Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
NOUTATISTIRI

ACUZATII NOI – Pomohaci, AMOR în trei cu doi bărbaţi! “A BLOCAT usile la masina si a inceput sa…”

pomohaci masina viol

Încă un tânăr susţine că ar fi fost abuzat sexual de către părintele Pomohaci. Ionuţ a mărturisit că a fost blocat în maşina lui Pomohaci, chiar de şoferul acestuia. În tot acest timp, părintele Cristian Pomohaci l-ar fi atins pe tânăr în zone intime şi i-ar fi făcut propuneri indecente.

El este Ionuț, un tânăr care după ce a ascultat, mai bine de două săptămâni, toate acuzațiile care i-au fost aduse părintelui Cristian Pomohaci, s-a hotărât să vorbească. Tânărul susţine că preotul l-a sechestrat în maşină. Tot Ionuţ a spus că i-a spus lui Pomohaci că este homosexual pentru că a vrut să îl testeze şi să se convingă că zvonurile sunt adevărate.

“M-a sunat. Eu eram în spălătorie, să vin afară. Am intrat în maşină. După colţ, el s-a pus în spate şi eu m-am pus în faţă. Mai era cu încă un domn. Îl chema Emanuel. Chiar după ce m-am pus în faţă, mie mi-a blocat uşile că am auzit clichetul ăla. Părintele Pomohaci mă atingea pe la urechi. Îmi punea mâna la urechi. Îmi punea mâna că <>, pe sub tricou, să mă excite. M-a mângâiat în zona intimă şi eu atunci când am văzut… Că <>. Şi am mers de la spălătorie. Şi pe drum i-am întrebat unde mergem, că am văzut că părăsim Sibiul. <<Să mergem în Alba-Iulia la mine acasă>>. Şi am zis <<Păi, de ce?>>, <<Să facem sex în trei>>. Mi-a spus că dacă eu o să fiu cu el, într-o relaţie, o să-mi ofere tot ce n-am avut până acum. A zis că sunt frumos, că sunt chipeş şi vorbe cât mai dulci (…) Mi s-a oferit un milion şi eu l-am refuzat”, a declarat Ionuţ la “Acces Direct”, despre întâmplarea care ar fi avut loc după Paşti.

VEZI SI: Un alt tanar are curajul sa vorbeasca despre POMOHACI – ACUZATII GRAVE – „Haide, baga putin…Fă-mă fericit, că te fac să uiţi de toate.”

Băiatul a mai făcut mărturii despre plăcerile sexuale ale preotului Pomohaci. Acesta spune că părintele l-a rugat pe Ionuţ să facă clismă.

“L-am cunoscut printr-un prieten de la spălătorie. Am auzit de fapt despre el şi am vut să mă conving dacă e adevărat ce se zice, că un preot să facă ce face el. Prima dată l-am cunoscut pe Facebook. Şi din discuţie în discuţie, ne-am întâlnit. E pe invers! Îi plac băieţii. (…) Mi-a zis să fac clismă. N-am ştiut ce însemna clismă. M-am interesat. Eu nu sunt homosexual. Am o prietenă acasă, am un copil”, a mai spus Ionuţ.

Cristian Pomohaci este acuzat de mai mulți presupuși martori că ar fi întreținut relații sexuale cu bărbați, în special cu băieții minori de care avea grijă și cărora le-ar fi făcut avansuri. (sursa)

VEZI SI: AMANUNTE CUTREMURATOARE: Dezvaluirile unui PREOT care ar fi fost in PATUL lui Cristian Pomohaci: „A DURAT TREI ORE…”

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.