Obiceiurile barbare ale nunţilor ţiganesti. De ce se laudă mirele cu cearşaful pătat cu sânge de mireasă

Pentru mulţi, lăudarea aşternutului pătat cu sânge ar putea părea de domeniul fantasticului. Pentru etnicii care vor însă să respecte obiceiurile ţigăneşti este un gest care ţine de normalitate.

În apropierea municipiului Iaşi există două mari comunităţi de romi în sânul cărora căsătoriile premature şi alianţele între familii sunt la ordinea zilei. Potrivit tradiţiei ţigăneşti, este o ruşine ca un membru al comunităţii să se căsătorească cu o persoană care nu este de aceeaşi etnie.

Cele mai multe căsătorii se negociază între părinţi, care pun la bătaie şi diferite sume, în funcţie de avere şi de statutul din comunitate. „De cele mai multe ori, banii sau bunurile ajung în posesia celor care se logodesc“, spune un reprezentant al etniei rome. O altă tradiţie ţigănească spune că un cuplu se poate forma şi după ce fata este furată de către un pretendent. La propriu. De exemplu, atunci când fetele din Lunca Cetăţuii termină clasele primare, ele merg la gimnaziu la o altă şcoală situată la câteva sute de metri de casele lor.

Au fost situaţii, bazate pe tradiţia ţigănească, în care minorele cele mai frumoase au fost furate de băieţii din comunitate. După ce se întâmplă acest lucru, obiceiul spune că urmează o adevărată răfuială între familii. Ca într-un joc de teatru, totul se termină cu o negociere între cele două familii, care, dacă se înţeleg, binecuvântează ulterior comuniunea dintre cei doi logodnici. Legea din România spune că persoanele sub 16 ani nu se pot căsători. În astfel de situaţii, ţiganii organizează o logodnă după datina proprie, care însă în comunitate este echivalentă cu o căsătorie.

Totul se întâmplă la limita legii. Teoretic, infracţiunile care se comit atunci când doi adolescenţi ajung logodnici şi întreţin relaţii sexuale pot fi de act sexual cu un minor sau chiar de viol, cum s-a întâmplat în cazul relatat. Pentru ca anchetatorii să intervină, e nevoie în prealabil de o plângere.

Citiți și:  Scandal "ca la usa cortului" la inmormântarea lui Emi Pian. Nu vor să-l îngroape daca tatal lui nu va fi eliberat din puscarie!

Un caz în care autorităţeile au intervenit este cel al unei fete de 12 ani care a fost măritată fără voie de familia ei, în schimbul unei sume de bani. Cazul s-a sfârşit cu condamnări după ce mirele a întreţinut raporturi sexuale cu mireasa sa minoră. Este, însă, unul dintre puţinele cazuri de acest gen care ajung în vizorul legii.

Povestea minorei S.M. a început în toamna anului 2012, atunci când fata era elevă în clasa a V-a la Şcoala din Munteni, judeţul Galaţi. Părinţii ei au fost atunci contactaţi de Cornel şi Portocala Stănescu, doi romi căldărari din Luncea Cetăţuii, comuna Ciurea. Ieşenii de etnie le-au spus prin telefon gălăţenilor că au un băiat de 22 de ani, pe care ar vrea să-l logodească cu fiica lor. Ulterior, cele două familii s-au întâlnit şi au pus la punct detaliile „afacerii“. La începutul lunii noiembrie, adolescenta a venit cu părinţii ei în Lunca Cetăţuii, acolo unde familia Stănescu le-a arătat casa în care vor locui cei doi logodnici, dar şi averea de care dispun. După ce familia din Munteni a examinat locul în care S.M. urma să locuiască, minora a fost lăsată de una singură la familia Stănescu.

„Părinţii fetei au anunţat-o pe aceasta că va locui acolo câteva săptămâni, pentru a se obişnui şi a se cunoaşte cu băiatul. Minora nu a vrut acest lucru şi a început să plângă, însă părinţii au hotărât ca aceasta să rămână în localitatea Lunca Cetăţuii“, au precizat procurorii.

Potrivit rechizitoriului, în prima seară după ce a fost abandonată de părinţi la Ciurea fata a fost violată de cel care ar fi trebuit să-i fie logodnic, Nicuşor Ionuţ Stănescu. Oamenii legii spun că acesta a încercat să întreţină relaţii sexuale cu fata de 12 ani, însă pentru că a fost refuzat, a lovit minora după care a dezvirginat-o.

Citiți și:  Poliția știe ...și asta îi face complici!

În ziua următoare, Nicuşor Stănescu a luat cearşaful pătat de sânge şi l-a prezentat familiei pentru a demonstra fecioria copilei, dar şi faptul că aceasta este demnă de a-i fi nevastă, potrivit tradiţiei ţigăneşti. Femeile din familia Stănescu i-au împletit atunci două codiţe în părul fetei şi i-au pus un batic, ceea ce înseamnă potrivit tradiţiei comunităţii că fata este măritată.

Din noiembrie şi până în ianuarie 2012, fata ar fi încercat în mai multe rânduri să-şi contacteze părinţii, dorind să plece din Ciurea. Procurorii spun că ea a fost bătută permanent, dar şi că Nicuşor Stănescu i-a luat telefonul mobil pentru a nu putea lua legătura cu părinţii. În tot acest timp, între cei doi au avut loc mai multe raporturi sexuale, numărul acestora neputând fi stabilit cu exactitate.

Pe 15 ianuarie 2013, copila a găsit telefonul mobil al lui Nicuşor Stănescu şi a reuşit să-şi contacteze părinţii din Galaţi, reproşându-le că au abandonat-o la Lunca Cetăţuii, acolo unde este chinuită şi violată.

Din acest moment, povestea are două variante. Procurorii spun că tatăl minorei a sunat la familia Stănescu pentru a-şi recupera fata, însă a fost refuzat, aşa că a chemat autorităţile. A doua variantă, susţinută de reprezentanţii comunităţii de romi din Ciurea, este că părinţii victimei au negociat o sumă cu cei ai băiatului, însă pentru că familia Stănescu nu a vrut să plătească, drept răzbunare, au făcut reclamaţie la Poliţie pentru viol. – Sursa: Adevrul

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

nicio vizualizare
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile