Uniunea Anti-europeană

În 2007, românii nu aveau idee că au intrat în Uniunea Anti-europeană, o asociație care depune toate eforturile pentru exterminarea biologică a europenilor și anihilarea culturii lor. Tehnic, nu ne-a întrebat nimeni dacă vrem ca țara să facă acel pas decisiv. Dar dacă s-ar fi ținut un referendum, probabil s-ar fi votat copleșitor în favoarea aderării. Pentru că oamenii asociau steagul albastru cu steluțe galbene cu Europa. Iar Europa, cu tot ce e bun. Urma să fie o reintegrare a noastră într-o familie de care fusesem rupți brutal de comuniști 45 de ani. Întoarcerea firească la destinul european al unei țări din ginta latină, ca și cum s-ar fi întors legiunile Romei antice în Carpați.

Urma să avem parte de prosperitate, libertate de mișcare, domnia legii, un standard ridicat de cultură și civilizație. Decepțiile economice nu le mai amintim acum, nici dezastrul demografic produs de exodul de populație, dramele personale și de familie. Cât de credibilă a devenit justiția, în care procurorii și securiștii „paradesc” rivali politici uneori chiar și pentru că un procuror a vrut să răzbune o înjurătură, iarăși e alt capitol. Disfuncții ale tranziție, să zicem. Dar românii au început să afle și că Uniunea Europeană are alte valori decât își imaginau ei. A spus-o deschis Emanuel Macron, că drepturile LGBT sunt valorile UE, pentru care se va bate cu țările Estului, înapoiate ca mentalitate. (Și care vin cu valori creștine, învechite, ca Polonia.)

Doar două știri, chiar de azi. Curtea Constituțională a Poloniei a decis că legea fundamentală a statului trebuie să primeze în fața unor tratate internaționale. La urma urmei, Constituția e baza legală pentru raporturile civilizate între cetățeni. Ea e „contractul social” pe care cetățenii aleg să îl semneze când o ratifică prin referendum. În schimb, actele pe care politicienii le semnează cu alți politicieni n-ar trebui să le poată lua din drepturi cetățenilor. La fel cum Curtea intervine dacă aceiași politicieni dau legi neconstituționale.

O decizie de bun simț a înfuriat pur și simplu birocrații nealeși de la Bruxelles, care trec fără ocol la amenințări. La fel ca România, Polonia nu a semnat că își abandonează suveranitatea națională, la intrare în Uniunea Europeană sau în NATO. Nu ni s-a adus la cunoștință că urmează să devenim o colonie inertă, fără putere de decizie, cu guvernatori locali care au doar dreptul să execute deciziile supra-statului continental.

Politrucii Uniunii turbează și amenință să excludă Polonia din club, dacă mai încearcă să se manifeste ca stat suveran. Și dacă justiția va mai da sentințe în contradicție cu dictatele de la Bruxelles. Contenciosul este, din nou, problema LGBT, adică nucleul de „valori europene” despre care ne-a vorbit Macron.

Și tot azi, din aceeași publicație ultra-favorabilă UE, aflăm de altă dandana. România, Croația și Grecia sunt acuzate că resping invadatorii de la granițele UE. Acuzația vine chiar de la comisarul european Ylva Johansson, care sugerează că țările Estului ar avea o strategie de respingere a migranților la frontieră. Strategie infirmată de ce vedem zi de zi pe străzile marilor orașe, inundate de un val migrator ca pe vremea marilor migrații.

Dar acuza e cu adevărat aberantă când te gândești că niciuna din țările acuzate de comisarul european nu are graniță cu o țară aflată în război. După nicio lege internațională, niciuna din țările în cauză nu are obligația să primească refugiați. Pentru că aceia traversează cel puțin încă o țară în care nu e război (Turcia, în cazul Greciei, respectiv – o mulțime de țări, în cazul României). Prin urmare, ei nu pot fi numiți refugiați de război, ci migranți economici, care se plimbă din țară în țară, în căutare de condiții mai confortabile de trai și câștiguri mai mari. Cum nu se prezintă la punctul de control de la vamă, ci „pe un drum de pământ la graniță” – limpede că sunt infractori la regimul circulației.

Situația e una general răspândită. Uniunea Europeană are lideri, care refuză din considerente ideologice să apere frontiera țărilor pe care le conduc. Nu din lipsa resursele nu găsește Europa fregate cu care să patruleze Marea Mediterană, ci din lipsa voinței politice. Și, oricum, cei mai mulți non-europeni nu sosesc nici cu bărcuța, nici pe jos, ci cu avionul, prin portițe legale oferite chiar de politicienii globaliști ai Europei. Ei vin ca potențial angajați, studenți sau ca familii lărgite (a se citi neamuri) ale celor care deja au pășit pe tărâm european.

E un caz clasic de lup pus paznic la stână, care anchetează de ce o țară își mai apără, cât de cât, frontiera de stat. Politicile europene sunt destul de explicit anti-nataliste, promovează orice practică de natură să favorizeze întreruperile de sarcină, sexul în afara familiei sau practicile sexuale infertile. Cum ar fi și înlăturarea organelor sexuale funcționale pentru copiii cărora li s-a băgat în cap că ar fi mai grozav să aibă alt sex decât cel de la naștere. În schimb, este încurajat valul migrator până la disoluția populației autohtone.

Actualizare: Șeful diplomației europene cere țărilor membre să mai ia „minim” 10-20 de mii de afgani. Articolul nu ne lămurește dacă e vorba de zece mii de fiecare țară membră sau în total. Oricum, aceste cote sunt doar baloane de încercare, pentru obișnuirea populației cu ideea. Ați auzit vreodată un bilanț al autorităților câți a preluat România deja în fiecare an în parte, câți sunt importați cu permise de muncă sau cu acte de „oameni de afaceri” – cum procedează turcii, sau vreo estimare a numărului de persoane aflate ilegal în țară? Niciodată nu se comuncă astfel de cifre, doar peste decenii o să aflăm când cutare sau cutare zonă și-a schimbat majoritatea sau că nu sunt suficiente clase cu predare în arabă.

Timp în care, drepturile vechilor europeni se subțiază pe zi ce trece. Justiția Europei, de la care aveam atâtea așteptări, decretează că nu e nicio incompatibilitate între drepturile omului și supunerea forțată la tratamente medicale.

De altfel, Uniunea Europeană însăși e cea care impune folosirea unui așa zis certificat verde. În fond, o adeverință de mișcare, prin care se instituie un regim de tip apartheid, de discriminare între cetățenii unei țări. Astfel, într-un mod foarte bizar dacă ne gândim la Africa de Sud de pe vremuri, un european, născut la el în țară, va fi respins la intrarea în diverse locuri, nu va putea lua loc la o masă pe un trotuar de oraș, în timp ce un african abia sosit pe continent, căruia i se eliberează respectivul document, va fi privilegiat. Localnicii „indisciplinați” devin cetățeni de mâna a doua, iar înlocuitorii obedienți devin cetățeni de rangul întâi.

Sursa – Evadare.ro

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *