Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERAL

MESAJUL DIRECTORULUI GENERAL AL OMS DUPĂ CE NAOMI OSAKA S-A RETRAS DE LA ROLAND GARROS 2021

skynews naomi osaka tennis 5401282

Naomi Osaka, a doua jucătoare a lumii, a anunţat, luni, pe Twitter, că se retrage din turneul de la Roland Garros ca urmare a amenințărilor cu descalificarea primite de niponă de la cele patru turnee de Grand Slam. Prin urmare, românca Ana Bogdan se califică fără să joace în runda a treia a celui de-al doilea turneu major al anului.

”Cea mai bună alegere pentru turneu, pentru celelalte jucătoare şi pentru mine este să mă retrag (din turneu), pentru ca toată lumea să se poată concentra pe tenis”, a scris Osaka pe contul personal de Twitter. Naomi Osaka a precizat că a suferit momente de depresie după ce a câştigat primul său titlu de Grand Slam, în 2018, la US Open, iar discuţiile cu jurnaliştii i-au declanşat aceste probleme.

Mai multe personalități au încurajat-o pe niponă pentru demersul său. Pe această listă se regăsește și directorul general al OMS (Organizația Mondială a Sănătății), Tedros Adhanom Ghebreyesus. Acesta din urmă a ținut și el să o felicite pe Osaka pentru curajul de care a dat dovada.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.

”O felicit pe Naomi Osaka pentru că a avut curajul să vorbească despre sănătatea ei mintală şi într-un moment în care toată lumea o urmărea. Sănătatea mintală este esenţială pentru starea noastră generală de bine şi cu toţii avem responsabilitatea de a proteja acest lucru în orice mod funcţionează pentru noi”, a scris pe Twitter etiopianul Ghebreyesus.

Sursa: eurosport.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.