Informatia MOMENTULUI pe scena politica din Romania. Au semnat: ”Acum ori niciodată”

PNL și ALDE au încheiat protocolul de fuziune.

Florin Cîțu, președintele PNL, și Daniel Olteanu, președintele ALDE, au semnat protocolul de fuziune dintre cele două partide, arată un comunicat de presă. În baza protocolului agreat de cele două formațiuni politice, în structurile de conducere actuale ale PNL vor fi cooptați, la nivel central, județean și local, reprezentanți ai ALDE, arată sursa citată.

“PNL și-a asumat de la bun început rolul de partid integrator al Dreptei. Acesta este şi motivul pentru care am demarat dialogul politic cu ALDE. Viziunile celor două partide s-au armonizat pe parcursul discuțiilor, am stabilit obiectivele comune și am definitivat un parcurs procedural. Fuziunea dintre PNL și ALDE are în vedere stabilizarea post-criză și dezvoltarea României, prin punerea în aplicare a măsurilor liberale pe care le așteaptă românii, în primul rând în domeniul economic. Perioada extrem de dificilă pe care o traversează societatea românească după criza Coronavirus și în condițiile războiului din Ucraina, obligă la colaborare toate forțele politice responsabile din România.”, a declarat președintele PNL, Florin Cîțu, la semnarea protocolului de fuziune.

Citiți și:  Lovitura GREA pentru aripa liberală din Palatul Victoria. News alert

”Acum ori niciodată”
”Ne-am întors în PNL, iar asta înseamnă nu doar o armonizare a structurilor din teritoriu, acolo unde cei peste 1.000 aleși locali pe care îi avem vor lucra pentru comunitățile lor, umăr la umăr cu colegii din PNL, ci mai ales o soluție pe termen lung pentru România. Ținem foarte mult să punem în aplicare acele măsuri și teme care configurează o viziune liberală, corectă și coezivă, de dezvoltare a țării, fără a lăsa în urmă nicio comunitate, oricât de îndepărtată ar fi de Capitală sau de marile orașe. Mă refer aici, în primul rând, la reducerea reală a decalajelor de dezvoltare între regiuni, prin asumarea unor investiții devenite obligatorii în proiecte majore de infrastructură, nu numai de transport. Revenim acasă cu buna-credință a liberalilor care nu dau înapoi în momente critice pentru România, atunci când unii cred că a fi patriot se rezumă la a critica și a desființa totul, dar de pe margine. E o situație de `acum ori niciodată`, care cere colaborare din partea tuturor forțelor politice. Strângem rândurile cu atât mai mult, în momente în care România are nevoie de unitate!”, a spus președintele ALDE, Daniel Olteanu.

Citiți și:  SURSE - Florin Cîțu a afirmat în PNL că există riscul ca unii români SA-SI PIARDA CASELE din cauza acțiunilor Ministerului de Finanțe

Sursa: dcnews.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.