“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
OPINIIPOLITICA

România a ales bules

atempo1 1

… A fost eroic, de nedescris. Marii bărbați ai țării au venit în fața poporului pentru a fi confirmați. Și, prin proces democratic, s-au ales! Mă uit cum curge laptele și mierea pe străzi, mă mai opresc din când în când să-mi trag sufletul pe lângă câte-o fântână de ciocolată și să iau o gură din delicioasa băutură. Bine-mi e! Bine, pentru că merit. Vorba sloganului: „Sunt cetățean european și am drepturi”!”

Azi noapte mi-au dat lacrimile. Zeița Clotilde s-a întors cu fața la popor, cerând să fie lăsată să-și continue mărețele realizări. Mă uitam la ea, așa, cum arăta, precum o amazoană. Stătea zveltă, asemeni unei statui antice, călare pe șobolanul de rasă, perfect dresat, făcându-le oamenilor semne de simpatie din mustăți. „Dragi locuitori ai Sectorului 1! Ne vom continua proiectul. După ce am adus șobolanii la îmblânzit vom trece la pasul următor: ploșnițele”. Ah, cu câtă mărinimie își tratează ea supușii! V-am spus, cred că am îmbătrânit pentru că prea des îmi dau lacrimile de emoție.

M-aș fi așteptat ca și la Sectorul 2, asemeni lui Clotilde, Mihaiu să vină și el călare pe un vierme de rasă. Să descalece asemeni unui voievod care-și vizitează supușii, urcând din gaura sa de fildeș. L-am văzut însă venind așa, simplu, fără nimic. „Păi – mărite primar – am îndrăznit eu să-i spun – mă așteptam să vă văd descălecând maiestuos de pe un vierme. Ce s-a întâmplat?”. M-a privit cu un zâmbet plin de înțelegere și mi-a răspuns înțelept: „De ce să fac asta? Viermele sunt eu! Îmi sunt autosuficient”. Vai, câtă înțelepciune. Din nou am tremurat de emoție.

M-am urcat rapid în metroul suprateran și am ajuns în grabă, trecând prin mii de kilometrii noi nouți de conductă de termoficare, la sediul de campanie al Majestății Sale, înțeleptul stăpân al capitalei noastre, Nicușor Dan. Mare om, mare caracter. Stătea așa, în mijlocul mulțimii, călare pe nimic. Și le spunea tuturor: „Am venit aici, în fața voastră, dragi locuitori ai Bucureștiului. Am venit călare pe realizările mele!”. Și lumea-l aplauda fascinată. Doar un copil, deh copil!, o întreba pe mă-sa: „Acum unde trebuie să ne uităm pentru realizări, mămico? Între picioarele lui?”. Ce știu ăștia mici la vârsta lor?

De-atâta grabă mi-am mai tras puțin sufletul obosit pe o bancă dotată cu un mecanism de masaj. Am închis ochii și am simțit cum mâini nevăzute au început să mă pipăie cu dibăcie prin spate, pe la piept. Doamne, ce minuni face tehnologia asta. Simți așa, niște apăsări tandre. Păcat că m-a trezit din visare un copilaș cam obraznic: „Domnu, boșchetarii ăia v-a lăsat fără bani, ceas, telefon și portofel! Ce naiba făceți dă stați și dormiți aiurea pe bancă? Ziceți mulțumesc că v-am trezit. Mai e puțin și vine aurolacii, iar cu ăia nu te joci! Vă trezeați că vă dedea ăia și cu seringa la jugulară!”. Eh, copii, nu știu ei ce spun, nu înțeleg lumea noastră europeană, valorile noastre solide, zugrăvite maiestuos încă din anii 90 în melodia „Pe la spate”(mă rog, ar mai avea nevoie de o actualizare versurile ălea).

Am ajuns, ceva mai târziu, la Timișoara. Pe moment am crezut că am greșit drumul întrucât eram undeva, într-o pădure luxuriantă. L-am întrebat pe taximetrist dacă nu cumva a greșit destinația că eu nu în pădure i-am zis să mă ducă, ci în centrul Timișoarei. „Pai aici e, domnu! Fix în centru, dar dumneavoastră nu știți. Asta e zonă protejată, e marele parc dendrologic al bălăriilor devenite arbori. O luați pe poteca asta și-o țineți drept. Dacă vedeți niște lupi să nu vă speriați că e câini comunitari d-ai noștri, de Timișora, d-ăia civilizați. Și dacă vedeți prin vârfurile arboretului râși, iar să nu vă speriați, că e pisici vagaboande. Miaună și ele, da’ nu stați mult să le admirați că se inervează!”. Și-am coborât, am luat-o pe cărare și-am nimerit fix la manifestația de reîntronizare a principelui străin. Oameni deștepți timișorenii ăștia, au mirosit ei pe cine trebuie să voteze. Dominic ăsta e precum un voievod din istorie(aproape că aș fi zid că e ca Carol al II-lea, dar ăla cel puțin mai împungea). Iar soția sa – chinezoaică – ne demonstrează cu vârf și îndesat că așa bate vântul, spre familia multinațională. Că e bine, n-o vezi doar din conturile și averile lui Fritz, atât de numeroase încât se-ncurcă-n bani atunci când îl mai întrebi despre câte-un mărunțiș de casă trecută din greșeală pe numele său. Chestia cu binele se vede în special pe doamna lui Fritz! S-a împlinit și ea, deh, ceafa de porc, mici, bere, sănătate curată, frate! A scos-o Românica la lumina cea adevărată. Nu știu dacă e actualizată cu manelele că n-am mai putut să stau. Am părăsit Timișoara pentru că erau clare treburile acolo.

Și uite-așa am ajuns la Cluj. Văzându-l pe boc îmi dau seama de ce toată inteligența gravitează în jurul său. IQ-urile compatibile se atrag, frățioare, se atrag rău de tot! Mi-a plăcut, în special, coborârea sa maiestuoasă din metrou. Ce să zic, artă și tehnologie, frățioare. Altă lume, altă viață! Și-aici nu e vorba doar de metrou, ci și rutier se vede avantajul. Mergi fluent prin Clujul ăla. Prin intermediul unor algoritmi complecși, viteza a fost stabilizată prin tot Clujul. Așa se face că rulezi inteligent cu mașina, având o viteză garantată de aproximativ 2 km/h, ceea ce e impresionat. Îți dai seama, dacă te afli acolo în perioada festivalului, poți beneficia de audiție gratuită timp de doi ani dacă decizi să faci un tur de centru cu mașina. Chestii gândite, inspiraționale! Am răsuflat ușurat că a ieșit din nou boc, pentru a șasea oară. Dar n-am avut timp mult de discuție și-am trecut Carpații cu tancurile Abrams. Ce înseamnă tehnologia americană, nici n-aveți habar. Am trecut Carpații într-o dulce hurducăială pentru a compensa astfel lipsa autostrăzilor. Americanul care conducea tancul mi-a spus prietenește: „Yeah, in scoort timp, toți veeți poothea sa mergetzi așea, că trebooie să looptatzi impotriva tiranoolooi Puthin!”. Mi-a sărit inima din piept de fericire. Au venit americanii, frate! În sfârșit, dorința bunicului s-a îndeplinit! Și uite că ne-au găsit și-un „task” demn de Războiul Rece. Nimic nu lasă neterminat americanii ăștia! De-aia au ajuns așa departe, cu oamenii ăia care stau precum statuile, în poziții imposibile, pe străzile americane. Sclupturi vii, cărora li se spune pe nedrept zombie!

Nici n-am avut timp să gândesc bine, că tancul s-a oprit: „Am ajoons, man! Aici s-au alees primariei”. Am zâmbit în timp ce mă dădeam jos din tanc precum nea Nicu din Tab. Și-atunci m-a lovit un fulger. Frățioare, tancul americanului m-a întors în timp. Vă vine să credeți sau nu, m-am întors în vremea lui nea Nicu. M-a și apucat frica de Securitate. Acum pe unde mă mai duc eu, mai ales că ticălosul ăla de american o ștersese? Un cetățean s-a apropiat de mine. Mergea grăbit într-o direcție precisă. „Nu vă supărați – îi spun eu cu sfială – în ce an suntem?”. „2024 – răspunde el – ce întrebare mai e și asta? Eu mă grăbesc că-l serbăm pe dom’ Primar”. Am răsuflat ușurat și-am înțeles mare înțelepciune a edilului veșnic. Păi nu zice lumea că era mai bine înainte? Uite-așa, dom’ Chirică a făcut ca Iașul să arate fix ca înainte de 1989, cu absolut toate socotelile, cu Partid, cu Securitate și toate cele. Cum care Securitate? Păi el ce e? Mie mi se pare deosebit de înțeleptă gândirea tovarășului. De-aia l-au și reales ieșenii. Am fost curios să văd care-a fost treaba. Cică ar mai fi fost candidați. Spre exemplu Căcărău Cosette. Dar aia a încheiat mult în urmă că duhnea de inteligență. Duhnea în comparație cu Chirică, deci vă dați seama! Dar Chirică e om de nădejde! „A făcut totul” și-acum, dacă ai chef de comunism, te duci la Iași. E drept, nu-ți dă apartament ca pe vremea lui nea Nicu, dar condițiile sunt pe-acolo. Marfă, frate! Așa cum unele țări din lume au între granițele lor toate zonele climatice, așa și noi, avem între granițe toate formele de comunism! Trebuie să ne impunem și noi cu ceva pe lumea asta.

M-am întors în Bucureștiul meu drag spre dimineață. Obositoare călătorie, dar a meritat! Am o luat o linguriță de miere din pârâiașul care trece prin fața casei mele și m-am apucat să vă scriu textul pe care tocmai îl citiți. Sper că și tu, cititorule, ai fost cuprins de aceleași emoții înălțătoare. Mie nu-mi mai rămâne decât să merg acum să dorm. Ultima noapte de dragoste …

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.