Secția ATI Sibiu a intrat în vizorul procurorilor care anchetează moartea suspectă a pacienților infectați cu COVID-19. Aceștia nu au exclus posibilitatea ca decesul să se fi produs în urma neglijențelor medicale. Pentru fiecare pacient decedat s-a deschis câte un dosar nou. Procurorii s-au autosesizat după ce un fost angajat de la Terapie Intensivă a spus răspicat „Și eu am ucis”. Întreaga poveste a luat amploare la începutul acestui an, pe 8 martie, atunci când un fost angajat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, din secția de Terapie Intensivă, a povestit despre unele practici din spitalele COVID. Sub protecția anonimatului, publicația locală „Turnul Sfatului” a postat într-un articol mărturisirile făcute de cadrul medical. Fostul angajat al spitalului susține că la ATI Sibiu au fost omorâți oameni infectați cu COVID-19, care se aflau în stare gravă. Fără să încerce să se „spele pe mâni”, cadrul medical a mărturisit că și el a ucis. După o serie de anchete desfășurate în cadrul Spitalului Județean Sibiu, procurorii au susținut că personalul medical de la ATI, care trebuia să se ocupe de pacienții infectați cu virusul SARS-Cov-2, „cu intenție nu administrează tratamentele corespunzătoare afecțiunilor pe care persoanele internate pe secția respectivă le au, ci le administrează doar anestezice și sedative, aspect care duce la moartea marii majorități a pacienților astfel tratați”. Pacienții infectați cu SARS-Cov-2 de la ATI Sibiu au murit în chinuri groaznice După declarațiile făcute de cadrul medical sub protecția anonimatului, procurorii s-au autosesizat și au început urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat. „Din materialul probator administrat în cauză nu a rezultat că pacienţii internaţi pe secţia ATI Covid a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu au decedat ca urmare a unor acţiuni săvârşite cu intenţie directă sau indirectă de personalul medical al acestei instituţii. Întrucât, din materialul …
Citeste tot articolul