Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
STIRI

HIENELE din GUVERN se pregatesc să transforme milioane de ROMANI in PUSCARIABILI, printr-o ordonanță de urgență

inchisoare 2014

Guvernul vrea să incrimineze neplata taxelor şi a impozitelor asemenea evaziunii fiscale, milioane de români fiind astfel pasibili de puşcărie. Specialişti atrag atenţia că măsura nu va creşte gradul de colectare, ba mai mult, îi va alunga şi pe antreprenori.

Milioane de români vor risca să li se facă dosar penal dacă va fi adoptat un proiect de Ordonanţă de urgenţă publicat în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor. Dacă nu îşi plătesc la buget impozitele şi contribuțiile, cu intenție, vor fi acuzați de evaziune fiscală, iar pedeapsa poate fi închisoarea de la 1 an la 6 ani, se arată în proiect. Este vorba de reglementarea care va viza pe toţi cei care au profesii liberale, care câștiga din drepturile de proprietate intelectuală, care au venituri din arende, chirii, dobânzi sau dividende.

„Constituie infracțiune şi se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 6 ani (…) încasarea şi neplata, în tot sau în parte, cu intenţie, în cel mult 30 zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege. Neplata cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi contribuţiilor prevăzute în anexă constituie infracţiune şi atunci când neplata este consecinţa utilizării acestor sume în alte scopuri“, se precizează proiectul de act normativ.

Nici angajatorii care nu virează sumele care constituie impozitul pe venitul din salarii şi asimilate salariilor nu sunt uitaţi de proiectul de Ordonanţă de urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor. Astfel, pentru angajatorii “nereţinerea sau neîncasarea şi reţinerea şi neplata” impozitelor şi contribuţiilor constituie infracţiune de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani. Mai mult, în cazul angajatorilor, pedepsele pot fi chiar mai mari. Dacă sunt mai multe persoane implicate se va putea vorbi de constituirea unui grup infracţional organizat şi se prevăd pedepse mai mari din cauza circumstanţelor agravante. Concret, în document se propune îşi majorarea cu o treime, respectiv cu jumătate a limitelor pedepselor.

Conform proiectului, mai constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi unele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, omisiunea evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate şî distrugerea actelor contabile sau a memoriei casei de marcat.

La fel sunt încadrate şi evidenţe contabile duble, sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamalesau degradarea sau înstrăinarea de către debitor a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală.

Citește articolul complet: Adevarul

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.