Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
MEDICAL

Sinuciderea asistată medical este permisă numai persoanelor vaccinate

2 eutanasia

Staff-ul organizației Verein Sterbehilfe (Asociația pentru eutanasie), ai cărei membri cu legitimație pot cere să fie „ajutați să moară” contra unei taxe de doar câteva mii de euro, nu mai efectuează această „procedură” decât în anumite condiții, scrie siteul oficial al ONG-ului.

Conform acestuia, pacienții care doresc să fie uciși, trebuie să fie vaccinați împotriva noului virus sau să fie trecuți prin boală.

„Atât eutanasierea, cât și examinarea clienților noștri care doresc să moară, necesită apropiere, care este și o condiție prealabilă și un teren propice pentru transmiterea coronavirusului. Astfel încât, începând de astăzi, regula 2G (vaccinat sau recuperat din boală) se aplică și în asociația noastră, împreună cu alte măsuri de combatere a infectării, cum ar fi de exemplu testele rapide înainte de întâlnirile care au loc în spații închise”, scriu ONG-iștii.

În Germania, sinuciderea asistată medical a devenit legală în 2020.

Noul cancelar al Germaniei, Olaf Scholz, a declarat că susține ideea vaccinării obligatorii contra Covid. Germania ar fi a doua țară, după fostul său aliat din Al Doilea Război Mondial Austria, care ar institui o astfel de măsură.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.