“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
OPINIIPOLITICA

Ambasadoarea SUA ne umilește printr-un editorial de PR

MzA4ZWRmMTE5ZmMwYzYwOTllMGIxZjc2YTc3.thumb

Kathleen Kavalec, noua ambasadoare SUA în România, a publicat ieri un editorial prin care în aparență ne mulțumește că am asigurat exportul de cereale ucrainene, vezi, Doamne, dar de fapt, prieteni, face presiuni publice pentru ca acest export să continue, indiferent de consecințe pentru agricultorii români, efectuând, practic, o operațiune de sprijin pentru companiile multinaționale, majoritatea americane, ce dețin de fapt proprietatea asupra cerealelor din Ucraina.

Ce zice doamna Kavalec? Că ar fi vorba de securitatea alimentară mondială, dar nu e așa. De fapt este vorba de bani privați, în primul rând, și de interese private, pe care dânsa le apără. Mai zice Kavalec că Putin a blocat tranzitul prin Marea Neagră al acestor cereale, dar nici asta nu e chiar așa. Rușii, de fapt, forțează aceste negocieri pentru ca să-și poată vinde și cerealele lor. Mai zice că tranzitul de cereale aduce beneficii României.

Nu e așa, chiar agricultorii români spun și demonstrează acest lucru, este în detrimentul lor, iar dacă este vorba despre infrastructură modernizată, păi, doamna Kavalec, puneți mâna pe portofel și finanțați lucrările, că economia noastră nu are această posibilitate astăzi, deoarece este pe sponci din pricina cheltuielilor pentru achiziția de armament.

Ce nu zice doamna Kavalec în acest editorial? Că cerealele din Ucraina n-au fost trimise în Africa niciodată și nici în alte regiuni sărace, ci au fost vândute toate în Occident pe bani frumoși. Nu zice doamna Kavalec că miza este, așa cum bine știți de la Gold FM, una de sute de miliarde de dolari pe an și că sunt implicate companii americane gigant, care au cumpărat anii trecuți peste 17,5 milioane de hectare de teren agricol în Ucraina. Deci grâul nu e ucrainean, cerealele nu sunt ucrainene, ci majoritar americane. Nu mai spune doamna Kavalec nici că arealul natural din Delta Dunării a fost modificat și afectat prin săpări și dragări excesive tocmai ca urmare a presiunilor acestor companii multinaționale.

Doamna Kavalec, păi dacă e pe bani mulți, de ce nu provocați niște negocieri cu giganții ăștia în urma cărora să ia și România câteva miliarde de dolari pe an din uriașul profit care se face ca să ne putem acoperi pagubele și să ne reparăm această infrastructură de care ziceți că țineți așa de mult, că Delta Dunării în mod sigur nu o mai putem repara.

În jurul nostru, prieteni, Ungaria, Polonia și Slovacia au luat decizii de interzicere a exporturilor, ceea ce ar putea favoriza și o decizie similară a României sau măcar o negociere mai bună pentru a câștiga bani dacă tot avem această poziție geo-economică cheie. Desigur că Ambasada SUA acționează în baza intereselor comerciale americane, iar prin scrisoarea deschisă face presiuni publice asupra Guvernului Ciolacu. N-am nicio îndoială că așa se întâmplă treburile.

Am zis că ne umilește, în titlu, pentru că eludează adevărul și ne tratează ca pe o țară bananieră, colonizată, ce trebuie să livreze orice, dacă se poate fără negocieri. Dacă va reuși, însă, doamna Kavalec, victoria nu i se va datora dânsei. Răspunderea, însă, o poartă Guvernul României, ale cărui decizii referitoare la speță sunt monitorizate de către toți actorii internaționali. Se va ști, așadar, dacă merge sau nu orice impunere a intereselor externe în statul român și dacă merge nimeni nu va mai dori să negocieze ceva cu noi, deoarece va fi evident că la noi totul merge pe gratis.

Deci, Kathleen Kavalec, nu-ți cer respect, pentru că nu se poartă la voi, dar nu ne luați drept idioți utili și nu ne abuzați, pentru că n-avem nicio datorie la voi, de amenințat cu războiul nu ne amenință nimeni, iar de comunism și Ceaușescu am aflat între timp că nu ne-ați scăpat voi, americanii, ci chiar KGB-ul, cel care a dat lovitura de stat în România.

Cozmin Gușă

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.