Tag Archives: liviu dragnea

Oana Leonte, 25 de anișori, noua iubită a lui Dragnea

În loc de motto, un banc: Un bărbat de 65 de ani se întâlnește cu un prieten. Se salută ei, îl întreabă unul pe altul ce mai face, omul nostru spune: – Mi-am găsit o gagică nouă, supermișto. – Câți ani are? – 25. – Mă, tu nu te gândești că peste 5 ani ea o să aibă 30 de ani și tu 70 … Se gândește omul nostru un pic apoi spune: – Ai dreptate, la 30 de ani deja începe să fie cam trecută. Nu-i bai, peste 5 ani o schimb. Se pare că e adevărat că bancurile sunt de fapt întâmplări reale. După ce o mulțime de oameni se legau de diferența de vârstă, dintre fostul lider PSD, Liviu Dragnea, 60 de ani în octombrie, Irina Tănase, fosta lui amantă în toamnă face 30. La ieșirea din închisoare, cuplul s-a destrămat. Dragnea, craiul teleormanez nu a pierdut vremea și și-a ”tras o nouă gagică. Oana Leonte, originară din Buzău, profesoară de franceză, fostă voleibalistă, având venerabila vârstă de 25 de anișori. Se pare că Dragnea s-a despărțit de Irina printr-un SMS după care a blocat-o fără a-i da dreptul la replică. „Despărțirea de Liviu este cel mai dureros moment pe care l-am trăit până acum. Ne leagă o poveste de 8 ani, în care i-am fost fidelă, l-am sprijinit necondiționat și n-au existat fapte de care să mă rușinez. La vârsta mea, 29 de ani, n-am puterea să lupt singură împotriva unor neadevăruri. Am sentimentul amar că nu mă pot apăra, atâta vreme cât Liviu nu este dispus să mă asculte. Despărțirea dintre noi a fost bruscă. Mi-a trimis, într-o noapte, un SMS care conținea conversațiile pe care le-ați publicat și ulterior nu l-am mai putut contacta. Pesemne că m-a blocat” – a spus atunci Irina Tănase. …

Citeste tot articolul

Cum a încercat Dragnea s-o „combine” pe cea mai bună prietenă a fostei sale iubite, când se afla la masă cu șefi de stat. Schimb incredibil de mesaje!

Sătul probabil de atâta politică, Liviu Dragnea a încercat ca un mare crai aflat în floarea vârstei s-o combine pe cea mai bună prietenă a fostei sale iubite, Irina Tănase, o tânără extrem de atrăgătoare. Ce este incredibil e faptul că fostul lider PSD făcea asta în timp ce se afla la masa discuțiilor cu șefi de stat europeni. Mai exact, cu Aleksandar Vucici, președintele Serbiei, și cu premierul Macedoniei. Schimb incredibil de mesaje între Dragnea și Suzi Jurnaliștii Cancan au dezvăluit schimbul incredibil de mesaje dintre Dragnea și Suzi, prietena iubitei sale de atunci, dar și angajată la Ministerul Dezvoltării pe vremea când Dragnea era președintele Camerei Deputaților. Plictisit probabil de discuțiile cu liderii Serbiei și Macedoniei, fostul social-democrat s-a gândit s-o vrăjească pe amica iubitei sale. După ce acesta i-a trimis o fotografie, a început schimbul de replici. AșadaR, cu o poză trimisă pe Whatsapp, Liviu Dragnea și-a făcut intrarea la Suzi! – Ce tare ești în poza asta!!!, comentează Liviu Dragnea la o poză cu fociasa brunetă, la care primește o îmbrățișare. – E incredibil în ce fel te maturizezi! Incredibil!!!, îi scrie acesta. – Haha, așa eram, dar nu existau ochi pentru mine, răspunde Suzi, râzând. – E posibil, se apără Dragnea. Suzi îl provoacă pe Dragnea Cu trei hohote de râs trimise, Suzi schimbă subiectul. – Cum e acolo? – E frig, chiar frig. – Și aici e răcoare :), față de zilele trecute, spune Suzi. – Da? Aici sunt 18 grade, chiar frig. Sunt cu președintele Serbiei și premierul Macedoniei la o terasă și cam tremur. Ăștia, ai dracu’, sunt îmbrăcați bine. Suzi râde… – Și de-abia a început masa, spune Liviu. – Cam nașpa. – Găsesc eu o soluție. – Mai ales că poate te întorci cu o răceală, că de obicei așa …

Citeste tot articolul

Informatia momentului despre Liviu Dragnea! L-au găsit la faţa locului

Petrecere de pomină de ziua Oanei Diana Leonte, cea despre care se bănuieşte că ar fi noua iubită a lui Liviu Dragnea, cu toate că niciunul dintre cei doi nu au recunoscut nimic în mod public. La eveniment a fost prezent şi Codrin Ştefănescu, pentru că ruptura iremediabilă dintre cei doi politicieni şi prieteni încă nu se produsese la acel moment. Petrecere mare la un restaurant din Buzău! Petrecere de pomină la Buzău! Oana Diana Leonte şi-a serbat ziua de naştere alături de Liviu Dragnea Oana Diana Leonte şi-a serbat ziua de naştere, iar de la eveniment nu au lipsit Liviu Dragnea sau Codrin Ştefănescu. Tânără a împlinit 25 de ani în luna iulie a acestui an şi a dat o petrecere de pomină în Buzău, oraşul în care s-a născut. Oana Diana Leonte este secretarul general al partidul Alianța Pentru Patrie (APP) – filiala Sector 1, iar presa bănuieşte că ea ar fi, de fapt, noua iubită a lui Liviu Dragnea, după ce fostul lider social-democrat s-a despărţit de Irina Tănase. La petrecerea din luna iulie au participat şi Codrin Ştefănescu, dar şi Liviu Dragnea, pentru că între cei doi nu izbucnise încă scandalul ce a ţinut recent prima pagină a ziarelor din România. Petrecerea a fost condimentată de manele şi dedicaţii. S-a intrat pe marș în restaurant, cu steagurile Alianței pentru Patrie ridicate, sărbătorita fiind felicitată de fiecare invitat, relatează Cancan. Oana Diana Leonte a primit şi un tort de la colegii din APP, însă alte două se mai aflau pe masă, în fața ei. Tânăra nu a știut pe care să-l taie primul, invitații transmițându-i, în cor, că este opțiunea ei. „Astăzi eu sunt fericit, toată țara a venit / Toată țara a venit, că pe Oana am iubit…”, a fost dedicaţia strigată de unul dintre artiştii …

Citeste tot articolul

Gata, s-a terminat! Informație de ultimă oră despre Liviu Dragnea! Decizia e definitivă

După Liviu Dragnea a cerut să nu-i mai fie asociată imaginea cu partidul Alianța Pentru Patrie, fondat de fostul său camarad din politică Codrin Ștefănescu, formațiunea politică a transmis un nou comunicat. Decizia în acest caz, potrivit reprezentanților partidului, este definitivă și irevocabilă. Formațiunea politică Alianța Pentru Patrie (APP) a transmis într-un comunicat că, în urma ședinței de astăzi, 31 august 2022, se disociază în mod public, definitiv și irevocabil de Liviu Dragnea. Membrii APP vor fi excluși dacă nu respectă decizia De asemenea, din acest moment toate toate materialele de propagandă legate de persoana, imaginea și numele lui Liviu Dragnea, sunt declarate neautorizate în cadrul APP și nu vor mai putea fi folosite în nicio organizație a partidului, se mai arată în documentul citat. În cazul în care nu sunt respectate aceste decizii, reprezentanții formațiunii transmit că membrii de partid, indiferent de funcția interimară deținută, vor fi excluși din partid, prin decizie centrală sau locală. „Persoanele numite interimar în diferite funcții din cadrul organizațiilor partidului care îndrăznesc să împiedice desfășurarea activității organizatorice prin nepredarea documentelor de evidență a membrilor de partid, cât și actele financiar contabile, vor întâmpina plângeri penale oficiale, din partea avocaților APP.”, se mai precizează în comunicat. Amintim că, săptămâna trecută Liviu Dragnea a cerut conducerii Alianței Pentru Patrie (APP) să nu-i mai asocieze imaginea cu numele partidului, certându-se cu fondatorul formațiunii, Codrin Ștefănescu, unul dintre puținii colegi din PSD care i-a stat alături inclusiv în perioada în care a stat la închisoare. Acuzații lansate de fondatorul APP De precizat că, deși APP s-a folosit de imaginea lui Liviu Dragnea, politicianul nu a fost niciodată membru al partidului din cauza restricțiilor juridice ca urmare a condamnării sale. Fondatorul formațiunii, Codrin Ștefănescu, îl acuza recent pe fostul lider PSD că nu s-a implicat deloc în partid în …

Citeste tot articolul

Dragnea și Codrin Ștefănescu, la cuțite: ”am susținut și am spălat de păcate vechi și noi, un mic monstru!”

După ce Liviu Dragnea a anunţat că nu se mai asociază cu partidul pe care l-a fondat, Alianţa pentru Patrie, iată că mâna sa dreaptă, bunul său prieten Codrin Ştefănescu ne anunţă ca s-a rupt lanţul de iubire intre cei doi. Acelaşi Codrin Ştefănescu care a fost în dreapta lui Dragnea şi înainte să intre în puşcărie, dar şi după ce a ieșit. Codrin Ştefănescu a declanşat furtuna şi ne anunţă că şi-a dat seama cum e, în realitate, Liviu Dragnea. S-a produs inevitabilul! Codrin Stefănescu se dezice de Liviu Dragnea, la scurt timp după ce acesta din urma a anunţat că nu vrea să se mai asocieze cu Alianţa pentru Patrie. Ce l-a supărat pe Ştefănescu? De la ce a pornit războiul? „E timpul să va explic motivul relației mele tensionate cu Liviu Dragnea! Și să vă cer iertare, în mod public, pentru că în ultimii ani am susținut și am spălat de păcate vechi și noi, un mic monstru! Dar am sperat că acest om se va schimba radical, va ieși din siajul sistemului coldisto-securist în care s-a bălăcit cu maximă plăcere, că va renunța la minciuni, la maniera lui toxică de a-și “înjunghia” politic, pe la spate, aliații, camarazii, oamenii nevinovați! M-am înșelat! Și asta o spun eu, răspicat şi clar, eu cel care i-am stat alături când era abandonat de toți. Unii au avut dreptate să o facă, recunosc şi asta!“ a declarat Codrin Ştefănescu. Codrin Ştefănescu continua dezvăluirile şi ne poveste ce derapaje şi mizerii i-a iertat fostului său camarad. „I-am iertat lui Dragnea toate derapajele si toate mizeriile pe care mi le-a făcut de-a lungul anilor. Toate! Oricât de grave au fost! Alții nu-l iartă nici azi si in mod sigur au dreptate. Eu, totuși, am făcut-o! 1. I-am iertat lui Dragnea participarea sa …

Citeste tot articolul

SCANDALUL momentului pe scena politica din Romania. Motivele care au dus la ruptura dintre cei doi lideri

Scandal între Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu, prin intermediul unor mesaje postate pe un grup intern la care au acces membrii Allianței Pentru Patrie (APP). Cei doi, până mai ieri prieteni la cataramă, și-au adus o serie de reproșuri prin intermediul unor mesaje care au ajuns în spațiul public. În contextul acestei dispute au apărut dezvăluiri din culisele partidului, conform cărora APP ar urma să fie preluat de generaluL Gabriel Oprea. Cearta dintre cei doi a pornit la scurtă vreme după ce Liviu Dragnea a anunțat conducerea APP că nu dorește ca numele și imaginea sa să mai fie asociate cu acest partid. Liviu Dragnea a cerut conducerii Alianței pentru Patrie „să nu i se mai asocieze imaginea și numele în comunicatele și acțiunile partidului”. Conform explicațiilor oferite de reprezentanții APP, cererea a venit „în urma situațiilor juridice actuale cu care se confruntă, a hotărârilor judecătorești definitive prin care are interdicția de a fi membru al vreunui partid și de a se implica în politică”. „În concluzie, Alianța Pentru Patrie așteaptă ca dl Liviu Dragnea să își rezolve problemele juridice, să se hotărască ulterior dacă dorește să mai facă politică și eventual să devină Membru APP. Ținând cont de aspectele enumerate mai sus Alianța Pentru Patrie nu va mai folosi din acest moment numele și imaginea domnului Liviu Dragnea”, au transmis reprezentanții formațiunii APP. Dragnea și-a motivat despărțirea de APP La finalul întrunirii de la Bacău a Comitetului Executiv, Liviu Dragnea a trimis un mesaj, pe un grup intern, în care a explicat ce l-a determinat să se delimiteze de partid. El i-a adus o serie de acuzații lui Codrin Ștefănescu, despre care a spus că este controlat de un grup de oameni de afaceri, cu diverse interese. Drept urmare, a concluzionat Dragnea acesta a ales să nu mai reprezinte …

Citeste tot articolul

Dragnea, OUT! Cutremur pe scena politică!

Informația momentului pe scena politică din România. Biroul Permanent Național al Alianței Pentru Patrie anunță ce se va întâmpla cu Liviu Dragnea. Va dispărea fostul lider PSD de pe scena politică? Informația momentului despre Liviu Dragnea. Alianța Pentru Patrie a luat o decizie de ultimă oră pe care făcut-o publică chiar acum. Potrivit unui comunicat transmis miercuri, APP nu se va mai folosi de numele și nici de imaginea lui Liviu Dragnea de astăzi. Sursa citată precizează că decizia îi aparține fostului lider al PSD, care a cerut ferm acest lucru. În același timp, Biroul Permanent Național al Alianței Pentru Patrie mai menționează și motivele care au dus la o astfel decizie. Mai exact, sursa citată arată că solicitările lui Liviu Dragnea vin în urma situațiilor juridice actuale cu care se confruntă acesta. Decizia APP privind statutul lui Liviu Dragnea Fostul lider al PSD este vizat de mai multe hotărâri judecătorești definitive prin care are interdicția de a fi membru al vreunui partid și totodată nu se poate implica nici în lumea politică. „Biroul Permanent Național al Alianței Pentru Patrie a luat act de solicitarea domnului Liviu Dragnea, în cadrul C.E.X. desfășurat la Bacău în data de 18.08.2022, unde a participat ca invitat, prin care a cerut să nu i se mai asocieze imaginea și numele său în comunicatele și acțiunile partidului. Biroul Permanent Național al Alianței Pentru Patrie înțelege că motivarea solicitărilor sale vin în urma situațiilor juridice actuale cu care se confruntă, a hotărârilor judecătorești definitive prin care are interdicția de a fi membru al vreunui partid și de a se implica în politică”, potrivit unui comunicat de presă. În același timp, APP mai precizează și că în perioada în care fostul lider al PSD, Liviu Dragnea se află sub restricțiile impuse de lege, partidul nu își dorește „să …

Citeste tot articolul

Dragnea, declarații furibunde despre Petre Daea. „L-a turnat pe Chesnoiu pentru a-i lua locul”

Liviu Dragnea nu uită și nu iartă. Fostul lider al social – democraților a făcut recent declarații furibunde despre Petre Daea. Ce a avut de spus despre actualul ministru al Agriculturii al PSD, cel pe care chiar el l-a promovat și susținut pentru primul mandat în această funcție. Dragnea susține că acesta l-ar fi turnat la DNA pe Adrian Chesnoiu pentru a-i lua locul. „Pentru mine nu mai este om Petre Daea, nici măcar patriot” La mai bine de un an de când a ieșit pe poarta penitenciarului ca om liber, Liviu Dragnea vorbește public despre situația actuală din România și de pe scena politică a țării. Recent, fostul lider al PSD a vorbit despre un fost coleg de partid, spunând că este una dintre marile sale dezamăgiri. Dragnea susține că ar fi auzit că Petre Daea, cel pe care l-a promovat și susținut pentru prima funcție din Ministerul Agriculturii, l-ar fi turnat la DNA pe Adrian Chesnoiu doar pentru a-i lua locul. „Pentru mine Daea este o mare dezamăgire! Face totul doar de impresie! (…) Știți cui trebuie să spuneți? Celor care bagă în pământ și se chinuie, celor care nu trăiesc nici cu un zâmbet al lui Daea, nici cu o vorbă meșteșugită a lui Daea nu trăiește. Oamenii ăștia se chinuie. Pentru mine nu mai este om Petre Daea, nici măcar patriot. El urmărește doar banii! (…) Am vorbit cu el înainte să vină ministru și ce faci: stai un an, doi pe acolo și nu faci nimic. Sunt vorbe prin piață că Daea l-a turnat pe Chesnoiu pentru a-i lua locul. Chesnoiu era un băiat foarte interesant, chiar dacă era total sub papucul lui Chesnoiu. Ciolacu a început să fie foarte supărat pentru că Stănescu se dezvoltase foarte mult pe agricultură și Ciolacu era supărat pentru …

Citeste tot articolul

SCANDAL URIAS. Dragnea provoaca un adevarat cutremur în Romania. Totul s-a întamplat IN DIRECT la Tv

Liviu Dragnea a decis să intre în război. El a avut un schimb dur de replici cu Victor Ciutacu, care a anunțat că-l dă în judecată pe jurnalist. Totul a pornit de la un comentariu făcut de vedeta celor de la România TV legat de ceea ce ar fi pățit Dragnea cât timp s-a aflat în spatele gratiilor. Liviu Dragnea a aruncat bomba zilei. El a anunțat că îl dă în judecată pe Victor Ciutacu. Scandalul a pornit după ce, în emisiunea celebrului jurnalist de la România TV, s-a făcut referire la un presupus viol al lui Dragnea în timpul încarcerării sale. Imediat, a venit și reacția lui Liviu Dragnea. Acesta a susținut că „dorința patologică de senzațional și foamea de rating a pseudo-jurnaliștilor de la România TV” a atins cote alarmante astăzi. „Cu o plăcere diabolică cum rar mi-a fost dat să văd până acum în presă, obedienții mogulilor de proveniență securistică au lansat o serie de minciuni referitoare la perioada mea de detenție, fără a schița vreun gest elementar de a verifica cele transmise. În detenție mi-au fost călcate în picioare multe drepturi, dar nu am fost nici bătut, nici violat. Știu de ce o faceți! Și mai știu și cine vă comandă să publicați asemenea minciuni despre mine! Vă transmit vouă și stăpânilor voștri că vă voi târî în instanțe până când vă veți sătura să inventați tot felul de inepții despre propria-mi persoană”, a scris Liviu Dragnea, joi, pe Facebook. „Trecând, domnule Ciutacu, peste simpatia pe care mi-o purtați, tratam cu o oarecare seriozitate emisiunea dumneavoastră, dar constat că ați reușit să o aduceți la un nivel de joasă speță. Faptul ca ați promovat informații despre și la adresa persoanei mele neverificate, nereale, mă determină să vă acționez în instanță și vă voi solicita daune. Iar …

Citeste tot articolul

Dragnea dă de pămant cu actuala clasa politica: “E acuma o mână de trădători, de slugi, care vor să târască România în război cu Rusia”

Liviu Dragnea a început campania electorală, iar prima vizită politică pe care a făcut-o a fost în Oradea. Fostul președinte PSD vrea să ajungă din nou la putere și a enumerat câteva dintre planurile sale. Președintele Alianței Pentru Patrie (APP), Liviu Dragnea, a fost în vizită la Oradea, unde a ținut un prim discurs, după eliberarea sa din închisoare. Liderul APP, împreună cu Liviu Pop, fostul ministru al Educației, Aurelian Pavelescu, președintele PNȚCD și Codrin Ștefănescu, a fost întâmpinat de președinta filialei locale, Lilla Debelka, la sediul din Bihor. Liviu Dragnea a criticat actuala guvernare care nu face nimic pentru bunăstarea românilor. El a afirmat că marile companii străine fac bani la noi în țară, după care îi scot afară, ținând salariile joi și prețurile sus. „Avem resurse inimaginabile, pe care nu le are nicio altă țară din Europa, unele sunt acoperite de așa numitele secrete de stat”, a spus liderul APP. Liviu Dragnea și Grădina Maicii Domnului. România este țara aleasă de Dumnezeu Totodată, președintele APP a vorbit și despre agricultura românească, amintind că nu există nicăieri în lume un pământ mai bogat ca în România. „Dacă vorbim de agricultură, nu există nicăieri în lume un pământ mai bogat ca în România, care să dea atâta savoare și gust legumelor și fructelor. Dar noi în magazine cumpărăm fructe și legume fără niciun gust, cu otrăvuri pe care ei (n.r. – străinii) le numesc E-uri”, a spus Dragnea. Fostul lider social-democrat a mai spus România nu este o insulă a lui Iohannis, Nicolae Ciucă și alți golani vânduți străinilor. „E acuma o mână de trădători, de slugi, care vor să târască România în război cu Rusia, dar de ce ne băgăm noi aici (n.r. – în susținerea ucrainenilor)? Să susținem ce? Ca să poată veni aici tot mai multe trupe …

Citeste tot articolul

Dragnea a înlocuit-o pe Irina Tanase. Cine i-a luat locul

Liviu Dragnea ar fi ales să o înlocuiască pe cea care îi era cândva parteneră de viață. Fostul lider al Partidului Social Democrat nu a ținut cont de suferința Irinei Tănase. Despre cine este vorba, mai exact? Irina Tănase e distrusă! Liviu Dragnea a înlocuit-o. Cine i-a luat locul blondinei Liviu Dragnea s-a despărțit de Irina Tănase la scurt timp după ce a ieșit din închisoare, prin intermediul unui SMS, iar apoi i-a blocat numărul pentru ca aceasta să nu mai poată da de el. De atunci, fostul lider social-democrat și-a văzut de viață și de noul său partid, numit Alianța pentru Patrie (APP). Așa cum era de așteptat, Liviu Dragnea avea nevoie de mai multe persoane care să-l ajute cu acest proiect, printre ele numărându-se și buzoianca Oana Leonte. Aceasta a terminat Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, apoi a urmat cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine și a făcut și un master în Sociologie, iar acum este profesoară de franceză. Anterior, aceasta a jucat în echipa de volei a CSS Buzău, dar a fost și model. Mai mult decât atât, Oana Leonte a publicat și un volum de versuri în perioada liceului. Revenind la intrarea ei în politică, Oana Leonte a fost timp de șase luni secretar general al APP Sector 1, în timp ce surse locale spune că aceasta face jocurile la APP Buzău. Având în vedere că Liviu Dragnea este singur în prezent, gurile rele au început să spună că între cei doi există deja mai mult decât o relație de colegialitate, însă Dragnea şi Oana Leonte nu au confirmat nimic referitor la posibila poveste de dragoste ce s-ar fi înfiripat între ei. Modalitatea prin care APP reușește să ajungă la tineri Oana Leonte a oferit un interviu pentru Observatorul Buzoian, în cadrul căruia a precizat că …

Citeste tot articolul

Se întoarce Dragnea la puscarie? Lovitura suprema de la DNA

Ies la iveală noi detalii legate de ilegalităţile pe care le-ar fi comis Liviu Dragnea, pe când era liderul PSD. El s-a folosit de subvenția de la partid în scop personal în perioada în care ocupă funcția de președinte al PSD, arată procurorii DNA. Aceștia spun că fostul lider social-democrat s-a folosit de aceste fonduri de mai multe ori. Liviu Dragnea s-a folosit de subvenția de la partid în scop personal. DNA a dat cărțile pe față Dosarul fostului trezorier social-democrat Mircea Drăghici a scos la iveală informații legate de aeronava privată cu care fostul președinte PSD, Liviu Dragnea, și iubita sa de atunci, Irina Tănase, au plecat în vacanță în Maldive la începutul anului 2019. Potrivit acestui dosar, chiria pentru această aeronavă a fost decontată din subvenția primită de Partidul Social Democrat (PSD) de la stat. În urma acestor dezvăluiri, Mircea Drăghici a recunoscut fapta și a fost pedepsit cu 6 ani de detenție. Dosarul DNA de la Tribunalul București arată că alături de cei doi se afla și o prietenă de-a Irinei Tănase și, de asemenea, arată că aceștia au plecat la Sofia cu această aeronavă și că, după 18 zile, s-au întors de la Istanbul la București cu aceeași aeronavă. Procurorii arată că întreaga sumă folosită a fost de 100.000 de lei – din aceasta, suma de 93.000 de lei a fost chiria aeronavei, iar 7.000 de lei costurile de navigare. Potrivit DNA, această sumă a fost plătită din subvenția primită de PSD de la stat. TVR arată că Liviu Dragnea nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere legat de acest subiect, însă prietena Irinei Tănase, cea care a fost cu ei în vacanță și care a fost audiată la DNA, spune că a făcut un credit și a achitat costurile aeronavei. …

Citeste tot articolul

Lovitura TOTALA! Decizia care îl poate băga, din nou, la puscarie pe Dragnea

Fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, are emoții înainte de începerea judecății într-un mega-dosar de corupție în care este inculpat. Este vorba despre ancheta care vizează vizita în SUA a lui Liviu Dragnea, la ceremonia de învestire a fostului președinte Donald Trump. Judecătorii din cadrul Tribunalului București au respins, cu o singură excepție, probele propuse de avocații apărării. Judecătorii au respins solicitările de probatorii formulate de apărătorii lui Liviu Dragnea în acest caz. Ei au motivat că acestea nu sunt concludente pentru soluționarea cauzei. În schimb, a fost admisă o probă solicitată în apărarea omului de afaceri Cristian Burci care este, de asemenea, inculpat în dosar. Decizia de la Tribunal nu este finală și poate fi contestată. Ce susțin judecătorii Respinge în rest ca neîntemeiate cererile de probatorii formulate de inculpaţii Burci Cristian Ionel, Burci Carlo-Robert, Dragnea Nicolae-Liviu, Belcea Dan Valentin, prin apărători. Cu drept de contestaţie odată cu încheierea finală de cameră preliminară. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 19.04.2022”, se arată în decizia Tribunalului. Faza camerei preliminare este o etapă a procesului penal care urmează trimiterii în judecată. Un magistrat de cameră preliminară verifică temeinicia și legalitatea actelor întocmite în dosar și a probelor administrate. Dragnea n-a reușit să strămute dosarul Liviu Dragnea a mai suferit o înfrângere, în instanță, după ce Curtea de Apel București i-a respins cererea de strămutate a acestui dosar. Politicianul ar fi dorit să fie judecat de o altă instanță, care l-ar fi tratat cu mai multă „indulgență”. Așa cum este cea de la Giurgiu, care i-a admis cererea de eliberare, anul trecut. De altfel, avocata lui Liviu Dragnea, a invocat aceleași motive ca și în cazul cererii de strămutare a acțiunii de eliberare condiționată. Doar că nu a mai avut succes. „Respins fond – Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul Dragnea …

Citeste tot articolul

Dragnea, dezvaluiri SONORE: „George Simion este consiliat și finanțat de Sebastian Ghiță”

Liviu Dragnea a reapărut la TV și nu oricum, ci cu o serie de dezvăluiri sonore. Fostul lider al PSD-ului a ieșit la rampă cu informații bombă despre co-președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion. Dragnea a dat de înțeles, duminică seară, în emisiunea „Culisele statului paralel”, de la Realitatea Plus, că George Simion ar fi consiliat de către Sebastian Ghiță. Ba mai mult, a afirmat că partidul AUR ar fi susținut nu doar de Ghiță, ci și de un alt „mogul”, Cristian Burci. Dragnea: „Poate este doar o coincidență că…” „Am auzit, în ultima vreme, că AUR e susținut puternic de Sebastian Ghiță și Cristian Burci. Mi-am spus să nu vorbesc despre partidul AUR, pentru că nu aveam informații. Dar, ambele personaje au legături cu serviciile. Poate este doar o coincidență că Sebastian Ghiță susține AUR și îl consiliază pe George Simion. PE CĂLIN GEORGESCU ÎL ȘTIU DE MAI MULȚI ANI, DAR NU M-A PREOCUPAT PERSOANA LUI PÂNĂ ACUM”, A DECLARAT DRAGNEA, POTRIVIT REALITATEA.NET. Totodată, Dragnea a mai menționat un nume-cheie, în rândul comentariilor de ultim moment: „Nu am știut niciodată cine sunt cei din Grupul de la Monaco, mai puțin de Grupul de la Abu Dhabi. Poate că domnul Coldea merge pe acolo la cumpărături sau să se bronzeze”. Sursa: comisarul.ro

Citeste tot articolul

Dragnea arunca BOMBA pe scena politică. Dezvaluiri fara precedent

Liviu Dragnea cutremură scena politică. Fostul lider al PSD face dezvăluiri fără precedent despre partidul pe care l-a condus în urmă cu ceva timp și actuala criză a facturilor din România. Despre ce este vorba și ce vrea să facă acesta? Într-un interviu acordat la Realitatea Plus, Liviu Dragnea a vorbit despre criza facturilor din România, dar și despre atitudinea social democraților în acest sens. Mai exact, fostul lider PSD vine cu două propuneri prin care România să treacă de criza energetică și să nu intre în colaps. Astfel, varianata 1 propusă de Liviu Dragnea este revenirea la Ordonanta 114, cu prețuri superprofitabile pentru toate companiile din piață și suportabile pentru consumatori. Pe de altă parte, cea de a doua soluție este revenirea la prețurile anterioare legii plafonării. Dragnea a mai adăugat și faptul că actualul PSD nu mai are șanse să revină la ce era în urmă cu câțiva ani. „Sunt interesante discuțiile despre partide și cancanuri, dar tăvălugul care s-a pornit peste noi nu se va opri prea repede. Nu știu de ce ne băgăm noi în chestiunea Ucraina, pentru că sutem în centrul a patru crize. Nu cred că se va mai putea salva ceva din noul PSD, atâta timp cât toți sunt alături de acestă conducere de impostori. Acest nou PSD nu mai are nicio legătură cu vechiul PSD. Ordonanța 114 a promis că rezolvă problemele facturilor cu energia. S-a ajuns de la 68 de lei la 1200 de lei la gaze naturale. Asta au votat, din păcate românii. Să-și asume acest lucru”, a spus Dragnea la Realitatea Plus. Fostul lider al PSD a vorbit și despre șeful ANRE, adăugând că ceea ce se întâmplă în România este rezultatul corupției. El a explicat că fiecare tarif pe care românii în plătesc este votat de Parlament și …

Citeste tot articolul

BREAKING NEWS | Irina Tănase, chemata de procurorii DNA, la prima oră!

Irina Tănase a fost chemata la DNA in cursul acestei dimineti. Ea a rămas în sediul DNA timp de 24 de minute. La momentul sosirii, din mașina în care se afla Irina Tănase a coborât o femeie – posibil avocata Irinei -, apoi mașina a înconjurat încă o dată clădirea și abia atunci a coborât și fosta iubită a lui Liviu Dragnea. Irina Tănase a refuzat să dea vreo declarație și să ofere explicații, atât înainte de intrarea în sediul DNA, cât și la plecare, urcând în mașină alături de femeia care a însoțit-o. Deocamdată, nu se știe motivul pentru care Irina Tănase a ajuns la sediul DNA, dar GÂNDUL va reveni cu detalii. Sursele GÂNDUL spun că legătura dintre Irina Tănase și Liviu Dragnea, încheiată anul trecut, ar cunoaște ”un nou început”, după ce aceștia ar fi reluat relația chiar înainte de Anul Nou. Sursa: gandul.ro

Citeste tot articolul

Încornoratul Dragnea a inlocuit-o deja pe Irina Tanase? „… împreună cu minunata noastră …”

Fostul președinte al PSD Liviu Dragnea a transmis miercuri, 29 decembrie, că a rămas impresionat de primirea pe care a avut-o din partea oamenilor din Teleorman în timpul vizitei pe care a făcut-o împreună cu Codrin Ștefănescu și Carmen Dan. ”Am fost astăzi în Teleorman, împreună cu colegul și prietenul meu Codrin Ștefănescu și cu minunata noastră colegă Carmen Dan. Mi-a făcut o imensă bucurie să pot ajunge la această întâlnire de sfârșit de an. Nu am cuvinte să descriu ce fel de oameni sunt teleormănenii! Oameni minunați, deosebiți, deschiși și primitori care mă fac mândru să mă numesc teleormănean. Am să privesc întotdeauna cu prețuire și respect către acești oameni care ne-au primit cu sufletul deschis și multă dragoste. Mulțumesc tututor celor pe care i-am intâlnit astăzi, adevărați români și patrioți! Astfel de oameni ne dau puterea să mergem mai departe!”, a scris fostul lider al PSD pe Facebook. Sursa: comisarul.ro

Citeste tot articolul

Dragnea s-a facut de ras definitiv. Mesajul de Craciun a lasat pe toata lumea mască!

Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, a transmis românilor un mesaj de Crăciun plin de greșeli gramaticale. Deși mesajul are doar câteva cuvinte, Liviu Dragnea a reușit să facă destule greșeli. De exemplu, acesta a scris ”copii” în loc de ”copiii” . Iată cum arată mesajul transmis de fostul lider PSD. Liviu Dragnea a transmis românilor un mesaj de Crăciun. Mesajul este plin de greșeli gramaticale. Liviu Dragnea le urează ca atunci când copiii vor desface cadourile de sub brad să se gândească la el. Mesajul transmis de Liviu Dragnea are mai multe greșeli, deși este vorba de numai câteva cuvinte. Fostul președinte al PSD a scris Crăciun cu ”c” mic, ”copii” în loc de ”copiii” și ”găndul” în loc de ”gândul”. ”Dragi români, după un an în care ni s-au luat drepturile, libertatea și demnitatea, vă doresc un crăciun liniștit cu bucate românești pe masă, un vin de butură roșu și aromat, cu cozonaci calzi scoși din cuptor și cu copii în jurul bradului. și când copii își vor desface cadourile să le spuneți că sub fiecare brad se află găndul meu bun pentru ei și pentru viitorul lor. Crăciun fericit!”, spune Liviu Dragnea în mesajul său de Crăciun.

Citeste tot articolul

Dragnea a EXPLODAT după reținerea jurnalistei Iosefina Pascal: Cenzură și poliție politică!

Liviu Dragnea a izbucnit după ce jurnalista Iosefina Pascal a fost ridicată de oamenii legii după ce a participat la protestul de ieri, de la Parlament. Dragnea acuză autoritățile că fac poliție politică și spune că românii nu pot fi speriați cu astfel de măsuri abuzive. “Aflăm de la televizor că ieri, în urma mitingului la care a participat, jurnalista Iosefina Pascal a fost reținută de poliție și DUSĂ LA SECȚIE CU DUBA! Să întrebăm artizanii noii dictaturi: e ilegal ca un cetățean român să participe la un miting? E ilegal ca un jurnalist să facă transmisiune live pe Facebook? Cum putem trăi într-o asemenea cenzură și poliție politică?! Cum se poate pune pumnul în gură presei și libertății de expresie?! Ați luat-o pe femeia asta din casă cu mascații, pe motiv că a încălcat “legi informatice”? Ce legi informatice încalcă un om care face live de la un miting? Să ieșiți public să ne răspundeți! Ați luat-o cu mascații din casă și ați reținut-o “ca să o legitimați”? Păi dacă ați venit la ușa părinților ei, nu știați foarte bine la cine veniți? În baza cărui temei legal ați luat-o pe sus și ați băgat-o în dubă? Să ne răspundeți public și la asta! E cumplit de grav și de periculos tot ce se întâmplă! Dar n-o să închidă gura, nici nouă, nici românilor, nici presei neaservite! E vremea să înțeleagă păpușarul șef și marionetele lui că, atâta timp cât mai avem o voce, suntem STĂPÂNI ÎN ȚARA NOASTRĂ!”, transmite Dragnea.

Citeste tot articolul

Dragnea o face praf pe Viorica Dancila: „Nu e proastă, e vicleană și lacomă”

Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, a făcut o serie de remarci la adresa foștilor colegi de partid, invitat fiind într-o emisiune la Realitatea PLUS. Dragnea susține că fostul premier Viorica Dăncilă nu este un ”om prost”, dar o strică ”lăcomia și viclenia”. ”Cred că doamna Dăncilă, nu cred că a fost un om mediocru, dar viclenia și lăcomia, astea au fost problemele. Viorica Dăncilă nu este un om prost!”, a spus Liviu Dragnea, la Realitatea PLUS. Fostul lider PSD insinuează și că Marcel Ciolacu ar avea probleme cu studiile. El spune că a auzit că are în „CV” un plagiat. „În CV nu există nicio rubrică privind caracterul. Eu nu mă uit să văd dacă diploma este reală. Am auzit că la Ciolacu a fost un plagiat. Nu am de unde să știu lucrurile astea. În funcții vor ajunge oameni mediocri, singura șansă e să faci ca această mediocritate să fie cât mai mică”, a spus Liviu Dragnea, dminică seara, la Realitatea PLUS. Sursa: comisarul.ro

Citeste tot articolul

Ce face Irina Tănase după despărțirea de Dragnea, înainte de Crăciun?

Irina Tănase, fosta iubită lui Liviu Dragnea, a revenit în mediul online și a postat și un mesaj subtil la adresa celor care spun răutăți despre ea. De asemenea, pe contul de Instagram al blondinei încă apar poze cu Liviu Dragnea. Irina Tănase a făcut mișcarea momentului! Mesajul subtil adresat celor care îi vor răul Irina Tănase și-a redeschis contul de Instagram după scandalul în care a fost implicată în urmă cu câteva săptămâni. În plus, aceasta a postat o imagine cu un mesaj subtil pentru cei care îi vor răul – ”Dacă Satana îi poate convinge pe îngeri să părăsească Raiul, atunci te poate convinge și pe tine să mergi în Iad. Ai grijă pe cine asculți”, a fost mesajul postat de aceasta. Cu toate că a fost acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul lider PSD, Liviu Dragnea, Irina Tănase nu a șters pozele cu acesta de pe contul de socializare. Irina Tănase îl acuză pe Dragnea că a regizat tot scandalul Scandalul despărțirii dintre Liviu Dragnea și Irina Tănase continuă! Fosta iubită a politicianului a dat recent declarații despre despărțirea lor. Aceasta susține că mesajele apărute în presă nu sunt adevărate. „Am citit siderată mesajele acelea. Eu nu folosesc ”iub” în discuții și nu sunt nici o persoană vulgară pentru a folosi acei termeni. „Este o făcătură!” Este o făcătură, așa cum v-ați convins și voi, numărul de telefon din conversații aparține unui om de afaceri străin, care nici măcar nu vorbește românește. De când ne cunoaștem, foarte multă lume a încercat să ne despartă, pentru că au vrut sa îi facă rău lui Liviu. În această poveste nu contez eu, nu mie vor sa îmi facă rău, chiar dacă îmi fac. Ma întreb și eu, dacă e adevărată, oare de ce nu a ieșit această poveste …

Citeste tot articolul

Răsturnare de situație în amantlâcul anului! Pe cine bănuiește Irina Tănase că i-ar fi ”fabricat” scandalul

Infidelitatea Irinei Tănase, până de curând iubita lui Liviu Dragnea, ar putea fi pusă la îndoială din cauza unei noi piste. A apărut un detaliu care schimbă radical datele amantlâcului din cauza căreia fostul președinte PSD ar fi părăsit-o! Stenogramele pe care CANCAN.RO le-a prezentat în exclusivitate indică, fără echivoc, că Irina și Paul, presupusul amant, au o legătură amoroasă. El o întreaba dacă a fost cu adevărat bărbat în pat, în timp ce ea vrea să se întoarcă în dormitorul lui. I-a trimis inclusiv poze deocheate. Și despre bani au vorbit cei doi. Paul i-a cerut, în vreme ce ea i-a răspuns că îi va aduce cash, după ce-i vor intra 10.000. Doar că totul pare să se învârtă cu 180 de grade, după informațiile de ultimă oră obținute de redactorii D.A.S. (Departamentul Anchete Speciale al CANCAN.RO)! Stenogramele discuțiilor dintre cei doi ar fi fost fabricate! Asta crede Irina și încearcă, acum, din răsputeri, să-și dovedească nevinovăția în scandalul de infidelitate. Concret, numărul de telefon al presupusului amant, Paul, care apare în stenograme, este, în realitate, al unui cunoscut om de afaceri care trăiește în Marea Britanie! Mai multe detalii, pe CANCAN.RO. Cine este presupusul amant al Irinei Tănase Paul este numele celui care ar avea o relație cu Irina Tănase. Liviu Dragnea a părăsit căminul conjugal după ce ar fi fost înștiințat de stenogramele infidelității. Presupusul amant al Irinei este din Galați, iar tatăl lui ar avea o mega-firmă de construcții. Cel puțin așa s-ar lăuda bărbatul în cercul lui de prieteni. Ar fi întâlnit-o pentru prima dată pe Irina acum mai bine de 10 ani, atunci când a început relația. Ruptă însă, moment în care Paul ar fi umblat „din creangă în creangă”. Ar fi avut mai multe aventuri, dar s-a căsătorit, la un moment dat. Apoi …

Citeste tot articolul

Irina Tănase ACUZA: A regizat Dragnea tot scandalul?

Fosta iubită a lui Liviu Dragnea, Irina Tănase, își declară nevinovăția în scandalul momentului și îl roagă pe fostul președinte PSD să se întoarcă acasă. Irina susține că totul ar fi doar “o făcutură” gândită de cineva care le vrea răul. Scandalul despărțirii dintre Liviu Dragnea și Irina Tănase continuă! Fosta iubită a politicianului a dat recent declarații despre despărțirea lor. Aceasta susține că mesajele apărute în presă nu sunt adevărate. „Am citit siderată mesajele acelea. Eu nu folosesc ”iub” în discuții și nu sunt nici o persoană vulgară pentru a folosi acei termeni. Mai mult, cine mă știe, iar Liviu este omul care îmi cunoaște secretele, poate realiza că eu nu aș trimite nimănui imagini cu sânii. Din cauză că nu sunt împăcată cu aspectul lor și chiar intenționam să mă operez. Sper în continuare ca Liviu să mă asculte și îl rog să nu se mai lase influențat de x sau de y. M-am gândit inclusiv la faptul că el ar fi vrut să ne despărțim și că ar fi regizat acest scandal pentru a nu mai fi nevoit să-mi ofere explicații. Mi-au atras atenția și alte persoane din apropierea mea că ar fi posibil. Dar îmi place să cred că e un bărbat puternic și, oricum, i-aș dărui libertatea pe care și-ar dori-o, în acest caz. Repet: nu l-aș putea determina să mă iubească dacă nu simte! „Este o făcătură!” Este o făcătură, așa cum v-ați convins și voi, numărul de telefon din conversații aparține unui om de afaceri străin, care nici măcar nu vorbește românește. De când ne cunoaștem, foarte multă lume a încercat să ne despartă, pentru că au vrut sa îi facă rău lui Liviu. În această poveste nu contez eu, nu mie vor sa îmi facă rău, chiar dacă îmi fac. Ma întreb …

Citeste tot articolul

Informația momentului în România. S-a despărțit Liviu Dragnea de Irina Tănase?!

Potrivit unor informații apărute recent în presă, Liviu Dragnea și Irina Tănase s-ar fi despărțit zilele trecute. Fostul lider PSD și-ar fi luat o parte din bagaje și ar fi plecat din cauza geloziei. Liviu Dragnea și Irina s-au despărțit? Fostul lider PSD nu s-a mai întors acasă Situația neașteptată dintre cei doi ar fi apărut din cauza faptului că Irina Tănase ar fi păstrat legătura cu fostul iubit pe tot parcursul relației cu Liviu Dragnea. Acest lucru ar fi fost păstrat secret până zilele trecute, potrivit informațiilor transmise de cancan.ro Mai mult, Liviu Dragnea i-ar fi dat block pe rețelele sociale și nu s-a mai întors acasă de câteva zile. Conform sursei menționate, Codrin Ștefănescu ar fi implicat la rândul său în acest scandal. „Este unul dintre apropiații lui Dragnea, dar mulți îl suspectează că a făcut el niște manevre, a băgat niște fitile în tot scandalul ăsta mocnit”, a dezvăluit o sursă pentru cancan. Irina Tănase a fost contactată telefonic În urma acestor informații, Irina Tănase a fost contactată telefonic de Cancan. În acest context, ea a negat despărțirea de Liviu Dragnea și a spus că fostul lider PSD nu este plecat de acasă. „Păi, eu am o relație cu Liviu de atât de mulți ani încât fostul meu iubit cred că este și căsătorit și are și copii, așa că nu avea cum să mă prindă cu fostul iubit. (…) Da.. Nu m-a, nu m-a prins Liviu cu niciun iubit și nici nu ne-am despărțit. Nu știu de unde ați auzit dumneavoastră chestia asta… Îmi pare rău”, a spus Irina Tănase. Totuși, aceasta a spus Liviu Dragnea nu era acasă în momentul în care a fost contactată telefonic de către Cancan. Amintim că Dragnea a fost eliberat din închisoare în urmă cu câteva luni. Pe tot parcursul …

Citeste tot articolul

Numire BOMBA în Guvernul României! Va semna Nicolae Ciucă? (SURSE)

Marian Neacșu a fost exclus din PSD în 2018, pe vremea când Liviu Dragnea se afla la conducerea partidului și ocupă din iunie 2019 funcția de vicepreședinte al ANRE. Potrivit unor surse politice, Marian Neacșu, în prezent membru în conducerea ANRE și un cunoscut susținător al lui Liviu Dragnea, este propunerea PSD pentru funcția de secretar general al Guvernului. În vârstă de 57 de ani, acesta ocupă postul de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), post obținut tot cu susținerea social-democraților în iunie 2019, transmite news.ro. În trecut, singura experiență a acestuia cu domeniul energetic a fost un job part-time de consilier în cadrul Cabinetului preşedintelui ANRE, Dumitru Chiriță, în 2017. ANRE a spus atunci la vremea numirii lui Marian Neacșu pe acest post că „asigură asistenţă în activitatea Preşedintelui ANRE în relaţia cu Parlamentul României, Guvern şi alte autorităţi publice centrale şi locale”. Neacșu a fost angajat cu un nr. de 4 ore/zi, pe o perioadă determinată, potrivit ANRE. A fost exclus din PSD în 2018 În anul 2018, Marian Neacșu a fost exclus din PSD în perioada când la șefia partidului se afla Liviu Dragnea. Atunci el a fost unul dintre semnatarii scrisorii prin care se solicita ca actualul lider al social-democraților să facă un pas în spate. După excludere, Neacșu s-a înscris în partidului lui Victor Ponta, Pro România în februarie 2019. Ulterior, în iunie 2019, a fost susținut de PSD și votat în Parlamentul României pentru funcția de vicepreşedinte al ANRE. În PSD acesta a ocupat la un moment dat și funcția de secretar general al partidului și a avut până acum două mandate de deputat, în legislaturile 2008 – 2012 şi 2012 – 2016. Nu a mai candidat de atunci la un nou mandat pentru că în februarie 2016 a fost …

Citeste tot articolul

Arafat a rămas fără cuvinte! Dezvăluirea care îl îngroapă definitiv

Liviu Dragnea continuă seria dezvăluirilor incendiare și a atacurilor îndreptate împotriva principalilor actori politici ai zilei. De această dată, fostul lider al PSD l-a luat în vizor pe Raed Arafat. Acesta a vorbit despre criticile pe care i le-a adus lui Raed Arafat de-a lungul timpului. În plus, fostul mare șef al pesediștilor a abordat și subiectul schimbării din funcție a conducătorului DSU. Liviu Dragnea a vorbit deschis despre relația pe care a avut-o cu Raed Arafat, pe vremea când conducea cu o mână de fier PSD. Dragnea a punctat greșelile făcute de șeful SMURD de-a lungul vremii. Chiar dacă a subliniat că nu a avut niciodată în intenție să-l schimbe pe Arafat din funcție, Dragnea a punctat însă faptul că acesta are o mare problemă. „Este foarte rau ca sistemul UPU de la spitale a fost dezvoltat de domnul Raed Arafat in detrimentul Ambulanței. Serviciul Roman de Ambulanță este la ora asta serviciul care asigură cea mai mare parte a intervențiilor medicale”, a dezvăluit fostul președinte al PSD. Liviu Dragnea despre schimbarea lui Raed Arafat El a spus că nu și-a propus, în trecut, schimbarea lui Arafat din funcție și că dacă și-ar fi dorit acest lucru, ar fi făcut-o. Însă, potrivit lui Dragnea, șeful DSU are o problemă. „Ar trebui să se completeze, însă la domnul Arafat problema pe care am constatat-o este cea legată de dorința de a avea monopol SMURD-ul. Nu am avut intenția să îl schimb pe Arafat, dacă voiam să îl schimb, îl schimbăm. Dar asta a fost punctul meu de vedere și e în continuare, poate și Iohannis a avut la fel, dar în continuare dorința care nu se stinge a domnului Arafat de a gestiona singur tot ceea ce înseamnă sistemul de urgență din România nu face bine. Sunt foarte buni cei …

Citeste tot articolul

EXPLOZIV Dezvăluirile interlopului Nuțu Cămătaru despre Dragnea și Năstase

Nuțu Cămătaru a devenit erou de carte, iar în romanul scris de Codin Maticiuc face dezvăluri despre Liviu Dragnea, Adrian Năstase și alți politicieni vestiți. Nuțu Cămătaru nu se ferește să provoace controverse. În carte, ca și în viață. Dar și ajută. Pe unii, dar, evident, în stilul lui. Lucru pe care l-a povestit, pentru Codin Maticiuc și biografia sa. Unul dintre cei ajutați a fost cel care, ani la rândul, a fost cel mai puternic om din România, cel care făcea și desfăcea guverne cu o ridicare de… mustață, relatează Fanatik.ro. ”La adăpostul nopții, un mesager vine în mare taină să ceară o audiență privată. Nuțu face câțiva pași și îi spune că poate să vorbească de față cu mine. Îi cere lui Nuțu, din partea lui Dragnea, protecție la Rahova. Nuțu zâmbește. Mereu ajung la mâna lui. Mereu se întoarce roata”, scrie în “Dresor de lei și de fraieri – Viața lui Nuțu Cămătaru”. Dar nu a fost singurul politician care i-a cerut ajutorul. Alții, la fel de puternici ca Dragnea, la vremea lor, au depins de el. De exemplu, Adrian Năstase, pe când erau, amândoi, în penitenciar. ”A cerut voie gardienilor să vină să vorbim. M-a salutat și mi-a spus că vrea să mă cunoască. I-am zis: `Dacă voiai Hollandul (o armă de vânătoare, de colecție, n. red.)` puteai să-mi spui, că ți-l trimiteam. (…) Îmi trecuse pe la urechi că o vrea Năstase și că de aia m-a băgat iar jos. M-am uitat în ochii lui și l-am întrebat ce caută la prizon, alături de mine. De ce n-a făcut legile așa cum trebuie, că doar el a fost la butoane. A lăsat privirea în jos…”, mai povestește Nuțu Cămătaru în cartea biografică scrisă de Codin Maticiuc. Sursa: comisarul.ro

Citeste tot articolul

Dragnea a publicat dovezile care îl spulberă pe Ciolacu si i-ar putea distruge cariera politică

Fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, a lansat un nou atac dur al adresa actualului lider al social-democraților, Marcel Ciolacu, acuzat că a înșelat încrederea românilor care l-au votat. De asemenea, Dragnea nu i-a menajat nici pe Vasile Dîncu și Sorin Grindeanu, care ocupă funcția de președinte al Consiliului Național al PSD, respectiv prim-vicepreședinte al PSD. La fel cum a procedat și la 5 noiembrie, când i-a adresat o scrisoare deschisă lui Marcel Ciolacu, Dragnea a folosit rețelele de socializare pentru a-și propaga mesajul. De data aceasta, Liviu Dragnea a realizat un montaj video în care a expus cum Marcel Ciolacu și-a schimbat opiniile politice de la o zi la alta. Astfel, în videoclipul de mai jos, Dragnea i-a reamintit lui Ciolacu modul în care respingea orice colaborare cu PNL și avansa ideea alegerilor anticipate. În prezent, PSD și PNL sunt foarte aproape să formeze guvernul după ce au ajuns la un acord pentru programul de guvernare. Dragnea nu a ratat ocazia și i-a ironizat pe liderii social-democraților, cărora le-a reamintit că și-au bătut joc de votul celor care le-au acordat încrederea. „La ordine noi, declarații noi! Marcel Ciolacu este, de departe, cel mai mărunt și mai ridicol personaj al acestor vremuri. A prăbușit cel mai mare partid al țării și a arătat tuturor românilor care au votat PSD că nu dă doi bani pe votul lor (transformându-l într-un vot pentru protecția și viitorul lui Iohannis, pe față). Dragnea consideră că Marcel Ciolacu a fost umilit Până și un pion politic de 7% cum e Cîțu l-a umilit ieri pe Ciolacu și PSD-ul lui cel nou, ieșind și spunând, victorios, că PNL a câștigat negocierile și va da primul premier. Dacă Ciolacu, Dîncu, Grindeanu și restul ar avea coloană vertebrală, ar dispărea din viața politică a României. Azi. Dar pentru …

Citeste tot articolul

Dragnea, scrisoare dură pentru liderul PSD, Marcel Ciolacu: Sunteți pionii deghizați de la Cotroceni, care cerșesc la masa PNL-ului funcții într-un guvern eșuat și criminal

Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, i-a trimis o scrisoare deschisă actualului șef al formațiunii, Marcel Ciolacu. În text, Dragnea îl acuză pe Ciolacu de trădare a electoratului PSD și că în loc să fie interesat de România, este motivat să-l ajute pe președintele Klaus Iohannis. Iată textul scrisorii, așa cum a apărut pe pagina de facebook a lui Liviu Dragnea: Dragă Marcel, Îți scriu astăzi, în numele meu și al tuturor celor care, în ultima săptămână, au pus mâna pe telefon și m-au sunat. Sunt mulți, să știi. Sunt foști sau actuali membri ai PSD, colegi de-ai noștri, susținători, votanți, oameni care, de-a lungul timpului, au crezut în Partidul Social Democrat. Sunt oameni care mult timp s-au uitat spre noi cu speranță. Sunt oameni care au muncit pentru acest partid și oameni care ne-au dat încrederea lor la vot. Și nu o dată, ci ani sau zeci de ani la rând. Sunt oameni care au ținut cu PSD, Marcel. Acești oameni, Marcel, spun că Partidul Social Democrat a murit. Că pentru ei și mulți alții ca ei, ACEST PARTID NU MAI E PSD. Că nu a mai rămas nimic din imaginea construită în trei decenii, de noi, de predecesorii noștri, de guvernările noastre. Pentru că astăzi, Marcel, Partidul Social Democrat condus de tine, de Vasile Dâncu, de Sorin Grindeanu și Paul Stănescu, ACEST PSD S-A PREDAT. Cu arme și bagaje, la Cotroceni. Cu trecutul și munca a sute de mii de oameni din țară, ajungeți la groapa de gunoi a istoriei. Având conștiința faptului că ați distrus cel mai mare partid al României și l-ați vândut lui Iohannis, vă îndreptați spre irelevanța pe care o dă trădarea. Pentru că asta pățesc trădătorii, dragii mei foști colegi. Mai devreme sau mai târziu, oamenii vă văd, așa MICI ȘI LAȘI cum …

Citeste tot articolul

Dragnea a dezvăluit TAINA lui Iohannis. Care este PLANUL presedintelui

Liviu Dragnea, fost lider PSD, a făcut luni seara noi declarații legate de politica din România la ora actuală. Invitat în emisiunea lui Marius Tucă și a lui Ion Cristoiu, acesta a făcut o serie de mărturisiri legate de fostul său partid politic, dar și despre președintele Klaus Iohannis. Fostul social-democrat susține că șeful statului are un plan în care este inclus și PSD-ul. Liviu Dragnea a decis să facă o serie de mărturisiri legate de tot ceea ce se întâmplă pe plan politic în România. Acesta susține că social-democrații fac parte dintr-un plan al președintelui, ba chiar afirmă că aceștia au fost mână în mână cu Iohannis și Cîțu în septembrie, amânând moțiunea de cenzură. Fostul lider al social-democraților susține că nu este de acord cu modul în care acționează acum partidul și cu deciziile pe care le-au luat în ultima perioadă. „Nici nu pot să fac o analiza a noului PSD. Au negat tot ce a fost înainte de actuala conducere. PSD este de mult timp în jocul lui Iohannis. Eu vă citesc și nu sunt foarte de acord cu ultimul editorial în care ați spus că Iohannis nu are un plan. Ba are un plan și PSD este în el. Ei au fost parte din acest joc atunci când au bătut palma cu Iohannis și Cîțu amânând moțiunea în septembrie. După care au depus moțiunea de cenzură. Ca și partid de opoziție serios, în momentul în care dai un Guvern jos, îl dai pentru că nu e bun, nu îl dai apoi prima reacție a PSD este că nu știe ce va face. Preiei guvernarea pe această perioadă grea. Nu poți în politică să mergi doar pe lucruri care iți aduc un câștig electoral și politic.”, spune Liviu Dragnea. Există posibilitatea refacerii USL? Dragnea răspunde la această …

Citeste tot articolul

Pericol de gradul ZERO pentru Iohannis. Dragnea, declaratii INCENDIARE

Liviu Dragnea a lansat din nou un atac extrem de dur la adresa șefului SPP, Lucian Pahonțu, spunând despre el că este cel mai toxic personaj, cel mai periculos și puternic după Iohannis în România. În opinia lui Liviu Dragnea, şeful SPP, Lucian Pahontu, este omul care a dezvoltat sistemul ocult numit „statul paralel” şi care a luat locul lui Coldea pentru a duce mai departe ce a început devenind şi mai periculos decât el. LiviuDragnea: „Nu îmi este teamă de nimeni. Nu mi-a fost niciodată, doar când eram mic îmi era teamă de tata. Lucian Pahonțu nu că creează teamă cuiva. După părerea mea, este cel mai toxic personaj de câțiva ani în România, omul care a dezvoltat sistemul ocult numit „statul paralel” și care a făcut atât de mult rău în România și face în continuare. Am mai spus o în câteva rânduri, în 2018 și 2019, îi va face rău inclusiv lui Klaus Iohannis. Acest individ care i-a luat locul lui Coldea în vechiul binom este cel mai periculos și mai puternic astăzi, după Iohannis, în România. Pentru că așa este, el spune deciziile, spune procurorilor ce să înceapă, ce să oprească, are o influență foarte mare asupra prim adjunctului de la SRI. (…) Am mai auzit o informație, dar nu știu dacă este reală, că acum s-ar fi împăcat Coldea cu Pahonțu. Îmi vine greu să cred. Coldea nu mai are de mult valoare de întrebuințare atât cât ar vrea el să se creadă că are”, a spus Dragnea la Kanal D. Liviu Dragnea nu este la primul atac la adresa şefului SPP Liviu Dragnea a lansat un alt atac la adresa șefului Serviciului de Protecție şi Paza, Lucian Pahontu, susținând că aceata avea o practică foarte nocivă: işi folosea angajații pentru a culege informații, apoi …

Citeste tot articolul

Denise Rifai, în stare de șoc. Ce i-a zis Dragnea IN DIRECT

Liviu Dragnea, fostul lider PSD, a vorbit duminică seară, la Kanal D, în emisiunea lui Denise Rifai, despre averea sa și a spus câți bani mai are după ce a ajuns la închisoare. Fostul lider politic a recunoscut că și-a păstrat tot ce a acumulat înainte de anii din politică. Liviu Dragnea, fostul lider PSD, care a stat la închisoare mai mult de doi ani, a fost întrebat de jurnalista Denise Rifai câți bani de buzunar îi dă Irina Tănase. Acesta a fost frapat de întrebare și a răspuns răstit jurnalistei. Mai mult, a recunoscut că instanța i-a ridicat sechestrul de pe avere. Irina nu îi dă bani de buzunar lui Liviu Dragnea Liviu Dragnea a venit duminică seară, la Kanal D, cu o serie de răspunsuri care erau pe limba tuturor cu privire la fostul președinte PSD. Acesta spune că instanța i-a ridicat sechestrul de pe avere. Astfel, Irina nu este nevoită să îi dea bani de buzunar. El spune că în casă există un singur cocoș. „Păi cum să-mi dea iubita? Nu are ea bani și dă ea banii de buzunar. Punem banii împreună, eu nu sunt închiriat. Indiferent cum ar fi, eu sunt uman. În casă e un singur cocoș, cu tot respectul față de doamne și domnișoare. Ar fi culmea să-i zic „Irina, îmi dai și mie 10 lei să merg cu Codrin să bem o bere?”. Așa ceva nu se poate”, i-a spus Liviu Dragnea lui Denise Rifai. Mai mult, fostul om politic spune că nu este foarte bogat, dar nici sărac. Totuși, tot ce a acumulat înainte de anii din politică s-ar fi păstrat. „Dar ca informație, instanța mi-a ridicat sechestrul. Aș fi vrut să fiu foarte bogat, aș fi știut ce să fac cu banii, dar nu sunt foarte bogat. Nu pot să …

Citeste tot articolul

Dragnea l-a dat în gât pe Klaus Iohannis: care au fost cele 2 ţinte ale plăvanului ajuns președinte

Liviu Dragnea a vorbit despre cele mai recente acţiuni ale lui Klaus Iohannis, ce au avut legătură cu soarta PNL-ului. Fostul lider al PSD-ului și-a făcut un obiectiv din a-l schimba pe Orban de la șefia PNL, ca să-l impună pe Cîțu, pentru un control total asupra partidului. Al doilea mare obiectiv al lui Iohannis, în opinia lui Dragnea, a fost îndepărtarea USR de la guvernare. Dragnea a dezvăluit cele 2 structuri din PNL „Klaus Iohannis a avut 2 obiective, îndepărtarea lui Ludovic Orban de la conducerea PNL și susținerea lui Cîțu, pentru a avea un control total asupra partidului, iar al doilea obiectiv a fost să scoată USR de la guvernare. Asta este ceea ce am văzut eu. Sunt două structuri, grupuri să le zicem. Cel de la Sălaj și cel de la Cluj. Cel de la Sălaj e format din Dacian Cioloș, Bode, Eduard Hellvig, mai sunt, dar îmi scapă acum. La Cluj, avem Vasile Dîncu, Rareș Bogdan, Ioan Rus, Florian Coldea, cu alți oameni de afaceri de acolo, care în această situație generată de Klaus Iohannis, încearcă să se poziționeze și încearcă să scoată cât mai mult, pentru interesele de grup pe care le au, politice și economice. Dincolo de asta, statul ăsta paralel de care se tot vorbește, începând cu 2017 este condus, efectiv, de Lucian Pahonțu. Hellvig nu are rolul în această structură pe care îl avea Coldea. Hell vig este destul de slab în această structură. Ori pentru că nu obișnuiește să acționeze așa, ori pentru că nu poate. Din ce știu eu, prim-adjunctul lui este implicat în această structură, care la fel încearcă să se poziționeze, pentru că este un lucru inexorabil, pentru că mandatul lui Iohannis se va termina, iar fiecare încearcă să-și protejeze interesele”, a declarat Liviu Dragnea pentru Realitatea Plus. …

Citeste tot articolul

Liviu Dragnea, DECLARAȚII ȘOCANTE despre abuzurile din PÂRNAIE: “Am fost VACCINAT cu forța. Nu m-au lăsat să decid.”

ACUZE DURE ADUSE SISTEMULUI PENITENCIAR DE LIVIU DRAGNEA: “AM FOST VCCINAT CU FORȚA”. Liviu Dragnea a afirmat, joi seară, în cadrul unei emisiuni, că a fost vaccinat, la fel ca ceilalți deținuți, cu forța, în timp ce era încarcerat la Rahova, deși trecuse prin boală, relatează Antena3. „Am fost vaccinat la Rahova. Nu m-am vaccinat, am fost vacciant. Am avut și COVID în decembrie, anul trecut și în aprilie-mai mi s-au făcut cele două vaccinuri. Nu ai cum să nu le faci acolo. Nu mi s-a dat posibilitatea să decid, așa cum nu i s-a dat posibilitatea nimănui din sistem. Dacă nu te-ai fi vaccinat erai scos de la muncă. Eu de abia fuesem repartizat la muncă după nouă luni de izolare în celulă și nu am mai riscat”, a declarat Liviu Dragnea.

Citeste tot articolul

Acuzații FARA PRECEDENT lansate de Orban. Chirieac: “Sunt încă sub șocul acestor declarații”

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat ultimele declarații făcute de Ludovic Orban. “Nu am auzit în 31 de ani de politică post-revoluționară în România asemenea acuzații împotriva statului, făcute de un membru al unui partid aflat la putere. Liviu Dragnea a povestit lucrurile astea, dar era în opoziție. Ludovic Orban este la Putere, cu partidul său. Întrebarea este de ce nu a făcut aceste declarații când era președintele Partidului Național Liberal sau când deținea funcția de prim-ministru? La ce a declarat în aceste momente, dacă este adevărat, că deocamdată nu am văzut și argumentele și dovezile, este absolut suficient să considerăm România un stat eșuat. Din cauza asta, eu sunt încă sub șocul acestor declarații.”, a spus Bogdan Chirieac la Realitatea Plus. Ludovic Orban: Cea mai puternică lovitură împotriva democrației Ludovic Orban a acuzat că-n campania pentru șefia PNL au fost dați afară din funcții publice liberali susținători ai săi, acuzând și presiuni, amenințări și utilizarea puterii de stat în intimidarea membrilor PNL. Totodată, susține că s-au făcut promisiuni pe bani publici. Ludovic Orban consideră că a fost ”atacat mai mârșav decât a fost vreodată atacat de PSD.” ”Totul a culminat cu un așa-zis Congres în care a fost încălcat flagrant și grav un drept fundamental într-o democrație: dreptul de a alege liber. Mecanismele de control și presiune parcă sunt desprinse din apanajele regimurilor totalitate” a afirmat Ludovic Orban, considerând că e fără precedent în democrație. ”Planificatorii acestei lovituri de partid, care au orchestrat cea mai puternică lovitură împotriva democrației, și uneltele lor jalnice din afara și din interiorul partidului și-au bătut joc de istoria glorioasă a PNL și au transformat PNL în ceva ce n-a fost niciodată în istoria sa, aproape distrugând imaginea publică a PNL. Multă lume se întreabă ce voi face. Transmit simplu și clar: rămân același …

Citeste tot articolul