Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
NOUTATISOCIETATE

Judecătoarea drogată și șpăgară de la Tribunalul Suceava și amantul ei s-au apucat să boteze copiii interlopilor din Rădăuți

Iubitul interlop al judecatoarei drogate prins

Judecătoarea drogată și șpăgară din Suceava boteza, împreună cu amantul ei Ciprian Cotoară, copiii interlopilor din Rădăuți, colegii de infracțiuni ai iubitului ei. Judecătoarea Chirilă este acum în arest.

Ea are trei copiii minori. Noile dezvăluiri despre activitatea judecătoarei apar în decizia de arestare.

„Cu privire la judecător, martorul denunțător a precizat că, în orașul Rădăuți, este cunoscuta relația acesteia cu…, fiind văzuți de mai multe ori la evenimente private («botezul copilului lui…, coinculpat în dosarul lui…»). Acesta a mai precizat că judecătoarea a soluționat dosarul nr….în care au fost cercetați pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prietenii lui Ciprian Cotoară și alte persoane din anturajul lui, că a botezat împreună cu inculpatul Ciprian Cotoară copilul unuia din inculpații din dosar…”, se arată în document.

În noiembrie 2022, dosarul de arestare a prietenilor iubitului ei a ajuns chiar la judecătoarea Chirilă. Aceasta a respins propunerea de arestare și i-a pus sub control judiciar.

Curtea de Apel București, care a decis arestarea judecătoarei, a arătat și cum îi ajuta aceasta pe traficanții din Suceava, care au putut fugi în Italia sau Spania, când aceasta i-a avertizat că sunt urmăriți.

„În contextul în care inculpata Chirilă Ana Maria nu a ezitat să furnizeze unor persoane date care să le ajute să scape de urmărirea penală sau să ofere sfaturi unor infractori să fugă în Italia sau Spania pentru a scăpa de dosar se poate presupune rezonabil că există riscul să încerce zădărnicirea anchetei penale și este în interesul bunei desfășurări a procesului penal luarea măsurii arestării inculpatei”, au apreciat judecătorii de la această instanță.

„La data de 12 iulie 2023, luând cunoștință de informații nepublice privind măsurile de supraveghere tehnică solicitate de organele de urmărire penală cu privire la inculpatul Pînzari Mihai, zis Tonici, măsuri încuviințate de Tribunalul Suceava, a încredințat acestuia informațiile nepublice facilitându-i acestuia luarea unor măsuri care să îi permită sustragerea de la răspundere penală pentru activitățile infracționale în care este implicat. Așa cum rezultă și din exploatarea mandatelor de supraveghere din prezenta cauză, după primirea acestor informații nepublice inculpatul Pînzari Mihai a încetat să mai utilizeze posturile telefonice și a utilizat alte aparate, în mod similar procedând și alte persoane”, mai arată Curtea de Apel București.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.