“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
SOCIETATE

Tânăr măcelărit de membrii unuia dintre cele mai sângeroase clanuri de lângă București

915d859e21ab3b6e9b956f2e43810288

Un băiat în vârstă de 17 ani a fost înjunghiat în fața unei grădinițe din comuna Cernica, după ce i-ar fi luat apărarea unei fete care hărțuită de patru membri ai unuia dintre cele mai violente clanuri din zonă. Gruparea este considerată drept una deosebit de periculoasă, mai ales că mai mulți dintre membri au fost închiși pentru comiterea unor crime, relatează Gândul.

Polițiștii ilfoveni au intrat în alertă, marți seară, după ce, la Cernica, a avut loc un scandal sângeros în urma căruia un minor în vârstă de 17 ani a fost înjunghiat și a fost transportat la spital, în stare gravă. Potrivit unor surse judiciare, Alexandru Argint se afla într-un parc din localitate, însoțit de alți trei prieteni, când a văzut că mai multe persoane s-ar fi legat de o cunoscută de-a lui.

Acesta a încercat să-i ia apărarea, însă gestul său i-a înfuriat pe trei dintre indivizi, care au sărit la bătaie. Adolescentul a fost atacat cu o ploaie de pumni, însă, în timp ce era lovit din toate direcțiile, unul dintre indivizi l-a înjunghiat de mai multe ori, în gât și abdomen.

3e2c872522edf59d87820ac36f2297c0

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.