Academia SRI pregăteşte un ANUNŢ DESPRE O ANCHETA DE ULTIMA ORA

Rectorul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, Adrian Ivan, a declarat luni că ancheta privind condiţiile de absolvire a Colegiului Naţional de Informaţii de către ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, este în curs, adăugând că anul acesta ”cu siguranţă va exista un răspuns la această problemă”, informează Agerpres.

Prezent la deschiderea oficială a programului „Securitate în Regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil”, eveniment organizat de Serviciul Român de Informaţii, Adrian Ivan a fost întrebat în ce stadiu se află ancheta cu privire la ministrul Teodorovici.

„Ancheta este în curs şi am promis că voi veni cu un răspuns în momentul în care voi avea concluziile finale. Garantez că le voi avea cât de curând”, a spus Ivan.

Citiți și:  SCANDAL MONSTRU la PSD: L-au dat afară din ședință!/ SURSE

El a explicat că sunt „foarte multe” verificări de acest gen în comisii de anchetă şi în comisii de analiză.

„Nu vă pot da un deadline (cu privire la finalizarea anchetei – n.r.), cu siguranţă anul acesta voi avea răspunsurile la această problemă”, a mai spus acesta.

La începutul lunii martie, activitatea Colegiului Naţional de Informaţii (CNI) a fost suspendată şi au fost demarate verificări în privinţa tuturor absolvenţilor cursurilor CNI. Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” a precizat, atunci, că a fost instituită o comisie de specialitate care a verificat respectarea procedurilor de obţinere a diplomei de absolvire în cazul lui Eugen Teodorovici, care în prezent ocupă funcţia de ministru al Finanţelor Publice.

Citiți și:  SRI dă alarma! Forțe externe ar putea încerca să manevreze alegerile parlamentare din țară

Pe 18 octombrie 2017, ANIMV a informat că Eugen Teodorovici a absolvit un curs postuniversitar dedicat civililor, adăugând că Senatul instituţiei va face verificări în acest caz.

Reacţia ANIMV a venit după ce Teodorovici a susţinut, la o emisiune a postului public de televiziune, că are o diplomă de la Academia Naţională de Informaţii, dar nu ştie în ce, fiindcă nu a fost „nici măcar o dată” la cursul respectiv şi nu ştie de ce a primit-o.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

nicio vizualizare
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile