Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
NATIONALSOCIETATESTIRI

Atac RASIST la Iaşi. Fost luptător din trupele speciale, înjunghiat de TIGANI interlopi

pli
PRESA DIN ROMANIA TACE SI SE PREFACE CA ACEST ATAC NU A FOST UNUL DE NATURA RASISTA. VA SPUNEM NOI, DACA ERA COMIS DE ROMANI IMPOTRIVA UNUI ETNIC TIGAN, IMEDIAT SAREAU DE FUND IN SUS SI URLAU DESPRE “RASISM”.

Un fost luptător din trupele speciale a fost bătut şi înjunghiat de doi membri ai temutului clan de tigani Corduneanu. O răzbunare pentru anchetele împotriva lor. Poliţistul atacat a supravieţuit, dar este internat la spital.

Poliţistul şi iubita lui petreceau azi-noapte în club când de ei s-au apropiat doi interlopi tigani pe care îi anchetase mai demult. A încercat să evite conflictul pentru că era clar ce urmăreau aceştia. A fost însă victima lor.

Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual: „Mi se pare un atac premeditat, mobilul – răzbunare, vorbim de doi atacatori care, din informațiile pe care le dețin eu, fac parte din clanul Cordunenilor. Polițistul, la fel, din informațiile pe care le deţin, a participat la câteva acțiuni pentru destructurarea acestui clan. Avem de a face cu o acțiune de tipul mafiot, o acțiune de intimidare a poliției”.

Chiar dacă a fost bătut crunt, poliţistul, fost luptător în trupele speciale, a plecat pe picioarele lui la spital. În faţa clădirii însă a fost prins din nou de cei doi interlopi şi înjunghiat. Când a ajuns la medici era rană vie.

Diana Cimpoeșu – purtătorul de cuvânt al Spitalului “Sf. Spiridon” Iași: „Are două plăgi: una la nivelul umărului stâng și una la nivelul scalpului, și fractură de piramidă nazală”.

Medicii de gardă l-au trimis pe poliţist la Neurochirurgie.

Florin Grămadă – purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie Iași: „Are traumatism cranio-cerebral, care a necesitat sutură.trebuie să stea în supraveghere în spital, pentru a evita apariția unor complicații.”

Unul dintre agresorii tigani a fost prins şi va fi dus la audieri. Colegii poliţistului atacat de interlopi sunt acum şi pe urmele celuilalt bătăuş.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.