“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
MILITAR

Avocat Mihai Rapcea: “Tânăr bucureștean – RĂPIT – de armata Ucrainei și dus pe front”

Creștere bruscă a numărului de tineri europeni care se înrolează pentru a lupta în războiul din Ucraina

military vehicles ukraine

Jurnal de știri: ”Autoritățile europene au aprobat solicitarea guvernului ucrainean de sprijinire a corpurilor de poliție militară ale armatei ucrainiene pe teritoriul țărilor Uniunii Europene, în vederea identificării și returnării pe teritoriul Ucrainei a tinerilor care se sustrag serviciului militar obligatoriu. În acest sens, Comisia Europeană a semnat un memorandum cu Ministerul Apărării din Ucraina, pentru a permite patrulelor militare ucrainiene identificarea și returnarea cetățenilor ucrainieni apți combatanți care nu au efectuat serviciul militar obligatoriu.”

Jurnal de știri: ”Creștere bruscă a numărului de tineri europeni care se înrolează pentru a lupta în războiul din Ucraina…”

Andrei ieșise din club printre ultimii petrecăreți. Gașca lui se spărsese la colțul străzii Lipscani, fiecare din amicii lui luând-o în altă direcție: unii la șosea, cu ochii în telefon, așteptând uberul comandat, alții ca și el mergând pe jos spre casă, dacă locuiau mai aproape. El prefera să meargă pe jos spre casă, pentru a mai economisi niște bani și pentru a-și reveni din mahmureala shot-urilor de tequilla al căror număr îl pierduse. Nici nu observase cei trei indivizi care îl urmăriseră de la distanță încă de la ieșirea din club: înalți, bine făcuți, tunși periuță îmbrăcați în haine kaki. Când îl văzură că a rămas singur, se apropiară de el rapid. Unul dintre ei i se plasă în față iar ceilalți doi se poziționară în spatele lui Andrei, înconjurându-l.

Un sentiment difuz de panică îl încolți pe Andrei, care căută cu privirea speriat, în jur, ajutor. Pe stradă nu mai era nimeni. Era duminică iar la 5 dimineața, Bucureștiul abia se trezea din somn.
– Vashi dokumenty pid kontrolem !
– ?!
– Vashi dokumenty pid kontrolem, budʹ laska !
– Nu înțeleg ce spuneți – îngăimă intimidat Andrei
– Actele dumneavoastră la control, vă rog, rosti unul dintre gealați, într-o română cu accent ucrainean.
– În ce calitate îmi cereți să mă legitimez, cine sunteți, vă rog să vă prezentați ! – răspunse Andrei
– Ucrainian military poliss – răspunse iritat unul dintre indivizi, și îi băgă sub nas o legitimație cu arhicunoscutul trident al Ucrainei, vopsit în culorile galben și albastru.
– Păi și ce treabă am eu cu voi ? Sunt cetățean român replică Andrei – și încercă să iasă din încercuire, când o mână grea pe umăr îl înțepeni pe loc.
– Vashi dokumenty pid kontrolem !

Și până să se dumirească, Andrei se trezi imobilizat și scotocit prin buzunare. În timp ce doi dintre indivizi îl țintuiau ca pe-un fluture prins de aripi, cel de-al treilea îi studia tacticos cartea de identitate extrasă din buzunar, silabisindu-i numele: An-drei Ni-Cu-Les-Cu.
Andrei se răsti la respectivul iritat:
– Da, Andrei Niculescu. Cetățean român, în vârstă de 19 ani, născut în București. N-aveți voi treabă cu mine. Da-ți-mi drumul !
Individul cu buletinul zâmbi, apoi scoase o tabletă, butonă câteva secunde pe ea și apoi exclamă triumfător:
– Zvychayno, Andriy !
La aceste cuvinte, ceilalți doi îi apucară și mai strâns iar Andrei se trezi imobilizat cu o pereche de cătușe. Panicat, începu să se zbată, să strige, dar în mai puțin de 30 de secunde se trezi băgat într-o dubiță care apăruse ca prin minune la fața locului.

Când ajunseră la destinație, Andrei se trezise deja complet din mahmureala nopții precedente. Îl băgară într-o clădire gri, anonimă, fără însemne, situată undeva la periferia Bucureștiului. Curte mică, gard înalt de beton, nu îl văzuse nimeni intrând. Un sentiment insidios de frică începu să i se cuibărească în suflet. Gândurile îi alergau nebunește la Ioana, prietena lui, la părinți, la sora sa. Nu era încă nici 7 dimineața, probabil că nu îi observaseră încă lipsa. Desigur, va da o declarație, îl vor verifica și îl vor lăsa să plece, sigur este la mijloc o confuzie. Probabil că îl confundaseră cu vre-un tânăr refugiat ucrainian.

Fu introdus într-un hol mic, întunecos, i se desfăcură cătușele doar pentru a-i fi legate de spătarul unei bănci solide din metal, ancorate de perete. Lângă el se mai aflau alți trei tineri, în aceeași situație:
– Ia zi bro, de unde ești ?
– Din Rahova. Tu ?
– Din Giurgiu. Sunt student.
– Militari – spuse al treilea.
– Și ce naiba căutăm aici ?
– Nu știu bro. M-au luat de pe stradă, tocmai ieșisem de la un party.

Discutând în șoaptă, realizară că toți trei avuseseră parte de situații similare.
Ușa din capătul holului se deschise, doi militari apărură și îl dezlegară pe Andrei. Acesta își frecă nervos încheieturile învinețite de strânsoarea cătușelor și strigă furios, încurajat de prezența celorlalți trei tineri:

– Unde-mi este telefonul !? Vreau să sun la poliție ! Nu aveați dreptul să mă rețineți !
Cei doi militari ucrainieni ridicară din umeri și răspunseră, făcându-i semn să îi urmeze:
– My ne rozmovlyayemo rumunsʹkoyu
Fu introdus într-un birou unde un alt individ îl invită să ia loc, în fața sa. Purta însemne militare și uniformă cu grade iar Andrei intui că respectivul era ceva gen ofițer:
– Vreau să mi se explice pentru ce am fost adus aici ! Vreau să sun la poliție ! Am fost sechestrat și adus aici cu forța. Sunt cetățean european, am drepturi ! Cer să mi se dea imediat drumul !
– Patrula noastră v-au identificat ca fiind Andrei Kuleba, cetățean ucrainian din Cernăuți – răspunse într-o română aproximativă ofițerul.

– Nu sunt nici un Andrei Kuleba, e o confuzie, răspunse Andrei iritat. Sunt Andrei Niculescu. Cetățean român, în vârstă de 19 ani, născut în București. Scrie în buletinul meu. N-aveți nici o treabă cu mine. Da-ți-mi drumul !
– Tak, ale my znayshly robotu dlya tebe, divchyno ! – îi zâmbi mieros ucrainianul.
– Nu înțeleg ce spui, vorbește românește, nu înțeleg limba în care vorbești.
– Da, da, răspunse ofițerul. Semnează asta aici și gata, făcând un semn vag, că după aceea poate să plece, și îi împinse în față un formular scris mărunt cu litere kirilice.
– Nu înțeleg ce scrie – răspunse Andrei.
– E pentru noi, că am verificat și e totul în regulă răspunse pe un ton liniștitor ofițerul. Semnează !
Sătul de toată situația și dornic să ajungă cât mai repede acasă, în patul său, Andrei luă pixul, semnă și se ridică gata de plecare:

– Nu mi se pare normală toată situația asta. O să vorbesc cu ai mei și voi formula plângere.
Ofițerul ridică plictisit din umeri, înmână hârtiile soldatului care așteptase tăcut într-un colț iar acesta îl conduse pe Andrei afară din încăpere, pe o altă ușă decât cea pe care intraseră. Îl scoase în curtea din spatele imobilului, unde un camion militar aștepta, plin ochi cu tineri de vârsta lui Andrei.
Doi indivizi îl înhățară din nou de brațe, îl suiră în camion și îl încătușară de bancheta acestuia, lângă ceilalți tineri. Oblonul camionului fu ridicat, prelata coborâtă și mașina porni în lungul ei drum către granița cu Ucraina.
– Ce se întâmplă ?! Unde ne duc ? întrebă Andrei panicat Ajutooor !
Unul dintre ceilalți tineri legați de bancă se uită la el resemnat și-i zise:
– Taci naibii din gură că ne luăm toți bătaie din cauza ta. Ai semnat, ești al lor. Bine ai venit în corpul voluntarilor din Armata de Eliberare a Ucrainei – Divizia Deminări ! Slava Ucraina !

Acest articol este (momentan) un pamflet.

sursa: avocat Mihai Rapcea

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.