Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
NOUTATISTIRI

Se ALOCA un buget de 2,8 MILIOANE de EURO pentru finanțarea IMPLANTURILOR mamare ale TRANSSEXUALILOR

Ministrul olandez al sănătății, Edith Schippers, a anunțat vineri că va aloca 2,8 milioane de euro din bugetul anual al instituției pe care o conduce pentru a finanța implanturile mamare dorite de transsexuali, justificarea fiind că celor mai mulți ”le crește prea puțin pieptul” în urma tratamentelor hormonale, iar acesta este un ”obstacol serios” în îndeplinirea dorinței lor de a deveni femei transsexuale.

”Cred că este important să diminuăm acest obstacol, având în vedere poziția economică a transsexualilor. O schemă de subvenții pentru acoperirea costurilor protezelor mamare poate contribui la aceasta dintr-o perspectivă de emancipare sexuală”, argumentează Edith Schippers într-o scrisoare adresată parlamentului de la Haga.

Ea a precizat că începând din primăvara anului viitor transsexualii vor putea beneficia de aceste ajutoare financiare pentru a-și face implanturi mamare.

Mai mult decât atât, Edith Schippers a deplâns faptul că transsexualii care solicită astfel de operații trebuie să aștepte prea mult înainte ca clinicile de specialitate să le onoreze cererile. Prin urmare, ea a cerut instituirea de reguli astfel încât acest timp de așteptare să scadă, însă a admis că va fi greu de realizat acest lucru, întrucât numărul solicitărilor crește mai mult decât capacitatea clinicilor.

VEZI SI: DIN MIZERIA LUMII „MODERNE”: Alăptarea la sân a pruncilor nu este „etică” pentru că afectează HOMOSEXUALII care, evident, nu-și pot alăpta copiii adoptați

VEZI SI: UNDE VOM AJUNGE? Parteneriatul Civil al HOMOSEXUALILOR a fost RECUNOSCUT in Camera Deputatilor!

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.