro

Citeste tot articolul

Elena Udrea trebuie să ajungă în țară până în 20 iunie. Udrea a sesizat Inspecţia Judiciara

Elena Udrea îi acuză pe judecători că au fost influenţaţi de procurori să respingă contestaţia sa în anulare în dosarul Gala Bute, în care a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare. Update – Autoritățile din Bulgaria au trimis în România actele pentru extrădarea Elenei Udrea. Autoritățile române au la dispoziție maxim cinci zile pentru a o prelua și escorta în România. Elena Udrea va fi preluată de o autospecială a Administrației Naționale a Penitenciarelor din Ruse și va merge direct la Penitenciarul de Femei Târgșor, în baza unui protocol al Poliției cu penitenciarele, relatează Euronews România. „În urmă cu câteva ore am primit o solicitare din Bulgaria pentru a realiza procedurile de extrădare până pe 20 iunie, acum se analizează un plan de extrădare, până pe 20 iunie statul român o va aduce”, a declarat ministrul de interne Lucian Bode. Silvia Uscov, avocata Elenei Udrei, a anunțat că a depus deja o sesizare la Inspecţia Judiciară şi aşteaptă ca această speţă să fie anchetată cât mai repede. La începutul acestei săptămâni, Udrea, care se află încă în arest în ţara vecină, Bulgaria, a afirmat că Parchetul General a intervenit pentru a-i determina pe judecători să se pronunţe împotriva contestaţiei în anulare formulate de aceasta. Invitată la emisiunea „Ediţia Specială”, difuzată de canalul de televiziune Antena 3, Silvia Uscov şi-a declarat, la rândul său, stupoarea cu privire la decizia adoptată în dosarul Gala Bute. Elena Udrea face apel la Inspecția Judiciară. Ce a cerut fostul ministru al Turismului „Este inexplicabil pentru mine, ca şi pentru alţi practicieni ai dreptului, cum de nu a fost respectată decizia CCR în cazul doamnei Udrea. Doamna Udrea nu a acuzat în mod direct, ci a cerut Inspecţiei Judiciare să facă verificări prin raportare la informaţiile pe care le deţinea. S-a depus o plângere …

Citeste tot articolul

Alertă | Cand va fi adusă în țară Elena Udrea

Autoritățile românești și cele bulgare acționează rapid după decizia instanței din țara vecină de aprobare a predării Elenei Udrea în baza mandatului european de arestare. Potrivit unor surse judiciare, în dimineața zilei de miercuri s-a primit din Bulgaria solicitarea de punere la punct a procedurii de predare. Autoritățile din cele două țări lucrează la un plan concret care va permite aducerea Elenei Udrea în țară până pe 29 iunie. Curtea de Apel din Sofia a decis, vineri, „extrădarea” (predarea către România, în baza mandatului european de arestare) Elenei Udrea, după ce fostul ministru a fost prins în 7 aprilie, la granița dintre Bulgaria și Grecia. Udrea a plecat din România în ziua când a fost condamnată în dosarul „Gala Bute”. Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Decizia aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este definitivă. Udrea a plecat în Bulgaria înainte de pronunţarea deciziei şi a fost oprită de autorităţile bulgare la graniţa cu Grecia. Ulterior, fostul ministru a fost reţinut de autorităţile bulgare şi a solicitat să nu fie extrădat, dând vina pe condiţiile din sistemul penitenciar din România. Sursa: stiripesurse.ro

Citeste tot articolul

Scandal monstru în justiţia din România. Udrea a trimis o undă de şoc către sistemul juridic

Cele mai recente declaraţii făcute de Elena Udrea au trimis o adevărată undă de şoc către sistemul juridic din ţara noastră. Replica nu s-a lăsat mult aşteptată. Chiar procurorul general al României a intervenit de urgenţă şi a pus-o la punct pe Udrea! Scandal monstru în justiţia din România, declanşat de Elena Udrea! Reamintim că luni, 13 iunie, Elena Udrea a anunţat că a sesizat CSM „pentru a cerceta o situație şocantă”. Fostul ministru a scris, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, că cel puţin un judecător din completul care a condamnat-o la închisoare a primit ameninţări, iar acestea ar fi venit din partea Parchetului General. „Prin presiunile asupra a cel puțin 2 judecători, s-a obținut nu doar arestarea mea, care este evident că este o miză uriașă pentru cineva, dar s-a obținut și schimbarea majorității pro-CCR din rândul judecătorilor de la Înalta Curte. Pentru că odată ce acești judecători au fost împotriva CCR în cel mai clar caz, Gala Bute, și mai lipsit de orice eventuale interpretări, ei vor fi obligați de acum încolo să fie împotriva CCR de fiecare dată”, a scris Elena Udrea pe contul său de socializare. „Am cerut CSM să verifice în ce a constat amenințarea și să facă publice aceste informații”, afirmă Udrea. „Cer găsirea unei soluții juridice pentru repararea imensului abuz, pentru corectarea acestei ilegalitați care s-a făcut in cazul meu”, a adăugat fostul ministru al Turismului. Răspunsul fulger dat de procurorul general al României, Gabriela Scutea Gabriela Scutea, procurorul general al României, a intervenit imediat şi afirmă că un astfel de episod cu ameninţări nu a avut loc niciodată: „Un astfel de episod nu este real și nu caracterizează activitatea PÎCCJ”. Mai mult, procurorul general speră că Elena Udrea a făcut aceste afirmaţii în mod responsabil şi a indicat judecătorul …

Citeste tot articolul

Scandalul ia amploare. Avocatul Elenei Udrea iese la atac: ‘ÎCCJ a trimis informații mincinoase către Curtea de Apel Sofia!’

Silvia Uscov, avocata Elenei Udrea, susține că Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis adrese false către Curtea de Apel de la Sofia. Bulgarii ar fi întrebat dacă au fost probleme cu completele de judecată, iar ICCJ ar fi răspuns că nu sunt. „Elena Udrea are aceste informații din surse credibile. Nu știu cum a făcut rost de ele, mai mult nici nu-mi permit să spun. Sunt toate în plângerea către CSM. Exista deja o plângere adresată către CSM către cei 4 judecători care nu au aplicat deciizile CCR. Este mult mai grav decât o simplă eroare de judecată. Știm și numele celor 2 judecători, inclusiv de către cine au fost chemați. Sunt informații mult mai detaliate în cerere. Doamna Udrea nu dorește să ostilizeze judecătorii și să fie catalogată acțiunea ca luptă împotriva judecătorilor. Nu vrea să le facă publice numele până aceste lucruri nu sunt verificate. Solicităm ca în anchetele penale să nu se dea mai multe date. Plângerea cuprinde și informații referitoare la cum să facă verificările organele competente, ca să afle adevărul. Motivul pentru care am îndemnat-o pe Elena Udrea este tocmai pentru că în prezent se află într-o detenție nelegală. Ea se putea judeca fără nicio problemă. Judecătorii compromiși din sistem nu pot sta așa. Dacă ai un coleg despre care știi că a acceptat presiuni, nu cred că este de trecut cu vederea. Înalta Curte de Casație și Justiție din România a trimis informații mincinoase către Curtea de Apel Sofia. Bulgarii au întrebat dacă au fost probleme cu complete nelegal constituite, fiind deja două decizii, iar Înalta Curte a răspuns că nu a fost nicio problema de compelte. Și în adresa de la ANP s-a transmis că Udrea a stat singură în închisoare. Domana Ingrid Mocanu a fost chemată în instanță la bulgari …

Citeste tot articolul

Udrea, MUTARE BOMBA: „Am sesizat CSM pentru a cerceta o situație socanta”

Elena Udrea susține că a sesizat CSM. Ea cere să se facă verificări în cazul unui judecător, care ar fi fost amenințat. „Prin presiunile asupra a cel puțin 2 judecători, s-a obținut nu doar arestarea mea, care este evident ca este o miza uriașă pentru cineva, dar s-a obținut și schimbarea majorității pro CCR din rândul judecătorilor de la Înaltă Curte”, susține Elena Udrea. „Am sesizat CSM pentru a cerceta o situație socanta, si este posibil și foarte probabil sa explice cum s-a luat decizia ICCJ din 7 aprilie, prin care intr-un mod ilegal și complet abuziv, cu încălcarea deciziei 685/2018 a CCR, mi s-a respins Contestația in Anulare din dosarul Gala Bute, ceea ce a dus la arestarea mea. Reamintesc ca doar mie, doar in acest dosar, contestația mea și a celorlalți doi (Obreja și Breazu) au fost respinse, iar in toate celelalte dosare aceiasi judecători au admis contestațiile și s-a trecut la rejudecarea cauzelor! Mai exact am cerut CSM sa verifice dacă in dimineața zilei de 7 Aprilie, ziua in care s-a pronunțat decizia de respingere a cererii mele, cel puțin un judecător din cei patru care au fost pentru respingere, a fost chemat la Parchetul General și amenințat cu pușcăria de cineva din conducerea instituției daca va fi pentru admiterea contestatiei mele si favorabil respectării deciziei nr. 685/2018 a CCR. De asemenea, am cerut sa se verifice daca la acel moment, adică in dimineața zilei de 7 Aprilie, decizia completului de 5 judecători era de admitere a Contestaților, ea fiind inversata ca urmare a schimbării opiniilor a cel puțin 2 judecători, sub presiunea amenințării cu arestarea imediata. Asa s-ar explica și de ce soluția nu a mai fost scrisă la ora indicată, la ora 10 cum se știa și se aștepta, ci la ora 10:00 a fost …

Citeste tot articolul

BOMBA momentului despre Elena Udrea! A făcut anunțul EXPLOZIV chiar din Bulgaria

După decizia justiției din Bulgaria în ceea ce privește extrădarea, Elena Udrea a reacționat imediat spunând că „se pare că nu există justiție pentru mine” nici în România sau în Bulgaria. De asemenea, fostul ministru a transmis că va face anumite dezvăluiri despre decizia din 7 aprilie împotriva sa. În cursul zilei de vineri, magistrații de la Curtea de Apel Sofia au venit cu o decizie finală în ceea ce privește soarta Elenei Udrea, aceasta urmând să fie predată autorităților din România. Potrivit fostului ministru, înaintea pronunțării din Bulgaria, doi dintre judecători ar fi fost chemați și amenințați să nu accepte rejudecarea procesului. „O să vorbim curând despre ce s-a întâmplat pe 7 aprilie” „Se pare că nu există justiţie pentru mine. Nu în România sau Bulgaria (…) O să am un mesaj în zilele următoare pentru cei care au făcut presiuni asupra judecătorilor, dar şi pentru judecătorii care au acceptat aceste presiuni. Pentru decizia din 7 aprilie s-au făcut presiuni asupra judecătorilor”, a spus Elena Udrea, la ieşirea din sala de judecată, având cătuşe la mâini şi flancată de poliţişti bulgari. „O să vorbim curând despre ce s-a întâmplat pe 7 aprilie. Dacă este adevărat că în 7 aprilie, doi judecători din completul care a pronunțat decizia împotriva mea au fost chemați la Parchetul General și amenințați cu pușcăria dacă îmi admit contestația. Vom vorbi despre asta. În 7 aprilie, în ziua în care s-a pronunțat decizia în cazul meu”, a mai spus Udrea. De asemenea, Udrea le-a mai spus jurnaliştilor, pe holurile Curţii de Apel din Sofia, că nu poate să-i explice fetiţei ei ce se întâmplă, însă o va minţi că nu poate veni acasă pentru că are ceva de făcut. Întrebată cum îi va explica fetiţei ei faptul că va lipsi o vreme, Udrea a răspuns: …

Citeste tot articolul

Penitenciarul de femei Târgşor se pregateste pentru primirea Elenei Udrea. Ce condiții de detenție va avea

După ce va fi predată autorităţilor din România, Elena Udrea va fi depusă la Penitenciarul de femei Ploieşti – Târgşorul Nou. Despre condițiile de detenție, dar și ce va urma în cazul fostului ministru, a dat detalii președintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Elena Udrea va fi depusă la Penitenciarul de femei Ploieşti – Târgşorul Nou. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a arătat că condiţiile sunt mult mai bune decât în azile, orfelinate şi spitale. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) , Cosmin Dorobanţu, a recunoscut că nu avem un sistem penitenciar aşa cum şi-ar dori „politicienii infractori dovediţi de justiţie, însă banii publici furaţi timp de 10 ani de Elena Udrea şi de clientela politică din anturajul acesteia, ar fi putut fi folosiţi pentru investiţii în condiţiile de detenţie şi de muncă din penitenciare şi, poate astăzi, aveam un sistem penitenciar similar celui norvegian”. Elena Udrea va sta sub observație timp de 21 de zile După ce va fi predată autorităţilor din România, Udrea va fi depusă la Penitenciarul de femei Ploieşti – Târgşorul Nou, în vederea efectuării perioadei de carantinare-observare, timp de 21 de zile, într-o cameră ce îi va asigura un spaţiu minim de 4 mp, „deoarece fenomenul supra aglomerării nu este atât de accentuat ca în unităţile penitenciare destinate persoanelor condamnate de gen masculin”. „În perioada de carantinare-observare, se studiază comportamentul şi personalitatea Elenei Udrea, se efectuează examene medicale, se desfăşoară activităţi de educaţie sanitară şi se evaluează nevoile educaţionale, psihologice şi sociale, în scopul stabilirii ariilor de intervenţie şi asistenţă. Ce urmează să se stabilească în cazul fostului ministru? Suplimentar stabilirii regimului de executare, Comisia va lua în calcul statutul Elenei Udrea de persoană care necesită protecţie, fapt ce va presupune cazarea individuală sau împreună cu deţinute …

Citeste tot articolul

ULTIMA ORA Bulgarii AU DECIS: Udrea va fi EXTRADATA in Romania si va ajunge la pușcarie pentru 6 ani

Curtea de Apel din Sofia a decis vineri să respingă contestația depusă de Elena Udrea la extrădarea în România pentru executarea celor 6 ani de închisoare primiți în dosarul Gala Bute. Udrea va rămâne astfel în arestul bulgarilor și autoritățile judiciare de la Sofia urmează să o predea autorităților române, după care fostul ministru va fi încarcerată. Decizia instanței bulgare este definitivă. Udrea le-a cerut celor trei judecători bulgari din complet să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară privind standardul juridic la nivelul statelor Uniunii Europene. Cum soluţionarea sesizărilor la CJUE durează foarte mult, Udrea a solicitat ca până la un verdict al CJUE să fie lăsată în libertate. De asemenea, Udrea le-a vorbit judecătorilor bulgari despre numeroase „abuzuri” săvârşite împotriva ei în timpul procesului din România şi le-a cerut să respingă cererea autorităţilor române de a fi extrădată. La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca ÎCCJ să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul ‘Gala Bute’. Pe 7 aprilie, Udrea a fost prinsă de poliţia de frontieră din Bulgaria, în timp ce încerca să treacă în Grecia cu un autoturism pe la punctul de trecere Kulata. La mijlocul lunii aprilie, tribunalul districtual din Blagoevgrad a aprobat punerea în executare a mandatului european emis pe numele ei şi extrădarea în România. Elena Udrea a atacat acest verdict la Curtea de Apel din Sofia. Sursa: stiripesurse.ro

Citeste tot articolul

Udrea, adusă IN CATUSE în fața judecătorilor din Sofia. Astăzi află dacă va fi extrădată în România

UPDATE 14:30 Elena Udrea a cerut instanței să facă solicitare către Curtea Europeană de Justiție privind standardul juridic la nivelul statelor Uniunii Europene. „Având în vedere că există în nenumărate țări din UE situații similare cu cetățeni români în care s-a luat decizia de netrimitere în România în baza unor dovezi mult mai puține și mai puternice în cazul unor încălcări și abuzuri față de cazul meu. Eu consider că la nivelul UE ar trebui să existe o decizie care să reglementeze pentru toate țările UE răspunsul instanțelor din țara unde rezultă cererea de predare”, a cerut Elena Udrea judecătorilor greci. Elena Udrea a mai spus că dacă răspunsul Curții Europene de Justiție va dura o perioadă mai lungă de timp, ea ar trebui să fie judecată în stare de libertate în Bulgaria: „Judecata la Curtea Europeană de Justitie durează până la 1 an, 2 ani, iar varianta ca eu să aștept în stare de arest ar însemna să stau în baza unei decizii ilegale în fața unui tribunal din România. Deci aș vrea ca această întrebare să fie acceptată doar dacă eu aștept pe teritoriul Bulgariei dar cu altă măsură decât ce am acum”, a mai spus Elena Udrea. UPDATE ora 14:00 Elena Udrea a fost adusă în cătușe la instanța din Atena. știrea inițială Ultimul termen al procesului privind extrădarea din Bulgaria a fostului ministru al Turismului Elena Udrea, care are de executat în România o condamnare de 6 ani de închisoare, se va desfăşura vineri la Curtea de Apel din Sofia, relatează Agerpres. Sursa: g4media.ro

Citeste tot articolul