“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERALNOUTATI

LEGE: Acesti ROMANI primesc BANI pentru RATA la CASA!

bani de casa

Politiștii, militarii, angajații SRI și SIE ar putea primi, în loc de chirie, bani pentru rata la casă.

Deputatul PSD Mihai Weber a iniţiat o propunere legislativă prin care propune ca poliţiştii şi cadrele militară să poată utiliza suma compensatorie acordată pentru chirie şi pentru achitarea ratei pentru achiziţia unei locuinţe, motivând că, prin acest demers, personalul poate fi loializat.

“Poliţiştii şi militarii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestor instituţii, fie că este vorba despre poliţiştii şi militarii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sau militarii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi ai Serviciului de Pază şi Protecţie sunt cadre cu o pregătire profesională specifică şi acceptă desfăşurarea activităţii lor în condiţii speciale, atât sub aspectul riscurilor implicate, programului individualizat, confidenţialităţii, respectării mai multor obligaţii şi incompatibilităţi”, potrivit expunerii de motive.

Iniţiatorul susţine că se impune recompensarea acestui personal, proporţional cu rolul şi locul pe care îl ocupă în societate.

VEZI SI: CUM RAMAI FARA CONT DE FACEBOOK: Cu banii furati de mafiotii PSD-isti, sunt platiti postaci care reclama postarile antiPSD

“Astfel, prin prezenta iniţiativă legislativă propunem ca suma compensatorie acordată cu titlu de chirie cadrelor vizate să poată fi utilizată de către acestea fie în vederea achitării chiriei, fie în vederea achitării ratei (fracţiunii din rată) pe care o plătesc pentru achiziţia unei locuinţe. În considerarea realităţilor contemporane vizând deficitul de cadre şi plecarea acestora din sistem (pensionări masive), opinăm că este necesar un set de măsuri pentru loializarea acestui acestui personal”, precizează deputatul PSD.

Potrivit modificărilor făcute de iniţiator la Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, aceştia vor avea dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie sau pentru rata unui împrumut în cuantum de până la 50% din salariul de bază.

“Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător are dreptul la o compensaţie pentru chirie sau plata ratei/fracţiuni din rata unui împrumut contractat în vederea achiziţionării unei locuinţe, în cuantum de până la 50% din salariul de bază”, prevede textul normativ.

Mai multe detalii AICI.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.