Tag Archives: politist batut

Polițist BĂTUT de un interlop sub privirile colegilor care nu au intervenit – VIDEO

Un individ de 41 de ani, cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din Timișoara, a ajuns după gratii, după ce a lovit cu pumnul un polițist. Agresiunea a avut loc în parcarea unui centru comercial, iar camerele de supraveghere au surprins momentul. Mai multe echipe ale Poliției au mers, sâmbătă seară, la cluburile și barurile din zona mallului pentru a verifica dacă se respectă ora de închidere. În parcarea subterană au observat, în jurul orei 22.15, doi bărbați care se certau și au intervenit să aplaneze conflictul. Scandalagii s-au despărțit, dar unul dintre ei s-a întors și l-a lovit pe unul dintre ofițeri, care era echipat cu vestă inscripționată. La fața locului erau alți patru polițiști care au asistat la scenă fără să intervină. Imaginile nu surprind și imobilizarea interlopului. Acesta a fost reținut, iar ulterior arestat pentru 30 de zile pentru ultraj.

Citeste tot articolul

Polițist, POCNIT cu pumnul de către o femeie a cărei „supărare” a ținut de masca de protecție

Politist batut de o femeie. Reprezentantul legii s-a trezit într-o situație destul de greu de imaginat. S-a aflat că omul a fost pur și simplu pocnit cu pumnul de către o femeie a cărei „supărare” a ținut de masca de protecție. Pe care i s-a atras atenția că trebuie să o poarte, conform regulilor stabilite de autorități. Episodul în urma căruia polițistul local s-a prezentat la medic a avut loc zilele trecute, în Galați. Mai precis pe 3 noiembrie. Abia vineri s-au aflat detalii despre acest incident al cărei protagonistă a fost o femeie în vârstă de 44 de ani. Întreaga poveste a început după ce o patrulă de poliţişti locali ar fi observat că aceasta se îndrepta către staţia de autobuz, fără să poarte mască de protecţie. Totul, într-o zonă intens circulată din orașul Galaţi, din câte a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi, Aurelia Matei, conform Agerpres. Doar că pare-se că femeia n-a prea vrut să plece urechea la mesajul venit de la polițistul local, acela de a purta masca, ba chiar a dat să părăsească zona, deși i s-a cerut să se legitimeze. „La cererea unuia dintre poliţişti să respecte normele prevăzute de starea de alertă, respectiv portul măştii, aceasta a devenit agitată, proferând injurii poliţiştilor locali, şi a refuzat să prezinte actul de identitate, vrând să plece de la faţa locului”, din câte a declarat oficialul Poliţiei Locale Galaţi, conform surse citate. Ca-n ringul de box Din păcate, episodul nu s-a oprit aici. Și s-a lăsat și cu un pumn încasat de un om al legii. Pentru că, din câte s-a aflat, unul dintre polițiștii locali a avut de suferit, la propriu, de pe urma supărării femeii. „Poliţiştii locali au încercat să o împiedice să părăsească locul fără să se legitimeze, moment în care …

Citeste tot articolul

VIDEO: Un POLIȚIST a sfârșit SNOPIT ÎN BĂTAIE după ce a cerut unui bărbat să-și pună botnița

Un polițist slugoi a cerut unui vasluian liber să-și pună botnița și a sfârșit snopit în bătaie în fața magazinului S-a lăsat cu lovituri şi vorbe grele la intrarea în Piața Traian din Vaslui, după ce un individ a încercat să intre în complexul comercial fără botniță. Poliţistul local aflat în timpul programului, în zona respectivă, i-a atras atenţia individului cu privire la restricţiile epidemice în vigoare, iar bărbatul a reacţionat violent. Iată că după restricțiile ilogice și abuzurile ilegale săvârșite de autoritățile ticăloase, se ivește câte unul care s-a săturat de tiranie. Poliţist slugoi doborât cu lovituri de pumn, la intrarea în piaţă Vasluianul, rezident al comunei vasluiene Muntenii de Jos, s-a năpustit cu lovituri de pumn asupra poliţistului, pe care aproape l-a pus la pământ. Lupta a început chiar în zona uşilor de acces, însă cei doi au ajuns curând în afara pieţei, printre trecători. Polițistul local bătut a ajuns și la Medicina Legală vasluiană. Bărbatul și-a văzut de drum în magazin. Vezi si: Col. Florin Șinca: Unde sunt bărbații, zmardoii cu BMW, foștii mei colegi, ajunși la vârsta maturității în Servicii, în Poliție, Justiție, în Jandarmerie?

Citeste tot articolul

Miliţian răpit! Patru băieţi l-au sechestrat şi umilit pe agentul de Poliţie care îi făcuse propuneri indecente prietenei unuia dintre ei

Poveste de-a dreptul hollywoodiană în dezbaterea instanţelor orădene, chemate să dea verdictul în cazul unui tânăr care s-a răzbunat crunt pe un subofiţer de Poliţie după ce l-a prins că i-a “bombardat” iubita cu propuneri indecente. Cu ajutorul a trei prieteni, bărbatul l-a forţat pe poliţist să-l însoţească până acasă, unde l-au obligat să îngenuncheze şi să-şi ceară scuze de la tânără, iar apoi să-şi sune propria prietenă, ca să-şi mărturisească infidelitatea. Urmarea? Scăpat din apartament, agentul a sunat imediat la 112. Întreaga trupă a ajuns în anchetă şi ulterior şi în faţa judecătorilor, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, iar orădeanul care a pus la cale “răzbunarea” şi pentru şantaj… Telefonul cu surprize Întâmplarea care îi are protagonişti pe Şerban Bunta, pe amicii săi – Paul Herdean, Marcus Ivan şi Sergiu Bota – şi pe victima lor, Raul B., agent în cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, s-a produs în urmă cu mai bine de doi ani, în seara de 6 martie 2019, după cum reiese din primul rechizitoriu al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea trimis instanţei pe 27 februarie 2020. În ziua cu pricina, Bunta băuse şi a avut o ceartă urâtă cu iubita. Găsise în telefonul tinerei mai multe discuţii cu poliţistul, unele în care acesta îi făcea propuneri indecente, propunându-i chiar să facă video-chat, dar şi multe fotografii şi filmuleţe, unele cu tentă sexuală, altele şocante, cu cadavrele unor oameni, cel mai probabil surprinse în timpul unor anchete poliţieneşti. Furios, dar şi cu mintea înceţoşată de băutură, bărbatul a decis să lămurească problema. Aşa că l-a sunat pe Raul B., cerându-i să se întâlnească în parcarea Kaufland din Calea Borşului. Polițistul a acceptat întâlnirea, nimeni nu înţelege de ce. ÎMPREUNĂ. O criză de gelozie şi dorinţa de a se răzbuna l-ar putea despărţi pe tânărul orădean …

Citeste tot articolul

Scene SOCANTE. Polițist a fost BATUT cu bestialitate în plină stradă

Un poliţist local a fost atacat pe stradă în municipiul Baia Mare, după ce un cetăţean a aruncat cu o piatră în maşina sa, acesta oprind pentru a evalua pagubele produse, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma. “Bărbatul (poliţistul local n.red.) a relatat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Grănicerilor, dinspre Mihai Eminescu, a observat o persoană care a aruncat cu o piatră înspre maşina sa. Ulterior, aceasta, împreună cu alte trei persoane, l-ar fi agresat pe bărbatul de 51 ani. Posibilii agresori nu au mai fost găsiţi la faţa locului”, a spus Ionela Cozma. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Baia Mare pentru acordarea de îngrijiri medicale. Acesta a rămas sub supraveghere medicală şi pentru investigaţii de specialitate. Conform aceleiaşi surse, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, iar actele întocmite au fost înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare. Directorul medical al SJU Baia Mare, Vasile Pop a declarat, pentru AGERPRES, că bărbatul a suferit o intervenţie chirurgicală, iar stare sa de sănătate este stabilă. ” Pacientul a fost operat, starea sa de sănătate este stabilă şi va rămâne în spital cel mult opt zile, însă totul depinde de evoluţia stării de sănătate”, a spus Vasile Pop. Sursa: stiripesurse.ro

Citeste tot articolul

Polițisti bătuți. Agresori în libertate. Procurorul a dat ”ultimul pumn”

Doi polițisti din județul Hunedoara au fost bătuți în timpul serviciului. Agresorii au fost identificați. Cel care a dat ultima lovitură, pumn în plexul autorității, a fost procurorul de caz. Acesta a decis, până în acest stadiu al cercetărilor, că fapta este una ușoară care nu pune în pericol siguranța nimănui. Pe cale de consecință, cercetare în stare de libertate pentru bărbații care i-a lovit pe polițisti. Mai multe lovituri aplicate unor polițisti Doi polițiști din Petroșani au devenit victimele unui ultraj. Agresiunea a avut loc miercuri seara, la Petroșani. Solicitarea de intervenție, la care au participat mai mulți polițști din Petroșani, a venit tocmai de la unul dintre agresori. Apelul indica o situație scăpată de sub control. Incidentul a avut loc în zona Restaurantului Parângul din Petroșani. În scandalul de acolo, izbucnit, pe fondul consumului de alcool, au fost implicați doi frați din localitate – Cătălin și FLorin A. Aceștia au devenit până la urmă și agresorii celor doi polițiști. Unul dintre frați i-a lovit pe polițiști în timp ce aceștia încercau să-i imobilizeze. Așadar, cazul nu a rămas cu autor necunoscut și parcurge linia cercetării penale. Cea mai dură lovitură a fost cea dată de procuror Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a decis cercetare cu agresorii în stare de libertate. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe Lângă Judecătoria Petroșani, procurorul Robert Scorța, cercetările nu au fost încheiate. Reprezentantul Parchetului susține că infracțiunea săvârșită este de ultraj raportat la infracțiunea de lovire. Până în acest stadiu al cercetărilor au fost identificate două persoane asupra cărora continuă cercetările, în stare de libertate. Pentru acest tip de infracțiune, explică specialiștii, cercetările sunt efectuate exclusiv de procuror.

Citeste tot articolul

Poliţişti atacaţi cu bâte şi pietre de mai mulţi țigani / VIDEO REVOLTATOR

Un echipaj de poliţie a fost atacat de tigani cu bâte şi bolovani în comuna Coroieni, din judeţul Maramureş. Oamenii legii interveniseră duminică pentru aplanarea unui conflict între părinţii unui puradel. Femeia a reclamat la 112 că bărbatul i-ar fi luat copilul şi ar fi ameninţat-o. Poliţiştii sosiţi la locului incidentului au redat copilul mamei, dar au fost înjuraţi şi ameninţaţi de tată. Când au încercat să-l reţină pe bărbatul turbulent, mai mulţi localnici au atacat autospeciala poliţiei cu bâte şi pietre, după care au fugit. „În sprijinul poliţiştilor s-au deplasat la faţa locului luptători SAS şi jandarmi pentru aplanarea situaţiei. La sediul poliţiei au fost conduse 11 persoane pentru audieri. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş. onform sindicatului Europol, în zona Târgu Lăpuş este o singură patrulă de poliţie de pe o rază de 70 kilometri. „În cartierul de tigani Ponorâta, com. Coroieni, unde legea se face cu parul în mână şi unde autorităţile locale nu au făcut nimic pentru cea mai săracă comunitate din România, aşa cum s-a mai relatat în presă. După ce poliţiştii au intervenit şi au reuşit să redea copilul mamei, tatăl, furios, a început să adreseze injurii şi ameninţări. Iar în momentul în care colegii au vrut să îl reţină pentru a-l conduce la sediu, acesta a fost “sprijinit” de ceilalţi localnici care i-au atacat pe colegii noştri cu bolovani şi pari şi au distrus autospeciala în care se aflau poliţiştii. Până în acest moment a fost identificat şi reţinut doar un bărbat din cei aproximativ 12 care au participat la atacul violent. Aceştia vor fi cercetaţi pentru ultraj şi distrugere. Din fericire, colegii noştri au scăpat fără vătămări, dar deznodământul putea fi altul dacă nu reuşeau să ajungă la maşină“.

Citeste tot articolul

BREAKING NEWS Scandal uriaș după ce un șofer a lovit violent un polițist. Orban, reactie-FULGER

Un polițist a fost lovit violent sâmbătă de un șofer în zona Gării de Nord din Capitală, după ce polițistul i-a spus să se pună în mișcare, pentru că staționa pe avarii. Premierul Ludovic Orban a spus, conform Mediafax, că nu știe dacă tatăl șoferului care a lovit violent un polițist în trafic, în zona Gării de Nord, este angajat al Secretariatului General al Guvernului. ”Acum nu cunosc fiecare angajat al Secretariatului General al Guvernului, dar indiferent cine este acel cetățean care a lovit un polițist, el trebuie să suporte rigorile legii”, a spus premierul Ludovic Orban. Reacția premierului vine ca urmare a acuzațiilor Sindicatului Europol, potrivit cărora șoferul care a lovit violent un polițist în trafic, în zona Gării de Nord, este ”beizadeaua unei persoane din Secretariatul General al Guvernului”. Sursa: dcnews.ro

Citeste tot articolul

Polițist și soția sa, bătuți de tigani în plină stradă, în județul Prahova. Motivul este halucinant

Un polițist din județul Prahova a fost agresat fizic de doi tigani pentru simplul motiv că a “îndrăznit” să le atragă atenția că blochează traficul. Nici soția omului legii nu a scăpat nu furia celor doi indivizi recalcitranți. Incidentul a avut loc în comuna Bătrâni, din județul Prahova. Agresorii nu s-au răzbunat doar pe polițist, ci și pe soția acestuia. Omul legii și partenera lui de viață se deplasau cu mașina pe DC 34, când, la un moment dat, au văzut un autoturism și o căruță staționând și blocând ambele sensuri. Aflată la volan, soția polițistului i-a claxonat pentru a-i face loc. Eroare gravă, pentru că bărbații, revoltați pentru că au fost deranjați, au scos-o din mașină. La fel a pățit și soțul femeii, fost șef de post în comună. Afară, cei doi au mâncat o bătaie soră cu moartea. ”Șoferul și căruțașul stăteau de vorbă în mijlocul drumului și nu puteau fi ocoliți. După cinci minute de așteptare, soția mea, care se afla la volan, a claxonat. În acel moment, cei doi frați, pe care îi știam ca fiind recalcitranți din perioada în care am fost șef de post la Bătrâni (n.r. acum polițistul își desfășoară activitatea la Vălenii de Munte) au venit la mașină, înjurând și amenințând. Am fost recunoscut pentru că unul dintre ei mi-a spus – Ce mă, nu mai ești șmecher să ne dai amenzi?”, a declarat victima pentru observatorulph.ro. Polițitul, lovit cu pumnii și picioarele! Polițistul se afla în concediu de odihnă. El susține că a încercat să-i calmeze pe cei bărbați, precizându-le că vor doar să-și continue drumul. Din păcate pentru el, a fost lovit în mod repetat, cu pumnii și picioarele.

Citeste tot articolul

Poliţist BATUT MAR de un etnic recidivist beat, pe o stradă din București: “Gata! Băi! Culcat!” (Video)

Scene violente, azi noapte, în București, după ce polițiști din cadrul Secției 26 au fost solicitați să intervină pe o stradă din sectorul 4, pentru că un tigan puscarias face scandal în zonă. Agenții s-au apropiat de individ să-l liniștească și, într-o clipă de neatenție, unul dintre ei a fost lovit în plină figură și pus la pământ. Imediat, agresorul a fost imobilizat de colegii polițistului. Incidentul a fost filmat, iar înregistrarea a fost făcută publică pagina de Facebook a Sindicatului Europol. “Un recidivist sub influența alcoolului, fapt despre care, evident, în momentul interacțiunii polițiștii nu aveau cunoștință și o clipă de neatenție ne demonstrează cât de ușor este să ajungi victimă. Polițiștii Secției 26 au intervenit azi noapte la un banal apel 112, în care se reclama tulburarea liniștii și ordinii publice, iar la fața locului au găsit un bărbat care nu a avut nicio reținere în a-l lovi pe colegul nostru. Această scenă ne demonstrează că indiferent de situație, polițiștii nu trebuie să lase garda jos și să subestimeze persoana din fața lor”, este mesajul transmis de polițiști pe rețeaua de socializare. Pe numele bărbatului agresiv a fost deschis un dosar penal pentru distrugere şi ultraj.

Citeste tot articolul

Halal militian! Un poliţist din Prahova a sunat la 112 după ce l-a pălmuit soţia. Agentul a obtinut ordin de protecţie impotriva sotiei

Un poliţist din Prahova a sunat la 112, în urma unui conflict cu soţia. După ce i-a tras câteva palme, agentul şi-a chemat colegii în ajutor. Se pare că cearta a pornit de la neînţelegeri familiale, iar, la un moment dat, femeia l-a pălmuit pe agent, de faţă cu fiica celor doi, în vârstă de 16 ani. Pentru a evita orice fel de reclamaţii, bărbatul a acţionat ca la carte. Nu şi-a imobilizat soţia, ca să nu pară că a agresat-o, ci a sunat la 112, chemându-şi colegii. În faţa poliţiştilor, femeia nu a explicat clar motivele de la care a pornit conflictul. Ce spune poliţia Joi, 20 februarie a.c., în jurul orei 20:40, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, cu privire la comiterea unei fapte de violență în familie, pe raza comunei Florești. În baza sesizării, echipa operativă s-a deplasat la fata locului, unde a constatat faptul că, pe fondul unor neînțelegeri familiale și a unor discuții purtate în contradictoriu, o femeie în vârstă de 35 de ani și-ar fi agresat fizic soțul (41 de ani) și fiica (16 ani). Persoanele agresate nu au necesitat transportul la spital. În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de femeie, urmând a fi prezentat procurorului supraveghetor pentru a dispune în consecință. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Citeste tot articolul

De râsul curcilor: Poliţist BĂTUT cu cătuşele în cap de un puradel, în timpul intervenţiei la un conflict într-un bar

Un poliţist chemat să aplaneze un conflict violent izbucnit într-un local din oraşul Horezu – Vâlcea a fost agresat de unul dintre scandalagii de etnie tiganeasca. După celebrul caz de la Călina – Prundeni, din judeţul Vâlcea, în urma căruia doi poliţişti au fost ultragiaţi, fiind la un pas să fie linşaţi de un clan de tigani, un alt lucrător, de această dată din cadrul Poliţiei Horezu, a fost ţinta unei agresiuni comise în noaptea de 15 / 16 februarie. Episodul s-a consumat într-un local aflat la intrarea dinspre Râmnicu Vâlcea în oraşul Horezu, unde au mai avut loc şi în trecut fapte similare. Doar că de această dată unul dintre poliţiştii chemaţi să aplaneze conflictul s-a numărat şi el printre victime. Mai mulţi tineri s-au îmbrâncit în local şi au spart mai multe sticle şi pahare. În momentul în care unul dintre agresori urma să fie încătuşat, acesta l-a lovit cu cătuşele în cap pe poliţist, cel mai probabil în mod accidental. „Când l-a încătuşat pe unul dintre tinerii recalcitranţi, acesta având doar o cătuşă la mână s-a zbătut şi l-a zgâriat pe cap, pe poliţist. Nu a fost vorba despre o bătaie în bar, nişte tineri s-au împins şi au spart câteva sticle, iar ulterior au plătit daunele şi s-au împăcat cu patronul. Nici distrugere nu a fost. Procurorul de caz va fi cel care va stabili dacă este vorba de ultraj sau nu, rămâne de dovedit dacă a fost sau nu intenţie în acest caz”, a declarat pentru reporterul „Adevărul” purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Cătălin Udrea. Din fericire, poliţistul a scăpat cu câteva zgârieturi pe faţă. Vezi si: BATAIE cu PISTOALE şi GRENADE în Feteşti, între TRUPELE SPECIALE şi ZECI DE TIGANI! Video Socant

Citeste tot articolul

Trei poliţişti LOVITI SALBATIC de mai mulţi TIGANI, după ce oamenii legii i-au rugat să dea muzica mai încet

Trei poliţişti germani au fost loviţi cu sălbăticie de mai mulţi tigani, după ce oamenii legii i-au rugat să dea muzica mai încet ca să-şi lase vecinii să doarmă. Incidentul a avut loc duminică seara, 5 ianuarie, în localitatea germană Hammacherstrasse. Mai mulţi locatari dintr-un bloc din Hammacherstrasse au făcut o sesizare la poliţie, în seara zilei de duminică, 5 ianuarie, în jurul orei 23.00, din cauza faptului că vecinii lor, un grup de tigani gălăgioşi, nu-i lăsau să doarmă. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au încercat să negocieze şi să-i convingă să reducă volumul muzicii, însă s-au lovit de refuzul categoric al petrecăreţilor. Mai mult, deranjaţi de faptul că nu sunt lăsaţi să petreacă liniştiţi, tiganii şi-au vărsat furia pe poliţişti şi i-au atacat pe neaşteptate. Vezi: Șmecherul cu BMW, scandal și pe Internet. După ce l-a lovit tramvaiul, a trecut la jiginiri pe Facebook: “Sa-mi bag p**a in rasa voastra de romani prosti!” Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Essen, oamenii legii au cerut întăriri şi au operat mai multe arestări. Proprietarul apartamentului, un tigan de 28 de ani, şi alţi trei tigani agresivi, toţi de naţionalitate română, au fost duşi la secţia de poliţie, iar ceilalţi au fost legitimaţi. În cazul bătăuşilor a fost deschis un dosar de cercetare penală, astfel că tiganii violenţi vor trebui să dea acum explicaţii în faţa unui judecător şi riscă să facă închisoare şi să plătească amendă penală pentru că agresarea poliţiştilor. Vezi: SCANDALOS: Tiganii care AU BATUT DOI POLITISTI în misiune, într-un bloc din București, lăsaţi liberi de judecatori

Citeste tot articolul

Poliţist piteştean, bătut în secţie de suspectul adus la audieri (Video)

Viaţă grea, în ziua de Crăciun, pentru un poliţist din Argeş. Agentul a fost bătut chiar în secţia de poliţie, de un bărbat adus la audieri, după un scandal într-un bloc din Piteşti. Incidentul s-a petrecut în a doua zi de Crăciun, după ce, inițial, polițiștii Secției 1 au fost sesizați cu privire la un scandal dintr-un bloc de locuinţe, în Piteşti. Un individ lovise ușa de intrare într-un apartament, ameninţa cu bătaia şi înjura. Ajunşi la faţa locului, agenţii l-au identificat pe bătăuş, căruia i-a cerut să se legitimeze. Omul nu numai că a refuzat, dar a început să devină agresiv verbal și fizic, motiv pentru care a fost imobilizat, încătușat și dus la sediul poliției. “Un bărbat care făcea parte dintr-un grup de trei bărbați și o femeie ar fi lovit ușa de intrare într-un apartament și ar fi proferat injurii, expresii vulgare și amenințări cu acte de violență, deranjând liniștea. Cu ocazia deplasării la fața locului, în fața imobilului au fost identificate persoanele în cauză. Procedând la legitimarea acestora, unul dintre bărbații în cauză a refuzat să dea relații în vederea stabilirii identității”, arată polițiștii din Argeș. În timpul audierilor, bărbatul a continuat să fie agresiv, lovind pe unul dintre agenţi. „În timpul verificărilor efectuate la sediul unității de poliție, bărbatul a continuat să se manifeste agresiv, lovind pe unul dintre polițiști”, au mai transmis reprezentanții Poliției Argeș. Pentru fapta sa, bărbatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul infracțiunilor de distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj. Cercetarile au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, iar în urma administrării probatoriului, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță. Prezentat ieri instanței, bărbatul de 30 de ani a fost eliberat și pus sub control judiciar.

Citeste tot articolul

Poliţist BATUT de o femeie, care i-a spart ochelarii, jandarm BATUT de iubitul ei, la Iaşi

O patrulă formată dintr-un jandarm și un polițist, a fost atacată şi bătută de o femeie şi iubitul său, în timp ce oamenii legii încercau să aplaneze un conflict. T ânăra l-ar fi lovit în plină figură pe poliţist, căruia i-a spart ochelarii, iar jandarmul a fost luat la pumni de iubitul agresoarei. Mai mult, cererea de arestare preventivă a celor doi a fost respinsă de magistraţi, agresorii fiind cercetaţi în libertate. O patrulă formată dintr-un jandarm și un polițist a fost atacată în timp ce era în misiune. O tânără l-a lovit pe polițist și i-a distrus ochelarii de vedere, iar iubitul ei l-a snopit în bătaie pe jandarm, informează bzi.ro. Patrula ajunsese la o sesizare primită prin 112, de la o tânără, care cerea ajutor după o ceartă cu iubita fratelui ei. Agenţii au ajuns în zona unde izbucnise scandalul, iar poliţisul o legitima pe femeia care ceruse ajutor, când şi-a făcut apariţia femeia care fusese reclamată, însoţită de iubitul ei. Cei doi au tăbărât pe poliţist şi jandarm cu pumnii şi picioarele. Aceştia au cerut întâriri, iar o a doua patrulă venită a reuşit să-i imobilizeze pe cei doi bătăuşi. Reţinuţi pentru 24 de ore şi acuzaţi de ultraj, cererea de arestare preventivă pentru cei doi a fost respinsă, fiind cercetaţi sub control judiciar. Vezi: BUZAU: DOI POLITISTI CARE AU FACUT POLITIA DE RAS! VIDEO IREAL

Citeste tot articolul

Marian Godină a sunat la 112, după ce a fost ameninţat cu un cuţit: ‘Miliţianul analfabet mi-a spus să las impresiile’

Marian Godină, celebrul polițist urmărit de aproape 500.000 de oameni pe rețele sociale, a fost amenințat cu un cuțit, astăzi, pe o stradă din Brașov. Totul s-a întâmplat pe o stradă din Brașov, în timp ce Godină se afla împreună cu un prieten și a sărit în ajutorul unei femei ce era agresată. În momentul în care a intervenit pentru a o ajuta pe femeia bătută în plină stradă, Godină s-a trezit amenințat cu un cuțit și cu un spray iritant-lacrimogen de agresor. Astfel, Marian Godină a decis să sune la 112 pentru a cere ajutor Poliției, însă primul echipaj a sosit după 15 minute. “Se întâmpla asta azi, 1 decembrie, la ora 16.33. Am fost foarte explicit, am indicat parcarea marelui magazin în care ne aflam și faptul că un bărbat amenință cu cuțitul. Operatoarea 112 mi-a făcut legătura la Poliție, unde am spus același lucru. După maxim două minute, așteptam să aud deja sirena mașinii de poliție, mai ales că magazinul e unul foarte mare și destul de aproape de secția arondată. Nimic… Am păstrat distanța în continuare față de bărbat, acesta încercând să plece de la fața locului. După fix 15 minute, cronometrate, am observat venind loganul de poliție. Mergea frumos în coloana de mașini, fără girofaruri măcar, fără sirene. Cuminte ca toți ceilalți. A oprit lângă noi și a coborât un polițist care a întrebat ce s-a întâmplat. I-am zis, iar polițistul i-a cerut persoanei să scoată briceagul și să-l pună pe capota mașinii. Bărbatul a băgat mâna în buzunar, a scos briceagul și l-a pus unde i s-a indicat. Recunosc că dacă aș fi fost de serviciu nu mi-ar fi trecut prin cap să-i spun unuia despre care știu că are un cuțit, să-l scoată singur din buzunar. Claudiu i-a spus polițistului „am și filmat …

Citeste tot articolul

IMAGINI REVOLTĂTOARE | Trupele speciale au fost ATACATE de zeci de tigani la o intervenție: Politist rănit de o cărămidă, ‘mascații’ au ripostat cu grenade și gaze lacrimogene

Scene incredibile s-au petrecut, marți, în localitatea ialomițiană Fetești, acolo un de două familii de tigani s-au războit în plină stradă. Scandalul a plecat de la faptul că membrul uneia dintre familii a călcat cu mașina câinele rivalilor. De aici și până la un adevărat război cu pietre, răngi și alte obiecte nu a fost decât un pas. Trupele speciale de la Poliție și Jandarmerie care au intervenit la fața locului au fost prinse la mijloc și, cu greu, au putut să-i despartă pe scandalagii. Romii au tras de polițiști și i-au atacat cu tot felul de lucruri în aceștia, unul dintre agenți chiar fiind lovit de o cărămidă. La un moment dat, pentru că spiritele erau încinse, trupele speciale au folosit o grenadă și gaze lacrimogene pentru a putea pune capăt scandalului. “La data de 19 noiembrie a.c. Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că în municipiul Fetești este un scandal în care sunt implicate mai multe persoane. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de polițiști și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au intervenit cu promptitudine pentru a restabili ordinea și liniștea publică. În momentul intervenției polițiștilor, persoanele implicate în scandal se manifestau violent, aruncând cu pietre și sticle unele în altele, pentru aplanarea conflictului fiind folosite spray-uri iritant lacrimogene și grenade cu gaze iritant lacrimogene și acustice. Un bărbat de 34 de ani a fost rănit în urma altercației, acesta declarând polițiștilor că a fost lovit cu o bâtă de un alt bărbat, tot de 34 de ani, fiind transportat la o unitate medicală pentru investigații de specialitate”, a precizat Poliția Română. Vezi: SCANDALOS! Poliţistă din Alba Iulia, INJURATA si BATUTA de un tigan într-un club din oraş Vezi: POLITISTI BATUTI DE TIGANI IN ROMANIA! Au INCEPUT LUPTELE DE …

Citeste tot articolul

PANICA IN PLINA STRADA: Poliţist ATACAT de un bolnav psihic care a început să-l MUSTE

Un bărbat din Bacău a lansat un atac neprevăzut asupra unui poliţist din Adjud, sărind pe omul legii şi muşcându-l puternic. Patrula de poliţişti fusese chemată de vecinii bărbatului, care au reclamat un scandal în bloc. Agenţii veniţi să aplaneze un scandal monstrul într-un bloc din Adjud au avut parte de o experienţă foarte violentă şi total neprevăzută. Astfel, polițiștii din cadrul Poliției Mun. Adjud au fost sesizați prin 112 de către o femeie, în vârstă de 43 de ani, din mun. Adjud, cu privire la un scandal între vecinii acesteia. La fața locului s-a deplasat imediat un echipaj de poliție, ocazie cu care a fost depistat pe scara blocului în cauză un grup de persoane care tulbura ordinea și liniștea publică. Întrucât una dintre persoanele prezente se manifesta violent şi amenința polițiștii, adresându-le cuvinte vulgare și jigniri, aceasta a fost condusă la parterul blocului, solicitându-i-se să îi însoțească pe polițiști la sediul poliției pentru verificări. În momentul în care bărbatul era încătușat, acesta i-a lovit pe polițiști în zona feței și l-a mușcat pe unul dintre aceștia de antebrațul mâinii drepte. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore imediat după săvârșirea faptelor, precizează desteptarea.ro. Pe numele bărbatului, în vârstă de 30 de ani, din județul Bacău, instanța de judecată a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, măsură care a fost contestată de către procurori.

Citeste tot articolul

Poliţist BATUT şi UMILIT de un tigan interlop care făcea live la volan şi bea whisky din sticlă. VIDEO

Un poliţist din Bârlad a fost bătut şi umilit de un interlop care făcea live la  volan şi bea whisky din sticlă. Judecătorii l-au obligat pe interlopul ‘Urecheatul’ să îl despăgubească pe poliţistul de la Rutieră. În vârstă de 37 de ani, Răzvan-Silviu Tudorancea, cunoscut în lumea interlopă din Bârlad drept ‘Urecheatul’, l-a bătut şi umilit pe poliţist, în aprilie 2018, după ce agentul l-a deranjat în timp ce conducea beat şi făcea live pe Facebook. Judecătoria Bârlad l-a obligat, pe parte civilă, în urmă cu câteva zile, pe Tudorancea să îi achite poliţistului despăgubiri morale în valoare de 3.300 de euro. Pe parte penală, interlopul a fost condamnat, anul trecut, pentru ultraj şi tulburarea ordini şi liniştii publice, la un an şi opt luni de închisoare cu executare. În prezent, interlopul ‘Urecheatul’ se află în închisoare, iar pe 2 aprilie, Judecătoria Vaslui va analiza cererea sa de eliberare condiţionată. Interlop beat, live pe Facebook pe străzile din Bârlad Totul s-a întâmplat pe 9 aprilie 2018, în jurul orei 23.30, atunci când ‘Urecheatul’ a consumat alcool într-o parcare, iar apoi a plecat la plimbare cu maşina prin oraş. Pentru a se lăuda în faţa prietenilor, interlopul a făcut live pe Facebook în timp ce conducea beat, doar că, la un moment dat, un echipaj de la Rutieră l-a observat şi l-a tras pe dreapta. Pentru că şi-a permis să îl deranjeze în timp ce făcea live, conducea beat şi bea whisky direct din sticlă, agentul de poliţie a fost lovit cu cotul în gură şi ameninţat cu moartea.

Citeste tot articolul

CAZ IREAL PETRECUT IN URMA CU PUTIN TIMP! Poliţist BATUT si BICIUIT la Bacău, de 3 TIGANI, după ce a intervenit într-un scandal de stradă

Un poliţist din Bacău a fost agresat şi lovit cu biciul de un grup de 3 tigani, după ce a intervenit la un scandal pe care l-a observat în drum spre casă. Poliţistul, care era în timpul liber şi nu purta uniforma, a observat o altercaţie pe stradă şi a vrut să intervină pentru aplanarea situaţiei, însă a fost agresat şi lovit cu biciul de unul dintre tinerii de etnie tiganeasca. Poliţist lovit cu biciul de 3 tineri tigani, la Bacău Un barbat de 42 de ani, administrator la o societate comerciala din Buhusi a fost agresat de trei tineri de etnie roma, iar acesta a apelat serviciul de urgenta 112. Un politist aflat in timpul liber, care se deplasa in zona cu masina persoanala a oprit sa vada ce se intampla. Politistul nu purta uniforma. Unul dintre cei trei agresori l-a lovit pe politist cu un bici. Poliţistul s-a deplasat la Spitalul din Buhusi pentru ingrijiri medicale. Au intervenit mai multe echipe de poliţişti şi jandarmi O grupare mixta de politisti, jandarmi si politisti locali s-a deplasat la fata locului si a aplanat conflictul. Cei trei tineri cu varste curpinse intre 20 si 26 de ani au fost dusi la sectia de politie si sunt audiati in acest moment. In cauza se va deschide dosar penal pentru lovire si alte violente si distrugere.

Citeste tot articolul

Poliţist SCUIPAT SI RUPT în bătaie de 8 TIGANI, în Italia. L-au luat la pumni şi picioare după ce i-a rugat să lase muzica mai încet

Un poliţist în vârstă de 28 de ani a fost scuipat şi bătut măr de 8 cetăţeni români de etnie tiganeasca, în Milano, Italia, după ce omul legii le-a reproşat că au dat muzica prea tare. Un tânăr poliţist italian a fost bătut crunt de mai mulţi cetăţeni tigani după ce le-a atras acestora atenţia că volumul muzicii este mult prea ridicat. Nervoşi, tiganii s-au năpustit cu pumnii şi picioarele asupra poliţistului neînarmat. Un atac disproporţionat al unor indivizi care, potrivit tânărului carabinier, ar fi ocupat în mod abuziv un apartament în clădire. După ce a reuşit să scape din mâinile atacatorilor, victima a fugit în propriul apartament, de unde a chemat salvarea şi poliţia. Când au ajuns la faţa locului, carabinierii n-au mai găsit pe nimeni, tiganii agresori dând bir cu fugiţii. Tiganii au ocupat abuziv un apartament în clădire Poliţistul a declarat pentru presa din Italia că familia de tigani a ocupat abuziv apartamentul de lângă cel al tânărului încă din august. Potrivit omului legii, locuinţa fusese nelocuită timp ce şase luni, după moartea unui bătrân. Apoi a început coşmarul: scandaluri, muzică dată tare, înjurături. În plus, familia de tigani s-ar fi conectat ilegal la curentul electric. Tânărul poliţistul spune că în clădire locuiesc foarte multe familii cu copii şi tuturor le este frică de aceşti “străini”.

Citeste tot articolul

Polițist BĂTUT în plină stradă, în timp ce încerca aplanarea unui conflict intre tigani – ‘Mascații’ au intervenit în FORȚĂ

Un polițist a fost lovit în orașul Calafat din Dolj, în timp ce încerca să aplaneze un conflict între mai multi tigani. Scandalul a fost aplanat după ce în zonă au fost chemați luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale. Potrivit Poliției Dolj, polițiștii din orașul Calafat au fost sesizați de către un bărbat de 45 de ani că un alt bărbat, împreună cu fiii și nepoții săi i-au spart geamurile de la două mașini. Ulterior, membrii aceleiași familii, care ar fi provocat distrugerile, au mers la locuința altor persoane, rude cu proprietarii mașinilor, scrie Mediafax. Polițiștii au intervenit între cele două grupuri pentru a aplana conflictul, moment în care unul dintre polițiști a fost lovit peste mână de către o persoană din familia care ar fi provocat distrugeri. La fața locului a fost dirijat și un echipaj din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, numărul forțelor de ordine fiind suplimentat. Starea conflictuală a fost aplanată, persoanele implicate fiind conduse la Poliție. A fost informat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat, iar acum se fac cercetări pentru ultraj, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Citeste tot articolul

Preot şi Poliţist – bătuţi mar şi înjuraţi în cimitir de niste tigani boschetari

Un preot şi un poliţist din Moreni, judeţul Dâmboviţa, au fost bătuţi şi înjuraţi de doi bărbaţi de etnie tiganeasca chiar în cimitirul din oraş. Totul s-a întâmplat, astăzi, în cimitirul din Moreni, acolo unde preotul a fost încolţit de doi tigani, tată şi fiu, care aveau de reglat câteva lucruri cu părintele. După ce situaţia a degenerat, iar ce doi bărbaţi au început să îl înjure şi să îl agreseze, preotul a sunat la numărul unic de urgenţă 112. La faţa locului a ajuns un echipaj al Poliţiei Municipiului Moreni format din doi agenţi. În timp ce încercau să îl imobilizeze pe bărbatul în vârstă de 60 de ani care îl agresa pe preot, fiul acestuia, în vârstă de 32 de ani, l-a agresat pe unul dintre poliţişti. “Agentul de poliţie a executat un foc de avertisment, în plan vertical, cu armamentul din dotare, fără a cauza victime sau pagube materiale. Aceştia au avut un comportament agresiv, au refuzat să se legitimeze şi să fie conduşi la sediul Poliţiei”, se arată într-o informare a Poliţiei. Cei doi suspecţi au fost imobilizaţi şi conduşi la Poliţie pentru audieri. Pe numele lor a fost deschis un dosar penal pentru ultraj.

Citeste tot articolul

Tigan beat mort jefuiește o parfumerie in Italia, bate pe toată lumea: paznici, poliţiști, medici la spital

Un tigan din Romania în vârstă de 40 de ani, beat mort, și-a lăsat amprentele la Torino, după ce i s-a năzărit că avea nevoie de un parfum scump. Astfel, el a luat hotârârea deloc inteligentă de a jefui o parfumerie din Piazza Solferino, unde a bătut măr agenții de pază. Polițistul care a intervenit, bătut și el De asemenea, el l-a bătut și un polițist al secției de poliție San Secondo, care a intervenit pe loc la jaf, după care tiganul de 40 de ani a reușit să fugă. După puțin timp tiganul s-a dus singur la Urgențe, din cauza stării de ebrietate foarte accetuate, manifestând stări de rău și convulsii. Medic și asistent loviţi, pacienţi jigniţi Nici la camera de urgență tiganul nu s-a potolit, el lovind cu pumnul un medic și un asistent, apoi începând să se lege de pacienții veniți la spital. Personalul medical a contactat poliția, iar la locație a intervenit tocmai agentul atacat în urma jafului. Acesta l-a recunoscut și de această dată l-a imobilizat rapid. Tiganul, fără adăpost și cu numeroase antecedente, a fost apoi arestat pentru jaf agravat în formă continuată, loviri și lovirea unui polițist în exercițiul funcțiunii.

Citeste tot articolul

Detalii în cazul tiganilor care au rupt o crosă de golf în capul unui motociclist, fără să ştie că e poliţist. Bărbatul, fost luptător de K1, i-a bătut măr

În august 2017 făcea ocolul ţării cazul a trei cetăţeni de etnie tiganeasca care au şicanat şi au lovit cu o crosă de golf un motociclist în trafic pe drumul Curtea de Argeş – Piteşti. Motociclistul era un poliţist care a lucrat la mascaţi, a luptat în Kosovo şi a participat la galele de K1. Doi dintre agresori au fost bătuţi, iar al treilea a fugit. Toţi trei au fost trimişi în judecată pentru distrugere şi lovire. Rechizitoriul a fost finalizat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti la sfârşitul lunii noiembrie. Vă prezentăm în exclusivitate detalii din acest dosar. După cum se precizează în rechizitoriu, pe 12 august 2017 poliţistul se deplasa cu un prieten, cu motocicletele personale, pe drumul Curtea de Argeş-Piteşti. Când au ajuns în comuna Merişani, cei doi motocilişti au fost şicanaţi în trafic de un BMW. În sensul giratoriu din comuna Bascov, poliţistul a fost blocat în trafic de BMW, iar din maşină au coborât Iulian Gogoanţă şi Vasile Feraru, primul lovindu-l cu pumnii şi picioarele pe poliţist, iar Vasile Feraru l-a lovit pe acelaşi poliţist, fost luptător de K1, cu o crosă de golf în cap peste cască, aceasta din urmă fiind avariată, iar crosa de golf rupându-se pe jumătate în urma impactului. Ulterior, din maşină a coborât şi şoferul, în persoana lui Vasile Mărunţelu, care l-a lovit şi el pe poliţist cu pumnii şi picioarele. Aflat în legitimă apărare, poliţistul, care în prezent lucrează la mascaţi, a ripostat, bătându-i pe doi dintre tigani. În declaraţia dată la dosar, poliţistul a spus inclusiv că unul dintre agresori a încercat să îl lovească cu crosa de golf chiar în mers, în timp ce se afla pe motocicletă: „A precizat că în sensul giratoriu al comunei Bascov a văzut că ocupantul din dreapta faţă al …

Citeste tot articolul

Poliţist şi jandarm BATUTI de mai multe persoane

Un scandal izbucnit într-un local din Cluj Napoca a avut urmări grave pentru oamenii legii care au sosit la intervenţie. Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție au intervenit pentru aplanarea conflictului. Întrucât la fața locului erau mai multe persoane recalcitrante, au fost solicitate în sprijin și alte echipaje de poliție, informează presa locală. În urma intervenției, cinci persoane au fost imobilizate și duse la sediul poliţiei pentru audieri. Potrivit oamenilor legii, în timpul intervenţiei, un polițist ar fi fost amenințat cu acte de violență de către un bărbat de 30 de ani, iar un jandarm ar fi fost lovit de către un bărbat, de 24 de ani, ambii din Cluj-Napoca. Documentele întocmite în acest caz a fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale.

Citeste tot articolul

Poliţist BATUT CRUNT de un grup de tigani in plină stradă, cu un scaun de fier / FOTO

Un poliţist din Satu Mare a fost bătut pe stradă de mai multi tigani, fiind lovit din spate cu un scaun metalic, de mai multe ori. Agentul se afla la o intervenţie, în faţa unui bar din Carei. Presa locală precizează că un agent de la Poliţia Municipală Carei a fost agresat astăzi de mai mulţi indivizi de etnie tiganeasca în faţa barului de lângă Liceul Teoretic Carei. În timp ce agentul încerca să îl prindă pe unul dintre ei un altul a venit în spatele acestuia cu un scaun de metal şi l-a lovit în spate de mai multe ori. Echipajele solicitate în ajutor nu au ajuns destul de repede, aşa că poliţistul a trebuit să se descurce singur. După ce au ajuns colegii agentului, majoritatea agresorilor dispăruseră, dar a fost reţinută o persoană care încă se mai afla în zonă.

Citeste tot articolul

BUZAU: POLITIST LOCAL DESFIGURAT DE UN TIGAN

INCERCAM SA-I EDUCAM, SA-I INTEGRAM IN SOCIETATE …DAR SE PARE CA TOTUL DA GRES! TIGANII AU MAI FACUT O VICTIMA IN BUZAU, DE ACEASTA DATA, …UN POLITIST LOCAL: Incident, petrecut ieri dupa-amiaza, in parcul Marghiloman. Pe langa gravitatea situatiei, intamplarea dovedeste inca o data ca politistii locali nu au o misiune usoara mai ales cand vine vorba de tigani. Politistul local agresat se afla in timpul serviciului, asigura masurile de ordine in zona castelului Marghiloman, unde se organizau casatorii civile. La un moment dat, in zona au aparut mai multi tigani care, cu galeti pline cu apa in mana solicitau participantilor la evenimente sa puna bani in galeti, pentru prosperitate. Cersetorii incepusera sa irite participantii la casatoriile civile, iar politistul local a incercat sa ii indeparteze. La un moment dat, in timp ce politistul local legitima o tiganca, a aparut concubinul acesteia care a intrebat cu ce motiv o legitimeaza pe aceasta si l-a agresat verbal pe agent. In timpul discutiei, politistul local a scapat pixul din mana si s-a aplecat sa il ridice. Exact in acel moment, tiganul i-a dat o lovitura puternica cu pumnul barbatului, provocandu-i o rana grava in barba. Imediat dupa incident, colegii politistului local au aparut in zona, l-au transportat la spital pe politistul ranit, iar tiganul agresor a fost identificat si predat organelor de cercetare. Saptamana trecuta, tiganii au mai facut o victima care in aceste momente se zbate intre moarte si viata intr-un spital din Bucuresti. Detalii aici: TANAR PE MOARTE dupa ce a fost SNOPIT IN BATAIE, noaptea trecuta, DE DOI TIGANI. POLITIA NU A ARESTAT AGRESORII

Citeste tot articolul

VIDEO SOCANT. Poliţist de la trupele speciale, fugărit şi lovit cu toporul şi bâtele, de patru tigani, pe o stradă din Mangalia!

Un poliţist de la trupele speciale, de 38 de ani, era în timpul său liber şi se afla în maşina sa, împreună cu soţia, în momentul în care s-a luat la ceartă cu mai mulţi tigani. Au urmat momente de-a dreptul şocante. Patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 51 de ani, au început să-l fugărească pe agent. În înregistrare se vede cum poliţistul este alergat şi lovit pe stradă de mai mulţi bărbaţi înarmaţi cu topoare şi bâte. Vă avertizăm că urmează imagini cu puternic impact emoţional! Poliţistul a ajuns la spital în urma rănilor suferite. “La data de 28 aprilie, politistii din cadrul Politiei Mangalia au fost sesizati despre producerea unei altercatii pe fondul unui schimb de replici in trafic. In aceasta altercatie au fost implicati patru barbati cu varste cuprinse intre 18 si 51 de ani, toti din Mangalia, si un politist aflat in timpul liber din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Constanta, avand 38 de ani. Colegii efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de lovire si alte violente si tulburarea linistii publice”, a declarat Cristina Vasile, purtător de cuvânt al IPJ Constanţa.

Citeste tot articolul

POLITIST de la trupele speciale din Constanta: FUGARIT, BATUT si BAGAT IN SPITAL de patru tigani din Mangalia inarmati cu bate si topoare

Un polițist de la trupele speciale a fost bătut în Mangalia de patru tigani, în urma unui schimb de replici în trafic. Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, a ajuns la spital, pentru că a fost rănit și are nevoie de îngrijiri medicale. Conflictul ar fi izbucnit spontan în Mangalia, în urma unui schimb de replici în trafic. Patru tigani, cu vârste între 18 și 51 de ani sunt acuzați că au bătut un polițist, în vârstă de 38 de ani, care se afla în timpul liber. Potrivit martorilor, polițistul a fost înconjurat de scandalagii de etnie care i-au aplicat mai multe lovituri. Bărbatul agresat a ajuns la spital și, potrivit medicilor, are nevoie de îngrijiri medicale. Polițitul snopit în bătaie face parte din trupele speciale al IPJ Constanța și în momentul agresiunii era îmbrăcat civil, susțin surse din rândul anchetatotilor. „La data de 28 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați despre producerea unei altercații, pe o stradă din municipiul Mangalia, pe fondul unui schimb de replici, în trafic. În conflictul spontan au fost implicați patru bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 51 de ani, toți din municipiul Mangalia, și un polițist, aflat în timpul liber, din cadrul IPJ Constanța, în vârstă de 38 de ani. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc incidentul” au precizat reprezentanții IPJ Constanța. În decembrie 2017, un alt polițist a fost bătut în faţa secției în care lucrează în comuna Oţeleni, din județul Iași, agresorul rupându-i și uniforma.

Citeste tot articolul

VIDEO SOCANT: Declaraţia poliţistului lovit de un tigan interlop cu 30 de pumni în faţă: Întâi m-a pupat pe cap

Poliţistul bătut cu sălbăticie de un interlop într-un restaurant din Capitală vorbeşte pentru prima dată despre atacul de sâmbătă. Nu îi vine să creadă că a supravieţuit: a fost lovit cu pumnii în faţă de cel puţin 30 de ori. Încă încearcă să înţeleagă de ce a fost victima furiei oarbe. Un singur lucru ştie: poate că nu ar fi supravieţuit dacă în zonă n-ar fi apărut un echipaj de poliție. Poliţistul agresat: „El se apleacă spre mine și mă pupă pe cap. M-am dat deoparte și i-am spus: de ce faci lucrul ăsta? Apoi zice: eşti gaborul ăla de la 7! Mi-am întors capul şi m-am trezit cu o ploaie de lovituri”. Îl știa pe agresor de aproape 10 ani, dar până acum nu a mai avut vreun conflict. Acum, polițistul se consideră cu adevărat norocos. A încasat zeci de pumni, a fost lovit cu un scaun, iar când poliţia şi-a făcut apariţia, agresorul se înarmase cu o bâtă de baseball. Polițist: „Când am văzut scaunul nu ştiu de unde am avut putere să mă ridic şi am încercat să parez, ştiam că trebuie să intru în el dacă vine cu un corp contondent. Apoi a fost scos afară şi-a luat bâta din maşină şi a vrut să se întoarcă dar a văzut în capătul străzii echipajul de poliţie şi a aruncat bâta şi a plecat.” Martorii spun că în zonă conflictele se țin lanț. Oamenii care stau în cartier spun că uneori le e teamă pentru viaţa lor. Apropiații agresorului spun că tânărul a avut …un moment de slăbiciune. Rudă a agresorului: „A fost provocat, sigur i-a făcut ceva, că el nu e om nebun! E sportiv, are o disciplină, nu se bate cu unul care nu e sportiv că poate să-l omoare!” Agresorul polițistului nu e totuşi …

Citeste tot articolul

Atac RASIST la Iaşi. Fost luptător din trupele speciale, înjunghiat de TIGANI interlopi

PRESA DIN ROMANIA TACE SI SE PREFACE CA ACEST ATAC NU A FOST UNUL DE NATURA RASISTA. VA SPUNEM NOI, DACA ERA COMIS DE ROMANI IMPOTRIVA UNUI ETNIC TIGAN, IMEDIAT SAREAU DE FUND IN SUS SI URLAU DESPRE “RASISM”. Un fost luptător din trupele speciale a fost bătut şi înjunghiat de doi membri ai temutului clan de tigani Corduneanu. O răzbunare pentru anchetele împotriva lor. Poliţistul atacat a supravieţuit, dar este internat la spital. Poliţistul şi iubita lui petreceau azi-noapte în club când de ei s-au apropiat doi interlopi tigani pe care îi anchetase mai demult. A încercat să evite conflictul pentru că era clar ce urmăreau aceştia. A fost însă victima lor. Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual: „Mi se pare un atac premeditat, mobilul – răzbunare, vorbim de doi atacatori care, din informațiile pe care le dețin eu, fac parte din clanul Cordunenilor. Polițistul, la fel, din informațiile pe care le deţin, a participat la câteva acțiuni pentru destructurarea acestui clan. Avem de a face cu o acțiune de tipul mafiot, o acțiune de intimidare a poliției”. Chiar dacă a fost bătut crunt, poliţistul, fost luptător în trupele speciale, a plecat pe picioarele lui la spital. În faţa clădirii însă a fost prins din nou de cei doi interlopi şi înjunghiat. Când a ajuns la medici era rană vie. Diana Cimpoeșu – purtătorul de cuvânt al Spitalului “Sf. Spiridon” Iași: „Are două plăgi: una la nivelul umărului stâng și una la nivelul scalpului, și fractură de piramidă nazală”. Medicii de gardă l-au trimis pe poliţist la Neurochirurgie. Florin Grămadă – purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie Iași: „Are traumatism cranio-cerebral, care a necesitat sutură.trebuie să stea în supraveghere în spital, pentru a evita apariția unor complicații.” Unul dintre agresorii tigani a fost prins …

Citeste tot articolul

DECIZIE de ULTIMA ORA: DIICOT a deschis DOSAR în cazul POLIȚIȘTILOR care au ȘOCAT România. CĂLĂUL este SUSPECT că a CONSUMAT DROGURI

Cazul polițiștilor din Șimleu Silvaniei, care s-au bătut într-un bar, a căpătat amploare după ce DIICOT a decis să deschidă propriul dosar. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Sălaj a deschis, în paralel cu dosarul procurorilor, o anchetă. Conform unor surse din cadrul anchetei, polițistul care și-a bătut colegul este suspect că a consumat droguri, notează Agerpres. Poliţistul din Şimleu Silvaniei care şi-a bătut un coleg, marţi, după o petrecere la un restaurant din localitate, a fost joi arestat preventiv pentru 30 de zile. Acuzația: tentativă de omor. Victima polițistului, organ al legii la rândul său, este internat în stare gravă la un spital din Cluj Napoca. Surse judiciare au precizat că în urma analizelor toxicologice realizate în acest caz, există suspiciuni de consum de droguri, DIICOT Sălaj confirmând realizarea unei investigaţii proprii, în paralel cu dosarul deschis de procurori pentru tentativă de omor. “Avem o investigaţie în curs pe toate chestiunile de competenţa noastră, dar nu pot să vă dau detalii. Nu vă pot da pentru că în acest moment avem o anchetă în desfăşurare şi ne periclităm ancheta. Într-o săptămână, în trei-patru-cinci zile lămurim despre ce e vorba”, a precizat vineri, pentru Agerpres, procurorul şef al DIICOT Sălaj, Dan Bubuiug.

Citeste tot articolul

Anunț în urmă cu scurt timp. Ce s-a întâmplat cu Ciprian Sfichi, polițistul tăiat cu sabia de un interlop

Ciprian Sfichi a fost internat în stare gravă săptămâna trecută, după ce a fost tăiat cu sabia de un interlop. Polițistul ajunsese în stare critică la Terapie Intensivă. Medicii nu îi dădeau prea multe șanse de supraviețuire, iar astăzi a venit o veste mare. Neurochirurgul Mircea Grămadă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iași, a declarat, luni, că polițistul rănit în urmă cu o săptămână în timpul unei misiuni la Rădăuți a fost detubat, evoluția stării sale fiind favorabilă, transmite Agerpres. ”Pacientul este conştient şi vorbeşte, comunică cu medicii şi asistentele medicale. Nu vorbeşte cu probleme, vorbeşte bine. Este logic şi coerent. Există un deficit motor pe jumătate din corp”, au declarat medicii ieşeni. “Pacientul este conștient, și-a revenit în mare parte, evoluția este lent favorabilă, a fost detubat, s-a scos sonda nazo-gastrică. În cursul acestei dimineți s-a efectuat și un Computer Tomograf. Urmează să se facă încercări de alimentare pe cale naturală. Pacientul comunică cu cei din anturaj, cu asistentele medicale. El beneficiază de o kinetoterapie intensivă și este în continuare în secția de terapie intensivă. Evoluția neurologică este favorabilă însă trebuie să ținem cont că oricând pot să apară complicații locale sau generale. De asemenea, nu ne putem pronunța în acest moment cu privire la sechelele cu care va rămâne deoarece cel puțin șase luni de zile va trebui să efectueze o activitate de recuperare neuromotorie în mediul specializat. În acest moment există speranțe că prognosticul vital este favorabil”, a declarat dr. Mircea Grămadă. Medicii au reușit să îi salveze viața polițistului, care a ajuns la spital cu severe leziuni la nivelul capului și brațului. Inițial, doctorii au fost rezervați în privința șanselor de supraviețuire ale bărbatului, însă organismul acestuia a reușit să se refacă după operații, iar eforturile chirurgilor și-au arătat roadele. Poliţistul din trupele …

Citeste tot articolul

Poliţist RUPT IN BATAIE! Trei băieţi de cartier l-au umplut de sânge pe agent, după ce a atenţionat o şoferiţă că a parcat neregulamentar – VIDEO SOCANT

Şeful Biroului Siguranţă Rutieră, din cadrul Poliţiei Locale Galaţi, a fost bătut de trei bărbati. Incidentul s-a petrecut după ce poliţistul i-a atras atenţia unei şoferiţe că a parcat ilegal. În timp ce agentul încerca să anunţe cazul la dispecerat, a fost atacat. Încă un poliţist snopit în bătaie la Galaţi. De această dată este vorba chiar despre şeful Serviciului Rutier din cadrul Poliţiei Locale. Îmbrăcat civil, bărbatul a avut “neobrăzarea” să atenţioneze o şoferiţă că parcat neregulamentar. Drept urmare, femeia, nu numai că a refuzat să intre în legalitate, dar şi-a chemat şi ajutoare. În scurt timp, au apărut trei indivizi, cel mai probabil băieţi de cartier, care l-au snopit în bătaie pe poliţist. Omul se află acum la Spitalul de Urgenţă, iar poliţia judeţeană a deschis un dosar penal pentru violenţe şi încearcă să dea de urma agresorilor.

Citeste tot articolul