fbpx

franta

  • LUMEA “MODERNĂ” / Noul fenomen care bântuie Franța: Bisericile sunt transformate în locuințe, discoteci și restaurante, iar numărul moscheilor crește

    2023 07 08T170659Z 1568378457 RC22Z1AFO8WV RTRMADP 3 FRANCE SECURITY SHOOTING 1688870426

    Consilieri din Palatul Elysée explică faptul că există numeroase imobile care aparțin organismelor religioase care sunt abandonate, ceea ce dă impresia că sunt abandonate comunitățile în care acestea se regăsesc.

    Or, micile noastre biserici sătești sunt sufletul Franței, un punct de reper prețios, scriau în luna februarie, într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Emmanuel Macron, 131 de parlamentari de dreapta și de centru.

    Acum, Emmanuel Macron a decis să dea o șansă bisericilor și caselor parohiale dar la fel de bine, sunt incluse în planul liderului francez și sinagogile, templele protestante dar și bisericile ortodoxe.

    Subiectul este unul de identitate națională, este de părere Stéphane Bern – personalitatea franceză care se investește foarte mult în a păstra patrimoniul francez în ansamblul lui.

    Or, spune el, francezii observă că sunt construite moschei în Franța în timp ce sunt distruse bisericile. Patrimoniul permite o reconciliere a istoriei, fără nicio isterie, spune Stéphane Bern, sincer ca întodeauna.

    90% din clădirile ce aparțin Biserii Catolice sunt proprietatea localităților în care se află. Potrivit Observatorului Patrimoniului religios, 10% dintre bisericile din Franța aparțin unor localități în care trăiesc mai puțin de 200 de locuitori. Aleși locali, indiferent din ce partid provin, cer bani pentru a le reabilita.

    Vara aceasta, un primar NUPES, Stéphane Frère a pedalat din localitatea sa și până la Roma, adică 750 de km pentru a vorbi despre biserica din satul său în care trăiesc 216 suflete. Primarul încearcă să strângă 700.000 de euro pentru a derula lucrările de renovare și consolidare a bisericii.

    În Occitanie, într-un sat cu 600 de locuitori, în Tarn-et-Garonne, primarul caută tot 700.000 de euro pentru a salva biserica de secol XVII care, adăpostește obiecte extrem de prețioase, de secol XIII.

    Într-un raport publicat în 2022, doi senatori atenționau că există între 3.000 și 5.000 de biserici care sunt amenințate cu distrugerea ori se află într-o ruină totală.

    Așa cum o arată foarte bine biserica Notre-Dame din Paris, opinia publică se mobilizează atunci când o biserică se prăbușește, este cuprinsă de flăcări ori este amenințată să fie distrusă, observă președintele Fundației Patrimoniului Național, Guillaume Poitrinal.

    În realitate, între 2 și 7 biserici catolice sunt distruse, efectiv, anual, deoarece nu mai există bani pentru întreținerea lor. În mare parte sunt biserici de secol XIX ori XX.

    De cealaltă parte, doar 3 biserici sunt construite tot la 2 ani, potrivit Episcopiei franceze.

    Distrugerea este inadmisibilă și ar trebui interzisă, este de părere Edouard de Lamaze, președintele Patrimoniului Religios. Acesta recunoaște că nu se cunoaște, cu exactitate, numărul de imobile religioase din Franța. El vorbește de un patrimoniu format între 77.000 și 100.000, adică, unul dintre cele mai importante din Europa, după Italia.

    O altă chestiune este cea a bisericilor care devin orice altceva dar nu un spațiu religios. Doar în 2022, 87 de biserici au fost transformate. Capela din Saint-Denis este transformată în spațiu de cazare pentru Jocurile Olimpice de vară, din 2024. Aici sunt amenajate 25 de locuințe.

    Abația din Tarn-et-Garonne găzduiește, din vara lui 2022, un muzeu de artă modernă. La Nisa, fosta biserică Franciscană, de secol XVIII, a devenit sală de teatru, a teatrului Național din Nisa.

  • Interlopul Flavius Vagabontu a fost arestat in Bacau, va fi expulzat in Franta pentru a face puscarie. Banda lui a scos peste un milion de euro din alba-neagra la Paris

    Politistii bacauani l-au capturat pe liderul bandei „Scorpionii”, care a reusit sa insele, la Paris, prin „alba neagra”, sute de turisti. Infractorii au reusit sa castige peste un milion de euro. 

    „Politistii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale, impreuna cu politistii din Moinesti au desfasurat activitati specifice in vederea depistarii unui barbat de 42 de ani, urmarit la nivel international.

    Cel in cauza se sustragea de la executarea unui mandat european de arestare emis de autoritatile judiciare din Franta, prin care s-a solicitat arestarea acestuia in vederea predarii, pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune realizata in banda organizata, realizarea de operatiuni de jocuri de noroc interzise, spalare de bani, coruptie activa in banda organizata si pasiva comisa in banda organizata, fapte prevazute de Codul penal francez.

    Persoana urmarita a fost escortata si prezentata Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bacau, care a dispus retinerea sa pentru o perioada de 24 ore, fiind incarcerata in Arestul I.P.J. Bacau.

    In continuare se efectueaza demersurile necesare declansarii procedurii de predare catre autoritatile judiciare franceze”, au anuntat politistii.

    Interlopul Flavius Vagabontu a fost arestat in Bacau va fi

    In luna iunie, peste 20 de romani, membri ai bandei lui Flavius Vagabontu, au fost arestati la Paris.

    Desi jocul de Alba-Neagra este interzis pe drumurile publice, acesta este adesea instalat in zonele foarte turistice ale Parisului.

    In iunie, intr-o razie care a mobilizat aproximativ o suta de politisti din regiunea pariziana, 22 de membri ai unei grupari comandate din Romania.

    Dupa cum relata publicatia franceza Le Parisien, printre cei arestati se numarau doi adjuncti, sapte locotenenti, un colector, responsabili de „sector”, responsabili de „mese” si mai multi „baroni”, precum si iubita liderului bandei, care se afla in prezent in Romania.

    Banda „Scorpionii” si-a luat numele de la scorpionul tatuat pe gatul liderilor grupului. Potrivit AFP, ei au obtinut peste un milion de euro pe an din aceasta activitate, cu pana la 20 de mese de joc pe zi, fiecare aducand pana la 3.000 de euro. Cateva sute de mii de euro si dolari au fost confiscate de anchetatori.

  • Franța – focar de islamism militant și tensiuni interetnice

    franta 2 1536x1048 1

    Franța a fost cuprinsă de un val exploziv de tulburări civile alimentate de rivalitățile interetnice în creștere.

    Oameni bătuți, magazine jefuite, vehicule incendiate, vandalism. În timp ce forțele de ordine au fost copleșite de proporțiile și intensitatea acestei revolte populare, guvernul francez – incapabil să răspundă eficient – a fost puternic zguduit de undele de șoc politice care au urmat.

    „Raison d’état” nu a fost văzut nicăieri în Palatul Elysee. Percepția pericolului i-a făcut pe oameni să creadă că nu există nicio garanție sigură că viața, integritatea și proprietatea lor vor fi respectate.

    Atribuirea acestor evenimente unui incident tragic în care au fost implicate forțele de poliție franceze și un adolescent arab într-un schimb de focuri fatal este o simplificare exagerată a realității, notează Modern Diplomacy. A fost doar declanșatorul care a aprins revoltele.

    În ultimele decenii, Franța a îmbrățișat imigrația în masă -în principal din regiunea MENA și din Africa Subsahariană- pentru a compensa ratele scăzute de natalitate ale populației locale și, de asemenea, pentru a importa muncitori a căror forță de muncă ieftină reprezenta un atu valoros atât pentru angajatori, cât și pentru politicienii interesați să dezvolte blocuri de vot.

    În cele din urmă, Franța a devenit un focar de islamism militant și de tensiuni interetnice. Grupurile care aparțin unor civilizații diferite sunt profund conștiente de faptul că distincțiile lor substanțiale, viziunile asupra lumii, interesele și identitățile lor sunt dificil de reconciliat.

    Statul francez nu a făcut nimic pentru a aborda aceste probleme, pentru a atenua asimetria percepțiilor sau pentru a construi punți de legătură.

    În mod previzibil, neglijența a alimentat creșterea tensiunilor. Se reflectă în proliferarea actelor violente ale islamismului militant, în ascensiunea forțelor naționaliste de linie dură și chiar în atacurile anticreștine, precum și în cele antisemite. În aceste condiții, concentrarea imigranților neasimilați în anumite zone urbane periferice a dat naștere la enclave etnice în care prezența puterii statului nu este nici măcar simbolică.

    Cu toate acestea, poate cea mai problematică implicație a evenimentelor recente din Franța este că o dinamică similară ar putea să câștige teren în societăți cu condiții similare, în special în Marea Britanie, Germania și Suedia. Semnele de animozități interetnice violente devin parte integrantă a vieții de zi cu zi în astfel de națiuni europene.

    O Franță implicată într-un conflict intern ar putea implica riscuri pentru echilibrul regional de putere în Europa.Inutil să mai spunem că un potențial triumf fie al forțelor naționaliste, fie al islamiștilor, ar modifica probabil corelația internațională de forțe în mai multe feluri, ca urmare a realinierilor geopolitice ale învingătorului.

    Un război civil în Franța ar deschide ferestre de oportunitate pentru o intervenție străină – ascunsă sau deschisă. În funcție de interesele și înclinațiile lor ideologice, alte state ar putea decide să sprijine liberalii, naționaliștii, islamiștii sau africanii.

    Având în vedere reactivarea în curs a rivalităților strategice, acest scenariu ar putea duce la un război prin procură în inima Europei de Vest.

    Este posibil ca Franța să se afle deja într-o stare de război civil de mică intensitate. Deocamdată, rămâne de văzut dacă ciocnirile vor rămâne intermitente sau dacă vor scăpa de sub control. Reacția nehotărâtă a guvernului francez reflectă lipsa de dorință de a se confrunta cu o situație dificilă.

    Rădăcinile revoltelor urbane rămân neschimbate. Nu se știe dacă așa-numitul „Hexagon” va reuși să se revitalizeze ca stat național coerent.

    Radu Jacotă

  • Ce au pățit Gabriela Cristea și Tavi Clonda în vacanța din Franța. „Mai aveam puțin și intram în depresie”

    Cuplul a plecat într-o escapadă minunată în Franța acum câteva zile. Pornind din Cannes, au început o călătorie plină de surprize. Obiectivul lor era să exploreze frumusețea pitorească a orașelor și a plajelor celebre, transformând fiecare moment într-o amintire de neuitat.

    De la Saint-Tropez la Coasta de Azur

    Cu o mașină închiriată și inima plină de dorința de aventură, Gabriela și Tavi au străbătut drumul spre orașul Saint-Tropez. Plajele cu nisip fin și apele albastre cristaline i-au cucerit instantaneu, oferindu-le relaxare și ocazia de a se bucura unul de prezența celuilalt.

    Fără fetițele lor alături, cuplul a ales să-și dedice această călătorie relaxării și explorării. Ei au explorat străzile înguste ale vechilor orașe, au savurat specialitățile culinare locale și au simțit farmecul fiecărui loc pe care l-au vizitat. Gabriela a subliniat că această vacanță a adus o pereche căsătorită mai aproape ca niciodată.

    Peripețiile din Cannes

    Printre momentele amuzante și aventurile neașteptate, Gabriela a dezvăluit și o întâmplare petrecută în Cannes.

    „Bună dimineața, dragilor, vă spun astăzi, cu o voce puțin mai bună decât am avut ieri!

    Am făcut pauză vocală, practic mai aveam puțin și intram în depresie din cauza faptului că nu reușeam să vorbesc. Și astăzi o să fac pauză vocală pe cât o să se poată, și evident că voi lua multe medicamente, pentru că altfel nu se poate”, s-a adresat recent prezentatoarea fanilor.

    369451106_18035432836534334_2859624432764585793_nIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

    Gabriela Cristea: „Nu ai rezervare, nu mănânci”

    Vedeta a continuat ulterior dezvăluirile:

    „Problema mea este că am stat într-un ventilator și de acolo mi s-a tras. Dar, mă rog, știți cum e, nu mai stai să cauți vinovații și încerci să remediezi problemele. Între timp însă, vom avea și astăzi o zi plină și am început cu un mic-dejun aici, la hotel, și ei merg foarte mult pe zona de patiserie, așa cum v-am arătat și ieri (…).

    Ieri a fost rupt de foame (n. r. – Tavi Clonda), pentru că nu a mâncat decât micul-dejun și cina. Probabil că o să mă întrebați de ce am mâncat de dimineață, și după abia seara, pentru că aici lucrurile se întâmplă în felul următor: nu ai rezervare, nu intri. Nu ai rezervare, nu mănânci. Sau te duci și te rogi de diverși ca să te lase să intri la restaurant.

    De altfel, Tavi v-a arătat și în video aseară, dacă vii de pe plajă nu prea ai șanse să mănânci, pentru că înainte trebuie să treci pe la camera de hotel, să te faci frumos. Și după aceea, dacă ei te scanează și arăți bine te primesc, dacă nu, trebuie să mergi mai departe, să cauți în altă parte”, a explicat Gabriela Cristea, în clipul video postat pe Facebook.

    Citește și:

  • O femeie din Franța a fost violată și torturată – de un migrant – într-un mod atât de brutal că medicii au avut nevoie de consiliere psihologică

    index 48

    O femeie în vârstă de 29 de ani a fost victima unui viol de o barbarie ieșită din comun după ce un bărbat în vârstă de 18 ani cu cazier a agresat-o în locuința acesteia, relatează Le Figaro.

    Oumar N., un tânăr de 18 ani, deja cunoscut de poliție, a fost arestat săptămâna trecută după un viol comis cu o brutalitate ieșită din comun vineri, 4 august, la Cherbourg, în nord-vestul Franței, a declarat o sursă din cadrul poliției pentru Le Figaro. El a fost inculpat pentru „viol însoțit de tortură sau acte de barbarie”.

    În acea zi, pompierii și apoi poliția au intervenit la domiciliul unei femei de 29 de ani din centrul orașului Cherbourg. Aflată în stare de șoc și dezbrăcată, femeia le-a spus polițiștilor că a fost bătută și violată de un bărbat care a intrat peste ea.

    Potrivit mărturiei victimei, un bărbat – pe care îl mai văzuse înainte, dar pe care nu îl cunoștea – a pătruns în locuința sa și a lovit-o în mod repetat peste față și pe corp, înainte de a o viola de mai multe ori, inclusiv cu o coadă de mătură.

    Asistență psihologică pentru îngrijitori
    Medicii au descoperit răni foarte grave – perforații ale colonului, intestinului subțire, peritoneului și diafragmei, pneumotorax, coaste fracturate. Transportată la spital, tânăra a fost plasată în comă indusă, cu risc de șoc septic și un pronostic rezervat.

    O celulă de asistență psihologică a fost înființată pentru personalul spitalului, relatează France Bleu. O parte din cadrele medicale au fost într-atât de șocate de starea victimei încât au „au izbucnit în plâns”.

    O urmă lăsată pe ușă
    În urma investigațiilor tehnice efectuate la locul faptei, autorul a fost identificat după o urmă papilară lăsată pe o ușă. Agresorul a pus mâna pe ușă în timp ce ataca victima

    Baza de date dactiloscopice automatizată (FAED) a stabilit că această amprentă corespunde unei persoane: Oumar N., în vârstă de 18 ani, deja cunoscută de poliție. Această dovadă a fost coroborată cu geolocalizarea telefonului său mobil în momentul incidentului.

    Oumar N. a fost arestat de poliție joi, 10 august, la domiciliul mamei sale. În custodia poliției, acesta a negat inițial faptele, pentru ca în cele din urmă să le recunoască laconic. O anchetă judiciară a fost deschisă de Parchetul din Coutances pentru “viol însoțit de tortură sau acte de barbarie”. Oumar N. a fost inculpat și plasat în arest preventiv vineri, 11 august.

  • Băieții ăștia vor ca România să înghită în continuare cereale din Ucraina

    scholzmacron

    Franţa şi Germania şi-au exprimat marţi opoziţia faţă de o posibilă prelungire a restricţiilor impuse în luna aprilie de cinci state membre UE, printre care şi România, pentru importurile de cereale ucrainene, transmite AFP conform Agerpres.

    Comisia Europeană a permis în luna aprilie celor cinci state membre vecine cu Ucraina (Polonia, Ungaria, Slovacia, România şi Bulgaria) să interzică comercializarea pe teritoriul lor a grâului, porumbului şi uleiului de floarea soarelui din Ucraina, cu condiţia ca cele cinci ţări să nu împiedice tranzitul acestor produse spre alte ţări.

    Concepute să amortizeze impactul afluxului masiv de produse agricole ucrainene asupra pieţelor locale, aceste restricţii „temporare” ar urma să fie eliminate de la mijlocul lunii septembrie, însă cele cinci state membre din est au cerut săptămâna trecută prelungirea lor până la finele anului.

    „Dacă Comisia acceptă să pregătească reglementări pentru a prelungi această interdicţie, noi vom face la fel”, a insistat premierul polonez Mateusz Morawiecki.

    Considerată drept „inacceptabilă” de către Kiev, eventualitatea prelungirii acestor restricţii a fost criticată deja de mai multe state membre, în condiţiile în care jumătate dintre ele s-au opus, încă din primăvară, ca cele cinci state să poată impună restricţii, denunţând distorsiunile provocate în sânul pieţei comune.

    „Comisia trebuie acum să spună în mod clar că asta nu este posibil. Aceste măsuri sunt limitate în timp, este inacceptabil ca unele state membre să fie exceptate de la tratatele în vigoare”, a subliniat ministrul german al Agriculturii, Cem Ozdemir, înaintea reuniunii de la Bruxelles cu omologii europeni. „Suntem solidari cu Polonia. Suntem gata să o ajutăm financiar, dispunem pentru asta de un mecanism adecvat de ajutor. Ceea ce este inacceptabil este să ne rezolvăm problemele electorale pe seama Ucrainei”, a adăugat oficialul german, făcând aluzie la alegerile parlamentare care vor avea loc în Polonia la finele acestui an.

    Cele cinci state membre vecine cu Ucraina au primit deja ajutoare în valoare de 156 de milioane de euro de la rezerva UE pentru crize agricole.

    „Nu putem avea măsuri unilaterale… numai în mod colectiv vom face faţă unei provocări de destabilizare a pieţelor…asta nu poate fi decisă de unul singur pentru că în caz contrar va exista un transfer de cereale spre alte ţări”, a apreciat şi ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau.

  • „Sărbătoarea drepturilor omului”: Femei însărcinate erau întinse și zdrobite sub teascuri. 14 Iulie: Ziua Națională a Franței serbează declanșarea Revoluției Franceze, primul GENOCID din istoria modernă a OMENIRII. Prostituata și cultul rațiunii

    14 iulie revolutia franceza primul genocid din istorie prostituata notre dame
    The execution of Marie Antoinette.  Artist unknown

    14 Iulie este Ziua Națională a Franței și marchează atât Căderea Bastiliei, respectiv începutul Revoluției Franceze, cât și aniversarea Sărbătorii Federației de la 1790, adică aniversarea „reconcilierii și unității tuturor francezilor”.

    Un fost șef al statului francez, președintele François Hollande, a explicat ce înseamnă 14 iulie: „14 iulie este sărbătoarea națională a Franței. Dar 14 iulie este și sărbătoarea tuturor țărilor care aspiră la libertate. Este sărbătoarea drepturilor omului, este sărbătoarea emancipării, este sărbătoarea demnității umane.”

    Hollande făcea referire la celebrul dicton al revoluționarilor francezi, “Libertate, egalitate, fraternitate” , care a devenit un fel de brand în sine al evenimentului început la 1789.

    Totuși, multe dintre schimbările introduse de către Revoluție în societatea franceză nu au avut nimic în comun cu libertatea sau demnitatea umană.

    Deși în 1789 se adopta „Declarația drepturilor omului”, doar un an mai târziu, aproape jumătate din clericii catolici care refuză să jure fidelitate noilor autorități vor fi persecutați. Peste 3.000 de preoți vor muri din cauza proceselor Tribunalul Revoluționar și a execuțiilor spontane.

    Din octombire 1793, Robesppiere trimite “bande revoluționare”, pentru a-i “ajuta” pe francezii reticenți să se dezică de Biserica Catolică. Unul din cele mai mari măceluri are loc la Vendee, acolo unde zeci de mii de prizonieri sunt torturați, bătuți, împușcați sau înecați. Armata republicii vânează țăranii vendeeni, inclusiv femei, copii și bătrâni, si ii extermină metodic.

    Noile autorități revoluționare nu se mulțumesc cu victoria în reprimarea localnicilor. Aceștia emit o lege prin care cer exterminarea întregii comunități: „Soldați ai libertății, trebuie ca bandiții din Vandeea să fie exterminați înainte de sfârșitul lunii octombrie; salvarea patriei o cere, nerabdarea poporului francez o ordonă, curajul său trebuie sa o înfăptuiască. Recunoștința națională îi asteaptă în aceste vremuri pe toți cei a căror valoare și patriotism vor fi întărit pentru totdeauna libertatea și republica.”(Cartea Neagră a Revoluției Franceze)

    Mărturiile sunt îngrozitoare: „Femei însărcinate erau întinse și zdrobite sub teascuri. O biată femeie, ce ce se afla în această situatie, a fost spintecată de vie”. (Cartea Neagră a Revoluției Franceze)

    Conform Cărții Negre a Revoluții Franceze la Vendee a avut loc primul genocid din istoria modernă a umanității, acolo pierind cel puțin 117.000 de oameni.

    Chiar dacă se părea că noii conducători ai Franței disprețuiesc religia, de fapt aceștia au înlocuit catolicismul cu alte culte. Unul din acestea a fost “Cultul Rațiunii”, proclamat în urma evenimentelor din 17-19 noiembrie 1793.

    Momentul culminant îl constituie depunerea pe altarul bisericii din Notre Dame a unei prostituate care reprezenta pe zeița Rațiunii. Aceste noi culte erau obligatoriu însoțite de către procesiuni publice prin care se batjocorea creștinismul și simbolurile sale.

    Urmează „Cultul Ființei Supreme” și Teofilantropia. În ciuda fastului și a declarațiilor pompoase cele înconjoară, noile culte nu reușesc să câștige prea mulți adepți și francezii se întorc încet încet la catolicism. Revenirea oficială la catolicism se realizează în urma Concordatului din 1801 dintre Napoleon și papa Pius al VII-lea.

  • Din spatele războiului civil din Franța rânjește Le Grand Frère

    183031.jpg 637x318 1

    Poliția franceză a primit dreptul de a activa de la distanță camera, microfonul și GPS-ul telefoanelor mobile ale cetățenilor.

    Autorizația poliției de a spiona cetățenii a fost prevăzută într-o modificare a legilor justițieivotată miercuri seara de Adunarea Națională, după ce ea fusese aprobată luna trecută și de Senat.

    Potrivit noii legi, poliția și organele de securitate pot activa instalațiile de urmărire nu doar de pe telefoane ci și de pe computere, de la bordul mașinilor sau de pe orice alte aparate conectate ale persoanelor suspectate de infracțiuni grave, în special de terorism.

    (A nu se uita că, în pandemie, refuzul de a accepta Dictatura COVID a fost etichetat drept „terorism.)

    Modificarea legii mai prevede și că activarea dispozitivelor de urmărire trebuie aprobată de un judecător și nu poate dura mai mult de șase luni.

    De asemenea, parlamentarii aflați în siajul lui Macron, care au sprijinit legea, au dat asigurări că persoanele care practică profesiuni sensibile – medici, ziariști, avocați, judecători și politicieni – nu vor fi vizați de noua prevedere.

    Admințând că ar fi așa, Cutia Pandorei a fost deschisă. Precedentul a fost creat. Experiența ultimilor zece ani ne învață că orice astfel de precedent a fost urmat de o breșă tot mai largă, prin care au năvălit noi prevederi totalitare și prin care drepturile omului au fost călcate cu brutalitate în picioare.

    Evident, invocându-se scopul nobil al binelui comun și al securității cetățeanului.

    Contextul insurecțional în care se află Franța, unde violențele de stradă fac ravagii, a fost pretextul perfect pentru promovarea acestui act normativ.

    Încă o dovadă că nici o criză nu trebuie lăsată neexploatată. Și că multe din crizele tot mai dese la care asistăm astăzi au tocmai acest scop.

    Stefan Constantinescu

  • Franța lui Macron adoptă o lege care permite poliției să spioneze cetățenii prin accesarea de la distanță a telefoanelor și a altor dispozitive

    fran a lui macron adopt o lege care permite poli iei s spioneze cet enii prin accesarea de la distan a telefoanelor i a altor dispozitive 1

    Parlamentarii francezi au convenit asupra unei legi care permite poliției să supravegheze suspecții prin controlarea și pornirea de la distanță a microfonului, camerei foto și GPS-ul telefoanelor lor mobile și a altor dispozitive.

    În seara zilei de 5 iulie, legislatorii francezi au votat în favoarea unui proiect de lege de reformă a justiției care include o prevedere extrem de controversată de spionaj, relatează ziarul francez Le Monde. Noua prevedere legată de supraveghere va „acoperi laptopurile, mașinile și alte obiecte conectate, precum și telefoanele; măsura va permite geolocalizarea suspecților în cazul infracțiunilor pedepsite cu cel puțin cinci ani de închisoare”.

    Legiuitorii au adăugat un amendament care limitează utilizarea dispozitivelor de acces de la distanță, care vor putea fi folosite „atunci când [acest lucru este] justificat de natura și gravitatea infracțiunii” și „pentru o durată strict proporțională”. Toate cazurile de spionaj din partea poliției asupra dispozitivelor trebuie să fie aprobate de un judecător, iar durata supravegherii nu trebuie să depășească șase luni. „Profesiile sensibile”, printre care jurnaliștii, medicii, judecătorii, avocații și parlamentarii ar fi excluși ca ținte, potrivit proiectului de lege.

    Grupul pentru susținerea drepturilor digitale La Quadrature a precizat că noua lege „trezește îngrijorări serioase cu privire la încălcarea libertăților fundamentale” în ceea ce privește confidențialitatea și libertatea de mișcare și a descris măsura ca „o alunecare către securitate brutală”.

    Oficialii guvernului francez responsabili de proiectul de lege au încercat să minimizeze pericolul, prin care se va instaura un stat al supravegherii. Ministrul Justiției, Éric Dupond-Moretti, a susținut că legea va afecta doar „zeci de cazuri pe an”. El a insistat că „viețile oamenilor vor fi salvate” prin noua lege a supravegherii.

  • Franța: ”război rasial” sau o ripostă justă?

    Franta 1000x600 1

    Franța cade dintr-o criză în alta cu Emmanuel Macron președinte. În 2018 au izbucnit protestele Vestelor Galbene, în 2019 a venit primul val al protestelor împotriva reformei pensiilor, au urmat proteste împotriva regulilor draconice introduse în perioada pandemiei, apoi un nou val de proteste împotriva reformei pensiilor și acum protestele iscate de moartea unui adolescent cu origini algeriano-marocane care a refuzat să oprească automobilul la solicitarea polițiștilor.

    Polițistul care l-a împușcat a fost pus sub acuzare pentru omor voluntar, însă asta nu a calmat spiritele. În interval de două zile, protestele s-au extins în întreaga țară. Unii cer ”dreptate”, alții ”răzbunare”. Au fost răniți peste 250 de polițiști, au fost arse peste 2000 de mașini, au fost avariate 500 de clădiri și au fost jefuite mii de magazine. Jafurile nu sunt tocmai reacția firească pentru cei care deplâng moartea unui adolescent împușcat de polițiști. Marea întrebare rămasă fără răspuns într-o țară care nu recunoaște etniile, în care cu toții sunt francezi și atât, este ce anume a dat amploare acestor proteste: crima organizată, imigranții, adolescenții teribiliști, progresiștii radicali?

    Cert este că președintele Macron și ”premierul lui”, Elisabeth Borne, nu sunt tocmai liderii cu abilitățile necesare pentru a calma situația. Joi, când țara ardea, președintele și prima doamnă se fotografiau cu Elton John și David Furnish, adică soțul lui Elton John, cu ocazia unui concert ce a avut loc în capitala incendiată. ”Problema lui Macron este că e un tehnocrat din cap până în picioare. Este bun la detalii, dar nu prinde la lume; este foarte inteligent, dar îi lipsește empatia; este foarte coerent, dar nu poate avea priză la mase. (…) Macron nu are acest dar. Nu îi inspiră pe oameni, îi înfurie iar aceasta furie se vede peste tot în Franța”, scrie revista britanică The Spectator.

    BBC, Vox și multe alte publicații anglo-saxone oferă spațiu pentru informațiile despre violența polițiștilor francezi și folosirea armelor de foc de către polițiștii francezi. O mulțime de statistici și arsenale din care reiese că polițiștii din Hexagon sunt mult mai puțin violenți decât cei din Statele Unite sau Canada și doar ceva mai periculoși decât cei din Marea Britanie. Una peste alta, concluzia acestor publicații este că protestele din Franța pleacă de la o crimă comisă de oamenii legii. Însă nicio vorba despre protestele din SUA din 2020 (moartea lui George Floyd) și nicio paralelă cu haosul dezlănțuit în acel an electoral din America de mișcarea Black Lives Matter. La fel, nicio vorbă despre atentatul terorist de la Nisa din 2016 – peste 80 de oameni uciși de un camion condus de un scelerat – nu este oare justificată duritatea polițiștilor francezi în momentul în care un autovehicul nu oprește la solicitarea lor?

    La polul opus îl avem de Eric Zemmour, fostul candidat de extremă-dreapta care a ”canibalizat-o” pe Marine Le Pen la prezidențialele de anul trecut. Invitat la televiziunea Europe 1, Zemmour și-a recitat din nou programul extremist din urmă cu un an, însă a făcut și o observație demna de luat în seamă – o paralelă cu protestele din Franța din 2005, asemănătoare cu cele de acum. ”În 2005 au fost atinse doar suburbiile. Acum, este atinsă toată Franța, de la Paris și până în orașele mijlocii. De ce sunt ele atinse? Pentru că de 20 de ani i-am repartizat pe imigrați. Politica repartizării imigraților în întreaga Franță a făcut ca toți francezii să fie loviți astăzi de aceste revolte. Toți francezii văd cum produsul unei imigrații nebune ce durează de 40 de ani”, spune Zemmour, fiu al unor evrei din Algeria. ”Este un război civil etnic i rasial”, a spus Zemmour.

    La momentul protestelor BLM și al dărâmării statuilor in America, în urma cu doi ani, președintele Macro spunea că ”istoria Franței este un bloc care nu poate fi fragmentat”, că el condamnă ”retragerea în interiorul comunităților” și ”forțele obscurantiste”. Însă timpul și viteza internetului îl ajung din urmă pe Emmanuel Macron.

    Tot în 2020, filosoful Regis Debray scria: ”Modul de dominație în secolul XXI nu mai este militar (decât în caz de urgență, în Orientul Mijlociu sau în America Latină), ci cultural. Este preventiv, nu represiv. Se bazează pe supravegherea comunicațiilor și formatarea mentalităților. Impregnarea vizuală, în videosferă, este decisivă. Acum vedem Minneapolis-ul în Paris, vedem Bronxul într-un cartier din Dijon. Estul Europei a fost răpit de Imperiul Sovietelor; Vestul Europei a fost stupefiat de imperiul imaginilor. Când fibra optică a întâlnit fibra comunitară, a eliberat o doză emoțională, un șoc catalizator așa cum niciun discurs savant cu note de subsol nu a reușit să o facă vreodată. Totul se întâmplă live, ceea ce este irezistibil și, pe deasupra, este și mai ieftin pentru că nu necesită transport și nici traducere. Au trebuit trei decenii pentru impotrartea identity politics (expersie apărută în 1977 la afroamericani), au trebuit vreo zece ani pentru a aduce la Paris Gay Pride (inaugurată la New York, în 1979), însă nu a fost nevoie decât de o lună pentru a traduce #metoo și pentru a avea un slogan și gesturile lui asociate”. ”În spatele Hollywoodului sunt Silicon Valley și Marilyn Monroe, dolarul și zece portavioane. Cei cu tunurile cele mai mari sunt cei care definesc Binele universal. Adevărul și Dreptatea”.

    ”Oamenii au confiscat vizibilitatea socială în propriul interes (…) și iată cum vestele galbene, negrii, menajerele și infirmierele, livratorii de pizza și toți cei de la baza societății, refugiații fără documente dar cu smartphone în buzunar au reușit să se răzbune pe impolitețea celor de la vârful societății. Guvernați prin imagini? Atunci noi ne vom revolta prin imagini. O ripostă justă. Chapeau”, scria Debray.

    Evenimentele din Franța vor avea influență și asupra României. Și nu este vorba neapărat despre evenimente similare potențial inevitabile pe termen mediu și lung – în această privință, cercul vicios al sărăciei și lipsei de orizont a liderilor de la București pot asigura o țară neatrăgătoare pentru imigrație și, paradoxal, o liniște relativă. Este însă vorba despre vize și bani comunitari. Interlopii, adolescenții scăpați din frâu, progresiștii radicali și imigranții radicali din Franța fac prăpăd pe străzi, dar ”încă majoritatea” Franței stă acasă, privește, își schimbă abordările politice și apoi votează. La fel se întâmplă și în Spania, în Italia, în Austria, Olanda, Suedia, Germania. Electoratul tăcut, cel care oprește la semnalele poliției, muncește și plătește taxe, se radicalizează la rândul lui și asta poate explica ascensiunea dreptei în Europa: Vox (Spania), AfD (Gemania), Democrații Suedezi (asociați indirect la guvernare), Fratelli d’Italia (vioara întâi la guvernare, cu condiția susținerii NATO în Ucraina, însă cu mână liberă în materie de politică antiimgrație și manifestări mai radicale de dreapta). PPE, care dorește să rămână cel mai mare partid European, îi face deja curte Giorgiei Meloni din Italia, se înclină în bătaia acestui nou vânt politic, iar dreapta românească, care a făcut o pasiune din PPE, va avea mai multe piedici decât ajutor din partea celor care-i tutelează de a Bruxelles măcar în ce privește intrarea în spațiul Schengen. Asta s-a văzut deja la ultimul eșec, cel mai umilitor.

    Cotidianul.ro

Back to top button