Crima care a ingrozit Romania. Detalii ȘOCANTE despre ASASINAREA studentilor de la Iași

Jurnaliștii de la Ziarul de Iași prezintă inormații în exclusivitate despre crima care a îngrozit România. Potrivit inormațiilor obținute pe surse criminalii au pătruns în imobil printr-o ușă la care au spart geamul termopan din dreptul încuietorii, iar cei doi tineri au fost luaţi prin surprindere. După ce au fost înjunghiaţi, corpurile lor au fost aduse în aceeaşi cameră şi au fost incendiate. Poliţiştii au ridicat probe ADN de la persoane care erau în anturajul celor doi. Studentul marocan trebuia să se întâlnească vineri cu familia la Bruxelles. Văzând că nu mai ajunge, un tânăr de 25 de ani, rudă cu studentul, a alertat poliţia, care le-a găsit cadavrele în vila în care locuiau cu chirie.

Corpurile au fost găsite de către polițiștii Secției 4 Tătărași vineri dimineață la ora 2.30. Din primele informaţii, se pare că au fost mai mulţi ucigaşi care ar fi acţionat concertat.
Criminalii ar fi intrat în casa celor doi studenți cu cel puțin 24 – 36 de ore înainte să fie efectuată necropsia corpurilor, adică miercuri sau joi.
De altfel, asasinii au intrat în imobil pe una dintre cele două uși ale imobilului. Casa are patru camere, două băi și o bucătărie.
De asemenea, se pare că cei doi studenţi, Youssef Ajniyah şi prietena acestuia, Ioana Vanesa Burlacu, au fost luaţi prin surprindere, deoarece ei au fost găsiţi îmbrăcaţi în haine lejere de zi.
Ultimele clipe din viața tânărului marocan ar fi fost petrecute alături de un grup de prieteni, alături de care a și petrecut, după cum și-au adus aminte vecinii.
Tinerii au fugit îngroziţi prin casă, deoarece au fost găsite numeroase urme de sânge în toate camerele imobilului, atât pe pardoseală, pe pereți cât și pe obiecte de mobilier. Cei doi tineri au fost găsiți căzuți lângă patul dintr-un dormitor, în aceeaşi cameră, la etajul imobilului însă ei ar fi fost prinşi şi omorâţi în camere diferite. Cel mai probabil, ucigaşii au pus corpurile împreună pentru a le da foc.
În acest sens, în casă a fost găsit un recipient cu lichid inflamabil folosit de obicei la aprinderea cărbunilor grătarului cât și o sticlă din plastic cu un rest de carburant. Corpurile celor două victime erau brăzdate de numeroase lovituri de cuţit, multe de autoapărare.

Imobilul din interior a fost grav afectat de flăcările care au ars mocnit, incendiul stingându-se de la sine. Fumul a afectat toate camerele iar pe corpurile tinerilor se depusese un strat de funingine (corpurile celor doi tineri erau groaznic mutilate: numeroase plagi în zona cervicală cât și pe antebrațe. Loviturile ar fi fost repetate atât la el cât și la ea).

Un alt aspect important este că poliţiştii şi procurorii nu au găsit cuţitul cu care au fost omorâţi cei doi, iar asasinii au luat și telefoanele mobile ale victimelor.
Informații de context
Corpurile studenţilor au fost găsite de către poliţişti. Părinţii băiatului au sesizat dispariţia deoarece el trebuia să ajungă la Bruxelles zilele trecute. În cursul zilei de sâmbătă şi duminică, poliţiştii au prelevat probe de ADN de la o parte dintre cunoscuţii şi colegii celor doi tineri ucişi. Şi părinţii băiatului au venit din Belgia şi au fost audiaţi. Ba chiar anchetatorii au audiat şi foştii proprietari de imobile la care studenţii au stat în chirie. Cei doi tineri aveau o relație de un an de zile și se mutaseră în casa de pe Moara de Vând la data de 1 noiembrie.

Sursa: stiripesurse.ro

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.