Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERAL

„Și eu am ucis”. 13 dosare penale pentru moartea pacienților de la ATI Sibiu

judecatori

Secția ATI Sibiu a intrat în vizorul procurorilor care anchetează moartea suspectă a pacienților infectați cu COVID-19. Aceștia nu au exclus posibilitatea ca decesul să se fi produs în urma neglijențelor medicale. Pentru fiecare pacient decedat s-a deschis câte un dosar nou. Procurorii s-au autosesizat după ce un fost angajat de la Terapie Intensivă a spus răspicat „Și eu am ucis”.

Întreaga poveste a luat amploare la începutul acestui an, pe 8 martie, atunci când un fost angajat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, din secția de Terapie Intensivă, a povestit despre unele practici din spitalele COVID. Sub protecția anonimatului, publicația locală „Turnul Sfatului” a postat într-un articol mărturisirile făcute de cadrul medical. Fostul angajat al spitalului susține că la ATI Sibiu au fost omorâți oameni infectați cu COVID-19, care se aflau în stare gravă. Fără să încerce să se „spele pe mâni”, cadrul medical a mărturisit că și el a ucis.

După o serie de anchete desfășurate în cadrul Spitalului Județean Sibiu, procurorii au susținut că personalul medical de la ATI, care trebuia să se ocupe de pacienții infectați cu virusul SARS-Cov-2, „cu intenție nu administrează tratamentele corespunzătoare afecțiunilor pe care persoanele internate pe secția respectivă le au, ci le administrează doar anestezice și sedative, aspect care duce la moartea marii majorități a pacienților astfel tratați”.

Pacienții infectați cu SARS-Cov-2 de la ATI Sibiu au murit în chinuri groaznice
După declarațiile făcute de cadrul medical sub protecția anonimatului, procurorii s-au autosesizat și au început urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat.

„Din materialul probator administrat în cauză nu a rezultat că pacienţii internaţi pe secţia ATI Covid a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu au decedat ca urmare a unor acţiuni săvârşite cu intenţie directă sau indirectă de personalul medical al acestei instituţii. Întrucât, din materialul probator administrat până în prezent, nu a fost exclusă posibilitatea ca aceste decese să fi survenit ca urmare a unor neglijenţe medicale, prin ordonanţa din data de 2 decembrie 2021 procurorul de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei sesizate din infracţiunea de omor calificat în infracţiunile de ucidere din culpă”, au transmis procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Prin această ordonanță, s-a dispus disjungerea și procurorii au întocmit 13 dosare penale, câte unul pentru fiecare persoană decedată în parte. Pentru fiecare dintre aceștia s-a formulat o plângere penală.

Fost angajat de la Terapie Intensivă COVID din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a povestit că pacienți aflații în stare gravă, infectați cu COVID-19, au fost legați de mâini și de picioare, ignorați de cadrele medicale, sedați, astfel că au murit sufocați.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.