SPP, Templu Masonic în Deltă!

În plină caniculă, săptămâna trecută, directorul adjunct al Serviciului de Protecție și Pază, generalul Daniel Ion Bălașa a avut ghinionul să i se strice aerul condiționat din birou. Astfel că, normal, acesta a cerut să vină de urgență cei de la întreținere, ca să repare aparatul. Numai că nu a venit nimeni!

Și cum, totuși, Bălașa este nu doar adjunctul ”liderului suprem” Pahonțu, dar și cel care coordonează SSI-ul, cu tot cu secțiunile de protecție internă și contrainformații, acesta a cerut explicații. Și astfel a aflat că nu are cine să îi repare aerul condiționat, pentru că ”meseriașii” nu sunt în sediu! Iar pentru ca șocul să fie unul total, Bălașa a primit ”decisiva” atunci când i s-a comunicat că angajații de la întreținere sunt ”pe teren”, executând lucrări la o pensiune pe care și-ar construi-o generalul Costin Nedelea, ”stăpânul informațiilor” din SPP! Și de parcă toate acestea nu ar fi fost de ajuns, Bălașa a aflat că ”dușmanul de moarte” Nedelea ar fi în spatele tranzacționării unui lot de 1.000 metri pătrați în Delta Dunării, unde și-ar construi o pensiune! Iar în acest timp, avertizat de proprii oameni de ”curiozitatea” lui Bălașa, a aflat și Nedelea că și acesta are exact aceleași planuri ca și el. Cu un teren tot de 1.000 de metri pătrați! Tot în Deltă! Și tot destinat construcției unei pensiuni! Iar dacă ironia sorții chiar ar face ca, deși s-au ferit unul de altul, șeful Informațiilor și cel al Contrainformațiilor din SPP să își facă pensiuni ”acoperite” în ”fundul” Deltei Dunării, chiar unul lângă altul, generalul Pahonțu este cel mai în măsură să afle.

Dacă într-adevăr cei doi și-au luat terenuri de câte 1.000 metri pătrați în Deltă și își fac pensiuni fără să știe unul de altul sau doar își bat joc de el! Așa cum sunt și inițiați ai sistemului care știu că generalii Bălașa și Nedelea sunt masoni de frunte, după cum am probat inclusiv cu fotografii. Și că poate cei doi nu fac decât ”lucrarea” lojelor cărora aparțin, fie că este vorba despre cea regulară – Nedelea sau Ritul Scoțian – Bălașa. Situație în care am putea asista chiar la apariția unui templu masonic SPP-ist în Delta Dunării!

”Generalul Șorțuleț” Nedelea, șeful Informațiilor
Dar mai întâi să vedem cine este cel din cauza căruia Bălașa a transpirat la birou, la propriu și la figurat…Costin Nedelea este general în cadrul Serviciului de Protecție și Pază, unul dintre cei mai vechi și influenți. Multă vreme a condus temuta SDI – Secțiunea Documentare Informativă, adică ”SRI”-ul SPP-ului. Fiind astfel omul cel mai la curent cu toate informațiile secrete care sunt strânse de la oamenii ”plantați” în alte Secțiuni.

De doi ani de zile, după schimbarea de la conducerea U.M. 0163 I, a fost avansat ”mâna dreaptă” a ”frățiorului” Bălașa, discretul general care răspunde oficial atât de strângerea de informații, cât și de contrainformații… Iar ținând cont de aceste poziții ocupate și de jurământul militar depus statului român, generalul Costin Nedelea avea obligația legală să raporteze de urgență orice schimbare din viața sa, chiar generalului Bălașa. Numai că, după cum reiese din halucinanta fotografie intrată în posesia noastră, același general Costin Nedelea, ofițer activ șef al Informațiilor din SPP a mai depus un jurământ ”frățesc” de credință. Acesta fiind și membru activ al LOJEI ”SEVER FRENȚIU” nr. 85 ORIENTUL BUCUREȘTI, din cadrul Marii Loje Naționale a României!

Generalul mason Bălașa, ”sifonul” lui Iohannis!
Iar acum să vedem cine este generalul Daniel Ion Bălașa, fost membru de marcă al ocultei ”Frății a Frontieriștilor” de la vârful IGPFR. Și care a fost ”plantat” de la Cabinetul lui Gabriel Oprea direct în coasta lui Iohannis, ca adjunct al lui Pahonțu. De atunci întreținând o întreagă rețea de relații la vârful celorlalte structuri, multe dintre ele pe persoană fizică. Acesta conduce deopotrivă informațiile, protecția internă și contrainformațiile SPP! Postură din care s-a dovedit indispensabil lui Klaus Iohannis, președintele nefiind chiar atât de naiv încât să le lase cu totul doar pe mâna unui Lucian Pahonțu tot mai izolat în sistem. Numai că Bălașa nu l-a executat pe ”rivalul” Nedelea, după publicarea fotografiei acestuia ”cu șorțuleț”. Și în loc să îl trimită în fața Consiliului Militar, Bălașa i-a înființat acestuia o nouă unitate , numai pentru el! Generozitate cu atât mai greu de ”digerat”, cu cât la rândul său Bălașa a fost documentat de ”regularul” Nedelea ca având Gradul 33, cel mai mare în rivalul Rit Scoțian Antic și Acceptat!

Dar poate că Nedelea și Bălașa au și alte secrete comune, de au evitat să se execute reciproc atunci când s-au avut la mână. Și nu este vorba aici despre lucrarea de diplomă ”copy paste” a generalului Bălașa. Dar nici de ”banala” adeverință salarială a acestuia, una ”șmenuită” la Serviciul Financiar pentru ca Bălașa să plătească o pensie alimentară mai mică. Astfel că, dacă Lucian Pahonțu nu doar s-ar amăgi că el unul conduce serviciul, ar afla poate că Nedelea s-a pus la adăpost printr-o informație ”rușinoasă” pe care ar deține-o despre ”frățiorul” Bălașa. Cel care, la rîndul lui, l-a tot ținut în șah pe Nedelea cu dedesubturile Dosarului penal 4970/118/2014, unul soldat cu ”condamnarea la pedeapsa închisorii de 4 (patru) ani și dispunerea executării pedepsei în regim de detenție, conform art. 60 Cod penal”…

Burian și Ușurelu…
Însă ”blestemul” investițiilor în pensiuni și tot felul de case de vacanțe este unul care a lovit mai de mult la vârful SPP-ul. Încă de pe vremea ”creierului” Burian, generalul care nu doar că l-a salvat practic de la moarte pe Traian Băsescu după ”soluția salvatoare” a cirozei acestuia, dar s-a și ocupat personal de înființarea celebrului grup ”ZEUS” din cadrul SPP. Iar după ce s-a pensionat în urma seriei de dezvăluiri din ”NAȚIONAL”, acesta s-a retras la pensiunea din Baia Sprie. Acolo unde – asta aroganță! – a fost detașat și un subofițer SPP, pe post de bucătar recompensat de Burian inclusiv cu un ceas de fițe. În cele din urmă subofițerul plecând și oficial de la SPP, pentru a activa în bucătăria generalului Alexandru Burian. După cum și vila de la Novaci poate atrage atenția asupra ”finanțistului” Ușurelu al SPP-ului, mai ales în contextul anchetei cu contractele pentru construcția noului Centru Medical… (national.ro)